înălțat², ~ă [At: MOXA 361/3 / S și: înnă~ / Pl: ~ați, ~e / E: înălța] 1 a Ridicat. 2 a (Înv) Înalt (1). 3 a (Înv; d. domnitori, prelați) Slăvit. 4 sm (Fig; înv) Nobil.

înălțat¹ sn [At: PSALT. 195/1 / S și: înnă~ / Pl: (rar) ~e, ~uri / E: înălța] (Înv) 1 Ridicare. 2-7 Înălțare (2-7). 8 (Fig) Lăudare. 9 (Fig) Slăvire. 10 (Fig; înv) Aroganță. 11 (Fig) Progres. 12 (Înv) Înălțare (12). 13 Încălecare. 14-16 Înălțare (14-16).

ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Învechit, ca termen de reverență la adresa domnitorilor sau a prelaților) Mărit, slăvit.

înălțat a. od. titlul Domnitorului, corespunzând modernului Alteță: preaînălțațe Doamne!

înălțát, -ă adj. Fig. Aŭgust, mărit (titlu adresat odinioară domnuluĭ [principeluĭ] și corespunzător actualuluĭ alteță): prea înălțate Doamne!

înălța [At: COD. VOR. 12¹ /4 / V: (înv) îrălța, nălța / S și: înnă~ / Pzi: înalț / E: ml *inaltiare] 1-2 vtr A (se) ridica. 3 vt (D. clădiri) A construi (2). 4-8 vi (Îe) A ~ din umeri (umerele, cu umerele) A strânge din umeri, exprimând (neputință) (nedumerire) (neștiință sau) nepăsare. 9 vi (D. corpurile cerești) A se ivi pe bolta cerească. 10-11 vt (Îe) A (-și) ~ ochii A privi în sus (în semn de nesupunere). 12 vr (Înv; îe) A se ~ la preț A se scumpi. 13-14 vtr (Fig) A (se) ridica în rang Si: a (se) înnobila. 15 vt (Îe) A ~ glasul A ridica vocea, tonul Si: a striga, a țipa. 16 vt (Fig; d. faptele cuiva) A lăuda. 17 vt (Fig; îe) A ~ numele lui Dumnezeu A slăvi pe Dumnezeu. 18 vr (Fig; înv) A se mândri peste măsură. 19 vt (Fig) A perfecționa. 20-21 vtr (Înv; îe) A (se) ~ la tron A prelua domnia. 22-23 vtr (Înv; îe) A (se) ~ pe cal A încăleca. 24 vt A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect. 25 vr A deveni mai înalt Cf a crește. 26 vr (D. clădiri, monumente) A se ivi în toată înălțimea. 27 vr (D. glas, sunete) A se auzi limpede. 28-29 vtr (Fig) A (se) ridica din punct de vedere spiritual.

ÎNĂLȚÁ, înálț, vb. I. 1. Tranz. A face să fie înalt; a îndrepta în sus, a ridica. Să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ISPIRESCU, L. 127. ◊ Fig. Însărcinarea aceasta îi plăcea... fiindcă i se părea că-l înalță deasupra tuturor. REBREANU, I. 31. Armonie!... Tu dai cîntecului aripi și-l înalți de la pămînt. MACEDONSKI, O. I 88. ◊ Expr. A (sau a-și) înălța ochii = a-și ridica privirile (spre cer, spre o persoană etc.; atestat în forma nălța). Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. EMINESCU, O. I 199. ♦ Refl. A se îndrepta în sus, a se ridica. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărînă proaspătă și groasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. De după dealuri depărtate, Deasupra codrilor pustii, Se-nalță luna. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dînsul în sus. ISPIRESCU, L. 99. O vede... înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Odinioară, cîte un păstor necărturar se înalță pe aripi de gînduri și de visuri, cîntînd sfios frumusețea veșnic schimbătoarelor lucruri. SADOVEANU, E. 16. Se-nalță-n mintea-ți aiurită Stafia vremilor uitate. IOSIF, PATR. 79. N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn’ la ceruri. ALECSANDRI, O. 90. Mii de glasuri... s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ Intranz. (În expr.) A înălța din umeri = a ridica ușor umerii (în semn de neștiință, de nedumerire, de nepăsare etc.). ♦ Refl. (Rar, urmat de determinarea «pe cal») A încăleca. Curînd se înălțară pe cai. Tropotele deodată treziră singurătatea dumbrăvii din preajma drumului. SADOVEANU, O. I 502. 2. Refl. A deveni mai înalt, a crește. Fruntea ți s-a-nălțat. ARGHEZI, P. T. 9. 3.. Tranz. A construi. În piața Victor Hugo din Paris, altă generație... i-a înălțat marelui poet o statuie. SADOVEANU, E. 228. ◊ Refl. pas. Constantin Brîncoveanu a pus să se înalțe din temelie sau să se rezidească mănăstiri și biserici. IST. R.P.R. 211. 4. Refl. (Despre clădiri înalte, monumente etc.) A se ivi, a apărea deodată înaintea ochilor. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată...? FRUNZĂ, Z. 40. Zări... înălțîndu-se, trufașă, dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. 5. Tranz. (Cu privire la voce, glas) A ridica. Versurile urmau în liniște și bătrînul înălța glasul, îl scobora în note grele, făcînd să răsune încăperea scundă. DUNĂREANU, CH. 79. ♦ Refl. (Despre glas) A se auzi (cu claritate, tare). Glasul se înălța limpede din umbră. SADOVEANU, O. I 432. 6. Tranz. (Învechit, cu privire la oameni) A ridica într-un rang superior, într-o funcție importantă. Șeful de post a fost înălțat în grad și mutat undeva, la oraș. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere moral, a înnobila. Armonia înalță sufletul și-l mîngîie. ALECSANDRI, T. I 288. ♦ Refl. Fig. A se perfecționa, a se desăvîrși. Mintea înălțîndu-se... știe observa. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Refl. A se mîndri, a se arăta trufaș. Cine se înalță se smerește. NEGRUZZI, S. I 250. – Variantă: nălțá (ALECSANDRI, P. I 144) vb. I.

A SE ÎNĂLȚÁ mă înálț intranz. 1) A crește în înălțime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălțime evidențiindu-se. /<lat. inaltiare

A ÎNĂLȚÁ înálț 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcții) A făuri prin lucrări de construcție; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraș. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalță sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz.: ~ din umeri a face un gest de neștiință sau de nedumerire. /<lat. inaltiare

înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt].

înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic, construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez.

înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță

înălțá vb., ind. prez. 1 sg. înálț, 3 sg. și pl. înálță

ÎNĂLȚÁT adj. 1. ridicat. (Un loc mai ~.) 2. v. ridicat. 3. mărit, preamărit, preaslăvit, slăvit, (în unele țări) serenisim. (~te Doamne!)

ÎNĂLȚAT adj. 1. ridicat. (Un loc mai ~.) 2. ridicat, săltat. (Cu capetele puțin ~.) 3. mărit, preamărit, preaslăvit, slăvit, (în unele țări) serenisim. (~te doamne!)

ÎNĂLȚÁ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeți.

ÎNĂLȚÁ vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a crește, a se ridica, a se urca. (Vița s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. crește. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraș.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.