2 intrări

Articole pe această temă:

O definiție


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIMINUTÍV s. n. (cf. fr. diminutif, lat. deminutivus < deminutus < deminuere „micșora”): cuvânt derivat cu ajutorul unui sufix diminutival, care exprimă ideea de micime a obiectului sau a însușirii (în raport cu termenul de bază sau cu însușirea acestuia) și o nuanță afectivă. Astfel: copilaș în raport cu copil, fetiță în raport cu fată, mărgică în raport cu mărgea, gândăcel în raport cu gândac, berbecuț în raport cu berbec, brăduț în raport cu brad, pomișor în raport cu pom, frumușel în raport cu frumos, bunicică în raport cu bună, Ionuț în raport cu Ion, Irinel în raport cu Irina etc.

Intrare: diminutiv (adj.)
diminutiv1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diminutiv
  • diminutivul
  • diminutivu‑
  • diminuti
  • diminutiva
plural
  • diminutivi
  • diminutivii
  • diminutive
  • diminutivele
genitiv-dativ singular
  • diminutiv
  • diminutivului
  • diminutive
  • diminutivei
plural
  • diminutivi
  • diminutivilor
  • diminutive
  • diminutivelor
vocativ singular
plural
Intrare: diminutiv (s.n.)
diminutiv2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diminutiv
  • diminutivul
  • diminutivu‑
plural
  • diminutive
  • diminutivele
genitiv-dativ singular
  • diminutiv
  • diminutivului
plural
  • diminutive
  • diminutivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)