ABANDONAT, -Ă, abandonați, -te, adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (Despre copii nou-născuți) Lepădat². – V. abandona.

ABĂTUT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – Din fr. abattu (modificat după abate²).

abbevilian, -ă ab-vi-li-/ adj., s. n. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean. (< fr. abbevillien)

ABERANT, -Ă, aberanți, -te, adj. Care se abate de la tipul normal sau corect, care constituie o aberație (1), absurd. – Din fr. aberrant, lat. aberrans, -ntis.

ABERATIV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Livr.) Care este departe de adevăr, care ține de aberație (1). – Din fr. aberratif.

aberativ, -ă adj. care ține de aberație. (< fr. aberratif)

ABJECT, -Ă, abjecți, -te, adj. Care inspiră repulsie, dispreț; josnic, netrebnic, mizerabil. – Din fr. abject, lat. abjectus.

ABLAȚIUNE, ablațiuni, s. f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.

ABLUȚIUNE, abluțiuni, s. f. 1. Spălare rituală pe corp sau pe o parte a lui, prescrisă de unele religii pentru purificare. 2. Spălare sau îmbăiere cu ajutorul dușului. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis.

ABOLIȚIONISM s. n. Mișcare politică apărută la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care urmărea desființarea sclaviei negrilor din America; p. gener. mișcare politică ce susține desființarea sclaviei. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionnisme.

ABOLIȚIONIST, -Ă, aboliționiști, -ste, s. m. și f. Adept al aboliționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abolitionniste.

ABOLIȚIUNE, abolițiuni, s. f. (Înv.) Abolire. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abolition, lat. abolitio, -onis.

ABONAT, -Ă, abonați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care beneficiază de un abonament. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care vine în mod regulat undeva. – V. abona.

ABRACADABRANT, -Ă, abracadabranți, -te, adj. (Rar) Cu totul neobișnuit; ciudat, bizar; încâlcit. – Din fr. abracadabrant.

ABREVIA, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare.

ABREVIAT, -Ă, abreviați, -te, adj. (Despre cuvinte, titluri etc.) Care a fost prescurtat. [Pr.: -vi-at] – V. abrevia.

ABREVIATIV, -Ă, abreviativi, -e, adj. Care indică o prescurtare, care abreviază. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviatif.

ABREVIATOR, abreviatori, s. m. 1. Funcționar al cancelariei papale. 2. Persoană care prelucrează restrângând sau care rezumă scrierile unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur.

ABREVIAȚIE, abreviații, s. f. Abreviere. [Pr.: -vi-a-. – Var.: abreviațiune s. f.] – Din lat. abbreviatio, -onis, fr. abréviation.

ABREVIERE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia.

ABROGAT, -Ă, abrogați, -te, adj. (Despre acte, dispoziții etc.) Anulat. – V. abroga.

ABRUPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRUTIZANT, -Ă, abrutizanți, -te, adj. Care abrutizează. – Din fr. abrutissant.

ABRUTIZAT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.

ABSENT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis.

ABSIDIAL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care ține de absidă; privitor la absidă. [Pr.: -di-al. – Var.: absidal, -ă adj.] – Din fr. absidal.

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ABSOLUȚIUNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă². [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.

ABSOLVENT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

ABSORBANT, -Ă, absorbanți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanță) care reține o parte din particulele sau din energia radiată de o sursă. 2. Adj. Fig. Care interesează, care captivează; către care se îndreaptă toate preocupările cuiva. – Din fr. absorbant.

ABSORBIT, -Ă, absorbiți, -te, adj. 1. Supt, înghițit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi.

ABSTENȚIONISM s. n. Abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot; doctrină care susține această atitudine. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionnisme.

ABSTENȚIONIST, -Ă, abstenționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține abstenționismului, privitor la abstenționism. 2. S. m. și f. Adept al abstenționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstentionniste.

ABSTENȚIUNE, abstențiuni, s. f. (Rar) Abstinență. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. abstention.

ABSTINENT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.

ABSTRACT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezultă din separarea și generalizarea însușirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 3. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

ABSTRACTIZANT, -Ă, abstractizanți, -te, adj. Care abstractizează. – Abstractiza + suf. -ant.

ABSTRACȚIONISM s. n. Curent în artele plastice europene, a cărui trăsătură o constituie încercarea de a elimina din reprezentarea operei de artă orice referire la realitățile exterioare, ideile și sentimentele fiind relatate prin pete de culoare sau prin figuri geometrice; artă abstractă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. abstractionnisme.

ABȚIGUIT, -Ă, abțiguiți, -te, adj. (Fam.) 1. Beat. 2. Modificat; p. ext. falsificat. – V. abțigui.

ABȚINE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).

ABUNDENT, -Ă, abundenți, -te, adj. Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat. – Din fr. abondant, lat. abundans, -ntis.

ABURIT, -Ă, aburiți, -te, adj. Acoperit cu aburi (1); care scoate, din care ies aburi. ♦ Fig. Aprins la față; înroșit; înfierbântat (de supărare). – V. aburi.

ACADEMIC, -Ă, academici, -ce, adj. 1. Care ține de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diplomă obținută într-o școală de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; înv.) Membru al Academiei Române. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerată; convențional. ◊ Stil academic = manieră în artă în care subiectul este tratat în genul studiilor de școală de artă academică (1); stil sobru, corect, științific, convențional și rece. – Din fr. académique, lat. academicus.

ACARET, acareturi, s. n. 1. Construcție auxiliară care ține de o gospodărie. 2. (La pl.) Unelte de gospodărie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

ACCELERAT, -Ă, accelerați, -te, adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. ◊ Tren accelerat (și substantivat n.) = tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUARE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

ACCENTUAT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCIDENTAT, -Ă, accidentați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezintă neregularități. – V. accidenta. Cf. fr. accidenté.

ACHIZITOR, -OARE, achizitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu procurarea de produse sau de materiale. – Achizi[ție] + suf. -tor.

ACHIZIȚIONA, achiziționez, vb. I. Tranz. A procura produse (agroalimentare) sau materiale. ♦ A procura obiecte rare. [Pr.: -ți-o-] – Achiziție + suf. -ona.

ACHIZIȚIONARE, achiziționări, s. f. Acțiunea de a achiziționa și rezultatul ei; achiziție (1). [Pr.: -ți-o] – V. achiziționa.

ACIDIFICAT, -Ă, acidificați, -te, adj. Transformat în acid. – V. acidifica.

ACIDULAT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

ACIUAT, -Ă, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

ACLIMATIZAT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza.

ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).

ACOLIT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.^[1]

ACOLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășețe limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân’) pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de acolo! = da’ de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

ACOMODABIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodează cu ușurință, cu care te poți deprinde ușor. – Din fr. accommodable.

ACOMPANIA, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A susține o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a ține isonul. 2. A întovărăși, a însoți pe cineva. [Pr.: -ni-a] – Din fr. accompagner.

ACOPERIT, -Ă, acoperiți, -te, adj. Care are acoperiș, care are capac etc. ♦ Tăinuit, ascuns. ♦ (Despre cer) Înnorat. – V. acoperi.

ACORDANT, -Ă, acordanți, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care execută lucrări în acord. – Din germ. Akkordant.

ACORDAT, -Ă, acordați, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale propoziției) Pus în același caz, număr, gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile în consonanță. 3. Dat, atribuit; îngăduit, asigurat. – V. acorda.

ACOTILEDONAT, -Ă, acotiledonați, -te, adj. (Despre plante) Fără cotiledoane; acotiledon. ♦ (Substantivat, f. pl.) Clasă de vegetale care se înmulțesc prin spori; (și la sg.) plantă care face parte din această clasă. – Din fr. acotylédoné.

ACRANIAT, -Ă, acraniați, -te, s. m. și f. (La pl.) Subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu; (și la sg.) animal care face parte din această subîncrengătură. [Pr.: -ni-at] – Din fr. acraniate.

ACREDITANT, -Ă, acreditanți, -te, adj. (Rar) Care acreditează. – Acredita + suf. -ant.

ACREDITAT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

ACRESCENT, -Ă, acrescenți, -te, adj. (Despre părțile unei plante) Care crește și după fecundare. – Din fr. accrescent.

ACRIT, -Ă, acriți, -te, adj. 1. Care a devenit sau a fost făcut (mai) acru². ♦ Fig. (Despre oameni) Morocănos, ursuz, dificil. 2. (Despre alimente) Alterat, stricat. – V. acri.

ACROBAT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

ACROMAT, -Ă, acromați, -te, adj., s. m. (Obiectiv fotografic) căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică. – Din germ. Achromat, fr. achromat.

ACTIVANT, -Ă, activanți, -te, adj., s. m. 1. Adj., s. m. Activator. 2. S. m. Reactiv anorganic folosit în flotația minereurilor. – Din fr. activant.

ACTORICESC, -EASCĂ, actoricești, adj. Care ține de actori, privitor la actori. – Actor + suf. -icesc.

ACTUAL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există sau se petrece în prezent, în momentul de față. ♦ Care are importanță pentru vremea de față; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.

ACTUALISM s. n. Principiu metodologic de cercetare a istoriei Pământului, bazat pe compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualisme.

ACTUALITATE, actualități, s. f. Ceea ce este actual; eveniment, întâmplare curentă, timpul de față, prezent². ◊ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau interesează în clipa de față, care corespunde prezentului. ♦ Ceea ce este actual; (la pl.) evenimente curente, la ordinea zilei. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualité.

ACTUALIZA, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

ACTUALIZARE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-] – V. actualiza.

ACTUALMENTE adv. În momentul de față, în prezent; acum. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuellement.

ACTUAR, actuari, s. m. 1. Specialist în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare. 2. Scrib care redacta procesele-verbale la romani. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. actuaire, lat. actuarius.

ACTUARIAT s. n. Totalitatea operațiilor și normelor pe baza cărora, folosind teoria probabilităților și statistica matematică, se efectuează calcule financiare (privitoare mai ales la asigurări). [Pr.: -tu-a-ri-at] – Actuar + suf. -iat.

ACȚIONA, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o] – Din fr. actionner.

ACȚIONAR, -Ă, acționari, -e, s. m. și f. Persoană care posedă acțiuni (II) [Pr.: -ți-o-] – Din fr. actionnaire.

ACȚIONARE, acționări, s. f. Faptul de a acționa. [Pr.: -ți-o-] – V. acționa.

ACȚIUNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare, care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

ACULEAT, -Ă, aculeați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre insecte) Care are ac. 2. S. f. (La pl.) Grup de insecte himenoptere care au ovipozitorul terminat cu un ac; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. [Pr.: -le-at] – Din lat. aculeatus, fr. aculéates.

ACUMBET, -Ă, acumbeți, -te, adj. (Despre părți ale plantelor) Culcat. – După lat. accumbens, -ntis.

ACUMINAT, -Ă, acuminați, -te, adj. (Despre frunze, fructe etc.) Care se termină printr-un vârf lung și ascuțit. – Din fr. acuminé, lat. acuminatus.

ACUMULAT, -Ă, acumulați, -te, adj. Care este strîns, adunat (în timp). – V. acumula.

ACURAT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

ACUT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

ACVANAUT, -Ă, acvanauți, -te, s. m. și f. Specialist în scufundări făcute cu scopul de a cerceta mediul marin. [Pr.: -na-ut] – Din fr. aquanaute.

ACVAPLAN s. n. Planșă de lemn, remorcată de o ambarcație cu motor, căreia sportivul, ținându-se de o coardă fixată dinaintea planșei, îi imprimă diferite moduri de alunecare pe apă. – Din fr. acquaplane.

ACVARIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

ADAMIT, -Ă, adamiți, -te, s. m. și f. Membru al unei secte gnostice din primele secole ale creștinismului, ai cărei adepți, sub cuvânt că au recâștigat puritatea originară, umblau în pielea goală. – Din fr. adamite.

ADAPTAT, -Ă, adaptați, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerințe sau pentru a fi întrebuințat în anumite împrejurări; care este potrivit pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Căruia i s-au adus modificări în vederea reprezentării lui pe scenă, a utilizării ca scenariu de film etc. – V. adapta.

ADĂPOSTI, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ♦ Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. – Din adăpost.

ADÂNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus.

ADÂNCAT, -Ă, adâncați, -te, adj. (Rar) Adânc. – V. adânca.

ADÂNCIT, -Ă, adânciți, -te, adj. Adânc. – V. adânci.

ADECVAT, -Ă, adecvați, -te, adj. Potrivit, corespunzător, nimerit. ♦ (Fil.; despre idei, cunoștințe etc.) Care corespunde fidel obiectului. [Var.: adecuat, -ă, adj.] – Din fr. adéquat, lat. adaequatus.

ADEMENIT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenit, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMPȚIUNE s. f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio.

ADEPT, -Ă, adepți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care aderă la convingerile cuiva; partizan al unei idei, teorii, doctrine etc. – Din fr. adepte.

ADERA, ader, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mișcări, al unei ideologii, al unei acțiuni, cunoscându-i și împărtășindu-i principiile. 2. A se ține strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere.

ADERENT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care se ține strâns lipit de ceva, atașat de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis.

ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc. adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer, neprefăcut. – V. adevăra.

ADIACENT, -Ă, adiacenți, -te, adj. 1. (În sintagma) Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de alta a laturii comune. 2. Care se înrudește, se învecinează. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.

ADICĂTELEA adv. (Pop.) Adică. [Var.: adicătele adv.] – Adică + te + le + a.

AD-INTERIM adj. invar. Care ține locul titularului, care este provizoriu; interimar. Ministru ad-interim. – Loc. lat.

ADIȚIONA, adiționez, vb. I. Tranz. A aduna, a adăuga. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionner.

ADIȚIONAL, -Ă, adiționali, -e, adj. Care se adaugă sau care trebuie adăugat. Taxe adiționale. Act adițional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. additionnel.

ADIȚIONARE, adiționări, s. f. Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; adunare, adăugare. [Pr.: -ți-o-] – V. adiționa.

ADIȚIONAT, -Ă, adiționați, -te, adj. Adunat, adăugat. [Pr.: -ti-o-] – V. adiționa.

ADJECTIVAT, -Ă, adjectivați, -te, adj. Transformat în adjectiv; adjectivizat. – V. adjectiva.

ADJECTIVIZAT, -Ă, adjectivizați, -te, adj. Adjectivat. – V. adjectiviza.

ADJONCȚIUNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction.

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJURAȚIE, adjurații, s. f. Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration.

ADMINISTRAT, -Ă, administrați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care se află sub conducerea cuiva. – V. administra.

ADMONIȚIUNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis.

ADNAT, -Ă, adnați, -te, adj. (Bot.; despre unele organe) Crescut pe ceva, care se adaugă. – Din lat. adnatus, fr. adné.

ADNOTAT, -Ă, adnotați, -te, adj. (Despre un text) Cu explicații, cu adnotări marginale. – V. adnota.

ADOLESCENT, -Ă, adolescenți, -te, s. m. și f. Persoană care este la vârsta adolescenței. – Din fr. adolescent, lat. adolescens, -ntis.

ADORAT, -Ă, adorați, -te, adj. (Adesea substantivat) Extrem de iubit. ♦ (Despre o divinitate) Slăvit, cinstit, venerat. – V. adora.

ADORMIT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care adoarme, cuprins de somn. ♦ Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, moale. ♦ Fig. (În limbajul bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.

ADRESANT, -Ă, adresanți, -te, s. m. și f. Persoană căreia îi este adresată o scrisoare, un colet etc.; destinatar. – Din germ. Adressant.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADULT, -Ă, adulți, -te, adj., s. m. și f. (Organism) care și-a terminat creșterea și a ajuns în stadiul de a se reproduce; (persoană) aflată în perioada de la 17-18 ani până la 50 de ani. – Din fr. adulte, lat. adultus.

ADUMBRI, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

ADUNAT, -Ă, adunați, -te, adj. Strîns² (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lîngă alta, în strînsă apropiere. – V. aduna.

ADUNAT, -Ă, adunați, -te, adj., s. f. 1. Adj. Strâns² (la un loc). ♦ Spec. (Despre așezări rurale) Cu case așezate una lângă alta, în strânsă apropiere. 2. S. f. art. (Reg.) Una dintre figurile jocului călușarilor. – V. aduna.

ADVERBIALIZAT, -Ă, adverbializați, -te, adj. Transformat în adverb. – V. adverbializa.

AERONAUT, -Ă, aeronauți, -te, s. m. și f. Persoană care conduce un vehicul aerian. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéronaute.

AEROPORTUAR, -Ă, aeroportuari, -e, adj. Referitor la aeroport. [Pr.: a-e-ro-por-tu-ar] – Din fr. aéroportuaire.

AEROPURTAT, -Ă, aeropurtați, -te, adj. Care se transportă cu aeronavele. Trupe aeropurtate. [Pr.: a-e-] – Aero- + purtat (după fr. aéroporté).

AEROSPAȚIAL, -Ă, aerospațiali, -e, adj. Referitor la navigația în spațiul terestru și cosmic; aerocosmic. [Pr.: a-e-ro-spa-ți-al] – Din fr. aérospatial.

AFARĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat; în exterior. ◊ Loc. conj. Afară numai dacă nu... = numai cu condiția ca..., afară de cazul când... ◊ Loc. prep. (În) afară de... = fără a mai socoti și... ◊ Expr. A da afară = a scoate (cu forța) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afară din cale sau din cale-afară = peste măsură, neobișnuit de... ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! – Lat. ad foras.

AFÂNAT, -Ă, afânați, -te, adj. (Despre pământ, zăpadă etc) Care este mai puțin compact; înfoiat (2). – V. afâna.

AFECTAT, -Ă, afectați, -te, adj. 1. Mâhnit, întristat. 2. (Despre oameni și unele manifestări ale lor; adesea adverbial) Care se arată altfel decât este în realitate, pentru a face o impresie favorabilă; prefăcut, nenatural, prețios, nefiresc. – V. afecta².

AFECTUOS, -OASĂ, afectuoși, -oase, adj. Care manifestă simpatie, prietenie pentru cei din jur; prietenos. ♦ Tandru, drăgăstos. [Pr.: -tu-os] – Din fr. affectueux, lat. affectuosus.

AFECȚIUNE, afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală, stare patologică a unui organ. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. affection, lat. afectio, -onis.

AFERAT, -Ă, aferați, -te, adj. Care este sau care pare că are multe treburi, că este foarte ocupat. – Din fr. affairé.

AFERENT, -Ă, aferenți, -te, adj. 1. Care este în legătură cu ceva, care depinde de ceva sau decurge din ceva. 2. (Jur.) Care se cuvine sau revine cuiva. 3. (Anat.; în sintagmele) Vase aferente = vase care se varsă în altele sau pătrund într-un organ. Nervi aferenți = nervi care transmit excitațiile periferice centrilor nervoși. – Din fr. afférent.

AFILIAT, -Ă, afiliați, -te, adj. (Adesea substantivat) Alăturat, subordonat unei organizații, unei instituții, unei societăți. [Pr.: -li-at] – V. afilia.

AFLICȚIUNE, aflicțiuni, s. f. 1. Durere mare. 2. Pedeapsă directă. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. affliction.

AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam.) Amețit, turmentat; beat. – V. afuma.

AFUNDAT, -Ă, afundați, -te, adj. 1. Care a intrat adânc într-un lichid sau într-o materie moale, care e acoperit bine de un lichid sau de o materie moale. 2. (Rar) Foarte depărtat, abia zărit. – V. afunda.

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AGASANT, -Ă, agasanți, -te, adj. Enervant; iritant. – Din fr. agaçant.

AGASAT, -Ă, agasați, -te, adj. (Despre oameni) Iritat, enervat. – V. agasa.

AGATÂRȘI s. m. pl. Populație scitică, amintită de Herodot ca locuind în secolul al VI-lea î. Hr. în regiunea cursului mijlociu al Mureșului. – Din lat. Agathyrsi, fr. Agathyrses.

AGĂȚAT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat², suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățat, -ă adj.] – V. agăța.

AGENT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ, care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghent s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

AGHEASMATAR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic de metal în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii și în alte împrejurări. – Din ngr. aghiasmatárion.

AGHESMUIT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Reg.) Beat. – V. aghesmui.

AGITAT, -Ă, agitați, -te, adj. (Despre oameni și animale) Care se mișcă încoace și încolo; care se agită. ♦ Fig. Tulburat, neastâmpărat, neliniștit. ♦ Fig. (Despre un interval de timp, o viață etc.) Bogat în evenimente; frământat, tumultuos. – V. agita.

AGLOMERAT, -Ă, aglomerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Îngrămădit, înghesuit. ♦ (Despre un loc, un spațiu) Plin de oameni, de vehicule etc.; suprapopulat, ticsit. 2. Adj., s. n. (Material) obținut prin aglomerare. 3. S. n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice. – V. aglomera.

AGLUTINANT, -Ă, aglutinanți, -te, adj., subst. I. Adj. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. ◊ Limbă aglutinantă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului. II. 1. S. m. Anticorp în organismul animal care are proprietatea de a coagula bacteriile pătrunse în organism. 2. S. n. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. – Din fr. agglutinant, lat. agglutinans, -ntis.

AGLUTINAT, -Ă, aglutinați, -te, adj. (Despre materiale) Ale cărui particule sunt lipite unele de altele prin adeziune. – V. aglutina.

AGNAT, -Ă, agnați, -te, s. m. și f. (Jur.) Rudă în linie paternă. – Din fr. agnat, lat. agnatus.

AGNAȚIUNE s. f. Legătură de rudenie civilă în raport cu înrudirea naturală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. agnation, lat. agnatio, -onis.

AGONIZANT, -Ă, agonizanți, -te, adj. Care agonizează; muribund. – Din fr. agonisant.

AGORA s. f. Piață publică în orașele Greciei antice, unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice; p. ext. adunare a poporului care se ținea în această piață. – Din fr. agora.

AGRAMAT, -Ă, agramați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face greșeli elementare de limbă; p. ext. ignorant, incult. 2. Adj. Care conține greșeli elementare de gramatică și de ortografie. – Din lat. agrammatos.

AGRAVANT, -Ă, agravanți, -te, adj. Care agravează, care înrăutățește. ◊ Circumstanțe agravante = împrejurări care contribuie la mărirea vinii unui acuzat. – Din fr. aggravant, lat. aggravans, -ntis.

AGRICOL, -Ă, agricoli, -e, adj. 1. Care ține de agricultură, care se referă la agricultură; folosit în agricultură. ◊ An agricol = perioadă de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor, și strângerea recoltei din anul în curs. 2. (Despre oameni) Care se ocupă cu agricultura. 3. (Despre o regiune, o țară) Care își sprijină economia în special pe agricultură; agrar. – Din fr. agricole.

AGROMETEOROLOG, -OGĂ, agrometeorologi, -oge, s. m. și f. Specialist în agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorolog.

AGROMETEOROLOGIC, -Ă, agrometeorologici, -ce, adj. De agrometeorologie. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologic.

AGROMETEOROLOGIE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea condițiilor meteorologice sub aspectul influenței acestora asupra producției agricole. [Pr.: -te-o-] – Agro- + meteorologie.

AGRONOMIC, -Ă, agronomici, -ce, adj. Care ține de agronomie, privitor la agronomie. – Din fr. agronomique.

AGROSILVIC, -Ă, agrosilvici, -ce, adj. Privitor la agricultură și la silvicultură, care ține de agricultură și de silvicultură. – Agro- + silvic.

AGROZOOTEHNIC, -Ă, agrozootehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Agrozootehnie. 2. Adj. Care ține de agrozootehnie, privitor la agrozootehnie. [Pr.: -zo-o] – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + zootehnic (după rus. agrozootehniceskii).

AHTIAT², -Ă, ahtiați, -te, adj. Stăpânit de o dorință puternică de a obține ceva, lacom de un bun (mai ales material). [Pr.: -ti-at] – V. ahtia.

AI² interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai?

AICI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acia, acilea, aice, aicea adv.] – Lat. ad-hicca.

AIURIT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AJUNA, ajunez, vb. I. Intranz. 1. (În practicile religioase) A nu mânca nimic, a ține post complet. 2. Fig. A răbda de foame. – Lat. *adjunare.

AJURAT, -Ă, ajurați, -te, adj. Care are ajur, împodobit cu ajur. – V. ajura.

ALAMBICAT, -Ă, alambicați, -te, adj. Prea rafinat, excesiv de subtil, greu de înțeles, complicat. – V. alambica.

ALARMANT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care alarmează; neliniștitor, îngrijorător. – Din fr. alarmant.

ALARMAT, -Ă, alarmați, -te, adj. Care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat. – V. alarma.

ALĂMIT, -Ă, alămiți, -te, adj. Acoperit sau suflat cu alamă (1). – V. alămi.

ALĂTURAT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.

ALBĂSTRIT, -Ă, albăstriți, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) albastru. 2. Care este clătit în apă cu albăstreală; (reg.) sinilit. – V. albăstri.

ALBIT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit². 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.

ALCĂTUIALĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui¹ + suf. -eală.

ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr.: -tu-i-] – Alcătui¹ + suf. -tor.

ALCOOLIZAT, -Ă, alcoolizați, -te, adj. (Despre lichide) În care s-a introdus alcool. [Pr.: -co-o-] – V. alcooliza. Cf. fr. alcoolisé.

ALEGA¹, aleg, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGORIZANT, -Ă, alegorizanți, -te, adj. Care alegorizează. – Alegoriza + suf. -ant.

ALEGORIZAT, -Ă, alegorizați, -te, adj. Cu alegorii. – V. alegoriza.

ALEMANI s. m. pl. Numele unor triburi germanice care au trăit (prin secolele III-VI) în regiunea Rinului. [Var.: alamani s. m. pl.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

ALERGĂTURĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură.

ALERT, -Ă, alerți, -te, adj. (Livr.) Sprinten, vioi; iute, prompt. – Din fr. alerte.

ALEXANDRIN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, n.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus.

ALIAT, -Ă, aliați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Unit, întovărășit cu cineva printr-o alianță în vederea unei acțiuni comune; (despre un stat) care a încheiat un tratat de alianță. 2. S. m. și f. Persoană, clasă, partid, stat etc. care se unește cu cineva în vederea unei acțiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Căruia i s-a adăugat o anumită cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALIENAT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.