GABION ~oane n. Coș de nuiele sau de sârmă, umplut cu pietriș sau cu alt material rezistent la apă și folosit pentru a întări malurile apelor sau diferite construcții hidraulice. /<fr. gabion

TUȘ ~uri n. 1) Cerneală specială (mai ales de culoare neagră), rezistentă la apă, folosită pentru desene tehnice și în poligrafie. 2) Desen executat cu o astfel de cerneală. /<germ. Tusche, rus. tuș

PUZZOLANĂ s.f. (Geol.) Tuf format din sedimentarea cenușii vulcanice, rezistent la apa de mare. [Pron. pu-țo-. / < it. puzzolana, cf. Puzzoli – vulcan în Italia].

TUȘ¹ s. n. 1. cerneală (neagră), rezistentă la apă, folosit în desene, la ștampile, poligrafie etc. ◊ desenul executat. 2. substanță, solidă sau lichidă, obținută din negru de fum, pentru desene. (< germ. Tusche, rus. tuș)

ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p. t. 1.063 °C, p. f. 2.600 °C, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere. A. este complet inert față de aer și apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în apă regală și cianuri alcaline. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 3. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de artă etc. Concentrația a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva. 2. Lucru extrem de prețios; bani (de aur 1); avere, bogăție. ♦ Aur alb = energie produsă de forța apelor (curgătoare). Aur negru = a) cărbune (de pămînt); b) țiței.

RĂȘÍNĂ (lat. resina) s. f. pl. (CHIM.) Amestec complex de compuși organici, de constituție adeseori necunoscută. Sunt substanțe amorfe, solide sau semisolide, fără punct de topire definit. R. pot fi vegetale (copalul, damarul), animale (șelacul) sau sintetice (r. alchidice, r. anilin-formaldehidice, galaitul etc.). R. naturale nu sunt solubile în apă, spre deosebire de gume. Sunt solubile în anumiți solvenți organici, cu care formează soluții utilizabile ca lacuri de acoperire. – R. alchidice v. alchidali. R. anilin-formaldehidice, amestec complex de produși macromoleculari obținut prin condensarea anilinei cu un exces de formaldehidă, în prezența unor catalizatori acizi. R. a.-f. au structură tridimensională și sunt termoinerte. Amestecate cu diverse materiale de umplutură, pot fi prelucrate prin presare la cald. Obiectele formate sunt dure, casante și electroizolante. Se mai utilizează la fabricarea lacurilor pentru lemn, pânză sau hârtie. V. și aminoplaste. – R. cazein-formaldehidice v. galalit. – R. de melamină, produși de condensare ai melaminei cu formaldehida. Sunt substanțe solide, rezistente la apă și cu bună stabilitate termică. Se pot colora cu ușurință în cele mai diferite nuanțe. Sunt întrebuințate la fabricarea unor adezivi pentru hârtie, lemn și carton, în industria textilă, la fabricarea unor obiecte de uz casnic și, în amestec cu fibre de sticlă, la confecționarea unor elemente de construcție care au rezistență mecanică foarte mare. V. și aminoplaste. – R. de presare, rășini artificiale, obținute prin procese de policondensare și prelucrare prin presare la cald a amestecului format din polimer, materiale de umplutură, coloranți etc. În condițiile de prelucrare, între macromoleculele polimerului se stabilesc legături tridimensionale, datorită cărora materialul obținut devine termoinert, infuzibil, insolubil și dur (ex. fenoplastele, aminoplastele etc.). – R. epoxidice (sau epoxi), produși macromoleculari obținuți din reacția de condensare dintre un compus epoxidic și un difenol. Au structură liniară, care poate fi trecută ușor într-o structură tridimensională prin adăugarea în masa de reacție a unor agenți de întărire (etilendiamina sau anhidrida ftalică). Prezintă o mare stabilitate termică și chimică. Se întrebuințează în special ca adezivi pentru lipituri rezistente între obiecte din materiale diferite (metal, ceramică, sticlă, materiale plastice), în industria lacurilor etc. – R. fenol-formaldehidice v. fenoplaste. – R. schimbătoare de ioni, produse macromoleculare cu grupări polare care au proprietatea de a schimba ionii lor cu o cantitate echivalentă din ionii existenți în soluția cu care vin în contact. Există rășini schimbătoare de cationi și rășini schimbătoare de anioni. Se întrebuințează la epurarea apei, în industria zahărului, la separarea unor elemente, în medicină etc. (ex. r. obținute prin condensarea formaldehidei cu amide sau cu proteine etc.). V. și schimbători de ioni. – R. ureo-formaldehidice (sau carbamidice), produse de policondensare ale ureei cu formaldehida. În prima etapă a reacției se obține un produs lichid care, amestecat cu un material de întărire (rumeguș de lemn), se supune la încălzire, se solidifică prin răcire, apoi se macină și se formează din el obiecte de presare. Sunt incolore, translucide, incasante și pot fi frumos colorate în nuanțe pastel. Se întrebuințează la fabricarea unor obiecte de uz casnic, a reflectoarelor, a abajururilor, în industria peliculogenelor, ca adezivi în industria textilă etc.

ÎNVÎRTOȘA, învîrtoșez, vb. I. 1. Refl. A se face vîrtos, tare; a se întări, a se îngroșa, a se solidifica. Peste zi începuse un vînt rece și noroiul se învîrtoșa, strîngîndu-se de frig. GHICA, S. A. 96. 2. Tranz. (Învechit și popular, cu privire la persoane) A face puternic, rezistent, voinic. Apa... mă învîrtoșa ea mai mult decît orice doctorie. GORJAN, H. II 8. 3. Refl. Fig. A deveni neîndurat; a se împietri. Cum sînteți voi toate... vorbi ea încetișor. Cum v-ați învîrtoșat, cum v-ați înlemnit. CONTEMPORANUL, IV 88. – Variantă: învîrtoși (PISCUPESCU, O. 5) vb. IV.

TUȘ, tușuri, s. n. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă și folosită la anumite desenuri, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. Pe o parte era portretul ei, desenat cu tuș. BOLINTINEANU, O. 402.

Gerbera viridifolia Schultz Bip. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albicioase, pe partea inferioară galbene, dispuse în capitule mici. Frunze eliptice sau alungite (eca 6 cm lungime), cu vîrf bont, dentate sau nedentate, verzi, mai mult sau mai puțin glabre, pețiol scurt. Planta, la început, este mătăsos-pubescentă. Speciile descrise mai sus sînt principalii genitori ai Gerberei hybrida, caracterizată prin petale numeroase, late, tije lungi, puternice și rezistente în apă etc.

astralon sms [At: MDENC² / E: fr astralon] Produs chimic obținut prin copolimerizarea clorurii de vinii și acrilatului de metil, termoplastic, folosit la prepararea plăcilor, foilor sau filmelor transparente, neinflamabile și rezistente la apă.

tuș¹ sn [At: M. D. ENC. / V: (îvr) ~ă sf / Pl: ~uri / E: ger Tusche, rs тушъ] 1 Cerneală specială, mai ales neagră, rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în litografie, poligrafie etc. 2 (Șîs ~ de China, ~ chinezesc) Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum, folosită la desen. 3 (Pex) Desen executat în tuș¹ (2).

puzzolană sf [At: LTR² / P: ~țo~ / E: it puzzolana] 1 Material de construcție bogat în bioxid de siliciu, solubil în soluții alcaline, întrebuințat ca adaos hidraulic la fabricarea cimentului. 2 (Glg) Tuf format din sedimentarea cenușii vulcanice, rezistent la apa de mare.

INDANTREN s.n. (Chim.) Colorant sintetic albastru, rezistent la lumină, apă și acizi, folosit în imprimeria textilă. [< fr. indanthrène].

INDANTREN s. m. colorant sintetic albastru, rezistent la lumină, apă și acizi, folosit în imprimeria textilă. (< fr. indanthrène)

PĂMÂNTUL I. (Terra) Planetă a sistemului solar (a treia în raport cu distanța față de Soare), cu o temp. medie de 10-15°C, cu o mare rezervă de apă în stare lichidă, cu o atmosferă dominată de azot (78%) și oxigen (21%), cu o structură internă complexă, un câmp magnetic propriu, un relief foarte variat, climă cu diferențieri zonale (caldă, temperată, rece), înveliș de soluri divers, un mediu biogeografic bogat și complex etc., caracteristici unice, care îi asigură o dinamică intensă, un echilibru dinamic, o evoluție selectivă; singurul loc din Univers (cunoscut până în prezent) pe care există condiții propice de dezvoltare a vieții. Vârsta P. este estimată la 4,5 miliarde de ani. P. se rotește în jurul axei sale (mișcarea de rotație) și se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție). Distanța până la Soare este de 147 mil. km la perifeliu și de 152 mil. km la afeliu. Viteza de deplasare a P. pe orbită este de 29,76 km/s. Perioada de revoluție este de un an (365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde), iar perioada de rotație este de o zi (23 ore, 56 minute și 4 secunde). Planul Ecuatorului este înclinat față de planul orbitei cu 23°45′, ceea ce duce la apariția anotimpurilor și a zonelor climatice, precum și la inegalitatea zilelor și a nopților. P. are o formă de geoid (diametrul la Ecuator: 12.756 km), fiind puțin turtit la poli (diferența dintre raza ecuatorială, 6.378 km, și cea polară, 6.356 km, este de c. 22 km). Suprafața totală a P. este de c. 510,2 mil. km², din care uscatul ocupă numai 28,7%; volumul este de c. 1,1 • 10¹² km³. Masa P. este de 5,975 • 10²⁴ kg, cu o densitate medie de 5.520 kg/m³. P. are un singur satelit natural: Luna. P. este alcătuit din următoarele învelișuri concentrice (geosfere): atmosfera, hidrosfera, litosfera sau scoarța terestră, mantaua (mezosfera) și nucleul. Ansamblul comunităților de plante și animale constituie biosfera. Populația: 6,1 miliarde (2000); 7 miliarde (2011). II. În forma pământ (lat. pavimentum) s. n. 1. Totalitatea uscatului planetei; întindere mare de uscat; continent. 2. Sol². ◊ Expr. La pământ = a) (despre oameni) distrus sufletește; b) (sport, la box) cnocdaun. ◊ A nu fi cu picioarele pe pământ = a fi distrat, a nu avea simțul realității. ◊ A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi foarte încrezut. 3. P. stabilizat = pământ argilos cu adaosuri de var, de ciment sau de reziduuri bituminoase, rezistent la pătrunderea apei, folosit la fundații de drumuri, la ziduri etc. ◊ Pământuri rare = denumire dată oxizilor de scandiu, ytriu, lantan și lantanide. ◊ Pământuri rele = badlands. ◊ P. activ = produs obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc. ◊ P. de diatomee = kieselgur, pămânțel, diatomit. ♦ Lut. 4. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Pământul făgăduinței = numele biblic al Palestinei; p. ext. ținut bogat, mănos; fig. situație, loc, eveniment de care cineva își leagă toate speranțele. ◊ Obiceiul pământului v. obicei. 5. Suprafață de teren (cultivabil).

pământ sn [At: PSALT. HUR. 69^v/16 / V: (îrg) pem~, (reg) pom~, (îvr) pomont / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e, ~minte / Vc: ~tule, (înv) ~e, păminte / E: ml pavimentum] 1 Scoarță a globului terestru pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți. 2 (În imprecații; îe) Înghiți-te-ar ~ul! sau Mânca-te-ar ~ul! De-ai muri! 3 (Interogativ retoric; îe) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ține) ~ul? Exprimă indignarea față de lipsa de omenie a cuiva. 4 Mormânt. 5 (Îlav) ~ îngăurit Epitet pentru un om leneș. 6 (Îlav) Din ~ De jos. 7 (Îlav) De la ~ De jos. 8 (Îe) A uita ca ~ul A uita cu desăvârșire, de tot. 9 (Îe) A dormi ca ~ul A dormi profund. 10 (Îe) A nu ști ca ~ul A nu ști deloc. 11 (Îe) Din ~ (din iarbă verde) sau din fundul ~ului Cu orice preț, prin orice mijloace. 12 (Îe) A se înclina până la (sau în) ~ A se înclina foarte adânc, cu o politețe exagerată. 13 (Îlav) În (sau la) ~ A plecat până jos (de teamă, de emoție, de modestie etc.). 14 (Îe) A pune sau a băga (ceva) în ~ A însămânța. 15 (Îae) A planta. 16 (Îe) A băga (pe cineva) în ~ A înmormânta. 17 (Îae) A omorî. 18 (Îae) A intimida, a speria pe cineva. 19 (Îe) A cădea la ~ (în fața cuiva) A se prosterna, a îngenunchea cu fața la pământ. 20 (Îae) A se umili în fața cuiva. 21 (Îe) A lăsa totul (sau toate) la (sau, reg, în) ~ A abandona totul Si: a lăsa baltă. 22-24 (Îe) Nu-l încape ~ul Se spune despre o persoană (lacomă) (îngâmfată sau) foarte fericită. 25 (Îe) A nu-l (mai) ține (pe cineva) ~ul (de bucurie) A fi foarte bucuros. 26 (Îe) A nu mai călca pe ~ A fi foarte fericit. 27 (Îe) A nu atinge ~ul sau a nu se ști sau a nu se (mai) simți pe ~ (de bucurie) A fi foarte fericit. 28 (Îe) A nu avea nici cer, nici ~ A nu avea nici un adăpost. 29-30 (Îe) A (nu) fi (cu picioarele) pe ~ A (nu) avea simțul realității. 31 (Îcn; îae) A fi foarte distant. 32 (Îe) A tăcea (sau a fi mut) ca ~ul A nu spune nici un cuvânt. 33-34 (Îe) A face (sau a ține) umbră ~ului (degeaba) A trăi degeaba. 35 (Îae) A nu fi bun de nimic. 36 (Îe) A nu(-l) ști sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simți etc. nici ~ul A nu-l ști, a nu-l afla etc. absolut nimeni. 37 (Îe) A așterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la ~ (sau, rar, ~ului) A doborî. 38 (Pex; îae) A omorî. 39 (Îe) (Nu) se dărâmă ~ul Se zice când cineva se arată îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat. 40-41 (Îe) A ieși (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din ~ (din iarbă verde) A apărea pe neașteptate (și fără să fi fost observat înainte de cineva). 42 (Reg; îe) A pune fața la ~ A muri. 43 (Îe) Plânge de udă ~ul Plânge mult. 44 (Reg; îe) A sta cu burta la – A trândăvi. 45 (Îe) A-i fugi cuiva ~ul de sub picioare A-și pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greșit. 46 (Îae) A fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială, socială etc. 47 (Îe) Cu o falcă în cer (și) cu una (sau alta) în ~ Cu mare mânie, cu mare supărare. 48 (Îe) A-i veni cuiva să intre în ~ A se simți foarte stânjenit. 49-50 (Îe) A intra în ~ (de frică sau) de rușine A avea un puternic sentiment (de frică sau) de rușine. 51 (Îe) Parcă a intrat în ~ sau parcă l-a înghițit ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preț. 52 (Reg; îe) A răsturna ~ul într-o dungă A realiza lucruri extraordinare. 53 (Îla) La ~ Nimicit. 54 (Îal; d. oameni) Distrus sufletește, într-o situație disperată. 55 (Îae; la box) Cnocdaun. 56 (Îae; în armată, sport etc., ca formulă de comandă) Culcat! 57 (Îe) A duce la ~ A face să eșueze. 58 (Îe) Plânge ~ul sub el (sau ea etc.) Se spune despre o persoană foarte supărată. 59 (Rar; îe) Geme ~ul sub cineva Se spune despre cei care se vaită și gem întruna. 60 (Rar; îe) Doarme și ~ul sub om Se spune când este mare liniște, când domnește calmul. 61 (Reg; îe) Cu inima pe ~ Foarte trist. 62 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ul (undeva) A muri undeva. 63 (Îe) A frământa (sau a pisa etc.) ~ul A juca, a dansa cu pasiune. 64 (Îe) A mânca (sau a pupa) ~ul A atinge pământul în treacăt, din zbor. 65 (Rar; d. avioane; îe) A lua ~ A atinge pământul cu roțile, la aterizare. 66 (Spt; îe) Mingea a mâncat ~ Se spune când mingea a depășit linia de marcație reglementară. 67 (Îe) A nu(-l) primi pe cineva (nici) ~ul Se spune despre un om foarte păcătos care moare. 68 (Îe) A-i fî greu (și) ~ului (cu cineva) Se spune despre un om rău. 69 (Reg; îe) A da (sau a răsturna etc.) ~ul cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. 70 (Reg; îae) A fi foarte harnic. 71 (Reg; îe) Ce ~? Ce Dumnezeu? 72 (Reg; îe) ~e răsufli ? Se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. 73 Planetă a sistemului solar locuită de oameni. 74 (Pex) Oameni care locuiesc pe această planetă. 75 Arată o calitate sau un defect avut în gradul cel mai înalt sau un număr foarte mare. 76 (Îlav) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea ori marginile, toarta, rar capetele) ~ului sau peste ~ etc. De foarte departe. 77 (Îe) A curma ~ul A colinda toată lumea. 78 (Îlav) De când (lumea și) ~ul Din totdeauna. 79 (Îae; îcn) Niciodată. 80 (Reg; îe) Când s-or roade furnicile ~ului Niciodată. 81 (Îla) Vechi ca ~ul Foarte vechi. 82 (Îe) Nu e peste ~ Nu e departe de aici. 83 (Îe) Ca de la cer la ~ sau (rar) cât cerul de ~, ca între cer și ~ Se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două ființe, două lucruri, două fenomene. 84-85 (Îe) A (se) jura cu cerul și cu ~ul A (se) jura cu multă convingere, invocând atât forțele de pe pământ cât și pe cele cerești. 86-90 (Îe) A făgădui (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) (a jurui) cerul și ~ul (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a se jura mult. 91-95 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura totul. 96-100 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura lucruri nerealizabile, imposibilul Si: marea cu sarea. 101 (Îe) A șterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, înv, din) fața ~ului A distruge. 102 (Îae) A ucide. 103-104 (Reg; îe) (A veni sau) a se duce cu ~ul (A veni sau) a se duce în număr mare, cu tot neamul. 105 (Îlav) De stinge (sau zvântă, rar, sfârșește etc.) ~ul Foarte mult, peste măsură, exagerat. 106-107 (Îls; irn) Buricul ~ului Persoană (care se crede) foarte importantă. 108 (Îe) A fi urechea ~ului A fi foarte atent. 109 Substanță, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru Vz glod, tină, țărână. 110 (În imprecații; îe) Taci, astupa-ți-ar ~ul gura De-ai muri. 111 (Bis) Materie din care a fost creat omul, care este o ființă cu viață limitată și se va transforma după moarte în aceeași materie. 112 (Fig; îoc spirit) Materie. 113 (Îs) ~ negru (sau, reg, mare) Cernoziom. 114 (Îs) ~ roșu Pământ ars. 115 (Îs) ~ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, și din alte substanțe Si: amestec de formare. 116 (Îe) A face (lut sau tot o apă și un) ~ sau una cu ~ul sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) cu -ul A distruge. 117 (Îe) A fi (toți) o apă și un ~ A fi deopotrivă, la fel. 118-119 (Îe) A fi (sau a se face) negru ~ (ori negru ca ~ul) A fi foarte (mâhnit sau) mânios. 120 (Îe) A se face ~ la față sau a i se face fața ca ~ul ori (reg) a-i ieși (cuiva) ~ul în față, a-i prinde cuiva fața ~ A slăbi. 121 (Îe) E a ~ Prevestește moarte. 122 (Îe) Trage a ~ Se spune despre cineva care este aproape de moarte Si: cu un picior în groapă. 123 (Îe) A duce ~ din deal în vale A face o muncă inutilă. 124 (Îla) Cu inima ca ~ul Foarte supărat. 125 (Spc; șîs ~ galben) Argilă. 126 (Rar; îs) ~ de porțelan Caolin. 127 (Îs) ~ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei și folosit la fundații de drumuri, la construcții agro-zootehnice etc. 128 (Îs) ~ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicați de aluminiu, calciu și fier și având proprietatea de a absorbi și a reține substanțe colorante din uleiuri animale, vegetale și minerale. 129 (Îe) ~ amar Oxid de magneziu. 130 (Îs) ~uri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăților lor chimice. 131 (Îs) ~ metalice Oxizi ai metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu și taliu. 132 Sol, considerat sub raportul productivității sau al configurației. 133-135 Suprafață (delimitată) de teren (agricol). 136 (Îe) Sărac sau calic lipit ~ului Foarte sărac. 137 (Îcs) De-a ~ul furat Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 138 Teritoriu. 139 Regiune. 140 Ținut. 141 (Pex) Țară. 142 Patrie. 143 (Îs) ~ul făgăduinței (sau făgăduit) Nume biblic dat Palestinei. 144 (Pex; îas) Ținut bogat, fericit. 145 (Fig; îas) Situație de care cineva leagă mari speranțe. 146 (Îe) A trăi ca în ~ul făgăduinței A trăi foarte bine Si: a trăi ca în sânul lui Avram. 147 (Îs) Obiceiul ~ului Totalitate a normelor de viață nescrise, stabilite în decursul timpului între membrii unei comunități și transmise prin tradiție, din generație în generație Si: (înv) obicei pământesc (16). 148 (Pex; îas) Obicei specific al unei țări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime Si: (înv) obicei pământesc (17). 149 (Îs) Birul (sau darea, vama) ~ului Impozit nedefinit mai îndeaproape. 150 (Înv; îla) De ~ Pământean. 151 (Reg) Punct cardinal. 152 (Îoc mare, ocean; șîs ~ul cel sănătos, ~ cuprinzător, ~ tare, ~ statornic, reg – uscat) Țărm. 153 (Pex) Continent. 154 Unitate de măsură pentru suprafațe de teren agricol, folosită în trecut, a cărei mărime a variat în timp și spațiu. corectat(ă)

PAP s. n. Substanță lipicioasă preparată din gluten cu apă și întrebuințată la lipiri rezistente, în special la încălțăminte; material de lipit preparat în casă din făină și apă; cocă¹. – Din germ. Papp.

PAP s. n. Substanță lipicioasă preparată din gluten cu apă și folosită la lipiri rezistente, în special la încălțăminte; material de lipit preparat în casă din făină și apă; cocă¹. – Din germ. Papp.

❍CAFER sm. Trans. Căprior (la acoperișul casei): ~ii trebue să fie tari și ...rezistenți PĂC. [comp. lat. caper și rut. káfar].

INOXIDABIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare sau la contactul cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

BETON s.n. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau alt liant) și apă, care se transformă într-o masă rezistentă prin întărire și este folosit ca material de construcție. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. béton].

BOLOVĂNIȘ (< bolovan) s. n. Rocă sedimentară detritică, mobilă, formată din elemente rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 70 mm și constituită din bucăți de roci rezistente la eroziune. Se formează prin acțiunea apelor curgătoare (în amonte), a ghețarilor (în locul de topire) și a mărilor (în apropiere de țărm), constituind aluviunile teraselor, morene și cordoanele litorale.

inoxidabil, ~ă a [At: IOANOVICI, TEH. 74 / Pl: ~i, ~e / E: fr inoxydable, it inoxidabile] 1 (D. substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul. 2 (D. obiecte) Care este rezistent la oxidare în contact cu aerul, apa. 3 (D. metale, aliaje etc.) Care nu ruginește Si: neoxidabil.

beton s.n. 1 (constr.) Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau alt liant) și apă, care se transformă într-o masă rezistentă prin întărire, fiind folosit ca material de construcție. ◊ Beton armat = beton, turnat peste o armătură de vergele metalice, destinată să preia eforturile de întindere. Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită, după turnarea în cofraje, prin imprimarea unor oscilații rapide, cu ajutorul unor aparate speciale. Saltea de beton v. saltea. 2 (adj.; sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constînd în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. ♦ Fig. (fam.; adj.invar.; despre argumentații, demonstrații etc.) Puternic, solid; de neatacat. În sprijinul propunerii sale a adus un argument beton. ♦ Fig. (fam.; adj.invar.; despre persoane, în special despre femei tinere) Care arată foarte bine, care este extrem de atrăgător. • pl. -oane. /<fr. béton.

BETON s. n. amestec de pietriș, nisip, cu un liant și apă, care, prin întărire, se transformă într-o masă rezistentă. (< fr. béton)

CARBURI (< fr.) Compuși binari ai carbonului cu celelalte elemente, mai ales cu metale, bor sau siliciu ♦ Carbură de bor = pulbere sau cristale negre de duritatea diamantului, rezistente la agenți chimici; se folosește ca abraziv, pentru tăiat materiale dure. Carbură de calciu = cristale incolore ce reacționează energetic cu apa formînd acetilenă; carbid. ♦ Carbură de siliciu = material dur, rezistent chimic și termic; se folosește ca material refractar, la fabricarea abrazoarelor etc.; carborundum. Carbură de fier v. cementită.

PERGAMÉNT (< germ.) s. n. 1. Material din piele de animal tânăr, netăbăcită (de vițel, miei, iezi) preparat special după metode complicate, folosit, mai ales, în Evul Mediu și Renaștere pentru manuscrise, iar în prezent se folosește la fabricarea instrumentelor muzicale și în legătorie, mai ales pentru cărți prețioase etc. Cunoscut din Antichitate, se consideră că a apărut la Pergam în timpul regelui Eumenes II (197-159 î. Hr.); i s-a dat numele după acest oraș datorită perfecționării tehnicilor de prelucrare făcute aici. ♦ Document, text etc. scris pe o astfel de piele. 2. Hârtie de tip special, rezistentă și impermeabilă la aer, la grăsimi și la apă, cu aspect asemănător p. (1), folosită mai ales la ambalarea alimentelor.

INOXIDABIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substanțe) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare în contact cu aerul sau cu apa, care nu ruginește, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.

BETON s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. (În sintagma) Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. – Din fr. béton.

ARGÍLĂ (< fr., lat.) s. f. Rocă sedimentară pelitică, constituită dintr-un complex de minerale argiloase asociat cu minerale de importanță secundară (cuarț, feldspați, gips, carbonați) și cu diverse substanțe organice (humus, bitumen). Prezintă capilaritate nulă, coeziune mare, volum variabil prin absorbția și retragerea apei, plasticitate, prin ardere transformîndu-se într-un material dur, rezistent. Pr. roci argiloase sînt: caolinul, huma, lutul, a. smectica, bentonitul și a. refractară. Se utilizează la fabricarea ceramicii de construcție, vaselor de bucătărie, ceramicii refractare și ca material impermeabil în construcții. ♦ A. refractară = a. cu temperatura de topire de peste 1.580 °C folosită pentru fabricarea unor obiecte de ceramică, creuzete etc., rezistente la temperaturi înalte. A. de turnătorie = liant folosit la amestecurile de formare. A. expandată = material de construcție spongios, obținut prin încălzirea rapidă a a. feruginoase la peste 1.100 °C, folosit la confecționarea unor betoane ușoare. A. roșie abisală = rocă sedimentară care se găsește la adîncimi de peste 8.000 m în mări și oceane și provine din descompunerea rocilor efuzive submarine și din material terigen adus de apele curgătoare din denudația continentală.

BETÓN (< fr., germ.) s. n. 1. Material de construcție obținut prin amestecarea unui material granular (pietriș, nisip) cu un liant (ciment, bitum etc.) și cu apă, și care, după priză și întărire, devine consistent și rezistent ca piatra. ♦ B. armat = b. de ciment în masa căruia se înglobează o armătură de oțel, destinată să preia eforturile de întindere. Primele brevete de b.a. au fost obținute (1867-1878) de grădinarul francez J. Monnier. ♦ B. precomprimat = b. armat la care se realizează, înainte de încărcare, o stare permanentă de comprimare (prin întinderea armăturii de oțel înainte de turnarea b). A fost folosit în practică (1930) de inginerul constructor francez E. Freyssinet. ♦ B. refractar = b. preparat cu ciment Portland, ciment aluminos și agregate din materiale refractare, avînd o bună rezistență mecanică la temperaturi mai mari de 300°C. B. asfaltic = b. din material cu granulație mare, avînd ca liant bitumul asfaltic, folosit la executarea unor îmbrăcăminți rutiere. 2. Fig. (SPORT.) Sistem tactic de apărare folosit în jocurile sportive (mai ales în fotbal), constînd în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linie defensivă.

BETON s. n. Material de construcție alcătuit dintr-un amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care după uscare se transformă într-o masă foarte rezistentă. – Fr. béton.

BETON, (2) betoane, s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. Varietate de beton (1). 3. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. [Pl. și: betonuri] – Din fr. béton.

BETON s. n. Material de construcție alcătuit dintr-un amestec de pietriș, nisip, ciment și apă care, prin întărire, se transformă într-o masă foarte rezistentă. Așteptau sfîrșitul sudurii pentru a începe turnarea betonului. JIANU, C. 479. Atunci cînd ajunge pe podul lung de beton... bățul lui bocăne mai tare. BOGZA, C. O. 321. Tot se vorbește în sat de un pod de piatră și beton. SADOVEANU, M. C. 182. ◊ Beton armat v. armat.

MIGMĂ, migme, s. f. (Rar) Amestec de diverse materiale, care au proprietatea de a se întări și de a deveni rezistente. [Uși] împodobite... cu ornamente policrome, pe care vremea și apa le-a șters, fără a desființa cu totul urma migmei. ODOBESCU, S. I 404. Grajdurile sînt construcțiuni monumentale de piatră... cu dușumeaua de migmă, pare c-ar fi asfalt. I. IONESCU, D. 526.

beton [At: LTR / Pl: ~oane / E: fr béton] 1 Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. 2 (Îs) ~ armat Beton (1) turnat peste o armătură de bare metalice. 3 (Îs) ~ vibrat Beton (1) de ciment compactat după turnarea în cofraje prin vibrații, cu aparate speciale. 4 (Spt; îs) Apărare ~ Apărare supraaglomerată și foarte eficientă. 5 (Fam; fig; d. demonstrații, argumente etc.) Foarte solid.

CĂLI¹, călesc, vb. IV. Tranz. 1. A mări duritatea și rezistența unui metal(în special a fierului și a oțelului) prin răcire după o încălzire la temperatură înaltă; a face mai rezistent un metal prin călire. Eu îți dau securi călite Doar în apă ne-ncepută, apă vie de izvor. DAVILA, V. V. 87. Nu e paloș de fier, Călit de vrun săbier. TEODORESCU, P. P. 571. ◊ Refl. pas. «Așa s-a călit oțelul», de N. Ostrovski. 2. Fig. A întări, a oțeli. Un soi de viteji Cum numai partidul călește! DEȘLIU, M. 72. Strașnică toamnă! înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. ◊ Refl. Eroicul Partid Comunist al Uniunii Sovietice, cea mai strălucită brigadă de șoc a mișcării muncitorești mondiale, s-a creat și s-a călit în condițiile luptei neîmpăcate împotriva dușmanilor clasei muncitoare și ai socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 31. Puterea de rezistență a tînărului stat sovietic la asaltul lumii capitaliste, împletită cu puterea lui de a construi o lume nouă. s-a călit în această luptă dusă victorios sub conducerea Partidului comunist. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 2/3.

PÂNZĂ ~e f. 1) Țesătură obținută din fibre naturale (de bumbac, cânepă, in etc.), de obicei albă, folosită, mai ales, la confecționarea albiturilor. ◊ ~ de casă pânză țesută la stative. ~ tare pânză rară, mult scrobită, folosită în croitorie. ~ de păianjen păienjeniș. A zări (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedeslușit; a vedea ca prin ceață. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cădea) ~a de pe ochi a) a începe să vadă mai bine; b) a începe să privească lucrurile cum trebuie. A țese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii după terminarea țesutului; b) a scăpa de greutăți; a o duce mai bine. Până-n ~ele albe până la extrem. 2) fig. Suprafață continuă și netedă; întindere. ~a cerului. ◊ ~ de apă subterană strat de apă aflat în interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucată mare de țesătură rezistentă, fixată de catargul unui vas, care, fiind întinsă de vânt, provoacă propulsarea vasului; velă. Iaht cu ~e. ◊ A întinde ~ele a) a desface pânzele pe un vas; b) a iniția o acțiune; a întreprinde ceva. 4) Pictură executată pe o bucată de țesătură; tablou. ~ele încântătoare ale lui Picasso. 5) Împletitură din diferite fire (textile, metalice etc.) folosită în scopuri tehnice. 6) Lamă dințată pe care se produce procesul de șariaj. [G.-D. pânzei] /Orig. nec.

SLIMLINE SLIM-LAIN/ s. n. conductă rezistentă, din beton armat cu fibre din sticlă, pentru sistemele de canalizare și transportul apei la suprafață. (< engl. slimline)

slimline s. (cuv. engl.; tehn.) ◊ „«Slimline». Societatea britanică «Arc Concrete» a pus în fabricație conducte rezistente de beton armat cu fibre de sticlă pentru sistemele de canalizare și transportul apei la suprafață. Compoziția acestor conducte, denumite «Slimline» este de 99 la sută beton de înaltă rezistență și 1 la sută sticlă, ceea ce le face imune la mediul alcalin.” Sc. 8 X 77 p. 5 [pron. slimlain]

pap sn [At: CARAGIALE, O. II, 137 / Pl: (rar) ~uri / E: ger Papp] 1 Substanță preparată din gluten și utilizată la lipiri rezistente, în special la încălțăminte. 2 Material de lipit, preparat în casă din făină și apă Si: (pop) cocă, (reg) cir, ciriș, mlat Vz clei, lipici.

FÍBRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. (Și în sintagma fibră textilă) Corp solid în formă de filament foarte subțire, de proveniență vegetală, animală, minerală sau produs pe cale sintetică, folosit la fabricarea țesăturilor și a tricoturilor. ◊ F. chimică = f. obținută pe cale chimică, prin filare, din soluții sau topituri de polimeri naturali ori sintetici. F. artificială = denumire improprie pentru f. obținută prin transformarea chimică a polimerilor naturali, precum celuloză, cazeina etc. F. sintetică = f. obținută, prin filare, din soluții sau din topituri ale polimerilor sintetici; pot fi poliamidice (nailon, relon, capron etc., poliesterice (tergal), polinitrilacrilice (melana). F. vulcan = material dur și rezistent obținut din carton îmbibat cu clorură de zinc, apoi presat puternic și spălat cu apă; este folosit la fabricarea de geamantane, roți dințate etc. 2. (BOT.) F. lemnoasă = celulă vegetală alungită, cu pereți îngroșați și lignificați, situată în țesutul lemnos. F. liberiană = celulă vegetală alungită, cu lumenul redus și pereții sclerificați, nelignificați; este dispusă izolat sau în fascicule în tulpini și frunze. 3. (ANAT., HIST.) Nume dat unor formațiuni alungite care alcătuiesc țesuturi reprezentate prin celule modificate (f. musculară, f. elastică), fie printr-o prelungire celulară (f. nervoasă) etc. 4. (TEHN.) Succesiunea punctelor materiale care se găsesc pe o linie paralelă cu axa unei bare supuse la încovoiare. 5. (TELEC.) F. optică = filament sau f. realizată din material dielectric (siliciu dopat cu bor, fluor, fosfor, germaniu); este constituită dintr-un miez cu diametrul de 3-80 μm și un înveliș cu diametrul de 20-50 μm și cu un indice de refracție mai mic (pentru a realiza reflexia totală a undei electromagnetice incidente). Grupate în fascicule (numite cabluri sau ghiduri de unde optice), f.o. sunt utilizate în telecomunicații (telefonie, cabluri submarine etc.) și în aparatura medicală.

RĂBDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. A suporta (cu resemnare) o suferință fizică sau morală; a îndura. V. pătimi. Rabdă să-l lovești pînă îl apucă diavolul și-l înnebunește, și-atunci e prăpăd. DUMITRIU, P. F. 44. Rabzi bătăi de pumn și bici. NECULUȚĂ, Ț. D. 41. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, Și ham de cai și jug de boi: Dar vrem pămînt! COȘBUC, P. I 207. ◊ Intranz. Stăi, Roibule, zise el blînd calului, stăi aici oleacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăz. SADOVEANU, O. I 370. Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. De zece ani de cînd tot rabd. ALECSANDRI, T. I 279. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd cauza suferinței) De două zile rabdă de foame. C. PETRESCU, C. V. 121. ♦ Intranz. (Despre lucruri) A fi rezistent, a nu se strica repede. Și na-ți cizmele-mi de țap... Ce la apă mult mai rabdă. TEODORESCU, P. P. 502. 2. Tranz. A tolera să se săvîrșească un lucru neîngăduit, supărător; a permite, a accepta. Doar n-oi răbda să mă rușineze dînsul pe mine în fața satului. REBREANU, R. II 40. Graurul... împreună cu ciorile se cocoțează jucînd pe spinarea boilor, cari cu o filozofică nepăsare rabdă așa batjocure. ODOBESCU, S. III 23. Hîrtia multe rabdă (= multe lucruri rele sau neplăcute se scriu). ◊ (Construit cu dativul) Nu ți-or putea răbda cîte ți-am răbdat noi. CREANGĂ, P. 286. ◊ (Complementul indică persoana tolerată) Mă mir numai că părintele te mai rabdă pe lîngă dumnealui. REBREANU, I. 71. Noi să răbdăm pe tronul acestei țări, pe cine? Pe-un tiran, un fățarnic? ALECSANDRI, T. II 111. ◊ (Adesea în fraze negative sau interogative, uneori în imprecații) Neamul lui Eftimie – nu i-ar mai răbda pămîntul. DUMITRIU, N. 223. Cum îl rabdă locul... să mai umble zile supărat Pentru-o vorbă numai? COȘBUC, P. II 247. Bate-o, doamne, n-o răbda, Că mi-a secat inima. TEODORESCU, P. P. 306. ◊ Expr. A (nu)-l răbda pe cineva inima (să... ) = a nu se putea stăpîni (să nu... ), a (nu) se îndura să... Nu-l mai răbdase inima și venise s-o vadă cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 451. Totuși nu-l răbda inima să stea molcom. REBREANU, R. I 267. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă, ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima. CREANGĂ, A. 112. A (nu)-i mai răbda (pe cineva) puterile să... = a-l părăsi (pe cineva) puterile, a numai putea să... Nu-l mai rabdă puterile să-și joace copila pe genunchi. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Intranz. Nu mai răbdăm, fraților!... Puneți mîna pe topoare! REBREANU, R. II 231. 3. Intranz. (Astăzi rar) A-și înfrîna neliniștea, nerăbdarea, a-și păstra calmul, a sta liniștit. Fata mea, o cununie ne-ar scăpa de orice grijă. Fata mea, cum poți răbda... Mai e vreme. Spune: da.! EFTIMIU, Î. 55. Ah! suflete împietrite! el moare și tu rabzi încă? CONACHI, P. 86. Trebuie să rabde pînă ce să se usuce cărămizile. DRĂGHICI, R. 86. ◊ Refl. Nu s-au mai putut răbda între păreții casei. SBIERA, P. 132. ♦ Refl. (Învechit, în construcții negative; adesea în legătură cu verbul «a putea») A se stăpîni, a se înfrîna, a se reține de la ceva. Acel ce nu se poate răbda ca să nu scrie. CONTEMPORANUL, I 205. Nu cred că s-a răbdat Să nu-i fi ospătat. DONICI, F. 80. – Prez. ind. și: (regional) răbd.

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Fiz.; despre materiale) Care se înmoaie numai la temperatură înaltă; care rezistă în general temperaturilor înalte. Pămîntul fertil... e prefăcut într-o materie definitiv refractară, în care nici apa nu mai pătrunde. BOGZA, C. O. 217. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistent la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre persoane, caractere etc.; adesea urmat de determinări introduse prin «la», «față de», «în fața» etc.) Care se împotrivește, care opune rezistență (la ceva), care nu este receptiv pentru... Am rămas refractar la toată această lecție de viață practică, de luptă cu ogorul și de biruință, sensibilizată în lire sterline. GALACTION, O. I 9. Sînt oameni închiși... naturi posomorîte și refractare care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. VLAHUȚĂ, O. AL. II 86.

sticlă sf [At: CORESI, TETR. 53 / V: (îrg) stec~, (reg) steglă, șt~ / Pl: ~le / E: vsl стєкло] 1 Vas înalt, de obicei de formă cilindrică, cu gât îngust (și înalt) făcut din sticlă (14) (sau, pex, din alte materiale) care servește la păstrarea lichidelor Si: (liv) butelie (1), (reg) butelcă (1), glajă (2), șip⁴, uiagă. 2 Recipient de diferite forme făcut din sticlă (14). 3 (Reg; îcs) De-a lipitul ~lei în grindă Numele unui joc în care unul dintre participanți este păcălit, turnându-i-se o sticlă de apă în cap. 4 (Adesea udp „de” sau „cu”) Conținutul unei sticle (1). 5 Conținutul împreună cu vasul respectiv. 6 (Mol) Măsură de capacitate pentru lapte și produsele lui egală cu un litru. 7 (Șîs ~ de lampă) Obiect de sticlă (14) având partea inferioară de formă sferică și cea superioară de formă cilindrică, alungită, folosit pentru protejarea flăcării la lămpile cu petrol Si: cilindru (6), glob (2), (reg) țilindru. 8 Placă de sticlă (14) care închide cadrul ferestrelor, al unor uși, dulapuri etc. Si: geam (1). 9 Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect Si: lentilă. 10 Ochelari. 11 (Asr; lsg) Monoclu. 12 (Irn) Mărgele. 13 (Înv; lpl) Nume generic dat obiectelor din sticlă (14). 14 Substanță solidă, amorfă, transparentă, translucidă sau opacă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, rău conducătoare de căldură și electricitate, formată dintr-un amestec de silicați ai metalelor alcaline, alcalino-pământoase, de plumb sau de alte metale și obținută prin topire. 15 (Îs) ~ solubilă Substanță obținută prin topirea unui amestec de silice și de hidroxid de sodiu, care în anumite condiții este solubilă în apă, dând o soluție vâscoasă. 16 (Îs) ~ de cuarț Substanță cu aspectul sticlei (14), obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la acizi, la variațiile de temperatură și transparentă pentru razele ultraviolete. 17 (Îs) ~ opacă Material sticlos cu proprietăți speciale în privința indicelui de refracție, de o mare omogenitate în compoziție, folosit la fabricarea lentilelor și a prismelor aparatelor optice. 18 (Îs) ~ organică Material plastic transparent, incasabil, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații. 19 (Îs) ~ mecanică Rocă necristalizată provenită în urma răcirii bruște a lavei.

MELASĂ s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit din extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr, întrebuințat în industria fermentativă, ca hrană pentru vite, la fabricarea lianților pentru miezuri de turnătorie etc. Melasa, adecă zăharul cel lihod. DZ 25/16. Să-i vînză două livre de melasă (un fel de mied de zahar). CR (1838), 12¹/31. La zidiri mai delicate, însă, se face această tincuială cu apă mestecată cu melase sau zahar. IC. LUM. (1 840), 14²/3. La confecționarea miezurilor care trebuie să fie foarte rezistente, se întrebuințează nisipul, căruia i se adaugă materii liante ca făină, melasă, ulei, colofoniu, dextrină etc. IOANOVICI, TEHN. 83. Diluează melasă cu acid clorhidric. LEG. EC. PL. 311. S-a rezolvat problema obținerii acidului citric din fermentarea melasei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 821, cf. nr. 2 805. Din melasă (soluția mumă vîscoasă și necristalizabilă) se mai scoate încă zahăr prin tratare cu săruri de stronțiu. MACAROVICI, CH. 557. Melasa se întrebuințează ca materie primă în industriile fermentative. LTR². - Pl.: melase. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa.

SUCȚIUNE s. f 1. sugere, aspirație. 2. reducere a presiunii apei dintr-un sol nesaturat în raport cu presiunea atmosferică; aspirația capilară a pământului. 3. contact strâns și rezistent dintre două corpuri, realizat prin crearea unui spațiu vid sau de aer rarefiat între ele. (< engl. suction, după fr. succion, lat. suctio)

DUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

PIATRĂ pietre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~. ◊ ~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

A SE CĂLI mă ~esc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistența față de unele condiții nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic și rezistent prin adaptarea la diferite greutăți; a se oțeli. /<sl. kaliti

umbră sf [At: PSALT. HUR. 121714 / V: (înv) îm~, umră, (reg) ~bâră / Pl: ~re / E: ml umbra] 1 Regiune întunecată din spațiu sau de pe suprafața unui obiect, care nu este luminată direct de o sursă, razele de lumină ale acesteia fiind oprite de un corp opac. 2 Umbrar (1). 3 (Pex) Răcoare. 4 (Pop; îs) Copil de la ~ (sau de la ~ra gardului) Copil din afara căsătoriei. 5 (Îla) Din ~ Care acționează pe furiș. 6 (Îlav) Din (sau în) ~ Fără a se arăta pe față Si: pe neștiute. 7 (Îe) A face (sau a ține) (doar) ~ pământului (degeaba) A trăi (degeaba). 8 (Îae) A nu fi bun de nimic. 9 (Îe) A sta (sau a fI, a rămâne etc.) în (sau la) ~ A sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, neștiut. 10 (Îae) A sta (sau a rămâne etc.) deoparte. 11 (Îae) A fi modest. 12 (îe) A pune (sau a lăsa) în ~ pe cineva sau ceva A lăsa (intenționat) neobservat (ceva sau pe cineva) Si: a estompa, a diminua, a eclipsa. 13 (Îe) A scoate din ~ (ceva sau pe cineva) A face cunoscut. 14 (Îae) A dezvălui amănunte (despre cineva sau ceva). 15 (Îe) A face ~ (cuiva) A întuneca renumele cuiva. 16 (Îae) A face cuiva necazuri. 17 A băga (sau a pune, a turna) (pe cineva) la ~ A aresta (1). 18 (Îae) A băga pe cineva la închisoare Si: a întemnița. 19 (Pan; precedat de prepozițiile „în”, „la”, „sub” și urmat de un genitiv) Ocrotire. 20 (Reg; șîs) ~ra-soarelui Parte a unui deal unde nu bate soarele. 21 (Fig) Taină. 22 (Bis; înv; îs) ~ra morții Întunericul care însoțește moartea Si: infern, iad. 23 Lipsă de cunoștințe despre ceva Si: ignoranță. 24 Pată sau zonă mai întunecată Si: umbritură. 25 Nuanță mai închisă Si: umbrire (5). 26 (Îla) Fără ~ Desăvârșit (4). 27 Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. 28 (Pex) Ocru brun sau roșcat folosit în pictură. 29 (Fig) Expresie de îngândurare a feței sau a ochilor cuiva. 30 (Fig) Amintire nostalgică. 31 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Formă reprezentată de umbra (1) unui corp proiectată pe o suprafață (mai) luminată Si: umbrușoară (3). 32 (Îs) ~re chinezești Umbre pe pereți. 33 (Îs) Teatru de ~re Gen de spectacol teatral, cultivat în Orient, în care siluetele personajelor evoluează în spatele unui ecran transparent. 34 (Îe) A se teme (sau a se speria, a-i fî frică, a fi fricos) (și) de (o) ~ (sau și de ~ra lui) A-i fi cuiva foarte frică. 35 (Îe) A fi (ca o) ~ sau a rămâne numai ~ra de cineva, sau parcă i-a luat ~ra, sau n-are ~ A fî foarte slab și fară vlagă (din cauza unei boli îndelungate). 36 (Îe) A fi ~ra cuiva sau a se ține (după cineva) ca ~ra după om A fi mereu în preajma cuiva. 37 (Îae) A imita întru totul pe cineva. 38 (Îe) A lua (sau a fura) ~ra cuiva A măsura lungimea umbrei cuiva cu un băț sau cu o trestie, care apoi urmează a fi pusă la temelia construcției ce se clădește pentru a fi mai rezistentă. 39 (Îe) Fi-i-ar (sau fie-i) ~ra (sau ~rele) Se spune pentru a ura cuiva viață îndelungată. 40 (Pex) Imagine reflectată (în apă). 41 (Fig) Imagine. 42 (Pex) Simbol. 43 Imagine neclară, nedeslușită a unei ființe (sau a unui obiect) așa cum se vede prin ceață, în întuneric, din depărtare etc., sau privită printr-un corp puțin transparent. 44 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Partea eternă, spirituală, a ființei umane. 45 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Duhul unui om mort Si: fantomă (1), stafie. 46 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Ființă supranaturală Si: nălucă. 47 (Îs) Împărăția (sau lumea) „relor Lumea morților. 48 (În credințele populare) Știmă² a comorilor. 49 (Fig) Ființă foarte slabă (și bolnavă) care și-a pierdut înfățișarea și puterea de mai înainte. 50 (Fig) Ceea ce a rămas, lipsit de vigoare, din ce a fost odinioară. 51 (De obicei udp ”de„) Semn abia perceptibil Si: urmă (49), (îvr) umbrire (8). 52 (De obicei udp ”de") Cantitate foarte mică din ceva. 53 (Fig) Credință neîntemeiată, care nu corespunde realității sau logicii faptelor. 54 (Fig) Ceea ce amăgește simțurile sau mintea Si: părere. 55 Plăsmuire a imaginației Si: arătare (24), vedenie. 56 (Bot; îc) ~-ra-iepurelui Plantă cu tulpina rotundă, erectă, cu frunze glabre, cu flori alburii cu dungi verzi, cu fructele bace negre, mărunte Si: sparanghel sălbatic (Asparagus tenuifolius). 57 (Bot; reg; îae) Sparanghel (Asparagus officinalis). 58 (Bot; îae) Plantă cu tulpina erectă, rotundă, cu ramuri rotunde, striate, cu frunze ascuțite cu fructe bace roșii, mărunte (Asparagus polyphylus). 59 (Bot; îae) Plantă cu tulpina înaltă, erectă, ramificată, cu frunze ascuțite, glabre și cu flori galbene-verzui (Asparagus collinus). 60 (Bot; îae) Nume dat unui arbore mic, cu flori galbene dispuse în racem fals (Sarothamnus scoparius). 61 (Bot; reg; îae) Aglică (Filipendula vulgaris). 62 (Bot; îa) Ferigă (Aspidium). 63 (Bot; reg; îae) ~ra-nopții Lăsnicior (Solanum dulcamara). 64 (Orn; reg; îae) Cucuvea (1) (Athene noctua). 65 (Bot; reg; îae) Zârnă (Solanum nigrum). 66 (Bot; reg; îae) Plantă nedefinită mai îndeaproape (care-și deschide florile la căderea nopții). 67 (Bot; reg; îc) ~ra-cucului Sparanghel (Asparagus officinalis). 68 (Reg; îae) Plantă mică, stoloniferă, cu fructe sub forma unor boabe roșii de mărimea cireșelor. 69 (Bot; reg; îc) ~ra-muntelui Crețișoară (4) (Alchemilla vulgaris). 70 (Bot; reg; îc) ~ra-furnicii Plantă erbacee cu frunze acuminate și cu flori roz-deschis, dispuse în inflorescență (Goniolimon besserianum). 71 (Orn; reg; îc) ~ra-boului Pasăre foarte mică, nedefinită mai îndeaproape, al cărei obicei este să stea pe lângă boii care pasc. 72 (Orn; reg; îc) ~ra-găiții Pasăre nedefinită mai îndeaproape.

*cimént n., pl. e și urĭ (fr. ciment, d. lat. caementum. V. cement). Pulbere fină compusă din cărămidă și alte materiĭ amestecate cu var și din care se face o tencuĭală foarte rezistentă. Fig. Legătură solidă: solidaritatea tuturor cetățenilor e cimentu patriiĭ. Ciment roman, compus din diverse petre și care se întărește răpede în aer și’n apă.

FRASÍN (lat. fraxinus) s. m. Arbore din familia oleaceelor, cu tulpină dreaptă, scoarță cenușiu-verzuie, coroană rară, frunze compuse, flori mici, violacee, unisexuate, lipsite de corolă și fructe (samare), alungite, cu aripa plană (Fraxinus excelsior). Lemnul greu, durabil, rezistent, elastic, cu fibre fine și lungi, este utilizat în industria mobilei, a materialelor sportive etc. ◊ F. pufos = specie de f. care vegetează pe soluri cu apă stagnantă (Fraxinus pubescens); prezent mai ales în Câmpia Română (Pădurea Frasinu, jud. Buzău, rezervație naturală).

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat care la maturitate se deschide de la sine, punînd semințele în libertate. Fructul macului este o capsulă. 2. Un fel de cutiuță rotundă făcută dintr-o materie solubilă, în care se închid unele medicamente pentru a putea fi înghițite fără să li se simtă gustul neplăcut. 3. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc diferite substanțe folosite la experiențe de laborator. 4. Capac subțire de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. pentru o mai bună păstrare a conținutului; capsă. – Accentuat și: capsulă.

pilot² sm [At: ANGHEL – IOSIF, C. M. I, 153 / Pl: ~oți / E: fr pilot] 1 Stâlp de lemn, de oțel sau de beton armat, fixat în pământ în poziție verticală sau înclinată, pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul Vz pilon. 2 (Mol) Stâlp în care sunt fixate cozile ciocanelor de piuă. 3 (Reg) Stâlp puternic, fixat în malul unei ape, de care se leagă plutele Si: (reg) bailon, cazâc, pociumb. 4 (Reg) Lemn subțire din care se face coada lopeții de la cârma plutei. 5 (Reg) Stâlp care susține gardul.

CĂLI (-lesc) I. vb. tr. 1 🔧 A băga în apă fierul sau oțelul roșit în foc, spre a-i da mai multă tărie; se aplică și la sticlă: ~ sticla, a răci brusc sticla topită, spre a o face mai rezistentă ¶ 2 Fig. A învîrtoșa, a oțeli ¶ 3 🍽 A prăji cu ceapă în grăsime: ~ varza ¶ 4 Maram. PAP. A încălzi, a fierbe. II. vb. refl. familiar A se chirchili, a se îmbăta puțin: unii... se călesc întîmplător, alții... o iau dinadins la măsea LUNG. [vsl. kaliti].

STICLĂ, (II) sticle, s. f. I. Substanță amorfă, dură la temperatura camerei, de obicei transparentă și incoloră, alcătuită dintr-un amestec de silicați de calciu și de sodiu (uneori și de alte metale), obținută prin topirea împreună a silicei, a carbonatului de calciu și a carbonatului de sodiu cu compuși ai metalelor respective. Merse... pînă la un munte de sticlă. RETEGANUL, P. V 37. Și mai merse ce mai merse, și ajunse la palaturile zmeoaicei. Aceste palaturi erau cu totul și cu totul de sticlă și strălucea, de la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 194. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ◊ (Metaforic) Vedeam aproape, înaintea morii, o sticlă întinsă de apă neclintită. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ (Adverbial) Aici după trei zile de uragan s-a așezat pe ger uscat și senin sticlă. CARAGIALE, O. VII 112. ♦ Sticlă de cuarț = substanță obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la variații de temperatură și transparentă la razele ultraviolete; se folosește la fabricarea lămpilor de cuarț. II. Obiect făcut din sticlă (I). 1. Vas, de obicei de formă cilindrică, înalt, cu gît îngust, servind pentru păstrarea lichidelor; butelie. Acum stați adunați lîngă vatră, Beți dintr-o singură sticlă țuica nu prea tare. BENIUC, V. 24. Drumurile și potecile erau pustii. Ferestrele crîșmelor degeaba arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. Aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Am deschis desagii mei și am scos... azimă, friptură, ceva plăcintă și o sticlă de vin. GALACTION, O. I 88. Trei mere lîngă o pălărie de pai și o sticlă de doctorii. C. PETRESCU, C. V. 90. ♦ Cantitatea de lichid conținută în vasul descris mai sus. După șase sticle de vinul cel vechi de zece ani, subprefectul nu mai cunoștea dacă a șaptea era tot acela. BUJOR, S. 118. 2. Placă subțire de sticlă (I) cu care se închide golul ferestrelor, al anumitor dulapuri etc.; geam. În vitrine elegante, sub sticle groase sînt expuse obiecte de aur – arta rară a antichității. STANCU, U.R.S.S. 121. Se înălță în vîrful picioarelor să privească înăuntru, prin fereastra cu geamurile turburi... Așa, cu fruntea lipită de sticlă, rămase privind îndelung. C. PETRESCU, S. 34. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. 3. (De obicei determinat prin «de lampă») Glob de sticlă (I), cu gît lung, care protejează flacăra lămpii de petrol. Femeia puse sticla la lampă, o ridică sus și veni cu ea în mînă. DUMITRIU, N. 233. În rafturi... stăteau în picioare sticle de lampă. id. P. F. 48. Lampa fumega și ziarul se arsese în jurul gîtului sticlei. CAMIL PETRESCU, O. II 564. 4. (Uneori determinat prin «de ochelari») Lentilă pentru ochelari; p. ext. (la pl., depreciativ) ochelari. Nu știu cum mă întorc cu ochii înapoi, și pe cine gîndești că văz la masa de la spate?... Bagabontul, nene, cu sticlele în ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. CARAGIALE, O. I 10. ♦ (Numai la sg., depreciativ) Monoclu. Odată vine în goana mare beiul în trăsură de la vînătoare. Stătea răsturnat pe perne, cu sticla-n ochi și cu cîinii lîngă el. DUMITRIU, B. F. 26. – Variantă: (Mold.) steclă (SADOVEANU, Î. A. 177) s. f.

PAVAJ, pavaje, s. n. Acțiunea de a pava; (concretizat) strat alcătuit din blocuri mici de material rezistent (piatră, cărămidă, lemn etc.), așezate strîns unele lîngă altele, cu care se acoperă o curte, un drum etc. pentru a forma o suprafață care să permită o circulație mai sigură, să înlesnească scurgerea apelor de ploaie și să împiedice formarea prafului. V. caldarîm. Se auzeau bătăi nerăbdătoare cu bastonul în pavaj. C. PETRESCU, Î. 12. ♦ (Impropriu) Strat de material care nu e format din blocuri, folosit în același scop.

SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor, în opoziție cu gras) 1. Care nu are un strat de grăsime sub piele, uscat; uscățiv. În vacanța cea mare, după ce isprăvise clasa a șasea, Radu s-a întors acasă mai slab. VLAHUȚĂ, O. AL. 88. O umbră de om, un bătrîn... slab și pipernicit și cocoșat, de parcă mînca numai vinerea. ISPIRESCU, L. 101. Iarna pe pîrtie, caii de poștie mici și slabi ca niște pisici, zburau cu trăsura după ei cu o iuțeală de douăzeci și cinci de kilometri pe oră. GHICA, S. A. 40. Vine dorul despre seară... Și-mi grăiește și mă-ntreabă De ce sînt cu fața slabă? ALECSANDRI, P. P. 300. ◊ Expr. Slab de-l suflă (sau bate) vîntul sau slab de-i numeri coastele = foarte slab. Iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal grebănos... și slab, de-i numărai coastele. CREANGĂ, P. 194. ♦ (Despre carne) Fără grăsime, macră. 2. (Despre ființe, în opoziție cu puternic, tare) Cu puteri reduse, lipsit de forță fizică, de rezistență. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. El e flămînd și e-nsetat Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Așa de slab... era... bietul om, că vedeam că fără ajutor nu s-ar mai fi putut întoarce acasă. RUSSO, O. 51. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți intelectuale etc.) Care e debil, care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. ▭ Bunica vedea în el un fel de neom, un băiețandru cu mintea slabă, care se ținea de fustele ei și nu-i ieșea din cuvînt. STANCU, D. 6. Bătrînul s-a-nălțat apoi Spre deal ca un copil privind... Bieți ochii, slabi și numai doi, Puține zări cuprind! COȘBUC, P. I 232. ◊ Expr. Slab de minte = căruia îi lipsește puterea de judecată, de înțelegere. Era odată o babă care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. ♦ (Despre oameni și despre sufletul, caracterul lor) Lipsit de vigoare, de energie morală. Mircea e slab. Nu pleacă, pentru că n-are curaj. DEMETRIUS, C. 38. A fost slab, laș, fără voință. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor. BOLINTINEANU, O. 127. ◊ Expr. Slab de fire (sau de caracter, de inimă, de duh) = lipsit de vigoare, de vlagă; ușor influențabil. Slab de înger = fricos, lipsit de energie morală. N-o putea împărtăși nimănui, nici nevestei sale, care era slabă de înger. REBREANU, R. I 192. Iar ești supărată, iar plîngi... slabă mai ești de înger. RETEGANUL, P. I 56. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger... ești mai fricos decît o femeie. CREANGĂ, P. 222. 3. (Despre oameni și creațiile lor științifice, artistice) Lipsit de valoare, de merite; mediocru. Curios – cugetă Ana – atîtea poezii pe care le admiram ieri chiar, mi se par slabe, schimbate. VLAHUȚĂ, O. AL. II 87. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și indicînd domeniul în discuție) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat, fără cunoștințe îndestulătoare. Slab la matematică. ♦ (Despre lumină, sunete) Lipsit de intensitate; stins. Căsuțele din margine trimeteau raze de lumină slabe în amurgul vînăt. DUNĂREANU, CH. 7. [Luna] își trimetea din adîncuri spre lăuntrul întunecos al mănăstirii lumina slabă și piezișă a razelor sale. HOGAȘ, DR. 254. La pașa vine un arab Cu ochii stinși, cu graiul slab. COȘBUC, P. I 103. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Adverbial) Apropiindu-se de estradă, Mirel auzea cuvintele sacagiului din ce în ce mai slab, acoperite de larma sălii. GALAN, Z. R. 23. 4. (În opoziție cu trainic, solid) Lipsit de trăinicie, puțin rezistent. Prostimea... înșirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijinită de jandarmii poliției! NEGRUZZI, S. I 35. Mai bine voi pe o lină apă a mă arăta, Decît cu o barcă slabă pe mare a înota. ALEXANDRESCU, P. 53. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, cu puține șanse de reușită. Dreptatea, dacă nu ești vrednic să ți-o cauți singur, slabă nădejde să vie altul! C. PETRESCU, Î. II 12. Meleli va cîștiga, căci e bun călăreț... – Slabă nădejde... căci n-are nicicum aer călăresc. NEGRUZZI, S. I 40. (Rar) Slab de gură = rău de gură, clevetitor, flecar. Cele babe slabe de gură-i scoaseră vestea c-ar fi chiar leneoasă. RETEGANUL, P. I 51. ♦ (Despre soluții, amestecuri etc.) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă. Acid slab. Vin slab. ▭ Nu fumez [țigări] egipțiene. Sînt prea slabe și conțin opiu. C. PETRESCU, Î. I 6. ♦ (Despre pămînt) Puțin roditor.

MOALE¹ moi adj. 1) Care își modifică ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. * Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ Apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. * Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape că nu este simțit. * A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat care la maturitate se deschide de la sine, punînd semințele în libertate. 2. Un fel de cutiuță rotundă făcută dintr-o materie solubilă, în care se închid unele medicamente cu gust neplăcut, pentru a fi înghițite mai ușor. 3. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc diferite substanțe în laboratoare. 4. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 5. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. – Fr. capsule (lat. lit. capsula).

PAP s. n. Substanță lipicioasă preparată din gluten și întrebuințată la lipiri rezistente, îndeosebi la confecționarea încălțămintei. Știi d-ta, domnule, cîte și mai cîte trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea?... Nu ne trebuiesc calapoade, tălpi, față, căptușeală, ață, pap, cuie, scule? CARAGIALE, O. II 325. ♦ Material de lipit, preparat în casă, din făină și apă.

BURETE, bureți, s. m. I. Nume generic dat unor plante criptogame parazitare de forme diferite, de obiceii formate dintr-un picior spongios cu o pălărie cărnoasă, la capătul superior; unii bureți sînt comestibili, alții sînt foarte otrăvitori; ciupercă. Burete alb. Burete creț. Burete de rouă. Burete pucios. ▭ Fără să vreau, aflasem și eu, păcătosul, cîte ceva din tainele călugărești... umblînd vara cu băieții după... bureți, prin părțile acele, de unde prinsesem și gust de călugărie. CREANGĂ, A. 122. ◊ Expr. A-i toca (cuiva) gura bureți = a vorbi verzi și uscate, a flecari, a palavragi. Doar n-am mîncat bureți! = doar n-am înnebunit! II. 1. Animal din încrengătura spongierilor, cu corpul alcătuit dintr-o rețea compactă de fibre elastice și rezistente, uneori calcaroase sau silicioase; trăiește în, tufe dese, fixat pe stîncile submarine; spongie. 2. Obiect făcut din scheletul spongiei (sau din cauciuc) și care, datorită proprietății sale de a absorbi lichidele, se întrebuințează ca obiect de toaletă, la ștersul tablei de scris etc. Burnița din negură, ca dintr-un burete, o pacoste de apă borbonată. D. ZAMFIRESCU, R. 259.

PĂTRUNJÉL (lat. petroselinum) s. m. Plantă legumicolă bienală din familia apiaceelor, cu rădăcină pivotantă, îngroșată, lungă de 12-30 cm și frunze penat-sectate ( Petroselinum hortense). Rădăcina conține apă, protide, hidrați de carbon, uleiuri volatile, calciu, fier, vitaminele A, B₂ etc., iar frunzele, uleiuri volatile, vitaminele A,B ₁, C, acid folic, săruri minerale etc. Cultivat încă din Antichitate de greci și romani, provine din p. sălbatic din regiunea mediteraneană. Este răspândit pe aproape toate continentele, fiind folosit în alimentație și industria farmaceutică. Rezistent la temperaturi scăzute, crește în România aproape în toate regiunile. Este considerat un aliment-medicament. Frunzele sunt folosite în alimentație la aromatizarea mâncărurilor, iar rădăcinile, alături de morcov, la prepararea mâncărurilor, salatelor. Întreaga plantă are întrebuințări în medicina umană și veterinară, tradițională și cultă, având proprietăți de stimulent și tonic al sistemului nervos, antirahitice, antiastmatice, anticanceroase, antifebrile, expectorante, vermifuge, vitaminizante etc. Are numeroase utilizări în industrie ca materie primă pentru aromatizarea conservelor, în farmacie și cosmetică. ◊ Pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee, toxică din familia apiaceelor, asemănătoare cu pătrunjelul, înalt de 150-200 cm, cu frunze penate, lucitoare și flori albe (Aethusa cynapium). ◊ Pătrunjel-de-câmp = plantă erbacee perenă, înaltă de 15-60 cm, ramificată mai mult la partea superioară, cu rădăcină pivotantă, ramificată, urât mirositoare (Pimpinella saxifraga). Răspândită în Europa, crește în fânețele umede, pășuni, tufărișuri, de la câmpie până în regiunea subalpină. Are întrebuințări în medicină ca diuretic, antibronșitic, în afecțiuni renale, ca expectorant, bactericid, antiinflamator etc. Uleiul volatil conținut de rădăcină este folosit la prepararea unor băuturi alcoolice.

scoică sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 8^r/32 / V: (reg) scaucă (Pl: scăuci), zguo~ / Pl: ~ici și (îvp) ~ice / E: slv сколька cf bg скойка] 1 Moluscă care trăiește pe fundul apelor și are corpul turtit lateral, adăpostit într-o cochilie calcaroasă bivalvă Si: lamelibranhiat. 2 (Prc) Cochilia scoicii (1) Si: (îvr) ostrică, ostrac. 3 (Pop; d. oameni; îe) A mânca numai zeamă de ~ici A fi foarte slab. 4 (Pop; d. oameni; îe) A se arde cu zeamă de ~ici A se supăra din nimic. 5 (Iht; îc) ~-de-baltă (sau de iazuri, de lac) Gen de lamelibranhiate cu valvele cochiliei mari, subțiri, lipsite de zimți la țâțână și cu carnea comestibilă, care trăiește în mâl Si: anodontă (Anodonta). 6 (Iht; îc) ~-de-râu Gen de lamelibranhiate cu valvele cochiliei alungite, de culoare brună-cenușie, cu pereții groși și rezistenți, care trăiește îngropat pe jumătate în nisipul de pe fundul paelor curgătoare (Unio). 7 (Iht; îc) ~-de-mărgăritar (sau de-perle-de-mare) Scoică (1) din regiunile marine tropicale, cu valvele cochiliei solzoase la exterior și sidefoase în interior, care produce boabele de mărgăritar, folosite ca pietre semiprețioase (Meleagrina margaritifera). 8 (Iht; îc) ~-de-perle-de-râu Scoică (1) răspândită din apele curgătoare limpezi, reci și sărace în calcar din Europa și din Asia, care produce perle mari (Margaritana margaritifera). 9 (Iht; rar; îc) ~-de-mare Stridie (Ostrea eculis). 10 (Pop; îe; d. oameni) A ajunge ca o ~ A deveni extrem de slab. 11 (Prc) Conținutul cărnos, comestibil al scoicii (1). 12 (Pan) Cochilie a gasteropodelor. 13 (Reg; pan) Carapacea broaștei țestoase. 14 (Reg) Organul genital al femeii. 15 (Reg) Figură într-un joc de copii care constă în lipirea palmelor îndoite fiecare în forma de căuș și lovirea lor de genunchi astfel încât să producă un sunet înfundat. 16 (Aht) Acoperiș mic, în formă de evantai, de obicei din sticlă fixată într-o armătură metalică, montat deasupra platformei unei scări de intrare într-o clădire, deasupra unei nișe (exterioare) etc. 17 (Atm; rar; îs) ~ca urechii Pavilion. 18 (Reg) Parte a joagărului construită din două bârne scobite pe toată lungimea lor, care formează un fel de șine pe care alunecă carul joagărului. 19 (Reg) Bârnă care leagă stâlpii casei în partea superioară. 20 (Reg) Fiecare dintre grinzile care se pun în curmeziș pe temelia casei. 21 (Trs) Țintă cu cap de metal (lucitor), care se bate ca ornament pe șerpare. 22 (Reg) Copcă mare făcută în gheață. 23 Adâncitură a închizătorului armelor de vânătoare, în care este înșurubat percutorul. 24 (Mdv) Tumoare osoasă care se dezvoltă pe falangele cabalinelor (și bovinelor), mai ales la cele de tracțiune sau călărie, provocându-le adeseori șchiopătare. 25 (Reg) Mămăligă cu brânză, făcută în formă sferică.

MOÁLE¹ adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare (modificîndu-și forma); p. e x t. afînat, pufos. Ca nește ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu, sau ca nește lut moale cîndu-l pleci în voia ta. CORESI, EV. 198. Fîn uscat perină moale (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. În loc de pat moale, culcare grea (a. 1689). id. ib. 285/31. Un om nu poate suferi să stea pre un așternut moale și frumos totdeauna (a. 1700). id. ib. 338/24. Ceara cînd iaste moale să închipuiaște și să tipăreaște în fealiu de fealiu. MOLNAR, RET. 53/6. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată. DRĂGHICI, R. 54/5. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I, 77. S-a tologit. . . pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă care lumina ușor în noaptea fără lună. id. M. C. 58. Felix, suie-te să vezi ce fîn moale ! CĂLINESCU, E. O. I, 117. Asfaltul e proaspăt întins și-l simțim moale. . . sub călcîie. STANCU, U.R.S.S. 185. Bădiță cu șase boi Vinde doi Pe perini moi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421. Omul se culcă unde-i moale (= fiecare umblă după ceea ce este bun, avantajos). Cf. ZANNE, P. II, 529. (F i g.) În loc luminat, în loc moale, în loc de răpaos (a. 1669). GCR i, .186/6. ◊ Carne moale = carne fără oase; (regional) carne fragedă. Tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. Bine alege și bine culege . . . – din carne moale – și din oase vărtoase. POP., ap. GCR II, 340, ALR II 4 069/2, 76,105, 848, 872. Cine poate oase roade; cine nu nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Ou moale = a) ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat. Cîte oauo moi coapte au putut mînca uriiașul Goliat pre nemîncate ? BĂRAC, T. 26/22; b) ou ouat fără găoace sau cu găoacea incomplet calcificată. Cf. ALR II 5 712. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. Lipirea moale se execută cu o compoziție de cositor și plumb. IOANOVICI, TEHN. 181. ◊ E x p r. A-i fi (cuiva) moale sau (substantivat) a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) =a duce o viață liniștită, fără griji; a se simți bine. Văzînd că . . . nu mai are putere nici cît un țintar, îl bușiiu o dată cît putui de niște pietri, și temîndu-mă că îi va fi moale, mai luai ș-un pui de piatră. GORJAN, H. II, 63/10. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126, cf. id. A. 156. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Mireasa gătită de nuntă se pune să șadă pe o perină, crezîndu-se că apoi în viața ei conjugală va duce-o bine, îi va fi moale. GOROVEI, CR. 240. Să fie până-n ziuă la lucrurile ei, că de nu, n-are să-i fie moale. MERA, L. B. 190, cf. ZANNE, P. III, 230. ♦ (Substantivat) Parte moale (I 1) a unui lucru. Ș-afunda capul din ce în ce în moalele pernei. DELAVRANCEA, S. 108. Mi-am luat de-o grijă, zise m-me Sandopol. . ., scufundîndu-se în moalele unui fotoliu de piele fină. MIRONESCU, S. A. 105. Moalele capului = fontanelă; p. e x t. creștetul capului. Beliră o curea [de piele] din moalele capului pînă gios la unghe la picior. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/18. O muchie dă topor să ne hi dat în moalili capului și ne prăpădea și pă noi poate. JIPESCU, O. 138. înc-o lovitură strașnică în moalele capului l-a prăvălit pe pîntece. SANDU-ALDEA, U. P. 28. Gîndul îl duru atît de rău parcă l-ar fi izbit cu parul în moalele capului. REBREANU, I. 280. Cînd Zbranca dădu să iasă din închisoare, badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VII, 360, cf. MIRONESCU, S. A. 104. A primit din senin o măciucă în moalele capului și caută amețit un sprijin. I. BOTEZ, B. I, 113. Învățătorul înalt, osos. . ., ciocănea copiii în moalele capului. CAMILAR, N. I, 19. Miai s-a învîrtit și l-a lovit pe Lisandru drept în moalele capului. PREDA, Î. 122. Începu a-l netezi cu mîna pe cap. Netezindu-l așa, dădu de moalele capului. ȘEZ. V, 131. Cum îi căuta așa în cap, îi vîră cele două ace în moalele capului și pe loc a murit biata fată. I. CR. III, 202; b) (regional) tîmplă. PAMFILE, B. 81, cf. ALR I/I h 14. (Regional) Moalele urechii = „groapa de după urechi”. ALR I 51/87, cf. 51/98, 337. (Regional) Moalele frunții (sau obrazului) = tîmplă. ALR I/I h 14. (Neobișnuit) Moalele spetelor = șezut. Am făcut. . . un buboi la moalele spetelor. ap. TDRG. ♦ (Substantivat, m. sg. art.; regional) Penis. PASCU, C. 180. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos; fraged. Era leită Safta. . . Tot așa voinică, obrajii la fel de mari, ochii căprui trași spre tîmple și neastîmpărați. . . Gura cu buze groase și moi. CAMIL PETRESCU, O. III, 12. Of ! două buze dulci și moi, Săruta-m-aș eu cu voi. BIBICESCU, P. P. 33. ♦ Moleșit, flasc; puhav. Mici și moi, coapsele arată slâbăciune, cilibiu și fricos om (a. 1785). GCR II, 145/20. Se apropie de canapeaua ei o femeie încă tînără . . . puțin cam subțire în talie și cu un gît lung și moale, care-i dădea un aer bătrînicios. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. I-am văzut pe toți, deslușit. . . Pe miliardarii cu burțile moi. DEȘLIU, G. 44. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare. ZANNE, P. III, 607. La baliga moale, puțină apă trebuie, se zice despre cei lipsiți de rezistență, pe care cea mai mică dificultate îi doboară. Cf. id. ib. I, 322. ♦ Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. La mintea spre înțeleagere gătată mai tare pătrunde cuvîntul adevărului, decît prin moale grosimea trupului ascuțita simceaua fierului. CANTEMIR, IST. 63. ◊ Sămînță moale = (cu înțeles neprecizat, probabil) sămînță cu înveliș subțire, puțin rezistent. Cînd iaste creașterea lunei, sămînța vîrtoasă să samine. . . iară cînd scade luna, sămî[n]ța cea moale cum iaste inul, cînepă (a. 1733). GCR II, 26/32. ♦ (Despre pîine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. Să pun la ciochine niște plăcinte moi anume pregătite, care ne fac nouă trebuință pe cale. SADOVEANU, F. J. 520. Pită proaspătă sau pită moale. ALR II 4 013/235. Mulțimea de boale, la dohtor pîine moale. ZANNE, P. V, 272, cf. III, 532, IV, 48. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș. . . Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. li mai dete și alți doi Să ia icre negre moi. PANN, P. V. III, 64¹/8. In comerț i[crele] se găsesc sub două forme: . . . moi sau proaspete și tescuite. ENC. AGR. III, 135. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Pepenii galbeni. . . se numesc. . . mâlăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi, Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ Flexibil, elastic. Un registru cu scoarțele moi. PREDA, M. 155. Dacă un mort va fi moale, este semn că va muri vreo rudă a sa după el. ȘEZ. III, 122. 2. (Despre pămînt) Umed, reavăn, jilav. Sămînța vîrtoasă să samine la pămînt uscat,. . . sămî[n]ța . . . cum iaste inul, cînepă iproci să o samine în pămînt moale (a. 1733). GCR II, 26/33, cf. ALR II 5 060/64, 310, 705, 723, 762, 791. ◊ (Substantivat) Prășitul se face pe moale. PAMFILE, A. R. 74. Trag, iar, în mocirlă, după noi. Nădăjduim că acolo cel puțin, obuzele lovind în moale, nu vor mai exploada toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. ♦ (Mai ales prin Munt.) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. Cf. H II 244, VII 210, 245, 337. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgîriat etc. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie; cînd este prea iute, coasa se rupe. PAMFILE, A. R. 125. Prin procesele de înnobilare sau curățire se obține din fontă fier moale cu 0,05-0,5 %C. MACAROVICI, CH. 412. Materialul din care se confecționează aceste organe este oțelul moale laminat. IOANOVICI, TEHN. 154. În limbajul curent spunem că oțelul este casant, iar plumbul este moale. CIȘMAN, FIZ. i, 240, cf. I. CR. III, 226. ◊ (Regional, substantivat, în sintagma) Moalele securii = muchia securii. Pe moalele (muchia) securei se pisează usturoiu. ȘEZ. XII, 194. 4. (Despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpînd; gingaș, delicat. Nu-i putință să să poată povesti truda și ruga ei și nevoința cu carea au adevăsît ș-au topit acel trup moale și gingaș. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/25, cf. CHEST. VI 22/26. Moale în trup. ALRM II/I h 142/260. ◊ Moale în gură sau cu gura moale = (despre cai) cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala; p. e x t. care poate fi condus ușor cu ajutorul hățurilor. Cf. ZANNE, P. I, 461. Moale de gură = (despre oameni) cu dinți nerezistenți, slab de gură. Cf LM. ◊ E x p r. A avea picioare moi = a umbla, a se mișca încet. Cf. COSTINESCU. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. Maria rămase moale, gînditoare, fără să zică o vorbă. DUNĂREANU, CH. 194. Nevastă-mea. . . a căzut moale într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Cîteva vecine o urcară pe femeia care era moale, topită de durere și nu-și dădea seama de nimic. id. O. II, 492. Atunci [fata]. . . a căzut moale. . . peste masa de lucru. PAS, Z. I, 310. Călcîndu-și pe inimă, Cristescu i-a întins peste birou o mînă moale, gata parcă să se desfacă din toate încheieturile. GALAN, B. I, 8. * (Adverbial) Și arcul să-și tragă moale. DOSOFTEI, PS. 189/11. ♦ (Regional) Paralizat. ALR II/I h 123/727, cf. MAT. DIALECT, I, 231. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nebotărîtă, influențabilă. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip, că are multe hiri, nu numai o hire. NECULCE, L. 185. Învățătorul. . . , mai moale ca toți, se și îmblânzise puțin. REBREANU, I. 246. Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deocamdată Soleiman Pașa va fi dezavuat de Poartă fiindcă a fost prea moale, asta fiind prima etapă, apoi va fi înlocuit cu Fuad Effendi, cunoscut ca mai energic. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Fusese un bărbat înalt, voinic, Radu Ochian, moale, trîndav. STANCU, D. 5, cf. PAS, Z. I, 145. Te cunosc, lele, pe poale, Că ești o femeie moale; Că de-ai fi femeie iute, Poalele ți-ar fi lăute. BUD. P. P. 62. Dacă ți-i bărbatul moale, Du-l în tîrg și-l dă pe oale. ZANNE, P. IV, 253, cf. ii,4 Moale de gură sau moale la vorbă = care vorbește puțin, care nu e bun de gură. Nu e bun Argeșiu, fiind bătrîn și cu patimă de boală și moale la vorbă și. . . prefăcut. ZILOT, CRON. 73. Unde s-a văzut advocat moale de gură ? F (1883), 15. ◊ E x p r. A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. Nu te lăsa, rumâne, moale. JIPESCU, O. 37, cf. SCRIBAN, D. Lăsați gluma, măi. . . Vorba e, acum ce facem ? Mergem așa cum am mers, oblu, ori o lăsăm mai moale. CAMIL PETRESCU, O. III, 490. Te lași moale, Te bagă-n foaie. ZANNE, P. V, 295. Cine să lasă moale, cel mai tare ăl dăspoaie. id. ib. VIII, 290. ♦ (adverbial) Lipsit de convingere, de curaj; în silă. De ce să n-ascult ? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I, 11. Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. Oamenii s-au privit, te-au privit, și unul ți-a spus moale, nedumerit: – Apoi pe nici unul nu ne cheamă Dumitru. PAS, Z. I, 140. ♦ Blînd, îngăduitor. Nu-i moale ea-n treburi de-acestea ! COȘBUC, AE. 27. Moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu! DEMETRIUS, C. 40. ♦ (Rar, despre activitatea sau despre viața oamenilor) Ușuratic. Carol al Vll-lea. . . înconjurat de curteni desfrînați. . . petrecea, chiar dinaintea ochilor soției sale, o viață moale și nepăsătoare în brațele unei țiitori. ODOBESCU, S. I, 4. 6. F i g. (Învechit, neobișnuit) Slab, șubred; îndoielnic; prost. Tomșa văzînd moale lucrul de dobăndit cetatea cu ai sei, s-au sfătuit cu boierii de au trimis sol la Jicmond craiul unguresc. N. COSTIN, LET. I A, 70/28. Venit-au ponoslu lui Pâtru Vodă de la împărăție, pentru moi lucrurile lui. id. ib. 97/29. II 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. Morunul are sgîrciuri în loc de oase și pielea aspră, pe cînd a somnului e moale. C. ANTONESCU, P. 89. Pre lîngă tine, multe cer: Ceru-m boi cu coarne moi; Ceru-m junci cu coarne lungi. POP., ap. GCR II, 330. Moale ca geamu. ARL II/I MN 31, 2 182/848. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. Aceia ce poartă veșminte moi, în casele împărătești sînt. CORESI, EV. 522, cf. N. TEST. (1648), 14^r/26, GCR I, 276/9. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 170, cf. 82. Niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Mîinile cele albe ca o coală de hîrtie, cu pelea moale ca puful. ISPIRESCU, l. 234, cf. 58. Părul ei, mătasă moale, Ca și inul cînd înfloare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 35, cf. 60. ◊ F i g. E așa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mîngîierile moi ale vînturilor ! HOGAȘ, DR. I, 195. ♦ (Regional, despre făină, mălai) Măcinat mărunt. ALR I 1 372. Făină mai aspră, nu moale rău, că nu se coace nici turla. ib. 1372/800. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. e x t. armonios; delicat. Oricît de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimașe, calde, cari caracterizează un trup frumos, viu. GHEREA, ST. CR. II, 50. Ileana Cosînzeana, cu ochi limpezi, cu trăsături moi și blonde, cu cosița de aur sclipitoare. PETICĂ, O. 277. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre ochi, privire) Ochii lui cei moi. . . se pierdură iar în . . . visătorie. EMINESCU, N. 35, cf. id. O. IV, 85. El se uită . . . la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari și clipiri dese. VLAHUȚĂ, O. A. III, 90. Doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei roșii și umede. REBREANU, I. 158. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută ; domol, potolit; blînd. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, POEZII, 275. Printre grații luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I, 76. O jună fală. . . acompaniind sunetele ușoare a unor note . . . cu glasul ei dulce și moale. id. N. 47. Umbre moi întinde ceața, Pe cînd raze scad in zare. CERNA, P. 57. Minți ! strigă Ițic întărîtat de glasul moale al căprarului. REBREANU, NUV. 291. Eu nu înțeleg nimic, vorbi cu glas moale domnul țudic. PETRESCU, R. DR. 159. Un vindireu . . . slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132. A răspuns cu mișcări cumpănite și cu vorbe moi la manifestațiile zgomotoase ale lui Temistocle. id. ib. XI, 572. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 83. Vorbește cu glas moale judecătorul, cu glas dulce, stancu, d. 257, cf. preda, m. 171.4 (Adverbial) Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale, teodoreanu, m. ii, 169. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. sadoveanu, o. v, 618. Ce învățătură pot să-ți dau eu ție, măi băiete? grăia moale pădurarul. id. ib. XII, 470. Mitropolitul întrebă moale: Asta-i tot ? CAMIL PETRESCU, O. III, 40. Un zurgălău. . . Se auzea de undeva, din vale, Și vîntu-l îneca în răbufniri. Parcă plîngea încet metalul, moale, În palmele-nghețate și subțiri. LABIȘ, p. 15. 4. (Fon.; în opoziție cu d u r, în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată, v. p a l a t a l i z a t. Limba română cunoaște, la finală, consoane moi, notate în ortografia obișnuită printr-un i care întovărășește consoana. ROSETTI, S. L. 59. În multe limbi sînt cunoscute serii duble de consoane, dure și moi. GRAUR, I. L. 61. Poziție moale = poziția unui sunet urmat, în cadrul unui cuvînt, de o silabă care conține o vocală palatală. O deosebită importanță are în dialectul dacoromân poziția „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al vocalei din silaba următoare. PUȘCARIU, R. I, 76. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. e x t. plăcut, blînd. Iarna, care în alte locuri a fost moale, în Rusia a stătut foarte aspră și iute. CR (1834), 354²/16. Stelele. . . tremură voluptos în aerul moale și clar al serei. EMINESCU, N. 50. [Cînd cocoșul] va cînta seara, înspre amurg. . . de va fi frig, se va muia vremea, iar de va fi moale, se va lăsa frig aspru. PAMFILE, VĂZD. 3. Se crede că dacă în ziua anului nou. . . va fi afară moale și pîclă, apoi. . . vor urma boale. GOROVEI, CR. 293. Duminică, pe-o vreme destul de moale, fără să fie însă dezgheț, m-am înfățișat la curtea de la Comana. SADOVEANU, O. IX, 440. O verificare și mai simplă o facem iarna, pe vreme moale, cînd se apropie dezghețul. CIȘMAN, FIZ. I, 399. Toamna, cîndu-i vremea moale, să mîrlescu oile ǵine. GR. S. V, 332. Dacă e iarna moale . . . umblă [oile] și la pășune. CHEST. V 14/87. ♦ (Regional, despre apă) Care are o temperatură potrivită; călduț (Dobra-Deva). ALR II 4146/105. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blînd; umil, smerit. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ț par ca untul de unsuroase. DOSOFTEI, PS. 182/14. Și grăi-va ție cu rugă, rugăciune moale? Și pune-va cu tine făgăduință? BIBLIA (1688), 381¹/18. Venia cu mare trufă. . . iar când s-au întors înapoi, mai moale au fost. N. COSTIN, LET. II, 49/6. Dojănii pe amurezați cu cuvinte potrivite, adică nici atîta strașnice, căci destul le erea ocara. . . dar nici atîta de moi, căci fapta le erea prea mare. GORJAN, H. IV, 79/22. ◊ E x p r. A fi moale la inimă = a fi bun, milos, îngăduitor. Maica era tare moale la inimă, duioasă. SBIERA, F. S. 97, cf. id. P. 145. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I, 119. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale, SADOVEANU, O. VII, 163. Bălcescu făcu un semn moale cu mîna, a dezgust. CAMIL PETRESCU, O. III, 153. ◊ (În context figurat) Cu moale zbor de catifea, își lasă umbra dulce peste ochii mei. CAZIMIR, P. 47. ◊ (Adverbial) Calcă mai încet și moale. Tot în vîrful deagetelor. BĂRAC, A. 24/2. Da tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el... Așa-i că te doare ? Te-a trîntit și te-a pălit răul cela. SADOVEANU, O. VIII, 124. Munteanca . . . înaintă sprintenă . . . pășind moale pe covor cu opincile. id. ib. X, 547. Scăpă clanța din mînă și ușa se izbi moale de un dulap cu vase. V. ROM. septembrie 1 960, 60. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. Boul moale se împerechează cu cel iute. DAMÉ, T. 29, cf. TDRG. Dintr-un cal moale, slab și pîntecos. . . ovăzul și îngrijirile lui Vasile au făcut un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VII, 300. Tudor mormăi și le făcu semn cu mîna moale să cînte. CAMIL PETRESCU, O. II, 81. Cură mai binișor, e apa moale. ALR SN III h 828/886. ♦ (Despre fenomene naturale) Puțin intens, lin, domol, potolit. Măceșul s-a desfoiat ca o ninsoare moale. ARGHEZI, C. J. 99. Ploaie moale. ALR I 1 978/846. Foc moale. ALR II/I h 282/520. III. (Despre lichide, în sintagmele) Vin moale = a) vin plăcut la gust. Vădzăndu . . . [vinul] limpede și frumos la față, și moale și dulce la gustare, de-are fi și înțelept neștine, tot să amăgiaște, părăndu-i că nu să va îmbăta. PRAV. 263; b) vin care conține alcool în cantitate mică, vin slab, fără tărie. După tărie poate fi vin tare sau moale. H II 58, cf. XI 326. Apă moale = a) apă care conține săruri în cantitate mică. Prin Bucovina se culege droghița și se fierbe în apă de pîrău neîncepută, care este mai moale decît apa de fîntînă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 20, cf. MACAROVICI, CH. 359; b) (Transilv. și prin Ban.) apă sălcie. Cf. ALR I 798/30, 61, 65, 90, 98, 109, 125, 131, 140, 150, ALR II 4148/102, 141, 334, 349. – Pl.: moi și (învechit, rar, f.) moale. – Lat. mollis, -e.

bolnav, -ă adj. (în opoz. cu „sănătos”) 1 (despre ființe, despre corp sau părți ale corpului) Care nu se bucură de sănătate; care suferă de o boală sau de o infirmitate. Băieții fiind bolnavi, nu puteau munci (AGÂR.). ◊ (cu determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul bolii, partea corpului atinsă de boală sau intensitatea ei). Bolnav de reumatism, petrecea ceasuri întregi singur, în nemișcare (D. ZAMF.). ◊ (deprec.) Bolnav la minte (sau la cap) = (despre oameni) care nu este în deplinătatea facultăților mintale; nebun. Bolnav la creier v. creier. ◊ Expr. Bolnav de moarte sau bolnav mort (ori copt), mort (ori copt) de bolnav = grav bolnav, foarte bolnav. Căzu la pat, bolnavă de moarte. (CR.). A cădea bolnav la pat v. cădea. ♦ (despre rațiune, minte, gîndire) Care se caracterizează prin reacții nefirești, anormale. Lucrarea sa arată o minte bolnavă. ♦ (subst.) Persoană care suferă de o boală, care și-a pierdut sănătatea. Bolnavul cerea o ulcică de apă (AGÂR.). ◊ Bolnav de nervi v. nerv. 2 (reg.; cu determ. care indică părți ale corpului) Care este schilod, infirm, ciung. Era bolnav de picioare (Istr.). 3 Ext. (despre plante, fructe, produse etc.) Care este atins de boală, care este în stare proastă sau care nu mai este întreg, alterat. Cartof bolnav. ◊ Compar. Ca frunza bolnavă a carpenului sur (I. BAR.). 4 Analog, (despre obiecte) Care este în stare proastă sau care nu mai este întreg, rezistent, trainic. Construcție bolnavă. 5 Fig. (despre oameni, colectivități) Care este alterat din punct de vedere moral, ai cărui comportament demonstrează alterarea morala. Zicea că trăiește într-o societate bolnavă, ticăloasă. ♦ (despre însușirile, caracterul, fizionomia etc. ale oamenilor) Care arată, exprimă, trădează lipsa de vigoare, suferința (fizică sau morală). Are o înfățișare bolnavă. 6 Fig. Care este neprielnic pentru sănătate; insalubru, poluat. În mină era un aer bolnav. • acc. și (reg.) bolnav, pl. -i, -e. /<bg. болнав.

capsulă sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 330 / Pl: ~le / E: fr capsule, lat capsula] 1 Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji care, la maturitate, se deschid de la sine și având numeroase semințe, pe care le împrăștie Si: măciucă, măciulie. 2 Înveliș al unor organe și organisme inferioare. 3 Mic înveliș solubil făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente sau cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4 Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe Si: capsă (6). 5 Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea de băuturi gazoase în sifoane speciale. 6 Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7 (Îs) ~ telefonică Cutiuță care conține un microfon sau un receptor într-un aparat telefonic. 8 Capac de tablă cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9 (Îs) ~ cosmică Compartiment etanșeizat al navei spațiale, capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. corectat(ă)

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula.

salcâm [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~lchim, (reg) ~p, ~leân, ~câz / Pl: ~i / E: tc salchim] 1 sm (Șîc ~-alb, ~-altoit, reg, ~-rotund). Arbore din familia leguminoaselor, cu ramurile brune, prevăzute cu câte doi spini la baza frunzelor imparipenate-compuse, cu florile albe, plăcut mirositoare, melifere, grupate în raceme lungi, cu fructele păstăi, care, în perdele de protecție, este folosit pentru fixarea terenurilor nisipoase și al cărui lemn, tare și rezistent, este utilizat pentru obiecte de uz gospodăresc și pentru foc Si: (reg) acaț, băgrin (1), dafin (6), lemn-alb, liliac, mălin, mălinaș, păsuiele, pânar, rug¹, (înv) setim (Roboinia pseudacacia). 2-3 sm (Îc) ~-roșu Doi arbori scunzi din familia leguminoaselor, originari din America de Nord, cu flori roz sau roșii dispuse în raceme, cultivați ca plante ornamentale (Robinia hispida și viscosa). 4 sm (Rar; îe) A umbla cu vorbe pe după ~ A vorbi pe ocolite. 5 av (Reg; îe) A vorbi (mai) ~ A vorbi mieros, cu amabilitate exagerată și falsă. 6 sm (Prc) Floare de salcâm (1). 7 sm (Înv; îs) Apă de ~ Loțiune obținută din florile de salcâm (1), cu diverse întrebuințări în cosmetică. 8 sm (Îc) ~-albastru Plantă cățărătoare din familia leguminoaselor, cultivată pentru ornament (Wistaria sinensis). 9 sm (Îc) ~-galben Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trilobate și cu flori galbene dispuse în raceme, adesea cultivat ca plantă ornamentală și din lemnul căruia se confecționează obiecte de artă și mobilă fină Si: (reg) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului (Laburnum anagyroides). 10 sm (Bot; reg) Bășicoasă (3) (Colutea arborescens). 11 sm (Îc) ~-japonez (sau, pop, -boieresc) Arbore din familia leguminoaselor, cu coroană rotundă, umbroasă, cu frunze mici înguste, lucioase și bogate, cu fructul păstăi, adesea cultivat ca plantă ornamentală Si: (rar) soforă, (reg) acație-boierească (Sophora japonica). 12 sm (Îc) ~-mic Arbust din familia leguminoaselor originar din America de Nord, cu florile purpurii-violacee închis dispuse în raceme de forma unor spice, adesea cultivat ca plantă ornamentală (Amorpha fruticosa). 13 sm (Bot; reg; șîs ~-boieresc) Glădiță (Gleditschia triacanthos).

*reptíl n., pl. e (fr. reptile, lat. réptilis, d. répere, reptum, a se tîrî). Zool. Animal care se tîrăște, cum îs maĭ ales șerpiĭ, apoĭ șopîrlele, crocodiliĭ, broaștele țestoase ș. a. Fig. Persoană josnică și lingușitoare. – Și reptilă f. – Reptilele aŭ sînge rece și-s în general ovipare, cu respirațiune pulmonară și organizate p. vĭața terestră, deși unele, maĭ ale crocodiliĭ, pot sta maĭ mult orĭ maĭ puțin supt apă. Pelea lor e une-orĭ întărită pin solzĭ imbricațĭ orĭ juxtapușĭ foarte rezistențĭ (ca la broaștele țestoase, la crocodilĭ). La șerpĭ, pelea se schimbă în fiecare an. Unele aŭ picĭoare, altele le aŭ atrofiate și de abea vizibile, altele n’aŭ de loc ca șerpiĭ. – Afară de rare excepțiunĭ, reptilele-s carnivore. Grație uneĭ neobișnuite facultățĭ de a-șĭ lărgi gura și esofagu, eĭ pot înghiți prada fără să mestece. La marile speciĭ, digestiunea se face atuncĭ încet și într’un fel de letargie. În fine, unele-s veninoase și produc moarte pin mușcătură (ca vipera, naja, cerastu). Foarte rezistente cauzelor de distrugere, putînd suferi fără să moară mutilările cele maĭ teribile, reptilele-s răspîndite pe tot globu și-s cu atît maĭ marĭ cu cît locuĭesc maĭ aproape de ecŭator (ca gavialiĭ, pitoniĭ), fără să ajungă totușĭ la formele colosale ale reptilelor fósile, dintre care unele aŭ ajuns pînă la 30 de metri în lungime. – Unele-s folositoare omuluĭ. Așa-s șopîrlele și colubriĭ (șerpĭ micĭ negri, ca ceĭ din insula Șerpilor), care mănîncă insectele vătămătoare. În industria peilor asemenea: pelea de crocodil, de șerpĭ marĭ și bagaŭa are mare preț. Reptilele se împart în ordine, din care cele maĭ însemnate sînt: chelonienele, saurienele, ofidienele și batracienele.

SLĂBI, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe, în opoziție cu îngrășa) A pierde din greutate, a scădea în greutate; a deveni (mai) slab. Slăbisem și-mi era teamă acum să nu afle că am slăbit din cauza ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. Era palid și grozav de abătut – pentru prima oară observasem cît de tare slăbise. VLAHUȚĂ, O. A. 362. Băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Dar ce-ai slăbit așa, Vidmă? CREANGĂ, P. 314. 2. Intranz. (Despre ființe și despre puterile lor) A pierde din forță, din rezistență. Unchiul Filoftei, care era tare ca un taur... slăbește și el. DUMITRIU, P. F. 25. Să nu uiți să mînînci și tu, ca să nu-ți slăbească puterile. SADOVEANU, B. 93. De la o vreme încep a-i slăbi puterile și cuprins de amețeală, pe loc cade jos. CREANGĂ, P. 215. Să cîntăm una de jale, De-al măicuții greu doruț Și de dorul de tăicuț, Că de cînd ne-a cătănit, Tare-or fi îmbătrînit Și tare or fi slăbit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Urmat de determinări indicînd partea corpului lipsită de forță) Au fost slăbit de picioare într-atîta, cît nu mai putea să meargă. SBIERA, P. 74. ♦ (Despre părți ale corpului, despre facultăți) A nu mai funcționa normal, a nu-și mai îndeplini bine funcția. Simțea cum îi slăbesc genunchii. BART, E. 253. La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373. ♦ Tranz. (Despre facultăți fizice și intelectuale) A părăsi pe cineva, a înceta să mai funcționeze (bine). Se văieta c-au slăbit-o vederile și puterile. C. PETRESCU, R. DR. 240. ♦ (Despre abstracte) A pierde din tărie, din intensitate; a diminua. Și nădejdea și curajul pe care le avusese, acuma-i slăbiseră. SADOVEANU, O. VII 45. Îi slăbi pofta de muncă, parcă n-ar mai avea pentru cine să se ostenească. REBREANU, I. 57. ♦ (Despre acțiuni) A pierde din intensitate, a încetini ritmul. Lucrul în port slăbise. BART, E. 283. Ea privind pe cel rămas Nencetat în ochi îl ține: Și văzînd că-n urmă-i vine, Tot mai mult slăbește-n pas. COȘBUC, P. I 184. [Oltule] slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. 3. Tranz. (Mai ales cu privire la obiecte) A face să fie mai puțin strîns, mai puțin încordat, a da drumul din strînsoare; a lăsa, a slobozi. Tu, Harap-Alb... sabia să n-o slăbești din mînă. CREANGĂ, P. 225. Ea pînza o slăbește mutînd slobozitorul Pe sul, apoi o strînge ș-o prinde cu zăvorul. BELDICEANU, P. 68. Pluguleț... Eu de coarne te luai, De cînd n-aveam șapte ai (= ani), Și de-atunci nu te-am slăbit Decît iarna cînd e frig. ȘEZ. V 89. La bani turcii năvălea... Dar pe Badiul nu-l slăbea! ALECSANDRI, P. P. 125. (Refl.) Cum numai ațipise, i se slăbi căpăstrul din mînă și-atunci iapa babei s-a cam mai dus. SBIERA, P. 59. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa pe cineva în pace, a nu da cuiva răgaz, a urmări de aproape, a ține din scurt. Artemie... vru să treacă înainte. Dar oamenii nu-l slăbiră. STĂNOIU, C. I. 18. Nu-l mai slăbea o tuse uscată ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Îl apuca [pe taur] de coarne, încăleca pe dînsul și nu-l slăbi pînă nu mi-l domestici. ISPIRESCU, U. 45. Dorul nu mă slăbește. CONACHI, P. 113. A nu slăbi (pe cineva) din... = a supraveghea, a urmări (pe cineva) cu ajutorul a... Să nu slăbiți din ochi nici o clipă casa de dincolo. CĂLINESCU, E. O. II 210. Doctorul Barbă-Roșie nu-l slăbea pe Neagu din ochi. BART, E. 218. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii, și din goană nu-i slăbea. ISPIRESCU, L. 194. Hărsita de mătușa nu mă slăbea din fugă. CREANGĂ, A. 49. Cărțile să le dăm în mîni de oameni zdraveni, care să nu-i slăbească din vedere. ODOBESCU, S. I 83. A nu slăbi (pe cineva) cu... = a plictisi (pe cineva) cu..., a stărui prea insistent pe lîngă cineva. Badea... l-a poftit să-l slăbească cu dragostea. GALACTION, O. I 143. Cu-a mea dragoste-nfocată nici că te-oi slăbi. ALECSANDRI, T. 512. Nu-i slăbeau cu întrebatu, pînă ce... îl scoase din sărite. ȘEZ. I 247. ♦ Refl. (Despre sisteme tehnice) A deveni mai puțin rezistent; a se șubrezi.

pisică¹ sf [At: PRAV. GOV. 49^r/13 / Pl: ~ici / E: pis² + -ică cf tc dal pisik] 1 Animal domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul sferic, botul foarte scurt, ghearele retractile și ascuțite Si: (pop) mâță (Felis domestica). 2 (Spc) Femelă a acestui animal. 3 (Îs) ~ sălbatică Animal de pradă cu corpul lung de aproximativ 70 cm, cu blană deasă, de culoare cenușie-gălbuie, cu vârful cozii negru precedat de două inele negre Si: (reg) mâță sălbatică (Felix silvestris). 4 (Îs) Ochi de ~ Far mic sau bucată triunghiulară de material reflectorizant pus la spatele unor vehicule, pentru semnalizarea poziției. 5 (Îla) De ~ Specific pisicii¹ (1). 6 (Îal) În felul pisicii (1). 7 (Îal) Ca al pisicii (1). 8-9 (Îe; îla) (A fi) ~ blândă (A fi) prefăcut Si: ipocrit, fățarnic. 10 (Îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele (sau ca șoarecele) cu ~ca A fi în relații foarte rele unii cu alții. 11 (Îae) A trăi rău cu cineva. 12 (Îe) A umbla cu ~ca-n traistă A încerca să înșele pe cineva. 13 (Îe) A cumpăra ~ca în traistă A nu putea fi cunoscut un lucru înainte de a intra în posesia lui. 14 (Îe) A avea ochi de ~ A avea privirea ageră. 15 (Îae) A fi viclean. 16 (Fam; îe) A face rachiu ~icii A plânge fără rost. 17 (Îe) A avea nouă suflete, ca ~ca A fi rezistent. 18 (Îae) A avea o mare vitalitate. 19 (Îe) A cădea în picioare ca ~ca A ieși cu bine din orice încurcătură. 20-21 (Îe; îla) A fi ~ plouată (A fi) fără chef, abătut, descurajat. 22 (Îae) A arăta prost. 23 (Îae) A avea o ținută necorespunzătoare. 24 (Îae) A fi umilit. 25 (Îe) A spăla (sau a mătura) ca ~ A face o curățenie superficială. 26 (Îae) A fi neglijent și murdar. 27 (Reg) A rupe ~ca (de la început) A fi energic. 28 (Îae) A ști să-și impună voința. 29 (Reg; îe) A trage ~ca da coadă (pe rogojină) A o duce greu, din cauza sărăciei Si: a fi sărac, a fi strâmtorat. 30 (Reg; îe) A da apă (sau țuică) la ~ci A pierde vremea degeaba. 31-32 (Fam; îe) A fi (sau a face rost) de ~ pe orez (A fi sau) a face rost de ceva bun Si: a se învârti. 33 Blană prelucrată a pisicii¹ (1) Si: (îrg) mâță. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește mare cu corpul turtit, lipsit de solzi, de formă romboidală, cu coadă în formă de bici, prevăzută cu un spin lung și ascuțit care conține otravă, cu care înțeapă pentru a se apăra când este atacat (Trygon pastinaca). 35 (Ent; îc) ~ca-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs, (reg) mâța-popii, pisicuța (4)-popii. 36-37 (Ent; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și Oniscus asellus). 38 Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor. 39 Dispozitiv pentru agățarea și declanșarea berbecului de sonetă cu cădere liberă. 40 Mănunchi de sârme de oțel folosit pentru curățirea de noroi sau de pământ a utilajelor folosite la foraj. 41 (Mun; Trs; șîs ~ de lemn) Cursă primitivă de șoareci Si: (reg) mâț, mâță. 42 (Mun; Olt) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi Si: (reg) mâță. 43 (Reg) Jgheab metalic folosit ca piedică la roata unei căruțe sau a unui car ce înaintează la vale. 44 Clamă pentru prins perdeaua. 45 (Bot; reg; lpl) Papanaș (Trifolium arvense). 46 (Mun) Fiecare dintre cei trei flăcăi care merg cu brezaia înaintea colindătorilor, anunțând venirea lor.

REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Acțiunea de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. A opune rezistență. ▭ Orice rezistență va fi imediat reprimată cu forța armată. REBREANU, R. II 228. I-am sili [pe țărani]... la o grozavă rezistență înlăuntrul țării. KOGĂLNICEANU, S. A. 183. ♦ Mișcare de patrioți care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1944, s-au opus cotropitorilor și politicii de colaborare cu aceștia. Rezistența franceză. II. Calitatea de a fi rezistent. 1. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc. ◊ Loc. adj. De rezistență = care te ajută să reziști (la foame, la lipsuri etc.). Îți făceam rost de cîteva mii de lei ca să ai un fond de rezistență. C. PETRESCU, C. V. 134. 2. Proprietatea unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. Rezistența fierului. ▭ Cu toată sensibilitatea foarte mare a celulei nervoase față de substanțele toxice, ea prezintă o mare rezistență. MARINESCU, P. A. 57. ◊ Rezistența materialelor = studiul comportării corpurilor deformabile cînd se exercită asupra lor forțe din afară și al dimensionării acestora ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. Rezistența apei la înaintarea unei corăbii. Rezistență de frecare. 2. Forță pe care un conductor o opune trecerii curentului electric și care depinde de materialul din care e făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 4. Rezistor.

pânză [At: PRAV. GOV 111^v/1 / Pl: ~e, (îrg) ~uri / E: nct] 1 sf Țesătură sau împletitură flexibilă, din fire, mai ales, vegetale, de bumbac, in, cânepă etc., folosită pentru confecționat lenjeria de corp, de pat, cămăși etc. Si: (îrg) pânzătură (1), (reg) pânzare (1). 2 sf Bucată de pânză (1) Si: (îrg) pânzătură (2), (reg) pânzare (2). 3 sf (Îs) ~ de casă (sau țărănească) Pânză (1) țesută manual la război. 4 sf (Reg; îs) ~ goală (sau de tramă) Țesătură de fuior. 5 sf (Reg; îc) ~-nvălită Țesătură țărănească cu urzeală de bumbac și cu băteală de fuior. 6 sf (Înv; îs) ~ de masă sau ~za mesei Față de masă. 7 sf (Înv; îs) ~ de piele (sau de ceară, cernită) Mușama (1). 8 sf (Rar; îs) ~ de calc Hârtie de calc. 9 sf (Îs) ~ de cort Foaie de cort. 10 sf (Îlav) Până în ~zele albe Fără încetare. 11 sf (Îal) La infinit. 12 sf (Îal) Până la capăt. 13 sf (Pop; îlv) A pune ~ A țese. 14 sf (Pop; îe) Ține-te (sau să te ții) ~ (să nu te rupi) Se spune când este vorba de o încercare grea și de lungă durată pentru cineva care are nevoie de curaj, răbdare, rezistență etc. 15 sf (Rar; îe) A țese ~zele A face intrigi. 16 sf (Rar; îe) A (i) se încurca (cuiva) ~za sau s-a încurcat ~za Se spune când o situație, o împrejurare, o afacere ia o întorsătură neprevăzută și neplăcută. 17 sf (Îe) A i se ridica (sau a-i cădea cuiva) o ~ (sau, rar ~zele) de pe ochi A începe să înțeleagă clar lucrurile, revenindu-și dintr-o eroare, confuzie. 18 sf (Îvr; îe) A înălbit ~za S-a făcut ziuă. 19 sf (Reg; d. două sau mai multe persoane; îe) A fi ~ A fi extrem de uniți. 20 sf (Reg; îe) A fi tot de ~za cuiva A avea aceleași vederi cu cineva. 21 sf (Reg; îe) A da pe ~ de fuioare A schimba un lucru bun pe altul mai prost. 22 sf (Reg; îe) A da pe ~ de groasă A vinde ceva repede și pe un preț de nimic. 23 sf (Reg; îs) ~ înălbită Pânză (1) de casă din bumbac, înălbită prin spălare repetată în apa de râu, bătută cu maiul și uscată la soare. 24 sf (Îas) Se spune despre un lucru foarte curat. 25 av (Reg; îe) A veni ~ A veni drept, întins. 26 av (D. ploaie, ape etc.; îe) A curge ~ A curge continuu și în mare cantitate. 27 sf (înv; lpl; îf pânzuri) Sortimente de pânză (1). 28 sf (Reg; îcs) ~ (sau de-a -za) încâlcită (ori încurcată, lungă) Jocuri în care copiii se țin de mâini și formează lanțuri pentru a executa diferite figuri. 29 sf (Reg; îcs) ~za încâlcită Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sf (Îacs) Melodie după care se execută pânza (29). 31 sf (Rar) Țesătură rară sau împletitură specială din fire textile, metalice etc., folosită la fabricarea unor obiecte casnice, în industrie, laborator etc. 32 sf (Reg) Plasă de pescuit confecționată din ață subțire, cu ochiuri dese. 33 sf (Pan; îs) ~ de păianjen Ansamblu de fire cu aspect de pânză (1) produse de glandele sericigene ale păianjenului ca un lichid vâscos care se solidifică în aer Si: plasă. 34 sf (îvp) Giulgiu. 35 sf (Pop; îe) Parcă i-a luat (sau îi luase) ~za de pe obraz (ori de pe ochi) Se spune despre cineva foarte palid, ca un mort, sau foarte slab. 36 sf (Mpl) Bucată mare de țesătură rezistentă, de in, cânepă, bumbac, din mai multe fâșii cusute între ele, care se fixează de varga, picul, parâma etc. unor nave și care, împinsă de vânt, face să înainteze nava Si: velă, (înv) vântrea, vetrelă. 37 sf (Îvr) Perdea. 38 sf Bucată de pânză (1) deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează. 39 sf (Pex) Pictură pe pânză (38). 40 sf Bucată de țesătură specială, albă, dreptunghiulară sau pătrată, pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție Vz ecran. 41 sf (Rar; mpl) Cearceaf. 42 sf (Rar; pgn) Așternut. 43 sf (Trs; Buc) Bor al pălăriei. 44 sf (Înv) Zid de întărire la cetate. 45 sf (Înv) Fortificație la o cetate. 46 sf Desiș de copaci lung și îngust de-a lungul unui drum, al unei ape Vz perdea. 47 sf (Reg) Pâlc de oaste. 48 sf (Îrg) Pâlc de pești mici. 49-50 sf (Lamă sau) tăiș de metal al unor instrumente. 51 sf (Reg) Joagăr. 52 sf (Glg; îs) ~ freatică Strat¹ de apă subterană care delimitează straturile de roci. 53 sf (Reg) Foaie de plăcintă sau de tăieței. 54 sf (Buc; Trs; șîs ~za piciorului) Laba gâștei. 55 sf (Ban) Albeață la ochi. 56 sf (Reg) Arac dintr-un trunchi de copac tânăr. 57 sf (Reg; îs) ~za ulucului Podea a jgheabului prin care alunecă la vale buștenii.

PÎNZĂ, pinze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cînepă etc., din care se confecționează albituri, cearșafuri etc. Așternutul era de niște pînză albă ca zăpada și subțire de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De s-ar țese pînza-n baltă, Fără iță, fără spată, Fără leac de suveicuță, Ar țese ș-a mea mîndruță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ Fig. Soarele risipea ceața alburie. Pînza subțire a negurilor se destrăma. C. PETRESCU, S. 140. Chipul tău, umbra ce ai aruncat-o pe pînza gîndurilor mele este singura fericire ce am avut-o. EMINESCU, N. 74. Pînză de casă = pînză țesută la război manual; pînză țărănească. Pînză tare v. tare. ◊ Expr. Pînă în pînzele albe = (în legătură cu verbe de mișcare) oricît de departe, pînă la capăt; (în legătură cu verbe care exprimă o prigonire, o urmărire) pînă la ultima limită, necruțător. Eu cu asemenea oameni aș merge pînă în pînzele albe. Ți-e mai mare dragul să pornești cu el la drum. C. PETRESCU, Î. II 137. Cîștigăm la sigur. Nu-l las nici mort... pînă în pînzele albe o să merg... pînă la Casație. BART, E. 264. Prinse și mai multă pică pe dînsul, prigonindu-l pînă în pînzele albe. ISPIRESCU, U. 19. A zări ca printr-o pînză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită., Nu mai văd, abia zăresc, ca printr-o pînză. VLAHUȚĂ, la TDRG. Ține-te, pînză, să nu te rupi = ține-te bine, fii curajos. Apucă [Joe] trăsnetele și fulgerile în mînă și apoi să te ții, pînză, să nu te rupi. ISPIRESCU, U. 82. A curge pînză = a curge neîntrerupt, ca o masă continuă. Prahova își rostogolea valurile, curgînd aci pînză, aci zdrențuite de stînci. La TDRG. A țese pînzele = a face intrigi. A (i se) încurca (cuiva) pînza = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. V. iță. A (se) înălbi pînza = a se face ziuă. A lega gura pînzei v. gură (II 1 f). A prins pînza gură v. gură (II 1 f). ◊ (În metafore și comparații) Căpitanul Tudor ridică ochii și văzu într-o pînză de lacrimi privirile aspre ale moșneagului. SADOVEANU, O. VII 101. Colo, departe, se zăreau cîteva case, pînza limpede a unui lac și, în dosul lor, un tren în mers. DAN, U. 3. Vîntul tace, frunza deasă stă în aer neclintită. Sub o pînză de lumină lunca pare adormită. ALECSANDRI, O. 186. ♦ Unealtă de pescuit, rețea din ață subțire și ochiuri dese; plasă deasă. [Peștele] îl prinde cu vîrșa, cu undița... cu mîna, cu pînza, cu mreja, cu năvodul. ȘEZ. II 32. ♦ Fig. Șir, rînd (rar) de oameni. Pînză de trăgători. ◊ Expr.(învechit) Pînză de oaste = corp de oaste, grup de ostași. În urma tuturor venea rămășița armatei cu carăle și bagajele, fiind astfel Intru tot șapte pînze de oști. BĂLCESCU, O. II 110. ♦ Fig. Șuviță, fascicul. Băltoacele țîșneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc cu spițe fine. DUMITRIU, N. 31. 2. Bucată de pînză (1), avînd diferite întrebuințări: a) Țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. Așa este, măicuță, răspunse Harap-Alb galbăn la față, de parcă-i luase pînza de pe obraz, CREANGĂ, P. 222. Tu iei mămăliga din gura copiilor. Ești în stare să iei și pînza de pe obrazul mortului. CONTEMPORANUL, VI_II 102. Ia pînza de pe obraz Și vezi moarte cu năcaz; la pînza de pe picioare Și vezi moartea-nșelătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 149. b) (La pl.) Albituri, cearșafuri. În umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in. EMINESCU, O. I 154. c) (Mai ales la pl.) Bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vînt, face să înainteze vasul; velă. Colo, la răsărit, pe mare, se legăna cu înclinări repezi o luntre albă cu două pînze. DUNĂREANU, N. 200. N-a trecut mult; a-nceput să sufle vîntul așteptat, s-au umflat pînzele și am pornit. CARAGIALE, P. 68. Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind, Cu pînzele fîlfîind, Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. d) Bucată de țesătură deasă, fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou pictat. Pîlpîiala [flăcării]... Însuflețea straniu vechile pînze de pe pereți. M. I. CARAGIALE, C. 101. [Tablourile] par a fi făcute mai curînd după pînzele unor pictori decît după natură. GHEREA, ST. CR. III 286. A creat pe pînza goală pe madona dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surîsul blînd, vergin. EMINESCU, O. I 29. e) (În expr.) Pînză de cort = foaie de cort, v.. cort. Mergem la cumătrul Grigore, care ține restaurant în Moși, sub un umbrar din pînză de cort. PAS, Z. I 19. (Rar) Pînză de masă = față (II 6) de masă. Pînza mesei și șervetele erau de filaliu, țesute în casă. NEGRUZZI, S. I 151. 3. Țesătură pe care o face păianjenul. Luă două cămăși... mai subțiri decît pînza păianjenului. ISPIRESCU, L. 118. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. 4. Țesătură sau împletitură specială, din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. Pînză de filtru. Pînză cauciucată. ◊ Pînză de calc = pînză subțire și transparentă pe care se desenează planuri. Pînză ceruită = mușama. Bătrînul, cu pipa stinsă dintre dinți, își îndesă șapca pe urechi, își încheie mantaua de ploaie făcută din pînză cernită. BART, E. 235. II. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. Toarnă apă de trei ori pe pînza coasei. La TDRG. Un cuțit cu pînza tare, subțirică și fără plăsele. ȘEZ. II 225. ◊ Pînză de ferăstrău = joagăr. Poseda două pînze de ferăstraie cu pădurea necesară lucrului lor. I. IONESCU, P. 360. III. Corp sau strat de grosime aproximativ constantă și foarte mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Pînză de apă = strat de apă în sol sau la suprafață, provenit din apa de infiltrație.- Pl. și: (învechit) pînzi (ALECSANDRI, P. I 194).

tare [At: PSALT. HUR. 109^v/23 / V: (îrg) tire, (înv) taire, taure, (reg) tiri, tiure / Pl: ~ri, (îvr) ~ / E: ml talis] 1 a Care are o consistență solidă, neputând fi ușor pătruns, străbătut, despicat Si: (reg) trântos¹. 2 a Care opune rezistență la apăsare, la atingere. 3 a (Pex; fam) Trainic² (1). 4 a (Pop; îe) A fi ~ de (sau la) cap A fi prost. 5 a (Pop; îae) A fi răbdător. 6 a (Pop; îae) A fi încăpățânat. 7 a (Reg; îae; șîe a fi ~ de boacă sau a avea rânză ~) A fi rezistent la băutură. 8 a (Pop ; îe) A fi ~ de(-o) ureche (sau de urechi) A nu auzi bine. 9 a (Pop; îae) A se preface că este surd. 10 a (Pop; rar; îe) A fi ~ de ochi A nu vedea bine. 11 a (Pop; îae) A se preface că nu vede bine. 12 a (Pop; îe) A fi ~ în coș sau a fi ~ de chică (sau vână) ori a fi cu chica ~ sau a fi ~ de virtute A fi voinic. 13 a (Pop; îae) A fi sănătos. 14 a (Pop; îe) A fi ~ la (sau în, de) cerbice sau a fi cu cerbice ~ sau a fi ~ în rânză (sau în fălci) A fi neînduplecat. 15 a (Pop; îae) A fi dârz. 16 a (Reg; îe) A fi ~ în ceafă A fi obraznic. 17 a (Îvp; îe) A fi ~ de ceafă (sau chică) sau a fi ~ în brăcinar A fi bogat. 18 a Care este mai consistent decât în mod obișnuit Si: vârtos. 19 a (Reg; îs) Mere ~ri Varietate de mere nedefinite mai îndeaproape. 20 a (D. ouă) Răscopt. 21 a (D. anumite alimente) Uscat. 22 a (D. pământ) Lipsit de umezeală Si: uscat. 23 a (D. apă) Care conține (din abundență) săruri de calciu Si: aspră². 24 a (D. cetăți) Fortificat (2). 25 a (Pop; d. clădiri, curți, grădini etc.; îe) A fi ~ ca cetatea A fi greu de pătruns înăuntru. 26 a (Îrg; d. locuri, terenuri) Primejdios. 27 a (Îrg; d. locuri, terenuri) Inaccesibil. 28 a Care se îndoaie greu, fiind lipsit de elasticitate Si: rigid, țeapăn. 29 a (D. pânză sau obiecte din pânză) Scrobit² (1). 30 a (Îs) Pânză ~ Pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 31 a (D. ființe și părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică Si: puternic, robust, viguros, voinic. 32 a (Fon; îs) Palat ~ Cerul gurii. 33 a (Îvp; d. cai; îla) ~ în gură Care nu se lasă ușor strunit. 34 a (Pfm; îe) A fi ~ în gură A fi certăreț. 35 a (Adesea udp „la”) Rezistent. 36 a (D. oameni) Care face față neajunsurilor, vicisitudinilor. 37 a (D. oameni) Cu voință fermă. 38 a (D. oameni și d. manifestările lor) Energic (2). 39 a (D. oameni și d. manifestările lor) Statornic (6). 40 a (Înv; îla) ~ de spirit Inteligent. 41 a (Pfm; îe) A fi tare de înger (sau de fire) ori a fi ~ Ia inimă A fi rezistent. 42 a (Pfm; îae) A fi curajos. 43 a (Înv; îe) A sta (sau a se pune) ~ (pentru cineva) A apăra (pe cineva) cu energie, cu hotărâre. 44 a (D. colectivități) Plin de forță Si: neînvins, puternic, viteaz. 45 a (Înv) Sigur (8). 46 a (Pop, îe) A fi ~ de inimă (sau de suflet) A fi crud. 47 a Care dispune de putere, de autoritate. 48 a (Pfm; îe) A fi mare (și) ~ sau ~ și mare A fi puternic. 49 a (înv; îe) A fi ~ a... A fi cu dreptul de a... 50 a (Înv; d. autoritate, putere) Absolut (1). 51 a (Determinând numele lui Dumnezeu) Atotputernic (3). 52 a Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu Si: doct, priceput. 53 a Care are multă îndemânare în practicarea unui sport, a unui joc Si: capabil, priceput. 54 a (D. argumente, sugestii) Care este convingător Si: concludent. 55 a (D. argumente, sugestii) Care este categoric Si: clar. 56 a (Înv; d. porunci, hotărâri etc.) Hotărât (15). 57 a (Înv; d. porunci, hotărâri) Sever² (7). 58 a (D. fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. 59 a (D. vreme) Care este urâtă. 60 a (Fig; d. vreme) De restriște. 61 a (înv; d. calamități) Cumplit² (7). 62 a (Îvr; d. apă) Adâncă (1). 63 a (D. acțiuni, fapte ale oameni) Care se face cu multă forță Si: puternic, violent. 64 a (D. somn) Profund. 65 a (D. privire) Aspru (19). 66 a (D. vorbe, expresii etc.) Insultător. 67 a (Înv; d. războaie) înverșunat. 68 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care provoacă emoții puternice Si: intens. 69 a (D. voce, sunete, zgomote) Care este emis cu putere, răsunând până departe Si: răsunător, ridicat². 70 a (D. aer) Răcoros. 71 a (Pex; d. aer) Curat (24). 72 a (D. substanțe mirositoare și miros) Care este pătrunzător Si: aromat, (reg) trăsnitor (5). 73 a (D. unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). 74 a (Prc; d. alimente) Picant. 75-76 a (Chm; îs) Acid (sau bază) ~ Acid (sau bază) care prin dizolvare se disociază total sau aproape total. 77 a (Chm; îs) Apă ~ Acid azotic. 78 a (D. băuturi alcoolice) Care conțin un procent mare de alcool Si: (reg) trăsnit³ (7). 79 a (Îs) Băutură ~ Băutură spirtoasă. 80 a (D. culori) Bătător la ochi Si: aprins, intens, puternic, viu. 81 a (D. lumină) Puternică. 82 av Cu forță Si: intens, puternic. 83 av (Îrg) Insistent. 84 av (Înv) Plin de siguranță și de hotărâre Si: ferm, neclintit. 85 av În mare măsură Si: mult. 86 av (Însoțind un adjectiv sau un adverb formează superlativul acestora) Foarte. 87 av Cum trebuie Si: bine. 88 av (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas ridicat, pentru a fi auzit bine și departe. 89 av (Îvr; pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune” etc.) Răspicat. 90 av Repede. 91 av (Îrg; îlav) Mai ~ Mai degrabă. 92 av (Îrg; îal) Mai ales. 93 av Cu putere. 94 sna (Mun; Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 95 av (Mun; Olt) Melodie după care se execută dansul tarea (94). 96 c (Mar; Trs; în corelație cu el însuși) Ori..., ori...

PÂNZĂ, pânze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecționează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această țesătură. ◊ Pânză de casă = pânză țesută la războiul manual; pânză țărănească. ◊ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruțător. ◊ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită. Ține-te (sau să te ții) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acțiune grea și de durată, de un lucru care se desfășoară cu mare intensitate și care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înțeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situație; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A țese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Șir, rând (de oameni). ♦ Fig. Șuviță; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite întrebuințări; a) țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe față), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou; d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) țesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție; ecran. 3. Țesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Țesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ◊ Pânză de calc = pânză subțire și transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. ◊ Pânză de ferăstrău = tăișul de metal al unui ferăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de șariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate și împinse prin mișcările tectonice peste altele mai noi; suprafața pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiș (de copaci) lung și îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

PÂNZĂ, pânze, s. f. I. 1. Țesătură făcută din fire de bumbac, de in, de cânepă etc., din care se confecționează albituri de corp, de pat etc.; bucată din această țesătură. ◊ Pânză de casă = pânză țesută la războiul manual; pânză țărănească. ◊ Loc. adv. Până în pânzele albe = fără încetare, până la capăt; până la ultima limită; necruțător. ◊ Expr. A zări ca printr-o pânză = a nu vedea limpede, a desluși cu greu; a vedea ca prin sită. Ține-te (sau să te ții) pânză (să nu te rupi), se spune pentru a arăta că este vorba de o acțiune grea și de durată, de un lucru care se desfășoară cu mare intensitate și care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, răbdare etc. A i se ridica (sau a-i cădea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe să înțeleagă limpede lucrurile, a înceta să mai privească eronat un anumit lucru, o anumită situație; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânză = a curge fără întrerupere. A țese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reuși planurile făcute. ♦ Plasă deasă de pescuit. ♦ Fig. Șir, rând (de oameni). ♦ Fig. Șuviță; fascicul. 2. Bucată de pânză (1) cu diferite utilizări; a) țesătură cu care se acoperă fața sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parcă i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe față), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucată mare de țesătură rezistentă care se fixează de vergelele catargelor unui vas și care, împinsă de vânt, face să înainteze vasul; velă; c) bucată de țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; p. ext. tablou; d) (în sintagma) pânză de cort = foaie de cort; e) țesătură pe care se proiectează imagini de la un aparat de proiecție; ecran. 3. Țesătură pe care o face păianjenul pentru a prinde prada. 4. Țesătură sau împletitură specială din fire textile sau metalice, folosită în industrie, în laboratoare etc. ◊ Pânză de calc = pânză subțire și transparentă pe care se desenează planuri tehnice. II. 1. Lama sau tăișul de metal al unor instrumente. ◊ Pânză de fierăstrău = tăișul de metal al unui fierăstrău. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânză de șariaj = ansamblu de strate geologice mai vechi, deplasate și împinse prin mișcările tectonice peste altele mai noi; suprafața pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânză eruptivă = formă de zăcământ a rocilor vulcanice, rezultată prin consolidarea curgerilor de lave. Pânză de apă subterană = strat acvifer. 3. Desiș (de copaci) lung și îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.

RĂSUCI, răsucesc, vb. IV. (Adesea în concurență cu suci) 1. Tranz. A învîrti un fir textil în jurul lui însuși printr-o mișcare continuă și în aceeași direcție, pentru a obține un fir mai strîns și mai rezistent. Frînghiile se fac răsucind sau împletind la un loc mai multe vițe. PAMFILE, I. C. 212. Scul de mătase scotea, În patru că-l răsucea, În șase că-l împletea. TEODORESCU, P. P. 567. ◊ Absol. De trei zile răsucește Și pe fus nu mai sporește. HODOȘ, P. P. 183. ◊ Intranz. Suie mîndra pe colnic, Răsucind la borangic. TEODORESCU, P. P. 278. ♦ A învîrti (cu degetele) capetele mustăților, pentru a le da o anumită formă. Meșterul Roman și-a răsucit tacticos caierele cărunte ale mustăților, așteptînd să i se liniștească bătăile inimii. GALAN, Z. R. 84. Tata își răsucea mînios mustața căruntă și ne fulgera pe rînd cu privirea. SADOVEANU, O. III 518. Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. REBREANU, P. S. 11. 2. Tranz. A imprima unui obiect o mișcare de rotație; a roti, a întoarce. Domnișoara care răsucise manivela și schimbase acul [la patefon] vorbi către tînărul cu ochelari. C. PETRESCU, C. V. 167. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. ◊ Refl. Sus de tot se răsuceau ca niște rotogoale de fum cețurile înalte și norii întunecați ai începutului furtunos de martie. DUMITRIU, N. 9. Apele, suflate de o putere grozavă, se ridicau în stîlpi mari, se răsuceau în vîrtejuri, descoperind prundișul. SADOVEANU, O. III 75. În întunericul ferestrelor se răsuceau mereu fîșii de fum cu mii de scîntei sclipitoare. REBREANU, R. I 275. ◊ Fig. Acești trandafiri îmi răsuceau toți nervii. GALACTION, O. I 59. ♦ A mînui o armă, a lovi cu ea. Nu se putea ca o mînă femeiască să răsucească paloșul așa de bine! ISPIRESCU, L. 20. Buzduganu-n mînă lua, Frumușel că-l răsucea, Drept în sus că-l arunca. ȘEZ. VII 61. 3. Refl. A-și mișca brusc corpul, schimbîndu-i poziția. Se uită la el prin întuneric și se răsuci în pat de mirare. PREDA, Î. 32. Unchiașul meu s-a răsucit atent spre poartă. SADOVEANU, N. F. 150. ◊ Fig. Către veselia ucraineanului se răsuci Cocor, cu zîmbetu-i ascuțit. SADOVEANU, M. C. 113. ♦ (Despre formații în marș) A se întoarce brusc pe loc, schimbîndu-și direcția. Compania de cercetare se răsuci brusc. CAMILAR, N. I 70. ◊ (Prin analogie) Vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. ◊ Tranz. Fig. Mi ți-l începură a-l răsuci și a-l buchisi înfundat, de-ți era mai mare mila de dînsul. ISPIRESCU, L. 108. ◊ Expr. A suci și a răsuci (pe cineva) = a hărțui (pe cineva) cu întrebările, pentru a obține mărturisiri. L-a dus la oraș jandarmul, pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. ♦ A se învîrti într-o mișcare continuă; a se rostogoli. Deodată se cumpăni și căzu răsucindu-se, în valuri. SADOVEANU, O. VIII 130. 4. Tranz. A mișca o parte a corpului, schimbîndu-i poziția. Se alătură de cortegiu, răsucind capul în dreapta și în stînga. C. PETRESCU, C. V. 296. ◊ Refl. Cînd sora Ana s-a statornicit într-un loc mai la vedere, capetele s-au răsucit, pe rînd, cătră ea. SADOVEANU, P. M. 251. Toți ochii se răsuciră la răsărit. C. PETRESCU, Î. II 10. ◊ Expr. A răsuci capul cuiva = a zăpăci pe cineva, a-l face să-și piardă dreapta judecată. Ozun, dragă, ți-a răsucit bibilica aia capul, în doi timpi și trei mișcări. C. PETRESCU, C. V. 339. ♦ A scrînti. A-și răsuci piciorul. ♦ A întoarce gîtul cu o mișcare violentă pentru a-l frînge. Apucă cocoșul de gît și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! ISPIRESCU, L. 255. Ți le prindea cu mîna din zbor, le răsucea gîtul cu ciudă și apoi le mînca, așa crude, cu pene cu tot. CREANGĂ, P. 245. 5. Tranz. A învîrti (cu un gest mecanic) un obiect ținut în mînă. Andrei sări de pe bancă și rămase în dreptul ușilor albe, răsucind, în pumnii încleștați, postavul șepcii. MIHALE, O. 523. A stat tot timpul în picioare, răsucind în mînă un jurnal mototolit. SAHIA, U.R.S.S. 115. 6. Tranz. A înfășura, a depăna un fir în jurul unui suport. Acolo cîntă trei surori! Lucrează-ntr-una la dantele, Pe deget firul răsucind. IOSIF, V. 29. ◊ Refl. Fig. Se răsucește inima în el ca un șarpe veninos, care-i dă răceli în spinare și fierbințeală în creier. POPA, V. 121. 7. Tranz. A învîrti un obiect dîndu-i forma unui sul; a învălătuci. Se depărtă încet, răsucind între degete o foiță de țigară. BART, S. M. 67. Se descălță, își răsuci pantalonii. CONTEMPORANUL, VI_I 37. ♦ A înfășura cu mîna foița în care s-a pus tutun, pentru a face o țigară. A mai bombănit tata acasă și și-a răsucit o țigară. PAS, Z. I 178. Se îmbrăcă fluierînd, pe urmă răsuci o țigară. C. PETRESCU, S. 38. Răsuci o țigară udînd-o cu limba. CĂLINESCU, E. O. I 50.

ciocan sn [At: CORESI, PS. 196 / V: ciocean sm / Pl: ~e / E: vsl чекан] 1 Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. 2 (Pop; îe) A fi între ~ și nicovală A fi într-o situație critică. 3 (Pop; îe) A sta ~ pe (sau în) capul cuiva sau cuiva la cap A plictisi pe cineva cu insistențele. 4 (Pop, îe) A sta ~ (sau cioc) A sta dus pe gânduri. 5 (Pop; îae; despre vite) A fi pătrunse de frig. 6 (Pop; îe) A fi înghețat ~ A fi înghețat tun. 7 Unealtă de săpat pământul pietros. 8 (Îs) ~ marcator Ciocan (1) de marcat arborii din pădure sau buștenii. 9 (Îs) ~ silvic Unealtă în forma unei securi mici, cu muchea lungă și marcată Cf fier, băltac. 10 (Îs) ~ numărător sau revolver Roată metalică pentRU numerotarea trunchiurilor. 11 (Îs) ~ de caldarâm Ciocan (1) scurt pentru pavaj. 12 (Îs) ~ mecanic Ciocan (1) pus în mișcare de forța mecanică. 13 (Îs) ~ pneumatic Ciocan (1) acționat prin aer comprimat. 14 (Îs) ~ pneumatic de abataj Ciocan (1) pneumatic folosit pentru abatajul rocilor și substanțelor minerale. 15 (Spt) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner. 16 (Pex) Probă sportivă de atletism practică cu acest instrument. 17 (Buc) Bucată de lemn fixată într-o coadă lungă, cu care se sfărâmă bulgării, după grăpat. 18 (Spc) Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. Cf ciocănaș, ciocănel. 19 (Înv) Armă din Egiptul antic. 20 Bucată de fier (sub formă de șarpe) atârnată de poartă, în partea dinspre stradă, cu care se lovea în poarta încuiată pentru a anunța prezența cuiva. 21 (Lpl) Pene înfipte în fusul sau grindeul roții de apă. 22 (Înv) Fusele vârtelniței. 23 (Pop; lpl) Brațele războiului. 24 (Reg) Copilul ușii. 25 (Reg) Cocoșul puștii. 26 (Înv) Pahar sau sticlă cu gâtul îngust și lunguieț din care se bea rachiul Cf țoi, țuică, țuiculiță. 27 (Reg) Știulete de porumb curățat de boabe Vz cocean, ciocălău, drug, cotolan. 28 Tulpina porumbului rămasă în pământ după cules Vz ciocălău, hluj, hlujan, cocean, ciuclej, tulean. 29 (Trs; Mun) Cotor de varză. 30 (Înv) Con de brad. 31 (Înv) Tulpina bureților. 32 (Înv) Pește cu capul mare de forma ciocanului (Zygaena malleus). 33 (Pop) Penis. 34 Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 35 (Îs) ~ de foc Bombardament de artilerie intens și de scurtă durată.

cămașă sf [At: MOXA, 394/15 / V: (pop) ~șe, (înv) ~mea~, (Mol) ~meșă, (Ban; Trs) chemeșă, chimeșă / Pl: ~măși, ~meșe, ~meși / E: ml camisia] 1 Îmbrăcăminte (de pânză, de mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. 2 (Îs) ~ de noapte Îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă) care se poartă ca veșmânt pentru dormit. 3 (Îs) ~ de forță Cămașă (1) specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu mâneci mai lungi decât brațele și cu cordoane, cu care se imobilizează, temporar, nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. 4 (Îe) E mai aproape ~șa decât țundra (sau pielea decât ~șa) Interesul personal este mai important decât cel al altora sau cel general. 5 (Îe) A rămâne în ~ A rămâne sărac, pierzând tot. 6 (Îe) A nu avea nici ~ pe el A fi foarte sărac. 7 (Îe) A lăsa (pe cineva) în ~ sau a-i lua (cuiva) și ~șa de pe el A-i lua cuiva tot ce are, a-l lăsa sărac. 8 (Îe) Își dă ~șa de pe el Se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. 9 (Îe) A nu-l mai încăpea ~șa A fi înfumurat. 10 (Îae) A-i merge cuiva foarte bine. 11 (Îe) A nu avea (sau a nu mai ști) pe unde scoate ~șa A fi într-o mare încurcătură (din care nu se știe cum scapi). 12 (Îe) Arde ~șa pe cineva Este în mare nevoie de ceva. 13 (Îae) Este în mare zor. 14 (Îe) A zice (sau a spune) ca prin gaura ~mășii A minți. 15 (Îae) A vorbi cu sfială, cu frică. 16 (Îe) A nu-l încăpea ~șa A fi grăbit, nerăbdător. 17 (Îe) A usca ~mășile la același soare (sau pe același gard) cu cineva A se trage de șireturi cu cineva. 18 (Îlav) În ~ Fără altă îmbrăcăminte pe deasupra. 19 (Îe) A se îmbrăca cu ~ gheață A-i fi foarte frică. 20 (Îs) ~ de fier (sau de zale) Platoșă. 21 (Pgn) Veșmânt. 22 (Pan) Pânză cu care este acoperită masa altarului. 23 (Bot; îc) ~șa-broaștei Algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). 24 (Bot; îc) ~șa-lui-Dumnezeu sau -șa(-Maicii)-Domnului Volbură (Convolvulus arvensis). 25 (Bot; îc) ~șa-rândunicii Floare nedefinită mai îndeaproape Vz rochița-rândunicii. 26 (Pop) Placentă. 27 (Zid) Un fel de tencuială. 28 (Topitorie) Suprafață întărită a materiei topite. 29 (Înv) Crustă care se formează deasupra lichidelor (mai ales la fierbere) Si: cămășuială (2) coajă, crustă, pieliță, pojghiță Vz spumă. 30 (Înv) Materie gelatinoasă care ia forma butoiului, înconjurând vinul care s-a lăsat mult timp netras Cf mumă. 31 Coajă de primăvară a arborilor. 32 Pojghiță a bobului de grâu Si: ghiocice, pleavă. 33 Toc de hârtie. 34 Învelitoare (pentru caiete, cărți etc.). 35 Ambalaj. 36 Supracopertă. 37 (Pan) înveliș, membrană etc. care îmbracă diferite obiecte, piese etc. Si: cămășuială (3). 38 (Teh) îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei, cilindric. 39 Pânza păianjenului. 40 Parte a cimpoiului nedefinită mai îndeaproape.

TARE², tari, adj. 1. (În opoziție cu moale) Care are o consistență solidă, care opune rezistență și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. Stîncă tare, fără nici un fel de crăpătură pe dinăuntru. BOGZA, Ț. 24. Murguț sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare. SADOVEANU, O. I 32. Peste zi începuse un vînt rece și noroiul se învîrtoșa, strîngîndu-se de frig, încît încet-încet se făcuse tare ca fierul. GHICA, S. A. 96. Pedestrimea... sta frumos ca un zid de piatră tare. BĂLCESCU, O. I 26. Hai mîndră să te sărut Că îndată plec la plug... Ziua-i mare, Glia-i tare, Dragostea n-are răbdare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Care are o consistență mai solidă decît normal. Se pregăteau... în grabă mămăligi tari. STANCU, D. 211. ♦ Fortificat, întărit. Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. ♦ Fig. Primejdios, rău. [Nu erau] marii lorzi deprinși să umble prin locuri așa tari, cum zic țăranii noștri. GANE, N. III 135. O dat puhoi și i-o dus la vale (păstrăvii), alții s-o tras în sus la locuri tari (rele). ȘEZ. VII 184. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decît cu greu); (despre pînză sau obiecte din pînză) scrobit. Purta mănuși, pălărie tare și saluta foarte ceremonios. SADOVEANU, P. S. 155. Sachelarie purta guler tare. C. PETRESCU, Î. II 214. ◊ Pînză tare = pînză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Voinic, viguros, puternic. O, atunci mîna ta-i tare și respinge cu putere. EMINESCU, O. IV 41. Voi, cîinii mei, Blînzi ca niște miei, Tari ca niște lei. BOLINTINEANU, O. 80. Am o cățelușă tare, Ține ușa în spinare (Lacătul). GOROVEI, C. 194. ◊ Expr. (A fi) tare de cap v. cap¹ (I 4). (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine; a fi fudul de-o ureche, v. fudul. ♦ Rezistent. E tare – remarcă doctorul – scapă și acum. CĂLINESCU, E. O. II 278. 4. (Despre oameni și manifestările lor) Cu voință fermă; energic, dîrz, neclintit. Mă chinuiesc de rușine și durere cînd văd că știe să fie tare cînd e vorba de bunăstarea lui. DEMETRIUS, C. 39. Viforoase erau vremile cele vechi... dar oamenii se nășteau tari. RUSSO, S. 147. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. Movileștii intraseră cu oaste tare în țară. SADOVEANU, O. VII 147. Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare, Înfruntînd lovirea soartei cu-o puternică răbdare. ALECSANDRI, O. 132. ◊ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) tare de înger, v. înger (2). Făceau ei, unii, glume pe sama d-sale, dar era tare de fire, nu se da. CONTEMPORANUL, V_I 98. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. Făcea cum făcea și-i aducea la vreme datoria, pentru că-l știa om tare de suflet. La TDRG. 5. Care dispune de putere, constituie o forță, este stăpîn pe o situație, are autoritate. Sînt tari, taică, boierii, sînt tari. STANCU, D. 124. Țara, înălțată și întinsă sub Ștefan cel Mare, stătea încă tare. SADOVEANU, O. I 247. Domnia tare cere braț lung și vorbe scurte. ALECSANDRI, T. II 87. Fii amicul celor slabi și opune-te celor tari și nedrepți. BOLLIAC, O. 245. ◊ Fig. Avea carte de marinar în haină, mai tare decît pașaportul folosit în călătorie de oamenii ceilalți. TUDORAN, P. 348. ◊ Expr. A fi mare și tare (sau tare și mare) v. mare¹ (7). ♦ Care posedă cunoștințe temeinice, stăpînește bine o materie de specialitate. E tare la istorie. 6. Convingător, concludent; clar, categoric. Argumente tari. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se produce, se desfășoară, se manifestă cu violență. Au fost în copilăria mea, în văile Siretului ș-a Moldovei, ierni lungi și tari, cu omăt foarte îmbielșugat. SADOVEANU, O. VIII 209. Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185. ◊ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. Vorbele tari ale răzășului îl străpungeau și-l usturau. SADOVEANU, O. VII 66. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, răsună pînă departe, se aude bine. Ți-aș mulțămi foarte pentru osteneală Dacă-n vorba-ți tare arătai spre mine Și dacă în șoaptă arătai spre tine. PANN, la TDRG. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. Era liniște și răcoare în aerul tare, limpede, înviorător al dimineții. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, amețitor. Mă îmbată mirosul fructelor coapte, dulce și tare. STANCU, D. 89. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I 344. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Rachiu de cel bun, tare, da ea unde-l gustă? MIRONESCU, S. A. 94. Turnînd prin pahare, săreau stropi din vin de-o șchioapă în sus, de tare ce era. CREANGĂ, A. 97. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). Cafea tare. ◊ Apă tare v. apă (II 1). 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. Erau, cît de cît, felurit îmbrăcate, în rochițe de culori tari unele, altele în fote negre. CAMIL PETRESCU, O. II 79.

piatră sf [At: COD. VOR. 145/13 / Pl: pietre, (îrg) pietri, pietruri / E: ml petra] 1 (Lsg) Nume generic al oricărei roci solide, dure și casante răspândite la suprafața sau în interiorul pământului. 2 (Lpl) Fragment de forme și de dimensiuni diferite dintr-o piatră (1). 3 (Pex) Material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui roca naturală dură și care are diverse utilizări. 4 (Îs) ~ de încercare (sau ~ de încercat, de probă, de cercare, de probat) Rocă silicioasă foarte dură, folosită în trecut la verificarea purității metalelor prețioase. 5 (Fig; îas) Mijloc de verificare a capacității, a valorii, a sentimentelor cuiva sau a ceva. 6 (Fig; îas) Dovadă. 7 (Îs) ~ de temelie sau (înv) ~a temeliei Piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul unei solemnități ce marchează începutul construcției. 8 (Fig; îas) Element sau principiu de bază, esențial. 9 (Îs) ~ unghiulară (sau, înv, de ugolniță) ori (înv) ~ în margine de unghi Piatră așezată în colțul fundației unei clădiri. 10 (Fig; îas) Element de bază, fundamental. 11 (Reg; îs) ~ sclipitoare Cuarț. 12 (Îla) De ~ Neclintit. 13 (Îal) Greu. 14 (Îe) A avea (sau a i se pune, a-i sta cuva ca) o ~ pe inimă A avea un mare necaz. 15 (Îae) A fi foarte îngrijorat. 16-17 (Îe) A (sau a-i, a i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o ~ (de moară) de pe inimă (sau cuget ori suflet etc.) (A face să se simtă sau) a se simți eliberat de o grijă sau de o teamă. 18-19 (Îae) (A face să găsească sau) a se găsi o soluție care pune capăt unei situații dificile. 20 (Îe) A-și pune carul în pietre A lua o hotărâre nestrămutată. 21 (Îae) A se încăpățâna. 22 (Îe) A aduce (sau a scoate etc. ceva) (și) din ~ seacă A realiza, a obține ceva cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. 23 (Îe) A călca (sau a umbla) din ~-n~ A face orice pentru a obține ceva. 24 (Îe) A călca în ~ seacă A se osteni zadarnic. 25 (Îae) A avea ghinion. 26 (Îe) A număra pietrele A umbla fără treabă, fără rost. 27 (Îe) A pune cea dintâi ~ A începe o acțiune, o lucrare etc. 28 (Îe) A nu (mai) rămâne (sau fi, sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) ~ pe ~ (din ceva) sau (reg) a se alege ~a și uscata (de ceva sau de cineva) A se distruge complet, a nu mai rămâne nimic din ceva sau din cineva. 29 (Îe) A nu mai lăsa nici ~ peste ~ A nimici. 30 (Îe) A arunca (cu) ~a (sau ~e) (în cineva) A defăima pe cineva. 31 (Cdp fr; îe) A arunca (cu) ~a (sau pietre) în grădina cuiva (sau vecinului) A ataca pe cineva indirect, prin aluzii. 32 (Îe) A arunca prima ~ sau a arunca primul ~ra A provoca un conflict. 33 (Îae) A fi sigur că numai ceilalți oameni au păcate. 34 (Îe) (Frig sau ger de) crapă pietrele Ger foarte mare. 35 (Îe) (A fi) tare (sau sănătos) ca ~ra A fi foarte sănătos și rezistent. 36 (Îe) A sparge ~a în palmă A fi foarte puternic. 37 (Rar; cdp fr; îe) ~ de scandal Motiv de conflict. 38 (Îe) (A fi) ~ (de moară) în casă sau ~ra din casă A fi fată bătrână, nemăritată, considerată ca o povară la casa părinților. 39 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A constitui o povară pentru cineva, în casa cuiva. 40 (Îe) A ridica (sau a duce) ~e de moară A face lucruri foarte grele, care depășesc puterile unui om. 41 (Reg; îe) A face (pe cineva) să mănânce ~e A supăra foarte tare pe cineva. 42 (Îc) ~-linte Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din regiunea alpină (Astragalus australis). 43 (Îc) ~-căpriță Plantă nedefinită mai îndeaproape, care dacă este arsă, se face ca o piatră. 44 (Îcs) De-a pietrele (sau pietre) Joc de copii cu mai multe pietre care se aruncă în sus și trebuie să fie prinse cu dosul palmei Si: de-a pietriceaua (11), de-a pietricica (11), de-a pietruțele (11), la pietrucele (11). 45 (Reg; îcs) Zbărnâială cu ~a Joc de copii în care se aruncă o piatră care trebuie să zbârnâie prin aer. 46 (Îs) Epoca ~ei (sau de ~) Cea dintâi și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, care a durat sute de mii de ani, începând odată cu desprinderea omului din lumea animală. 47 (Îs) ~ filozofală Substanță imaginară, despre care alchimiștii credeau că poate transforma orice metal în aur și argint. 48 (îs) ~ prețioasă, (sau scumpă, curată, semiprețioasă) Mineral cristalizat cu aspect frumos, cu culori variate, cu duritate mare, de valoare, care se găsește în natură și se folosește, de obicei, la confecționarea bijuteriilor. 49 Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (1), sau (pex) din os, din lemn etc. 50 (Îvp) Meteorit. 51 (Reg; îs) ~ de foc (sau de trăsnet) Trăsnet. 52 (Îrg) Greutate de cântar sau de balanță. 53 (În legătură cu verbele „a bate”, „a cădea”) Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici Si: grindină. 54 Fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație Si: grindină. 55 (Olt) Legătură de cânepă alcătuită din mai multe fuioare. 56 Crustă de săruri minerale depuse în decursul timpului pe pereții unui vas în care de obicei se fierbe apă sau pe pereții vaselor unde se păstrează anumite lichide, în special vin sau must. 57 Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți Si: detritus, tartru. 58 (Cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul. 59 (Pex) Litiază. 60 (Pop; îc) ~-acră Sulfat dublu de aluminiu și de potasiu Si: alaun (2). 61 (Îc) ~-(de-)pucioasă Sulf sub formă de bucăți. 62 (Pop; îc) ~-de-var Carbonat de calciu. 63 (Îrg) ~a-șoricelului Arsenic. 64 (Pop) ~-vânătă (sau, reg; ~-mierie) Sulfat de cupru hidratat. 65 (Pop; îc) ~a-iadului sau (înv) ~-infernală Azotat de argint, topit și turnat în forme. 66 (Reg) ~-de-țipirig Clorură de amoniu.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.