10 definiții pentru îmbietor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbietor, ~oare a [At: ODOBESCU, S. II, 244 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-e~ / Pl: ~i, ~oare / E: îmbia + -tor] (Pfm) 1-2 Care îmbie (1, 7).

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie, îndeamnă, poftește, invită; ademenitor, ispititor, atrăgător. Între aceste bucurii mijea, cu surîs îmbietor, chipul Eleonorei. VORNIC, P. 169. Ideea revoluției, e privită ca îmbietoare chiar între ofițerii de cavalerie. CAMIL PETRESCU, O. II 241. Nu știa ce să facă și cum să se poarte, numai ca să-i pară lui viața mai ușoară și casa mai îmbietoare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 50. – Pronunțat: -bi-e-.

ÎMBIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care îmbie; care ispitește; ispititor; tentant. Idee ~oare. [Sil. -bi-e-] /a îmbia + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre

îmbietór adj. m. (sil. -bi-e-), pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBIETÓR adj. 1. v. ademenitor. 2. atrăgător, plăcut, primitor. (Ținuturi ~oare.) 3. v. gustos.

ÎMBIETOR adj. 1. ademenitor, atrăgător, ispititor, seducător, tentant. (O perspectivă ~.) 2. atrăgător, plăcut, primitor. (Ținuturi ~.) 3. apetisant, bun, delicios, gustos, plăcut, savuros, suculent, (rar) pofticios, (arg.) mișto. (O cină ~.)

Îmbietor ≠ dezgustător

Intrare: îmbietor
îmbietor adjectiv
  • silabație: îm-bi-e-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbietor
  • ‑mbietor
  • îmbietorul
  • îmbietoru‑
  • ‑mbietorul
  • ‑mbietoru‑
  • îmbietoare
  • ‑mbietoare
  • îmbietoarea
  • ‑mbietoarea
plural
  • îmbietori
  • ‑mbietori
  • îmbietorii
  • ‑mbietorii
  • îmbietoare
  • ‑mbietoare
  • îmbietoarele
  • ‑mbietoarele
genitiv-dativ singular
  • îmbietor
  • ‑mbietor
  • îmbietorului
  • ‑mbietorului
  • îmbietoare
  • ‑mbietoare
  • îmbietoarei
  • ‑mbietoarei
plural
  • îmbietori
  • ‑mbietori
  • îmbietorilor
  • ‑mbietorilor
  • îmbietoare
  • ‑mbietoare
  • îmbietoarelor
  • ‑mbietoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbietor

  • 1. Care îmbie.
    exemple
    • Între aceste bucurii mijea, cu surîs îmbietor, chipul Eleonorei. VORNIC, P. 169.
      surse: DLRLC
    • Ideea revoluției e privită ca îmbietoare chiar între ofițerii de cavalerie. CAMIL PETRESCU, O. II 241.
      surse: DLRLC
    • Nu știa ce să facă și cum să se poarte, numai ca să-i pară lui viața mai ușoară și casa mai îmbietoare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 50.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Îmbia + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09