SEPTICEMIE ~i f. Boală gravă cauzată de o infecție microbiană generală a sângelui; sepsis. [G.-D. septicemiei; Sil. -mi-e] /<fr. septicémie

ASEPSIE s.f. (Med.) Lipsă a oricărui germen patogen care ar putea infecta o rană, un organism etc. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. asepsie, cf. gr. a – fără, sepsis – infecție].

ANTISEPSIE s.f. Ansamblu de măsuri folosite pentru distrugerea microbilor și a focarelor de infecție. [Gen. -iei. / < fr. antisepsie, cf. gr. anti – contra, sepsis – putrefacție].

SEPTIC²(O)-, -SEPTIC, -SEPSIE /SEPTO- elem. „infecțios, microbian, infecție”. (< fr. septic/o/-, -septique, -sepsie, septo-, cf. lat. septicus, gr. septikos, sepsis)

*antisepsíe f. (d. antiseptic saŭ d. anti- 1 și vgr. sépsis, putrezire). Med. Mijlocu de a împedeca putrezirea și infecțiunea.

sepsis s. n.

-SEPSIE „infecție, putrefacție”. ◊ gr. sepsis „putrefacție, infecție” > fr. -sepsie, it. -sepsi > rom. -sepsie.