8 definiții pentru împovărător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împovărător, ~oare a [At: IONESCU, D. 104 / Pl: ~i, ~oare / E: împovăra + -tor] Care împovărează.

ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător.

ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător.

ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează, copleșitor. N-au știut ce-i munca împovărătoare și amară. SADOVEANU, P. S. 201. Ea este o realitate, și chiar o tristă și împovărătoare realitate. ODOBESCU, S. III 479.

ÎMPOVĂRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care împovărează. Muncă ~oare. /a împovăra + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre

împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPOVĂRĂTÓR adj. 1. (înv.) povăros. (O greutate ~oare.) 2. v. apăsător.

ÎMPOVĂRĂTOR adj. 1. (înv.) povăros. (O greutate ~.) 2. apăsător, copleșitor, covîrșitor, greu, (livr.) oneros. (Îndatoriri ~.)

Intrare: împovărător
împovărător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împovărător
  • ‑mpovărător
  • împovărătorul
  • împovărătoru‑
  • ‑mpovărătorul
  • ‑mpovărătoru‑
  • împovărătoare
  • ‑mpovărătoare
  • împovărătoarea
  • ‑mpovărătoarea
plural
  • împovărători
  • ‑mpovărători
  • împovărătorii
  • ‑mpovărătorii
  • împovărătoare
  • ‑mpovărătoare
  • împovărătoarele
  • ‑mpovărătoarele
genitiv-dativ singular
  • împovărător
  • ‑mpovărător
  • împovărătorului
  • ‑mpovărătorului
  • împovărătoare
  • ‑mpovărătoare
  • împovărătoarei
  • ‑mpovărătoarei
plural
  • împovărători
  • ‑mpovărători
  • împovărătorilor
  • ‑mpovărătorilor
  • împovărătoare
  • ‑mpovărătoare
  • împovărătoarelor
  • ‑mpovărătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împovărător

etimologie:

  • Împovăra + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09