8 definiții pentru pacificator (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PACIFICATÓR, -OÁRE, pacificatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care pacifică (1), care restabilește pacea, liniștea. – Din fr. pacificateur, it. pacificatore.

PACIFICATÓR, -OÁRE, pacificatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care pacifică (1), care restabilește pacea, liniștea. – Din fr. pacificateur, it. pacificatore.

pacificator, ~oare smf, a [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~oare / E: fr pacificateur] 1-4 (Persoană) care pacifică (1-2).

PACIFICATÓR, -OÁRE, pacificatori, -oare, adj. Care pacifică, împăciuitor. ◊ (Substantivat; ironic) La 1788, în Viena, unde nu știm ce căuta pacificatorul nepoftit al consîngenilor săi [Molnar] tipărea o gramatică germano-romînă. IORGA, I. II 287.

PACIFICATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care pacifică. (< fr. pacificateur, it. pacificatore)

PACIFICATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care are menirea de a restabili pacea. /<fr. pacificateur


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pacificatór adj. m., s. m., pl. pacificatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. pacificatoáre

pacificatór s. m., adj. m., pl. pacificatóri; f. sg. și pl. pacificatoáre, g.-d. sg. art. pacificatoárei

Intrare: pacificator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pacificator
  • pacificatorul
  • pacificatoru‑
plural
  • pacificatori
  • pacificatorii
genitiv-dativ singular
  • pacificator
  • pacificatorului
plural
  • pacificatori
  • pacificatorilor
vocativ singular
  • pacificatorule
plural
  • pacificatorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pacificator, -oare pacificatoare

  • 1. (Persoană) care pacifică, care restabilește pacea, liniștea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: împăciuitor attach_file un exemplu
    exemple
    • ironic La 1788, în Viena, unde nu știm ce căuta pacificatorul nepoftit al consîngenilor săi... [Molnar] tipărea o gramatică germano-romînă. IORGA, I. II 287.
      surse: DLRLC

etimologie: