HUȚA interj. Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa. [Var.: uța interj.] – Formație onomatopeică.

huta vb. I refl. (reg.) a se da în scrânciob, a se da huța.

huțăi, huțăi sau huțăiesc, vb. IV (reg.) a da huța, a legăna.

a se da huța expr. (er., glum.) a avea contact sexual.

A AVEA UN CONTACT SEXUAL (d. bărbați, cu o femeie) a aterizat la punct fix, a bate untul, a-și băga cuponul în fabrică, a o băga, a băga măgaru-n grajd / salamu-n traistă, a băga pe ăla micu’ la serviciu, a băga pe moșu-n beci, a băga ratonul la veveriță, a buli, a cădea la așternut, a călări, a călca, a ciocăni, a cobzări, a cordi, a se culca, a curăța coșul, a i-o da, a da cosor, a da (pe cineva) cu cracii-n sus, a da cu lipici / cu sacâz, a da cu osul, a da de-a dura, a da gaură, a se da huța, a se da în bărci / ghioc, a o da în bijboc / vată, a da la buci / pipi, a da la vâsle, a-i da cuiva pilaf, a descânta, a escalada, a face, a face huța-huța, a formata, a frige, a fute, a găuri, a injecta, a i-o înfige, a împunge cu cornu’, a încăleca, a înșuruba, a întinde, a înțepa, a lovi în creastă (pe cineva), a lua, a lua (pe cineva) în toroipan, a mârli, a naviga în strâmtoarea Dardanele, a pârli, a pompa, a poseda, a pritoci, a i-o propti (cuiva), a i-o pune, a pune dop, a i-o pune în ghioc, a i-o pune (cuiva) între mustăți, a pune toroipanul (pe cineva), a rade, a răsturna cu roțile-n sus, a răzui prapurele (cuiva), a regula, a remaia ochiul, a sări coarda, a scăpăra, a-i tăbăci (cuiva) pielea, a-i sparge (cuiva) ghiocul, a tăvăli, a tivi, a trage un clei, a trage (cuiva) clopote, a trage în cosor / în țeapă, a-i trage (cuiva) la poartă, a trage pe făcăleț, a o trage sub coadă (cuiva), a trage un tighel, a trece Gibraltarul, a trosni, a umple, a vaccina.

A AVEA UN CONTACT SEXUAL (d. femei, cu un bărbat) a bate untul, a bubui banana, a se buli, a cădea la așternut, a se ciocăni, a se cobzări, a se cordi, a se culca, a se da de-a dura, a se da huța, a se da în bărci, a-și da în coapse, a o da la umplut, a-și da lâna la scărmănat, a se da umplută, a face, a face huța-huța, a se formata, a se frige, a se fute, a se injecta, a se întinde, a juca popice, a lua măsuri și greutăți, a o lua în buci, a o lua între picioare, a o lua sub coadă, a se pârli, a pica la așternut, a se poști, a se priponi în făcăleț, a se pune capră, a se regula, a remaia ochiul, a sări coarda, a scăpăra, a sta, a sta cloșcă, a zgudui lapții cuiva.

huțăì v. a da huța, a legăna.

HUȚA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa. [Var.: uța interj.] – Formație onomatopeică.

HUȚA interj. Cuvînt care însoțește datul în leagăn, în scrînciob etc. ◊ Expr. A (se) da huța (sau de-a huța) = a (se) legăna, a (se) balansa (în scrînciob etc.). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare. VLAHUȚĂ, P. 113. Ia lasă-i și tu, măi nevastă!... zicea tata, dîndu-ne huța. CREANGĂ, A. 38. – Variantă: uța (ALECSANDRI, T. 385) interj.

MINUNICĂ, minunici, s. f. (Rar) Diminutiv al lui minune (3). Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Cînd te pierdeam printre păpuși; Cînd te dam huța pe picioare, O minunică răsfățată. VLAHUȚĂ, P. 113.

legăna [At: C. A. ROSETTI, N. I., 151 / Pzi: legăn, leagăn / E: pbl ml *liginare] 1 vt A mișca ușor, lin un copil într-o parte și în alta cu leagănul (1) sau pe brațe, în poală etc. pentru a-l liniști, a-l alinta și a-l face să adoarmă. 2 vt (Pop; îe) Celui bogat și dracul îi ~nă copiii Omului bogat i se fac toate plăcerile. 3 vt (Pex; c. i. lucruri sau ființe dragi) A ține în brațe și a mișca ușor, într-o parte și în alta pentru a exprima afecțiune. 4 vt (Fig) A mângâia. 5 vt (Fig) A încânta. 6 vt (D. sunete, cântec, vorbire) A suna domol Si: a tărăgăna. 7-8 vtr (Fig) A (se) amăgi cu speranțe deșarte. 9 vr (D. ființe, obiecte etc.) A se mișca dintr-o parte în alta în jurul unei bare relativ fixe Si: a se undui. 10 vr (Fig) A se undui. 11 vr (D. oameni sau părți ale trupului) A se clătina din cauza unei slăbiciuni, a beției, în urma unui șoc, a unui sentiment puternic etc. 12 vr (D. diferite corpuri sau obiecte plutitoare, ambarcațiuni) A se mișca datorită apei, valurilor. 13 vr (D. apă) A face valuri. 14 vr (D. oameni) A se da într-un leagăn (4) Si: (pop) a se da huța. 15 vr (D. păsări) A pluti în echilibru. 16 vr (D. oameni și părți ale corpului) A se mișca în mers, în ritmul dansului etc. 17 vr (Îvp; d. pământ, diferite forme de relief, etc.) A se cutremura. 18 vr (Îvp; d. pământ, diferite forme de relief) A se surpa. 19 vr (Fig; înv) A șovăi. 20 vr (Fig; înv) A se îndoi. 21 vr (Îvr) A se deplasa. corectat(ă)

MINUNÍCĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui m i n u n e (2); p. e x t. frumusețe, splendoare. (Ca epitet pentru copii) Te dam huța pe picioare, O minunică răsfățată, Și te-ntrebam care-de-care: Ce ești mata – băiat ori față ? VLAHUȚĂ, P. 113. – Minune + suf. -ică.

huța f. leagăn de petrecere al copiilor: tata dându-ne huța CR. [Onomatopee, după strigătul huța! huța! ce scot copiii la datul în leagăn].

huță¹ sf [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / Pl: ~țe / E: cf huța] (Reg) Scrânciob.

țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4).

huțâna vtr [At: MARIAN, ap. DA ms / V: ~țina, ~țuna / Pzi: huțân / E: huță] 1-2 A se legăna.

HUȚA interj. (se folosește pentru a însoți datul în scrânciob sau în leagăn) ◊ A se da ~ a) a se da în leagăn; b) a se legăna. /Onomat.

leagăn s.n. I 1 <reg.> belceu, copaie, copăic, luică, țițeică, țuțoaică, țuțoi, țuțu, țuțui², țuțui, țuțulaică, țuțulig, țuțuluș. A atârnat de grinda de pe terasă un leagăn pentru copil. 2 balansoar, scrânciob, <reg.> dăinuș, dulap², glenci, huiț, hunțuț, huță, huțână, huțunătoare, lanțuri (v. lanț), scârțimuș, vârtej, vârtiloi, zdrâncă, zvârdină, <înv.> clătinător. Copiii se dau într-un leagăn care se învârte. 3 (pesc.) <reg.> săltătoare (v. săltător), speie. Leagănul este un coș lunguieț, cu gura largă, folosit la pescuitul pe sub maluri. 4 (ferov.) traversă dansantă. Leagănul este o grindă mobilă între traversele intermediare ale cadrului anumitor boghiuri de vehicul de cale ferată. 5 (transp.; înv.) v. Berlină. 6 (impr.) v. Cămin. Creșă. II fig. 1 obârșie, origine, <fig.> izvor, matcă. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la leagăn. 2 (rar) v. Copilărie. Pruncie.

huța¹ i [At: ALECSANDRI, T. 385 / V: u~ / E: fo] 1 Cuvânt care însoțește datul în leagăn, în scrânciob etc. 2 (Îe) A (se) da ~ (sau de-a ~) A (se) legăna.

cărbunărit, s.n. – Ocupație prin care se producea mangal; se practica pe valea Baicului (Dragomirești), pe valea Ieudului, Botiza, Mara, Izvoare, pe valea Săpânței și la Huta. În prezent, se mai practică (sporadic) doar pe valea Strâmbu, între Strâmbu Băiuț și Cavnic. „Cărbunăritul a apărut ca o necesitate pentru asigurarea fierăriilor sătești cu cărbuni, respectiv cu mangal. (...) Se folosea numai lemn din specii de foioase, de preferință fag, dar și paltin, frasin, ulm. Se taie lemnul cu ferăstrăul la dimensiuni de circa un metru. Buștenii se crapă cu securea și se clădesc în poziție verticală pe trei-patru rânduri. Grămada se acoperă cu paie, frunze, talaș din lemn sau rumeguș, peste care se pune un strat de pământ de 3-5 cm. Se lasă un orificiu lateral jos și unul în vârf, pentru aerisire. Durata de ardere este de 7-8 zile. Focul trebuie să ardă închis, fără flacără, pentru carbonizarea lemnului” (Dăncuș, 1986: 67-68). – Din cărbunar.

brad, brazi, s.m. – (bot.) Arbore conifer, rășinos (Abies alba). Frecvent în zona montană din Maramureș. ♦ (med. pop.) Se utilizează frunzele și mugurii de brad, în afecțiunile aparatului respirator. Scoarța se folosește la tăbăcitul pieilor. „E considerat copac-totem al protoromânilor” (Evseev, 2001: 23). Românii au dezvoltat un adevărat cult al bradului, fiind folosit în toate momentele importante ale vieții (nașterea, nunta, moartea). Exista credința că „în vârful bradului e scrisă soarta copilului”. ♦ (top.) Bradul, afluent al pârâului Suciu, ce se varsă în râul Lăpuș; Pârâul Brazilor, afluent de obârșie al râului Mara; Bradul, vârf (1.091 m) situat în Munții Ignișului, între pasul Huta și Săpânța; Poiana Brazilor, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureșean, la SV de vf. Brazilor, la confluența a două pâraie ce formează Valea Brazilor. Zonă ocrotită. Este considerată unică în țară prin existența jnepenilor (Pinus mugo), care vegetează la cea mai joasă altitudine din Carpații României (Ardelean, Bereș, 2000: 34; Monumente, 1976: 59); Brodava, deal, vale și cătun în Bârsana, pe valea Izei („alipirea suf. -ava, specific slav, la o temă românească, reprezintă un fenomen care poate ține de bilingvism”, Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Brad, Bradea, Bradean, Brădean, Brădeanu, Bradia, Bradin, Bradu, Brăduț, nume de familie (139 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Pascu, Russu, Brâncuș, Rosetti, Vraciu, Miklosich, Cihac), derivat, la fel ca în albaneză (breth, art. bredhi „brad”), dintr-un rad. i.-e. *bhre-dh „vârf, ghimpe, colț” > *brado- > rom. brad (v. Russu, 1970); din alb. breth (Cihac, DA, DEX, Șăineanu, MDA); sg. refăcut din *braz, considerat formă de pl. (Frățilă, 2012).