ACUMULARE Figură* realizată prin amplificarea membrilor (cu aceeași funcție sintactică) ai unui grup sintactic sau ai unei propoziții, fără ca vreunul dintre ei să se repete; formă de enumerare*, acumularea este o figură utilizată mai ales în descriere: Se agață de ea o lume de plante urcătoare, iar trandafirii, după ce îi cuceresc împreună cu glicinele culmea, se prăvălesc de-a lungul zidurilor tot de marmoră și împrejurul ferestrelor și ușilor încadrate în chenare de lapis-lazuli, agată și jasp-sanguin, spre a se surpa în tumultoase cascade de argint, de aur, de purpură, pe când potirele mov ale florilor glicinei cântă cu o notă melancolică pământeasca zădărnicie (Macedonski). • Când în succesiunea termenilor se poate distinge o gradație de sens, acumularea se apropie de climax*. Vezi ENUMERARE. M.M.

AGITAT, -Ă adj. Care se agită; (despre oameni) neastîmpărat, neliniștit. ♦ (Fig.) Tulburat, nervos. ♦ (Despre o epocă, despre viață etc.) Frămîntat, tumultos. [< agita].

agitați(un)e f. 1. mișcare neregulată și continuă: agitațiunea mării; 2. mișcare tumultoasă, turburare: a potoli o agitațiune; 3. fig. turburarea sufletului, neliniște.

BYRON [báirən], George Gordon, lord (1788-1824), poet romantic englez. Temperament liric, violent și excentric, natură solitară, a avut o existență aventuroasă. Creator al eroului romantic (denumit ulterior byronian), sumbru și impetuos, dominat de pasiuni tumultoase și mai ales de sentimentul exacerbat al eului, a lăsat o operă animată de o rară vervă satirică („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Don Juan”, „Manfred”) care a exercitat o puternică influență asupra romantismului european. În conflict cu societatea engleză a epocii, B. s-a exilat pe continent. După ce a sprijinit mișcarea carbonarilor italieni, a luat parte la Războiul pentru independență a poporului grec și a murit la Missolonghi.

MATCĂ s. f. 1. (Adesea determinat prin „de albine”, „de stup”) Albină femelă, mai mare decît albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. Matca, carea ne chivernisește, ne poruncește, ne stăpînește. . . din toată dihaniia cunoscută și aleasă iaste. CANTEMIR, ist. 164. Matca, din multe flori, în vreame de vară, tocmeaște și gâteaște ceaia ce ar fi de trebuință albinelor în vreame de iarnă (a. 1 757). BV II, 141. În fieștecarea cojnițâ sînt trei fealiuri de albine, adecă albine lucrătoare, trîntori și matce. ECONOMIA, 173/19. Otrăvitorul șerpe văzînd p-un teișor O matcă de albine. . . Începe să îi spuie. NEGRUZZI, S. II, 293. Din dobitoacele toate, numai matca la albine N-are cusur ca stâpînă. HASDEU, R. V. 88. Mai tare însă sînt infectați și supărați [de păduchele albinelor] trîntorii și matca, și aceasta din urmă, mai ales atunci cînd are să-și depuie ouăle prin chiliuțe. MARIAN, INS. 404, cf. 144. Albinele. . . cînd se înmulțesc și ies afară, se zice că roiește sau face altă matcă. H XI 131, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 40/9, 13, 17, 18, 20, 21, 27, 30, 31, ALR I 1 680, v 14, 22, 33, vi 26. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd bunătatea, grija pentru cei apropiați, spiritul gospodăresc etc.) Petru vodă era domn blînd, ca o matcă fără ac. URECHE, LET. I, 205/23. Încep numa-nșir și spun, C-al lui moș era om bun, Moașă-sa, pildă-n vecini, Ca o matcă la albini. MUMULEANU, C. 146/12. ◊ (În contexte figurate) Am crezut că-i matcă de stup și deodată Trezitu-ne-am c-un trîntor și cu mierea mîncată. ALECSANDRI, T. II, 164. În urma lui parcă lipsea orașului ceva; lipsea matca roiului; întemeietorul tuturor petrecerilor. GANE, N. III, 178. ◊ Fig. Domnul, adecă matca, pre nime nu vatămă. URECHE, LET. I, 188/7. Mintea este matca cea adunătoare și săvîrșitoare de idei. PISCUPESCU, O. 122/2. ◊ E x p r. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. Râmasără ca un roiu făr-de matcă leșii. NECULCE, L. 159, cf. ZANNE, P. I, 640. 2. (Regional) Stup bătrîn de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; (regional) roi, pîrvac. Însemnăm zestrile fie-mea Stancăi. . . 6 mătci de stupi (cca 1565). ap. ODOBESCU, S. I, 422. 2 cai și 8 mătci de stupi (a. 1 708). BUL. COM. IST. V, 231. Au dat 9 matce pe ispisoc de l-au scos (a. 1 719). URICARIUL, VI, 350. Am înzestrat-o. . . cu patruzeci de vaci, cu boi și cu o sută de mătci de uleie (a. 1 720). ib. XII, 333. Pentru stupi, să dea de toată matca cîte bani trei (a. 1 783). BUL. COM. IST. V, 278, cf. URICARIUL, XVI, 209, MARIAN, INS. 145. Dobîndesc un fagure de la o matcă. SADOVEANU, O. XIII, 673, cf. H VII 117, X 498, XVIII 295, CHEST. VI 28/5,133/9, ALR I 1687/28, com. din ILIȘEȘTI-GURA HUMORULUI. 3. (La sg. cu sens colectiv) Nucleu de reproducere într-o crescătorie de animale, de păsări. O matcă de păsări care să asigure ouăle necesare producerii puilor. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 861, cf. CHEST. V/45. * (Atribuind calitatea ca un adjectiv) 1200 păsări au fost oprite ca efectiv matcă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4842. 4. Albie (minoră) a unei ape curgătoare ; pat, făgaș. Rădicară rîurile glasurele sale, lua-vor rîurele matcele sale. PSALT. 194, cf. CORESI, PS. 257/8. De acolo, peste matca Bahluiețului, în hotarul lui Urechii (a. 1638). BUL. COM. IST. IV, 82. Alții zic cum au rămas matca dintăi sacă și au venit toată apa pre dindărăptul oștii, pre zâgaș. HERODOT (1 645), 31. Cela ce trage apa și o scoate den matcă de o duce la grădină sau la pomătul său, fără de știrea giudețului, să să cearte ca un fur. PRAV. 37. Părîul. . . pre altă matcă și cale numai cu ruga l-au mutat. DOSOFTEI, V. S. februarie 73^v/21. De acolo, drept spre răsărit, pe răzor pînă în matca văii de unde să face scursură de apă spre Sîrghi, am pus altă piatră (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 67. Iordanul să împlea pre toată matca lui, ca în zilele seacerii grîului. BIBLIAS(1688), 154²/37. Să să închiză toată țara Muntenească suptu hotarăle și marginile ei vechi, despre partea Moldovei și a munților, despre Dunăre pînă la mijlocul matcii Dunării. N. COSTIN, L. 578. Traian. . . abătînd din matca sa apa Sargheții, i-au aflat toată avuțiia. CANTEMIR, HR. 83. Și ia părău Corbului în jos matca, până dă în Trotuș (a. 1 755). URICARIUL, XI, 228. Dintr-acele mari gîrle ce le numim noi purure curgătoare, unele cu totul s-au uscat, altele au schimbat mătcile și drumurile (a. 1 779). BV II, 235. țara Rumânească toată sau cu ostroavele ei pînă în matca Dunării. VĂCĂRESCU, IST. 302. Întăritură. . . pe aceeași siliște anume Pulberenii, ce este în matca Cogălnicului (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 424, cf. XIV, 230. Cînd apa curgătoare pre moșia cuiva să va trage cu încetul din matca sa. PRAVILA (1 814), 83/14. Curgerea (albia sau matca) acestui rîu va fi hotarul acestor două principaturi. CR (1829), 291²/27. Au început. . . apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112/28. Cu topirea zepezii, Dîmbovița a ieșit într-aceste zile din matca sa. CR (1 836), 32¹/12. Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor, matcele apelor, adîncul văilor, și uneori orizonul. NEGRUZZI, S. I, 273, cf. II, 5. El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi, la matcă, se face cîte un armean (cerc) împrejurul lui. ISPIRESCU, L. 34. Apa Cricovului. . . cu mii de pîrîie. . . împestrițează matca sa răslățată și năsipoasă. ODOBESCU, S. I, 63, cf. 144. De la Giurgiu în jos. . . Dunărea-și croiește matca drept, pare c-ar fi canalizată. VLAHUȚĂ, O. A. II, 120. Tu ești ca pîrîul în zilele cu nor, Cînd tulbure s-azvîrle din matca lui cea plină. COȘBUC, S. 149. În general apa cea mai turbure este pe matcă (Talweg). ANTiPA, P. 217. Matca Oltului bătea La colțul casei într-un soc. GOGA, P. 35. O vină liniștită de apă, care se desprinde din rîu, se abate îmbrățișînd un cot de luncă și intră apoi iar în matca cea mare. SADOVEANU, O. VII, 338. Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă Grele curg miresmele de tei. BLAGA, P. 181. Locul era îngust, cel mai îngust de pe cursul apei, numai matcă, iar puhoiul pămîntiu vuia năprasnic. CAMIL PETRESCU, O. I, 558, cf. II, 148. Azi am văzut, semeț, cum rîul se frămîntă Să-și surpe-n matcă malul roșcat. STANCU, C. 72. Sub picioarele lui, acum, cînd Șiretul sta în matcă, digul părea un mal de pămînt înălțat de cine știe ce întîmplare veche. GALAN, Z. R. 91. Drumul merge ocoliș Lîngă matca rîului Pîn-la poala muntelui. DEȘLIU, M. 22. Cînd apele se trăgeau în matcă, rămînea pe urma lor noroi negru. V. ROM. mai 1955, 21, cf. octombrie 1955, 168. Căprioare surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. N-am fugit Ci mi-am gonit, Ciutalină Făr-de splină Din malul Solotrului, Pînă-n matca Oltului. TEODORESCU, P. P. 70. Apa atunci s-a rușinat și s-a tras în matca ei. RETEGANUL, P. V, 56, cf. id. TR. 85. Că tu ești legea spurcată, Că bei apă după matcă. MAT. FOLK. 330. Apa trage la matcă și omul la teapă. Cf. ȘEZ. I, 220, PĂSCULESCU, L. P. 107, CHEST. VI 26 SUPL., ZANNE, P. IV, 456. (Cu parafrazarea proverbului) Ziceți mai bine că vă trageți la teapa voastră, ca apa la matcă. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Prin analogie) Negura se trăgea spre matcă, învăluind pădurile. AGÎRBICEANU, A. 523. ◊ F i g. Cugetarea se zbate astfel tumultoasă în matca îngustă a unor scurte propoziții gata să-și spargă forma neîncăpătoare. LOVINESCU, C. VII, 161. Viața a curs în matca adîncită de veac și de veac. C. PETRESCU, A. 140. El speră necontenit că torentul vieții va curge iarăși în vechea și adînca lui matcă. CONTEMP. 1953, nr. 338, 3/3. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea o- bișnuită, a-și relua cursul normal. Apa trebuie să vie la matca ei. ROMÂNUL GLUMEȚ, 43. Un răstimp băieții părură încă mereu încordați, nu se clintiră; apoi mișcările, răspunsurile lor reveniră la matca obicinuită de peste an. AGÎRBICEANU, A. 510. Lucrurile reintrarâ în matcă. PAS, Z. IV, 27. A readuce la matcă = a readuce pe calea cea bună. Trebuie să ne silim să readucem la matcă pe sărmanii rătăciți. REBREANU, I. 306. ♦ (Regional) Partea cea mai joasă în lungul unei văi; „fundul unui izvor” (com. MARIAN); vîlcea (ALR SN III h 815/29). Vale, vale buștenoasă Și la vîrf ești cam crengoasă, La matcă cam izvoroasâ. VÎRCOL, V. 23, cf. ARVINTE, TERM. 5. (Învechit, în sintagma) Matca focului sau matca de foc= iad; „fluviu de foc în infern” (DDRF). Și aceasta știe-se că adevărat iaste ce e de matca focului nestins cuvînt și de munca ce va să fie. CORESI, EV. 148. Și nu cumva să-mi usuce matca focului sîngele mieu (a. 1 633). GCR I, 82/22. Va da căruiaș după lucrul lui: păcătoșilor munca de veaci și matca focului. VARLAAM, C. 272. Cum vei scăpa de judecata lui Dumnezeu și de matca focului? (a. 1 644). GCR I,113/25. Mai bine iaste ție un ochiu avînd, în viață să intri, decît doi ochi avînd aruncat în matca focului, N. TEST. (1648), AP. GCR I, 127/24. Și aceasta să i se întîmpleze lui a le nemeri în valea matcei focului (a. 1652). MAG. IST. I, 129/7. Au luat plată matca focului (începutul sec. XVIII). ib. IV, 362. Pre cei păcătoși îi va arunca în matca focului celui nestins. ANTIM, P. 110. Vei dobîndi matca focului. MINEIUL (1 776), 181^vI/10. Cărțile să vor deschide, Matcă de foc să va aprinde. Păcatele să vor vedi, Greșiții să vor osîndi (a. 1784). GCR II, 141/31. Să moștenească iadul și matca focului (a. 1777). FURNICA, I. C. 57. Au. . . pricină de a se îngrozi întru așteptarea pasului aceluia, carele va să fie lor surupare în matca focului de veaci. MAIOR, P. 35/4. Munca cea vecinică și nesfîrșitâ usturime a matcii focului celui nestins (a. 1809). CAT. MAN. I, 406. ◊ (În imprecații) Să-l ia matca focului. H IV 90. 6. (Anat.; învechit și regional) Mitră. O pojghiță. . . drept o perdea acoperitoare în dreptul gurii matchii. PISCUPESCU, O. 102/6. Matca unei iepuroaice. MARIAN, NA. 4. Cu matca de iepuroaică se vindecă sterilitatea. N. LEON, MED. 88, Cf. BIANU, D. S., CANDREA, F. 311, CHEST. IV 33/393. ♦ (Regional, și în sintagma matca copilului) Placentă. ALRM I/II h 289. 7. F i g. Obîrșie, izvor, origine; spec. locul de naștere, familia, neamul din care se trage cineva. Au fugit și Iordachi Ruset, ce fusese mai nainte vornic mare (matca tuturor răutăților). N. COSTIN, LET. II, 78/12. Bunătatea se aseamănă focului și este să meargă sus în văzduh unde-i este matca. ANTIM, P. 78. Aceasta este matca pricinilor, a urîciunii, a pizmuirii, a pîrii și a zavistuirii dintre noi. PISCUPESCU, O. 13/20, cf. KOGĂLNICEANU, S. 113. Trebuie să se coboare în fundul popolului, în matca nației, să vază traiul săteanului. BOLLIAC, O. 213. Aicea-i matca noastră de-o sută cincizeci de ani. Aicea ne-am născut, aicea pierim! V. ROM. februarie 1 954, 90. 8. (Pescuit) Matiță (I). Cf. ANTIPA, P. 459. Partea de năvod care formează un fel de coadă în mersul lui prin apă se numește matcă. PAMFILE, I. C. 66.9. (Învechit) Original al unui act. Ei au arătat un suret de pe uricul luminatului domn Ștefan vodă. . . a căruia uric i s-au văzut matca lui atît de veche, cît numai bucățelele lui au rămas (a. 1797). URICARIUL, X, 244. Fiindcă hrisovul matca cea adevărată au rămas la mîna mea. . . să mi să dei copie (a. 1800). IORGA, S. D. XXI, 185. Însemnarea de scrisorile monastirilor... cercetează cu amăruntul matcele unde sînt (a. 1 815). URICARIUL, VII, 68. 10. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc., care rămîne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile ; cotor, (regional) sușă. S-a primit bani fără ca să se dea chitanție din registrele cu matcă. I. IONESCU, P. 148 Sînt datori a libera pentru fiecare depunere o recipisâ din registrul cu matcă. I. PANȚU, PR. 69 cf. com. din RUCĂR-CÎMPULUNG. ♦ Carte funduară (TDRG); matricolă (CADE). Domnul căuta la catastișăle visteriii cari le didese el mătci și nu să găsea scrise multe sate. IST. Ț. R. 70. Osibit de acest extract, vei face și matcă dă fieșcare sat, arătătoare anume de toți birnicii (a. 1819). DOC. EC. 219. Maică de toți birnicii acestui județ (a. 1820). ib. 243. 11. (Rar) Piuliță (de înșurubat), ALEXI, W. 12. (Dulgherie) Parte a colțarului cu limbă, în care se mișcă limba; toc. Cf. DAMÉ, T. 113, PAMFILE, I. C. 117. 13. (Entom.; regional) Viermănar (Sarco phaga carnaria) (Ineu-Arad). ALR II 6 575/64. – Pl.: mătci și (învechit) maice, (regional) mătcuri (ALR SN III h 816), (neobișnuit) măci (IORGA, S. D. XIV, 247). – Gen.-dat.: mătcii, (învechit) matchii, matcii. – Și: (regional) máctă (ALR I 1 680/865), mápcă (ib. 1 680/283), máscă (ib. 1 680/782) s. f. – Din bg. матка, scr. matka.

mentism sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr mentisme] (Med) Tulburare mintală caracterizată prin desfășurarea tumultoasă, incoercibilă a ideilor și a amintirilor.

RODIN [rodẽ], Auguste (1840-1917), sculptor francez. Figură remarcabilă a sculpturii europene din sec. 19. Vasta sa operă (busturi, monumente, grupuri compoziționale) se afirmă prin forța tumultoasă și intensa expresivitate. Folosește adesea un modelaj vibrat (înrudit cu viziunea impresionistă), în care colaborarea cu efectele luminii are un rol esențial. A exprimat deopotrivă grația și gingășia, încordarea, vigoarea fizică și concentrarea spirituală, având ca teme predilecte dragostea („Sărutul”, „Primăvara”), interogarea filozofică în fața destinului („Poarta infernului”, „Gânditorul”, „Burghezii din Calais”), evocarea geniului („Balzac”, „Hugo”). A exercitat o adâncă influență asupra sculpturii universale.

sarabandă sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~de / E: fr sarabande] 1 Vechi dans popular spaniol de origine orientală, cu caracter solemn, mișcare lentă și ritm în trei timpi, devenit în sec. XVII dans de curte în Franța și din sec. XVIII introdus în balete și suite instrumentale. 2 Melodie după care se execută sarabanda (1). 3 (Fig) Mișcare amețitoare, tumultoasă. 4 (Pex) Mulțime dezlănțuită, agitată, gălăgioasă.

SARABANDĂ s.f. Vechi dans popular spaniol asemănător menuetului, care se dansa după o melodie lentă; melodia acestui dans. ♦ (Fig.) Agitație; mișcare tumultoasă. [< fr. sarabande, it. sarabanda, cf. sp. zarabanda].

SENTIMENTALISM s.n. 1. Sensibilitate excesivă; afectare sau exagerare a sentimentelor; sentimentalitate. ♦ Tendință în literatura sec. XVIII, în care esențială este reliefarea vieții sentimentale, bogate și tumultoase, a personajelor. 2. Atitudine, comportare de om sentimental. [< fr. sentimentalisme].

slalom sn [At: SP. POP. 1967, nr. 5195, 1/3 / Pl: ~uri / E: fr slalom] 1 Probă de schi alpin care constă în coborârea, în două manșe, a unei pante, cu trecerea obligatorie prin porți, delimitate prin bare verticale cu fanioane. 2 (Pgn) Coborâre pe schiuri, în zigzag, a unei pante. 3 (Pan; îs) ~ nautic Ramură din sportul nautic în care se parcurge un traseu cu caiacul sau cu canoea, pe ape curgătoare și tumultoase, printre obstacole (jaloane) suspendate deasupra apei. 4 (Pan) Probă de conducere auto în zigzag, pe o pistă jalonată. 5 (Fig) Parcurgere rapidă și selectivă a unui material de lucru.

SLALOM (< fr.; cuv. norvegian) s. n. Coborâre pe schiuri, constând dintr-o succesiune de viraje. ♦ Probă din schiul alpin în care concurentul este obligat să coboare o pantă trecând prin anumite porți, în două manșe (în funcție de gradul de înclinare a pantei și de numărul și distanța dintre porți, există s. special, s. uriaș și s. super-uriaș). S. a fost inventat de sportivul britanic Sir Arnold Lunn în 1920. ◊ S. nautic = subramură a sporturilor nautice care constă în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoea, pe ape curgătoare și tumultoase, printre obstacole (jaloane) suspendate deasupra apei.

SPRINTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe) Care se mișcă cu ușurință; vioi, iute, agil. Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. Se pornea... să vîneze cu sprintena și tumultoasa lui haită de arcași. ODOBESCU, S. III 54. Albă ca o lăcrimioară, Dulce ca o primăvară, Era sprintenă, ușoară, Ca un pui de căprioară. ALECSANDRI, O. 101. ◊ (Uneori determinat prin «de picior») Cea de-a cincea [ciută]... mai sprintenă de picior, scăpă și fugi. ISPIRESCU, U. 37. ◊ (Despre obiecte văzute în mișcare) O barcă sprintenă ne duce prin mulțime de corăbii la vaporul francez. ALECSANDRI, O. P. 315. Sprintena săgeată, Cu care-ndemnai ostașii. CONACHI, P. 42. ◊ (Adverbial) Tot mai sprinten se-ngînă și se-ntrec melodiile, Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile. DEȘLIU, G. 45. În zorii reci și umezi, după ploaia nopții, pășea sprinten pe cărarea lunecoasă, cu pușca la spate. SADOVEANU, O. VIII 8. Zării în depărtare o femeie venind repede și sprinten, de-a lungul plaiului, spre noi. HOGAȘ, M. N. 211. ♦ (Determinat prin «la minte») Ager, deștept. Cel mai mic, care arăta să fie mult mai sprinten la minte... se amestecă de cîteva ori în vorbă. C. PETRESCU, Î. II 164. ♦ (Despre lucruri) Subțire, elegant, zvelt. Pe sub nalte coperișuri... Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane Au comori de plante rare, ce la umbră înfloresc. ALECSANDRI, P. III 86. ♦ (Despre îmbrăcăminte, rar) Ușor, subțire. (Adverbial) Sosi la casa lui un străin mărunt la trup, cam sprinten îmbrăcat pentru un ger ce îngheța apa. GANE, N. II 4.

TĂLĂZUI, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl., Intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui.

tălăzui [At: PISCUPESCU, O. 44/10 / Pzi: ~,esc; 3 ~e / E: talaz + -ui] 1-2 vir A face valuri mari, tumultoase. 3-4 vir (Fig) A (se) undui. 5-6 vir (Fig; d. mase de oameni) A (se) agita. 7 vr (Îvr) A se scălda (8). 8-9 vir (D. ape curgătoare) A (se) revărsa.

tălăzuire sf [At: ARDELEANU, V. P. 234 / Pl: ~ri / E: tălăzui] 1 Ridicare în valuri mari, tumultoase. 2 (Fig) Unduire. 3 (Fig) Manifestare a agitației unei mase de oameni. 4 Revărsare (a unei ape curgătoare). 5 (Fig) Ploaie torențială.

tulburat², ~ă a [At: CORESI, EV. 82 / V: (înv) turb~ / Pl: ~ați, ~e / E: tulbura] 1 (D. lichide) Tulbure (1). 2 (D. ape) Care este învolburat Si: agitat, tulbure (2), zbuciumat, (pop) tulburos (1). 3 (D. cer) Care este înnorat Si: întunecat, tulbure (3), (pop) tulburos (2). 4 (D. vreme) Cu cerul înnorat Si: ploios, posomorât, tulbure (4), (pop) tulburos (3). 5 (D. ochi, privire) Tulbure (11). 6 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Cuprins de neliniște Si: agitat, emoționat, tulbure (12), tumultos, zăpăcit, zbuciumat. 7 (Fig; d. oameni) Care este mânios Si: furios, tulbure (13), (pop) tulburos (4). 8 (Pfm; fig) Amețit de băutură Si: tulbure (16). 9 (Înv; fig) Care se răzvrătește Si: răsculat, revoltat. 10 (Fig; d. stări sociale, politice) Tulbure (17). 11 (Fig) Care este incomodat într-o activitate Si: deranjat, perturbat, stânjenit, stingherit. 12 (D. funcția unor organe sau facultăți fizice ori psihice) Care și-a pierdut echilibrul normal.

tumultos, ~oasă a vz tumultuos

TUMULTOS, -OASĂ adj. v. tumultuos.

TUMULTUOS, -OASĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult; zgomotos, gălăgios, impetuos. Au fost obligați să biseze după insistențele tumultuoase ale selectei asistențe. REBREANU, R. I 265. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cînte preludiul unei uverturi. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 37. ◊ (Adverbial) Vuietul de glasuri... ieșea pe ferestruie și se spărgea tumultuos de păreți, în largul și răsunătorul gol al sălii. VLAHUȚĂ, O. A. 161. ♦ (Despre ape) Învolburat, clocotitor. Fluvii mari cu tumultuoase și spumegate valuri... îi treceau pe dinaintea ochilor. ANGHEL, PR. 43. 2. Abundent, mare, bogat, prodigios. Prin materia tumultuoasă a acestui vast spațiu de piatră, linii de forță, vizibile și adînci trec... spre valea cea mare prin care curge Oltul. BOGZA, C. O. 111. A domnit atunci cînd tumultuoasa înflorire a barocului era în toi. M. I. CARAGIALE, C. 23. – Variantă: tumultos, -oasă (CAMIL PETRESCU, U. N. 140, C. PETRESCU, S. 191) adj.

TUMULTUOS, -OASĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) Învolburat, clocotitor. ♦ Fig. Însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. – Var.: tumultos, -oasă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus.

TUMULTUOS, -OASĂ adj. 1. Plin de tumult; zgomotos. ♦ (Despre ape) Învolburat, clocotitor. 2. Entuziast, entuziasmat. 3. În cantitate mare, abundent, îmbelșugat, prodigios. [Pron. -tu-os, var. tumultos, -oasă adj. / cf. fr. tumultueux, lat. tumultuosus].

TUMULTUOS, -OASĂ, tumultuoși, -oase, adj. 1. Plin de tumult, de agitație; gălăgios, zgomotos. ♦ (Despre ape) Învolburat, clocotitor. ♦ Fig. Însuflețit, înflăcărat; intens. 2. Care este în cantitate mare; abundent, bogat. [Pr.: -tu-os. = Var.: tumultos, -oasă adj.] – Din fr. tumultueux, lat. tumultuosus.

turburáre (vest) și tulb- (est) f. Acțiunea de a saŭ de a se tulbura: turburarea apeĭ. Fig. Agitațiune tumultoasă: a nu putea vorbi în mijlocu turburăriĭ. Neînțelegere, discordie: a aduce turburare într’o familie. Neliniște sufletească, îngrijorare: plin de turburare. Pl. Răscoală, revoltă: a reprima sever turburările.

vălui¹ [At: BIBLIA (1688), 458² /4 / Pzi: ~esc / E: val¹+ -ui] 1 vi (Înv; d. mări²) A face valuri¹ mari, tumultoase. 2 (Reg; d. ploaie) A cădea în rafale. 3 vt (Îvr) A pricinui cuiva necazuri, suferințe. 4 vr (Îvr) A se înveli (strâns) cu ceva. 5 vr A se învălmăși.

văluros, ~oasă a [At: CIHAC, II, 443 / Pl: ~oși, ~oase / E: valuri (pll val¹) + -os] 1 (D. ape) Cu valuri¹ (1). 2 Care face valuri¹ (2), mari, tumultoase. 3 Care are aspect de valuri¹ (1) Si: unduios. 4 (D. întinderi de pământ) Vălurat (2). 8 (D. linii, contururi) Sinuos.

ZBUCIUMAT, -Ă, zbuciumați, -te, adj. 1. Frămîntat, tulburat; neliniștit, îngrijorat. Bardac trăgea nebun, își încorda brațele, cu vinele gîtului întinse peste măsură, cu privirile spăriate, cu inima zbuciumată. SADOVEANU, O. VII 362. Cea din Urmă noapte i-a fost lungă, zbuciumată, plină de gînduri și fără o clipă de somn. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea iriai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Și m-a lăsat amărît, zbuciumat și necăjit. ȘEZ. III 23. 2. Care este agitat, care se zbate; tumultos. Clara stătea acasă, senină și frumoasă, fără s-o atingă măcar ideea că la trei sute de metri de casa ei se clătina oceanul, se cumpăneau furtunile... în larguri zbuciumate. GALACTION, O. I 100.

zbuciumat, ~ă a [At: CANTEMIR, I. I., 121 / Pl: ~ați, ~e / E: zbuciuma] 1 (D. oameni sau d. facultățile lor psihice și intelectuale) Care și-a pierdut liniștea Si: agitat² (2), chinuit (3), consumat³ (2), frământat (5), neliniștit, tulburat², tulbure, (pop) bătut (19), (înv) neodihnit, (îvr) nepăciuit, zbuciumelnic, zguduit (6), zdruncinat (6). 2 (D. viața oamenilor sau d. momente ale existenței lor) Plin de evenimente, de încercări, de greutăți etc. Si: agitat² (4), tumultos. 3 (D. elemente ale naturii) Care se mișcă (sau este mișcat) cu putere într-o parte și într-alta Si: agitat² (3), zbătut (29). 4 (Pex; d. ape curgătoare, torente etc.) Care curge repede, cu spume (izbindu-se de ceva) Si: învârtejit, învolburat, tumultuos (1), zbătut (30), (înv) zbuciumătură. 5 (D. oameni sau colectivități umane) Care se mișcă continuu, grăbit și agitat în jurul cuiva sau a ceva Si: agitat² (1), animat (2), frământat (8), (înv) zbuciumeală.