argintesc, -team 1 imp.

ațintesc, -team 1 imp., -tit prt.

cinstesc, -team 1 imp.

ciocârtesc, -team 1 imp.

citesc, -team 1 imp.

clocotesc, -team 1 imp.

ECHIPĂ s. (SPORT) formație, (englezism) team. (O ~ de fotbal.)

gătesc, -team 1 imp. (pregătesc mâncarea și isprăvesc un lucru).

izbutesc, -team 1 imp.

JOHNSON [dʒónsn], Earvin (supranumit Magic) (n. 1959), baschetbalist american. A câștigat de cinci ori campionatul profesionist american (N.B.A.) cu formația „Los Angeles Lakers” între 1980 și 1988 și și a condus la victorie formația S.U.A. (Dream Team) la Olimpiada din 1992 de la Barcelona.

obrintesc, -team 1 imp.

oțetesc, -team 1 imp.

pirotesc, -team 1 imp.

pleoștesc, -team 1 imp.

răzvrătesc, -team 1 imp.

scrintesc, -team 1 imp.

scutesc, -team 1 imp.

SILABĂ s. f. (cf. fr. syllabe, lat. syllaba, gr. syllabe): parte dintr-un cuvânt care se rostește cu o singură emisiune a vocii; cea mai mică tranșă fonică susceptibilă de a fi caracterizată printr-un singur accent. Între s., pe de o parte, și accent și intonație, pe de altă parte, există un raport de dependență: s. poate fi accentuată sau intonată (sau și accentuată, și intonată); s. reprezintă elementul constant iar accentul și intonația – elementul variabil; s. constituie elementul independent, accentul și intonația – elementele dependente. ◊ ~ proeminentă: s. care se deosebește de celelalte s. ale unui cuvânt prin intonația ei specifică, diferită de a celorlalte. Ea poate fi alcătuită dintr-o vocală sau dintr-un grup de sunete între care se află obligatoriu o vocală, ca de exemplu u- din ușă, a- din are, -ta- din cântare. ◊ ~ deschisă: s. care se termină în vocală, ca de exemplu pre-gă-ti-re din cuvântul pregătire. ◊ ~ închisă: s. care se termină în consoană, ca cele din cuvântul pigmentat – pig-men-tat. ◊ ~ primă: s. care se găsește la începutul cuvântului, ca de exemplu stră- din stră-du-in-ță. ◊ ~ antepenultimă: s. care se găsește pe locul al treilea de la sfârșitul cuvântului (înainte de penultima), ca de exemplu -du- din -stră-du-in-ță. ◊ ~ penultimă: s. care se află înaintea ultimei silabe dintr-un cuvânt, ca de exemplu -in-din străduință. ◊ ~ ultimă: s. care se află la sfârșitul cuvântului, ca de exemplu -ță din stră-du-in-ță. ◊ ~ tonică (accentuată): s. pe care cade accentul în cuvânt, ca de exemplu -la- din cuvântul can-de-la-bru. ◊ ~ atonă (neaccentuată): s. pe care nu cade accentul în cadrul unui cuvânt, ca de exemplu can-, -de- și -bru din același cuvânt can-de-la-bru. ◊ ~ omofonă: s. care se pronunță la fel cu alta, dar de care este diferită ca scriere, ca de exemplu nea- din cuvântul nea-mu-ri-le, luată în raport cu ne-a din ne-a trimis; sa- din (cărțile) sa-le, în raport cu s-a din s-a dus etc. ◊ ~ posttonică: s. care urmează după o silabă accentuată, ca de exemplu -re din cân-ta-re, -pe- din re-pe-de, -de- din în-tin-de-re etc. ◊ ~ protonică: s. care se află înaintea unei silabe accentuate, ca de exemplu silaba a- din cuvântul i-ni-ți-a-ti-vă.; -ci- din cuvântul per-spi-ca-ci-ta-te etc. ◊ ~ scurtă: s. cu o durată mică de pronunțare, motiv pentru care este reprezentată numai printr-o vocală, ca de exemplu a- din cuvântul a-re, e- din e-ra, i- din i-ni-mă, o- din o-ră etc. ◊ ~ lungă: s. cu o durată mai mare de pronunțare, motiv pentru care este reprezentată prin mai multe sunete, ca de exemplu car- din car-te, pris- din pris-mă, struc- din struc-tu-ră etc. ◊ ~ oxitonă: s. pe care cade accentul, indiferent de poziția ei în cuvânt, ca de exemplu sal- din sal-vă, -re- din pe-re-te, -mea din du-șu-mea etc. ◊ ~ paroxitonă: s. accentuată și penultimă în cadrul cuvântului, ca de exemplu -re- din ti-ne-re-țe. ◊ ~ proparoxitonă: s. care se află înaintea paroxitonei, ca de exemplu -ne- din ti-ne-re-țe. ◊ ~ de reduplicare: s. care apare în plus în rădăcina unei forme verbale, pentru a-i da o altă valoare temporală decât aceea a infinitivului prezent sau a prezentului indicativ, evitând astfel confuzia cu acestea din urmă, ca de exemplu -deam și -team din dădeam și stăteam, -du- și -tu- din dădusem și stătusem, luate în raport cu da, sta, dau, stau, dam, stam. (Pentru regulile de despărțire a cuvintelor în s. v. regulă.)

smintesc, -tească 3 conj., -team 1 imp.

socotesc, -team 1 imp.

team sn [At: DN³ / P: tim / Pl: ~uri / E: eg team] (Agm) Echipă sportivă.

team (angl.) [pron. tim] s. n., art. teamul

team s. (cuv. engl.) ♦ 1. Echipă sportivă ◊ „[...] un antrenor cu mână de fier ar face curând un team de care să tremure toată Europa [...]” I.B. 7 II 84 p. 3; v. și I.B. 26 XI 85 p. 3. ♦ 2. (Prin extensie) Echipă, colectiv ◊ „Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost activă în team-ul de conducere al congresului [...]” R.lit. 6 IX 79 p. 24; v. și Cont. 19 XII 80 p. 9 [pron. tim] (cf. fr. team; Th. Hristea în LR 3/92 p. 187, O. 45)

team, teamuri s. n. (pub.) echipă

TEAM [TIM] s. n. echipă (sportivă). (< engl. team)

TEAM s.n. (Sport) Echipă de jucători; echipă sportivă. [Pron. tim, pl. -muri. / < engl. team].

TEAM s. v. echipă, formație.

!team (engl.) [pron. tim] s. n., pl. teamuri [pron. timurⁱ]