2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împricinare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: împricina] 1 Ceartă care provoacă un proces. 2 Judecare cu cineva. 3 (Pex) Învinuire a cuiva de ceva.

împricina [At: MARIAN, SA. 65 / Pzi: ~nez / E: în- + pricină] (Pop) 1 vrr A găsi pricină de judecată cu cineva. 2 vt A se judeca cu cineva. 3 vt (Pex) A învinui pe cineva de ceva.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. reciproc. (Popular) A se certa, a găsi (cuiva) pricină de judecată. Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.

A SE ÎMPRICINÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A intra în judecată (cu cineva); a se judeca. 2) A se pune de pricină (cu cineva). [Sil. îm-pri-] /în + pricină

împricinéz (mă) v. refl. Intru în pricină, mă cert.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză

împriciná vb., ind. prez. 1 sg. împricinéz, 3 sg. și pl. împricineáză

Intrare: împricinare
împricinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împricinare
  • ‑mpricinare
  • împricinarea
  • ‑mpricinarea
plural
  • împricinări
  • ‑mpricinări
  • împricinările
  • ‑mpricinările
genitiv-dativ singular
  • împricinări
  • ‑mpricinări
  • împricinării
  • ‑mpricinării
plural
  • împricinări
  • ‑mpricinări
  • împricinărilor
  • ‑mpricinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: împricina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricinare
  • ‑mpricinare
  • împricinat
  • ‑mpricinat
  • împricinatu‑
  • ‑mpricinatu‑
  • împricinând
  • ‑mpricinând
  • împricinându‑
  • ‑mpricinându‑
singular plural
  • împricinea
  • ‑mpricinea
  • împricinați
  • ‑mpricinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împricinez
  • ‑mpricinez
(să)
  • împricinez
  • ‑mpricinez
  • împricinam
  • ‑mpricinam
  • împricinai
  • ‑mpricinai
  • împricinasem
  • ‑mpricinasem
a II-a (tu)
  • împricinezi
  • ‑mpricinezi
(să)
  • împricinezi
  • ‑mpricinezi
  • împricinai
  • ‑mpricinai
  • împricinași
  • ‑mpricinași
  • împricinaseși
  • ‑mpricinaseși
a III-a (el, ea)
  • împricinea
  • ‑mpricinea
(să)
  • împricineze
  • ‑mpricineze
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricină
  • ‑mpricină
  • împricinase
  • ‑mpricinase
plural I (noi)
  • împricinăm
  • ‑mpricinăm
(să)
  • împricinăm
  • ‑mpricinăm
  • împricinam
  • ‑mpricinam
  • împricinarăm
  • ‑mpricinarăm
  • împricinaserăm
  • ‑mpricinaserăm
  • împricinasem
  • ‑mpricinasem
a II-a (voi)
  • împricinați
  • ‑mpricinați
(să)
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinați
  • ‑mpricinați
  • împricinarăți
  • ‑mpricinarăți
  • împricinaserăți
  • ‑mpricinaserăți
  • împricinaseți
  • ‑mpricinaseți
a III-a (ei, ele)
  • împricinea
  • ‑mpricinea
(să)
  • împricineze
  • ‑mpricineze
  • împricinau
  • ‑mpricinau
  • împricina
  • ‑mpricina
  • împricinaseră
  • ‑mpricinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împricina

  • 1. popular A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa judeca 2 exemple
    exemple
    • Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42.
      surse: DLRLC
    • Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + pricină
    surse: DEX '98 DEX '09