HAT-TRICK s.n. (Sport) Performanță a unui jucător de fotbal sau hochei pe gheață care înscrie trei goluri sau puncte consecutive în același meci. [Pron. het-tric. / < engl. hat-trick – trucul pălăriei, figura jonglerului care prinde trei bile în pălărie].

hat-trick s. n. (sport) Performanța unui jucător de fotbal sau hochei pe gheață de a înscrie trei goluri consecutive în același meci ◊ „C. prin al său hattrick s-a desprins spectaculos în cursa golgeterilor [...]” Săpt. 20 IV 84 p. 8 [pron. het tric] (din engl. hat-trick; DN3)

SPORT. Subst. Sport, educație fizică, cultură fizică. Sport de masă; sport de performanță. Disciplină sportivă, ramură sportivă. Jocuri sportive. Probă sportivă. Aeromodelism. Alpinism. Atletism, atletică; atletică ușoară; atletică grea; haltere; alergare; cros; săritură în înălțime; săritură în lungime; triplu salt; săritură cu prăjina. Biatlon; triatlon; pentatlon; decatlon. Box, pugilism, pugilat (rar), sportul cu mănuși. Călărie, hipism, echitație. Ciclism. Culturism. Gimnastică; gimnastică sportivă; gimnastică artistică; acrobație. Jocuri sportive: baschet, baschetbal; fotbal, jocul cu balonul rotund, sportul rege; handbal; hochei, hochei pe iarbă; hochei pe gheață; oină; polo; rugbi, jocul cu balonul oval; șah; tenis, sportul alb; tenis de cîmp; tenis de masă, ping-pong; volei. Haltere. Lupte; lupte greco-romane, lupte clasice; lupte libere; judo. Motosport; motociclism; automobilism; carting; motocros; motonautică. Parașutism. Planorism. Pescuit sportiv. Scrimă. Sporturi de iarnă; schi; schi alpin; slalom; bob, săniuțe; sărituri de pe trambulină; patinaj; patinaj viteză; patinaj artistic. Sporturi nautice; canotaj; canotaj academic; Canoe; caiac; caiac-canoe, vele, iahting; natație, înot; polo pe apă. Tir, tragere la țintă. Turism; Cicloturism. Vînătoare. Concurs (sportiv), întrecere, competiție, șalanj; meci, întîlnire, partidă, joc; campionat; balcaniadă; universiadă; olimpiadă. Cupă. Titlu. Campionat național; campionat european; campionat mondial. Adj. Sportiv, de sport; polisportiv. Atletic. Hipic. Ciclist; cicloturist. Gimnastic; acrobatic. Baschetbalistic, fotbalistic; handbalistic; voleibalistic; șahist. Pugilistic. Automobilistic. Vînătoresc, cinegetic. Olimpic. Vb. A face sport, a practica sportul. A alerga; a fugi; a sări (în lungime, în înălțime); a sări cu prăjina. A arunca (discul, sulița, greutatea etc.). A boxa, a pugila. A călări. A juca fotbal (volei, baschet etc.). A face lupte, a lupta. A schia; a patina. A vîsli, a canota, a trage la rame. A înota. A trage la țintă, a ținti. A (se) antrena, a face antrenament. A (se) întrece, a concura, a participa la o competiție. A obține (a stabili) un record, a bate recordul. A deveni campion, a cîștiga titlul de campion. V. sportiv.

MERCKX [merks], Eddy (n. 1945), ciclist belgian. Considerat cel mai mare ciclist al tuturor timpurilor. Campoi mondial (1967, 1971, 1974); a câștigat de cinci ori turul Franței (1969-1972; 1974); recordman al orei (49,431 km, 1972, Ciudad de Mexico). În anul 1974 a câștigat succesiv turul Italiei, al Elveției și al Franței, performanță unică în acest sport.

OMOLOGA vb. I. tr. A aproba, a sancționa anumite acte pentru a le da valoare juridică. ♦ (Sport) A recunoaște oficial o performanță, în urma verificării. ♦ A confirma oficial calitățile unui produs, aprobînd folosirea lui în anumite scopuri. [P.i. 3,6 -ghează. / < fr. homologuer].

sănier s. m. (sport) Sportiv care practică sportul cu sania ◊ „Dincolo de performanțele tehnice, sănierul rămâne totuși factorul principal în asemenea competiții.” Emisiune Radio 19 III 84 p. 4; v. și bober (1984) (din sanie, după modelul bober)

SPORT ~uri n. Totalitate de exerciții fizice și de jocuri practicate metodic și sistematic în vederea întăririi organismului, dezvoltării voinței și a obținerii unor performanțe. ~ de iarnă. Sală de ~. /<engl., fr. sport

performer, -ă s. m. f. (sport) Sportiv, echipă care a obținut o performanță deosebită într-o întrecere ◊ „Cursa nu are drept scop obținerea unui timp record, oricare dintre participanți fiind considerat un «performer» dacă reușește să conducă cu bine automobilul respectiv la punctul de sosire.” Sc. 9 XI 82 p. 3. ◊ „A.C., performera ce deține în aceste zile întâietatea în titlurile presei sportive internaționale, a apărut și s-a impus în lume din sistemul nostru sportiv [...]” Sc. 7 VI 83 p. 3. ◊ „Calitățile fizice, intelectuale și morale sunt indispensabile oricărui «performer» care vrea să câștige competiția cu natura [...]” I.B. 17 XI 83 p. 5 [scris și performeur] (din engl. performer; cf. it. performer; DPN 1983; DN3)

maestru², ~ă smf [At: LB / Pl: ~eștri, (înv) ~estri, ~re / E: it maestro] 1 Persoană care a adus contribuții deosebit de valoroase într-un domeniu de activitate, considerată adesea model al unei școli. 2 Creator al unui curent etc. Vz dascăl, magistru. 3 (Îs) Concert ~ sau (înv) ~ de concert Prim-violonist într-o orchestră. 4 (Îs) ~ al sportului Titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe deosebite. 5 (Îas) Persoană care poartă titlul de maestru (4) al sportului. 6 (Îs) ~ emerit al sportului Cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale. 7 (Îas) Persoană care poartă titlul de maestru (6) emerit al sportului. 8 (Îs) ~ emerit al artei Titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei. 9 (Îas) Persoană care poartă titlul de maestruemerit al artei. 10 (Gmț) Termen folosit pentru a vorbi cu sau despre o persoană care activează în domeniul artelor, literelor sau științei. 11 Persoană foarte pricepută, cu contribuții deosebite într-un anumit domeniu. 12 (În vechiul sistem de învățământ) Titulatură a profesorilor de muzică, de desen etc. Si: (înv) meșter. 13 Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care instruiește pe cineva în acel domeniu. 14 Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc. 15 ~ de ceremonie (sau ceremonii) Persoană care conduce desfășurarea unei solemnități, conform protocolului. 16 Maistru (2).

MAESTRU², -Ă s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un anumit domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. V. dascăl, magistru. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Divinul cîntăreț al Divinei Comedii, călăuzit de maestrul său Virgil, ajunge în cercul acela din infern unde erau muncite. . . sufletele păcătoase. ODOBESCU, S. III, 34. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMiNESCU, O. I, 158. Pe complexa claviatură a unei imense orge, un titan maestru-organist lucrează, fără un moment de repaos, un preludiu haotic fără soluțiune. CARAGIALE, O. III, 69. Am iubit cu pasiune pe maeștrii romanului francez din veacul al XlX-lea. Poate că meșteșugul de a scrie l-am învățat, în parte, de la ei. GALACTiON, O. 19. E o veche revărsare de lumină din peisagiile marilor maeștri olandezi. SADOVEANU, O. IX, 299. Fotografiile marilor maeștri ai timpului... cu dedicații elogioase către Ceaikovski. STANCU, U.R.S.S. 89. ◊ (Ca epitet, de obicei urmat de un nume propriu) Măreț pluti-va printre veacuri Maestrul dulce, Eminescu. VLAHUȚĂ, P. 55. Se lasă o umbră violetă din care se deslușește, abia, capul aplecat, cu barba gălbuie și subțire și cu creștetul de fildeș. .. al maestrului Ruben. CAZIMIR, GR. 118. Păi nu știe toată lumea că eu sînt omul maestrului Aristia? CAMIL PETRESCU, O. II, 113. Primul volum. . . e construit pe baza documentelor luate în bună măsură din opera maestrului [Sadoveanu]. V. ROM. ianuarie 1958, 181. ◊ Concert-maestru sau (învechit) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Cf. TIM. POPOVICI, D. M. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe deosebite ; persoană care poartă acest titlu. Pe pieptul a zeci și zeci de sportivi strălucește insigna de maestru al sportului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2384. Maestru emerit al sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru emerit al artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. Printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. s-a acordat.. . titlul de Maestru emerit al artei din R.P.R. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2305. ♦ (Familiar, glumeț sau ironic) Termen folosit pentru a vorbi cu sau despre o persoană care activează în domeniul artelor, literelor sau științei. ♦ Persoană foarte pricepută, care are îndemînare deosebită într-un anumit domeniu. La doisprezece ani era minunea satului – un maestru în cusături țărănești, VLAHUȚĂ, O. A. 510. 2. (De obicei urmat de determinări care indică domeniul, specialitatea) Nume dat, în, vechea organizare a școlilor, profesorilor care predau discipline (considerate auxiliare) ca muzica, desenul etc.; meșter (I 2). Am arătat povestea lui Fram unei tovarășe de dăscălie. .. maestră de desen. I. BOTEZ, B. I, 145. Maestru de dexterități. NOM. PROF. 72, cf. 76. ♦ Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care instruiește pe cineva în acest domeniu. Într-altă sală, impresionant de mare, două profesoare tinere predau cursuri de balet. Fete și băieți executau, în ritmul muzicii de pian, figurile explicate de maestre. SAHIA, U.R.S.S. 129. Pierdeau un ceas și jumătate la un prînz complicat, la care luau parte guvernanta, maestrul de călărie, o dată un maestru de dans sau de muzică și mai totdeauna invitați.CĂLINESCU, S. 66. 3. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. Philibert de Noailles, marele maestru al Iohaniților. XENOPOL, I. R. III, 82. Numi pe Ferdinand mare maestru (comandant suprem) al ordinelor sfîntul Iacob, Alcantara și Calatrava. OȚEȚEA, R. 101. (Ironic) Ca societate secretă, slujnicăria are maeștrii ei, lojile, venditele, prozeliții și chiar cinismul ei. FILIMON, O. I, 371. Maestru de ceremonie (sau ceremonii ) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. 4. Maistru (1). [Acțiunea] directorilor de pensionate, pentru prețul pensiunii școlarilor lor, și a altor maeștri, pentru prețul uceniciei. HAMANGIU, C. C. 483. Muncitorul care nu era fiu de patron și nu dispunea de capital nu mai putea ajunge maestru. OȚETEA, R. 311. ◊ (Urmat de determinări care arată specialitatea) Maestru berar. NOM. PROF. 48. Maestru de siropuri, dulcețuri și marmelade. ib. 49, cf. 8, 40, 52. – Pl.: maeștri și (rar) maeștri (MAIORESCU, D. I, 540), -stre. – Din it. maestro.

STUD-BOOK s.n. (Sport) Registru în care sunt înscrise genealogia și performanțele cailor de rasă. [Pron. stad-buc. / < engl. stud-book].

OMOLOGA, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ (Sport) A recunoaște oficial, a confirma valabilitatea unei performanțe sau a unui rezultat după o verificare prealabilă. ♦ A confirma oficial calitățile unui fabricat; a admite folosirea unui fabricat în anumite scopuri.

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MIÚȚĂ s. f. (Sport) 1. Mijloc de realizare a pregătirii fotbalistice (în fotbalul de performanță), constând din întrecerea a două echipe, formate din 5-7 jucători, pe un spațiu redus (de obicei de-a latul terenului) și cu porți de dimensiuni foarte mici (1 m × 0,5 m). 2. Întrecere amicală, cu scop distractiv, între două echipe create ad-hoc, desfășurată după regulile fotbalului. [Sil. mi-ú-]

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

teleschi s. n. (sport) Instalație de teleferic pentru schiori ◊ „Elicopterul francez Super-Frelon 03 a realizat recent o performanță, transportând de la Nisa la stația teleschi din Auron (2.500 m) un cablu de teleschi cântărind circa 2 tone.” R.l. 10 IV 65 p. 3. ◊ „Telescaunele și teleschiurile de la Cota 1400 și Vârful cu Dor vor funcționa cu program continuu [...]” Sc. 29 XII 76 p. 5; v. și minicar, telecabină, telescaun (din fr. téléski; DMC 1966; Fl. Dimitrescu în LR 2/70 p. 143; DN3; DEX-S)

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Staționare vremelnică (mai ales a trupelor militare) într-o localitate; locul unde sînt instalați cei cantonați. V. popas. 2. (Sport) Loc special amenajat în care un grup de sportivi se pregătește, printr-un antrenament științific, în vederea realizării unor performanțe maxime.

SPORT (< fr., engl.) s. n. 1. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărirea obținerii de performanțe. ♦ Fiecare dintre formele speciale, reglementate de această activitate (ex. atletism, natație, fotbal, handbal etc.). 2. Ansamblu de exerciții fizice și jocuri practicate metodic în scopul formării și perfecționării unor calități motrice specifice și al unor calități morale (curaj, perseverență, decizie etc.). Se practică la vârsta școlară pentru întregirea personalității copiilor și tinerilor, iar mai târziu pentru menținerea și mărirea capacității de rezistență a organismului la eforturi.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).