TĂIȘ, tăișuri, s. n. (Și în forma tăiuș) 1. Partea ascuțită, tăioasă a unui cuțit, a unei lame sau a altui instrument de tăiat; muchia tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile; ascuțiș. Se juca, trecînd ușor degetul de-a lungul tăișului unui cuțit. DUMITRIU, N. 183. Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă, Șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 25. Auzit-ai ce am spus... zise spînul, arătînd lui Harap-Alb tăiușul paloșului. CREANGĂ, P. 231. Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăiușul oțelit, Și cînd el se-ntoarce-n vînt Cad bogații la pămînt. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = remediu al cărui efect se poate întoarce împotriva aceluia care-l întrebuințează; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a omorî, a distruge complet. Va trece garnizoana sub tăișul sabiei. ALECSANDRI, T. II 32. ♦ Lovitură ascuțită. ◊ Fig. Tăișuri de vînt îl pătrundeau, apoi îl trecea un val de fierbințeală. DUMITRIU, N. 218. 2. (Rar) Lemn gros pe care se taie și se despică lemnele; tăietor. Pe tăiuș se taie lemne, Peste Nistor sar surcele (Barda). GOROVEI, C. 21. – Variantă: tăiuș s. n.

BUTUC sm. 1 Trunchiu gros de copac tăiat și curățit de crengi, buștean; bucată tăiată dintr’un astfel de trunchiu (🖼 695): izbește sloiuri mari de ghiață și groși ~i de meterezele podului DLVR.; e întrebuințat adesea metaforic, ca imagine a nesimțirei, trîndăviei sau prostiei: ce stai ca un ~ în capră, mangositule? ALECS.; îl pun într’un car cu boi ca pe un ~ nesimțitor CRG.: proverb: la mîncare ca lupul și la lucru ca ~ul ZNN.; a nu fi din ~i ZNN., a nu fi prost: vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din ~i CRG.; cu înțeles adverbial, a dormi ~, a dormi buștean; e beat ~ ZNN.; a lega ~, a lega strîns de tot, a lega cobză ¶ 2 Partea de jos a trunchiului unui copac, care rămîne în pămînt, după ce partea de mai sus a copacului s’a tăiat ¶ 3 🌿 Tulpina cea groasă a viței de vie: via cea tînără se va săpa la rădăcina ~ului ION. ¶ 4 Trunchiu gros de lemn pe care se crapă sau se cioplesc lemnele, tăietor, trunchiu ¶ 5 Trunchiu pe care taie măcelarul carnea ¶ 6 Trunchiu de lemn pe care lucrează rotarul, fierarul, etc., bedreag: au venit cu ele la ~, și, cît bați în pălmi, (picioarele cailor) au și fost potcovite SB.¶ 7 ⛓ Scaunul vîrtelniței și al sucalei: scaunul sau talpa războiului de țesut ¶ 8 O parte a piuei, unde se pun dimiile ¶ 9 Partea din mijlocul roții, în care sînt vîrîte capetele spițelor și prin care trece osia. bucium (👉 🖼 629): ~ul se face din lemn de ulm, pentru că nu se roade lesne de osie ION.; trecem Argeșul, a cărui apă ajunge abia la ~ul roților carelor IRG. ¶ 10 Ceafa jugului ¶ 11 Bucată de lemn de formă cilindrică, scobită pe dinăuntru pe care se rad pieile ¶ 12 ~ de furci, trunchiu de lemn cu crestături în care se bagă coarnele unei furci, ca să se strîmbeze PĂC. ¶ 13 (mai adesea pl.) Instrument de tortură, întrebuințat odinioară, alcătuit dintr’o bucată groasă de lemn cu găuri în care se băgau picioarele sau mîinile făcătorilor de rele sau prizonierilor: i-a băgat în ~i și i-a trămis la ocnă BĂLC.; În temniță mi-e băgat, Cu mîini în ~ băgat TEOD..

MUȘUROI¹ s. n. 1. (Prin Ban. și Transilv.) Cîrtiță (Talpa europaea). Cf. ALR I 1 174/51, 56, 61, 278, 298, 302, 315, 320, 335, com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. 2. Moviliță formată din țărîna pe care o aruncă la suprafața solului cîrtițele, furnicile etc., cînd își sapă coridoarele subterane; (mai ales cu determinarea „de furnici” cuib de furnici; totalitatea furnicilor care trăiesc într-un asemenea loc, furnicar. Într-un mușinai, un guziu de cu vară, ca peste iarnă hrană să-i fie, . . . grăunțeane culesease. CANTEMIR, IST. 191. Fînațele . . . trebuie curățite de mușinoaie. ECONOMIA, 62/18. Din pricină că se lenevesc gospodarii noștri de a împrăștie moșinoaiele de pe fînațuri, li se pricinuiește cea mai mare pagubă. IONESCU, C. 45/11. Furnica-n timpul verei asudă ostenind Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI, S. II, 247. Pe linia netedă a orizontului se profilează ca moșoroaie de cîrtițe uriașe, movilele. ODOBESCU, S. III, 15. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I, 132. Oprindu-se cu mirare lîngă moșinoaiele de furnici. CREANGĂ, A. 133. Sobolul, dobitoc liniștit, nu vrea să știe de ce se petrece dincolo de moșoroiul lui. DELAVRANCEA, T. 63. Strîng tot părul tuns și-l pun sau sub tăietorul lemnelor sau îl îngroapă într-un moșinoi de furnici. MARIAN, S. R. II, 70. Pune fiecare legătură cu furnicile moarte la locul lor, adecă fiecare pe mușinoiul din care a fost luată. id. INS. 30. Cîrtița, sub mușuroaie, duce trai făr' de lumină. BELDICEANU, P. 57. Răsar pe țarină mușiroaie de cîrtiță. PAMFILE, A. R. 15, cf. 73. Se crede că pentru ca să crească pînea bine în cuptor, trebuie a risipi un mușinoiu de furnici. GOROVEI, CR. 256. Caracteristic acestui pămînt e asemuirea la pipăit cu a unui moșiroi de sobol. ATILA, P. 65. Nu departe de fîntîni ieșeau pe moșiroaie popîndoci. SADOVEANU, O. XI, 306. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici. id. M. C. 186. Tăcea îndelung, privind înfipt un mușuroi de cîrtiță. CAMIL PETRESCU, O. II, 23, cf. STANCU, R. A. III, 358. Cîrtița cînd va scoate mușinoaie și va ajunge cu lucrul ei la un drum . . . să piară. ȘEZ. V, 127, cf. ALR I 1 175, 1 195, 1 196, ALR II 5 053, A III 11, IX 1, 2, 6. Furnică cu furnică, fie cît de mică, face mare moșoroi. ZANNE, P. I, 463. ◊ F i g. Îți vor încununa în veaci creaștetul pentru trupul acesta care iaste muritoriu și vremealnică tină a pămîntului și un mușuroi viu de spurcăciuni,. MOLNAR, RET. 56/9. 3. Moviliță de pămînt făcută la baza tulpinii unor plante de cultură pentru a le feri de vînt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea; cuib. Această a doua prașila să deosebește de acea dintâi în aceia ca acum la rădăcina fieștecăruia popușoi să strînge moșinoiu. I. IONESCU C. 101/18. Moșinoaiele la popușoii sămănați în linii și prășiți cu sapa calului, să fac cu un plug de cele cu două cucure. id. ib. 102/6. La porumbul ce se prășește de două ori se fac moșuroaiele la prășila a doua. id. M. 345, cf. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Cînd porumbul este mic, firile se numesc copiii, și smulgerea lor unde sînt de prisos în cuib, mușuroi, se numește copilire. I. CR. IV, 220. Prin prășire se face la rădăcina firului de popușoi un mușiroi, moșiroi, mușinoi, moșinoi sau cuib adică o mică adunătură de țărînă, care, pe de o parte îi adăpostește rădăcina fragedă de arșița soarelui, iar pe de alta îi înlesnește o înrădăcinare mai temeinică. PAMFILE, A. R. 73, cf. id. I. C. 156. Părul ei bălan se zbatea ca peștele lîngă corpul întins între mușuroaiele firelor de păpușoi. REBREANU, N. 81. Fură nevoiți să scoată tălpoaiele și să puie din nou roțile, căci altfel nu mai puteau trece peste mușuroaiele din porumbiști. V. ROM. noiembrie 1953, 13, cf. ALR SN I h 102, ALRM SN I h 71, A II 3, 6, 8, 12, III 7, 16, 17. 4. (Regional) Ridicătură (mică) de pămînt; dîmb, movilă (1) , deal (mic). Cf. ODOBESCU, S. III, 187. Unde i-a picat capul s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177, cf. CHEST. IV 90/29, 66, 173, 350, 547, 91/164, ALR SN III h 809, A II 5. ◊ (În imprecații, simbolizînd moartea, mormîntul) Făcea-te-ai moșoroi ! PAS, L. I, 287. Mușuroiule = mormîntule. CIAUȘANU, GL. ♦ Fiecare dintre movilițele (făcute de om) ridicate peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. Țăranii și-au împărțit pămîntul, însemnîndu-l cu mușuroaie, CĂLINESCU, N. 40, cf. ALR II 5 069/141, 182, 514, 682 , 705, 899, A I 23, II 12. ♦ (Regional) Strat (de legume) (Vînători-Sighișoara). ALRM SN I h 126/157. 5. P. a n a l. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Grămadă (mică). Focul scade, se sfîrșește și să fărîmă într-un moșiroiu de jar. DUNĂREANU, CH. 87. Le-am zărit privirile grele. . ., mutrele hîde Ale stăpînilor cei mari Dospinu în mușuroaiele de dolari. DEȘLIU, G 43. Pe un blidișel de lemn un moșinoi de brînză de oaie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. com. MARIAN. – Pl.: mușuroaie. - Și: (învechit și regional mușinoi, moșinoi, (regional) mușunoi, mușiroi, mușoroi (POLIZU, CIHAC, II, 198), moșuroi, moșunoi (ALECSANDRI, POEZII, 63, ALEXI, W.), moșiroi, moșoroi s. n. – Lat. mus araneus.

dârvar, dârvari, s.m. (reg.) tăietor de lemne în pădure.

cioaclă (cioacle), s. f. – 1. Sanie. – 2. Cîrlig. Sb. čokla „talpa saniei”, čaklja „cîrlig”, din it. zóccolo (Cihac, II, 51; cf. Berneker 130), cf. cr., slov. čaklja, mag. csáklja. (După Lacea, Dacor., III, 742 și DAR, direct din mag.). Din mag. provin ceaglă, s. f. (tîrnăcop); ceaclie, s. f. (Trans., talpă); și țaglă, s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par de care se atîrnă coșciugul, cînd este purtat pe umeri). Der. cioclaș, s. m. (tăietor de lemne; persoană care cară lemne cu sania); ciocli, vb. (a înmormînta, a îngropa), probabil datorită obiceiului, încă destul de curent, de a duce morții pe năsălie, care probabil se numea cioaclă, ca în Trans., țaglă; cioclu, s. m. (gropar), der. de la cuvîntul anterior. (Se explică de obicei, de pildă în DAR, prin bg. čokla, care pare mai curînd împrumut din rom.).

dreavă (dreve), s. f. – s. f. – 1. Băț încovoiat cu care plăpumarii bat lîna. – 2. Traversă, bară. Sl. drĕvo „băț” (Tiktin; Candrea). – Der. dreveli, vb. (Trans., a bate, a scutura lîna); dărvăli (var. dîrvăli, dîrvări), vb. (a trudi, a năduși; a pune la muncă, a obosi; a munci făcînd murdărie) al cărui ultim sens se întîlnește cu terfeli, din a cărui încrucișare par a fi rezultat derveli și dreveli, vb. (Mold., a murdări); dîrvar, s. m. (tăietor de lemne), din sl. drŭvarĭ, cf. bg. dărvar; dîrvală, s. f. (trudă, corvoadă, muncă grea), a cărui formație nu este clară (postverbal, după Candrea; reducere de la dîrvăleală, după Tiktin; de la un sl. *drŭvalo „transport de lemne”, după Scriban); dîrvăleală (var. dîrvăreală), s. f. (trudă, corvoadă); dreven, adj. (nemișcat), din sb. drven „de lemn” (Candrea); dreveni, vb. (a rămîne nemișcat), din sb. drveniti se. Cihac, II, 92, derivă majoritatea acestor cuvinte din sl. drati derǫ „a sfîșia”.

lemn (lemne), s. n. – 1. Buștean. – 2. Arbore. – 3. Trunchi, buturugă, ciot. – 4. Surcea, țandără, retezătură. – 5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). – 6. (Înv.) Crucea lui Iisus. – 7. (Rar) Coșciug, sicriu. – Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR), cf. it. legno, sp. leño, port. lenho. Sensul de „arbore” există și în lat. tîrzie și în it.; explicarea acestui sens prin influența sl. drĕvo (Șeineanu, Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament. Der. lemnuș, s. n. (bețișor de tac sau pușcoci de copil, întinzător al ferăstrăului de mînă; scoarță folosită drept colorant; Trans., fosfor); lemnușcă, s. f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnos, adj. (de lemn, tare), cu suf. -os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și DAR, din lat. lĭgnōsus, cf. mr. limnos); lemnoasă, s. f. (varietate de struguri); lemniu, adj. (culoarea lemnului crud); lemnie, s. f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnar, s. n. ( tăietor de lemne; tocător; daltă), cu suf. -ar (după REW 5032 și DAR, din lat. lĭgnārium); lemnar, s. m. (dulgher, tîmplar), cu același suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și DAR, din lat. lĭgnārius, cf. mr. limnar); lemnăreasă, s. f. (nevasta dulgherului); lemnărie, s. f. (tîmplărie, depozit de lemne; cherestea, lemne de construcție); lemnărit, s. n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe dreptul de a tăia lemne); lemnamă, s. f. (mulțime de lemne), care pare să reproducă lat. lĭgnamen (DAR), se folosește în Banat; lemnet, s. n. (Olt., Banat, lemnărie, lemne multe), cu suf. -et; lemnitură, s. f. (Trans., armătură care susține galeria unei mine); înlemni (var. lemni), vb. (a înțepeni, a ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf); lemnoșa (var. lemnoși), vb. refl. (a se face fibros). – Cf. untdelemn.

crăcană f. 1. prăjină cu doi craci ca o furcă de fân; 2. unealtă de lemn cu două sau trei picioare de care se spânzură căldarea; 3. ac cu craci; 4. Mold. scaunul tăietorilor de lemne; 5. varietate de struguri.

lemnar m. 1. cel ce știe lucra din lemn; 2. vânzător sau tăietor de lemne. [Lat. LIGNARIUS].

TĂIETOR¹, tăietori, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor în abator; (determinat prin «de lemne») muncitor care se ocupă cu tăierea lemnelor. Voia să dea lovitură năprasnică, așa cum dau tăietorii de lemne, cînd despică butuci. SADOVEANU, O. VII 13. Își cîștiga pîinea pentru el și pentru nevastă-sa, ca tăietor de lemne. CAMIL PETRESCU, O. I 214. Ultimul Porfirogenit se fleșcăise din ținuta măreață și ocrotitoare, parcă ar mai fi trecut o dată pe lîngă el tăietorul de boi și viței, să-i mai opintească un cot la lingurea. C. PETRESCU, A. R. 26. 2. (Învechit) Omorîtor, ucigaș. Tăietorul frîncilor, Măcelarul turcilor. TEODORESCU, P. P. 663.

TĂIETOR², tăietoare, s. n. Lemn mai gros pe care se taie și se despică lemnele de foc; buștean, buturugă; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Se opri o clipă, cu toporul pe tăietor. REBREANU, R. II 62. Să-și ascută toporul și să puie tăietor un buștean de stejar destul de tare. DELAVRANCEA, O. II 158. Ei nu aveau nici un lemn la tăietor. RETEGANUL, P. I 1. În bătătură-l ducea, Pe tăietor îl punea, Cu paloș îl reteza. TEODORESCU, P. P. 548.

bauf i [At: DA ms / E: ns cf ger auf] (La tăietorii de lemne) Păzește!

bischigiu sm [At: (a. 1795) DOC., ap. ȘIO / Pl: ~ii / E: tc bičkyi] (Înv) Tăietor de lemne.

jogărar sm [At: PĂCALĂ, M. R. 312 / Pl: ~i / E: joagăr + -ar] (Reg) Tăietor de lemne cu joagărul (1) Si: (reg) jogărean.

tăietor, ~oare [At: CORESI, EV. 541 / P: tă-ie~ / V: (înv) ~iu, (îvp) ~it~ / Pl: ~i, ~oare / E: tăia + ~(ă)tor] 1 a (Îvp) Care taie (1) Si: ascuțit, tăios. 2 a (Îvp; fig) Pătrunzător. 3 av (Îvp) Tranșant (3). 4 sm Persoană care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale (în industrie). 5 sm (Înv; îs) ~ul pietrilor (sau peceților) Persoană care se îndeletnicea cu tăierea și încrustarea pietrelor prețioase pe obiecte de podoabă și a numelor pe peceți. 6 sm (Înv; îs) ~ de bani Persoană care bate monedă. 7 sm Muncitor care se ocupă cu sacrificarea animalelor la abator. 8 sm (Îvp) Călău¹ (1). 9 sf (Reg; în fierărie) Secure (1). 10 sf (Reg) Cuțitul plugului. 11 sf (Reg) Cuțitoaie (întrebuințată de potcovar). 12 sn (Reg) Buștean pe care se despică lemnele de foc Si: (reg) tăiș (7), tăiuș (3). 13 sn (Reg; pex) Locul unde se despică lemnele pe tăietor (12). 14 sn (Înv) Buștean care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 15-16 sn (Reg) Planșă de lemn (sau butuc) pentru tăiat carne, zarzavaturi etc. 17 sf (Reg) Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară, pentru vindecarea tăieturilor Si: floare-galbenă (Inula hirta). 18 sf (Bot; reg) Lumânărică (Gențiana asclepiadea). 19 sf (Bot; reg) Gențiană (Gentiana cruciata). 20 sf (Reg) Pește care trăiește în apele de munte (Cobitus taenia).

butuc sm [At: SIMION DASC., ap. LET. I, A 53/32 / V: (Trs) ~tug / Pl: ~uci / E: nct] 1 Buștean (2). 2 Bucată mai mare tăiată dintr-un butuc (1). 3 Bucată groasă de lemn Si: bucium², bilă¹, buturugă, bârnă, bulvan, ciot, gros, pociumb, tumurug. 4 Buștean (1). 5 (Pfm; îe) A trage cuiva ~ul A înșela. 6 (Pfm; îe) A avea slugi din ~uci A fi mândru ca și cum ar fi servit de slugi. 7 (Fig; d. oameni; în comparații) Om scund și gras. 8 (Pfm; îe) A fi gol chilug și gras ~ Se spune despre cineva care a cheltuit tot pe băutură. 9 (Fig; d. oameni; în comparații) Om trândav. 10 (Fig) Om bădăran. 11 (Pfm; îe) A fi din ~ (sau ca ~ul) A fi prost. 12 Tulpina cea groasă a viței-de-vie Si: bucium², muzuc. 13 Bucată groasă de lemn, în mijloc cu o gaură (sau cu două), în care se prindeau picioarele, mâinile sau gâtul prizonierilor ori infractorilor Si: obezi, cătușe, fiare. 14 (Îe) A lega (pe cineva) ~ A lega astfel încât să nu se mai poată mișca Cf burduf cobză, fedeleș. 15 (Îe) A dormi ~ A dormi adânc. 16 Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Si: bucium², bute, buștean, căpățână. 17 Bucată groasă de lemn, pe care se taie lemnele de foc Si: tăietor, trunchi. 18 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. 19 (Înv) Trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 20 Lemnul în care se înțepenește nicovala pe care se bate coasa Si: butucer. 21 Scaun folosit la presele de ulei. 22 Scaunul vârtelniței. 23 Talpa războiului de țesut. 24 Partea superioară a jugului. 25 Unealtă pe care se rad și se sineluiesc pieile. 26 (Reg; îs) ~ul cu găvanele Parte a piuei, în care se pun dimiile Cf: oală, covată, ștează. corectat(ă)

lemnar [At: (a. 1695) IORGA, S. D. V, 361 / Pl: ~i, ~e / E: lemn + -ar] 1 sm Meseriaș care se ocupă cu prelucrarea lemnului (7) Si: dulgher, tâmplar, (reg) bărdaș, stoler. 2 sm Lucrător care taie lemne (7) în pădure Si: pădurar. 3 sm (Îdt) Negustor de lemne pentru foc. 4 sn Butuc cu care se taie sau se despică lemnele pentru foc Si: tăietor, trunchi, (reg) tăiuș. 5 sn Loc din curtea țărănească unde se taie lemnele de foc. 6 sn (Reg) Magazin unde se țin lemnele (7). 7 sn Daltă cu care se scobește în lemn. 8 sm (Ent; Mun; Trs) Ploșniță (Pentaloma beccarum).

BUDĂ, bude și buzi, s. f. (Reg.) 1. Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori. 2. Prăvălioară. 3. Closet (rudimentar). – Din rus., pol., magh. buda.

BUDĂ, bude, s. f. (Reg.) 1. Construcție de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori. 2. Prăvălioară. 3. Closet (rudimentar). [Pl. și: buzi] – Din rus., pol., ung. buda.

BESCHIE, beschii, s. f. (Mold.) Ferăstrău format dintr-o lamă lată, cu două minere de lemn la capete, de care țin tăietorii. – Pronunțat: -chi-e.

tăietor m. 1. cel ce taie mai ales lemne; 2. cel ce taie vite sau păsări la Evrei.

TĂIETOR² ~oare n. 1) Buștean pe care se așază lemnele, pentru a le tăia sau a le despica. 2) (în trecut) Trunchi pe care călăul decapita condamnații la moarte. /a tăia + suf. ~tor

tăia (tai, tăiat), vb. – 1. A diviza ceva cu un obiect tăios. – 2. A fi ascuțit, tăios. – 3. A divide, a separa. – 4. A ciopli, a șlefui, a da formă. – 5. A despărți un grup de cărți de joc cu o altă carte. – 6. A simți nevoia defecării. – 7. A reține, a împiedica, a întrerupe. – 8. A scurta drumul. – 9. A bate cu o carte mai mare la jocurile de cărți. – 10. A amesteca cu apă, a boteza. – 11. A curăța de ramuri uscate, a emonda. – 12. A suprima. – 13. A ucide, a executa, a sacrifica. – 14. A hotărî, a stabili. – 15. A valora, a costa. – 16. (Înv.) A falsifica monedă. – 17. (Refl.) A se brînzi (laptele). – 18. (Refl.) A se încrucișa. – 19. (Refl.) A se slăbi, a i se șterge efectul. Mr. tal’u, tăl’are, megl. tal’u, tăl’ari, istr. tal’u. Lat. talĭāre (Cipariu, Gram., 33; Pușcariu 1711; REW 8542), cf. vegl. tal’uor, it. tagliare, prov., port. talhar, fr. tailler, cat. tallar, sp. tajar. Der. tăiat, s. n. (acțiunea de a tăia); tăiere, s. f. (acțiunea de a tăia; ucidere, sacrificare); tăietor, s. m. (persoană care taie ceva; pădurar, călău); tăietor, s. n. (făgaș, tăiș; buștean de tăiat lemne; stivă, magazie de lemne); tăi(e)toare, s. f. (topor, secure); tăi(e)tură, s. f. (săpătură, incizie; decupaj, retezătură; ștersătură; înțepătură, zvîcnet; curătură, teren despădurit); tăi(e)ței, s. m. pl. (paste făinoase, tocmagi); tăios, adj. (care taie, ascuțit); tăi(u)ș, s. n. (partea ascuțită a unei unelte; Arg., briceag); taimălai, s. n. (joc de copii); taie-babă (var. taie-paie, taie-fugă), s. m. (lăudăros, fanfaron); strătăia, vb. (a tăia, a întrerupe), invenție nefericită a lui Vlahuță, după fr. entrecouper (Tiktin).

tăietor, tăietoare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *talare) + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).

tăietór, tăietoare, s.n. Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia + suf. -(ă)tor (DLRM, DEX, MDA).

tăietor, -oare, s.n. – Butuc pe care se crăpau lemnele de foc. – Din tăia (< lat. *taliera) + -tor.

TĂIETOR³ ~i m. Muncitor specializat în operații de tăiere a lemnelor. ~ de pădure. /a tăia + suf. ~tor

TĂIETOR¹, tăietoare, s. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. – Din tăia + suf. -(ă)tor.

drujbă, drujbe s. f. mașină-unealtă portabilă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor și folosită în special pentru tăierea lemnului. – Din n. pr. (rus.) Дружба (Drujba „prietenie” – marcă comercială)

TRUNCHI s. 1. (BOT.) tulpină, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. butuc, tăietor, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 3. butuc, scaun. (~ de măcelărie.) 4. (ANAT.) corp, trup. (Omul este alcătuit din cap, gît, ~ și membre.) 5. (ANAT.) talie. (Grîul îi ajungea pînă la ~.) 6. tors. (Sculptura reprezintă ~ unui bărbat.) 7. (GEOM.) trunchi de con = (rar) troncon.

BUTUC s. 1. v. buturugă. 2. v. buștean. 3. tăietor, trunchi, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaun de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de măcelărie.) 6. obadă, (reg.) tumurug, (înv.) dibă, gros. (~ de tortură.) 7. (TEHN.) (pop.) căpățână, (reg.) bucium, buștean, bute, creier. (~ la roată.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), tălpi (pl.), (reg.) craci (pl.)., drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stârciog. (~ la sucală, la vârtelniță.)

BUTUC s. 1. buștean, buturugă, ciot, (pop.) bucium, teșitură, (reg.) boancă, buștihan, butură, ciomp, ciuteică, gros, (prin Ban. și Transilv.) bălvan, (Mold.) ciotcă, (Olt.) ciumpan, (prin Mold.) lostopană, (Olt. și Ban.) turugă, tutuc. (Pune un ~ pe foc.) 2. buștean, (înv. și reg.) pociumb. (~ rămas în pămînt după tăierea copacului.) 3. tăietor, trunchi, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaum de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de măcelărie.) 6. obadă, (reg.) tumurug, (înv.) dibă, gros. (~ de tortură.) 7. (TEHN.) (pop.) căpățînă, (reg.) bucium, buștean, bute, creier. (~ la roată.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), tălpi (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.)

popic² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~ă sf, ~plic^[1] / Pl: ~ice, (reg) ~uri, (îrg, sm) ~ici / E: pop¹ + -ic] 1 Bucată mică de lemn cu diverse utilizări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin. 2 (Reg; spc) Bucată mică de lemn care se pune sub piciorul unei mobile, pentru a o fixa. 3 (Spc) Piesă mică de lemn folosită ca proptea la construcția tunelurilor. 4 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse între ele în formă de triunghi, care susțin acoperișul casei. 5 (Mun; Trs; spc) Piesă de lemn în formă de triunghi fixată între căpriori și acoperișul casei. 6 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn fixate pe căpriorii acoperișului casei, spre a le mări rezistența. 7 (Reg; spc) Mâner perpendicular pe coada coasei. 8 (Reg) Picior la sanie. 9 (Reg; spc) Încuietoare de lemn la ușa casei țărănești. 10 (Reg; spc) Butuc de lemn tăiat circular, folosit ca suport la lucrările de cioplire a lemnului Si: butuc, (reg) boc, bucium, buștean, butură, buturog, catur, cioplitor, scaun, tăietor, tiutiuc, tocător, trunchi, trupină. 11 (Reg; spc) Pop¹ (27). 12 (Reg; spc) Bucată de lemn pe care se toacă părul de capră. 13 (Reg; spc) Bucată de lemn sau bolovan care este sprijin pentru o pârghie de ridicat greutăți. 14 (Ban; Trs) Pop¹ (20). 15 (Reg) Bilă de lemn, teșită într-o parte, de la unele jocuri de copii. 16 (Pop; șîcs de-a cul) Joc de copii cu popicul² (15). 17 (Ban; Trs) Joc de copii asemănător cu popicul² (16), care se joacă cu mingea. 18 (Lpl) Joc distractiv și sportiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine în jurul unuia mai mare și pe care jucătorii încearcă să le doboare de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab Si: (rar) popicărie (1). 19 Fiecare dintre cele nouă piese de lemn lunguiețe, fasonate la strung, cu armătură metalică de bază, de la popice² (18) Si: (rar) popicărie (4). 20 (Lpl) Popicărie (2). 21 (Reg) Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. corectat(ă)

TĂIETOR s. butuc, trunchi, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.)

TAPĂ, tape, s. f. Scobitură sau tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămîne în trunchiul unui copac, cînd tăietorul lovește cu toporul, o dată pieziș și altă dată orizontal.

FERĂSTRĂU ~aie n. 1) Unealtă prevăzută cu o lamă (cu dinți ascuțiți), acționată manual și folosită la tăiat (lemne). ◊ ~ cu ramă ferăstrău cu lama montată într-un cadru. ~ electric portativ mașină-unealtă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor electric. ~ circular mașină-unealtă prevăzută cu un disc dințat, care, în timpul funcționării, execută o mișcare de rotație. 2) Instrument muzical constând dintr-o lamă dințată care produce sunete cu ajutorul unui arcuș. /<ung. fürésztö

lemnar s.m., s.n. I s.m. dulgher, <înv. și reg.> meșter de lemn, teslar, <reg.> bărdaș, cioplitor, mauăr, țimărman, <înv.> cioplaș, scobitor. Lemnarul face lemnăria unei case. II s.m. (entom.; reg.) 1 v. Păduche-de-câmp. Ploșniță-de-câmp (Palomena prasina). 2 v. Păduche-de-lemn. Ploșniță. Ploșniță-de-casă (Cimex columbarius, Cimex lectularius, Cimex prasinus, Euryderma omata, Eurygaster maura). III s.n. (reg.) v. Butuc. Tăietor. Trunchi.

FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Diminutiv al lui față (II 1). 2. Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ◊ Ochi cu fațete = ochi ai insectelor și ai altor artropode, compuși din numeroși ochi simpli. 3. (Numai în expr.) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 4. (Tipogr.) Placă de fontă cu suprafața brăzdată de șanțuri paralele, în care sînt introduse șipci de lemn pentru fixarea cu ținte a plăcilor de stereotipie.

TOPOR, topoare, s. n. Unealtă tăietoare formată dintr-un corp de oțel în formă de pană, cu tăiș și cu un ochi în care se fixează o coadă de lemn tare; se folosește la despicatul lemnelor și la diferite lucrări de dulgherie. V. secure, bardă. Un om vorbește singur și învîrtește un topor în mînă. BUJOR, S. 149. Din fiece palat Și fiece colibă a pus de-au adunat Săgeți și lănci și suliți și spăzi înveninate Și paloșe, topoare de-oțel. COȘBUC, P. II 181. Aoleo, măi hoț de dor, N-am topor să te omor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. ◊ (În metonimii) Bărbatul său locuia într-o pădure mare și deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă. ISPIRESCU, L. 58. ◊ Loc. adj. și adv. Din topor = fără finețe, grosolan, necioplit, otova. Natura ar fi trebuit să le croiască un sistem nervos mai din topor. VLAHUȚĂ, O. A. 98. Bărbat de cinste, om plin de bunătate, Făcea versuri d-acele ca din topor lucrate. ALEXANDRESCU, P. 85. ◊ Expr. Coadă de topor v. coadă (5). Topor de oase = cal de bătaie, v. cal (1). N-a știut-o nici fețele boierești, darmite noi sărmanii, topor de oase. DELAVRANCEA, S. 227. A sta cu toporul la brîu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. A face cuiva un topor (sau toporul) = a) a înșela, a păcăli pe cineva, a-i juca o festă cuiva. Uite cine ne-a făcut toporu! Pe el, băieți! PAMFILE, M. R. I 76. Leul s-au întors unde au fost lăsat iepurele, dar rău norocosul, că iepurile i-au făcut un topor, că au aflat numai locul unde zăcuse. ȚICHINDEAL, F. 27; b) a bate zdravăn (pe cineva). Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu, și ia acuș te scarpin, dacă vrei; ba ș-un topor îți fac, dacă mă crezi, de-i zice «aman, puiule», cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. A face cuiva chica topor v. chică (1).

FAG¹, fagi, s. m. Copac mare, cu coajă netedă alburie sau cenușie și cu lemn tare, întrebuințat la fabricarea mobilelor sau ca lemn de foc (Fagus silvatica). La dreapta și la stînga se înălțau fagi uriași care deasupra își împreunau cununile. SADOVEANU, N. P. 22. Între fagi, departe, ciocănitul tăietorilor se aude ritmic ca un neobosit răsuflet al codrului. C. PETRESCU, S. 141. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, B. 39. ◊ (Cu sens colectiv) Tînguiosul bucium sună... Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ♦ Esența lemnului descris mai sus. Încet se cutremur copacii de fag. EMINESCU, O. IV 156.

ciopli (cioplesc, cioplit), vb. – 1. A tăia, a ciocîrti. – 2. A coji, a decoji. – 3. A cizela, a sculpta. – 4. A educa, a șlefui. – 5. (Refl.) A se rafina, a se cizela. – Mr. ciuplescu. Sl. čepiti -pljǫ, -piši „a sparge; a rupe” (Cihac, II, 55; Densusianu, HLr., 365; DAR); cf. sb. čòpliti „a sparge”, bg. čoplijă „a răzui”, mag. csaplálni „a tăia”. Din mag. par a deriva cioplaș, s. n. (semn care se face pe copaci, fr. martelage); ceaplău, s. n. (șfichi, pleasnă de bici); cf. Lacea, Dacor., II, 900; cioplău, s. n. (Trans., Banat, furcă), cf. Drăganu, Dacor., III, 712. Der. ciopleală, s. f. (acțiunea de a tăia, a coji, a sculpta, a educa); cioplitor, s. m. (tăietor, tîmplar; pietrar, sculptor); cioplitor, s. n. (daltă); cioplitoare, s. f. (teslă; rindea lungă; cuțit); cioplaș, s. m. (pietrar); ciopleică, s. f. (daltă); cioplitură, s. f. (piatră sau lemn dăltuite; sculptură); necioplit, adj. (incult).

TĂIETOR, -OARE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.

TĂIETOR, -OARE, tăietori, -oare, adj., s. f., s. n., s. m. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuțit. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru tratarea tăieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. – Tăia + suf. -ător.

lemn sn [At: COD. VOR.² 75^v/6 / Pl: ~e / E: ml lignum] 1 (Îvr) Arbore (1). 2 (Îvr) Arbust. 3 (Rel; cu determinările „vieții”, „cunoștinței binelui și răului”) Pom aflat în rai, din ale cărui fructe Dumnezeu le-a interzis lui Adam și Evei să mănânce. 4 (Înv; fig; îs) ~ul vieții Credință creștină. 5 (Trs; șîs ~ sălbatic) Portaltoi. 6 Trunchi sau ramuri ale unui arbore tăiat, care servește la construcții, drept combustibil etc. 7 Bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau ramurile unui arbore sau arbust. 8 (Prc) Trunchi de arbore tăiat și curățat de crengi Si: buștean (2). 9 (Îe) A crăpa ~ele de ger sau a fi (un) ger de crapă ~ele A fi foarte frig. 10 (Îe) A da ~e la cel de îngrădește A face lucruri inutile. 11 (Îe) A încurca ~ele degeaba A nu face nimic. 12 (Îe) A o pune de mămăligă cu ~e verzi A acționa ineficient. 13 (Îe) A intra în ~e de Crăciun A cădea pe gânduri. 14 (Mun; îs) ~ de ouă Bucățele de lemn, îmbibate cu o substanță roșie, care se folosesc la vopsitul ouălor de Paști. 15 (Mun; îlav) A ~e seci Foarte tare. 16 (Mun; pex; îal) Exagerat. 17 (Îe) A rămâne (de) ~ (sau ca de ~) A rămâne nemișcat din cauza surprizei, a unei emoții puternice etc. Si: a încremeni, a înlemni. 18 (Îe) A fi de ~ (sau ca ~ul) A nu simți nimic. 19 (Fig; îae) A fi insensibil la ceva. 20 (Îae) A rămâne imobil. 21 (Îe) A se face de ~ A înțepeni. 22 (Îae) A deveni dur. 23 (Fam; îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 24 (Îe) A îngheța ~ A îngheța foarte tare. 25 (Îe) A dormi ~ (sau ca ~ul) A dormi profund. 26 (Îe) A tăcea ~ A nu scoate nici o vorbă. 27 (Îe) A sta de ~ (Tănase) A sta degeaba. 28 (D. oameni; îe) A fi de ~ (Tănase) A fi lipsit de energie și de inițiativă. 29 (D. oameni; îae) A fi prost. 30 (Îe) A fi ~ de tufă A nu fi bun de nimic. 31 (Mol; d. oameni; îe) A sta (sau a ședea) ca găina (sau curca) în ~e A fi posac. 32 (Mol; d. oameni; îae) A fi tăcut. 33 (Îe) A fi ~ A fi foarte beat. 34 (Îe) A dormi de poți tăia ~e pe el Se spune despre cineva care doarme foarte adânc. 35 (Lsg; csc) Material compact, solid și fibros, provenit din prelucrarea trunchiului sau a ramurilor arborilor, care diferă ca rezistență, compoziție și culoare de la o specie la alta și care este folosit la construcții, la confecționarea mobilei, a unor obiecte decorative sau de uz casnic etc. 36 (Îs) ~ verde Lemn (35) abia tăiat, din care nu s-a evaporat apa. 37 (Îs) ~ alb Lemn (35) de brad. 38 (Îs) ~ rotund Tip de material lemnos constituit din trunchiuri nefasonate de arbori, care servesc în special la construirea podurilor și a acoperișurilor de la case. 39 (Ent; Trs; Olt; îc) Vierme-de-~ (sau, reg, codat-din-~, carete-de-~) Car-de-pădure (Bostryohus tipygraphus). 40 (Ent; reg; îc) Tăietor-de-~e Scripcar (Saperda carcharia). 41 (Ent; reg; îc) Stelniță-de-~ Vaca-domnului (Pyrrhocoris apterus). 42 (Ent; Trs; îs) Păduche-de-~ Ploșniță (Cimex lectularius). 43 (Îlv) A ajunge (ori a rămâne, a aduce, a lăsa pe cineva) în sapă de ~ A sărăci. 44 (Îe) A porni (sau a începe) de la lingură de ~ A porni în viață fără avere. 45 (D. diverse alimente, carne, etc.; îe) A sta ~ A rămâne tare în urma fierberii. 46 (Bot; lsg) Țesut conducător și mecanic dur, compact sau fîbros, format din trahee, parenchim și fibre de lignină, care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor. 47 (Pex) Structură vegetală lemnoasă. 48 Obiecte sau părți ale acestora confecționate din lemn (46). 49 (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri pentru implantarea semințelor în pământ Si: chitonag. 50 (Reg; îs) Cioc de ~ Ac mare folosit la confecționarea mănușilor. 51 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 52 (Reg) Băț cu care se duce o greutate pe umăr Si: (reg) cobiliță. 53 (Trs; Mol) Butuc al nicovalei. 54 (Reg) Talpă la joagăr. 55 (Mol) Tălpi la războiul de țesut. 56 (Pop; mpl; șîs ~le scării) Carâmbi ai scării. 57 (Reg; lpl) Stâlpi care alcătuiesc stăvilarul la moară. 58 (Mar; Mun) Bârnă. 59 (Reg; lpl) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, care se așează de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fân, pentru a le face să reziste împotriva vântului, a furtunii etc. Si: (reg) păianjen, martac. 60 (Pop) Placă lemnoasă pe care sunt fixați colții greblei. 61 (Pop; șîs ~ de pisat) Pisău. 62 (Reg; îs) ~ cu ghiulea Mai². 63 (Reg) Schiuri rudimentare. 64 (Îvr; îs) ~ adâncat Barcă primitivă obținută prin scobirea unui trunchi de copac. 65 (Ban; Trs) Scaun al coșului de la moară. 66 (Trs) Strat de care este prinsă broasca la moară. 67 (Reg; îs) ~ul sobei Vătrai. 68 (Olt) Tindeche la plug. 69 (Trs) Pod la gealău. 70 (Reg) Jujeu. 71 (Reg; îs) Mâță de ~ Cursă pentru șoareci. 72 (Reg; îs) ~ de țigară Țigaret. 73 (Rel; înv) Crace ca instrument de tortură. 74 (Rel; înv; îs) ~ sfânt Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 75 (Pop) Sicriu. 76 (Pop; fig) Moarte. 77 (Îc) ~-câinesc (sau ~ul câinelui, ~-de-câine) Arbust din familia oleaceelor, cu frunze mici și groase, cu flori albe, cultivat prin grădini ca gard viu Si: (reg) măliniță, mălin-negru (Ligustrum vulgare). 78 (Bot; îac) Tulichină (Daphne mezereum). 79 (Bot; reg; îac) Dafin (Daphne laureola). 80 (Reg; îac) Planta Daphne odora. 81 (Bot; reg; îac) Lămâiță (Daphne cneorum). 82 (Bot; reg; îac) Crușân (Rhamnus frangula). 83 (Bot; reg; îac) Verigar (Rhamnus cathartica). 84 (Bot; reg; îac) Salbă-moale (Evonymus europaeus). 85 (Reg; îac) Planta Evonymus latifolius. 86 (Bot; reg; îac) Scoruș (Sorbus aucuparia). 87 (Bot; reg; îac) Drimoc (Viburnum lantana). 88 (Bot; reg; îac) Caprifoi (Lonicera xylosteum). 89 (Îc) ~ul-Domnului (sau ~ul-lui-Dumnezeu, ~-domnesc) Arbust din familia compozitelor, cu flori galbene, dispuse în mici capitule sferice, cu miros de lămâie, cultivat prin grădini și folosit în medicina populară împotriva afecțiunilor digestive Si: lemnuș (12), (reg) rozmarin (Artemisia abrotanum). 90 (Bot; reg; îac) Pelin (Artemisia absinthium). 91 (Bot; reg; îac; șîc ~ul-Maicii- Domnului) Peliniță (Artemisia annua). 92 (Bot; reg; îac) Veninariță (Gratiola offîcinalis). 93 (Bot; reg; îac) Lumânărică (Verbascum thapsus). 94 (Bot; reg; îac) Cimișir (Buxus sempervirens). 95 (Bot; reg; îac) Levănțică (Lavandula angustifolia). 96 (Bot; reg; îac) Jneapăn (Pinus mugo). 97 (Îc) ~ul-Maicii-Domnului, ~-sfânt Plantă ornamentală, foarte aromată, din familia compozitelor, originară din regiunile mediteraneene, cu tulpină ramificată, înaltă până la un metru, cu frunze persistente, cu flori galbene sau albastre, dispuse în mici capitule Si: limbricariță (Santolina chamaecyparissus). 98 (Bot; reg; îc) ~-sfânt Guaiac (Guaiacum officinale). 99 (Îc) ~-dulce Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori mici liliachii, cu fructul legumă spinoasă Si: (reg) ciorâng, ciorângan, ciorânglav, fîruță, reglisă, zeliznec (Glycyrhiza echinata). 100 (Îac) Plantă erbacee cu flori albastre sau albe, a cărei rădăcină, cu gust dulce, se folosește în industria farmaceutică Si: (reg) dulcișor, reglisă (Glycyrrhiza glabra). 101 (Bot; reg; îac) Feriguță (Polypodium vulgare). 102 (Bot; reg; îac) Răculeț (Polygonum bistorta). 103 (Bot; îc) ~ galben Dracilă (Berberis vulgaris). 104 (Îc) ~-pucios Arbore mic din familia rozaceelor, cu frunze imparipenate, cu flori albe și frunze de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust Si: (reg) merișor, scoruj, sorb (Sorbus aucuparia). 105 (Îac) Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunze, de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe, negre Si: sânger (Cornus sanguinea). 106 (Reg; îc) ~-râios, ~u-caprei Arbust cu flori albe-verzui sau gălbui, cu fructul o capsulă cu semințe negre (Evonymus verrucosus). 107 (Îc) ~ul-vântului Arbust ornamental din familia oleaceelor, cu frunze ovale și cu flori violete Si: (reg) călin, iorgovan, liliac, melin, orgoian, scumpie (Syringa josikaea). 108 (Trs; îc) ~-pipărat Arbust originar din America a cărui rădăcină se folosește în industria farmaceutică (Lignum sassafras). 109 (Îc) ~ul-bobului Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene-aurii și fructe păstăi Si: drob (Cytisus nigricans). 110 (Reg; îac) Mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene Si: drob-de-munte (Cytisus hirsutus). 111 (Reg; îac) Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit Si: drobiță (Genista tinctoria). 112 (Bot; reg; îac) Salcâm-galben (Liburnum anagyroides). 113 (Îc) ~-amar Arbore din familia simarubaceelor, care se folosește în industria farmaceutică (Quassia amara). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-broaștei Siminoc (Helichrysum arenarium). 115 (Bot; Trs; îc) ~-tătărăsc Arțar (Acer tataricum). 116 (Bot; reg; îc) ~-cu-boabe-albe Hurmuz (Symphoricarpus albus). 117 (Bot; reg; îc) ~-tare Stejar-pufos (Quercus pubescens). 118 (Bot; reg; îc) ~-nelemn Fluierătoare (Tamus communis). 119 (Bot; reg; îc) ~-acru, ~-domestic Cenușar (Ailanthus altissima). 120 (Reg; îc) ~ul-lui-Avram Arbust decorativ, cu flori violete, frumos mirositoare Si: mielărea (Vitex agnus castus). 121 (Reg; îc) ~-de-cuișoare Plantă ornamentală, originară din America, cu flori galbene-aurii, cu fructul comestibil, galben sau negru, cultivată prin grădini Si: cuișor; (reg) angruz, bufte, (Ribes aureum). 122 (Reg; îc) ~-de-aloe Gențiană (Gentiana). 123 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Cătină-mică (Myricaria germanica). 124 (Bot; reg; îac) Bucuria-casei (Impatiens balsamina). 125 (Reg; îc) ~-de-acăț, ~-alb Specie de salcâm folosită în medicina populară pentru tratarea unor afecțiuni pulmonare și digestive (Robinia pseudacacia). 126 (Bot; reg; îc) ~-alb Lămâiță (Philadelphus coronarius). 127 (Reg; îac) Arbore nedefinit mai îndeaproape. 128 (Îc) Burete-de-~ Planta Lobaria pulmonaria. 129 (Bot; îvr; îc) ~-de-oleu Măslin (Olea europaea).

lumânărică s.f. I lumânărea, <pop.> luminea, luminioară, luminiță, luminuță. II (bot.) 1 (și, art., lumânărica-Domnului) Verbascum thapsus; <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, lemnul-Domnului (v. lemn), lipan¹, lumânare, lumânarea-Domnului (v. lumânare), luminea, luminoasă (v. luminos), pur¹, <înv.> sporiș. 2 Verbascum phlomoides; lumânare, <reg.> coada-boului (v. coadă), coada-lupului (v. coadă), coada-mielului (v. coadă), coada-șoricelului (v. coadă), coada-vacii (v. coadă), corovatic, pur¹, puța-țiganului (v. puță), rânzișoară. 3 (art.) lumânărica-pământului = Gentiana asclepiadea; <reg.> bășicuță, fierea-pământului (v. fiere), ghințură, iarba-tăieturii (v. iarbă), lumânare, lumânărică albastră, lumânărică de câmp, lumânărică-de-munte, tăietoare (v. tăietor), tăietură; (reg.) lumânărică-albastră = lumânărică-de-câmp = lumânărică-de-munte v. Lumânărica-pământului; lumânărica-peștilor v. Captalan-negru (Verbascum nigrum). 4 (reg.) v. Brusture. Lipan¹ (Lappa maior, Lappa minor sau Lappa tomentosa). 5 (reg.) v. Luminița-nopții (v. luminiță). Luminiță. Luminiță-de-noapte (Oenothera biennis). III 1 (la pl. lumânărici; rar) v. Muc. 2 (la cumpăna fântânii; reg.) v. Prăjină.

LIMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, fiind principalul organ de percepere a gustului și servind și la mestecarea și înghițirea alimentelor; pentru om este și organul principal de vorbire și de rostire a sunetelor. În frunte alergau solemn, cu limba scoasă, opt ori zece dulăi. GALAN, B. I 239. Îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presară cu sare. CREANGĂ, P. 13. Focul pîlpăie mereu, Roș ca limba unui zmeu. ALECSANDRI, P. A. 94. Limba boului e lungă, dar nu poate să vorbească, se spune despre cineva care știe multe, dar e silit să tacă. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mînca cu poftă mare; b) a se abține, în ultimul moment, de a spune ceva nepotrivit. A alerga sau a umbla după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obții ceva (sau a încerca să găsești pe cineva, de care ai mare nevoie). Cîți sînt cu averi mari, cari aleargă după pensie cu limba scoasă. ALECSANDRI, T. I 385. A asuda sub limbă v. asuda. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a fi foarte ostenit, a cădea de oboseală. Am să te strîng în brațe, pînă ți-o ieși sufletul. – Și eu pe tine, pînă ți-o ieși limba de-un cot. ALECSANDRI, T. I 445. A avea limba încărcată = a avea limba albă, ca urmare a unei indigestii. ◊ (La oameni, același organ, privit ca principal organ al vorbirii) Suflete, adă-ți aminte, Limbă tu, caută cuvinte Și spune Pe meștere strune Cum s-a-ntîmplat. BENIUC, V. 120. Mulțime nenumărată de gîngănii și jigănii... despre a cărora lăcomie, viclenie și răutate nu-i cu putință să povestească limba omenească! CREANGĂ, P. 94. Ce-i mai dulce și totodată mai amar pe lume? (Limba). SBIERA, P. 320. Limba taie mai mult decît sabia. (Expr.) Gură am, limbă n-am = multe aș putea spune, dar sînt silit să tac. A fi (sau a avea) limbă lată = a vorbi urît. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos. A fi cu limba (fagur) de miere = a fi dulce la vorbă, a vorbi frumos, elocvent. A avea limba lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi mult, a nu păstra o taină, a fi indiscret, flecar. A avea mîncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, indiscret. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (a tăia sau a lega) limba cuiva = a opri (pe cineva) să vorbească. Cum văz eu, a zis califul, dumneata ai dori să le mai scurtezi limba acelor bîrfitori? CARAGIALE, P. 128. A i se lega (cuiva) limba v. lega. A i se dezlega (cuiva) limba v. dezlega. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. Polcovnicul Ioniță băuse în sănătatea însurățeilor un pahar de vin roșu de dealul Răzvadului și prinsese la limbă. GHICA, S. A. 14. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească, a nu (mai) avea siguranța vorbirii (din cauza unei emoții). A-și pune frîu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a vorbi ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită sau rea, de șarpe = (a fi) om răutăcios, malițios. Am limbă rea. Le cam potrivesc [poreclele]. STANCU, D. 27. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocori. A trage pe cineva de limbă = a-l face, a-l ispiti să vorbească, a-l descoase. Ai fi vrut să intri în vorbă cu niscai băieți... să-i tragi de limbă. PAS, Z. I 292. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a se căi că a vorbit ceea ce nu se cuvenea. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a-și aminti vag un cuvînt, un nume etc., a fi aproape gata să ți-l poți aminti și să-l poți rosti. I se bate limba-n gură = vorbește repede și rău. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă = vorbește cu ușurință și fără menajamente, spune ceea ce gîndește. Dar părintele Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. CREANGĂ, A. 137. ◊ (Același organ al unor animale, servind ca aliment) Limbă de porc afumată. ▭ Refuză și limbi și cașcaval. ALEXANDRESCU, M. 314. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. Structura gramaticală a limbii și fondul ei principal de cuvinte alcătuiesc temelia limbii, esența specificului ei. STALIN, PROBL. LINGV. 23. Apărută în procesul muncii, asigurînd comunicarea între oameni, limba a avut un rol hotărîtor în apariția și dezvoltarea conștiinței omenești. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 387, 6/2. Fiecare limbă își are legile sale proprii interne de dezvoltare. ROSETTI, S. L. 15. Limba, numirea într-un fel a unui obiect, ce unul îl vede așa, altul altfel, îi unește [pe oameni] în înțelegere. EMINESCU, N. 32. Uitasem că sîntem romîni și că avem și noi o limbă. NEGRUZZI, S. I 3. ◊ Fig. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. Se văzu încongiurat de o mulțime de paseri... țipînd pre limba lor. ISPIRESCU, L. 75. Vînătorii știu cum că «toată pasărea pe lume după limba ei piere». ODOBESCU, S. III 10. ◊ Limbă vie v. viu. Limbă moartă v. mort. Limbă veche v. vechi. Limbă națională v. național. Limbă maternă v. matern. Limbă vorbită v. vorbit. Limbă scrisă v. scris. Limbă literară v. literar. Limbă internațională sau universală v. internațional. Limbă analitică v. analitic. Limbă sintetică v. sintetic. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. Ascultau minunați o limbă cu înflorituri și cu tîlcuri necunoscute pentru dînșii. SADOVEANU, O. VI 135. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. ♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (decît sunetele articulate) folosite spre a comunica semenilor gîndurile și simțirile. Limba surdo-muților. ▭ Vreu a fi cîntată în limba armoniei. ALECSANDRI, P. II 113. 2. Vorbă, cuvînt; grai, glas. Merg cu tine... Îmi ești drag, ai un suflet ciudat și o limbă dulce. SADOVEANU, O. VII 23. Limba dulce mult aduce. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. Cu limbă de moarte însă-i las cuvînt după inima mea: să-mi înjuge boii la car și să-i dăruiască lui Fulger. MIRONESCU, S. A. 86. Bietu răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vînd casa vrodată, să-mi păstrez în stăpînire cuiu ist mare din părete. ALECSANDRI, T. I 320. Tată-su cu limbă de moarte îl oprise de-a merge acolo. ȘEZ. VII 50. A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurămînt) să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. L-a legat pe Dima cu limbă de moarte să n-aibă liniște pînă nu i-o duce vestea morții tocmai în sat. GALAN, Z. R. 41. (Neobișnuit) A lua limbă = a lua cuvîntul, a începe să vorbească. Cel mai de frunte dintre sfătuitori luă limbă... aducînd vorba cam așa. DELAVRANCEA, S. 83. 3. (Învechit și arhaizant; mai ales în legătură cu verbele «a da», «a lua», «a prinde») Informație (asupra intențiilor tactice ale dușmanului), relație, veste, știre. O bandă din cavaleria noastră să meargă să supere ariergarda dușmanului... să avem și limbă de mișcările lui. BĂLCESCU, O. II 113. ◊ Expr. A prinde limbă = a culege informații, a spiona, a iscodi. Le-a dat nemților mare dezghin; pe unii i-a tăiat; ș-a prins și limbă. SADOVEANU, Z. C. 83. Am cercat să m-apropii de lagărul leșesc ca să prind limbă și să aflu ceva. ALECSANDRI, T. II 21. 4. (Învechit și arhaizant) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (II 1); popor, neam, națiune. Împărăția slăvitului stăpîn al nostru, biruitorul tuturor limbilor, sultan și padișah Mehmet. SADOVEANU, Z. C. 89. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal îngroșată la un capăt și agățată în fundul clopotului, care, prin mișcare, lovește în pereții acestuia, făcîndu-l să sune. Este și-un șchiop, care se leagănă în cele două cîrje ca o limbă de clopot. C. PETRESCU, R. DR. 192. Arama strigă cînd se zbate măiastra clopotului limbă, Eu simt strigarea ei aprinsă și-n vorbe sufletul o schimbă. GOGA, C. P. 130. Limbi [de clopot] bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur. MACEDONSKI, O. I 154. 2. Fiecare din arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. Limba de alamă se legăna în cutia de lemn prețios. DUMITRIU, N. 65. Un ceasornic vechi de lemn, prins în perete, își plimbă limba dintr-o parte într-alta. STANCU, U.R.S.S. 40. 3. Unealtă de metal, de os etc. care ajută la încălțarea pantofilor. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei, în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. I-am dăruit un briceag cu mai multe limbi. GALACTION, O. I 67. Șterse limba briceagului... cu degetele. C. PETRESCU, C. V. 139. Ținînd cu stînga de călcîiul coasei, trăgea gresia cu dreapta pe limba tăietoare. SANDU-ALDEA, U. P. 158. 6. Partea ascuțită a capătului unei bîrne care se îmbucă în ulucul amnarului sau al usciorului, pentru a realiza îmbinarea celor două piese. ♦ (Determinat prin «de foc» sau «de flăcări») Flacără de formă alungită. Vîntul ușor și umed pornise mai tărișor și pleca într-o parte limbile focului. SADOVEANU, O. I 18. Din mii de coșuri... Se-nalță limbi de flăcări. VLAHUȚĂ, O. A. 90. Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frămînt, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă. EMINESCU, O. I 62. În limbi de flăcări focul se-nalță. BELDICEANU, P. 60. ♦ (Determinat prin «de lumină») Fîșie de lumină care străbate întunericul. Subt limba de lumină, ajutat de slujitor, desprinse căptușelile. SADOVEANU, Z. C. 308. ♦ (Neobișnuit) Șuviță. Din bocancii ofițerului curgeau, prin crăpăturile de la vîrfuri, două limbi vinete de apă. CAMILAR, N. I 31. 7. Fîșie lungă și îngustă de pămînt, de pădure etc. V. curea. Străbătură o limbă de pădure și începură a urca și coborî. SADOVEANU, O. I 520. Limba de pămînt între aceste două gîrle a fost odinioară domeniul Iuga. REBREANU, R. I 71. Pe-o limbă de pămînt joasă, îngustă, între fluviu și baltă, se înșirau casele aliniate la rînd. BART, E. 126. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul (2) de pescuit. Repegior, a îndemnat Vasile Rusu pescarul; și după ce dezlegăm luntrea, priponim limbile. SADOVEANU, N. P. 127. 9. Compuse: limba-apei = (Bot.) broscariță (1); limba-boului = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, țepoși, cu flori albastre, care crește prin pășuni, pe marginea semănăturilor și a drumurilor (Anchusa italica); limba-cucului = ferigă mică cu o singură frunză lobată, care crește prin pășuni și poieni (Botrychium lunaria); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori frumoase albastre sau albe (Borrago officinalis); limba-oii = plantă erbacee, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Crisium canum); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui, cu flori violete, care crește prin fînețe spinoase și umede (Statice Limonium); limba-șarpelui = ferigă mică care crește prin locuri umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum).. – Pl. și: (învechit) limbe (EMINESCU, O. I 140, ALECSANDRI, T. I 147, GOLESCU, Î. 20).

DISC, discuri, s. n. 1. Placă rotundă (în antichitate de piatră sau de metal, astăzi mai ales de lemn, încercuită cu fier și avînd o anumită greutate) pe care atleții o aruncă în exercițiile și probele sportive de aruncare la distanță. ◊ Fig. Discul de foc al lunii se înălță curat pe zarea răsăritului. CAMILAR, TEM. 203. Soarele... ajuns în răscrucile cerurilor, își cumpănea, parcă, neclintit, pe albastrul șters al adîncurilor, discul său alb de lumină topită. HOGAȘ, M. N. 172. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. 2. Orice obiect de formă rotundă și plată. În fabrica de parafină mîna îngheață pe sloiul discurilor de fier. C. PETRESCU, A. 464. ◊ Plug cu disc = plug, de obicei cu tracțiune mecanică, a cărui parte tăietoare, rotundă și plată, taie și răstoarnă brazda ca și cormana și brăzdarul. (Fiz.) Discul lui Newton = placă circulară împărțită în șapte sectoare colorate reproducînd culorile spectrului solar și care, învîrtită repede, pare albă. ♦ Placă de patefon. Am ascultat muzică pe discuri. ♦ Placă rotundă de metal pe care se strîng banii (se face chetă) în biserică; talger. Să mergem... zise preotul, socotindu-se: Oare cît s-o fi strîns la disc? CAMILAR, N. II 11. 3. (Med.; în expr.) Disc intervertebral = țesut fibros așezat între două vertebre, în formă de disc (1) și cu un nucleu bulbos. Hernie de disc = hernia discului intervertebral.