taran² sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr taranche] Armă folosită de popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, alcătuită dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal.

taran¹ sm [At: ANTIPA, F. I. 181 / Pl: ~i / E: ucr таран, rs тарань] (Iht; reg) Babușcă¹ (1) (Rutilus rutilus).

țăran, ~ă [At: MOXA, 360/4 / V: (îrg) ~rean (Pl: țăreni) smf, (înv) țerean smf, țeran sm / Pl: ~i, ~e, (reg) țărăni sf / E: țară + (e)an] 1 sm (Îrg) Locuitor al unei țări (11). 2 sm (Înv) Nume dat în Transilvania și Banat românilor din Țara Românească și Moldova înainte de 1918 Si: regățean. 3 sm (Ban) Nume dat românilor din Țara Românească și stabiliți în unele regiuni din Banat Si: (reg) bufan. 4 a Care aparține unei țări (11). 5 sm (Înv) Băștinaș (1). 6 sm (Îvr) Compatriot. 7 smf Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor Si: sătean, (fam) opincar; (pop) român, (îrg) mojic, (reg) paur. 8-9 sm (Mol; îcs) Noi ~ii de la țară (Melodie după care se execută) un dans popular. 10 a (Îoc orășean, urban) De (la) țară. 11 sm (Îrg) Iobag. 12 smf (Dep) Om lipsit de educație, de maniere Si: mojic. 13 sm (Reg; îoc muntean) Câmpean (9).

țărean sm vz țăran

țeran sm vz țăran

țerean sm vz țăran