12 definiții pentru împrejurime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împrejurime sf [At: C. NEGRUZZI, S. I, 107 / Pl: ~mi / E: împrejur + -ime] 1-2 (Loc sau) ținut din apropiere Si: împrejmuire (3), preajmă, vecinătate.

ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.

ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.

ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. (Mai ales la pl.) Locul sau ținutul dimprejur, din apropiere. Mai bine d. Zaharia Duhu al tău ne-ar oferi într-o duminică automobilul să vizităm împrejurimile. C. PETRESCU, A. 314. Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întîiași dată, din sînul adînc al apelor. HOGAȘ, M. N. 179. Orașul și împrejurimile erau luminate de mii de focuri. NEGRUZZI, S. I 107.

ÎMPREJURÍME ~i f. Loc ce se află în apropiere. ~ile orașului. [G.-D. împrejurimii] /împrejur + suf. ~ime

împrejurime f. 1. locul de împrejur; 2. cei din jurul cuiva.

împrejuríme f. Locurile din prejur: împrejurimile unuĭ oraș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími

împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPREJURÍME s. v. circumferință, perimetru.

ÎMPREJURÍME s. v. apropiere.

ÎMPREJURIME s. apropiere, jur, preajmă, vecinătate, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.)

împrejurime s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

Intrare: împrejurime
împrejurime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrejurime
  • ‑mprejurime
  • împrejurimea
  • ‑mprejurimea
plural
  • împrejurimi
  • ‑mprejurimi
  • împrejurimile
  • ‑mprejurimile
genitiv-dativ singular
  • împrejurimi
  • ‑mprejurimi
  • împrejurimii
  • ‑mprejurimii
plural
  • împrejurimi
  • ‑mprejurimi
  • împrejurimilor
  • ‑mprejurimilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împrejurime

  • 1. Locul sau ținutul dimprejur; împrejmuire (3.).
    exemple
    • Mai bine d. Zaharia Duhu al tău ne-ar oferi într-o duminică automobilul să vizităm împrejurimile. C. PETRESCU, A. 314.
      surse: DLRLC
    • Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întîiași dată, din sînul adînc al apelor. HOGAȘ, M. N. 179.
      surse: DLRLC
    • Orașul și împrejurimile erau luminate de mii de focuri. NEGRUZZI, S. I 107.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Împrejur + sufix -ime.
    surse: DEX '98 DEX '09