10 definiții pentru împăciuitorism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împăciuitorism sns [At: SCÎNTEIA, 1951, nr. 1947 / E: împăciuitor + -ism] 1 Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe. 2 Încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. 3 (Pgn) Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva.

ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ism.

ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ism.

ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine oportunistă care se manifestă în mișcarea muncitorească prin tendința de a acoperi greșelile altora pentru a-și ascunde propriile greșeli, prin încercarea de a aplana conflictele de clasă sau chiar de a se împăca cu dușmanul împotriva intereselor clasei muncitoare. Este imposibil să învingi devierea de dreapta, oportunistă, fără să duci o luptă sistematică împotriva împăciuitorismului, care ascunde sub aripioara lui pe oportuniști. STALIN, O. XI 256. – Pronunțat: -ciu-i-.

ÎMPĂCIUITORÍSM s.n. Atitudine conciliatoristă, de aplanare a conflictelor de clasă. ♦ (P. ext.) Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pron. -ciu-i-. / < împăciuitor + -ism, după rus. primirencestvo].

ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. atitudine de aplanare a conflictelor sociale; conciliatorism. ◊ (p. ext.) îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. (< împăca)

ÎMPĂCIUITORÍSM m. 1) Atitudine de eschivare de la luptă, de atenuare a conflictelor. 2) Îngăduință vădită față de greșelile cuiva. /împăciuitor + suf. ~ism


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăciuitorísm (-ciu-i-) s. n.

împăciuitorísm s. n. (sil. -ciu-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCIUITORÍSM s. conciliatorism. (~ unor oportuniști.)

ÎMPĂCIUITORISM s. conciliatorism. (~ unor oportuniști.)

Intrare: împăciuitorism
  • silabație: -ciu-i-
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăciuitorism
  • ‑mpăciuitorism
  • împăciuitorismul
  • împăciuitorismu‑
  • ‑mpăciuitorismul
  • ‑mpăciuitorismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • împăciuitorism
  • ‑mpăciuitorism
  • împăciuitorismului
  • ‑mpăciuitorismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăciuitorism

  • 1. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 sinonime: conciliatorism
  • diferențiere Atitudine oportunistă care se manifestă în mișcarea muncitorească prin tendința de a acoperi greșelile altora pentru a-și ascunde propriile greșeli, prin încercarea de a aplana conflictele de clasă sau chiar de a se împăca cu dușmanul împotriva intereselor clasei muncitoare.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Este imposibil să învingi devierea de dreapta, oportunistă, fără să duci o luptă sistematică împotriva împăciuitorismului, care ascunde sub aripioara lui pe oportuniști. STALIN, O. XI 256.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Împăciuitor + sufix -ism.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN