ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Biblie) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

ispășitór, -oáre adj. Care ispășește. Țap ispășitor. V. țap.

țap m. (rudă cu pers. čapis, țap. D. rom. vine alb. tsap, ceh. pol. rut. cap, ung. cáp). Masculu capreĭ. A jupui țapĭ, a vărsa, a vomita. Fig. Om desfrînat. Arșic mare (ichĭ). Pahar de bere mijlociŭ (după germ. Bockbier, bere de a fabricantuluĭ Bock = Țapu din München): doĭ țapĭ saŭ doŭă țapurĭ (cp. cu cocoș, pl. cocoașe, la pușcă). Țap ispășitor saŭ emisar, un țap pe care Jidaniĭ la sărbătoarea ispășiriĭ, îl alungaŭ în deșert după ce marele preut, afurisindu-l, îl încărcase cu toate păcatele poporuluĭ. Jidaniĭ îl numeaŭ azazel, adică „trimes alungat”. Cuvîntu țap ispășitor a devenit proverbial p. a însemna un om asupra căruĭa cad păcatele altora și care e acuzat de nenorocirĭ de care el nu e vinovat. V. arete și sabat 2.

țap m. 1. Zool. mamifer rumegător, cu coarne, bărbos și sprinten, fără ghinduri la copite; 2. fig. țapul păcatelor, țapul ispășitor, om asupra căruia saruncă greșelile celorlalți; 3. fam. bătrân desfrânat: auzi, țapul! AL. [Albanez (gheg) ȚAP].

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap.

ISPĂȘITOR, -OARE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește o vină, o greșeală (a sa sau a altuia); expiator. ◊ Expr. (Familiar) Țap ispășitor = persoană asupra căreia se aruncă greșelile altora. 2. (În concepțiile mistico-religioase) Care contribuie la iertarea, la ispășirea cuiva. Jertfă ispășitoare.

ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei. ◊ Expr. (A sta) ca un țap logodit = (a fi sau a sta) țeapăn, prostit, aiurit. Ce te uiți așa la mine, ca un țap logodit? Poate-i fi amorezat. SADOVEANU, P. S. 83. Și tu? Ce stai ca un țap logodit? DELAVRANCEA, O. II 12. Țap ispășitor v. ispășitor. ◊ Compuse: țap-roșu = masculul căprioarei; căprior; țap-negru = masculul caprei-negre. 2. Pahar special de bere, cu o toartă, avînd o capacitate de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. Numele unei constelații (între săgetător și vărsător).

VINOVĂȚIE. Subst. Vinovăție, vină, culpă, culpabilitate. Greșeală, greș (înv. și reg.), eroare, incorectitudine, abatere, rătăcire (fig.), păcat, păcătuire, sacrilegiu, impietate; păcatul strămoșesc (originar). Contravenție, ilegalitate, infracțiune, delict, recidivă, crimă. Învinovățire, învinuire, inculpare, acuzare, acuzație, imputare, imputație, incriminare, incriminație (înv.). Învinuit, inculpat, culpaș (înv.), împricinat, pricinaș (pop.), acuzat, pîrît; făptaș, făptuitor; infractor, contravenient, recidivist, delincvent, criminal, criminalist (înv.). Țap ispășitor (fig). Adj. Vinovat, de vină, culpabil, culpaș (înv.), greșit (înv. și reg.). Învinuit, acuzat, împricinat, pricinaș (pop.), incriminat. Vb. A fi vinovat, a fi în culpă, a se face vinovat, a greși, a păcătui, a intra (a cădea) în păcat (păcate), a-și face păcate cu cineva; a comite (a săvîrși) o infracțiune (un delict, o crimă), a contraveni. A purta vina, a se simți vinovat, a avea sentimentul vinovăției, a avea ceva pe suflet (pe conștiință), a fi (a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă, a da din colț în colț. A băga (cuiva) vină, a da (a arunca, a pune) vina pe cineva, a face cuiva o vină din (pentru) ceva, a găsi vinovat (pe cineva), a-i da cuiva greș (înv.), a-i face cuiva proces de intenții, a învinovăți, a învinui, a inculpa, a acuza, a pîrî, a imputa, a incrimina. A-și recunoaște vina, a-și pune cenușă în cap, a se învinovăți, a se învinui. V. constrîngere, eroare, hoție, ilegalitate, închisoare, înșelătorie, omor, pedeapsă.

emisar, ~ă [At: INSTRUCȚII, 17/37 / V: (înv) ~iu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr emissaire] 1 smf Trimis al unui stat sau al unei organizații politice, al unui conducător etc., însărcinat cu o misiune secretă Vz ambasador. 2 smf (Pgn) Mesager. 3 a (Frm; îs) Țap ~ Țap ispășitor. 4 sn Apă care colectează apele murdare din întreprinderi, așezări umane etc. 5 sn Canal sau conductă care colectează apele reziduale adunate într-un lac sau într-un bazin. 6 sn Curs de apă permanent care drenează surplusul de apă dintr-un bazin lacustru. 7 sf Limbă de gheață scursă dintr-o calotă glaciară sau dintr-un ghețar.

Acarul Păun nu este numele vreunui erou de roman, snoavă sau baladă. Acarul Păun a existat într-adevăr și ar fi rămas desigur necunoscut, anonim, dacă o gravă ciocnire de trenuri întîmplată acum patru decenii, în stația Vintileanca (astăzi Săhăteni), de pe linia Ploiești-Buzău, nu i-ar fi adus o tristă celebritate. Ancheta asupra catastrofei de cale ferată – așa cum se făceau cercetările în acea vreme – scoțînd basma curată pe adevărații culpabili, oameni cu trecere, a găsit ca singur vinovat al nenorocirii pe... acarul din stație, anume lon Păun! De atunci – datorită scriitorilor și presei – expresia „acarul Păun” indică persoana asupra căreia se aruncă greșelile altora, sau, cum îl caracterizau ziarele: „țapul ispășitor al isprăvilor celor mari și tari, subiect de revistă bulevardieră, de distracție în parlament”. În piesa Schimbarea la față (sau Parada păcatelor) de George Mihail Zamfirescu, personajul Profiriu spune, în tabloul 8, scena III: „mă gîndeam și eu... la acarul lon Păun, care se zbate și țipă, dar nu se dă învins. Umblă de ani de zile, ca Diogene, cu felinarul în mînă, după o fărîmă de dreptate, pe care nu se îndură nimeni să i-o dea…” Alt exemplu: „Acarul Păun va fi comperajul, pentru că a fost prea anemic sau prea gras, sau prea… sau prea…” (Contemporanul, nr. 1008). LIT.

țap sm [At: PSALT. 314 / Pl: ~i / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb cap] 1 Masculul caprei. 2 (Îs) ~ ispășitor În textul biblic, țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert. 3 (Fig; îas) Persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. 4 (Fam; îe) Ca un ~ logodit Nemișcat. 5 (Îae) Aiurit. 6 (Îae) Dus pe gânduri Si: visător. 7 (Îae) Supărat fără motiv. 8 (Îe) Parcă ești un ~ logodit Se spune unui om îngâmfat și prost. 9 (Fam; îe) A jupui (sau a beli) ~ul (sau ~pii) A vomita la beție. 10 (Îae) A se juli într-o căzătură, la beție. 11 (Fam; îe) A ține ~ul de coarne A vomita la beție. 12 (Dep) Om (de obicei mai în vârstă) desfrânat, hain, îngâmfat etc. 13 (Dep) Denumire dată unui preot sau unui călugăr. 14 (Îs) ~ roșu, (reg) ~ sălbatic, ~ de pădure, ~ de căprioare, ~ de capră sălbatică Masculul căprioarei Si: căprior (1). 15 (Șîs ~ negru) Masculul caprei negre. 16 (Reg; șîs ~ sălbatic, ~ de pădure, ~ mistreț) Cerb. 17 Blană sau piele de țap (1). 18 (Mol) Brezaie (2). 19 (Mol) Butuc sprijinit pe două picioare pe care se leagă plutele. 20 (Reg) Fiecare dintre căpriorii de la colțurile acoperișului unei case. 21 (Reg) Căpriorul din mijlocul acoperișului unei case. 22 (Reg) Dispozitiv pentru ridicarea pietrei de moară. 23 (Reg) Par¹. 24 (Reg) Fiecare dintre parii care, la casele cu pereții din împletitură de nuiele, se bat în scobiturile din talpa casei și pe care se împletesc nuielele. 25 (Mol; la jocul de arșice) Ichi. 26 (Ent; Trs; șîs ~ de iarbă, ~ de câmp) Cosaș (Tettigonia viridissima). 27 (Ent; Trs) Cosaș mic Si: căluț (Locusta cantans). 28 (Ent; Trs) Călușel (Decticus verrucivorus). 29 (Ent; Trs) Greier de câmp (Gryllus campestris). 30 (Ast; pop) Numele unei constelații în care intră soarele la solstițiul de iarnă Si: Capricorn. 31-32 (Cdp ger Bock [bier]) (Conținutul unui) pahar special de bere, cu o toartă, având capacitatea de 300 ml.

ISPĂȘITOR ~oare (~ori, ~oare) Care ispășește o vină sau o greșeală. ◊ Țap ~ persoană asupra căreia se arunca vina pentru o faptă comisă de altcineva. /a ispăși + suf. ~tor

ispășitor, ~oare [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: ispăși + -(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care ispășește (2). 3 a (Îs) Țap ~ Persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora.

ȚAP¹ ~i m. 1) Mascul al caprei. ◊ A sta (sau a ședea) ca un ~ logodit a sta (sau a ședea) prostit, zăpăcit, dezorientat. ~ ispășitor persoană care este trasă la răspundere pentru greșelile altora. 2) art. Constelație în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. /Cuv. autoht.