CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc, și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreație pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré.

BANDY s.n. Hochei pe gheață care se practică cu mingea în loc de puc, pe un teren de fotbal. [Pron. bendi. / < engl. bandy].

CAREU s. n. 1. așezare în formă de pătrat. ◊ fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj. 2. încăpere pe o navă pentru adunări, studii și servitul mesei. 3. suprafața marcată a terenului de fotbal, de tenis etc.; (p. ext.) teren de sport. 4. pătrat de cuvinte încrucișate. 5. formație de patru cărți de aceeași valoare (la unele jocuri). 6. parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul. (< fr. carré)

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte; persoane sau obiecte așezate în acest fel. 2. Porțiune în formă de pătrat a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, pe care jocul se desfășoară după norme speciale. 3. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Fr. carré.

HÓCHEI (< engl., fr.) s. n. (Și în sintagmele) H. pe gheață = jos sportiv de echipă, practicat pe un patinoar(60/30 m) mărginit de mantinelă, în care jucătorii, pe patine, în număr de șase, încearcă să introducă pucul, lovit cu crosa, în poarta adversarului pentru a marca gol. Un meci are trei reprize a 20 de minute de joc efectiv. Originar din Canada, este singurul joc sportiv de iarnă. În Europa pătrunde în 1898, când canadienii au susținut un joc demonstrativ. A devenit sport olimpic în 1920. ◊ H. pe iarbă = joc sportiv de echipă, asemănător ca reguli de desfășurare cu h. pe gheață, dar care se practică pe iarbă, între două echipe cu câte 11 jucători, pe un teren de fotbal cu porți reduse, prevăzute cu plase metalice, folosind o minge în loc de puc. Un meci are două reprize a 35 de minute. A devenit sport olimpic în 1908. Inventat de englezi, în prezent este sport național în India și Pakistan.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale; p. ext. teren de sport. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreere pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré.

CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. Careu de pionieri. ◊ (În trecut) Formație de infanterie rînduită ca o figură cu patru laturi (din care, uneori, poate lipsi una), pentru a se apăra împotriva atacurilor cavaleriei inamice. 2. Porțiune în formă de pătrat a terenului pentru fotbal, marcată cu alb, pe care jocul se desfășoară după norme speciale; p. ext. teren de sport. Întorcea capul ca să nu vadă careul de tenis, unde și ea jucase odată. BART, E. 315. 3. (La jocul de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare.

AMENAJARE, amenajări, s. f. Acțiunea de a amenaja; întocmire rațională, aranjare. În incinta stadionului se lucrează la amenajarea terenului de fotbal. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2708. ◊ Amenajarea pădurilor – plantarea și îngrijirea rațională a pădurilor.

careu sn [At: HOGAȘ, DR. II, 189 / V: (înv) ~rea sf (Pl: ~rele) / Pl: ~ri / E: fr carré] 1 (Iuz) Trupă de infanterie așezată astfel încât să formeze un pătrat (pe două rânduri, cu fața în afară) pentru a rezista atacului cavaleriei. 2 Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 3 Suprafață a terenului de fotbal, tenis etc. marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale. 4 Spațiu de formă pătrată cuprins între zidurile unei clădiri. 5 Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreație pentru ofițeri. 6 (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare.

extrem, ~ă [At: ASACHI, E. I, 113/19 / V: (înv) est~ / Pl: ~i, ~e, (îvr) ~uri sn / E: fr extrème] 1 sm, (înv) sn (Mat; îoc mezi) Primul și ultimul termen al unei proporții. 2 sf, sn Fiecare dintre cele două limite opuse ale unui lucru. 3 sf, sn (Fig) Fiecare dintre cele două limite opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. 4 sf, sn Cea mai mare și cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. 5 sf (Îe) ~ele se ating (sau, rar, se întâlnesc) Lucruri opuse, caractere, păreri contrare se pot apropia foarte mult sau pot prezenta asemănări neașteptate. 6 sf (Mat) Valoare maximă sau minimă pe care o poate lua o funcție într-un domeniu dat. 7 sf (Adesea determinat prin „dreaptă” sau „stângă”) Fiecare dintre cele două zone laterale ale unui teren de fotbal, de handbal sau de hochei. 8 sf Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. 9 sn (Înv) Limită superioară. 10 sn (Înv) Punct culminant. 11 sn (Îlav) (Până) la - (Până) la limită, până la ultima posibilitate. 12 a Care ajunge la limita superioară, la cel mai înalt grad (ca intensitate, amploare etc.) Vz superior, maxim. 13 a Foarte mare. 14 a Care se află în punctul cel mai îndepărtat față de un punct de referință. 15 a Care se află la marginea unui spațiu delimitat. 16 a Care se află la capăt. 17 a (Îs) ~ul Orient Spațiu geografic care cuprinde țările situate în partea de răsărit a Asiei. 18 a (Pol; îs) ~ă dreaptă (stângă) Fracțiune reprezentând poziția cea mai radicală față de politica unui partid (de stânga sau de dreapta). 19 a (Pol; îas) Totalitate a grupărilor politice care reprezintă ideile cele mai radicale (de stânga sau de dreapta). 20 a Care se află la limitele opuse ale unui obiect, sau grup de obiecte. 21 a Care reprezintă cea mai mare sau cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. 22 a Care se află la limitele opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. 23 a Care depășește (cu mult) limitele normale. 24 a Care întrece măsura Vz excesiv, exagerat, nemăsurat. 25 a (D. situații, împrejurări) Foarte grav. 26 a (D. manifestări, acțiuni, mijloace terapeutice etc.) Foarte energic, determinat de împrejurări grave, desperate. 27 a (D. oameni) Care are idei, atitudini, sentimente exagerate Vz extremist (1). 28 a (D. doctrine, ideologii etc.) Lipsit de moderație Si: (rar) exclusiv (20).

tușă¹ sf [At: NEGRUZZI, S. I, 194 / Pl: ~șe / E: fr touche] 1 (Înv) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă (1). 2 Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 3 (Tex) Clapă la ratieră. 4 (Arte) Modul de aplicare a culorii cu pensula sau cu alte instrumente, prin care se poate defini maniera de lucru a unui pictor Si: tușeu (6). 5 (Spt) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren de fotbal, de rugbi. 6 (Spt; îlav) În ~ Dincolo de tușă¹. 7-8 (Spt; îe) A sta (sau a fi, a rămâne ori a fi pus) pe ~ A sta (sau a fi obligat să stea) inactiv. 9 (Spt) Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (5) și repunerea ei în joc. 10 (La jocul de scrimă) Lovitură care atinge pe adversar Si: tușeu (5).

bandy [’bendi] s.n. (sport) Hochei pe gheață care se practică cu mingea în loc de puc, pe un teren de fotbal (în țările scandinave). • /<engl. bandy.

centru [At: CANTEMIR, IST. 13 / V: chen~, chendru / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: fr centre, lat centrum] 1 sn (Mat) Punct în raport cu care toate punctele unui cerc sau unei sfere sunt la aceeași distanță. 2 sn (Mat; șîs ~ de simetrie) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. 3 sn (Șîs ~ optic) Punct interior situat pe axa principală a unei lentile astfel încât orice rază refractată care trece prin el nu suferă nici o deviere. 4 sn (Fig) Miez. 5 sn (Fig) Fund. 6 sn (Fig) Adânc. 7 sn (Fig; îlav) În ~l atenției, preocupărilor etc. Pe primul plan. 8-9 sn (Pex) Ceea ce este în mijlocul unei întinderi, unui spațiu. 10 sn (Spc) Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, rugbi etc.) de unde începe partida sau de unde se repune mingea în joc. 11-14 sm (Jucător aflat în) mijlocul liniei (de atac sau) de apărare la anumite jocuri sportive. 15 sn (Îs) ~ de rotație Punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 16 sn (Mec) Punct în care acționează rezultanta mai multor forțe. 17 sn (Șîs ~ de greutate sau al gravitației) Punct prin care trece constant rezultanta forțelor de gravitație care acționează asupra fiecăreia dintre moleculele unui corp. 18 sn (Îs) ~ de oscilație Punct central al mișcării unui pendul. 19 sm (Atm; pan) Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. 20 sm (Atm; îs) ~ nervos Grup de celule nervoase din encefal, bulb sau măduvă, la care vin excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. 21-22 sn (Pan) Loc (în care e concentrată sau) de unde e condusă o anumită activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). 23 sn (Îs) ~ administrativ Instituție conducătoare. 24 sn (Îs) ~ universitar Localitate în care există instituții de învățământ superior. 25 sn (Îs) ~ de documentare Serviciu în cadrul unei biblioteci sau instituții care are ca sarcină procurarea de material documentar. 26 sn (Fig) Partide cu opțiuni moderate între partidele cu opinii de dreapta sau de stânga. 27 sn (Îlav) De ~ Situat pe o poziție intermediară, între două opinii divergente. 28 sm (Îs) ~ dreapta Poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. 29 sm (Îs) ~ stânga Poziție politică de centru cu tendințe de stânga. 30 sm (Îlpp) În ~l În toiul. corectat(ă)

CENTRU¹ I. s. n. 1. (mat.) punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spațiu, al unei suprafețe. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activități (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală. ◊ instituție care concentrează o activitate științifică. 4. (fiz.) punct de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. 5. poziție politică de mijloc, între concepțiile de dreapta și de stânga. II. s. m. 1. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcții. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale. 2. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)

miuță, miuțe s. f. 1. meci de fotbal disputat pe un teren de dimensiuni reduse, la porți improvizate. 2. (pub., peior.) acțiune improvizată / lipsită de profesionalism.

corner¹ sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: eg, fr corner] (La fotbal) Lovitură din colțul terenului, acordată echipei în atac, dacă un jucător din apărare trimite mingea în spatele liniei propriei porți.

CENTRA vb. I. tr. 1. a așeza, a fixa în/pe centru sau într-o poziție corectă (o piesă). 2. (fig.) a îndrepta către un anumit scop, a grupa. 3. a regla două sau mai multe mașini care funcționează cuplate. II. intr., tr. (sport) a trimite mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui, (la fotbal) în careul de la poartă. (< fr. centrer)

OUT [áut] (cuv. engl.) adv., adj. invar. 1. Adv. (Și substantivat) În afara limitelor terenului de joc (la tenis, fotbal, handbal etc.) ♦ Cuvânt prin care arbitrul unei întâlniri de box cere oprirea definitivă a luptei. 2. Adj. invar. (Despre minge, jucător) Care este afară din joc.

poartă¹ sf [At: CORESI, EV. 54 / G-D și: (înv) porției, porței / Pl: porți, (înv) ~te / E: ml porta] 1 Deschidere amenajată într-o împrejmuire, pentru a permite trecerea din exterior în interior și invers, considerată împreună cu panoul ori panourile mobile care o închid. 2 (Prc) Panou sau ansamblu de panouri care închide acestă deschizătură, împreună cu balamalele. 3 (Pex) Loc de acces într-o cetate, într-un oraș, într-un sat Si: intrare. 4 (Îlav) ~-n-~ Față în față Si: vizavi. 5 (Îlav) Din ~-n~ sau (rar) de la ~ la ~ De la unul la altul. 6 (Îal) Dintr-un loc într-altul. 7 (Îal) Din casă în casă. 8 (Îe) A sta (sau a se uita, a rămâne) ca vițelul (sau ca vaca, boul) la ~ta (ori la ~) nouă A sta sau a se uita, a rămâne uimit, nedumerit, dezorientat, perplex în fața unei situații noi sau neașteptate. 9 (Îae) A nu putea să reacționeze în nici un fel în fața unei situații (noi sau neașteptate). 10 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. 11 (Îe) A bate la porțile cuiva (sau la toate porțile) A solicita sprijinul sau concursul cuiva într-o împrejurare grea. 12 (Pex; îae) A se adresa tuturor cerând sprijin. 13 (Reg; d. lemne, la transportul pe apă; îe) A se pune ~ A se așeza de-a curmezișul apei împiedicând astfel alunecarea lor la vale. 14 (Bot; Mol; îc) ~ta-raiului Maghiran (Origanum majorana). 15 (Reg; îac) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). 16 Regiune periferică din imediata vecinătate a unui oraș, a unui ținut, a unei țări etc. 17 (Fig) Mijloc, posibilitate de a realiza ceva. 18 (Fig) Cale de acces. 19 (Înv) Cetate, oraș întărit. 20 Ușă mare, monumentală, la intrarea sau în interiorul unei clădiri. 21 (Pgn) Ușă. 22 (Îlav) Cu porțile închise În secret. 23 (Îrg; pex) Casă. 24 (Îrg; pex) Gospodărie. 25 (Trs; înv) Unitate administrativă formată din reunirea mai multor familii sau case locuite, în vederea îndeplinirii în comun a obligațiilor față de stat. 26 (Pan) Cadru format din două bare verticale unite la extremitatea superioară printr-o bară orizontală de care atârnă o plasă și care este amplasată pe linia de fund a terenului la unele jocuri sportive, fotbal, handbal, hochei, polo, fiind ținta adversarilor pentru introducerea mingii, a pucului etc. 27 (Pan) Cadru format din două bețe verticale care ridică puncte obligatorii de trecere pe traseul unor probe la schi. 28 (Mol; pan) Urdiniș. 29 (Pan) Deschizătură îngustă la strungă, prin care trec oile la muls. 30 (Pex) Strungă. 31 (Reg; pan) Deschidere special amenajată, la gardul de pescuit, care permite trecerea bărcilor precum și pătrunderea peștelui. 32 (Reg; pan) Stăvilar la moară pe care se scurge apa când debitul ei este prea mare sau când moara nu funcționează. 33 (Rar; pan) Vale îngustă, între două șiruri de munți, prin care trece o apă. 34 (Rar; pan) Loc îngust între doi pereți muntoși de stâncă, prin care se poate trece pe alt versant Vz chei, defileu, pas, trecătoare. 35 (Pan) Arc pe care îl formează o conductă de aer comprimat când traversează galeria unei mine. 36 (Reg; pan) Poziție, în formă de boltă, realizată cu ajutorul dosului mâinii stângi, la jocul de-a pietricelele. 37 (Înv; pan) Foaie de titlu a unei cărți. 38 (În Evul Mediu, cu determinările „înalta”, „dublima” etc.; folosit ca nume propriu) Reședință a sultanului sau a unui pașă din Imperiul Otoman. 39 (Pex) Imperiu Otoman.

TUȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

CORNER ~e n. 1) (în fotbal) Lovitură de pedeapsă executată din colțul terenului; lovitură de colț. 2) ec. Achiziționare a unor mărfuri cu scopul comercializării acestora la preț de monopol. /<engl. corner

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. [Prez. ind. pers. 3 și: degajă] – Din fr. dégager.

FOTBAL s.n. Joc cu mingea practicat pe un teren de anumite dimensiuni între două echipe de cîte unsprezece jucători, care pot lovi mingea numai cu piciorul sau cu capul pentru a o băga în poarta adversarului. [Var. futbol s.n. / < engl., fr. football < engl. foot – picior, ball – minge].

DEGAJA, (1) pers. 3 degajă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager.

FOTBAL n. Joc sportiv cu mingea, între două echipe, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, lovind-o cu piciorul (sau altă parte a corpului în afară de mână). /<engl., fr. football

OFSAID ~uri n. (la fotbal) Situație (care se penalizează) când un jucător, aflat pe jumătatea de teren a echipei adverse, este pus în posesia mingii în momentul când se găsește mai aproape de linia porții decât jucătorii din formația opusă (cu excepția portarului). /<engl. offside

a fi în ofsaid expr. 1. (în fotbal sau în hochei) a fi în poziție neregulamentară de joc în terenul advers. 2. (fig.) a acționa în mod necinstit, a comite un act ilegal. 3. (intl.) a nu fi la curent cu ultimele evenimente.

CENTRA, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesă de prelucrat într-o mașină-unealtă astfel încît axa ei de rotație în mașină să coincidă cu axa pe care trebuie să o aibă piesa prelucrată. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Intranz. (La fotbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre centru (în apropierea porții adversarului). – Fr. centrer.

CENTRA, centrez, vb. I. 1. Tranz. (Tehn.) A așeza (o piesă) în poziție corectă, a fixa în (sau pe) centru, cu orientarea simetrică față de un centru. A centrat roata bicicletei. 2. Tranz. Fig. A orienta (o activitate) spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. În tehnica pictorului și în viziunea lui se recunoaște obișnuința de a centra totul în jurul problemelor de culoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 10/4. Activitatea oamenilor de știință trebuie centrată pe aceleași obiective pe care le are poporul muncitor. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 3/5. 3. Intranz. (Sport, îndeosebi la fotbal și rugbi) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre centru, în apropierea porții adversarului. Fundașul oprește mingea și centrează.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere într-un zid, gard, într-o împrejmuire etc., în formă de cadru în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier, cu scopul de a permite intrarea sau ieșirea cuiva, deschizătură; deschizătura împreună cu construcția de lemn, de fier, cu balamalele etc. Radianu m-a oprit înaintea unei porți verzi, închisă ca la o cetate. SADOVEANU, O. II 332. Poarta este bine închisă, cu o bîrnă grea d-a curmezișul. CARAGIALE, O. I 290. Nici una, nici două, odată începe a bate In poartă cît ce putea. CREANGĂ, O. A. 209. ◊ Fig. Era în vara 1916. Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. EMINESCU, O. I 226. ◊ Expr. A bate la toate porțile = a se adresa tuturor, solicitînd sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. A sta, a rămîne (sau a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta, a rămîne (etc.) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate căreia nu-i poți face față). (A fi) poartă-n poartă cu cineva = (a locui) foarte aproape de cineva (alături sau peste drum). A căuta o poartă de scăpare = a căuta un mijloc pentru a ieși dintr-o situație dificilă. ♦ (Mai ales la pl.) Intrare într-o cetate sau într-un oraș (care în trecut putea fi închisă și ferecată). V. barieră. Cătră iarna anului 1614, căpitanul Tudor Șoimaru se înfățișă la porțile Iașilor cu călărime răzășască, ridicată de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 118. Crezîndu-le ajunse la porțile Bucureștilor, la Urziceni și la Afumați, părăsesc capitala. GHICA, A. 28. ◊ Poarta țarinii v. țarină. 2. Ușă mare, monumentală, la intrarea principală a unei clădiri. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10. Înainte de a intra pe poarta casei la Paraschiva, se întîlni cu moș Șărban. BUJOR, S. 108. ♦ Casă, gospodărie. Pentru ținerea oștilor, se orîndui ca de fiecare casă sau poartă (cum se zice în Ardeal) să se dea cîte opt măsuri de făină și opt măsuri de ovăz sau orz. BĂLCESCU, O. II 264. 3. Cadru format din două bare (de lemn) verticale, unite la capătul de sus printr-o altă bară orizontală, și avînd o plasă în spate, instalat pe terenurile de sport și în care se marchează punctele la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 4. Vale îngustă, strîmtoare prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți. V. cheie, defileu. Pe la poarta munților, calul îi iese înainte. CREANGĂ, P. 273. Din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite, Iese – uraganul bătrîn. EMINESCU, O. IV 197. ♦ Loc îngust între pereții de stîncă ai vîrfurilor de munți, prin care se poate trece pe alt versant. Vînătorii ațin porțile, prin care pot trece caprele negre. 5. (Învechit; în feudalism, în epoca suzeranității turcești asupra țărilor romînești; mai ales determinat prin «înalta»,«sublima» etc.) Sediul, scaunul, curtea, guvernul sultanului. Curtea este plină, țara în mișcare: Soli trimiși de Poartă vin la adunare. BOLINTINEANU, O. 36. Planul lui Cantemir... izbutise numai a da prepusuri Porței. NEGRUZZI, S. I 179.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra Țărilor Române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

STOP I. interj. 1. stai! oprește! 2. (în telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulației rutiere; panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersecție. ♦ lampă de semnalizare montată la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde când sunt acționate frânele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal și la hochei. ♦ (tenis) minge trimisă scurt, lângă fileu, când adversarul se află plasat pe fundul terenului. 3. stop cardiac = oprirea temporară a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporară a respirației, datorită intoxicării cu gaze, cu medicamente, electrocutării etc. 4. stop-cadru = imagine asupra căreia se oprește momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinată constând în oprirea bruscă a aparatului de filmat și a personajelor din cadru, efectuarea unor modificări scenice și realuarea filmării. 5. unghi format de frunte și linia botului, care poate caracteriza o rasă de animale. (< fr., engl. stop)

HOCHEI s. n. Joc sportiv pe un teren acoperit cu iarbă, în cursul căruia jucătorii caută să introducă în poarta echipei adverse o minge mică de piele, lovită cu un baston special, după reguli asemănătoare cu ale jocului de fotbal. ♦ (De obicei determinat prin «pe gheață») Joc asemănător cu cel de mai sus, jucat pe un teren de patinaj, jucătorii avînd patine, iar mingea fiind înlocuită printr-un disc mic numit puc. S-au disputat ultimele întîlniri din cadrul campionatelor mondiale și europene de hochei pe gheață pe anul 1954. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2915.

PLASĂ², plase, s. f. Nume dat diverselor obiecte făcute dintr-o împletitură (cu ochiuri rare) de sfoară, de sîrmă etc. a) Unealtă de pescuit, formată dintr-o împletitură (dreptunghiulară) de cînepă, iută etc., fixată la un băț gros de care se ține. V. voloc. I-am plătit plasele cît nu face, fiindcă-i locul bun [de pescuit]. DAVIDOGLU, O. 87. Pescarii încremeneau o clipă Privindu-ne, și plasa o scufundau în pripă. PERPESSICIUS, S. 7. Erau bărcile mici și negre ale pescarilor ce se duceau la plasele și cîrligele așezate departe în mare. BART, S. M. 70. ◊ Fig. În plasa gîndurilor mele de lumină Ți-am prins imagina. TOPÎRCEANU, B. 82. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela (pe cineva), a amăgi, a seduce; a prinde în cursă, v. cursă. b) Cursă pentru păsări, animale etc. c) Rețea de frînghie folosită pentru a îngrădi porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal și de handbal. Mingea s-a oprit în plasă. ♦ Rețea de frînghie fixată între doi stîlpi, la mijlocul terenului și peste care se trece mingea la jocurile de volei și de tenis, rețea la tenisul de masă. d) Rețea pe care se așază valizele într-un compartiment de tren. Întoarse rama de piele, în care se afla agățată de mînerul valizei din plasă, carta de vizită. C. PETRESCU, C. V. 8. e) Săculeț de mînă făcut dintr-o rețea de sfoară sau de mătase folosit pentru a purta diferite obiecte; fileu. f) Rețea peste care se mai pune adesea iarbă, crăci etc., folosită pentru a camufla obiective, lucrări, puncte strategice militare. g) Împletitură de sfori prin care trec ițele la războiul de țesut manual; ostrețe.

vârf sn [At: (a. 1526) DERS / V: (îrg) ~rh (Pl și: vârși), ~rv, (reg) fârf, vâr, vârșe s, (îvr) vârn, verh / Pl: ~uri / E: vsl връхъ] 1 Zonă îngustă (și ascuțită), situată în partea superioară a unei forme de relief pozitive (munte, deal, măgură etc) Vz coamă, creastă, creștet, culme, pisc², (rar) obârșie, (reg) piscui, piscan, spic, tigvă, titilă, țiclău. 2 (Îvr; îs) ~ul cerului Înaltul cerului Si: zenit. 3 (Îlav) Cu ~ Foarte mult. 4 (Îal) Mai mult decât este necesar. 5 (Îvr; d. stil; îal) Bombastic (1). 6 (Îlav) Cu ~ și îndesat(e) Din belșug. 7 (Îal) Cu prisosință. 8 (Îlav) Până în ~ Până sus. 9 (Îal) Foarte tare. 10 (Înv; îlv) A pune ~ A termina. 11 (Îe) A pune sau (a face) ~ (sau ~ul) (la ceva) A întrece orice limită. 12 (Îae) A depăși orice așteptare. 13 (Înv; îlav) Din talpă (sau de la bază) până în (sau la) ~ În întregime. 14 Extremitate superioară a unui obiect (înalt) (așezat în poziție verticală sau oblică). 15 (Înv) Limită de sus a unui teren, a unei proprietăți etc. (în pantă). 16 (Reg) Ridicătură de teren izolată. 17 (Pex) Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. 18 (Îe) A fi cu ~ sau a avea ~ A avea o prelungire (conică). 19 Partea superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificații (unde se află mugurele vegetativ și unde se dezvoltă inflorescența) Si: (îrg) vârfare (3), (reg) vârfete (1). 20 (Reg; prc) Inflorescență. 21 (Îs) ~ vegetativ Extremitate a unei tulpini sau a ramificațiilor tulpinii unei plante, formată din țesut tânăr din care se dezvoltă treptat tulpina și ramurile (precum și alte organe ale plantei). 22 (Îvr) Dimensiune apreciată pe direcție verticală Si: înălțime. 23 (Îoc poală) Partea de îmbinare a căpriorilor din lungul marginii superioare a versanților unui acoperiș Si: coamă (23), creastă (35). 24 Partea de sus, de formă conică sau de coamă (ascuțită), a stogului, a clăii sau a șirei, construită pentru a asigura protecția împotriva precipitațiilor. 25 (Spc) Strat protector (din snopi de grâu, fân etc.) așezat deasupra unei grămezi de păioase Si: (reg) măgar. 26 (Reg) Suprafață a unei ape. 27 (Pop; îs) ~ul laptelui Smântână. 28 (Fig) Intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. Si: apogeu (3), culme (8). 29 Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.). 30 (Îla) De ~ Care reprezintă gradul cel mai înalt (din punct de vedere al valorii, al importanței). 31 (În legătură cu termeni care denumesc unități de timp; îal) Care reprezintă momentul sau intervalul manifestării depline a unei realități, al intensității maxime cu care se desfășoară o acțiune etc. 32 (În legătură cu termeni care denumesc specialiști într-o profesie, artiști etc.; îal) De prim rang. 33 (Îvr; îe) A lua ~ A-și asuma puteri nelimitate. 34 Moment de intensitate maximă a unei activități. 35 (În legătură cu activitatea unor servicii publice; îs) Ore de ~ Ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă. 36 (În legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze; îas) Ore în care consumul este foarte intens. 37 (Îs) ~ de consum Cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. 38 (Med; îs) ~ endemic Moment de maximă extindere în evoluția unei epidemii. 39 (Fig) Persoană care are o poziție superioară într-o organizație socială, politică, profesională etc. Si: șef, (îvp) căpetenie¹ (1). 40 (Fig) Persoană reprezentativă pentru un domeniu de activitate sau pentru un grup social. 41 (D. întruniri, convorbiri etc.; îla) La ~ Care presupune participarea șefilor de state. 42 (Îal) La cel mai înalt nivel în stat. 43 (Fig) Personalitate de excepție în domeniul cultural, artistic sau științific. 44 (Fig) Creație sau realizare de mare valoare în domeniul cultural, artistic sau științific. 45 Extremitate a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat sau manevrat). 46 Parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui Si: capăt (2), extremitate (2). 47 (Îe) A pune ~ în ~ A pune cap la cap. 48 Extremitate alungită în unghi foarte ascuțit cu ajutorul căreia un obiect poate fi folosit la înțepat, la găurit sau la alte operații speciale. 49 (Îlav) (Nici) cât un ~ (sau, rar, ~ul) de ac sau nici cât ~ul acului Foarte puțin. 50 (Îal) Aproape deloc. 51 (Îvr) Început. 52 (Reg) Gurgui la opincă. 53 (Reg) Pisc la luntre. 54 (Reg) Capătul ascuțit și curbat în sus cu care se sfârșește în partea din față fiecare dintre tălpile de la sanie. 55 (Reg) Prâsnel la fus¹ (1). 56 (Olt) Partea de sus, opusă prâsnelului, la fus¹ (1). 57 (Reg) Parte conică tăioasă (cu un canal în formă de spirală) cu ajutorul căreia se fixează și înaintează, prin rotire, sfredelul sau alte instrumente de găurit. 58 Partea mai subțire și ascuțită (destinată să taie, să pătrundă, să antreneze alt obiect etc.) a unui instrument sau a unei unelte. 59 Șfichi² la bici. 60 Partea din față cu care înaintează o mulțime în deplasare. 61 (Spt; îs) ~ de atac Jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, fiind cel mai avansat dintre coechipieri când jocul se desfășoară în terenul echipei adverse. 62 (Fig; îs) ~ de lance Elementul cel mai avansat și mai eficient într-un domeniu. 63 Extremitate a unei părți a corpului sau a unui organ (exterior) al omului sau al animalelor. 64 (Îs) ~ul capului (sau, îvr, părului, de păr) Partea superioară a capului Si: creștet (2). 65 (Reg; îs) ~ul pieptului Furca (13) pieptului. 66 (Reg; îs) ~ul spetei (sau spetelor) Greabăn (1). 67 (Îlav) Până în ~ul capului Peste tot (corpul). 68 (Îal) Peste măsură. 69 (Îe) A i se sui (cuiva) tot sângele în ~ul capului A se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. 70 (Îe) A i se sui (sau a i se face) (cuiva) părul măciucă în ~ul capului A fi cuprins de o spaimă puternică (exteriorizată prin ridicarea părului). 71 (Îlav) Pe ~uri Folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a nu face zgomot sau pentru a înălța corpul). 72 (Îlav) În (sau pe) ~ul (ori ~urile) degetelor (sau picioarelor) Fără zgomot. 73 (Îal) Cu grijă. 74 (Îal) Pe furiș. 75 (Îlav) Din (sau, rar, în) ~ul buzelor (sau limbii) În mod formal. 76 (Îal) Cu afectare. 77 (Îal) Fără convingere. 78 (Îal) Ironic. 79 (Îal) Sfidător. 80 (Îlav) Nici la ~ul degetului Absolut deloc. 81 (Îlav) Până în ~ul degetelor (sau unghiilor) În totalitate. 82 (Îe) A vorbi din (sau în) ~ul limbii (sau buzelor) A rosti sunetele defectuos, peltic. 83 (Îlav) Până în ~ul urechilor Foarte tare. 84 (Îal) De tot. 85 Porțiune dintr-un obiect sau dintr-o figură formată din extremitățile reunite ale laturilor Vz colț, unghi. 86 (Îs) ~ul cuțitului Motiv decorativ al țesăturilor populare românești, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frânte. 87 (Gmt) Punct de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unei piramide etc.

MIÚȚĂ s. f. (Sport) 1. Mijloc de realizare a pregătirii fotbalistice (în fotbalul de performanță), constând din întrecerea a două echipe, formate din 5-7 jucători, pe un spațiu redus (de obicei de-a latul terenului) și cu porți de dimensiuni foarte mici (1 m × 0,5 m). 2. Întrecere amicală, cu scop distractiv, între două echipe create ad-hoc, desfășurată după regulile fotbalului. [Sil. mi-ú-]

priză sf [At: MUMULEANU, C. 125/8 / V: (înv) preză / Pl: ~ze / S și: prisă / E: fr prise] 1 Cantitate mică de tutun sau de drog care se trage pe nas. 2 Doză mică dintr-un medicament. 3 (Înv) Pradă. 4 (Îe) A fi (sau a se afla) în ~ (D. o piesă de șah) A fi în pericol de a fi capturată. 5 (Liv) Capacitate de intuiție, de sesizare, de înțelegere a realității. 6 (Fam) Influență. 7 Autoritate. 8 Interes. 9 (Teh; șîs ~ electrică, ~ de curent) Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează conectarea la o rețea electrică a unui aparat, instrument etc. prin intermediul unei fișe de curent. 10 (Prc) Orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., care realizează legătura electrică. 11 (Îs) ~ de pământ Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează o legătură electrică conductoare directă cu pământul a unei rețele electrice, a carcaselor metalice, a utilajelor acționate electric etc. pentru a se obține anumite circulații de curenți sau pentru asigurarea protecției contra pericolului de electrocutare. 12 (Îs) ~ aeriană (de curent) Priză în formă de bară, de liră etc. prin care se realizează legătura dintre o rețea electrică aeriană și un tramvai, un troleibuz, o locomotivă electrică. 13 (Fam; îe) A fi (sau a băga pe cineva) în ~ A fi sau a face ca cineva să fie în contact direct cu ceva. 14 (Îae) A fi sau a face ca cineva să fie foarte activ. 15 (Șîs ~ electrică) Derivație dintr-o înfășurare electrică prin care se poate realiza o legătură electrică suplimentară. 16 Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 17 (Îs) ~ directă (sau constantă) Cuplare directă între arborele principal al unui schimbător de viteză și arborele de la care primește sau căruia îi transmite mișcarea. 18 Orificiu, piesă, dispozitiv sau construcție cu ajutorul cărora se absoarbe sau se captează un fluid, aer, abur, apă etc. în scop utilitar. 19 Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți folosiți în construcții. 20 (Îs) ~ de aterizare (sau de teren) Ansamblu al manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 21 (Spt) Poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal, de baschet, de rugbi etc. 22 (Spt) Poziție a mâinilor unui portar de fotbal la prinderea sau la aruncarea mingii. 23 (Spt) Mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta etc. 24 (Îe) A avea ~ A trezi interesul cuiva. 25 (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 26 (Cig; îs) ~ directă Tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești.

FÓTBAL (< fr., engl.) s. n. Joc sportiv cu mingea, în care două echipe (a câte 10 jucători de câmp și un portar) încearcă să introducă (cu piciorul sau cu altă parte a corpului în afară de mâini) mingea în poarta celeilalte echipe, marcând un gol. Se desfășoară pe un teren cu lungimea de 100-110 m și lățimea de 65-75 m, la extremitățile căruia se află două porți (7,32 x 2,44 m). Data oficială de apariție a jocului este considerată 26 oct. 1863, când la Manchester s-a publicat și primul regulament. Este introdus la Jocurile Olimpice în ediția 1900, de la Paris. Campionatele Mondiale încep să se desfășoare din 1930, iar cele europene din 1960. Alte competiții importante: Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa U.E.F.A. (Europa), Cupa Libertadores și Artemio Franchi (în America de Sud), Cupa Intercontinentală, Supercupa Europei ș.a. ◊ F. american = joc sportiv inventat (1872, la Harvard) și practicat în S.U.A., asemănător rugbiului. Se dispută între echipe de 11 jucători, un meci având, de obicei, patru reprize a 15 minute de joc efectiv. Terenul (91/49 m) are culoare de 4,5 m, ce trebuie cucerite progresiv și seamănă cu o grilă. Echipamentul (cască, platoșă, apărători etc.) unui jucător cântărește în jur de 8 kg.

plasă¹ sf [At: (a. 1802) DOC. EC. 68 / V: (reg) pleasă / Pl: (1-14) ~se, (15) plăși / G-D: ~sei, (rar) plăsei / E: slv пласа] 1 Împletitură din fire textile naturale, sintetice sau metalice, lucrată cu ochiuri și cu aspectul de pânză rară, folosită ca atare sau servind la confecționarea unor obiecte. 2 (Șîs ~ de pescuit) Unealtă de pescuit confecționată dintr-o împletitură de fire de cânepă, iută, bumbac etc., lucrată cu ochiuri a căror dimensiune variază în funcție de mărimea peștelui care urmează a fi pescuit și, de obicei, fixată la ambele capete de câte un lemn gros, de care țin pescarii. 3 (Îlv) A prinde (pe cineva) în ~ A înșela. 4 (Îal) A ademeni. 5 (Îal) A seduce. 6 (Îe) A cădea în ~ A intra într-o încurcătură. 7 (Îae) A cădea în cursă. 8 (Îae; șîe a lua ~ sau o ~) A fi înșelat. 9 (La unele jocuri sportive; îe) A se afla în ~sa cuiva A se afla imediat în spatele unui adversar așteptând momentul prielnic pentru a ataca și a-l depăși. 10 Cursă de prins păsări, animale etc., alcătuită dintr-o împletitură de sfoară, sârmă etc. 11 Fileu de sfoară sau sârmă groasă, pe care se așază bagajele mai mici în tren, autobuz etc. 12 Rețea de frânghie groasă, sârmă etc., care îngrădește porțiunea din spatele porții, la jocurile de fotbal, de handbal, polo, hochei etc. pentru a opri mingea, pucul etc. și a pune în evidență marcarea punctului. 13 Împletitură de frânghie, prinsă la partea inferioară a coșului de baschet, prin care mingea cade după marcarea încercării. 14 Împletitură de sfoară sau de alte materiale, de formă dreptunghiulară, bine întinsă și fixată între doi stâlpi, între două suporturi etc., care desparte în două terenul de joc la volei, tenis etc. Si: fileu. 15 Săculeț de mână, de obicei împletit, în care se cară diferite obiecte. 16 Împletitură cu ochiuri rare de sfoară, sârmă etc., din care se fac îngrădituri, cuști etc. 17 Cutie făcută din sfoară împletită, folosită pentru prinderea suveicilor la războiul de țesut Si: paravan. 18 (Îs) ~sa ițelor Element al războiului de țesut țărănesc, format din cocleți paraleli și verticali, prin ochiurile cărora trec, în general, unul sau două fire de urzeală. 19 (Pan) Ansamblu de fire cu aspect de pânză produse prin secretarea de către glandele sericigene ale păianjenului a unui lichid vâscos care se solidifică în prezența aerului Si: pânză. 20 (Pop) Împletitură de nuiele, scânduri etc. din care se fac garduri. 21 (Pop; pex) Gard făcut din plasă. 22 Porțiune dintr-un gard cuprinsă între doi stâlpi. 23 (Reg) Staul pentru oi. 24 (Reg) Loc dinaintea strungii, unde se odihnesc oile după muls. 25 (Reg) Colibă în care dorm ciobanii noaptea. 26 (Reg) Versant al acoperișului casei sau al unui adăpost. 27 (Reg) Șiță împreună cu leațurile și căpriorii acoperișului. 28 Streașină la acoperișul casei. 29 (Înv) Porțiune de teren arabil aflată în proprietatea unei singure persoane sau care se cuvenea unui proprietar. 30 (Reg) Porțiune de pădure pe care o taie o echipă de lucrători forestieri. 31 Subdiviziune a unui județ, în vechea organizare administrativă a țării, condusă de un pretor. 32 Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 33 (Reg) Porțiune din cursul unei ape de munte unde apa e domoală și pe care pot merge plutele. 34 (Îvr) Lamă de metal. 35 (Reg) Tăiș de cuțit. 36 (Îrg) Mâner al unui cuțit. 37 (Reg) Plaz¹ (1). 38 (Reg) Talpă la sanie.

HONDURAS 1. Republica ~ (República de Honduras), stat în America Centrală istmică, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (M. Caraibilor) și Pacific; 112,1 mii km²; 5,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: spaniola; uzuale: dialectele amerindiene. Religia: creștină (catolici 90%, protestanți etc.). Cap.: Tegucigalpa. Orașe pr.: San Pedro Sula, El Progreso, Choluteca, Danlí, La Ceiba. Este împărțit în 18 departamente. Una dintre cele mai muntoase țări din lume (peste 80% din supr.; alt. max. în vf. Cerro Las Minas, 2.849 m), dar unica din America Centrală fără vulcani activi. Depresiunea centrală străbătută de valea râului Ulua și înguste câmpii litorale. Climă tropical umedă cu precipitații bogate pe coasta caraibiană (peste 2.000 mm anual), modificată de alt. Rețeaua hidrografică bogată, cu râuri scurte și lacuri. Păduri tropicale (35% din terit.) cu esențe prețioase (cedru, mahon) și savană. Resurse min. variate, dar insuficient valorificate (min. auro-argentifere, zinc, plumb, sare, petrol). Economie bazată pe agricultură (60% din populația activă, c. 25% din PNB și 2/3 din exporturi). Terenurile arabile reprezintă 15,8% din terit. țării. Se cultivă porumb (1/3 din supr. cultivată), manioc, sorg, orez, batate, fasole, legume, tutun, trestie de zahăr (2,9 mil. t, 1993); plantații de citrice, mango, Persea americana (fructul avocado), ananas, bananieri (931 mii t, 1993), arbori de cafea, cacao, palmieri de cocos. Creșterea bovinelor pentru carne (2,3 mil. capete, 1993) și a porcinelor (0,6 mil. capete). Industria (15% din populația activă și 17% din PNB) produce bunuri de consum (produse textile și alim., încălț., țigarete, zahăr, bere, lactate), cherestea, ciment, produse petroliere. C. f.: 1,27 mii km. Căi rutiere: 18.629 km (inclusiv autostrada panamericană). Turism dezvoltat: capitala, apoi vestigiile maya de la Copán (al doilea mare oraș al mayașilor), orașul San Pedro Sula, minele maya de la Travesia, lacul Yojoa – sporturi nautice, plajele de la Islas de la Bahía (G. Honduras) și Trujilo (M. Caraibilor). Moneda: 1 lempira = 100 centavos. Export: cafea (40%), banane, lemn, carne, minereuri. Import: mașini și echipament de transport, combustibili, produse manufacturate de bază și chimice etc. În nov. 1998, H. a fost afectat de uraganul Mitch, care a provocat numeroase victime omenești și grave pagube materiale. – Istoric. H. a fost locuit în epoca precolumbiană de triburi amerindiene (lencas, paya, pipila), nordul și vestul terit. aparținând strălucitei civilizații maya. Descoperită în 1502 de Cristofor Columb, care i-a dat actuala denumire, H. a fost cucerit (din 1524), ca urmare a expedițiilor conduse de conchistadorii Cristobal de Olid, Hernán Cortez și Pedro de Alvarado. În 1537 are loc revolta indienilor conduși de Lempira; asasinat în 1538, el va deveni erou național, numele său fiind dat monedei honduriene. În 1539 este inclus în Căpitănia Generală Guatemala. Populația H. va crește numeric după descoperirea zăcămintelor de aur și argint de la Comayagua (1578). În 1579 a fost fundat orașul Tegucigalpa, viitoarea capitală a țării. În sec. 17-18, pe terit. H., cu ajutorul indienilor mosquito, au pătruns englezii. La 15 sept. 1821, s-a declarat independent, dar, între 1822 și 1823, a fost anexat Imperiului Mexican, iar, între 1823 și 1838, a făcut parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale (alături de El Salvador, Guatemala, Nicaragua, Costa Rica) care se destramă în 1838, cele cinci state devenind independente. Ca și majoritatea statelor Americii Centrale, H. a cunoscut, până la mijlocul sec. 20, o pronunțată instabilitate politică, soldată cu numeroase lovituri de stat, dictaturi, revolte sociale și armate. Exemplu tipic de „republică bananieră”, controlată de o oligarhie ale cărei interese sunt legate de marile companii nord-americane „United Fruit” și „Standard Fruit”. Instabilitatea politică internă a determinat intervenția S.U.A., care a ocupat H. (1911-1933), fără a reuși să instaureze un regim democratic. Numeroase litigii privind frontierele opun H. țărilor învecinate Nicaragua și El Salvador (războiul declanșat cu acesta în 1969, în urma unei partide de fotbal a fost aplanat sub patronajul Organizației Statelor Americane – O.S.A. – Prin Tratatul de pace încheiat în 1980). Fragilitatea democrației este accentuată de imixtiunea armatei în treburile politice (260 revolte armate în 160 de ani de la proclamarea independenței). Datorită poziției strategice, H. a fost folosit de S.U.A. în încercarea de a pune capăt războaielor din Nicaragua și El Salvador. Ultimii ani sunt dominați de eforturile guvernamentale de a introduce în țară un regim democratic. Republică prezidențială potrivit Constituției din 1982, puterea legislativă este exercitată de un Parlament unicameral, Adunarea Națională, iar cea executivă, de președinte, ales pe patru ani.