3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împricinat, ~ă smf, a [At: (a. 1839) URICARIUL XIV, 216 / V: (înv) pricinat / Pl: ~ați, ~e / E: împricina] 1-2 (Persoană) care este acuzată într-un proces. 3-4 (Persoană) care participă la un proces. 5-6 (Pex) (Persoană) învinuită de ceva.

ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina.

ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Cel) care este implicat, acuzat într-un proces; (cel) care este parte într-un proces. – V. împricina.

ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, s. m. și f. Cel implicat într-un conflict, într-o pricină; cel care este parte într-un proces. Dan e din ce în ce mai nervos, împricinații nu mai găsesc în el pe judecătorul calm și bun de-odinioară. VLAHUȚĂ, O. A. 314. Cînd veniră împricinații la înfățișare, ieși înainte fratele împăratului. ISPIRESCU, L. 277. ◊ (Adjectival) Părțile împricinate.

ÎMPRICINÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană implicată într-un proces (ca acuzat), într-un conflict. /v. a împricina

împricinat m. acuzat, prevenit: halal de bieții împricinați! AL. [V. pricină].

împricinát, -ă adj. și s. Care are o pricină, un proces: advocatu l-a apărat pe împricinat. – Și pricinaș, maĭ vechĭ și împricinaș.

împricina [At: MARIAN, SA. 65 / Pzi: ~nez / E: în- + pricină] (Pop) 1 vrr A găsi pricină de judecată cu cineva. 2 vt A se judeca cu cineva. 3 vt (Pex) A învinui pe cineva de ceva.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. reciproc. (Popular) A se certa, a găsi (cuiva) pricină de judecată. Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.

A SE ÎMPRICINÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A intra în judecată (cu cineva); a se judeca. 2) A se pune de pricină (cu cineva). [Sil. îm-pri-] /în + pricină

împricinéz (mă) v. refl. Intru în pricină, mă cert.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte

împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți, f. sg. împricinátă, pl. împricináte

!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză

împriciná vb., ind. prez. 1 sg. împricinéz, 3 sg. și pl. împricineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPRICINÁT s., adj. v. inculpat.

ÎMPRICINAT s., adj. (JUR.) acuzat, inculpat, învinuit, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

Intrare: împricinat (adj.)
împricinat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatul
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatul
  • ‑mpricinatu‑
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricinata
  • ‑mpricinata
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinații
  • ‑mpricinații
  • împricinate
  • ‑mpricinate
  • împricinatele
  • ‑mpricinatele
genitiv-dativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatului
  • ‑mpricinatului
  • împricinate
  • ‑mpricinate
  • împricinatei
  • ‑mpricinatei
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinaților
  • ‑mpricinaților
  • împricinate
  • ‑mpricinate
  • împricinatelor
  • ‑mpricinatelor
vocativ singular
plural
Intrare: împricinat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatul
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatul
  • ‑mpricinatu‑
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinații
  • ‑mpricinații
genitiv-dativ singular
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatului
  • ‑mpricinatului
plural
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinaților
  • ‑mpricinaților
vocativ singular
  • împricinatule
  • ‑mpricinatule
  • împricinate
  • ‑mpricinate
plural
  • împricinaților
  • ‑mpricinaților
Intrare: împricina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricinare
  • ‑mpricinare
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatu‑
  • împricinând
  • ‑mpricinând
  • împricinându‑
  • ‑mpricinându‑
singular plural
  • împricinea
  • ‑mpricinea
  • împricinați
  • ‑mpricinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împricinez
  • ‑mpricinez
(să)
  • împricinez
  • ‑mpricinez
  • împricinam
  • ‑mpricinam
  • împricinai
  • ‑mpricinai
  • împricinasem
  • ‑mpricinasem
a II-a (tu)
  • împricinezi
  • ‑mpricinezi
(să)
  • împricinezi
  • ‑mpricinezi
  • împricinai
  • ‑mpricinai
  • împricinași
  • ‑mpricinași
  • împricinaseși
  • ‑mpricinaseși
a III-a (el, ea)
  • împricinea
  • ‑mpricinea
(să)
  • împricineze
  • ‑mpricineze
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricină
  • ‑mpricină
  • împricinase
  • ‑mpricinase
plural I (noi)
  • împricinăm
  • ‑mpricinăm
(să)
  • împricinăm
  • ‑mpricinăm
  • împricinam
  • ‑mpricinam
  • împricinarăm
  • ‑mpricinarăm
  • împricinaserăm
  • ‑mpricinaserăm
  • împricinasem
  • ‑mpricinasem
a II-a (voi)
  • împricinați
  • ‑mpricinați
(să)
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinarăți
  • ‑mpricinarăți
  • împricinaserăți
  • ‑mpricinaserăți
  • împricinaseți
  • ‑mpricinaseți
a III-a (ei, ele)
  • împricinea
  • ‑mpricinea
(să)
  • împricineze
  • ‑mpricineze
  • împricinau
  • ‑mpricinau
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricinaseră
  • ‑mpricinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împricina

  • 1. popular A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa judeca 2 exemple
    exemple
    • Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42.
      surse: DLRLC
    • Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + pricină
    surse: DEX '98 DEX '09

împricinat, -ă împricinat (2) împricinată

  • 1. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: inculpat, -ă 3 exemple
    exemple
    • Dan e din ce în ce mai nervos, împricinații nu mai găsesc în el pe judecătorul calm și bun de-odinioară. VLAHUȚĂ, O. A. 314.
      surse: DLRLC
    • Cînd veniră împricinații la înfățișare, ieși înainte fratele împăratului. ISPIRESCU, L. 277.
      surse: DLRLC
    • Părțile împricinate.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împricina
    surse: DEX '98 DEX '09