PERDAF, perdafuri, s. n. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

a trage (cuiva) un perdaf expr. a certa cu asprime (pe cineva), a mustra (pe cineva).

PERDAF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

PERDAF, perdafuri, s. n. 1. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește barba. Neagu Cioară avea obrajii învinețiți de perdaful briciului și de pudra așternută pe ei. PAS, L. II 16. Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. ◊ Expr. A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a rade; (fig.) a certa, a mustra aspru; a trage o săpuneală. Mama are să ne pună lingurile în brîu, pe lîngă că are să ne tragă un perdaf ca acela! C. PETRESCU, R. DR. 92. Marfă, marfă de Paris!... Brice lungi de dat perdaf Celor cu pricini de jaf. ALECSANDRI, T. 20. 2. (Mai ales în construcție cu verbul «a da») Stropire ușoară a unui obiect (cu un lichid) sau presărare cu o substanță fină. A da perdaf la rufe pentru a se călca mai bine. ▭ Șapte rogojini lua, Cu catran le cătrănea, Sus pe catarg că le suia, Perdaf de spirt că le da. PĂSCULESCU, L. P. 193. Cu sare le presăra, Perdaf cu piper le da Și la foc că le pripea. id. ib. 248.

MUSTRARE. Subst. Mustrare, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), apostrofă, apostrofare, muștruluială (fam.), dojană, dojenire, critică, observație, avertisment, reproș, probozeală (înv., reg. și fam.), probozire (înv., reg. și fam.), morală (fam.), cicăleală, cicălire, certare (înv.), ocărîre (rar), săpuneală (fig., fam.). Răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.), rățoială (fam.), burzuluială. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), reprehensiune. Avertisment; mustrare scrisă; mustrare verbală. Moralist (fam., peior.), moralizator (peior.), criticant. Adj. Mustrător, reprobator, dojenitor; cicălitor, criticant, admonitiv. Reprobabil, blamabil (livr.), criticabil, reproșabil, reprehensibil (livr.). Vb. A mustra, a admonesta, a apostrofa, a dojeni, a critica, a face (cuiva). observații, a reproșa, a-i scoate (cuiva) ochii, a probozi (înv., reg. și fam.), a moraliza (fam.), a face (cuiva) morală, a certa, a ocări (pop.), a muștrului (fam.), a săpuni (fig., fam.), a trage (cuiva) o săpuneală, a da (a trage) (cuiva) un perdaf, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet, a-i bate (cuiva) perele, a-i face (cuiva) mizerii, a da cu boldul (în cineva), a-i da (cuiva) bolduri, a lua (pe cineva) la rost (la zor, la socoteală, la întrebări, la refec, la trei păzește, la trei parale, la depănat, în răspăr, în fabrică, din scurt, repede), a-i trage (cuiva) un frecuș, a-i trage (cuiva) un tighel, a trage (cuiva) un refec; a cicăli, a bodogăni, a boscorodi, a morocăni (reg.), a moronci (reg.). A se răsti, a se stropși (pop. și fam.), a se burzului, a se oțărî (pop.), a se zborși, a se rățoi (fam.). A dezaproba, a blama, a reproba. A fi luat la rost. V. bătaie, ceartă, cicăleală, iritare, pedeapsă.

A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce.

PEDEAPSĂ. Subst. Pedeapsă, pedepsire, punițiune (rar), inflicțiune (rar), sancționare, sancțiune, penalizare, penalizație (rar), nacazanie (înv.); pedeapsă disciplinară, măsură disciplinară; pedeapsă penală, sancțiune penală. Pedepsibilitate (jur.); penalitate. Condamnare, osîndă (pop.), osîndire (pop.). Mustrare, mustrare verbală; mustrare scrisă; dojană, dojenire, apostrofare, apostrofă, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), certare. Amendare, amendă, ștraf (înv.); confiscare; sechestrare, sechestru; expropriere. Deportare, expulzare, relegare (înv.), relegație (înv.), exil, exilare, surghiun, surghiunire, proscriere, proscripție, pribegie. Ostracism, ostracizare; damnațiune, anatemizare (rar ), anatemă, afurisenie. Arest, arestare, arestuire (pop.); prevenție; detențiune. Întemnițare, recluziune (ieșit din uz), închisoare, închisoare corecțională, temniță grea, muncă silnică, ocnă. Pedeapsă corporală, corecție (în trecut); bătaie, ciomăgeală (fam.), bumbăceală (fig., fam.); pălmuire; biciuială, biciuire, flagelare, flagelație; orbilianism (livr.). Torturare, tortură, supliciu, caznă, chin, chinuială (rar), chinuire, schingiuire, schingi (înv.). Condamnare la moarte, pedeapsă capitală, proscriere, proscripție; execuție; împușcare; spînzurare, spînzurat (rar), spînzurătoare; decapitare, decapitație, ghilotinare, ghilotină; strangulare, sugrumare, jugulare (rar), garotte; crucificare, răstignire; tragere în țeapă; tragere pe roată; ardere pe rug. Răzbunare, vendetă; talion. Condamnat, osîndit (pop.). Deportat, exilat, surghiunit, surghiun (înv.), proscris. Arestat, arestant (înv.), deținut. Pușcăriaș, ocnaș, șalgău (reg.). Adj. Pedepsitor (rar), punitiv (livr.). Pedepsibil (rar), punibil (jur.). Pedepsit. Osîndit (pop.). Deportat, relegat (înv.), exilat, surghiunit, proscris. Arestat, deținut. Întemnițat, închis. Pălmuit. Căznit. Spînzurat; decapitat; strangulat, sugrumat; răstignit; tras în țeapă; tras pe roată; ars pe rug. Răzbunător, vindicativ (livr.). Vb. A pedepsi, a da o pedeapsă, a aplica o pedeapsă, a inflige (rar), a penaliza, a pena (jur., rar), a certa (înv.). A condamna, a osîndi (pop.). A mustra, a dojeni, a apostrofa, a admonesta, a certa, a face morală (fam.), a trage (cuiva) o săpuneală (un perdaf), a da (cuiva) o lecție, a învăța (pe cineva) minte. A amenda, a da (cuiva) o amendă, a aplica (cuiva) o amendă, a atinge (pe cineva) la pungă, a penaliza; a confisca; a sechestra, a pune sechestru; a expropria. A deporta, a expulza, a relega (înv.), a exila, a trimite în exil, a surghiuni, a proscrie. A aresta, a arestui (pop.) a reține; a ține sub stare de arest. A închide, a băga la închisoare, a întemnița, a vîrî în temniță, a arunca în temniță, a pune în lanțuri, a băga la zdup (pop.), a băga la răcoare, a pune (a ține) (pe cineva) la opreală, a pune (a băga) (pe cineva) la secret, a băga la pîrnaie (arg.), a trimite la ocnă (la muncă silnică). A bate, a stinge (a snopi, a zvînta) (pe cineva) în bătaie (în bătăi), a trage (cuiva) o mamă de bătaie, a-i număra (cuiva) coastele, a ciomăgi (fam.), a bumbăci (fig., fam.); a pălmui; a biciui, a bate cu biciul, a flagela. A tortura, a căzni, a chinui, a schingiui. A condamna la moarte, a proscrie; a executa; a împușca; a spînzura; a decapita, a tăia (cuiva) capul, a ghilotina; a strangula, a sugruma, a jugula (rar); a crucifica, a răstigni; a trage în țeapă; a trage pe roată; a arde pe rug; a arde de viu. A fi pedepsit, a primi o pedeapsă, a-și lua plata, a-și primi răsplata, a suferi consecințele, a trage ponoasele; a ispăși o pedeapsă. V. amenințare, bătaie, blestem, constrîngere, închisoare, mustrare, omor, plată.

PRAFTURĂ, prafturi, s. f. Praftoriță. Trînti foile jos, Și ilăul din spinare, Și praftura din mînă. ȘEZ. VIII 110. ◊ Expr. A face (pe cineva) praftură sau a-i face (cuiva) o praftură = a certa (pe cineva), a ocărî; a trage un perdaf. Căuta să afle cine a avut gîndul rău să aducă pe capul mahalalei comisia sanitară, ca să-i facă o praftură. PAS, Z. I 218. – Variantă: pleaftură (SEVASTOS, N. 259) s. f.

zabrac, ~ă [At: ISPIRESCU, L. 389 / V: (reg) zavr~ sn, zăb~ a / Pl: ~uri și ~ace sn, ~aci, ~ace a / E: nct] (Înv) 1 sn Mustrare aspră Si: ocară, perdaf, (fam) săpuneală. 2 (Îe) A trage (sau a da) un ~ (cuiva) A certa pe cineva. 3 sn Primejdie (1). 4 sn (Reg) Harababură (5). 5 a (Reg; d. oameni) Care este prost îmbrăcat.

PERDAF ~uri n. Radere contra direcției de creștere a părului. ◊ A trage cuiva un ~ a mustra aspru pe cineva; a muștrului. /<turc. perdah

perdaf sn [At: GHICA, C. E. II, 605 / Pl: ~uri / E: tc perdah] 1 (Înv) Luciu. 2 (Îe) A da ~ A stropi pentru a lustrui. 3 (Îae) A presăra. 4 (Șîe a da ~, a trage ~) Radere de jos în sus, contra direcției în care crește părul. 5 (Fam; îe) A da (sau a trage) cuiva (un) ~ A mustra¹ foarte tare pe cineva. 6 (Fam; fig) Retuș făcut unei lucrări.