2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbucura vtr [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: în- + bucura] (Înv) 1-2 A (se) bucura.

ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura.

ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura.

A ÎMBUCURA îmbúcur tranz. rar A face să se bucure. /în + a bucura


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură

îmbucurá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúcur, 3 sg. și pl. îmbúcură


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBUCURÁ vb. v. bucura, înveseli.

îmbucura vb. v. BUCURA. ÎNVESELI.

Intrare: îmbucurat
îmbucurat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbucurat
  • ‑mbucurat
  • îmbucuratul
  • îmbucuratu‑
  • ‑mbucuratul
  • ‑mbucuratu‑
  • îmbucura
  • ‑mbucura
  • îmbucurata
  • ‑mbucurata
plural
  • îmbucurați
  • ‑mbucurați
  • îmbucurații
  • ‑mbucurații
  • îmbucurate
  • ‑mbucurate
  • îmbucuratele
  • ‑mbucuratele
genitiv-dativ singular
  • îmbucurat
  • ‑mbucurat
  • îmbucuratului
  • ‑mbucuratului
  • îmbucurate
  • ‑mbucurate
  • îmbucuratei
  • ‑mbucuratei
plural
  • îmbucurați
  • ‑mbucurați
  • îmbucuraților
  • ‑mbucuraților
  • îmbucurate
  • ‑mbucurate
  • îmbucuratelor
  • ‑mbucuratelor
vocativ singular
plural
îmbucurare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbucurare
  • ‑mbucurare
  • îmbucurarea
  • ‑mbucurarea
plural
  • îmbucurări
  • ‑mbucurări
  • îmbucurările
  • ‑mbucurările
genitiv-dativ singular
  • îmbucurări
  • ‑mbucurări
  • îmbucurării
  • ‑mbucurării
plural
  • îmbucurări
  • ‑mbucurări
  • îmbucurărilor
  • ‑mbucurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îmbucura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbucura
  • ‑mbucura
  • îmbucurare
  • ‑mbucurare
  • îmbucurat
  • ‑mbucurat
  • îmbucuratu‑
  • ‑mbucuratu‑
  • îmbucurând
  • ‑mbucurând
  • îmbucurându‑
  • ‑mbucurându‑
singular plural
  • îmbucură
  • ‑mbucură
  • îmbucurați
  • ‑mbucurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbucur
  • ‑mbucur
(să)
  • îmbucur
  • ‑mbucur
  • îmbucuram
  • ‑mbucuram
  • îmbucurai
  • ‑mbucurai
  • îmbucurasem
  • ‑mbucurasem
a II-a (tu)
  • îmbucuri
  • ‑mbucuri
(să)
  • îmbucuri
  • ‑mbucuri
  • îmbucurai
  • ‑mbucurai
  • îmbucurași
  • ‑mbucurași
  • îmbucuraseși
  • ‑mbucuraseși
a III-a (el, ea)
  • îmbucură
  • ‑mbucură
(să)
  • îmbucure
  • ‑mbucure
  • îmbucura
  • ‑mbucura
  • îmbucură
  • ‑mbucură
  • îmbucurase
  • ‑mbucurase
plural I (noi)
  • îmbucurăm
  • ‑mbucurăm
(să)
  • îmbucurăm
  • ‑mbucurăm
  • îmbucuram
  • ‑mbucuram
  • îmbucurarăm
  • ‑mbucurarăm
  • îmbucuraserăm
  • ‑mbucuraserăm
  • îmbucurasem
  • ‑mbucurasem
a II-a (voi)
  • îmbucurați
  • ‑mbucurați
(să)
  • îmbucurați
  • ‑mbucurați
  • îmbucurați
  • ‑mbucurați
  • îmbucurarăți
  • ‑mbucurarăți
  • îmbucuraserăți
  • ‑mbucuraserăți
  • îmbucuraseți
  • ‑mbucuraseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbucură
  • ‑mbucură
(să)
  • îmbucure
  • ‑mbucure
  • îmbucurau
  • ‑mbucurau
  • îmbucura
  • ‑mbucura
  • îmbucuraseră
  • ‑mbucuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)