VĂTĂȘEL, vătășei, s. m. (Și în forma vătăjel) Diminutiv al lui vătaf. I. (În trecut) 1. v. vătaf (I 1) Intră în curtea lin Stoicea... un vătășei din partea lui socru-său, boierul Rovin. GALACTION, O. I 52. 2. v. vătaf (I 3). – Dar cu ce-i hrănea? Cu ciosvîrți de miei De la vătășei. PĂSCULESCU, L. P. 152. Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci. ALECSANDRI, P. P. 58. 3. Funcționar inferior la primărie, care îndeplinea diferite funcții, îndeosebi pe cea de curier. Seara, vine un vătășei de la primărie. STANCU, D. 95. Un vătășei mă chemă la primărie. GANE, N. II 94. În piață, vătășelul știe sigur că Mitu Boieru a intrat adineaori cu mai mulți ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț. CARAGIALE, O. I 231. Numesc un vătășei care face poliția în sat. BOLLIAC, O. 252. III. Fiecare dintre flăcăii care conduc alaiul la nunți, la înmormîntări etc.; vornicel. – Variantă: vătăjel s. m.