2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.

îmbelșugare sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 9/1 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~gări / E: îmbelșuga] 1 (Rar) Fertilizare a pământului. 2 Belșug. 3 (Pex) Îndestulare.

îmbielșuga v vz îmbelșuga

îmbieșlugare sf vz îmbelșugare

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug, abundență, îndestulare. Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: îmbielșugáre (SADOVEANU, D. P. 158) s. f.

A ÎMBELȘUGÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belșug (prin muncă și organizare). /în + belșug

îmbelșugare f. ahundantă. [V. belșug].

îmbelșugáre f. Belșug, abundanță. – Și îmbilș- și îmbĭelș-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză

îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii

îmbelșugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughéz, 3 sg. și pl. îmbelșugheáză

îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugării

îmbielșugá (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBELȘUGÁRE s. v. belșug.

ÎMBELȘUGARE s. abundență, belșug, bogăție, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Intrare: îmbelșuga
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugat
  • ‑mbelșugat
  • îmbelșugatu‑
  • ‑mbelșugatu‑
  • îmbelșugând
  • ‑mbelșugând
  • îmbelșugându‑
  • ‑mbelșugându‑
singular plural
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbelșughez
  • ‑mbelșughez
(să)
  • îmbelșughez
  • ‑mbelșughez
  • îmbelșugam
  • ‑mbelșugam
  • îmbelșugai
  • ‑mbelșugai
  • îmbelșugasem
  • ‑mbelșugasem
a II-a (tu)
  • îmbelșughezi
  • ‑mbelșughezi
(să)
  • îmbelșughezi
  • ‑mbelșughezi
  • îmbelșugai
  • ‑mbelșugai
  • îmbelșugași
  • ‑mbelșugași
  • îmbelșugaseși
  • ‑mbelșugaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
(să)
  • îmbelșugheze
  • ‑mbelșugheze
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugă
  • ‑mbelșugă
  • îmbelșugase
  • ‑mbelșugase
plural I (noi)
  • îmbelșugăm
  • ‑mbelșugăm
(să)
  • îmbelșugăm
  • ‑mbelșugăm
  • îmbelșugam
  • ‑mbelșugam
  • îmbelșugarăm
  • ‑mbelșugarăm
  • îmbelșugaserăm
  • ‑mbelșugaserăm
  • îmbelșugasem
  • ‑mbelșugasem
a II-a (voi)
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
(să)
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugați
  • ‑mbelșugați
  • îmbelșugarăți
  • ‑mbelșugarăți
  • îmbelșugaserăți
  • ‑mbelșugaserăți
  • îmbelșugaseți
  • ‑mbelșugaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbelșughea
  • ‑mbelșughea
(să)
  • îmbelșugheze
  • ‑mbelșugheze
  • îmbelșugau
  • ‑mbelșugau
  • îmbelșuga
  • ‑mbelșuga
  • îmbelșugaseră
  • ‑mbelșugaseră
verb (VT205)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugat
  • ‑mbielșugat
  • îmbielșugatu‑
  • ‑mbielșugatu‑
  • îmbielșugând
  • ‑mbielșugând
  • îmbielșugându‑
  • ‑mbielșugându‑
singular plural
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbielșughez
  • ‑mbielșughez
(să)
  • îmbielșughez
  • ‑mbielșughez
  • îmbielșugam
  • ‑mbielșugam
  • îmbielșugai
  • ‑mbielșugai
  • îmbielșugasem
  • ‑mbielșugasem
a II-a (tu)
  • îmbielșughezi
  • ‑mbielșughezi
(să)
  • îmbielșughezi
  • ‑mbielșughezi
  • îmbielșugai
  • ‑mbielșugai
  • îmbielșugași
  • ‑mbielșugași
  • îmbielșugaseși
  • ‑mbielșugaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
(să)
  • îmbielșugheze
  • ‑mbielșugheze
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugă
  • ‑mbielșugă
  • îmbielșugase
  • ‑mbielșugase
plural I (noi)
  • îmbielșugăm
  • ‑mbielșugăm
(să)
  • îmbielșugăm
  • ‑mbielșugăm
  • îmbielșugam
  • ‑mbielșugam
  • îmbielșugarăm
  • ‑mbielșugarăm
  • îmbielșugaserăm
  • ‑mbielșugaserăm
  • îmbielșugasem
  • ‑mbielșugasem
a II-a (voi)
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
(să)
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugați
  • ‑mbielșugați
  • îmbielșugarăți
  • ‑mbielșugarăți
  • îmbielșugaserăți
  • ‑mbielșugaserăți
  • îmbielșugaseți
  • ‑mbielșugaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbielșughea
  • ‑mbielșughea
(să)
  • îmbielșugheze
  • ‑mbielșugheze
  • îmbielșugau
  • ‑mbielșugau
  • îmbielșuga
  • ‑mbielșuga
  • îmbielșugaseră
  • ‑mbielșugaseră
Intrare: îmbelșugare
îmbelșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugarea
  • ‑mbelșugarea
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugările
  • ‑mbelșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugării
  • ‑mbelșugării
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugărilor
  • ‑mbelșugărilor
vocativ singular
plural
îmbielșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugarea
  • ‑mbielșugarea
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugările
  • ‑mbielșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugării
  • ‑mbielșugării
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugărilor
  • ‑mbielșugărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbelșuga îmbielșuga

  • 1. rar A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + belșug
    surse: DEX '98 DEX '09

îmbelșugare îmbielșugare

  • exemple
    • Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42.
      surse: DLRLC
    • Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îmbelșuga
    surse: DEX '98 DEX '09