ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ablațiune s. f. 1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare. 2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor. ♦ reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare. 3. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență. (< fr. ablation, lat. ablatio)

ABRUTIZA, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – Din fr. abrutir.

abrutiza vb. tr., refl. a face să-și piardă, a-și pierde însușirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza. (după fr. abrutir)

ABSENTA, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s’)absenter, lat. absentare.

ABSENȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

absolut, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricție, necondiționat. 2. total, complet, desăvârșit. ◊ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine și prin sine. III. adv. cu desăvârșire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

absolutism s. n. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere. (< fr. absolutisme)

absurd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admițând un raționament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

ABUZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.

ABUZIV, -Ă, abuzivi, -e, adj. 1. Exagerat, excesiv. 2. (Despre acțiunile omului) Arbitrar, ilegal; (despre oameni) care abuzează de puterea sa. – Din fr. abusif, lat. abusivus.

ACATIST, acatiste, s. n. 1. Imn și slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinți. 2. Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ◊ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorințe. [Acc. și: acatist] – Din sl. akatistŭ.

ACCEPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

ACCEPTA, accept, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTARE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

ACCES, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

ACETILSALICILIC adj. (În sintagma) Acid acetilsalicilic = medicament folosit în stările gripale pentru proprietățile sale febrifuge și analgezice; aspirină. – Din fr. acétylsalicylique.

ACHINEZIE s. f. Imposibilitate de a executa mișcări, imobilitate și rigiditate a mușchilor, fără ca bolnavul să fie paralizat. – Din fr. akinésie.

ACHIU², achiuri, s. n. 1. Bilă de încercare la jocul de biliard, care urmează să stabilească persoana care începe partida. 2. Tac². – Din fr. acquit.

ACICLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale cărei organe sunt așezate în spirală. 2. (Despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.

ACIRA, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var.: acera vb.I] – Et. nec.

ACOMODARE, acomodări, s. f. Acțiunea de a se acomoda. ◊ Acomodarea cristalinului (sau acomodare vizuală) = modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el. – V. acomoda.

ACOPERI, acopăr, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care le ascunde sau le protejează. ◊ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a săvârși fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. ♦ A pune acoperiș unei clădiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzură etc. 4. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adăpost prin măsuri și acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tăinui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înăbuși. 7. Refl. și tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face față cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; franțuzism) A străbate o distanță. ◊ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acoperă, conj. pers. 3: acopere] – Lat. acco(o)perire.

ACORD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

ACORDA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din fr. accorder.

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispoziția cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o știre etc. să apară demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Sumă de bani special rezervată de un cumpărător din contul său, la o bancă ce deservește un furnizor, pentru ca acestuia să i se facă plata în momentul în care dovedește predarea furniturilor în condițiile stabilite înainte prin contract. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

ACRI, acresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni (mai) acru; a (se) înăcri. ♦ Refl. a se mura (1). ♦ Refl. (Despre alimente) A se altera, a se strica. 2. Fig. A face să devină sau a deveni ursuz, supărăcios, urâcios. ◊ Expr. (Refl.) A i se acri (cuiva) cu (sau de) ceva (sau de cineva) = a se plictisi, a se sătura de ceva (sau de cineva). – Din acru².

ACROBAT, -Ă, acrobați, -te, s. m. și f. Gimnast care execută exerciții de echilibristică. ♦ Fig. Persoană inconsecventă în comportare, în idei etc.; persoană care caută să epateze, să iasă din comun. – Din fr. acrobate.

ACTINIC, -Ă, actinici, -ce, adj. (Despre radiații) Capabil să producă reacții (foto) chimice. – Din fr. actinique.

ACTIV, -Ă, activi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care participă (în mod efectiv) la o acțiune; harnic, vrednic. ◊ Membru activ = membru al unei organizații, societăti, instituții etc. având anumite obligații și bucurându-se de drepturi depline în cadrul acelei organizații. Metodă activă = metodă de predare care stimulează activitatea personală a elevilor. ♦ (Mil.) Care este în serviciu efectiv, sub steag. Apărare activă = apărare care folosește contraatacuri, pentru a slăbi și a nimici forțele inamice. 2. (Despre corpuri sau substanțe) Care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect etc. ◊ (Chim.) Corp activ = corp care intră ușor în reacție. 3. (Despre diateza verbală) Care exprimă faptul că subiectul săvârșește acțiunea. ♦ (Despre vocabular) Care este folosit în mod frecvent în vorbire. 4. (Despre operații, conturi, bilanțuri) Care se soldează cu un profit, cu un beneficiu. II. S. n. 1. Totalitatea bunurilor aparținând unei persoane fizice și juridice. 2. Totalitatea mijloacelor economice concrete care aparțin unei întreprinderi, instituții sau organizații economice; parte a bilanțului unde se înscriu aceste mijloace. 3. (În expr.) A avea ceva la activul său = a fi autorul unei acțiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o acțiune (gravă) pe seama cuiva. 4. Colectiv de persoane care activează intens în domeniul vieții politice și obștești sub conducerea organizațiilor partidului clasei muncitoare sau a organizațiilor de masă. – Din fr. actif, lat. activus; (II și) rus. aktiv.

ACTIVIZA, activizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să lucreze mai intens. ♦ A grăbi desfășurarea unui proces, a unui fenomen etc. – Activ + suf. -iza.

ACTUALIZA, actualizez, vb. I. Tranz. A face să fie actual, a (re)aduce în prezent; a face să corespundă gusturilor, cerințelor prezentului; p. ext. a reînvia ceva. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. actualiser.

ACȚIONA, acționez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o acțiune, o faptă etc. ◊ Expr. (Tranz.) A acționa (pe cineva) în justiție (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în mișcare, a face să funcționeze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de funcționare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ți-o] – Din fr. actionner.

ACȚIUNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfășurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare, care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

ADAPTA, adaptez, vb. I. 1. Tranz. A transforma pentru a corespunde anumitor cerințe; a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări; a face să se potrivească. 2. Tranz. și refl. (Biol.) A (se) transforma prin adaptare (2). 3. Refl. și tranz. A (se) acomoda, a (se) deprinde, a (se) obișnui. – Din fr. adapter, lat. adaptare.

ADĂPOST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ◊ Adăpost (antiaerian) = loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ADĂUGA, adaug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var.: adăoga vb. I, adaoge vb. III, adăogi, adăugi vb. IV] – Lat. *adaugere.

ADECVA, adecvez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a fi adecvat. – Din adecvat (derivat regresiv) – adecvare s. f. corectat(ă)

ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

ADICĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. [Acc. și: adică. – Var.: (reg.) adecă, dică adv.] – Et. nec.

ADMINISTRAȚIE, administrații, s. f. 1. Totalitatea organelor administrative ale unui stat; secție a unei instituții însărcinată cu administrarea acelei instituții. ◊ Administrație de stat = a) formă de activitate (executivă și de dispoziție) a statului pentru realizarea funcțiilor sale; b) totalitatea organelor de stat prin care se desfășoară această activitate. Consiliu de administrație = organ colegial însărcinat cu administrarea unei întreprinderi sau a unei instituții. 2. Parte a armatei care se ocupă cu organizarea, întreținerea, completarea și mobilizarea forțelor armate, precum și cu probleme privitoare la ordinea interioară a trupelor. ♦ Conducerea politică-administrativă a unui stat, a unei regiuni etc. (ocupate), exercitată de militarii ocupanți. – Din (1) fr. administration, lat. administratio, (2) rus. administrațiia.

ADNOTA, adnotez, vb. I. Tranz. A face însemnări pe marginea unui text, care să explice, să întregească textul respectiv. – Din lat. adnotare, annotare.

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

AERISI, aerisesc, vb. IV. Tranz. A lăsa să pătrundă aer¹ (1) proaspăt într-o încăpere; a expune un obiect (de îmbrăcăminte) la aer¹. ♦ Refl. A ieși afară pentru a respira aer¹ proaspăt; a se răcori. [Pr.: a-e-] – Din ngr. aerízo (aor. aérisa).

AERODINAMIC, -Ă, aerodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a mecanicii fluidelor care se ocupă cu studiul mișcării aerului¹ și, în general, al gazelor, precum și cu studiul mișcării corpurilor într-un mediu gazos. 2. Adj. Referitor la aerodinamică (1). ♦ (Despre vehicule) Care este astfel construit încât să întâmpine în deplasare, o rezistență minimă din partea aerului¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérodynamique.

AFÂNA, afânez, vb. I. Tranz. A face un material granular să fie mai rar, mai puțin compact, a-i mări volumul prin săpare, fărâmițare etc. – Din lat. *affenare.

AFEMEIAT, afemeiați, adj., s. m. (Bărbat) care umblă după femei, căruia îi place să facă curte femeilor; muieratic. [Pr.: -me-iat] – Femeie + suf. -at (probabil după fr. efféminé).

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

AFOCAL, -Ă, afocali, -e, adj. (Despre sisteme optice) Care este format din două (grupuri de) lentile, așezate astfel încât focarul-imagine al uneia să coincidă cu focarul-obiect al celeilalte. – Din fr. afocal.

AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUNDA, afund, vb. I. 1. Tranz. și refl. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări, a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).

AGĂȚĂTOR, -OARE, agățători, -oare, adj. s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. s. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la fiecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci. [Var.: acățător, -oare adj.] – Agăța + suf. -ător.

AGENDĂ, agende, s. f. 1. Carnet cu foi ca de calendar, în care se notează lucrările care urmează să fie făcute la anumite date. 2. Ordine de zi. – Din fr., lat. agenda.

AGENT, -Ă, agenți, -te, s. m. și f. 1. S. m. și f. Reprezentant (oficial) al unei instituții, al unei organizații, al unui stat etc., care îndeplinește anumite însărcinări. Agent diplomatic. Agent de transmisiuni. Agent provocator. Agent secret. 2. S. m. Factor activ, care provoacă diferite fenomene fizice, chimice etc. Agenți atmosferici. ◊ Agenți geografici = factori fizici sau biologici care, prin acțiunea lor, produc transformări continue în învelișul geografic. Agent corosiv v. corosiv. 3. S. m. (Biol.; în sintagma) Agent patogen = microorganism capabil să pătrundă și să se înmulțească într-un organism animal sau vegetal, provocând manifestări patologice. 4. S. m. (Lingv.; în sintagma) Nume de agent = substantiv sau adjectiv care indică pe autorul acțiunii unui verb. [Var.: (înv.) aghent s. m.] – Din fr. agent, lat. agens, -ntis, rus. aghent.

AGRAFĂ, agrafe, s. f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc să prindă sau să fixeze o haină, părul etc. ♦ Piesă de metal cu care se leagă blocurile de piatră, se fixează zidăria etc. 2. (Med.) Mică piesă metalică cu care se prind și se mențin unite buzele unei plăgi până la cicatrizare; copcă. 3. Ornament în formă de consolă la capătul unui arc. – Din fr. agrafe.

AHO interj. 1. Strigăt cu care se încetinește sau se oprește mersul boilor (înjugați). 2. Strigăt cu care începe plugușorul. 3. Strigăt prin care căutăm să oprim pe cineva de a face ceva. – Onomatopee.

AICI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Până aici! = destul! ajunge! Pe aici ți-e drumul! = șterge-o! pleacă! a plecat! a șters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o șterge; a pleca fără urmă, a dispărea. 2. În acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotărâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape să..., gata-gata să..., mai că... [Var.: aci, acia, acilea, aice, aicea adv.] – Lat. ad-hicca.

AJUNGE, ajung, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc după parcurgerea unui drum, a atinge capătul unui drum; a sosi. ◊ Expr. A ajunge departe = a răzbi prin greutăți și a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterii; a fi într-o situație disperată. ♦ Intranz. și tranz. A atinge (o limită în timp), a apuca (o anumită vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urmă, o ființă sau un vehicul în mișcare; a prinde din urmă. ◊ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbătrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufletească) A cuprinde, a răzbi. 4. Intranz. A se întinde până la...; a atinge. ♦ A reuși să atingă ceva situat sus sau departe. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prăjina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre prețuri; p. ext. despre mărfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se înțelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. și tranz. A fi în situația de a... 3. Intranz. A deveni. ◊ Expr. A ajunge rău = a decădea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reuși, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discreția cuiva. ♦ Intranz. și refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. și refl. A fi în cantitate suficientă. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a ști ce e de făcut. – Lat. adjungere „a uni, a lipi”.

AJUTAJ, ajutaje, s. n. (Tehn.) Tub scurt, executat astfel încât scurgerea fluidelor să se producă în fiecare secțiune la presiunile sau la vitezele dorite; duză (1). – Din fr. ajoutage.^[1]

ALĂPTA, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. – A³ + lapte (după fr. allaiter).

ALBI, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.

ALEGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Operație care se efectuează conform unor norme precise și dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită sarcină. – V. alege.

ALEXANDRINISM s. n. 1. Ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice, semigrecești, semiegiptene, cu centrul în orașul Alexandria (sec. III î.Hr. – III d.Hr.). 2. Caracterul operei poeților alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei și filozofiei în perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme.

ALFABETIZA, alfabetizez, vb. I. Tranz. A învăța pe un analfabet să scrie și să citească. – Alfabet + suf. -iza.

ALIANȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

ALIMBA, alimbez, vb. I. Tranz. A descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a o putea face să navigheze în ape de mică adâncime. – Cf. limb.

ALIMENTA, alimentez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A consuma sau a da să consume alimente; a (se) hrăni. 2. Tranz. și refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor instituții, întreprinderi etc. pentru asigurarea funcționării sau activității acestora. – Din fr. alimenter.

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.

ALTERA, alterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere transformări sub acțiunea mediului extern; a (se) descompune, a (se) strica. ◊ Tranz. Căldura alterează alimentele. 2. Tranz. A denatura, a falsifica, a transforma. 3. Refl. (Fon.; despre sunete) A se schimba, a se transforma. 4. Tranz. (Muz.) A ridica sau a coborî un sunet, un acord etc. cu un semiton sau două (cu ajutorul diezilor, bemolilor etc.) – Din fr. altérer, lat. alterare.

ALTERNA, alternez, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a face să revină succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face să se succeadă la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternanțe (2). – Din fr. alterner, lat. alternare.

ALTÎNCOTRO adv. (Rar, în expr.) A nu avea (face) altîncotro = a nu putea să facă altfel. – Alt + încotro.

ALTUL, ALTA, alții, altele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu altă ființă sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de față sau care este cel obișnuit) Să răspundă altul. ◊ Expr. Unuia (și) altuia = oricui. Unii (și) alții = mulți. Unul ca altul = la fel, deopotrivă, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul după altul = succesiv. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Poveste, întâmplare. ◊ Expr. Alta (acum)!, exprimă dezaprobarea față de o propunere sau o veste neașteptată. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (și) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice preț; fără a se gândi prea mult. Până una-alta = deocamdată. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorbă-n vorbă. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanță cu „unul”, „una”) Celălalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter.

ALUNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

ALUNGA, alung, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).

AMARA, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMATOR, -OARE, amatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva; (persoană) care este dispusă să cumpere ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator.

AMĂREALĂ, amăreli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amărăciune. ◊ Amăreala merelor și perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe aceasta a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuințată, pentru proprietățile sale expectorante, contra afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amărî + suf. -eală.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMBALA, ambalez, vb. I. 1. Tranz. A împacheta ceva într-un material protector, în vederea ușurării manipulării lui și a transportului. 2. Tranz. A face ca viteza unui motor să devină mai mare decât viteza lui nominală. 3. Refl. (Despre cai) A începe să fugă tare (fără a putea fi oprit). 4. Refl. Fig. A se lăsa purtat de mânie, de entuziasm, a se avânta într-o discuție aprinsă; a se antrena, a se aprinde. – Din fr. emballer.

AMBIGUIZA, ambiguizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să devină ambiguu. [Pr.: -gu-i-] – Ambiguu + suf. -iza.

AMBULATORIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesită spitalizare. 2. S. n. Instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.

AMENAJARE, amenajări, s. f. 1. Acțiunea de a amenaja și rezultatul ei. 2. Ansamblul de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. ◊ Amenajare hidraulică = amenajare pentru prevenirea acțunilor dăunătoare ale unui curs de apă și pentru valorificarea resurselor lui potențiale. – V. amenaja.

AMENINȚA, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”).

AMFITRION, -OANĂ, amfitrioni, -oane, s. m. și f. (Livr.) Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi; gazdă. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon.

AMIN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.

APARTEU, aparteuri, s. n. Scurt monolog rostit cu glas scăzut de un actor pe scenă, ca pentru sine, în așa fel încât să fie auzit numai de spectatori, nu și de partenerii aflați pe scenă. – Din fr. aparté.

APOGEU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.

ASIBILA, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

ATIC, -Ă, atici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ◊ Frumusețe atică = frumusețe perfectă. 2. S. n. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei și menită să mascheze acoperișul. 3. S. n. Etaj scund situat imediat sub acoperiș. – Din fr. attique.

AUGUR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.

AUREOLA, aureolez, vb. I. Tranz. 1. A înconjura cu o aureolă. 2. Fig. A încununa, a glorifica (pentru calitățile sale). [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréoler.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

AURIT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (1) sau imitând poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ți (sau să-ți fie etc.) gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.

AUTENTIFICA, autentific, vb. I. Tranz. A face ca un act să devină autentic; a legaliza. [Pr.: a-u-] – După fr. authentifier.

AUTOANTICORP, autoanticorpi, s. m. (Biol.) Anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor sale celule sau țesuturi.[Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-anticorps.

AUTOCONTROL, autocontroale, s. n. Control exercitat asupra propriei sale persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

AUTODAFE, autodafeuri, s. n. 1. Ceremonie în cursul căreia cei condamnați de inchiziție pentru erezie erau puși să revină la credința părăsită. 2. Ardere pe rug la care erau condamnați, în timpul inchiziției, cei socotiți eretici; p. ext. acțiune care duce la distrugerea prin foc. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodafé.

AUTODETERMINARE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală; p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (după fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).

AUTOFON, -Ă, autofoni, -e, adj. (Despre instrumente muzicale de tipul clopoțelului, gongului etc.) Care produce sunete exclusiv prin vibrarea componentelor sale elastice, fără ajutorul unei tensiuni speciale. [Pr.: a-u-] – Din engl. autophone.

AUTONOMIE s. f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr.: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

AUTORITAR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

AUTORITATE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.

AUTORIZAT, -Ă, autorizați, -te, adj. Împuternicit cu autoritate (publică); împuternicit să facă, să spună etc. ceva. ♦ Făcut de o persoană care are autorizație. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

AUTOTROF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil să transforme substanțele anorganice în elemente organice necesare hranei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.

AUZI, aud, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?; b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. și: (pop.) auz] – Lat. audire.

AVANS, avansuri, s. n. 1. Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă curentă datorată ca retribuție sau salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate în contul unor zile-muncă, la încheierea unui contract etc. 2. (În expr.) A face (cuiva) avansuri = a încerca să obțină prietenia sau dragostea cuiva prin lingușiri, concesii (de ordin etic) etc. 3. Interval de timp, distanță etc. cu care cineva sau ceva se află înaintea altuia. – Din fr. avance.

AVARIA, avariez, vb. I. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o avarie; a (se) strica, a (se) deteriora. [Pr.: -ri-a] – Din fr. avarier.

AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

AVERTISMENT, avertismente, s. n. 1. Înștiințare prealabilă, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii). 2. Sancțiune administrativă aplicată unui angajat pentru o abatere disciplinară și prin care se atrage atenția acestuia că va fi sancționat mai aspru la o nouă abatere. ◊ Expr. A da cuiva un avertisment = a atrage atenția cuiva să nu repete o greșeală. ♦ Sancțiune aplicată de arbitru unui sportiv pentru joc neregulamentar și care, la repetarea abaterii, poate fi urmată de eliminarea din joc a sportivului. – Din fr. avertissement.

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atenția, a preveni pe cineva (că va suferi consecințele acțiunii pe care intenționează să o săvârșească). – După fr. avertir.

AVIZ, avize, s. n. 1. Înștiințare scrisă cu caracter oficial. ◊ Expr. (Glumeț) Aviz amatorilor, se spune pentru a atrage atenția aceluia care pare să aibă un interes în problema în discuție. 2. Părere, apreciere competentă emisă de cineva (din afară) asupra unei probleme aflate în dezbatere; rezoluție a unei autorități competente. – Din fr. avis.

AVORT, avorturi, s. n. Întrerupere accidentală sau provocată a gravidității înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern. – Din avorta (derivat regresiv).

AXONOMETRIE s. f. Metodă de reprezentare a obiectelor spațiale pe un plan, astfel ca imaginea obținută să dea impresia realității. – Din fr. axonométrie.

AZOTAT², -Ă, azotați, -te, adj. Care are în compoziția sa azot. – Din fr. azoté.

BA adv. 1. (Exprimă opoziția față de ideea din propoziția negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ◊ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ◊ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziție interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă; a se abține. ◊ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ◊ (Cu slăbirea ideii de opoziție, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nțelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioși!; b) să fim drepți! 2. (Urmat de și sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură își bea banii, mintea, ba și sănătatea. 3. (În corelație cu el însuși, având rol de conjuncție disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.

BABACĂ, babaci, s. m. (Reg.) Tată. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii, se spune despre cineva care duce o viață fără griji cu banii tatălui său sau, p. ext., cu banii altuia. ◊ (Fam.; la pl.) Părinți. [Var.: băbacă, babac s. m.] – Din ngr. babákas.

BABALÂC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalıc.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă¹. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiș sau a unui planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită și moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.

BAIU interj. (Reg.) Nici să nu te gândești (la așa ceva)! nici vorbă! – Probabil din ba + io (= eu).

BALAMA, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALONA, balonez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) umfla, a (se) rotunji ca un balon. ♦ A i se umfla sau a face să i se umfle cuiva abdomenul din cauza gazelor de fermentație din intestine. – Din fr. ballonner.

BANALIZA, banalizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină banal. – Din fr. banaliser.

BANCĂ¹, bănci, s. f. Scaun lung pentru două sau mai multe persoane. ◊ Expr. Banca ministerială = locurile din parlament rezervate membrilor guvernului. Banca acuzaților = locurile dintr-o sală de tribunal ocupate de acuzați. Banca apărării = locurile dintr-o sală de tribunal destinate avocaților care apără pe acuzați. ♦ Scaun, de obicei cu pupitru în față, pentru școlari. ◊ Loc. adv. (De) pe băncile școlii = (de) la școală, din (sau în) timpul petrecut în școală. ◊ Expr. A sta (sau a rămâne) în banca sa = a rămâne la locul său, a sta pasiv față de orice inițiativă, a fi docil. – Din fr. banc.

BANCĂ², bănci, s. f. 1. Intreprindere financiară care efectuează operații de plată și de credit (și organizează circulația bănească). ♦ Bancă de organe = serviciu medical care dispune de sânge pentru transfuzii, de cornee pentru transplantări etc. 2. (La unele jocuri de cărți) Sumă pe care bancherul (2) o ține în fața lui spre a plăti câștigurile celorlalți jucători. ◊ Expr. A sări (sau a face să sară) banca (în aer) = a câștiga un pot egal cu întreaga sumă pusă de bancher (2) în joc. – Din it. banca, fr. banque.

BANDERILĂ, banderile, s. f. (Rar) Suliță mică împodobită cu fâșii multicolore de pânză, pe care toreadorii o infig în ceafa taurului ca să-l ațâțe. – Din fr. banderille.

BAPTISM s. n. Doctrină și sectă creștină protestantă care consideră că botezul trebuie să fie acordat numai adulților creștini ce se căiesc de păcatul originar. – Din fr. baptisme.

BARAJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. (Psih.; în sintagma) Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.

BARBETĂ, barbete, s. f. 1. Smoc de barbă (1) lăsat să crească pe părțile laterale ale feței. 2. Parâmă scurtă care servește la legarea unei ambarcații de o navă sau de chei. – Din it. barbetta.

BARBIȘON, barbișoane, s. n. Barbă (scurtă) lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; cioc² (3), țăcălie, barbișă. – Din fr. barbichon.

BASCHETBAL s. n. Joc sportiv disputat între două echipe de câte cinci jucători, care marchează punctele făcând să treacă mingea prin coșul de sfoară împletită fixat de un panou înalt pe terenul echipei adverse; baschet. – Din engl., fr. basket-ball.

BATAT, batați, s. m. Plantă perenă din țările calde, cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivată pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine și zahăr, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BĂBESC, -EASCĂ, băbești, adj., s. f. 1. Adj. (Peior.). După felul, obiceiurile sau portul babelor. ◊ Expr. Vorbe (sau fleacuri) băbești = vorbe cărora nu trebuie să li se dea importantă. Leacuri băbești = mijloace empirice cu care se încearcă vindecarea unor boli. Socoteală băbească = socoteală făcută în mod simplist, empiric; fig. judecată greșită, îngustă. 2. S. f. Soi românesc de viță de vie, cu struguri rămuroși și boabe rotunde, de culoare neagră-albăstruie, din care se produc vinuri roșii. – Babă + suf. -esc.

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

BĂGĂTOR, -OARE, băgători, -oare, adj. (Mai ales ir.; în sintagma) Băgător de seamă = care nu face decât să observe fără a acționa; care nu are un rol precis într-o treabă. – Băga + suf. -ător.

BĂTĂIOS, -OASĂ, bătăioși, -oase, adj. Căruia îi place să se bată (I); care își susține ideile cu violență; agresiv. [Pr.: -tă-ios] – Bătaie + suf. -os.

BĂTĂTOR¹, bătătoare, s. n. 1. Băț, lopățică (împletită) în formă de palmă etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curăța de praf. 2. Suport folosit pentru bătutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. Băț subțire, la un capăt cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca să se aleagă untul; mâtcă, brighidău. 4. Parte a meliței pe care se așează transversal inul sau cânepa, spre a fi melițate. 5. Scândură mică, dreptunghiulară, care servește la tasarea pământului semănat din grădină. – Lat. batt(u)atorium.

BĂTĂUȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care caută motiv sau prilej de bătaie, căreia îi place să se bată. ♦ Scandalagiu. – Bate + suf. -uș.

BĂUTOR, -OARE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.

BÂNTUI, bântui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din magh. bántani.

BÂZĂ, bâze, s. f. Joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma așezată la subsuoara brațului opus a celui care se pune „bâză” și care trebuie să ghicească cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc strigă „bâzzz!”. – Bâz + suf. -ă.

BENGHI, benghiuri, s. n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstiții) Semn făcut pe fruntea cuiva ca să fie ferit de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s. n.] – Cf. tc. benek.

BETELIE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); bată; p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată.

BICEPS, bicepși, s. m. Mușchi cu extremitatea superioară despărțită în două ligamente; (în special) mușchiul dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul. – Din fr., lat. biceps.

BICI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. biči.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care acesta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BIOPOLITICĂ s. f. Concepție politică care încearcă să motiveze unele acțiuni agresive de acaparare și de aservire prin argumentul superiorității biologice, îndeosebi al deosebirilor de rasă. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biopolitique.

BIROU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. 3. Organul executiv și conducătorul activității curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politică și organizatorică a partidului între două adunări plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

BIRUI, birui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.) ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). – Din magh. birni.

BISA, bisez, vb. I. Tranz. 1. A repeta o parte a programului artistic la cererea publicului. 2. A cere din sală să se execute încă o dată o parte dintr-un program artistic. – Din fr. bisser.

BISERICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasă de același cult. Biserica ortodoxă. – Lat. basilica.

BIZUI, bizui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni.

BLAMABIL, -Ă, blamabili, -e, adj. (Livr.) Care merită să fie blamat; reprobabil. – Din fr. blâmable.

BLAZA, blazez, vb. I. Refl. și tranz. A(-și) toci, a(-și) pierde sau a face să piardă intensitatea simțurilor și a emoțiilor; a (se) dezgusta, a deveni sau a face să devină indiferent. – Din fr. blaser.

BLEOJDI², bleojdesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se blegi (2). – Et. nec.

BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oraș, un port sau un stat prin blocadă. 2. A închide o arteră de circulație; a împiedica circulația vehiculelor sau a persoanelor. 3. Tranz. și refl. A nu mai funcționa sau a face să nu mai funcționeze (fixându-se sau imobilizându-se) într-o poziție dată. 4. A interzice în mod legal folosirea unor produse, a unor fonduri etc. 5. (Sport) A efectua un blocaj (2). – Din fr. bloquer.

BLUZA, pers. 3 bluzează, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni bluzat. – Din bluzat (derivat regresiv).

BLUZAT, -Ă, bluzați, -te, adj. (Despre corsajul unei rochii) Făcut mai lung și mai larg și lăsat să atârne puțin peste cingătoare. – Bluză + suf. -at.

BOALĂ, boli, s. f. 1. (La om și la animale) Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, beteșug. ◊ Boala somnului = boală infecțioasă gravă transmisibilă prin înțepătura muștei țețe. Boala papagalilor = psitacoză. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boală lungă (sau mare) = febră tifoidă. Boală seacă = tuberculoză pulmonară. Boală de zahăr = diabet. ◊ Expr. A băga pe cineva în (toate) boale(le) = a supăra, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva să sufere din punct de vedere moral, a-l face să se simtă prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organică, patologică sau biochimică. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. 3. (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boală pe cineva = a avea ciudă, necaz, pică, invidie pe cineva. [Pl. și: boale] – Din sl. bolĭ.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe să se deschidă. 2. Pui de gâscă sau de rață. ◊ Expr. A paște (sau a păzi) bobocii = a-și pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începător într-un domeniu; om lipsit de experiență; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BOTNIȚĂ, botnițe, s. f. Apărătoare care se leagă la botul unor animale pentru ca să nu poată mușca, paște sau suge. – Bot + suf. -niță.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

BRAZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; răzor¹. 5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din sl. brazda.

BRÂNZĂ, (2) brânzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea și prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nici o brânză (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nici o brânză = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Ducă-se sau du-te etc.) opt cu-a brânzei sau opt (și) cu-a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de brânză (1), de cașcaval etc. – Et. nec.

BREC², brecuri, s. n. 1. Comandă dată de către arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare și la care boxerii sunt obligați să facă câte un pas înapoi pentru a se distanța unul de altul. 2. Punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său atunci când acesta are serviciul. – Din engl. break.

BREVET, brevete, s. n. Document oficial acordat de o autoritate (de stat) prin care se conferă unei persoane o distincție, o calitate în virtutea căreia are anumite drepturi speciale. ◊ Brevet de invenție = document pe care organul de stat competent îl eliberează inventatorului sau persoanei căreia acesta i-a transmis drepturile sale și prin care se recunoaște dreptul acestora de a exploata exclusiv invenția un anumit timp; patentă. – Din fr. brevet.

BREVIAR, breviare, s. n. 1. Lucrare în care sunt expuse sumar noțiuni, date etc. dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde slujbele și rugăciunile pe care preoții și călugării catolici trebuie să le facă sau să le rostească la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. bréviaire, lat. breviarium.

BRONZA, bronzez, vb. I. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de bronz sau de vopsea de bronz. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni arămiu, negru la piele, datorită soarelui; a (se) înnegri, a (se) pârli. – Din fr. bronzer.

BRUM s. n. Perturbație care poate să apară într-un sistem de transmisie audio, manifestându-se ca un zgomot de frecvență joasă, suprapus semnalului util. – Din germ. Brummen.

BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ◊ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.

BUCURA, bucur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.

BUCUROS, -OASĂ, bucuroși, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflectă bucuria: p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros să... (sau când, dacă...) = a prefera să... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu plăcere, din toată inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politețe) Cu plăcere! mă rog! – Bucura + suf. -os.

BUFNI, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni. 3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Buf¹ + suf. -ni.

BUFON, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf³ într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

BUIMĂCI, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.

BULZ, bulzi, s. m. 1. (Pop.) Cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brânză de oaie sau urdă. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel încât să reconstituie trunchiul. [Pl. și: (n.) bulzuri] – Cf. alb. bulez.

BUMERANG, bumeranguri, s. n. Armă de lemn îndoit în formă de unghi obtuz, folosită de populația băștinașă a Australiei, care, datorită formei sale și a felului în care este aruncată, revine la locul de aruncare dacă n-a atins ținta. – Din fr. boumerang.

BUNĂOARĂ adv. De exemplu, de pildă, cum ar fi, să zicem. [Var.: bunioară adv.] – Bună + oară.

BUNĂTATE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.] – Et. nec.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

BUZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este ușor despicată (ca la iepure). ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copii) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină. – Cf. alb. buzë.

BUZNA adv. (În expr.) A da (sau a intra) buzna = a năvăli (undeva) pe neașteptate, a se repezi să intre sau să iasă. [Var.: busta adv.] – Cf. magh. buszma.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de pungă interioară cusută la haine, în care se țin lucruri mărunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poartă în buzunar; p. ext. de format sau de proporții mici; de valoare redusă. Ediție de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat să cheltuiască mereu. Bani de buzunar = sumă de bani pentru cheltuieli mărunte. A da din buzunar = a plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunára.

CA² conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a.

CABOTIN, -Ă, cabotini, -e, s. m. și f. 1. (în trecut, în Franța) Actor (sau actriță) ambulant(ă). 2. Actor (sau actriță) mediocru(ă) care urmărește obținerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; p. ext. persoană care urmărește să obțină succese ușoare prin mijloace ieftine. – Din fr. cabotin.

CADRAJ, cadraje, s. n. 1. Delimitare a spațiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operație de așezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o țesătură. – Din fr. cadrage.

CAFEGI-BAȘA, s. m. invar. Boier de rang inferior, mai mare peste cafegiii curții domnești, însărcinat să aducă domnitorului cafeaua la ceremonii. – Din tc. Kahveci bașı.

CAIS, caiși, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisă (derivat regresiv).

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CALA, calez, vb. I. Tranz. 1. A imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca aceasta să intre în funcțiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma (labei) piciorului, întrebuințată la confecționarea încălțămintei sau care se pune în încălțăminte pentru a împiedica să se deformeze; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi.

CALCAN², calcane, s. n. 1. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.