TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

SCHIMBĂTOR, -OARE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

CUTIE ~i f. 1) Obiect (de lemn, de metal, de carton etc.) gol pe dinăuntru, în care se păstrează sau se transportă diferite obiecte. ◊ Scos ca din ~ îmbrăcat elegant. 2): ~ craniană oasele care înconjoară creierul; craniu; țeastă. 3): ~ toracică scheletul din regiunea toracelui unde se află inima, plămânii etc. 4): ~ de rezonanță cutie care amplifică sunetele. 5): ~ de viteze cutie la automobil unde se află mecanismul schimbătorului de viteză. [Art. cutia; G.-D. cutiei; Sil. -ti-e] /<turc. kutu, ngr. kutí

PRIZĂ s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 3. Priză de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priză = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mică porție de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorală a unui medicament făcută la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stîncă. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Poziția mîinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesă de șah) În priză = amenințată să fie capturată. 9. Priză directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. [< fr. prise].

MARȘARIER s.n. Mers înapoi al unui autovehicul. ♦ Dispozitiv care permite mersul înapoi al unui autovehicul. ♦ Poziție a schimbătorului de viteză care face un autovehicul să meargă înapoi. [Pron. -ri-er. / < fr. marche arrière].

TREN s.n. 1. Convoi de vehicule similare legate între ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tracțiune animală, prin cablu de tracțiune etc. 2. (Tehn.) Ansamblu de două sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc. identice sau similare, care sunt asociate în serviciu. ♦ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe; tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac servind la descrețirea și paralelizarea fibrelor; Tren de aterizare v. aterizare. 3. Tren anterior (sau posterior) = partea dinainte (sau dinapoi) a corpului unui animal. [< fr. train].

INVERSOR s. n. 1. dispozitiv care inversează sensul de mișcare al unui mecanism, al unei mașini, al curentului electric într-un circuit etc. 2. schimbător de viteză suplimentar care permite folosirea acelorași trepte de viteză atât pentru mersul înainte, cât și pentru cel înapoi, al autovehiculelor. 3. aparat pentru inversarea imaginilor. (< fr. inverseur)

MARȘARIER s. n. mers înapoi al unui autovehicul; dispozitiv care permite acest mers. ◊ poziție a schimbătorului de viteză pentru mersul înapoi. (< fr. marche arrière)

OVERDRIVE DRAIV/ s. n. 1. dispozitiv interpus în transmisia unui automobil pentru a multiplica turația roților sau a micșora pe aceea a motorului, în scopul diminuării uzurii și consumului; schimbător de viteză automat. 2. difuzor pentru frecvențe. (< engl. overdrive)

PRIZĂ s. f. 1. manieră de a prinde adversarul la judo, la katch etc. ◊ poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 2. asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stâncă. 3. navă militară sau comercială capturată de la inamic. 4. stare a unei piese de șah pe care adversarul este în drept să o ia. 5. ~ directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. 6. ~ de aer = orificiu prin care se aerisesc unele încăperi, prin care aerul pătrunde într-un motor sau într-o canalizație. 7. dispozitiv care permite a branșa un aparat electric la rețeaua electrică respectivă. 8. construcție hidrotehnică pentru captarea apei. 9. ~ de sunet sau de imagine = înregistrare a sunetului sau a imaginii pe un film. ◊ dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 10. trecere în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 11. ~ de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion, executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 12. (fig.; fam.) trecere, influență, simpatie de care se bucură cineva. 13. cantitate mică de tutun care se prizează¹. ◊ doză (mică) dintr-un medicament. (< fr. prise)

TREN s. n. 1. convoi de vehicule similare legate între ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tracțiune animală, prin cablu de tracțiune etc. 2. ansamblu de două sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc., identice sau similare, asociate în serviciu. ♦ ~ fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe; ~ de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac la descrețirea și paralelizarea fibrelor; ~ de aterizare = sistem de două sau trei roți cu ajutorul căruia avionul rulează pe sol; ~ de unde = grup de unde prin suprapunerea unor unde armonice de frecvențe și amplitudini apropiate. 3. partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal. (< fr. train)

PENIS ERECT armătură, Everest, giolgău, manetă, os, par, Penteleu, portdrapel, schimbător de viteze, toroipan.

schimbător de viteză expr. penis în erecție.

delco s. n. (tehn.) Cap distribuitor de curent ◊ „Accesorii auto. Printre acestea se află numeroase sortimente de garnituri din cauciuc, cum ar fi burdufaș planetar, plăci pentru pedale, role schimbătoare de viteză, fișe delco, inele pentru cilindru-frână sau baie de ulei etc.” I.B. 10 III 72 p. 3; v. și Sc. 11 III 82 p. 4 (din fr., engl. delco; DTA; DEX, DN3)

RAPÓRT (< fr.) s. n. I. 1. (FILOZ.) Relație: proporție, măsură comună. R. de forțe = stadiul atins de confruntarea unor forțe social-democratice, militare, opuse, ponderea fiecăreia dintre aceste forțe în determinarea unui deznodământ, tendința evoluției acestei confruntări. Analiza r. de f. pe plan mondial are un rol deosebit în stabilirea liniei politice a unui stat. ◊ Loc. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport) = din acest punct de vedere. 2. R. juridic = relația socială reglementată de o normă juridică și care, în consecință, produce efecte juridice (ex. r. juridic de muncă, r. de vânzare-cumpărare). 3. (Dr.) R. succesoral = întoarcerea în patrimoniul succesoral al bunurilor dobândite pe cale de donație, de la cel care lasă moștenirea, către descendenți și soțul supraviețuitor, care vin împreună la moștenire. 4. (MAT.) Simbol care indică operația de împărțire a două numere, polinoame etc. ♦ Număr care pune în evidență rezultatul comparării a două mărimi sau care indică de câte ori a doua mărime se cuprinde în prima. ◊ (EC.) R. de schimb = (în comerțul exterior) relația dintre prețurile de export și cele din import; respectiv puterea de cumpărare în comerțul exterior al unei țări. Se calculează ca indice prin împărțirea indicelui de export la indicele prețurilor de import. ◊ (TEHN.) R. de compresiune = r. dintre volumul maxim al cilindrului unei mașini, corespunzător poziției pistonului la punctul mort exterior (depărtat) și volumul lui minim, corespunzător poziției pistonului la punctul interior (apropiat). R. de mase = r. dintre masa unei rachete înainte de decolare și masa acesteia după încetarea definitivă a funcționării motorului. R. de transformare = a) (TEHN.) r. dintre viteza unui element condus și viteza elementului conducător al unui mecanism (reductor, schimbător de viteză, transmisiune cu curea etc.); se numește r. de multiplicare când are valoarea supraunitară și r. de demultiplicare, când are valoarea subunitară; b) (ELT.) r. dintre valoarea efectivă (eficace) a tensiunii la bornele înfășurării primare a unui transformator electric și valoarea efectivă a tensiunii la bornele înfășurării secundare a transformatorului în condiții de funcționare date. La transformatoarele monofazate, r. de t. este apropiat în condiții obișnuite de funcționare, de r. dintre numerele de spirale ale celor două înfășurări. II. 1. Informare scrisă sau verbală făcută de către o persoană sau de către un colectiv în fața unei adunări sau a unei autorități asupra unei activități, a unor fapte etc. 2. (Dr.) Înscris care cuprinde punctul de vedere al unei comisii a parlamentului asupra unui proiect de lege sau a unei probleme care i-a fost trimisă spre studiere. 3. (MILIT.) Scurtă prezentare a situației unei subunități sau a unei unități făcută de un subaltern către comandant. III. Câștig. ◊ Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil care, prin închiriere, aduce venit proprietarului.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

SCHIMBĂTOR, -OARE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

CUTIE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc., ușor transportabil, de obicei în formă de cub sau paralelipiped gol în interior, în care se păstrează diverse lucruri sau care protejează o piesă sau un mecanism. Cuțitul de desfăcut cutii de conserve. C. PETRESCU, Î. I 3. Abramovici scoase din buzunar cutia de tutun. SAHIA, N. 90. Nici un fenomen nu poate sta stingher pe lume, despărțit de celelalte, ca într-o cutie. IONESCU-RION, C. 54. Parcă-l văd pe astronomul... Cum ușor, ca Un cutie, scoate lumile din haos. EMINESCU, O. I 140. ◊ Fig. Cutia strîmtă a cămării s-a umplut de furtunoase dezbateri. C. PETRESCU, S. 6. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie, se zice despre persoanele foarte dichisite, foarte îngrijit îmbrăcate, gătite în mod afectat. Ginere ca din cutie. CONTEMPORANUL, VI_II 5. (Familiar) Bagă capul la cutie! = strînge capul între umeri, proptește-l bine în piept (recomandare care se face celui peste care se sare, la jocul «de-a capra», ca să nu fie lovit de cei care sar); fig. ferește-te, păzește-te, fii precaut. ◊ Cutie de scrisori = cutie publică în care expeditorii introduc scrisorile ce urmează a fi transmise la adresă de către serviciul poștal; cutie particulară în care factorii poștali depun corespondența adusă la domiciliu. Cutie de rezonanță = cutie (cu aplicație mai ales la instrumentele muzicale) astfel construită încît să amplifice sunetele. Cutie de rezistență = aparat pentru măsurarea rezistenței opuse unui curent electric. Cutie de viteză = cutie în care se află mecanismul schimbătorului de viteză la automobile. Cutie craniană= cavitatea osoasă în care e așezat creierul; țeasta capului. 2. (De obicei urmat de determinări în genitiv) Sertar (de masă, de dulap etc.). Găsești cheile în cutia mesei. 3. (Familiar) Ladă în care hingherul bagă cîinii prinși. Să mai iasă [cîinele], ziua, după ciolanul problematic: însemna să meargă de-a dreptul la cutie. GALACTION, O. I 311. 4. (Învechit) Casă de bani; casetă. Capitația și leafa lor [a dorobanților]... de la 1834 se plătesc din cutiile satelor. BĂLCESCU, O. I 37. Cheltuielile... se făceau din venitul cutiilor sătești. I. IONESCU, D. 101.

VARIATOR, variatoare, s. n. Mecanism schimbător de viteză, care permite transmiterea mișcării de la un arbore motor la arborele principal al unei mașini, cu variație continuă a turației arborelui motor.

SCHIMBĂTOR¹, schimbătoare, s. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic (viteză, greutate, compoziție), direcția mersului unui vehicul etc. ◊ Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea altui sistem tehnic, permițînd să se modifice turația sistemului antrenat fără ca să se schimbe turația motorului de antrenare. 2. Aparat care permite schimbul de substanțe sau de căldură între două medii. Schimbător de căldură = aparat care servește la transmiterea căldurii de la un fluid cald la unul rece. 3. (În expr.) Schimbător de cale = instalație de legare între ele a două sau a mai multor linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta.

priză sf [At: MUMULEANU, C. 125/8 / V: (înv) preză / Pl: ~ze / S și: prisă / E: fr prise] 1 Cantitate mică de tutun sau de drog care se trage pe nas. 2 Doză mică dintr-un medicament. 3 (Înv) Pradă. 4 (Îe) A fi (sau a se afla) în ~ (D. o piesă de șah) A fi în pericol de a fi capturată. 5 (Liv) Capacitate de intuiție, de sesizare, de înțelegere a realității. 6 (Fam) Influență. 7 Autoritate. 8 Interes. 9 (Teh; șîs ~ electrică, ~ de curent) Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează conectarea la o rețea electrică a unui aparat, instrument etc. prin intermediul unei fișe de curent. 10 (Prc) Orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., care realizează legătura electrică. 11 (Îs) ~ de pământ Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează o legătură electrică conductoare directă cu pământul a unei rețele electrice, a carcaselor metalice, a utilajelor acționate electric etc. pentru a se obține anumite circulații de curenți sau pentru asigurarea protecției contra pericolului de electrocutare. 12 (Îs) ~ aeriană (de curent) Priză în formă de bară, de liră etc. prin care se realizează legătura dintre o rețea electrică aeriană și un tramvai, un troleibuz, o locomotivă electrică. 13 (Fam; îe) A fi (sau a băga pe cineva) în ~ A fi sau a face ca cineva să fie în contact direct cu ceva. 14 (Îae) A fi sau a face ca cineva să fie foarte activ. 15 (Șîs ~ electrică) Derivație dintr-o înfășurare electrică prin care se poate realiza o legătură electrică suplimentară. 16 Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 17 (Îs) ~ directă (sau constantă) Cuplare directă între arborele principal al unui schimbător de viteză și arborele de la care primește sau căruia îi transmite mișcarea. 18 Orificiu, piesă, dispozitiv sau construcție cu ajutorul cărora se absoarbe sau se captează un fluid, aer, abur, apă etc. în scop utilitar. 19 Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți folosiți în construcții. 20 (Îs) ~ de aterizare (sau de teren) Ansamblu al manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 21 (Spt) Poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal, de baschet, de rugbi etc. 22 (Spt) Poziție a mâinilor unui portar de fotbal la prinderea sau la aruncarea mingii. 23 (Spt) Mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta etc. 24 (Îe) A avea ~ A trezi interesul cuiva. 25 (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 26 (Cig; îs) ~ directă Tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești.

tren sn [At: NEGRUZZI, S. I, 331 / V: (pop) trin / Pl: ~uri / E: fr train] 1 Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă Si: (îrg) car-de-foc, ghezăș, țug, (reg) mașină. 2 (Iuz; îs) ~-fulger Tren (1) care merge cu viteză foarte mare. 3 (Îs) ~ de marfă (sau de mărfuri) Tren (1) format din vagoane destinate transportului de mărfuri Si: mărfar. 4 (Îs) ~ petrolier Tren (1) special amenajat pentru a transporta petrol. 5 (Îs) ~ subteran Metrou. 6 (Fam; îe) A scăpa (sau a pierde) ~ul A pierde o ocazie favorabilă, un prilej, o șansă. 7 (Reg; sîcs de-a ~ul) Joc de copii în care se imită mersul și zgomotul trenului (1). 8 Convoi de vehicule cu tracțiune animală sau mecanică, formând o unitate de transport. 9 (Înv, îs) ~ regimentar Convoi de căruțe sau de camioane care transporta pe front proviziile unui regiment. 10 (Înv; îs) ~ de luptă Convoi de vehicule care aproviziona cu muniții trupele din linia de luptă. 11 (Înv; îs) ~ de artilerie Trupe speciale însărcinate cu conducerea echipajelor de artilerie. 12 Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. 13 (Îs) ~ fix Ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. 14 (Îs) ~ de laminare Dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. 15 (Îs) ~ de aterizare Ansamblu de piese (bare de susținere, roți amortizoare și frâne) care asigură deplasarea (rularea) pe sol a unui avion. 16 (Îs) ~ de amerizare (sau de amerizaj) Ansamblul organelor care asigură deplasarea pe apă a unui hidroavion la decolare sau amerizare. 17-18 (Îs) ~ anterior sau ~ posterior Partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal (de tracțiune). 19 (Îs) ~ de roți Sistem de roți dințate montate pe același arbore. 20 (Rar; cdp fr train de vie) Totalitatea elementelor de confort ale unei persoane sau ale unei familii.

variator sn [At: LTR² / P: ~ri-a~ / Pl: ~oare / E: fr variateur, ger Variator] 1 (Șîs ~ de viteză, ~ de turație) Schimbător de viteză care permite transmiterea mișcării de la arborele motor al unei mașini la arborele principal, prin variația continuă a demultiplicării turației. 2 (Cig; îs) ~ de lumină Dispozitiv pentru varierea intensității luminii la copierea filmelor.

baladór s.n., s.m. 1 s.n. (tehn.) Element de angrenaj al unui schimbător de viteză compus dintr-un ax cu una sau cu mai multe roți dințate, care se pot deplasa longitudinal. 2 s.m. Persoană căreia îi place să se plimbe. ◆ Joker. • pl. n. -oare, m. -ori. /<fr. baladeur.

variator s.n. 1 (tehn.; și variator de viteză) Mecanism sau dispozitiv schimbător de viteză cu variație continuă a turației, care asigură transmiterea mișcării de la un arbore motor la arborele principal al unei mașini. 2 (cinemat.) Variator de lumină = dispozitiv pentru varierea intensității luminii la copierea filmelor. • sil. -ri-a-. pl. -oare. /<fr. variateur, germ. Variator, rus. вариатор.

PRESELECTOR s.n. 1. Dispozitiv care pregătește dinainte condițiile necesare unei schimbări de viteză. 2. Mecanism de comutație auxiliar din ansamblul unui schimbător automat, cu preselecție directă. [Cf. fr. présélecteur].

PRESELECTOR s. n. 1. dispozitiv care pregătește dinainte condițiile necesare unei schimbări de viteză. 2. mecanism de comutație auxiliar din ansamblul unui schimbător automat, cu preselecție directă. (< fr. présélecteur)

preselector sn [At: DN³ / Pl: ~oare / E: fr présélecteur] 1 Dispozitiv care pregătește dinainte condițiile necesare unei schimbări de viteză. 2 Mecanism de comutație auxiliar din ansamblul unui schimbător, cu preselecție directă.

SCHIMBĂTOR² ~oare n. Sistem tehnic sau fizico-chimic cu ajutorul căruia se pot face modificări într-un alt sistem. ◊ ~ de viteze mecanism pentru schimbarea vitezei de funcționare sau de deplasare a unei mașini. ~ de cale dispozitiv pentru trecerea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. /a schimba + suf. ~ător

Varium et mutabile semper femina (lat. „Femeia e mereu schimbătoare și nestatornică”) – Vergiliu, Eneida (IV, 569-570). Enea îl visează pe Mercur care-i vorbește astfel despre femei, spre a-l decide pe viteazul troian să plece din Cartagina, unde il reținea dragostea sa pentru Didona. „Robit de dragostea unei femei – îi spune Mercur – ți-ai uitat de împărăție și de ursită.” După ce îl mustră: „nu te înflăcărează măreția sarcinii tale și nu-ți dai nici o trudă pentru gloria ta”, încheie: „Pleacă, nu mai întîrzia; nimic nu se schimbă mai lesne decît inima femeii” (trad. Eugen Lovinescu). Așadar, un avertisment adresat bărbaților care își uită îndatoririle permanente din pricina unei iubiri trecătoare. Expresia lui Vergiliu a intrat în competiție cu altele mai moderne. Vezi: Frailty, the name is women! – La donna è mobile – Souvent femme varie. LIT.

MOBÍL¹, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează, mișcător (II); care poate fi mișcat, deplasat. Orizonul... este mobil sau mișcător. GENILIE, G. 98/23. Tunurile românești erau mai mici, de aceea erau mai mobile și putea trage tot folosul dintr-însele. BĂLCESCU, M. V. 615, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Această posibilitate de situațiune simetrică a distanței puntului mobil de puntul A, constituie pentru aceasta din urmă câtime două moduri de existență opuse. CULIANU, A. 8, cf. DDRF. La dreapta. . . odaia de lucru: fotolii și canapea. . ., birou american cu capac mobil. TEODOREANU, M. II, 22. Podul mobil se ridică și ne lasă cale deschisă. SADOVEANU, O. IX, 291. Spre deosebire de lanțurile fixe, avem lanțurile mobile, destinate a transmite mișcări. SOARE, MAȘ. 126. Masa mobilă se mișcă abia simțit. V. ROM. martie 1955, 238. ◊ (Jur.; de obicei cu accentul pe prima silabă) Ai mobilă sau bunuri mobile = avere, bunuri care pot fi mutate dintr-un loc în altul; avere mișcătoare. Bunurile sînt mobili prin natura lor, prin determinațiunea legei. HAMANGIU, C. C. 119. Timbru mobil = (în opoziție cu timbru s timbru care se aplică. Se pun în circulație noile timbre mobile fiscale. BO 1952, 181. (Tipogr.) Caractere (sau litere) mobile = litere izolate care se culeg una cîte una (alăturîndu-se pentru a forma cuvinte). Cf. COSTINESCU, LM. (Mil.) Trupe mobile = unități militare cu capacitate de deplasare rapidă. Cf. COSTINESCU, LM. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă mereu expresia; mereu în mișcare. Cu coatele pe masă, se uita țintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi. VLAHUȚĂ, O. A. III, 31. Din oglindă, o privea o femeie cu ochi aprinși, . . . cu față mobilă. DEMETRIUS, A. 325. 2. S. n. Corp în mișcare. A zice, spre exemplu, că distanța mobilului M de origine este de 5 metri, nu este a fixa posițiunea acestui punt, mobilul putîndu-se atunci afla în M sau M'. CULIANU, A. 8. Dacă am avea un mobil oarecare, supus la acțiunea unei puteri constante, el se va mișca după aceleași legi la care este supusă și căderea corpurilor. PONI, F. 24. Viteza tinde să crească, de cîte ori mobilul se îndreaptă spre poziția inițială de repaus, și să scadă cînd se îndepărtează de dînsa. CIȘMAN, FIZ. I, 105. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Principiul este hotărît, este fix; aplicarea e mobilă, după împrejurări. MAIORESCU, D. I, 368, cf. id. CR. III, 402. Echilibriul mobil al temperaturelor. PONI, F. 151. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Accentul liber . . . poate să se schimbe ín cursul flexiunii cuvîntului, și atunci se numește accent liber mobil. id. I. L. 56, cf. 68. ◊ Substantiv mobil = substantiv care, prin adăugarea unui sufix, își poate crea formă de feminin de la cea de masculin sau formă de masculin de la cea de feminin. Formarea de substantive feminine de la masculine și de substantive masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix.. . poartă numele de moțiune, iar substantivele în stare de a suferi această modificare se numesc mobile. L. ROM. 1953, nr. 2, 32. Sărbătoare mobilă = sărbătoare din calendarul creștin care nu cade în fiecare an la aceeași dată. Cf. CADE. . S. n. Cauză, impuls, imbold; scop, obiectiv. V. r e s o r t, m o t o r. Simțămintul național fu cel dintîi mobil al planurilor sale. KOGĂLNICEANU, S. A. 99. Nu se poate admite că singurul mobil al acțiunilor lor să fie interesul. GHICA, A. 176. Mobilul. . . nu a putut fi decît vanitatea. MAIORESCU, CR. I, 267. În acest mic monolog. . . atît de caracteristic pentru Pristanda se arată totodată și mobilul ce-l mișcă, și cauza întregei lui activități. GHEREA, ST. CR. I, 346. Într-un grup de manifestanți participă un număr de indivizi diferențiați psihologic dar legați momentan de un mobil comun. LOVINESCU, C. IV, 113. Mobilul acestor fapte nu apare limpede. CONTEMP. 1949, nr. 159, 5/4. – Accentuat și: (1) móbil. – Pl.: mobili, -e și (învechit, f.) mobili. - Din fr. mobile, lat. mobilis.

schimbător, ~oare [At: N. TEST. (1648), 107^r/19 / V: (reg) șc~ / Pl: ~i, ~oare / E: schimba + -tor] 1 sm (Înv) Persoană care schimba (1) ceva, îndeosebi bani Vz zaraf. 2 sf (Reg) Fiecare dintre cele două femei care, împreună cu alte două, joacă (pe rând) drăgaica pe la casele sătenilor. 3 a Care se schimbă (30), se modifică, se transformă Si: nestatornic, schimbăcios (1), (reg) schimbat² (6), (îvr) schimbaci (1), schimbeț (1). 4 a (Spc) Care se schimbă (30) ușor, mereu, fiind puțin stabil ori statornic Si: nestatornic, schimbăcios (2), (reg) schimbat² (7), (îvr) schimbaci (2), schimbeț (2). 5 sm (Înv) Persoană care schimbă (29) ceva, care nu respectă ceva. 6 a (Mat; îvr; spc) Care divide, care servește ca divizor. 7 a (Nob; d. păsări) Migrator. 8 smf (Pgn) Nume dat unor mecanisme, unor unelte, unor părți ale lor etc. care au rolul de a schimba (1) ceva, de a transfera (și a transforma) ceva. 9 sn (Îs) ~ de căldură Aparat sau instalație prin care circulă două sau mai multe medii fluide cu temperaturi diferite și în care are loc un schimb sau un transfer de căldură, de la mediul mai cald la mediul mai rece. 10 sn (Îs) ~ de ioni Substanță chimică având proprietatea de a schimba ionii săi cu o cantitate echivalentă de alți ioni din soluția cu care vine în contact. 11 sn (Îs) ~ de viteză Mecanism care are multe angrenaje cu roți dințate, cu ajutorul căruia se poate schimba (mări sau micșora) turația, respectiv viteza de lucru sau de deplasare a unei mașini. 12 sn (Îs) ~ de cale Dispozitiv care se montează la intersecția a două linii de cale ferată, pentru a permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta. 13 sn (Îs) ~ telefonic Echipament tehnic de comutație dintr-o centrală telefonică, prin intermediul căruia se realizează legarea liniei care cheamă cu linia postului solicitat. 14 sfn Piesă în formă de arc, prevăzută cu găuri, care se atașează la osia cotigii plugului și care se reglează, cu ajutorul unui cârlig introdus într-una din găurile piesei, brăzdarul plugului pentru a tăia brazda mai îngustă ori mai lată Si: (pop) schimboaie, (reg) cocârlă (12), (reg) cocârțeală, corlobaie (2), mână. 15 snm (Reg; la războiul de țesut; adesea la plural) Tălpig. 16 sf Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a se obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă¹, cumpănă (18), (reg) buhai (11), capră (29), cântarul (10) pietrelor, vârtej, zăvor, (înv) crainic¹ (2).

REACTOR NUCLEAR s. n. (FIZ.) Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele printr-o reacție în lanț controlată. Funcționarea unui r.n. se bazează pe faptul că fisiunea unui nucleu atomic, provocată de acțiunea unui neutron, este însoțită de eliberarea altor 2-3 neutroni, precum și de degajarea unei însemnate cantități de energie (îndeosebi ca energie cinetică a fragmentelor de fisiune și a neutronilor emiși), care, în final, apare sub formă de căldură. Fiecare nou neutron poate provoca, la rândul lui, fisiunea unui alt nucleu și astfel numărul neutronilor, ca și cel al fisiunilor, poate crește în avalanșă, procesul dobândind un caracter de reacție în lanț autoîntreținută. Din punctul de vedere al vitezei neutronilor care realizează fisiunile, r.n. se împart în: r. termice, în care viteza predominantă corespunde practic unei situații de echilibru termic al neutronilor cu materialele din zona activă; r. epitermice, în care aproape jumătate din fisiuni se datoresc neutronilor cu viteze superioare celor de agitație termică; r. intermediare, în care majoritatea fisiunilor sunt produse de neutroni ale căror viteze sunt superioare celor de agitație termică și inferioare celor cu care neutronii sunt eliberați în procesele de fisiune; r. rapide, în care fisiunile sunt înfăptuite de neutronii ale căror viteze nu diferă mult de cele cu care ei sunt emiși prin fisiune. Partea cea mai importantă a r.n. este regiunea unde se desfășoară reacțiile de fisiune, numită zona activă. Aici se află materialul fisionabil sau combustiblul nuclear, care poate fi: uraniu natural, uraniu îmbogățit cu izotopul U{²35}, plutoniu etc., și moderatorul, care are rolul de a încetini neutronii rapizi și care poate fi: apă obișnuită, apă grea, grafit etc. În r.n. de tip eterogen combustibilul nuclear este dispus sub formă de elemente distincte (de obicei bare) înconjurat de moderator, iar în r.n. de tip omogen combustibilul și moderatorul formează un amestec intim, sub forma unei soluții sau a unei suspensii. Proporția de moderator raportată la cantitatea de combustibil depinde de felul r.n., fiind mai mare la r.n. termice și foarte mică (sau lipsind complet) la r.n. rapide. Zona activă este înconjurată de un reflector, care are rolul de a reduce, prin împrăștiere elastică, scăpările de neutroni în afara zonei active. Pentru reglarea puterii, r.n. este prevăzut cu câteva bare de control (sau de reglaj), care pot fi introduse mai mult sau mai puțin în zona activă și care, fiind făcute din materiale puternic absorbante, acționează asupra cantității de neutroni liberi și, implicit, asupra intensității reacției globale. Alte bare de același tip, numite bare de siguranță, au rolul de a opri automat funcționarea r.n. în caz de avarie. Căldura produsă în zona activă este preluată și transferată în afara r.n. prin intermediul unui agent de răcire, care poate transporta energia termică până la un schimbător de căldură sau direct la un turbogenerator (în cazul unor tipuri de r.n. energetice) ori la un turn de răcire (în cazul r.n. de cercetare). Drept agenți de răcire se folosesc: apă, apă grea, gaze (ex. bioxid de carbon), metale topite (ex. sodiu), substanțe organice (ex. difenil) etc. Uneori agentul de răcire se confundă cu moderatorul (de exemplu la r.n. cu apă). O componentă importantă a r.n. este recipientul, care împiedică substanțele radioactive să iasă în afara zonei active și care uneori este și vas de presiune pentru agentul de răcire. Pentru evitarea iradierii personalului cu radiațiile nocive foarte intense care se formează în zona activă, precum și pentru evitarea contaminării aparaturii și echipamentului auxiliar, recipientul r.n. este înconjurat de un zid gros dintr-un material absorbant (de obicei beton special). R.n. este prevăzut cu un tablou de comandă, care conține comenzile dispozitivelor de reglaj, precum și instrumentele de măsură și de înregistrare pentru temperatura și presiunea din zona activă, fluxul de neutroni, pozițiile barelor de control și ale celor de siguranță etc. Se construiesc r.n. pentru diferite scopuri: a) r. de cercetare, care oferă posibilitatea utilizării fluxurilor intense de neutroni și de radiații gamma și care uneori poate și folosit și pentru producerea izotopilor radioactivi; b) r. energetic, care este destinat producției de energie termică și care poate fi staționar (montat într-o centrală electronucleară) sau mobil (montat pe nave de suprafață, pe submarine etc.); c) r. reproducător, care transformă un material puțin fisionabil (ex. U²³⁸)sau nefisionabil (ex. Th²³²) într-un combustibil nuclear mult mai eficient (în Pu²³⁹, respectiv U²³³), în vederea utilizării ulterioare a acestuia într-un r.n. energetic. Primul r.n. a fost construit la Chicago (S.U.A.), în 1942, de către E. Fermi; era un r.n. eterogen, cu grafit moderator, de putere practic nulă. În prezent puterea r.n. ca și diversitatea de tipuri, este în continuă creștere; cele mai mari r.n. au puteri de ordinul sutelor de megawați. În România a fost dat în funcțiune, în 1954, un r.n. de cercetare, de tip eterogen, care funcționează cu uraniu îmbogățit (10% U²³⁵), având ca moderator apa obișnuită; s-a construit, la Cernavodă, o centrală atomoelectrică, în colaborare cu Canada, pe baza conceptului r.n. de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium). Centrala atomoelectrică funcționează cu uraniu natural și utilizează apa grea ca moderator și ca agent de răcire. Primul grup energetic (din cele 5 preconizate) are o putere instalată de 700 MW și a fost inaugurată oficial la 17 apr. 1996 (producția de energie electrică a început în nov. același an).

MERS¹ s. n. Faptul de a m e r g e. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul; umblet, mergere. Fără drum și fără nici o poticâ de mărs sau de trecere. CANTEMIR, ap. GCR I, 360/23. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul. EMINESCU, O. I, 91. Trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. Și se întorc cu mersul spre libice maluri. COȘBUC, AE. 15. De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 540. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30, cf. DOINE, 17. Mersul trenurilor (sau vapoarelor) = orar după care circulă trenurile (sau vapoarele); p. ext. tabel sau broșură care cuprinde acest orar. Cf. ALEXI, W. La agenția companiei Fraissinet mersul vapoarelor fu studiat cu de-amănuntul. BART, E. 74. ◊ L o c. a d v. Din mers = fără a se opri (sau a opri pe altul) din înaintare; în timpul deplasării; mergînd. Se întoarce, așezindu-și din mers firele de păr în care lucește lumina. C. PETRESCU, Î. II, 271. Încingîndu-se din mers . . . colonelul alergă pe urma generalului. BRĂESCU, V. 36. O șalupă cu flamură galbenă – pavilionul de carantină – ne acostează din mers. BART, S. M. 38. ♦ Fel de a merge al cuiva, umblet, pas; ritmul sau viteza cu care merge cineva; (învechit și popular) mersură, (rar) mersătură. Ieși Zamfira – mers isteț. COȘBUC, B. 20. Logofătul Baloș cu mersul lui de neam ales. DELAVRANCEA, O. II, 179. Avea mersul legănat și așăzat, ca oamenii cei în vîrstă. BUJOR, S. 80. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau, HOGAȘ, M. N. 130. O, dac-ar fi ea. . ., declamă dînsul patetic, aprinzîndu-și închipuirea și grăbindu-și mersul. REBREANU, I. 103. Petre își iuți mai mult mersul. id. R. II, 199, cf. ENC. VET. 133. Șomerii îi cunoști după mers, după cum leagănă brațele. SAHIA, N. 93. Îi ieși înainte cu un mers țeapăn. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Intrară în porumb și-și încetiniră mersul. PREDA, Î. 149, cf. DEȘLIU, G. 14. Dragă-mi e lelița-naltâ Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. A trecut bădița dealul, îi cunosc mersul și calul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 96. Că ți-i mersul legănat, Trupușorul dezmierdat. ȘEZ. Î, 49. Îmi place miesu la calu aiesta. ALR II 2 969/95, cf. 2 965/260, 272, 279, 284, 316, 346, 349, 353, 362, 386, 414, 551, A I 20, 23. 2. (Adesea în corelație cu î n t o r s) Plecare, ducere. N-ave nime nice o nevoie, nice la mărsu, nici la întorsu. NECULCE, L. 42. Trecut-au tătarii . . . și la mărsu și la întorsu tot pen țara Muntenească. id. ib. 105. Trăgea nădejde altul de domnie, atunce cu mersul boierilor la Poartă. MUȘTE, LET. III, 7/9. 3. (Rar) Curgere, curs (al unei ape curgătoare). Peste mersul Oltului prin lume, un fenomen de mari proporții se suprapune. BOGZA, C. O. 259, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). Mersul ascendent al gazelor și mersul descendent al șarjei. IOANOVICI, TEHN. 37. 5. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). Mersul general al omenirei. . . aduce acele minunate reînnoiri ce se fac pe pămînt. BĂLCESCU, M. V. 4. Teatrul românesc era în floarea lui. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său, ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I, 345. Acești cetățeni protestează că urbea lor e lăsată afară din mersul progresului ! CARAGIALE, O. IV, 21. Mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc. COȘBUC, P. II, 203. Grea meserie e aceea de judecător pentru unul care pricepe însemnătatea misiunii lui și pe care-l interesează direcția mersului stărilor sufletești ale oamenilor. BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 250. Cîrciumarul închidea ochii și urechile, fiind vorba de bunul mers al afacerii. REBREANU, I. 153. Viața își reluă chiar de-a doua zi mersul ei obișnuit. id. ib. 261. Membrii cari să cunoască mersul daraverilor oricăror bresle. N. A. BOGDAN, C. M. 45. Păstra de la zi la zi, după orînduiala profesorului din București, o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Reprezentarea grafică a mersului unei reacții chimice. MARCOVICI, CH. 142. Ideile lui au o complexitate, mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, M. 191. Aglomerarea acestor păsări. . . se explică prin mersul vremii, dintr-odată schimbătoare. LiNȚIA, P. II, 71. Mers înainte = progres. Știința se dovedește un puternic factor al mersului înainte spre comunism. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 801. ♦ Desfășurare a unei activități. Cum vă amestecați d-voastră în mersul justiției ? MAIORESCU, II, 166. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. Cînd mai rămase de tăiat ca de patru degete, omul opri fierăstrăul din mers. CONTEMP. 1 953, nr, 376, 4/2. Mersul unui ceasornic, al unei mașini, al unui transformator. DT. 6. (Învechit, rar) Fel de a acționa, de a proceda; procedeu. Era om bun, blînd, mersele măriei sale cinstite. LET. II, 416/12. – Pl.: (învechit, rar, 6) merse. – Și: (regional) mes s. n. – V. merge.

vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi¹, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc², vârtitură (2), vier³, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean³, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir² (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel¹ (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț² de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod¹, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par¹. 29 sn (Reg) Cric². 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus¹ pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă² (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).