BELHIȚĂ, belhițe, s. f. Animal mic, din ordinul rozătoarelor, cu coadă lungă acoperită cu păr des (Myoxus glis).

BIZAM, bizami, s. m. Mamifer rozător lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, castanie-roșcată, este utilizată în blănărie (Ondatra zibethica) ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam.

GUZ, guzi, s. m. (Reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

HÂRCIOG, hârciogi, s. m. Mamifer rozător cu blană frumoasă, pufoasă, roșcată-cafenie, cu coada scurtă și cu două pungi de amândouă părțile ale gurii, care servesc la transportul proviziilor în galeriile subterane unde hibernează; grivan (Cricetus cricetus). – Din magh. hörcsög.

NUTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

MARMOTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

ORBEȚ, ORBEAȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb²). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbete s. m.] – Orb + suf. -eț.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

POPÂNDĂU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada stufoasă, dar mai scurtă decât a veveriței; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Et. nec. Cf. pop¹.

POPÂNDOC, -OACĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ♦ (Adverbial) Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Et. nec. Cf. popândău.

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

ȘINȘILĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchilla lanigera). [Var.: cincila s. f.] – Din fr. chinchilla.

VEVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă, care trăiește pe arbori (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica.

MURID, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés.

MICROTIDĂ, microtide, s. f. (La pl.) Familie de rozătoare din care face parte șoarecele de câmp; (și la sg.) animal din această familie. – Din engl. microtidae.

TULAREMIE, tularemii, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie.

popândeț (rozătoare) s. m., pl. popândeți

poponeț (rozătoare) s. m., pl. poponeți

rozător s. n., pl. rozătoare

BIBER ~i m. 1) Mamifer rozător semiacvatic, cu blană prețioasă, care trăiește în colonii; castor. 2) Blana prelucrată a acestui animal. Guler de ~. /<germ. Biber

CASTOR¹ ~i m. 1) Mamifer rozător semiacvatic, cu blană prețioasă, care trăiește în colonii; biber. 2) Blana acestui mamifer; biber. /<lat., fr. castor

COBAI ~ m. 1) Mamifer din ordinul rozătoarelor, cu blana diferit colorată, foarte prolific, folosit în medicina experimentală. 2) fig. Subiect de experimentare. [Sil. co-bai] /<fr. cobaye

FOSFURĂ ~i f. Combinație a fosforului cu un metal. ◊ ~ de zinc compus al fosforului cu zincul, întrebuințat la distrugerea rozătoarelor. /<fr. phosphure

GRIVAN ~i m. Mamifer rozător cu blana pufoasă, de culoarea ciocolatei, cu două pungi pe ambele părți ale gurii, cu care își duce hrana în locurile de hibernare. /griv + suf. ~an

GUZGAN ~i m. Mamifer rozător asemănător cu șoarecele, dar de talie mai mare, care trăiește în preajma locuințelor, aducând daune mari omului; șobolan. /Din reg. guz + suf. ~an

HAMSTER ~i m. 1) Mamifer rozător, asemănător unui șobolan, cu blană scumpă. /<germ. Hamster

HÂRCIOG ~gi m. Mamifer rozător cu blană de culoarea ciocolatei, cu două pungi de ambele părți ale gurii, care își aduce hrana în locurile de hibernare. /<ung. hörcsög

IEPURE ~i m. Mamifer rozător de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coadă scurtă și cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte (vânat pentru carne și blană). ◊ ~-de-casă iepure domestic, crescut pentru carne și blană. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine aleargă după doi ~i nu prinde nici unul cel care încearcă să facă concomitent două lucruri nu reușește să facă nici unul. A nu ști de unde sare ~ele a nu ști de unde poate apărea o șansă (în realizarea unui lucru, în rezolvarea unei probleme etc.). A împușca (sau a prinde) doi ~i deodată a înfăptui (cu succes) două acțiuni deodată. Câți ~i la biserică nimeni. Umbra-~elui plantă erbacee cu tulpină înaltă având frunze înguste, lungi și flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris

LEMING ~i m. 1) Gen de mamifere rozătoare, asemănătoare cu hârciogul, cu blană brună-roșcată, care trăiesc în regiunile nordice. 2) Mamifer din acest gen. /<fr. lemming

MARMOTĂ ~e f. Animal rozător cu capul scurt și gros, prețuit pentru blana de culoare cenușie. /<fr. marmotte, it. marmotta

MIȘUN ~i m. reg. Mamifer rozător cu blană pufoasă de culoarea ciocolatei, cu două pungi de ambele părți ale gurii, cu care își duce hrana în locurile de hibernare; hârciog. /cf. mișină

MURID ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere rozătoare cu bot ascuțit și coadă lungă (reprezentanți; șoarecii, șobolanii, lemingii etc.). 2) Animal din această familie. /<fr. muridés

NUTRIA ~i f. 1) Mamifer rozător acvatic, cu blană lungă și aspră, de culoare brună-cenușie, prețioasă. 2) Blană a acestui mamifer. [Sil. -tri-a] /<fr. nutria, germ. Nutria

ONDATRĂ ~e f. 1) Mamifer rozător semiacvatic cu blana castanie-roșiatică, prețioasă; guzgan-de-mosc; bizam. 2) Blană a acestui animal. /<lat. Ondatra

ORBETE ~ m. Mamifer rozător subteran asemănător cu cârtița; țâncul-pământului. /orb + suf. ~et

PÂRȘ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari și cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă și moale. /<sl. pluchu

POPÂNDĂU ~ăi m. Mamifer rozător de câmp, de talie mică, cu ochi mari și coadă stufoasă, având blană galbenă-cenușie. ◊ A sta ~ a sta drept și nemișcat (înaintea cuiva). /Orig. nec.

PORC ~ci m. 1) Animal domestic de talie medie, cu corp masiv, acoperit cu păr aspru, cu cap conic și picioare scurte, crescut, în special, pentru carne și grăsime. ◊ ~ sălbatic mistreț. ~ spinos (sau ghimpos) mamifer rozător de talie medie, acoperit pe spinare și pe părți cu spini lungi și tari. ~-de-mare pește marin de talie medie, de culoare neagră, având țepi ascuțiți și veninoși. A se purta ca un ~ a se purta urât, grosolan. A mâna ~cii la jir a sforăi tare în timpul somnului. Cine se bagă (sau se amestecă) în tărâțe, îl mănâncă ~cii cine se bagă (sau se amestecă) unde nu trebuie, se alege cu neplăceri. 2) fig. depr. Om mârșav, neobrăzat. /<lat. porcus

RODENTICID ~e n. Preparat chimic toxic, întrebuințat pentru otrăvirea rozătoarelor dăunătoare. /<germ. Rodentizid

ROZĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care roade. Animal ~. /a roade + suf. ~ător

ROZĂTOR² ~oare n. 1) la pl. Ordin de mamifere dăunătoare, cu dinții incisivi foarte viguroși, adaptați pentru roadere (reprezentanți: șoarecele, șobolanul, popândăul etc.). 2) Mamifer din acest ordin. /a roade + suf. ~ător

ȘINȘILĂ ~e f. 1) Mamifer exotic rozător, de talie medie, cu coadă stufoasă, vânat pentru blana prețioasă. 2) Blană a acestui mamifer. [Var. cincilă] /<fr. chinchilla

ȘOARECE ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită ascunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis

ȘOBOLAN ~i m. Mamifer rozător asemănător cu șoarecele, dar de talie mai mare, care trăiește în preajma caselor aducând daune mari omului; guzgan. ◊ ~-de-apă specie de șobolan cu blana roșiatică, care trăiește pe malul apelor. /sobol + suf. ~an

TULAREMIE f. Boală contagioasă la rozătoare și la mamiferele domestice, transmisibilă omului, manifestată prin afecțiuni ale ganglionilor limfatici, prin febră, frisoane, vome. /<fr. tularémie

ȚIȘTAR ~i m. reg. Mamifer rozător de câmpie, de talie mică, cu corpul lung și ochi mari, cu coadă stufoasă și blană de culoare galbenă-cenușie, care aduce daune semănăturilor; popândău. /a țâști + suf. ~ar

VEVERIȚĂ ~e f. Animal rozător arboricol, de talie mică, foarte sprinten, cu coada lungă și stufoasă, cu blana de culoare roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept. [G.-D. veveriței] /<sl. vĕverica

AGUTI s.m. (Zool.) Animal rozător din America de Sud. [< fr. agouti < cuv. guarani].

LEPORIDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, avînd ca tip iepurele; (la sg.) animal din această familie. [< fr. léporidés, cf. lat. lepus – iepure, gr. eidos – aspect].

MICROTIDE s.f.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare, avînd ca tip șoarecele de cîmp; (la sg.) animal din această familie. [Sg. microtidă, et. incertă].

MURIDE s.n.pl. (Zool.) Familie de mamifere rozătoare de talie mică, cu coadă lungă și bot ascuțit, cuprinzînd șoarecii, șobolanii, lemingii etc.; (la sg.) animal din această familie. [Sg. murid < fr. muridés, cf. lat. mus – șoarece, gr. eidos – aspect].

PETIT s.n. (Poligr.) Corp de literă de opt puncte tipografice. // adj. (Franțuzism) Mic. ◊ Petit four = dulciuri uscate făcute pe bază de pastă de migdale; petit gris = blană prețioasă confecționată din pielea unor specii de rozătoare siberiene. [< fr. petit, cf. petit four, petit gris].

RATICID, -Ă adj., s.n. (Substanță) care stîrpește rozătoarele; rodenticid. [< fr. raticide, cf. fr. rat – șoarece, lat. caedere – a ucide].

SCIURIDE s.f.pl. Familie de animale rozătoare, cuprinzînd veverița, marmota etc.; (la sg.) animal din această familie. [< fr. sciurides, cf. lat. sciurus – veveriță].

SPALAX s.m. (Zool.) Specie de rozător care sapă galerii subterane; (pop.) orbete. [< fr. spalax].

CASTOR s.m. Mamifer rozător care trăiește în colonii acvatice și care își face cu multă măiestrie cuiburi pe marginea rîurilor; biber. // s.n. Blana prelucrată a acestui animal. ♦ Postav făcut din păr de castor. [< fr., lat. castor].

ȘINȘILĂ s.f. Mamifer rozător cu o blană cenușie foarte frumoasă, care trăiește în regiunile muntoase din Peru și Chile. [Scris și cincilă. / < fr., sp. chinchilla, cf. sp. chincha, chinchilla – ploșniță].

COBAI s.m. Mamifer rozător foarte prolific, folosit mai ales în experiențele de biologie. ♦ (Fig.) Obiect al unei experiențe, ființă supusă unei experimentări. [< fr. cobaye, cf. sud-americ. cobayo].

chirțeni, pers 3 sg. chirțenește, vb. IV (reg.; despre rozătoare) a crănțăni, a cârțâi; a chițăi.

alună (-ne), s. f. – Fructul alunului. – Mr. allună, istr. alure. Lat. *abĕllona, de la abĕllāna (Pușcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. și Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s. m., formație regresivă, ca prună-prun, dudă-dud etc.; aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba); alunar, s. m. (aluniș; rozătoare, pîrș; pasăre, gaiță de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidență curioasă cu ngr. ἀλωνάρις „iulie” din gr. ἀλωνεύομαι (Pușcariu 70); dar prezența lui -u- arată că imaginația pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui alună; alunel, s. n. (dans popular); aluniș, s. n. (desiș de aluni); alunească, s. f. (dans de nuntă), confuzie cu nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Aluniță (var. alunică, alunea), s. f., considerat de DAR drept dim. de la alună, a fost apoi semnalat de Pușcariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 și Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica „aluniță”, de la luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. și var. sale. Cf., totuși, tc. aluné „aluniță”, citat de Popescu-Ciocănel, 11.

gădaș, gădași, s.m. (reg.) animal rozător.

HAMSTER s.m. Animal mamifer din familia rozătoarelor, a cărui blană este folosită la mantouri; blana acestui animal. [< germ. Hamster].

pârșoaică s.f. (reg.) femela pârșului (mamifer din familia rozătoarelor).

LEMING s.m. Mamifer rozător asemănător cu hîrciogul, trăind în regiunile nordice, de unde migrează spre sud. [< fr. lemming < cuv. norvegian].

MARMOTĂ s.f. Mamifer rozător cu blană cenușie, frumoasă, care trăiește în regiunile alpine și care hibernează. [< fr. marmotte, it. marmotta].

rahilă, rahile, s.f. (înv.) rozătoare de hrean.

NUTRIA s.f. (Zool.) Mamifer rozător cu blană cafenie, originar din America, care trăiește la marginea apelor. ♦ Blana acestui animal. [Pron. -tri-a. / < germ. Nutria(fell)].

ONDATRA s.f. (Zool.) Mamifer rozător amfibiu, de apă dulce, asemănător cu șobolanul, care trăiește în preajma apelor; bizam. [< fr. ondatra].

șuiță (șuiță), șuițe (șuițe), s.f. (reg.) 1. numele a două mamifere rozătoare, care locuiesc în găuri făcute în pământ; cățeii pământului, animale mici din familia șoarecelui și nevăstuicii; orbeți. 2. veveriță.

RODENTICID s.n. Substanță toxică sau cultură bacteriană folosită pentru distrugerea rozătoarelor dăunătoare. [< germ. Rodentizid].

AGUTI s. m. animal rozător de mărimea unui iepure, cu blana aurie, din bazinul Amazonului. (< sp. aguti)

BIZAM s. m. mamifer rozător acvatic din Canada, asemănător cu șobolanul, în preajma apelor; ondatra. (< germ. Bisam)

CASTOR I. s. m. mamifer rozător semiacvatic care își face cuiburi pe marginea râurilor; biber. II. s. n. blana prelucrată a acestui animal. ◊ postav din păr de castor (I). (< fr., lat. castor)

CLOROPICRINĂ s. f. derivat nitrat al cloroformului, folosit ca gaz de luptă sufocant și lacrimogen și pentru distrugerea rozătoarelor. (< fr. chloropicrine)

COBAI s. m. 1. mamifer rozător foarte prolific, folosit în experiențele de laborator. 2. (fam.) persoană care servește ca obiect al unei experiențe. (< fr. cobaye)

CRICETIDE s. f. pl. familie de mamifere rozătoare: hârciogul. (< lat. cricetidae)

DERATIZA vb. tr. a stârpi rozătoarele dăunătoare (șoareci, șobolani etc.). (< fr. dératiser)

DIPODIDE s. n. pl. familie de rozătoare cu picioarele anterioare foarte scurte, adaptate la sărit, cu urechi mari și coada lungă, care trăiesc în vizuini săpate în teren nisipos, hrănindu-se cu tuberculi și rădăcini. (< fr. dipodidés)

GERBIL s. m. mic rozător din regiunile stepice ale Africii. (< fr. gerbille)

GLIRIDE s. f. pl. familie de mamifere rozătoare frugivore: pârșul. (< lat. gliridae)

HAMSTER I. s. m. mamifer rozător din Europa centrală, care adună în vizuina sa complicată legume, fructe, semințe. II. s. n. blana acestui animal. (< germ. Hamster, engl., fr. hamster)

JERBIL s. m. mic rozător din regiunile de stepă ale Africii. (< fr. gerbille, lat. gerbillus)

JERBOA s. m. mamifer rozător, având labele picioarelor lungi, cu trei degete, care sare și sapă galerii. (< lat. gerboa)

LAGOMORFE s. f. pl. ordin de mamifere rozătoare: iepurii. (< fr. lagomorphes)

LEMING s. m. mamifer rozător asemănător cu hârciogul, din regiunile (sub)arctice. (< fr. lemming)

LEPORIDE s. n. pl. familie de mamifere rozătoare: iepurii. (< fr. léporidés)

MARMOTĂ s. f. mamifer rozător cu blană cenușie, care trăiește în regiunile alpine, hibernând câteva luni. (< fr. marmotte)

MELIOIDOZĂ s. f. infecție septicemică, asemănătoare morvei, în Extremul Orient și Madagascar, transmisă de rozătoare și oi. (< fr. mélioïdose)

MICROTIDE s. n. pl. famile de mamifere rozătoare: șoarecele de câmp. (< engl. microtidae)

MURIDE s. n. pl. familie de mamifere rozătoare de talie mică, cu coadă lungă și bot ascuțit: șoarecii, șobolanii, lemingii. (< fr. muridés)

MURINE s. f. pl. subfamilie de mamifere rozătoare din familia muridelor. (< fr. murinés)

MUSCARDINIDE s. f. pl. familie de rozătoare, frugivore, cu coadă lungă și stufoasă: pârșul. (< fr. muscardinidés)

NUTRIA s. f. mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, mic, cu blană brună-cenușie, foarte apreciată. (< fr. nutria, germ. Nutria)

RAGONDEN s. m. specie de mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu castorul. (< fr. ragondin)

REPELENT I. adj. 1. care respinge. 2. (fig.) antipatic, respingător. II. s. n. substanță care prin calitățile sale organoleptice (gust, miros) îndepărtează rozătoarele, insectele etc. (< it. repellente, (II) germ. Repellent)

RODENTICID s. n. substanță toxică folosită pentru distrugerea rozătoarelor. (< germ. Rodentizid)

SAFAN s. m. animal rozător din familia sciuridelor, în pădurile din America de Nord. (< germ. Saphan)

SCIURIDE s. f. pl. familie de animale rozătoare: veverița, popândăul, marmota. (< fr. sciurides)

SCIUROMORFE s. f. pl. subordin de mamifere rozătoare: sciuridele și familiile înrudite. (< fr. sciuromorphes)

SPALACIDE s. f. pl. familie de mamifere rozătoare: spalaxul. (< lat. spalacidae)

SPALAX s. m. specie de rozător care sapă galerii subterane; orbete. (< fr. spalax)

ȘINȘILĂ/CINCILA s. f. mamifer rozător, cu o blană cenușie foarte frumoasă, în regiunile muntoase din Peru și Chile. (< fr. chinchilla)

VECTOR, -OARE I. s. m. 1. mărime matematică definită prin valoare numerică, direcție, sens și punct de aplicație, reprezentată grafic printr-un segment de dreaptă. 2. (biol.) structură genetică capabilă de a se replica autonom în celula-gazdă adecvată. ♦ animal (insectă, rozătoare) care răspândește un parazit, un virus sau bacterii patogene, gazdă temporară; vehicul (2). II. adj. rază ~ oare = segment de dreaptă care pornește dintr-un sistem de coordonate polare către un punct. (< fr. vecteur)

iepure (iepuri), s. m. – 1. Mamifer rozător de cîmp cu urechile lungi, vînat pentru carne și blană (Lepus timidus). – 2. Varietate de casă a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapă la foalele fierarilor. – 5. Boală bucală a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lĕpǒrem (Pușcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liépuru, riépule), prov. lebra, fr. lièvre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s. f. (nume tipic al animalului, datorită culorii blănii sale); iepuroaică, s. f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepurește, adv. (ca iepurii); iepurar, s. m. (cîine de vînătoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 îl derivă direct din lat.; iepurime, s. f. (mulțime de iepuri de cîmp sau de casă); iepurărie, s. f. (crescătorie de iepuri; lașitate); iepurăriță, s. f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine țig. yepuro (Wlislocki 92).

pință (pințe), s. f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș.

șoarice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. șoarece și der. – Mr., megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; șoricărie (var. soric(ăr)ime, șoricărit), s. f. (mulțime de șoareci); șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite); șoricesc, adj. (privitor la șoareci); șoricioaică (var. șoricică, șoriceasă, șorecie), s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; șoriciu, adj. (gri): sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *șorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).

veveriță (-țe), s. f. – Mic mamifer rozător care trăiește pe arbori (Sciurus vulgaris). – Mr. virviriță, megl. ververiță. Sl. vĕverica (Cihac, II, 454; Conev 56), cf. bg. ververica, sb. vjeverica, slov. vèverica, rus. veverica, ngr. βερβερίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18).

BATCĂ², batce, s. f. Un fel de capcană folosită la prinderea rozătoarelor mici.

BREB, brebi, s. m. (Înv.) Animal rozător înrudit cu castorul, care trăia odinioară și în țara noastră (Castor fiber). – Slav (v. sl. bebrŭ).

CASTOR (< fr., lat.) s. m. 1. Mamifer rozător semiacvatic din Europa și America de Nord, lung de 75-95 cm (din care coada are c. 30 cm), cu labele din spate palmate și cu coada lățită (Castor fiber și Castor canadensis). Trăiește în colonii, construind „sate” și zăgazuri, care barează apa; are blană prețioasă. Longevitate: 20 de ani. Sin.: biber; breb. 2. Blana castorului (1). ♦ Postav făcut din păr de castor (1).

CASTOR, (1) castori, s. m., (2) s. n. 1. Mamifer acvatic rozător care trăiește în colonii, clădindu-și, pe malul apelor, locuințe făcute cu măiestrie (Castor canadensis); biber. 2. Blana prețioasă a castorului (1). ♦ Postav făcut din părul acestui animal. – Fr. castor (lat. lit. castor).

CĂȚEL, căței, s. m. I. 1. Pui de cîine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu cîinele). ◊ Expr. Cu cățel, cu purcel = cu toată familia și cu întreg avutul. 2. Fig. Om lingușitor și fără scrupule, dispus să facă orice. 3. Compuse: cățelul-pămîntului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozătoarelor, care trăiesc sub pămînt; cățel-de-frasin sau cățelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre părțile care compun căpățîna de usturoi. – Lat. catellus.

CINCÍLA (CHINCHÍLA) (< fr.) s. f. 1. Mamifer rozător, asemănător cu veverița, care trăiește pe platourile înalte din Chile și Bolivia; animal rar, ocrotit pentru blana sa (cea mai scumpă din lume) gri perlat, strălucitoare, mătăsoasă (Chinchilla laniger). 2. Denumirea unor rase de iepuri crescuți pentru carne și blană; c. mare, cu greutate corporală de 5-6,5 kg și c. mică cu greutate de 2,5-3,5 kg.

ADN s. n. (chim.) Acid dezoxiribonucleic ◊ „[...] în urmă cu 15 ani am reușit să identific ADN și ARN în sporii unei ciuperci medicinale, pe care am studiat-o peste 20 de ani [...] În domeniul plantelor medicinale superioare în ce privește clasificarea sistematică, tot biotehnologia își va spune cuvântul.” R.l. 12 V 83 p. 5. ◊ „Cu numai trei ani în urmă, grupul lui A. Rich a dovedit că anumite fragmente de ADN pot adopta în spațiu o conformație diferită de celebra dublă elice, și anume forma literei Z. [...] o echipă [...] de la Institutul de progeneză (Paris) [...] a dovedit că acidul dezoxiribonucleic Z poate fi pus în evidență de cromozomii unui rozător, Gerbillus Nigeriae.” Cont. 9 XII 83 p. 7; v. și Ev.z. 4 III 97 p. 3 [pron. adene] (abreviere din A[cide] D[ésoxyribo] N[ucléique]; PR 1960, FS 310)

toxiinfecție (alimentară) s. f. (med.) Infecție provocată de alimente contaminate cu substanțe toxice ◊ „Provocând toxiinfecții alimentare și alte boli, aceste animale [rozătoarele] constituie un pericol pentru sănătate.” I.B. 21 V 75 p. 4. ◊ „Prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în sezonul de vară.” Sc. 12 VI 77 p. 4 (din fr. toxi-infection; DEX)

*agutí m. (fr. agouti, cuv. american). Zool. Un mic animal rozător (ca ĭepurele) din America de Sud și Oceania.

*cástor și (maĭ rar) castór m. (vgr. kástor, kástoros, lat. cástor, cástoris, it. castóro și castóre, fr. castor). Breb, biber, un animal anfibiŭ rozător cu pĭcĭoarele din apoĭ palmate și cu coada solzoasă și lată p. a înota. Un fel de stofă din care se fac pălăriĭ boĭereștĭ și potcapurĭ. – Odinioară eraŭ și în Eŭropa (pin Germania și Rusia) mulțĭ castorĭ. Astăzĭ îs rarĭ pin Eŭropa, da-s încă foarte numeroșĭ în Canada și Siberia.

*cobáĭ m., pl. tot așa (fr. cobaye, d. ispano-americanu cobayo). Un animal rozător mare cît un purcel de curînd născut și foarte întrebuințat de fiziologĭ la experiențele lor (cavia cobaya).

REPETEK, rezervație a biosferei (34.600 ha) situată în Turkmenistan, în marginea E a deșertului Karakum, la 180-220 m alt. Este cea mai importantă rezervație de deșert din Asia Centrală, cu barcane mobile de mari dimensiuni alternând cu dune fixate de vegetație și depresiuni interdune. Pe suprafețe întinse se formează cruste de gips, cu cristale foarte mari (60-80 cm), cunoscute sub numele de gipsuri de R. În floră se remarcă saxaulul alb și saxaulul negru și mușchiul Tortula desertorum, iar în faună diverse specii endemice de rozătoare, iepurele tolai, gazela cu gușă, râsul de deșert, dihorul pătat, vrabia de deșert, broasca țestoasă de Asia Centrală, varanul cenușiu, numeroși șerpi. 75% din speciile de nevertebrate sunt endemice.

RODENTIA v. rozătoare.

SAVÁNĂ (< fr., sp. sabana) s. f. Formațiune ierboasă caracteristică regiunilor tropicale cu un anotimp ploios și unul secetos, formată din graminee înalte (1-3 m), care se dezvoltă abundent în sezonul ploios și în care apar dispersat arbori rezistenți la secetă; este specifică Africii, ocupând c. 40% din suprafața acestui continent (principalele tipuri fiind s. cu baobabi, s. cu diferite specii de Acacia și s. cu palmieri), dar se dezvoltă local și în S Asiei, E Australiei și America de Sud unde principalele tipuri sunt llanos și campos. Fauna savanelor africane este deosebit de abundentă, cuprinzând numeroase erbivore (diverse specii de antilopă, zebre, girafe, elefanți, rinoceri, bivoli), carnivore (lei, leoparzi, hiene, gheparzi, șacali, câini pătați), rozătoare, păsări (struț, păsări țesătoare) și insecte, ocrotite în valoroase parcuri naționale.

PÉSTĂ (< fr., lat. pestis „epidemie, flagel”) s. f. 1. Boală infecțioasă acută, extrem de gravă, epidemică, transmisă la om prin bacilul Yersinia pestis, de la rozătoare, în special de la șobolani, prin intermediul puricilor; ciumă. Se manifestă prin febră, hemoragii, tumefacții ganglionare dureroase, producând o pneumonie acută, supurative și infecție aproape generalizată (p. bubonică); uneori atinge plămânii în zonele inghinale și la subțiori (p. pulmonară), iar alteori infecția generalizată duce la apariția de pete hemoragice cutanate (peteșii), cu sfârșit letal (ciuma neagră sau septicemică). O teribilă epidemie de p. neagră (marea p.) a omorât între anii 1346 și 1353 o treime din populația Europei Occidentale; adusă din Crimeea, a făcut ravagii în ținuturile mediteraneene, apoi din Franța a trecut în Anglia, Europa Centrală și de Est; teritoriul românesc a avut mult de suferit în timpul acestei epidemii. 2. Numire generică pentru un grup de boli produse de virusuri la taurine, porcine, cabaline, păsări și pești. Se caracterizează printr-o evoluție acută și răspândire foarte rapidă.

SINANTRÓP 1. (< gr. syn „împreună cu” + anthropos „om”) adj. (Despre specii sau comunități de plante sau animale) care se răspândește spontan în terit. locuite sau puternic modificate antropic, fiind favorizate de coexistența cu omul. Nu sunt specii nou apărute, ci specii care și-au lărgit mult arealul sau au pătruns în noi habitate pe măsură ce omul le-a creat involuntar condiții favorabile. Așa sunt unele rozătoare ca șoarecele de casă și șobolanul cenușiu, păsări ca vrabia și guguștiucul, o serie de nevertebrate și numeroase buruieni. Extinderea unora a început încă din Neolitic, dar în decursul timpului s-au înregistrat diverse modificări, gradul de favorizare fiind influențat de evoluția modului de trai și de utilizare a terenurilor. 2. (< fr. {i}; lat. Sina „China” + gr. anthropos „om”) s. m. Om fosil din grupul Homo erectus ale cărui oseminte au fost descoperite (1927-1937) lângă Beijing; prezintă un amestec de caractere primitive (frunte teșită, arcade puternice, mandibulă fără apofiză mentonieră [a bărbiei], stațiune bipedă imperfectă) și de caractere evoluate (capacitate craniană de 1.100-1.200 cm³). Cunoștea și utiliza focul. A trăit acum 700.000 de ani.

ĭépure m. (lat. lĕpus, léporis, mrom. lĭépure, it. lepre, fr. lièvre, sp. liebre, pg. lebre). Un animal rozător erbivor cu urechile lungĭ, fricos și ĭute la fugă. Fig. Om fricos. A te linge ĭepuriĭ, a-țĭ fi foarte frig, a fi înghețat, așa în cît nicĭ ĭepuriĭ nu se maĭ tem de tine. – Vechĭ scris și epure. V. mosc 2.

*mamifér, -ă adj. (d. lat. mamma, țîță, și fer ca în fructifer). Zool. Care are mamele. N. pl. Prima din cele cincĭ clase de animale vertebrate, caracterizată pin mamele. – Mamiferele se împart în doŭă marĭ grupe: placentare și neplacentare. Prima grupă cuprinde 12 ordine: primatele, lemurienele (saŭ prosimienele), chiropterele, carnivorele, pinipedele, insectivorele, rozătoarele, proboscidienele, artiodactilele, perisodactilele, cetaceele și edentatele; a doŭa grupă: marsupialele și monotremele. Toate mamiferele nasc puĭ viĭ, pe care-ĭ nutresc cu laptele produs de mamele. Mamiferele aŭ doĭ plămînĭ, un creĭer și o inimă; toate, afară de cetacee, aŭ patru extremitățĭ saŭ membre, care se numesc mînĭ, picĭoare saŭ labe. Pintre ele-s animalele cele maĭ marĭ.

LAGOMÓRFE (< fr.; {s} gr. lagos „iepure” + morphe „formă”) s. f. pl. Ordin de mamifere având prima pereche de incisivi, pe ambele maxilare, cu creștere continuă. Prezintă fenomenul de cecotrofie (trecerea de două ori a alimentelor de-a lungul întregului tub digestiv). Au fost considerate multă vreme, datorită convergențelor anatomice, ca un subordin al ordinului rozătoarelor. Speciile actuale fac parte din două familii, una reprezentată de iepurii „șoareci” – pikas (Ochtona), care cuprinde 14 specii și o alta, care are 10 genuri, reprezentată în România prin iepurele de câmp (Lepus europeus – iepurele comun) și de vizuină (Oryctolagus cunniculus).

LEISHMANIÓZE [liʃmanioze] (< fr. {i}; {s} n. pr. W.B. Leishman) s. f. pl. Gen de boli cu cu localizare cutanată sau viscerală (printre care și kala-azar) provocate de protozoare parazite intracelulare (Leishmania), în celulele endoteliale sau în leucocitele din sânge. Sunt endemice în țările calde (bazinul mediteranean, Africa Centrală și Orientală, Extremul Orient, India, America de Sud) și se întâlnește la om și la animale, fiind transmise prin rozătoare și canide infectate. Unele l. evoluează către forme grave, cu metastaze ale pielii și mucoaselor, provocând mutilări grave.

LÉMING (cuv. norvegian) s. m. Mamifer rozător asemănător cu hârciogul, de c. 15 cm lungime, cu blană deasă brun-roșcată (Lemmus lemmus). Trăiește în regiunile nordice circumpolare. Foarte prolifici; întreprind ciclic (la 3-4 ani), mari migrații spre coasta de sud unde, înotând în largul mării, se îneacă în masă (cauzele acestui fenomen nu sunt încă complet cunoscute).

LEMURIÉNI (< fr. {i}; {s} lat. lemures „lemuri”) S. m. pl. Subordin de mamifere primate, asemănătoare maimuțelor, de talie mică. Sunt animale arboricole, nocturne, frugivore sau omnivore, cunoscute din Eocen prin forme care prezentau caractere de insectivore, de rozătoare și de primate (ex. lori – Lorris gracilis, vari – Lemar varius ș.a.). Astăzi trăiesc în Madagascar și în alte regiuni tropicale ale Asiei și Africii; majoritatea speciilor sunt rare și amenințate cu dispariția. Sin. prosimieni.

MARMÓTĂ (< fr., it.) s. f. Mamifer rozător, plantigrad, din familia sciuridelor, cu corp greoi, de c. 50 cm lungime, cu blană cenușie, întâlnit la altitudini de 1.600-2.000 m (Marmota). Trăiește în Eurasia și în America de Nord, fiind un animal colonial diurn, hibernant. Apreciat atât pentru blană și carne, cât și pentru grăsimea sa, folosită în medicina tradițională pentru tratarea afecțiunilor reumatice, respiratorii și a colicilor etc. În România viețuiește în Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat, iar în prezent își extinde continuu arealul.

NÚTRIA (< fr., germ.) s. f. Mamifer rozător acvatic, asemănător castorului, de c. 60 cm lungime și o coadă de 30 cm, cu blană prețioasă, cenușie-brună, originar din zona temperată a Americii de Sud și crescut și în Europa pentru blană (Myocastor coypus). Între 1935 și 1940 a fost semnalată și în fauna României.

ORBÉTE (< orb) s. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari (genul Spalax), reprezentat în România prin două specii, orbetele mare (S. microphthalmus) și orbetele mic (S. leucodon); (pop.) cățelul-pământului sau țâncul pământului. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Trăiește îndeosebi în zona de stepă și silvostepă și în Pod. Transilvaniei.

porc m. (lat. pŏrcus, umbric purka, vgr. pórkos, vgerm. farah, engl. oarrow; it. pg. porco, pv. fr. porc, sp. puerco). Mascur, un animal pahiderm domestic care rîmă pămîntu cu rîtu și care de aceĭa se numește și rîmător: din păru de porc se fac periĭ. Carne de porc: Jidaniĭ nu mănîncă porc. Fig. Om mîncăcĭos, murdar, obraznic saŭ nerușinat. Porc de cîne, chilipirgiŭ, șiret, potlogar (maĭ mult în glumă): nu fi porc de cîne (pron. răpede por’ de cîne). Porc ghimpos, un fel de mamifer rozător cu ghimpĭ mult maĭ marĭ și maĭ groșĭ de cît aĭ aricĭuluĭ și care trăĭește pin sudu Eŭropeĭ, Asia și Africa (histrix cristata). Porc mistreț orĭ sălbatic, mistreț. Ca porcu, porcește, cu lăcomie, murdar, cu obrăznicie saŭ fără rușine: a bea, a mînca, a trăi ca porcu. A mîna porciĭ la jir, a sforăi dormind. A face pe cineva albie de porcĭ, a-l ocărî foarte urît. V. poarcă, scroafă, ver, purcel, șoric, slănină, osînză, jambon.

PRERÍE (< engl., fr.) s. f. Tip de vegetație ierboasă caracteristic pentru partea centrală a S.U.A. și cea central-sudică a Canadei, cu climă temperat-continentală; zonă biogeografică caracterizată prin acest tip de vegetație, care se desfășoară sub forma unei fâșii longitudinale, între 55° și 32° lat. nordică. În partea de E a zonei de p. predomină câmpiile, iar în V relieful de podiș. Vegetația specifică a fost în cea mai mare înlocuită de culturi agricole sau pășuni cu compoziție floristică profund modificată. Faună caracteristică: coiotul, vulpe de p., numeroase rozătoare (popândăul, cățelul de p.), iepurele de p., șerpi, șopârle. Bizonii, în trecut în număr de câteva milioane, se mai păstrează astăzi doar în câteva rezervații.

breb, -i, s.m. – Animal rozător; castor (Castor fiber). ♦ Breb, sat aparținător com. Ocna-Șugatag, situat la poalele Gutâiului. – Din sl. bebrŭ (posibil aparținând stratului i.-e.).

guz, -i. (guj, guzgan), s.m. – Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. – Din magh. güzü „șoarece”.

iepure, -i, s.m. – 1. Mamifer rozător de mici dimensiuni. 2. Stratul de carne de pe coastele porcului. 3. Poreclă (în Moisei, Valea Stejarului, Borșa). – Lat. lepus, -oris.

HERMÍNĂ (< fr.) s. f. Mamifer carnivor (Mustela erminea) asemănător nevăstuicii. Are blana cafenie vara și albă iarna, lungimea corpului ajunge la 32 cm, iar coada (al cărei vârf este negru) măsoară între 6,5 și 12 cm. Răpitoare, se hrănește cu rozătoare mici. Vânată pentru blana ei prețioasă. Trăiește în Europa, Asia și America de Nord; în România este răspândit în Delta Dunării și în N Moldovei. Sin. hermelină. ♦ Blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal.

rozătór, -oáre adj. (d. rod). Care roade. S. n. Zool. Animal care roade, ca șoariciĭ, ĭepuriĭ, veverițele, castoriĭ ș. a. (V. mamifer). Fig. Om distrugător: rozătoarele bugetuluĭ. V. coroziv.

șoárece (vest) și șoárice (est) m. (lat. sórex, sóricis, vgr. ῾ýrax; it. sorcio, sp. sorce. Pv. soritz și fr. souris d. lat. sorex, *soricis. Din sorex s’a făcut rom. direct șoarice din cauza lungimiĭ luĭ o, apoĭ cĭoarice, ca și’n cimpoĭ, cĭutură, căcĭulă, cĭut, cepeleag). Un cŭadruped rozător care trăĭește în găurĭ pe lîngă om orĭ pe la cîmp (mus músculus). E cel maĭ mic mamifer. Fig. A trăi ca șoaricele cu pisica, a nu trăi în pace cu cineva. – În nord și șoaric și cĭoarice. V. guzgan, gîndac, șomîc.

rozător s. n., pl. rozătoare

popândeț¹ (rozător) (reg.) s. m., pl. popândeți

popândoc² (rozător) s. m., pl. popândoci

poponeț¹ (rozător) (reg.) s. m., pl. poponeți

!porc-ghimpos (rozător) s. m., pl. porci-ghimpoși

!porc-spinos (rozător) s. m., pl. porci-spinoși

véveriță și vérveriță f., pl. e (vsl. vĭeverica, sîrb. rus. véverica, ngr. vérveritsa, veveriță, viverritsa, un fel de dihor, rudă cu lat. viverra, un fel de dihor. V. gărgăriță). Un mic animal rozător roșcat care trăĭește pin copacĭ și mănîncă nucĭ ș. a. (sciúrus). Are o coadă foarte mare și stufoasă și e foarte sprinten.

cățelul-pământului (rozător) s. m. art., pl. cățeii-pământului

cobai (rozător) s. m., pl. cobai

bizam (rozător) s. m., pl. bizami

REȚEÁ (lat. *retella) s. f. 1. Împletitură din fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară care imită acest fel de împletitură. 2. Obiect făcut din r. (1). ♦ Obstacol, întăritură în fața tranșeelor sau gard făcut din sârmă ghimpată, întinsă (în rânduri dese) între stâlpi susținători. 3. (MAT.) R. de drepte în plan = sistem format din două familii (fiecare depinzând de un parametru) de drepte. R. de curbe pe o suprafață = sistem format din două familii (depinzând fiecare de un parametru) de curbe, situate pe o suprafață. R. de cercuri în plan = familie de cercuri a căror ecuație depinde liniar de trei parametri omogeni, 4. (EC.) R. tarifară = element component al sistemului de plăți, prin care se stabilește categoria de încadrare a angajaților în mod diferențiat pe ramuri, în funcție de complexitatea procesului tehnologic. 5. (FIZ.) Ansamblu plan sau spațial format din două sau mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; ansamblu de obiecte aflate în punctele de întretăiere ale acestor linii. R. cristalină, r. de linii imaginare care leagă punctele ce reprezintă centrele particulelor constitutive ale unui cristal. ◊ R. de difracție v. difracție. 6. (TEHN.) Ansamblu de conducte (de apă, de canalizare etc.) sau de conductoare electrice legate la noduri între ele. ◊ R. de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu. R. electrică de energie = ansamblul instalațiilor pentru transmiterea energiei electrice de la centralele electrice până la consumatori. 7. (TOPOGR.) R. geodezică = ansamblu de puncte geodezice marcate pe teren prin borne de beton a căror poziție în cadrul planului de proiecții este precis determinată și care, unite între ele, formează o r. de triunghiuri echilaterale. R. trigonometrică = ansamblu de puncte dintr-o triangulație. R. de nivelment = totalitatea punctelor de nivelment din ansamblul unui teritoriu. 8. (HIDROL.) R. hidrografică = totalitatea albiilor prin care se scurg apele de suprafață dintr-un anumit teritoriu, care cuprinde: r. h. temporară (care nu funcționează decât în urma ploilor sau a topirii zăpezii), r. h. semipermanentă (lipsită de apă în perioadele secetoase), r. h. permanentă (care are apă tot timpul anului). 9. R. meteorologică = totalitatea stațiilor meteorologice care efectuează observații asupra elementelor meteorologice de pe un anumit teritoriu. Se deosebesc: r.m. de ordinul I (sau aerologice), care efectuează observații din oră în oră; r.m. de ordinul II (sau climatice), care efectuează patru observații în 24 de ore, și p.m. de ordinul III (sau posturi pluviometrice) care înregistrează numai precipitațiile atmosferice căzute. 10. R. cartografică, reprezentare pe hartă a meridianelor și paralelelor geografice într-o anumită proiecție cartografică. Servește la întocmirea hărților și la determinarea coordonatelor punctelor. 11. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 12. Ansamblu de relații și de membri ai unei organizații clandestine (ex. r. de spionaj). 13. (ZOOL.) Reticulum. 14. (ECOL.) R. trofică, sistem de lanțuri trofice interconectate prin care se realizează circuitul substanței organice (prin intermediul organismelor vii) în cadrul unei biocenoze. O serie de specii au o alimentație diversificată, participând la mai multe lanțuri trofice la diverse niveluri ale acestora (de ex. unele răpitoare de noapte, care se hrănesc cu rozătoare cât și cu păsări insectivore și granivore, vulpile, șacalii), în timp ce alte specii servesc ca hrană (ca șoarecii, iepurii etc.) mai multe tipuri de consumatori. În acest fel se stabilesc legături complexe care în general asigură stabilitatea sistemului.

canguru m. cuadruped rozător, originar din Noua-Olanda (Australia) și prevăzut cu un buzunar, în care își așcunde puii; picioarele sale de dinainte sunt mai mici ca cele de dinapoi (Halmaturus).

castor m. 1. mamifer din ordinul rozătoarelor, foarte răspândit în Siberia și Canada; ei locuiesc în părți acvatice, unde petrec în familii și își clădesc bordeie, lucrând noaptea; pielea lor dă un puf întrebuințat pentru fabricarea pălăriilor de pâslă; castorii, exterminați mai în toată Europa, sunt încă destul de comuni în părțile băltoase de pe lângă Dunăre; 2. pălărie din păr de castor; 3. un fel de piele de căprioară.

cățel m. 1. câine mic: cu cățel și cu purcel, cu tot ce are; 2 puiu de fiară: căței de vulpe; 3. cățelu-pământului, animal mărunt (mai mic de 25 cm.), din ordinul rozătoarelor, vioiu și sprinten, din a cărui blană se fac căptușeli (Spermophilus citilus): în codrii adânci cățelu-pământului tot latră EM.; 4. oul sau puiul de albină; 5. bulbi mici sau fire din rădăcina usturoiului; 6. dinte în broasca ușii sau la rădăcina coasei; 7. Mold. scândurică ale cării crestături opresc bețele ca sulurile răsboiului să nu dea înapoi; 8. pl. bube mici ce se fac în jurul unui absces; 9. fig. lingușitor josnic, [Lat. CATELLUS; sensurile 4, 5 și 8 pornesc dela noțiunea de «puiu de fiară», generalizat; 6 și 7 fac aluziune la colții animalului, iar 9 la firea-i servilă (v. câine)].

cobaiu m. mamifer rozător, numit și purcel de India.

iepure m. 1. animal rozător, cu urechile lungi, foarte fricos și repede alergător (Lepus); iepure de casă, animal cu urechi și picioare mai scurte decât iepurele ordinar (Lepus cuniculus); 2. pl. iepurași. [Lat. LEPOREM].

marmotă f. mamifer din ordinul rozătoarelor, trăiește în Alpi și Pirenei prin peșterile munților, dormind peste iarnă (Arctomys marmota).

șoarece m. mic cuadruped rozător și foarte stricăcios unde se încuiba. [Lat. SORICEM].

veveriță f. mic cuadruped din fam. rozătoarelor cu urechile lungi și coada păroasă; blana-i se întrebuințează (Sciurus): veverițele sunt stricăcioase pădurilor și se pot ușor domestici. [Slav; VĬEVERIȚA].

rozător a. care roade. ║ n. pl. rozătoarele, cuadrupede prevăzute cu incizivi spre a roade: chițcan, castor.

VEVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica.

BIZAM, bizami, s. m. Mamifer rozător, originar din America de Nord, lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, de culoare castaniu-roșcat, este folosită în blănărie (Ondatra zibethica). ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam.

TULAREMIE s. f. Boală infecțioasă și contagioasă a animalelor rozătoare, produsă de o bacterie și transmisibilă animalelor domestice și oamenilor, manifestată prin febră, frisoane, vărsături etc. – Din fr. tularémie.

ȘINȘILĂ, șinșile, s. f. Mamifer rozător din America de Sud, asemănător cu veverița, vânat pentru blana lui cenușie foarte prețioasă (Chinchila lanigera). [Var.: cincila s. f.] – Din fr. chinchilla.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

POPÂNDĂU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop¹.

POPÂNDOC, -OACĂ, popândoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) șoarece de câmp; b) popândău (1). ** (Adverbial)Drept, în picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumeț pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (Om) mic de statură, scund. – Cf. popândău.

POPONEȚ¹, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponete s. m.] – Et. nec.

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.