COMISAR¹, comisari, s. m. 1. (În orînduirea capitalistă; uneori determinat prin «de poliție») Ofițer de poliție, șef al unui comisariat de poliție. Nu ești însărcinat cu liniștea și cu siguranța publică? Nu ești un mădular al poliției? Nu ești comisar? ALECSANDRI, T. I 69. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească (= alunge) din oraș. NEGRUZZI, S. I 281. ◊ (În timpul dictaturii monarhice) Comisar regal= procuror la consiliul de război. 2. (Învechit) Persoană însărcinată de o autoritate superioară cu mandate speciale sau importante; mandatar. Comisarul expoziției. ▭ împăratul va trimite, comisarii săi în Ardeal. BĂLCESCU, O. II 271.

EPISTAT, epistați, s. m. (În trecut) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistat s. m.] – Din ngr. epistátis.

CORONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Anglia și în S.U.A. – Din engl. coroner.

COMISAR, comisari, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Ofițer de poliție, șef al unui comisariat de poliție. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În U.R.S.S., până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană însărcinată de o autoritate superioară cu mandate speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar.

COMISAR s. m. 1. ofițer de poliție, șef al unui comisariat sau al unui birou de poliție. 2. delegat, împuternicit (într-o funcție, într-un rang). ** reprezentant diplomatic cu rang de ambasator. ** membru al unei comisii internaționale cu caracter tehnic. 3. (în fosta U.R.S.S., până în 1946) persoană împuternicită de guvern cu îndeplinirea unei munci politice; membru al guvernului. 4. comandant al unui comisariat militar. (<fr. commissaire, 3. rus. komissar)

COMISAR¹ s.m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat sau al unui birou de poliție. 2. Delegat, împuternicit (într-o funcție, într-un rang etc.). [Cf. fr. commissaire, it. commissario, lat. med. commissarius].

CORONER s.m. (Anglicism) Ofițer de poliție judiciară în Anglia și în S.U.A. [< engl. coroner].

ceauș (ceauși), s. m. – 1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. – 2. În Munt. și Mold., înv., ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. – 3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Șef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor. – 6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauș. Tc. ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg. čaus. – Der. ceaușesc, adj. (de portar; de agent, de poliție); ceauși, vb. (a servi ca ceauș); ceaușie, s. f. (îndeletnicirea de ceauș). Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel.

comisar (comisari), s. m. – Ofițer de poliție. – Mr. cumisar. Lat. commissarius (sec. XVII) și modern din fr. commissaire (din rus. komisar, după Sanzewitsch 200; se pare însă că apare în rom. mai înainte ca în rusă). Forma mr., din it. commessario, prin intermediul ngr. ϰουμεσάρις. – Der. comișer, s. m. (agent, polițist), cuvînt rar; comisariat, s. n. (secție de poliție condusă de un comisar).

AGENT, -Ă I. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituții, întreprinderi etc. care îndeplinește anumite însărcinări. ♦ ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relațiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viața economică a unei societăți comerciale; ~ secret = cel care îndeplinește o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulație = (sub)ofițer de poliție cu îndrumarea, supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice. II. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc. ♦ ~ patogen = microorganism care determină apariția unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acțiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv; propoziție completivă de ~ = propoziție care arată acțiunea exprimată printr-un verb pasiv. (< fr. agent, lat. agens)

CORONER s. m. ofițer de poliție judiciară în Anglia și S.U.A. (< engl. coroner)

SECTORIST s. m. (sub)ofițer de poliție care supraveghează un sector. (< sector + -ist)

COMISÁR (< fr., rus.) s. m. 1. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuternicire speciale; mandatar. ◊ Înalt c. = reprezentant diplomatic permanent care reprezintă un stat al Commonwealth-ului în oricare alt stat al acestuia (cu excepția Marii Britanii) sau care reprezintă Marea Britanie într-un stat membru al Commonwealth-ului. V. și guvernator general. ◊ C. poporului = (în U.R.S.S., între 1917 și 1946) membru al guvernului Uniunii Sovietice. ♦ (EC.) Persoană desemnată de acționarii unei societăți pe acțiuni pentru controlul conturilor societății. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Ofițer de poliție, șef al unui comisariat.

*ofițér m. (rus. oficer, germ. offizier, d. fr. officier, care e mlat. officiarius, d. lat. officium, funcțiune). Militar de un grad superior subofițeruluĭ: ofițeriĭ armateĭ se împart în: 1. inferiorĭ (sublocotenențĭ, locotenențĭ și căpitanĭ), 2. superiorĭ (maĭorĭ, locotenențĭ-colonelĭ și colonelĭ) și 3. generalĭ (generalĭ de brigadă, divizie, corp de armată, generalisim). Comandant de gardiștĭ: ofițer de poliție. Titlu de demnitarĭ, de posesorĭ aĭ unuĭ grad al uneĭ decorațiunĭ saŭ ordin: ofițer al Steleĭ Româniiĭ. Ofițer de justiție, magistrat.

COMISAR, comisari, s. m. 1. Ofițer de poliție, șef al unui comisariat. 2. (În sintagma) Comisar militar = comandant al unui comisariat militar. 3. (În fosta URSS, până în anul 1946; în sintagma) Comisar al poporului = membru al guvernului sovietic. 4. Persoană învestită de către o autoritate superioară cu împuterniciri speciale; mandatar. – Din fr. commissaire, (3) rus. komissar.

CORONER, coroneri, s. m. Ofițer de poliție judiciară în Marea Britanie și în SUA. [Pr.: carănăr] – Din engl. coroner.

EPISTAT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistat s. m.] – Din ngr. epistátis.

EPISTAT, epistați, s. m. (Învechit) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; (în trecut) subcomisar. Cum să adormi tu poliția, cu toți sergenții, cu toți comisarii și cu toți epistații ei? HOGAȘ, DR. II 130. Abia scăpase... din mîna unui epistat. MACEDONSKI, O. III 61. Se gîndea ce-ar fi, dacă vreun comisar, vreun epistat ori vreun sergent... l-ar înhăța, l-ar duce la secție. SLAVICI, O. I 327. 2. Persoană care administrează și supraveghează o gospodărie (casă sau moșie); administrator, intendent, logofăt, vechil. L-am găsit ajutor logofătului Marinică, epistatul unei moșii ce aveam în Teleorman. GHICA, S. 302. – Variantă: ipistat (PAS, L. I 35, id. Z. I 161, CARAGIALE, O. I 43) s. m.

OFIȚER, ofițeri, s. m. 1. Rang în ierarhia militară, mergînd de la sublocotenent pînă la colonel inclusiv; persoană avînd în ierarhia militară unul dintre gradele de la sublocotenent la colonel (în Vorbirea obișnuită, de la sublocotenent la general). Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. F. 70. La 1828, am avut în gazdă un ofițer, de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. Ofițer de port. ▭ Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. ◊ Ofițer al stării civile delegat al sfatului popular (în trecut al primăriei) însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit de anumite decorații.

POLIȚIE, poliții, s. f. (În regimul burghez) 1. Organ administrativ însărcinat cu menținerea ordinii. A doua zi s-a deșteptat într-o odaie umedă din arestul poliției. VLAHUȚĂ, O. A. 154. Ei! soro! parcă ziceai că nu e voie de la poliție să se dea cu pistoale în oraș? CARAGIALE, O. I 100. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, – locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71. ◊ Poliție judiciară = miliție. Eu cunosc legea, domnule! Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. Ofițer de poliție v. ofițer. ♦ Local în care era instalat acest organ administrativ. V. secție, post, circumscripție. Alerg la poliție, răcnesc, îmi smulg păru, mă bocesc, pînă ce d-nu polițmaistru mă încredințară că va face toate chipurile ca să-mi găsască odoru și că mi l-o aduce chiar cu telegrafu. ALECSANDRI, T. I 312. ♦ Pază, supraveghere, control. Norme de poliție sanitară. Vas militar de poliție. 2. (Concretizat, uneori cu sens colectiv) Agent de poliție (1), polițist. Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... CARAGIALE, O. I 100.

coroner sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: eg coroner] (Agm; rar) Ofițer de poliție judiciară în Anglia și S.U.A.

epistat sm [At: (a. 1793), URICARIUL, I, 126/31 / V: ip~, (înv) ~is, ipistatis^[1] / Pl: ~ați / E: ngr ἐπιστάτης] (Îvp) 1 Administrator. 2 Logofăt. 3 Supraveghetor. 4 Cel mai mic grad de ofițer de poliție. 5 Persoană care avea gradul de epistat (4) Si: subcomisar. corectat(ă)

subcomisar sm [At: NEGRUZZI, S. I, 111 / S și: sub-comisar / Pl: ~i / E: sub¹- + comisar cf fr sous-commissaire)] (În vechea organizare administrativă a țării) 1 Ofițer de poliție aflat în imediata subordine a comisarului. 2-3 Gradul, funcția acestui subcomisarului (1) Si: (înv) epistat (4).

Cherchez la femme! (fr. se traduce literal prin: „Căutați femeia”, iar literar și liber: „Aici trebuie să fie o femeie la mijloc!”, dar de obicei nu se traduce, expresia fiind mai totdeauna citată în franțuzește). Ea a fost pusă în circulație și a intrat în vorbire datorită romanului (dramatizat în 1864) al lui Alexandre Dumas-tatăl: Les mohicains de Paris (Mohicanii Parisului). Atît în roman cît și în piesă, apărea un funcționar de poliție, copie fidelă a locotenentului Sartine care a trăit la Paris în secolul al XVIII-lea și care, în toate ocaziile, spunea: Cherchez la femme ! Pentru acest ofițer de poliție, cheia oricărui mister, a oricărei crime greu de dezlegat, a oricărei afaceri senzaționale, era... femeia! Această părere este însă mult mai veche. În urmă cu două mii de ani, satiricul latin luvenal spunea în satira a VI-a: Nulla fere causa est, in qua non femina litem moverit, adică: „Nu există litigiu, a cărui cauză să nu fie o femeie”. La fel cu polițaiul lui Dumas, misoginul erou Pigasov, din romanul Rudin de Turgheniev, de cîte ori i se povestea o nenorocire, întreba imediat: „Cum o cheamă?”, întrebarea referindu-se la numele femeii pe care el o bănuia a fi totdeauna pricina tuturor calamităților. (Turgheniev: Opere, vol. II). Regăsim expresia și în nuvela Duelul de Cehov, unde există un personaj Laievski, pentru care, în orice împrejurare, trebuie de asemenea să cauți femeia. La Fontaine exprimă aceeași idee în fabula Cei doi cocoși (Deux coqs vivaient en paix: une poule survint / Et voilà la guerre allumée!) LIT.

COMISAR, comisari, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țării) Ofițer de poliție, șef al unui comisariat de poliție. 2. Comandant al unui comisariat militar. 3. (În U.R.S.S., în trecut; în expr.) Comisar al poporului = membru al guvernului Uniunii Sovietice. Comisar militar = persoană împuternicită de partidul comunist și de guvernul sovietic, care răspundea, la fel ca și comandantul, de capacitatea de luptă și de pregătirea politică a unităților militare. 4. (înv.) Persoană însărcinată, de o autoritate superioară, cu mandate speciale; mandatar. – După fr. commissaire.

femeie-ofițer s. f. Femeie care este ofițer (de armată, poliție, în navigație) ◊ „[Carmen] este prima femeie ofițer de port din Galați.” Sc. 3 X 82 p. 2 (din femeie + ofițer)

*ADJUTANT sm. 🎖️ 1 Ofițer atașat pe lîngă persoana unui suveran, principe ori comandant de corp, spre îndeplinirea serviciilor personale, aghiotant: Nicolae Ipsilante... căutase să tragă și pe frate-său Alexandru, ... ~ împărătesc (I.-GH.) ¶ 2 🎖️ Ofițer atașat comandanților de trupe și care e însărcinat de a ajuta pe șef în comandă și de a transmite ordinele acestuia ¶ 3 Sergent-adjutant, sub-ofițer însărcinat cu poliția interioară a corpului, are autoritate asupra sergenților-majori și asupra celorlalte grade inferioare în tot ce privește serviciul și purtarea lor în și afară din serviciu; el se recunoaște după două galoane late de aur și unul mai îngust pe care le poartă la mîneci; 👉 PLUTONIER-MAJOR [fr. < lat.].

OFIȚER ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forțelor armate sau al poliției. /<pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier

SECTORIST ~ști m. Ofițer sau subofițer de poliție având în sarcină menținerea ordinii publice și evidența populației dintr-un sector, dintr-un cartier. /sector + suf. ~ist

*sectór n., pl. oáre (lat. séctor, -óris, d. secare, sectum, a tăĭa). Geom. Partea cuprinsă între două raze și arcu unuĭ cerc. (Suprafața luĭ se află înmulțind lungimea arculuĭ pin jumătatea razeĭ saŭ înmulțind suprafața cerculuĭ pin fracțiunea n/360, n fiind număru de grade ale arculuĭ sectoruluĭ. Acesta e sectoru circular. V. sferic). Porțiune, secțiune de teren pusă supt autoritatea unuĭ ofițer militar saŭ de poliție. Cartier, parte de oraș: sector poștal. Astr. Un instrument de observațiune format dintr’un arc de 20°-30° prevăzut c’o lunetă.

BĂRBĂȚIE sf. 1 Vîrsta bărbătească ¶ 2 Fig. Putere, virtute ¶ 3 Fig. Voinicie, curagiu, vitejie; hărnicie, sîrguință, vrednicie ¶ 4 🥇 BĂRBĂȚIE ȘI CREDINȚĂ, medalie, creată prin decretul regal din 14 octomvrie 1904, care se conferă ofițerilor și agenților de poliție sau funcționarilor publici care vor fi contribuit la menținerea sau stabilirea ordinei și siguranței publice ori vor fi săvîrșit un act de bărbăție sau credință (🖼 363) [bărbat].

târâi¹ [At: DLR / V: (îrg) ~răi (Pzi: tărăi, ~esc) / Pzi: tărâi, (îrg) ~țesc) / E: târî + -i] 1-7 vt (Pop) A târî (2-3, 10-13, 21). 8-14 vr (Pop) A se târî (14-15, 18-20,23). 15 vt (Reg; îe) A ~ vorba A vorbi tărăgănat. 16 vt (Îvp; dep; îc) ~e-vătrai Ofițer din vechea armată sau poliție. 17 vt (Pop; îc) ~e-brâu Om care caută ceartă Si: arțăgos. 18 vt (Pop; îae) Om de nimic Si: golan, (pfm) pierde-vară, (reg) tărăblău. 19 vt (Pop; îae) Om sărac. 20 vt (Pop; îc) ~e-obială (sau obiele) Om nevoiaș. 21 vt (Pop; îae) Om zdrențăros. 22 vt (Pop; îae) Om buclucaș.

ciubotă, ciubote s. f. 1. mitocan. 2. (peior.) ofițer sau subofițer din armată sau poliție.

*CĂPITAN sm. 1 🎖️ Ofițer care comandă o companie de infanterie, un escadron de cavalerie sau o baterie de artilerie (🖼 833); proverb: ori Stan, ori ~, ori mare (sau totul), ori nimic; ori locul de frunte, ori cel din urmă ¶ 2 ⛵ Ofițer de marină care comandă un vas; comandantul unei corăbii de comerț (în marina comercială) ¶ 3 ⛵ ~ de port, ofițer din marina de războiu însărcinat cu ordinea și poliția unui port ¶ 4 ‡ Odinioară: titlu purtat de civili sau de militari, cari se aflau în capul unor administrațiuni sau comandau altor slujbași: ~ de poștă; ~ de județ; ~ de dărăbani; ~ de margine; ~ de tîrg (👉 la cuvintele respective) ¶ 5 🎖️ Căpetenie de oștire ¶ 6 Șeful, căpetenia unei bande de tîlhari sau de haiduci [it.].

AGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer din armata otomană. 2. Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. [Var.: aga, agale, s. f.] – Tc. aga.

VĂTĂȘEL, vătășei, s. m. (Și în forma vătăjel) Diminutiv al lui vătaf. I. (În trecut) 1. v. vătaf (I 1) Intră în curtea lin Stoicea... un vătășei din partea lui socru-său, boierul Rovin. GALACTION, O. I 52. 2. v. vătaf (I 3). – Dar cu ce-i hrănea? Cu ciosvîrți de miei De la vătășei. PĂSCULESCU, L. P. 152. Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci. ALECSANDRI, P. P. 58. 3. Funcționar inferior la primărie, care îndeplinea diferite funcții, îndeosebi pe cea de curier. Seara, vine un vătășei de la primărie. STANCU, D. 95. Un vătășei mă chemă la primărie. GANE, N. II 94. În piață, vătășelul știe sigur că Mitu Boieru a intrat adineaori cu mai mulți ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț. CARAGIALE, O. I 231. Numesc un vătășei care face poliția în sat. BOLLIAC, O. 252. III. Fiecare dintre flăcăii care conduc alaiul la nunți, la înmormîntări etc.; vornicel. – Variantă: vătăjel s. m.

SPĂTAR¹, spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, avînd la început funcția principală de a purta la festivități spata domnească, iar mai tîrziu pe aceea de șef al armatei și al poliției; titlu în ierarhia boierilor romîni din acea epocă. Unul dintr-acei romîni care au binemeritat de la patrie a fost și spătarul Ioan Cantacuzino. BĂLCESCU, O. I 85. În zori de zi fui trezit de un ofițer a domnului, carele ne poronci a-l urma la spătariul, mai-marele slujbaș a poliției și a puterii armate. RUSSO, S. 171. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării; capul oastei. Capul cel mare al armatei era marele spătar. El avea supt comanda lui imediată pe toți călărașii, cum și pe lefegii, sărăcei și scutelnicei. BĂLCESCU, O. I 16. Domnitorul zise ginerelui cu glas tare și majestos: Iată, te cinstesc cu caftanul de mare spătar și te fac caimacam al Craiovei. FILIMON, C. 314.

*adjutánt, -ă adj. (lat. adjútans, -ántis, care ajută; it. adiutante, fr. adjutant; germ. rus. adĭutant). Ajutător, care ajută cuĭva. S. m. Ofițer alipit unuĭ suveran orĭ unuĭ general p. serviciĭ personale orĭ p. transmiterea ordinelor. Sergent adjutant, subofițer însărcinat cu poliția corpuluĭ în timpu serviciuluĭ orĭ afară din el (pop. aghiotánt, după rus.).

sergent m. 1. grad inferior în armată: sub-ofițer; sergent-major, primul sub-ofițer al unei companii de infanterie, însărcinat cu contabilitatea; sergent-furier, ajutorul sergentului-major și care poartă grija proviziunilor; 2. agent de poliție numit și gardian: chiamă pe un sergent.

agă (-ale), s. n. – 1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost aga, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte aga (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci).

beșleagă (beșlegi), s. m. – 1. Ofițer turc, căpitan al corpului de frontieră. – 2. Om bătrîn ramolit, boșorog. – Var. bașli aga (numai cu primul sens). Tc. beșli agasi (Roesler 589; Șeineanu, II, 49). – Der. beșlegărit, s. n. (contribuție pentru întreținerea poliției). Cf. beșliu.

* sanitár, -ă adj. (lat. sanitas, -átis, sănătate, cu suf. -ar; fr. sanitaire). Relativ la sănătatea publică: serviciu sanitar, poliția sanitară. Cordon sanitar, șir de soldațĭ pușĭ ca să oprească oameniĭ bolnavĭ de boale contagioase de a trece hotaru pin alt loc de cît pe unde e permis. S.m. Soldat saŭ ofițer din serviciu sanitar al armateĭ.

AGĂ, agi, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Ofițer din vechea armată otomană înainte de secolul al XIX-lea; ofițer inferior (începînd de la 1826, o dată cu reorganizarea armatei otomane). Noul mare vizir adună îndată la divan pe toți vizirii... precum și pe agii ianicerilor și ai bulucilor. BĂLCESCU, O. II 66. Turcii-n casă nemerea, Maică-sa așa vorbea: Poftiți, agă, de ședeți. BIBICESCU, P. P. 264. 2. (În secolul al XIX-lea) Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. Scrie tu... ordinul de arestuire și exil, și dă hîrtia în mîna agăi. ALECSANDRI, T. 1413. – Variantă: (1) aga, agale (ODOBESCU, S. I 436, BĂLCESCU, O. II 48), s. f.

COMISIE, comisii, s. f. 1. Colectiv temporar sau permanent care funcționează pe lîngă o instituție, o adunare etc. în vederea hotărîrii și executării unor sarcini și mandate speciale. V. comitet. Acțiunea militară în vederea loviturii de stat de la 23 August 1944 fusese pregătită de către o comisie în care, pe lîngă un grup de ofițeri generali și superiori, partidul nostru a fost singurul partid care a participat prin delegații săi. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 26. Trebuia o nouă comisie de medici. SAHIA, N. 61. ◊ Comisie de disciplină = colectiv care funcționează pe lîngă o instituție și care judecă abateri mai ușoare ale personalului acelei instituții. Vedem noi ce-o spune comisia de disciplină. DAVIDOGLU, M. 24. Comisie de litigii v. litigiu. Comisie centrală v. central. Comisie interimară v. interimar. 2. (Învechit) Secție de poliție. Comisia, luînd știre, cu doftor au alergat Ca să vază pe săracul de este de vindecat. PANN, P. V. III 26. – Pronunțat: -si-e. – Variantă: comisiune (ODOBESCU, S. I 489) s. f.

căpitan sm [At: COD. VOR. 35/34 / V: (rar) ~petean / Pl: ~i / E: it capitano, rs капитан] 1-2 (Înv) Persoană care comandă o armată sau o parte a ei Si: comandant. 3 (Pan) Căpetenie (1). 4 Om foarte iscusit Si: strateg. 5 (Pop; îe) A fi fata banului, sora ~ului Se spune despre fetele cu pretenții (de noblețe). 6 (Pop; îe) Ori Stan, ori ~ Se spune când cineva pune totul în joc, riscând tot ce are în vederea unui câștig important. 7 (Fam; gmț; îe) Ai să dai de ~ Tăvăliciu Se spune pentru a avertiza pe cineva că va avea necazuri (dacă va întreprinde o anumită acțiune). 8 (Înv; îc) ~-pașa Comandant al flotei turcești. 9-10 (Ist) Comandant al unui corp de ostași sau slujitori (care aveau și îndatoriri civile). 11 Ofițer superior locotenentului și inferior maiorului. 12 Persoană care are gradul de căpitan (11). 13-14 (Mrn; îc) ~-locotenent Grad corespunzător căpitanului din armata de uscat (sau de aviație). 15 Ofițer care are gradul de căpitan-locotenent în marină. 16-18 (Îs) ~-de rangul întâi (al doilea, al treilea) Grad corespunzător colonelului (sau locotenent-colonelului sau maiorului) în marină. 19-21 Ofițer care are gradul de căpitan (16-18). 22 (Mrn; urmat de determinările „de vas”, „de șlep”, „de remorcher” etc.) Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. 23-24 (Îs) ~ de port Persoană însărcinată cu conducerea activității unui port (sau a unui oficiu portuar). 25 (Ist; Buc; îs) ~ul țării Șef administrativ suprem și reprezentant autonomiei (în provinciile austro-ungare). 26 (Iuz; îs) ~ al unui district Șef administrativ al unui județ Si: prefect, (înv) ispravnic. 27 (Mol; Trs; înv; îs) ~ de târg, ~ul orașului Prefect al poliției Si: (iuz) agă. 28 (Iuz; îs) ~ de poștă Diriginte. 29 (Iuz; îs) ~ de barieră Șef al corpului de pază care apăra bariera orașului. 30-31 (Înv) Căpetenie a unei bande de hoți, (de haiduci etc.) 32 (Spt) Jucător care în timpul unei competiții este reprezentantul și conducătorul echipei din care face parte. 33 (Bot; îc) ~ul-leacurilor Fierea pământului (Erythraea centaurium). 34 (Bot; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

MUȘTRULUI vb. IV. T r a n z. 1. (Ieșit din uz; complementul indică soldați) A deprinde cu exercițiul militar, a pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare; a instrui, (învechit) a mustrui. Cf. LB, POLIZU Ne aducea ispravnicii pîlcuri, pîlcuri și ne da pe mîna ofițerilor muscali de ne mustruluia. GHICA, S. 15. Te muștruluiește [la școala militară] de-ți merge untul. BRĂESCU, A. 132. ◊ (Glumeț) Trăiți, don căpitan, răspunse el salutînd militărește, ia, muștruluiesc iste fete. HOGAȘ DR. II, 69. ♦ P. e x t. A învăța, a instrui (cu asprime); a ține din scurt, a s t r u n i. Fetele se dădeau pe mîna unei mame Sande. . . de le mustruluia și le învăța cusături de vapeluri. GHICA, S. 295. Fata cea mai mare . . . vedea de dînșii, îi muștruluia și îi povățuia. ISPIRESCU, L. 175. Mergi cu mine [la pescuit] și te muștruluiesc eu. SADOVEANU, O. IX, 403. ◊ F i g. Adevărata putere a țării sînteți voi, poporul; voi însă nu știți să vă dați sama și să muștruluiți tăria voastră. JIPESCU, O. 98. De aceea, dragul meu, acum Să-ncepi Collegium logicum, Cu asta mintea-ți muștrulești, O strîngi în cizme spanio Iești. GORUN, F. 79. 2. (Popular și familiar) A certa, a dojeni, a mustra¹ (2) (cu asprime); a bate. Eu mă însărcinez să-ți mustruluiesc bărbatul. KOGĂLNICEANU, ÎN PR. DRAM. 426. Las că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat . . . Am să vă muștruluiesc de au să rîdă și cînii de voi. CREANGĂ, P. 304. Zenobia, aflîndu-se în toane bune pentru că feciorul și-a muștruluit nevasta, îl primi. REBREANU, I. 285. I-a venit jupînul cu chef și l-am auzit rnuștruluind-o ca la poliție. C. PETRESCU, Î. II, 221. Altul îi muștruluia și le cetea moliftele. I. BOTEZ, I, 177. Un medic grăsuliu, cu ochii spălăciți, ciupit de vărsat, muștruluia un soldat. BRĂESCU, V. 74. Cătrănit de necazuri, nu vedea fața altarului niciodată, deși l-auzeai cînd îl muștrulea baba. IOVESCU, N. 43. Își muștruluiește chiriașii. STANCU, D. 245. Te va ajuta, din cînd în cînd, Nebunul, care te-a mai muștruluit o dată: "La carte, mă, la carte ! . . . PAS, Z. I, 262. Ana începu să se simtă din nou mulțumită: avea cui porunci, pe cine muștrului. T. POPOVICI, SE. 48, cf. com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, A VI 4, 26. ♦ S p e c. (Complementul indică animale de tracțiune) A bate (pentru a face să meargă mai repede, pentru a struni). Înainte de-a intra în tîrg, vînzătorul muștruluiește calul (îl bate) într-un loc mai ferit. DR. V, 142. Gurie Bordeian muștruluia înainte caii boierești. GALAN, Z. R. 205. – Prez. ind.: muștruluiesc. – Și: (rar) muștruli, mustrului vb. IV. – Mustru² sau mustră¹ + suf. -ului. Cf. magh. m u s t r á l.