GIROPILOT, giropiloți, s. m. (Mar.) Pilot automat. – Din fr. gyropilote.

PILOT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce în mod efectiv o aeronavă. 2. Persoană calificată care manevrează cârma unei nave (mai ales în regiunile în care navigația este dificilă). 3. Persoană care conduce sau ajută la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile. 4. (În sintagmele) Pilot automat (de comandă) = sistem tehnic care conduce automat o aeronavă sau o navă. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

COORDONATOR, -OARE, coordonatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur.

GIROPILOT s.m. Aparat electric de navigație destinat a menține drumul prestabilit al unei (aero)nave și să asigure trecerea automată la un alt drum; pilot automat. [< fr. gyro-pilote]. corectat(ă)

AUTOPILOT s.n. Pilot automat. [Cf. fr. autopilote, germ. Autopilot].

PILOT¹ s.m. 1. Conducător al unei aeronave, al unei nave, al unei mașini. ♦ Pilot automat = instalație care comandă automat, în zbor, cîrmele unei aeronave pentru a o menține într-o direcție și într-o poziție determinată. 2. Persoană care conduce o navă în locuri în care navigația este anevoioasă. [< fr. pilote, it. pilota].

AUTOPILOT s. m. pilot automat. (< fr. autopilote, germ. Autopilot)

GIROPILOT s. m. aparat electric de navigație destinat să mențină drumul prestabilit al unei (aero)nave și să asigure trecerea automată la un alt drum; pilot automat. (< fr. gyropilote)

AUTOPILOT pilot automat (v.)

AVION aerodină a cărei energie este furnizată de un motor sau mai multe motoare de tip clasic sau cu reacție și care este susținută în aer prin reacții aerodinamice pe suprafețele care rămân fixe în timpul aceluiași regim de zbor. Avioanele au o construcție variată a aripii, putând fi: cu aripă dreaptă (monoplane, biplane, triplane), cu aripă delta (triunghiulară), cu aripă trapezoidală, cu aripă săgeată, cu geometrie variabilă. Pe lângă avioanele cu decolare clasică au apărut cele cu decolare și aterizare pe verticală. După scopul pentru care sunt proiectate avioanele pot fi: civile (utilitare, de transport, sportive, sanitare, aeropoștale) și militare. Avioanele aeropoștale sunt destinate transporturilor poștale rapide. Avioanele cargou sunt destinate transporturilor de mare tonaj. Avioanele cisternă sunt destinate transporturilor de lichide și intervenției în stingerea incendiilor. Avioanele laborator sunt special amenajate și destinate culegerilor de date din straturile atmosferice. Avioanele remorcher sunt destinate tractării planoarelor sau a unor avioane mai mici. Avionul sanitar este destinat transportului de persoane accidentate sau a urgențelor medicale și parașutării de personal calificat sanitar împreună cu instrumentar, medicamente și sânge în zone greu accesibile. Avionul utilitar (avioprăfuitor sau aviostropitor) este destinat tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură. Avionul de transport este destinat transportului de pasageri și mărfuri. Din punctul de vedere al regulamentelor sportive acestea se grupează în clasa C: Avioane terestre, hidroavioane (v.) și avioane amfibie. Avioanele terestre sunt avioane care nu pot pleca și opri decât pe sol: C1a sub 500 kg; C1b 500-1000 kg; C1c 1000-1750 kg; C1d 1750-3000 kg; până la clasa C1j 20.000-26.000 kg și trebuie concepute pentru a transporta la bord cel puțin 5 persoane. Avioanele amfibie sunt special construite pentru a putea fi utilizate atât pe apă cât și e uscat, având cocă pentru amerizare și tren de aterizare și aparțin subclasei C3:C3a sub 600 kg; C3b 600-2100 kg; C3c peste 2100 kg. Există și avioane cosmice (semicosmice, aerocosmice, aerospațiale, rachetă) capabile să evolueze atât în atmosfera terestră cât și în spațiul cosmic, fiind dotate cu instalații de forță aeroreactivă și motoare rachetă, capabile să transporte personal cu atribuții de cercetare și conducere (navigație) sau să lanseze sateliți. Clasa de avioane se poate împărți și după modul de propulsare: motor cu piston, turboreactor, turbopropulsor și rachete. Avioanele militare au caracteristici constructive speciale care le fac apte pentru utilizări militare, fiind înzestrate cu armament de bord corespunzător (bombe, grenade, substanțe incendiare, rachete, tunuri și mitraliere de bord) și cu aparatura necesară îndeplinirii misiunilor de luptă și de zbor. Avionul de vânătoare este destinat pentru nimicirea prin luptă aeriană a avioanelor inamice. Este ușor de manevrat, cu viteză mare de zbor și înarmat cu tunuri automate, proiectile reactive etc., putând fi utilizat și la interceptarea anumitor aeronave contraveniente. Avionul de vânătoare-bombardament este destinat pentru lovirea cu bombe și cu focul armamentului de bord al obiectivelor terestre și maritime de dimensiuni mici. Avionul de bombardament este destinat lovirii obiectivelor terestre și maritime cu bombe, putând transporta încărcături mari la distanțe mari, fiind utilizat și ca avion de recunoaștere. Avionul minerotorpilor (torpilor sau antisubmarin) este destinat nimicirii cu torpile și mine a navelor inamice și a submarinelor. Avioanele radar sunt destinate descoperirii țintelor aeriene și coordonării unei bătălii aeriene. Avionul de cercetare este destinat cercetării aeriene, fiind dotat cu aparatură fotografică, mijloace de telefonie și radiolocație, putând fi: strategice, operative, tactice, de alarmare și de supraveghere. Avionul de cercetare-corectare este destinat cercetării și corectării focului artileriei. Avioanele matcă sunt destinate lansării de avioane proiectil. Avionul fără pilot (proiectil, robot) avion a cărui pilotare se asigură de la sol sau din aer ori cu mijloace autonome (pilot automat, navigație inerțială) destinat lovirii obiectivelor terestre cu suprafață mare sau ca avioane țintă pentru exercițiile piloților de vânătoare sau ale bateriilor de artilerie antiaeriană. Au o rază de acțiune cuprinsă între 50-3000 km și o viteză de zbor de la 350-1332 m/s (1200-4800 km/h). Avionul cap, avionul aflat în capul unei formații de avioane. Avionul convertibil, convertiplan (v.). Avion kamikadze, kamikadze (v.) Avionul mașină, serviciu la dispoziția excursioniștilor care după aterizarea aeronavei pot utiliza un autoturism fără șofer. Avionul pirat, avion cu intenții piraterești. Avionul spion, aeronavă pătrunsă ilegal în spațiul aerian al unei țări în scopul obținerii de informații asupra unor obiective strategice.

GIROPILOT aparat giroscopic de bord destinat menținerii traiectului prestabilit al unei aeronave și asigurării trecerii automate pe un alt traiect (drum). Sin. pilot automat.

PILOT AUTOMAT sistem special instalat la bordul unor aeronave care asigură conducerea acestora în timpul zborului sau îndeplinesc unele atribuții ale pilotului: menținerea stabilității pe un traiect dat și a regimului de funcționare de la traiectul calculat. În funcționarea pilotului automat se diferențiază trei direcții de acțiune: amortizare (compensând oscilațiile aeronavei, care la viteze supersonice nu pot fi atenuate de om), stabilizare (menținând aeronava într-o poziție dată, de regulă orizontală) și comandă (modificând evoluțiile de zbor după un program care cuprinde intrarea, menținerea și ieșirea din evoluție). În compunerea pilotului automat intră: un canal de acționare a aripioarelor (stabilizare transversală), un canal pentru acționarea profundorului (stabilitate longitudinală) și unul pentru acționarea direcției. Un sistem giroscopic asigură sesizarea mișcărilor în jurul centrului de greutate.

SISTEM ansamlu de elemente sau măsuri concepute într-o viziune unitară, pentru realizarea în condiții optime a unui complex de activități având caracter aviatic. Sistem de foc, ansamblul loviturilor de aviație organizat pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului, asigurând în apărare nimicirea grupărilor inamice de ofensivă, lovind-o pe timpul apropierii, pregătirii pentru atac și al executării acestuia, iar în ofensivă, nimicirea obiectivelor inamice din sectorul de rupere al apărării, sprijinul ofensivei pentru dezvoltarea în adâncime, acoperirea joncțiunilor și flancurilor. Sistem de parașutare, asigură lansarea din aeronave a obiectelor voluminoase și grele, fiind alcătuite din câteva parașute care se deschid simultan, containerele fiind prevăzute cu dispozitive de amortizare. Sistem de echipare/de suspensie, asigură acroșarea parașutei, parapantei sau a deltaplanului de corpul parașutistului sau a pilotului, conferindu-i o poziție comodă pe timpul pilotării aparatului. Sistem de declanșare a parașutei, instalație pentru deschiderea parașutei prin acționarea comenzii automate sau manuale (v.). Sistemul de presiune furnizează aer prelucrat pentru sistemul de condiționare și antijivraj, format în principal dintr-o sursă de aer comprimat. Sistemul de evitare a abordajelor, mijloc perfecționat care furnizează pilotului toate indicațiile necesare asupra oricărui avion care zboară în apropiere, semnalizând manevra care trebuie utilizată pentru evitarea abordajului (viraj stânga sau dreapta, cabraj, picaj) și sfârșitul acesteia, putând fi conectat la pilotul automat. Sistemul de protecție împotriva limitei de viteză, format dintr-o butelie cu azot care acționează asupra unui piston împingând manșa înainte, împiedicând angajarea aeronavei, acționând când pilotul nu răspunde la semnalizatorul optic și la vibrațiile manșei (provocate de un mecanism cu excentric) datorate limitei de viteză. Sistemul de condiționare, rezolvă problema ventilației și a încălzirii cabinei etanșe, asigurând un minim de 15,5 Kg aer pe oră pentru fiecare pasager. Sistemul automat de zbor cu calculator digital, rezolvă aproape instantaneu orice problemă de zbor sau navigație, controlul fiind simplu și concret prin introducerea unui semnal de test periodic. Sistemul inerțial de zbor, compus din două sau trei acceleratoare, două în plan orizontal, iar al treilea în plan vertical al axelor de sensibilizare, detectând toate accelerațiile care apar în timpul zborului de la începutul rulajului până la oprirea motoarelor. Sistemul de apropiere la aterizare, complex de mijloace radiotehnice de sol și de bord, permițând pilotului în orice condiții meteorologice să mențină direcția precisă de apropiere la aterizare, corespunzătoare planului vertical ce trece prin axa pistei; să coboare sub un unghi predeterminat păstrând direcția de apropiere la aterizare, să păstreze panta, astfel încât să ajungă la punctul optim de contact cu solul; să determine 2-3 distanțe față de pragul pistei. La sol conține: radiofar de direcție, radiofar de pantă, monitoare pentru controlul funcționării, 2-3 radio-markere. La bord conține: un receptor pentru semnalele radiofarului de direcție, un receptor pentru semnalele radiofarului de pantă, indicator de deviere de la cursul selectat – cu două ace în cruce, un receptor pentru radio-markere, sistemul este completat de radiobalize, radiofaruri omnidirecționale și balizaj luminos. Sistemul de navigație pe rută, standardizat și adoptat pe plan internațional pentru distanțe scurte și medii ce nu depășesc 400 km. Sistemul omega, pentru navigația hiperbolică pe distanțe lungi, funcționând pe frecvențe foarte joase, recomandat pentru traversarea oceanelor.

LAITHWAITE [léiðweit], Eric Robert (1921-1997), inginer britanic. Prof. univ. la Londra. Contribuții la dezvoltarea motoarelor electrice liniare, În timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat în aviație, ocupându-se de pilotul automat.

HOMEOSTÁT (< fr.) s. n. Sistem cibernetic cu organizare automată, propus de neurologul și ciberneticianul W.R. Ashley (1948), constând dintr-un complex de elemente (magneți) care se rotesc într-un câmp magnetic ce stimulează funcția de homeostazie (1). Se utilizează la determinarea parametrilor optimi ai sistemelor tehnice de reglare automată (de ex. pilotul automat).

drónă, drone s. f. Aparat de zbor fără pilot uman la bord, ghidat de la distanță sau cu pilot automat. Din engl. drone, „trântor”.

COORDONATOR, -OARE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur.

PILOT¹, piloți, s. m. 1. Persoană calificată care conduce o aeronavă. 2. Persoană specializată care dirijează un convoi de vehicule sau o navă în condiții speciale. 3. (În sintagmele) Pilot automat = instalație automată de comandă a unei aeronave care servește la menținerea unui regim de zbor sau la executarea unor manevre. Stație-pilot = instalație experimentală în care se fabrică de probă un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Știință pilot = știință care orientează alte discipline prin noțiunile și metodele ei. – Din fr. pilote.

GIROPILOT, giropiloți, s. m. (Nav.) Pilot automat. – Din fr. gyropilote.

PILOT¹, piloți, s. m. Marinar care conduce o navă. Să se ridice flamura de chemare a pilotului. BART, S. M. 102. Nava plutea ușurel, fără pilot. TOPÎRCEANU, P. 47. Lupta vasului e mare, Iar pilotu-n nepăsare Stă la cîrmă neclintit. ALECSANDRI, P. A. 106. ◊ Fig. Din cea sare luminoasă vine-un lung șir de cocoare... lată-le deasupra noastră, iată-le colo sub nor, În văzduh călăuzite de-un pilot, bătrîn cocor. ALECSANDRI, P. A. 119. ♦ Marinar autorizat să conducă o navă în locuri primejdioase sau la intrarea și la ieșirea din port, unde manevrarea este dificilă. [Vaporul] fluiera gros și prelung din sirenă: chema pilotul, să plece de la chei, să iasă din port. DUMITRIU, P. F. 69. ♦ Persoană calificată care conduce o aeronavă. Avionul lui Vlaicu nu era mai prejos de pilotul său; se poate spune, fără îndoială, că era unul din cele mai interesante pe acea vreme. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 328, 2/5. ◊ Pilot automat = instalație care comandă automat, fără intervenția omului, cîrmele unei aeronave în zbor. ♦ Persoană care conduce o locomotivă, un convoi de vehicule etc. prin locuri primejdioase sau pe un traseu care trebuie urmat cu precizie.

autopilot sm [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~oți / E: fr autopilote, ger Autopilot] Pilot automat.

coordonator, ~oare [At: DA ms / V: ~din~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr coordonnateur] 1-2 smf, a (Persoană) care coordonează (2). 3 a (Lin; îs) Conjuncție ~oare Conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziții de același fel. 4 sn Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare.

giropilot sm^[1] [At: LTR / Pl: ~oți^[2] / E: fr gyropilote] (Nav) Pilot automat. corectat(ă)

COORDONATOR¹, coordonatoare, s. n. Aparat care indică pilotului în mod automat locul unde se află avionul și distanța parcursă de la locul de decolare.

CATAPULTARE a) separare rapidă a unei părți a aeronavei (scaun sau cabină) în scopul salvării pilotului sau a echipajului în caz de pericol iminent, constând în aruncarea la comandă a pilotului sau a echipajului în sus sau în jos. După 3-5 s de la catapultare centurile care leagă pilotul de scaun se desprind automat, se declanșează deschiderea parașutei, pilotul este eliberat de scaun și plutește lin cu parașuta spre sol. La avioanele cu viteze foarte mari (Mach 3,5-5) se catapultează toată cabina, după care se larghează cupola cabinei, scaunul cu pilotul și apoi pilotul cu parașuta. b) Accelerare foarte puternică a aeronavelor ambarcate pentru a facilita decolarea de pe puntea reativ mică a navelor.

OBSERVAREA procedeu de bază al cercetării spațiului aerian, maritim și terestru, constând în supravegherea câmpului de luptă, pentru obținerea de informații despre inamic, teren sau trupe proprii cu ajutorul aparaturii sau cu ochiul liber. Observarea aeriană este executată cu mijloace aeriene: aeronave, mijloace de zbor fără pilot și sateliți cu aparatură automată de observare și transmitere, putând fi executată pe orice vreme (în infraroșu) și la orice distanță. Observarea spțiului aerian constă în supravegherea acestuia de către observatorii posturilor de comandă, în scopul descoperirii țintelor aeriene. Observarea navală constă în supravegherea spațiului maritim de către observatorii de la bordul avioanelor sau elicopterelor.

ejectat² a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: ejecta] 1 (D. un fluid, un obiect etc.) Evacuat. 2 (D. tuburile cartușelor trase dintr-o armă) Scos afară automat. 3 (D. cabina sau scaunul unui pilot) Aruncat afară la prăbușirea avionului.

PARAȘUTĂ, parașute, s. f. Aparat în formă de umbrelă folosit pentru a reduce viteza de cădere a unui obiect sau a unei persoane dintr-un avion și făcînd posibilă coborîrea fără pericol. Pilotul s-a salvat cu parașuta. Parașută automată = parașută care, la aruncarea din avion, se deschide în mod automat. Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material cu bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminînd puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoaștere etc.

TUB piesă de formă cilindrică, goală în interior, utilizată în aviație în diverse scopuri. Tubul de bord este montat pe avioanele de luptă, utilizate contra obiectivelor aeriene, constituindu-se în guri de foc. Tubul de foc are rol de protejare și de ghidare a cablurilor, comenzilor automate sau manuale și a sistemului de largare al parașutelor. Tubul pilot măsoară presiunea dinamică și presiunea statică pentru a determina viteza de deplasare a unei aeronave.

PILOT¹ I. s. m. 1. conducător al unei (aero)nave, al unei mașini. ♦ ~ automat = aparatură care menține automat drumul unei (aero)nave. 2. persoană autorizată să conducă nave, trenuri etc. în locuri primejdioase. II. adj. (despre o uzină, o fermă etc.) care servește ca model, drept călăuză. ♦ stație ~ = stație (2) model, etalon; vas ~ = pilotină. (< fr. pilote)

SCAUN DE CATAPULTARE dispozitiv ejectabil instalat în cabina avioanelor de mare viteză, destinat salvării pilotului în caz de pericol iminent prin proiectarea în câteva sutimi de secundă a scaunului pilotului în afara cabinei aeronavei avariate, cu ajutorul unui cartuș exploziv, după detașarea automată a cupolei cabinei. Există scaun de catapultare de antrenament, montate în săli speciale, pentru deprinderea piloților în suportarea sarcinilor la care ar fi expuși în situație reală. Dispozitivul este acționat la comanda pilotului, explozia unui cartuș pirotehnic dând senzația catapultării în zbor, mai puțin desprinderea de scaun, căderea liberă și plutirea cu parașuta.

pilot¹ sm [At: CR (1829), 110¹/3 / Pl: ~oți / E: fr pilote] 1 Persoană specializată care conduce o aeronavă, navă, mașină de curse etc. 2 Persoană specializată în conducerea navelor în anumite regiuni în care navigația este dificilă Si: cârmaci. 3 (Fig) Călăuză. 4 Persoană care conduce sau ajută la conducerea unui vehicul sau a unui convoi de vehicule feroviare prin locuri primejdioase. 5 Îndrumător. 6 (Îs) ~ (de comandă) automat Sistem de comandă care conduce automat o navă sau o aeronavă sau care îndeplinește o parte din funcțiile pilotului¹. 7 (Îs) Stație (sau instalație) ~ Instalație experimentală, în care se fabrică în cantități mici un anumit produs, pentru a urmări procesul de producție. 8 (Îs) Știință ~ Știință care orientează, prin noțiunile și metodele ei, alte discipline.

EJECTARE s.f. Acțiunea de a ejecta; ejecție. ♦ Scoatere afară automată a tuburilor cartușelor trase dintr-o armă. ♦ Aruncare afară a cabinei sau a scaunului pilotului în caz de pericol de prăbușire a unui avion foarte rapid. [< ejecta].

ejectare sf [At: DN³ / Pl: ~tări / E: ejecta] 1 (D. un fluid, un obiect etc.) Ejecție (3). 2 Ieșire automată a tuburilor cartușelor trase dintr-o armă. 3 Aruncare afară a cabinei sau a scaunului pilotului la prăbușirea unui avion foarte rapid.

COMANDĂ ansamblu sau dispozitiv tehnic care acționează asupra unei aeronave. Există: comandă de zbor, fiecare dintre mecanismele acționate de pilot prin care se transmit diferitelor suprafețe de comandă (eleroane, ampenaje) pozițiile necesare cu ajutorul manșei, a palonierelor, a voleților etc. (v.); comandă automată, dispozitiv de diferite lungimi utilizat pentru deschiderea parașutelor imediat după părăsirea aeronavei, fiind alcătuită din: carabină metalică (se atașează cablului central al avionului), o funie textilă și un cablu metalic prevăzut cu ace de siguranță metalice; comandă falsă, dispozitiv pentru simularea deschiderii manuale utilizat pe timpul executării lansărilor automate cu parașuta în vederea pregătirii parașutistului la lansările cu cădere liberă. Comanda falsă este asemănătoare comenzii manuale (v.), cu deosebirea că acele de siguranță sunt înlocuite de un ochet; comanda manuală, dispozitiv pentru deschiderea comandată a parașutei de către parașutist în timpul căderii libere. Comanda manuală este alcătuită dintr-un mâner metalic sau din mase plastice și cablu de oțel prevăzut cu ace de siguranță metalice. La ultimele generații de parașute comanda manuală este formată dintr-o bilă și un cablu din mase plastice sau este înlocuită cu parașuta extractoare (v.) în sistem top etc.

INTERCEPTARE a) operațiune de întâlnire comandată a cel puțin două avioane. Ansamblul activităților care premerg și asigură interceptarea poate fi comandat la sol prin radio sau dirijat nemijlocit de unul sau de mai mulți piloți ai aeronavelor angrenate în acțiune. Parametrul principal al intercepției este distanța dintre aparatele de zbor, iar parametrul derivat îl constituie vitezele relative ale aeronavelor; b) atacarea cu avioane de vânătoare speciale sau cu proiectile teleghidate, cu propulsie automată a aeronavelor inamice. Sin. intercepție.

RADIOLOCATOR mijloc radiotehnic utilizat în radiolocație (v.) constituit dintr-un emițător de fascicule radio și un receptor care captează undele reflectate de obstacolele întâlnite, bazându-se pe determinarea intervalului de timp dintre emisie și recepție, putându-se calcula depărtarea până la obstacolul întâlnit. Elementul principal al radiolocatorului este osciloscopul catodic, al cărui ecran este gradat în unități de măsură a distanței. Baleiajul pe orizontală este realizat cu o frecvență egală cu cea a emiterii fasciculelor de impulsuri. În momentul emisiei pe plăcile de deflexie verticale se aplică un impuls de tensiune, iar semnalul recepționat este aplicat acelorași plăci, ecranul osciloscopului prezentând două deviații, una prezentând semnalul inițial, iar cealaltă pe cel reflectat. Radiolocatorul determină și coordonatele unei ținte (azimut, unghi de înălțare, distanță și înălțime de zbor) folosind un sistem de coordonate (rectangular, cilindric, conic sau sferic). Radiolocatorul determină și viteza de mișcare a țintei prin radiogoniometrie. Azimutul țintei se determină prin metode bazate pe acțiunea dirijată a sistemului de antene (semnal maxim reflectat, zone cu semnale egale etc.) citindu-se în sensul acelor de ceasornic și măsurat în unități unghiulare (grade și minute). Unghiul de înălțare al țintei în plan vertical se citește de la planul orizontal în sus. Pentru radiolocatorul de bord se poate citi de la axul de zbor al avionului în sus și în jos. Distanța se determină măsurând intervalul necesar de timp propagării undelor electromagnetice la țintă și înapoi. Înălțimea de zbor se determină după calcularea unghiului de înălțare, utilizându-se monograme, abace sau goniometre. Există radiolocatoare: monoimpuls (fiecare impuls reflectat conține informații complete despre poziția țintei în coordonate unghiulare și distanțe, prin compararea simultană a amplitudinii și fazelor semnalelor de către un sistem de antene de recepție cu unul sau mai mulți ???; sunt utilizate pentru însoțirea automată a țintei) și coerente (separă țintele mobile de cele fixe prin compararea semnalelor recepționate cu o oscilație de referință. Radiolocatorul meteo indică la bordul aeronavelor pe un ecran imaginea meteo din fața aeronavei până la o distanță de 350-550 Km și un gizment de 120°, ± 60° față de axa longitudinală a aeronavei, avertizând piloții asupra zonelor de furtună. Norii apar pe ecran cu o nuanță deschisă, centrul furtunii fiind de un alb strălucitor.

PARAȘUTĂ dispozitiv cu ajutorul căruia personalul navigant, militarii, pasagerii și sportivii pot părăsi o aeronavă în timpul zborului pentru a executa o misiune de luptă, pentru a-și salva viața în cazul producerii unor avarii grave sau a incendiului la bord sau pentru a realiza temele de salt (în cazul sportivilor). Parașuta se compune din: voalură, sac sau husă de pliaj, parașuta extractoare, suspante, chingi portsuspante, sistem de suspensie (echipare), capotă, comandă manuală sau automată, elastice pentru deschidere rapidă, livret, certificat de navigabilitate, sac de transport, cord de temporizare, cord central pentru menținerea formei voalurii, slider, parașuta stabilizatoare, dispozitiv de largare, aparat pentru deschiderea automată, cuțit de diferite forme, pentru rezolvarea unor incidente etc. După forma voalurii există parașute: emisferice, cu fante, pătrate, dreptunghiulare, triunghiulare, eliptice sau tip aripă. În funcție de domeniul de utilizare există parașute: civile (și sportive) sau militare. După scopul lor există parașute: pentru personal (de abdomen sau de piept, de spate, de scaun sau tandem), pentru materiale (sanitare etc.) și speciale, parașute pentru materiale pot asigura greutăți mari, fiind cuplate câte 2-5, pentru lansarea de tancuri și tunuri sau recuperarea navelor cosmice în straturile dense ale atmosferei; parașutele rotative având forme diverse și rezistență mare la înaintare prezintă ca avantaj faptul că sunt cu 50% mai ușoare, sunt extrem de stabile pe parcursul coborârii iar la contactul cu solul se dezumflă brusc, evitând târârea. Parașutele speciale se împart în parașute: extractoare (de dimensiuni mici care ordonează forțele care acționează asupra deschiderii voalurii), stabilizatoare (asigură stabilitatea parașutistului sau a corpului lansat pe timpul căderii libere), recuperatoare (asigură capătul cablului de remorcare al automosorului după ce a fost largat de aeronavă) și de frânare (încetinește aparatul după aterizare, în special aeronave supersonice militare). După modul de acționare al comenzii există parașute: comandate (deschiderea parașutei efectuându-se prin acționarea comenzii manuale de către parașutist pe parcursul căderii libere), automate (deschiderea parașutei se face imediat după părăsirea aeronavei, comanda automată fiind agățată de cablul central al avionului) și stabilizate (după părăsirea aeronavei este deschisă parașuta stabilizatoare prin cablul comenzii automate, parașutistul putând acționa în timpul căderii stabilizate comanda parașutei principale; este utilizată în lansările militare și în cele tandem). După timpul necesar deschiderii există parașute cu deschidere: instantanee (imediat după acționarea comenzii de deschidere, în special la parașutele de rezervă), semiprogresivă (dau un șoc suportabil la deschidere) și progresivă (forțele ordonate eficient nu dau șoc la deschiderea parașutei, dar spațiul necesar deschiderii este mai lung). Parașuta pentru personal se clasifică în funcție de utilizarea lor în: principale (utilizate de militari și sportivi) de rezervă (utilizată de militari și sportivi obligatoriu la salt, fiind acționată atunci când parașuta principală a funcționat incorect) și de salvare (utilizată de piloții și echipajele aeronavelor sau pasagerii atunci când situația o impune). Parașutele sportive se clasifică în funcție de performanța pe care o pot atinge în: parașutismul de formare, de antrenament și de performanță.