SINE QUA NON loc. adj. (condiție) fără de care nu se poate; indispensabil, necesar. (< lat. /conditio/ sine qua non)

metru (< lat. metrum „măsura versului, picior, vers”, de la gr. μέτρον [metron] „măsură”) 1. În muzică, succesiune sau alternare periodică de timpi (1, 2) accentuați, unde duratele* sunt identice, iar accentele (III, 1) de intensitate egală apar la intervale de timp egale. Un m. se deosebește de altul prin structura măsurii*, care, cuprinsă între două accente tari, se repetă mereu. Alternarea accentelor este de trei feluri: alternare binară* din doi în doi timpi, creând m. binar; alternare ternară*, din trei în trei timpi, creând m. ternar; alternare mixtă, o combinație de m. binar și ternar, creând m. mixt sau eterogen. În măsurile simple, m. (binar sau ternar) coincide cu măsura. În măsurile compuse, una singură din acestea poate cuprinde mai mulți m., binari sau ternari, iar uneori binari + ternari. Accentele timpilor tari ai unui m. poartă numele de accente metrice și apar la intervale de timp egale (din 2 în 2 timpi, din 3 în 3 sau din 4 în 4). Timpul accentuat se mai numește thesis* (gr. „coborâre”) iar cel neaccentuat arsis* (gr. „urcare”); în antic. acești doi termeni aveau în accentuare semnificații inverse. Din punctul de vedere al accentului metric, măsură de doi timpi cuprinde o thesis și o arsis; cea de trei timpi o thesis și și două arsis, pe când cea de patru timpi, successiv, o thesis principală, o arsis, a thesis secundară și iarăși o arsis. 2. M. constituie etalonul ritmului*, un mijloc de a-l măsura. În cursul executării unei lucrări muzicale, timpii m. pot fi măsurați în gând sau cu vocea. Ei pot fi marcați prin mișcări adecvate ale capului, mâinii, piciorului sau corpului, ceea ce face să se înțeleagă și să se rețină ritmul lucrării executate. 3. În arta poetică, m. [numit aici și picior (1)] este un grup de două sau trei silabe, care formează celula de bază a unui vers. Un m. are o silabă accentuată și una sau două neaccentuate. După numărul silabelor și poziția accentelor, se deosebesc diferitele tipuri de m. poetici, cu denumirile lor [ex. iambul* este bisilabic, cu prima silabă neaccentuată (însemnată grafic cu U) și în muzică echivalează cu o valoare de durată urmată de alta dublă; dactilul* este trisilabic, cu prima silabă accentuată (însemnată cu -) și în muzică echivalează cu o valoare de durată urmată de două, fiecare de valoare pe jumătate]. ♦ În antic. greco-romană exista un unic sistem de m. pentru a măsura poezia, muzica și dansul, arte îngemănate, primele două fiind ca și inseparate (v. sincretism). Silabele se deosebeau după cantitatea duratei lor, iar nu după intensitatea accentelor. O silabă putea fi lungă (lat. longa, notată cu semnul grafic -) sau scurtă (lat. brevis, notată cu U). Luând ca unitate elementele din măsura muzicală actuală, silaba scurtă echivala cu un timp, cea lungă cu doi timpi, iar piciorul cu m. De la începutul ev. med., intensitatea accentului a prevalat asupra cantității duratei, ajungându-se ca, la sfârșitul sec. 12, m. muzical să capete caracteristicile stabilite în sistemul mensuralismului (v. musica mensurata), adică al sistemului de notație (III), născut o dată cu muzica polif., în care raporturile de valoare dintre note trebuiau să fie precis determinate, condiție sine qua non a execuției acestei muzici. În fine, din sec. 16 înainte, m. muzical a fost reglată de diviziunea în măsuri. Semnele – și U sunt utilizate și astăzi în teoria artei poetice și a metricii (1) muzicale, însă ele marchează intensitatea accentelor, iar nu cantitatea duratei, ca în antic.

FRONTIÉRĂ (< fr.) s. f. 1. (Dr.) Linie naturală sau convențională trasată între diferite puncte de pe suprafața globului, care delimitează teritoriul unui stat de teritoriul altui stat, de marea liberă, de spațiul cosmic (în înălțime). F. delimitează juridic cadrul în care statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă. F. de stat sunt inviolabile, ca și teritoriul de stat, respectarea lor fiind o condiție sine qua non a promovării unor relații normale, de cooperare și securitate între state. ◊ (EC.) F. vamală = limită până la care se aplică regimul vamal al unui stat sau al unei uniuni vamale; ea poate să nu coincidă cu cea națională, în cazul în care anumite porțiuni din teritoriul național (porturi, zone libere) sunt exceptate de la aplicarea regimului vamal sau în cazul uniunilor vamale. 2. (MAT.) Frontiera unei mulțimi = mulțimea punctelor cu proprietatea că orice vecinătate a lor conține puncte din mulțime și din complementara sa.

sine-qua-non adv. fără care nimic nu se poate face, indispensabil: condițiune sine-qua-non.

condiție sf [At: COD. ȚIV. 5/10 / P: ~ți-e / V: (înv) ~iune, ~ion sn, ~ione / Pl: ~ii / E: fr condition] 1 Stare. 2 Mod de a fi. 3-4 Fapt, împrejurare de care depinde apariția unui fenomen sau care influențează desfășurarea unei acțiuni, putând-o frâna sau stimula. 5 (Lpl) Împrejurările în care se petrece un fenomen. 6 (Îs) ~ii de mediu Totalitatea factorilor de mediu biotici și abiotici în care trăiește o ființă. 7-9 Stare socială care presupune avere, profesie importantă și rang înalt în societate. 10-12 (Îs) Om de ~ Persoană aparținând unei asemenea stări sociale. 13 (Jur) Stare civilă. 14 Lucru fundamental, de absolută necesitate Si: cerință. 15 (Îs) ~ sine qua non Clauză absolut necesară la realizarea unui lucru, a unei înțelegeri etc. 16 (Îlav) Fără ~ii Fără pretenții. 17 (Îlc) Cu ~ia să Cu obligația (să). 18 (Îal) Numai în cazul (că). 19 (Jur) Clauză obligatorie de care depinde validitatea unui act. 20 (Înv; nob) Pensiune. 21 (Spt; îs) ~ fizică Stare a unui sportiv din punct de vedere fizic și al pregătirii sale teoretice și practice.

+sine qua non (lat.) [qua pron. rom. kva] loc. adj. (condiție ~)

Cherchez la femme! (fr. se traduce literal prin: „Căutați femeia”, iar literar și liber: „Aici trebuie să fie o femeie la mijloc!”, dar de obicei nu se traduce, expresia fiind mai totdeauna citată în franțuzește). Ea a fost pusă în circulație și a intrat în vorbire datorită romanului (dramatizat în 1864) al lui Alexandre Dumas-tatăl: Les mohicains de Paris (Mohicanii Parisului). Atît în roman cît și în piesă, apărea un funcționar de poliție, copie fidelă a locotenentului Sartine care a trăit la Paris în secolul al XVIII-lea și care, în toate ocaziile, spunea: Cherchez la femme ! Pentru acest ofițer de poliție, cheia oricărui mister, a oricărei crime greu de dezlegat, a oricărei afaceri senzaționale, era... femeia! Această părere este însă mult mai veche. În urmă cu două mii de ani, satiricul latin luvenal spunea în satira a VI-a: Nulla fere causa est, in qua non femina litem moverit, adică: „Nu există litigiu, a cărui cauză să nu fie o femeie”. La fel cu polițaiul lui Dumas, misoginul erou Pigasov, din romanul Rudin de Turgheniev, de cîte ori i se povestea o nenorocire, întreba imediat: „Cum o cheamă?”, întrebarea referindu-se la numele femeii pe care el o bănuia a fi totdeauna pricina tuturor calamităților. (Turgheniev: Opere, vol. II). Regăsim expresia și în nuvela Duelul de Cehov, unde există un personaj Laievski, pentru care, în orice împrejurare, trebuie de asemenea să cauți femeia. La Fontaine exprimă aceeași idee în fabula Cei doi cocoși (Deux coqs vivaient en paix: une poule survint / Et voilà la guerre allumée!) LIT.

Conditio sine qua non (lat. „Condiție fără care nu se poate...”) și aici se subînțelege: „fără de care nu se poate admite”, sau „nu se poate face”, sau „nu se poate concepe” etc. Tocmai fiindcă această formulă lapidară și foarte expresivă se poate aplica în foarte diverse împrejurări (și într-adevăr, e des întîlnită), ea e întotdeauna întrebuințată în latinește în toate limbile, traducîndu-se numai cuvîntul conditio, adică se spune: condiție sine qua non. În Ce-i de făcut?, Lenin scrie: „...tocmai ceea ce «Uniunea» consideră ca o condiție sine qua non a trăiniciei viitorului acord etc....” (Opere, vol. 5, pag. 505).

Nulla fere causa est, in qua non femina litem moverit (lat. „Aproape nu există proces în care femeia să nu fi pornit litigiul”) – Iuvenal, Satire (VI, 242-243) – Vezi: „Cherchez la femme!”

Sine qua non (lat. „Fără de care nu se poate”) – Vezi: Conditio sine qua non.

SINE QUA NON (lat.) = Fără de care nu se poate. Munca este condiția sine qua non a fericirii omenești.

antenantioză (gr. antenantiosis „afirmație sub formă de negație”), figură prin care se îndulcește, se atenuează un enunț afirmativ, folosindu-se negarea noțiunii contrare afirmației (A): „nu de puține ori am auzit că...”; „nu mică mi-a fost mirarea când...”; „nu mai puțin priceput decât el” etc. Cf. lat.: „non parva res est de qua agitur” în loc de „maxima res est”. Sin. litotă, exadversio.