opțiuni
  • info

3 intrări

20 de definiții

din care

Explicative DEX

ÎMPRICINAT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina.

împricinat, ~ă smf, a [At: (a. 1839) URICARIUL XIV, 216 / V: (înv) pricinat / Pl: ~ați, ~e / E: împricina] 1-2 (Persoană) care este acuzată într-un proces. 3-4 (Persoană) care participă la un proces. 5-6 (Pex) (Persoană) învinuită de ceva.

ÎMPRICINAT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Cel) care este implicat, acuzat într-un proces; (cel) care este parte într-un proces. – V. împricina.

ÎMPRICINAT, -Ă, împricinați, -te, s. m. și f. Cel implicat într-un conflict, într-o pricină; cel care este parte într-un proces. Dan e din ce în ce mai nervos, împricinații nu mai găsesc în el pe judecătorul calm și bun de-odinioară. VLAHUȚĂ, O. A. 314. Cînd veniră împricinații la înfățișare, ieși înainte fratele împăratului. ISPIRESCU, L. 277. ◊ (Adjectival) Părțile împricinate.

ÎMPRICINAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană implicată într-un proces (ca acuzat), într-un conflict. /v. a împricina

împricinat m. acuzat, prevenit: halal de bieții împricinați! AL. [V. pricină].

împricinát, -ă adj. și s. Care are o pricină, un proces: advocatu l-a apărat pe împricinat. – Și pricinaș, maĭ vechĭ și împricinaș.

ÎMPRICINA, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINA, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

împricina [At: MARIAN, SA. 65 / Pzi: ~nez / E: în- + pricină] (Pop) 1 vrr A găsi pricină de judecată cu cineva. 2 vt A se judeca cu cineva. 3 vt (Pex) A învinui pe cineva de ceva.

ÎMPRICINA, împricinez, vb. I. Refl. reciproc. (Popular) A se certa, a găsi (cuiva) pricină de judecată. Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.

A SE ÎMPRICINA mă ~ez intranz. pop. 1) A intra în judecată (cu cineva); a se judeca. 2) A se pune de pricină (cu cineva). [Sil. îm-pri-] /în + pricină

împricinéz (mă) v. refl. Intru în pricină, mă cert.

Ortografice DOOM

împricinat adj. m., s. m., pl. împricinați; adj. f., s. f. împricinată, pl. împricinate

împricinat adj. m., s. m., pl. împricinați; adj. f., s. f. împricinată, pl. împricinate

împricinat adj. m., s. m., pl. împricinați, f. sg. împricinată, pl. împricinate

împricina (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă împricinez, 3 se împricinează; conj. prez. 1 sg. să mă împricinez, 3 să se împricineze; imper. 2 sg. afirm. împricinează-te; ger. împricinându-mă

!împricina (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricinează

împricina vb., ind. prez. 1 sg. împricinez, 3 sg. și pl. împricinează

Sinonime

ÎMPRICINAT s., adj. v. inculpat.

ÎMPRICINAT s., adj. (JUR.) acuzat, inculpat, învinuit, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

Intrare: împricinat (adj.)
împricinat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatul
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatul
  • ‑mpricinatu‑
  • împricinată
  • ‑mpricinată
  • împricinata
  • ‑mpricinata
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinații
  • ‑mpricinații
  • împricinate
  • ‑mpricinate
  • împricinatele
  • ‑mpricinatele
genitiv-dativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatului
  • ‑mpricinatului
  • împricinate
  • ‑mpricinate
  • împricinatei
  • ‑mpricinatei
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinaților
  • ‑mpricinaților
  • împricinate
  • ‑mpricinate
  • împricinatelor
  • ‑mpricinatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: împricinat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatul
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatul
  • ‑mpricinatu‑
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinații
  • ‑mpricinații
genitiv-dativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatului
  • ‑mpricinatului
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinaților
  • ‑mpricinaților
vocativ singular
  • împricinatule
  • ‑mpricinatule
  • împricinate
  • ‑mpricinate
plural
  • împricinaților
  • ‑mpricinaților
Intrare: împricina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricinare
  • ‑mpricinare
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatu‑
  • împricinând
  • ‑mpricinând
  • împricinându‑
  • ‑mpricinându‑
 singular plural
  • împricinează
  • ‑mpricinează
  • împricinați
  • ‑mpricinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împricinez
  • ‑mpricinez
 (să)
  • împricinez
  • ‑mpricinez
  • împricinam
  • ‑mpricinam
  • împricinai
  • ‑mpricinai
  • împricinasem
  • ‑mpricinasem
a II-a (tu)
  • împricinezi
  • ‑mpricinezi
 (să)
  • împricinezi
  • ‑mpricinezi
  • împricinai
  • ‑mpricinai
  • împricinași
  • ‑mpricinași
  • împricinaseși
  • ‑mpricinaseși
a III-a (el, ea)
  • împricinează
  • ‑mpricinează
 (să)
  • împricineze
  • ‑mpricineze
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricină
  • ‑mpricină
  • împricinase
  • ‑mpricinase
plural I (noi)
  • împricinăm
  • ‑mpricinăm
 (să)
  • împricinăm
  • ‑mpricinăm
  • împricinam
  • ‑mpricinam
  • împricinarăm
  • ‑mpricinarăm
  • împricinaserăm
  • ‑mpricinaserăm
  • împricinasem
  • ‑mpricinasem
a II-a (voi)
  • împricinați
  • ‑mpricinați
 (să)
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinarăți
  • ‑mpricinarăți
  • împricinaserăți
  • ‑mpricinaserăți
  • împricinaseți
  • ‑mpricinaseți
a III-a (ei, ele)
  • împricinează
  • ‑mpricinează
 (să)
  • împricineze
  • ‑mpricineze
  • împricinau
  • ‑mpricinau
  • împricinară
  • ‑mpricinară
  • împricinaseră
  • ‑mpricinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împricinat, împricinațisubstantiv masculin
împricinată, împricinatesubstantiv feminin
împricinat, împricinatăadjectiv

  • 1. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. DEX '09 DLRLC
    sinonime: inculpat
    • format_quote Dan e din ce în ce mai nervos, împricinații nu mai găsesc în el pe judecătorul calm și bun de-odinioară. VLAHUȚĂ, O. A. 314. DLRLC
    • format_quote Cînd veniră împricinații la înfățișare, ieși înainte fratele împăratului. ISPIRESCU, L. 277. DLRLC
    • format_quote Părțile împricinate. DLRLC
etimologie:
  • vezi împricina DEX '98 DEX '09

împricina, împricinezverb

  • 1. popular A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: certa judeca
    • format_quote Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. DLRLC
    • format_quote Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65. DLRLC
etimologie:
  • În + pricină DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.