împilător, ~oare a vz împilator

ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. Care împilează, care oprimă; asupritor. Populațiunea noastră a fost împiedicată în sporirea ei și prin multe alte rele, precum case nesănătoase, mîncare puțină, posturi multe, muncă multă și trai rău, nevoi, griji și dureri morale, nedreptăți, măsuri economice împilătoare și, în fine, boalile. I. IONESCU, M. 195. ◊ (Substantivat) Unde vedea nevoiașul, văduva... îi ocrotea împotriva împilătorilor. ISPIRESCU, M. V. 5.

ÎMPILĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane, popoare) Care împilează; asupritor; opresor; exploatator. /a împila + suf. ~ător

împilător a. și m. care împilează, tiran.

impilator, ~oare a vz împilator

împilator, ~oare smf, a [At: (a. 1839) URICARIUL V, 9/7 / V: im~, impilăt~, ~lăt~, ~lătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: împila + -tor] 1-2 (Persoană) care calcă în picioare ceva. 3-4 (Persoană) care presează fânul. 5-6 (Persoană) care împiedică un cal. 7-8 (Persoană) care apasă. 9-10 (Fig) (Persoană) care înduplecă. 11-12 (Persoană) care face pe cineva sau ceva să se aplece spre pământ. 13-14 (Persoană) care împovărează peste măsură pe cineva. 15-16 (Persoană) care asuprește pe cineva. 17-18 (Persoană) care biciuiește pe cineva. 19-20 (Nob) (Persoană) care disprețuiește pe cineva sau ceva.

împilător adj. m., pl. împilători; f. sg. și pl. împilătoare

împilător adj. m., pl. împilători; f. sg. și pl. împilătoare

împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre

ÎMPILĂTÓR adj., s. v. opresor.

ÎMPILĂTOR adj., s. asupritor, exploatator, opresiv, opresor, persecutor, prigonitor, (înv.) mîncător, năpăstuitor, obiditor, (fig.) apăsător. (Forțele ~.)