DIMINUTIV s. n. (cf. fr. diminutif, lat. deminutivus < deminutus < deminuere „micșora”): cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival, care exprimă ideea de micime a obiectului sau a însușirii (în raport cu termenul de bază sau cu însușirea acestuia) și o nuanță afectivă. Astfel: copilaș în raport cu copil, fetiță în raport cu fată, mărgică în raport cu mărgea, gândăcel în raport cu gândac, berbecuț în raport cu berbec, brăduț în raport cu brad, pomișor în raport cu pom, frumușel în raport cu frumos, bunicică în raport cu bună, Ionuț în raport cu Ion, Irinel în raport cu Irina etc.