10 definiții pentru împăciuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împăciuitor, ~oare smf, a [At: IORGA, L. II, 615 / V: (înv) păciuitor / Pl: ~i, ~oare / E: împăciui + -tor] 1-6 Împăcător (1-6).

ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor.

ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor.

ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește, care caută să împăciuiască; conciliant. Vasile fusese moale de la început, împăciuitor, blînd pentru nașu-său Eftimie. DUMITRIU, N. 226. Făcu un semn împăciuitor și ieși spre terasă. CAMIL PETRESCU, N. 137. Luca sări îndată, împăciuitor. REBREANU, R. I 144. – Pronunțat: -ciu-i-.

ÎMPĂCIUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care împăciuiește; cu rol de a mijloci o împăciuire; conciliator; pacificator. /a împăciui + suf. ~tor

împăciuitor m. cel ce împăciuiește.

împăcĭuitór, -oáre adj. Care împăcĭuĭește, conciliant.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre

împăciuitór adj. m. (sil. -ciu-i-), pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCIUITÓR adj. conciliant, (înv.) împăcăcios, înduplecător. (Ton ~.)

ÎMPĂCIUITOR adj. conciliant, (înv.) împăcăcios, înduplecător. (Ton ~.)

Intrare: împăciuitor
împăciuitor adjectiv
  • silabație: -ciu-i-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăciuitor
  • ‑mpăciuitor
  • împăciuitorul
  • împăciuitoru‑
  • ‑mpăciuitorul
  • ‑mpăciuitoru‑
  • împăciuitoare
  • ‑mpăciuitoare
  • împăciuitoarea
  • ‑mpăciuitoarea
plural
  • împăciuitori
  • ‑mpăciuitori
  • împăciuitorii
  • ‑mpăciuitorii
  • împăciuitoare
  • ‑mpăciuitoare
  • împăciuitoarele
  • ‑mpăciuitoarele
genitiv-dativ singular
  • împăciuitor
  • ‑mpăciuitor
  • împăciuitorului
  • ‑mpăciuitorului
  • împăciuitoare
  • ‑mpăciuitoare
  • împăciuitoarei
  • ‑mpăciuitoarei
plural
  • împăciuitori
  • ‑mpăciuitori
  • împăciuitorilor
  • ‑mpăciuitorilor
  • împăciuitoare
  • ‑mpăciuitoare
  • împăciuitoarelor
  • ‑mpăciuitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăciuitor

  • 1. Care împăciuiește.
    exemple
    • Vasile fusese moale de la început, împăciuitor, blînd pentru nașu-său Eftimie. DUMITRIU, N. 226.
      surse: DLRLC
    • Făcu un semn împăciuitor și ieși spre terasă. CAMIL PETRESCU, N. 137.
      surse: DLRLC
    • Luca sări îndată, împăciuitor. REBREANU, R. I 144.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Împăciui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09