CHIP, chipuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Față, obraz, figură. Un chip oval. ♦ Expresie a feței; fizionomie. Un chip trist. 2. Înfățișarea sau aspectul unei ființe. Avea chip omenesc. ◊ Loc. adv. În chip de... = cu înfățișare de..., asemenea cu... ♦ Persoană; ființă. A văzut acolo multe chipuri. 3. Imagine, înfățișare a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. 4. (Rel.) Proprietate ontologică, fixând structura arhetipală imprimată omului la creație; imaginea în care se reflectă ființa personală a lui Dumnezeu. ◊ Chip cioplit = idol. II. S. n. 1. Fel, mod, gen. Scrie într-un chip original. ◊ Loc. adj. Fel și chip de... = tot felul de... ◊ Loc. adv. (În sau cu) fel și chip (sau chipuri) = în tot felul, în toate modalitățile posibile. 2. (Rar) Modalitate, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu orice chip = oricum. În (sau cu) niciun chip = nicidecum. ◊ Expr. Nu e chip să... = nu se poate, imposibil să... A nu avea (niciun) chip (să...) = a nu avea posibilitatea, a nu putea (să...). (Pop.) A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace, o soluție. 3. (Reg.) Încercare (de a găsi o soluție). 4. (În expr.) Cu chip să... = ca să..., pentru ca să..., având intenția să... Cu chip că... = sub pretext că..., sub aparența că... III. Adv. (La pl. art.; fam.) Vorba vine, cică. ♦ La drept vorbind, nu-i vorbă; ba chiar. – Din magh. kép.

CHIUP, chiupuri, s. n. (Reg.) Vas mare de lut ars, în formă de amforă, folosit pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor etc. – Din tc. küp.

CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip.