OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

OBSTRUCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstruction, lat. obstructio.

ILEUS s.n. Oprire a tranzitului intestinal; ocluzie intestinală prin răsucire. [Pron. -le-us. / < fr. iléus].

VOLVULUS s.n. Ocluzie intestinală provocată de o răsucire a intestinului; ileus. [< fr. volvulus, cf. lat. volvere – a răsuci].

STERCOREMIE s.f. Intoxicație provocată prin resorbția unor substanțe din conținutul intestinal în cursul unei constipații prelungite sau ocluzii intestinale. [Gen. -iei. / < fr. stercorémie, cf. lat. stercus – excrement, gr. haima – sînge].

ILEUS s. n. ocluzie intestinală provocată printr-o răsucire a intestinului; volvulus. (< fr. iléus)

STERCOREMIE s. f. intoxicație provocată prin resorbția unor substanțe din conținutul intestinal în cursul unei constipații prelungite sau ocluzii intestinale. (< fr. stercorémie)

încurcătură de mațe expr. (pop.) ocluzie intestinală.

*ocluzie (~ intestinală) (o-clu-zi-e) s. f., art. ocluzia (-zi-a), g.-d. art. ocluziei; pl. ocluzii, art. ocluziile (-zi-i-)

VOLVULUS s. n. Ocluzie intestinală provocată de o răsucire a intestinului subțire sau a colonului pelvian, care provoacă tulburări grave ale circulației, necroza peretelui intestinal etc. – Din fr. volvulus.

OBSTRUCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

STRANGULARE, strangulări, s. f. Acțiunea de a (se) strangula și rezultatul ei; strangulație. ♦ (Med.; pop.) Ocluzie intestinală. [Var.: ștrangulare s. f.] – V. strangula.

ÎNCURCĂTURĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură.

INTESTINAL, -Ă, intestinali, -e, adj. Care ține de intestine, care se referă la intestine, care se produce sau se află în intestine. Suc intestinal. Viermi intestinali. ◊ Ocluzie intestinală v. ocluzie.

ÎNCURCĂTURĂ, încurcături, s. f. 1. Situație încurcată, complicată, neplăcută; belea, bucluc. Ce încurcătură iese dintr-o vorbă aruncată. REBREANU, R. I 109. Iaca în ce încurcătură am intrat. CREANGĂ, P. 201. Ce ciudată întrebare! Ce ciudată-ncurcătură! CONACHI, P. 274. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune (pe cineva) într-o situație grea. 2. Amestecătură, încîlcire. Aleg vînatul de prin încurcăturile ațelor și-l pun în traistele pentru pește. ȘEZ. IV 115. ◊ Fig. În urmă-i rămăsese încurcătura de glasuri și rîsete. DUMITRIU, N. 262. ◊ (Med. pop.) Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 3. Jenă, tulburare. Titu văzu încurcătura lin și avu un cuțit în inimă. REBREANU, R. I 155.

OBSTRUCȚIE, obstrucții, s. f. 1. Oprire, întrerupere a circulației normale a substanțelor din organism prin astuparea (parțială sau totală a) unor canale sau vase. Obstrucția ficatului. Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală; (popular) încurcătură de mațe. 2. Tactică de luptă folosită în parlamentele burgheze pentru a împiedica prin toate mijloacele desfășurarea unei discuții sau luarea unei hotărîri; p. ext. opoziție înverșunată.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. (Și în forma ocluzie) închidere, astupare a unei deschizături, a unei conducte etc. ◊ Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale, într-un punct oarecare al intestinului; (popular) încurcătură de mațe. ◊ (Fon.) Închidere totală a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui. Consoanele bilabiale se produc prin închiderea buzelor sau apropierea lor una de alta, formînd fie o ocluziune, fie o constricțiune. GRAM. ROM. I 66. – Variantă: ocluzie s. f.

STRANGULARE, strangulări, s. f. Acțiunea de a strangula și rezultatul ei. 1. Sugrumare, gîtuire. 2. Înăbușire a unui proces în dezvoltare; oprire momentană a lucrului într-o ramură de producție (ca urmare a lipsei de armonizare între diferite sectoare care depind unele de altele); gîtuire. Producție continuă, fără strangulări. 3. Reducere a diametrului unei conducte, scădere pe o porțiune restrînsă a secțiunii transversale a unei bare. 4. Ocluzie intestinală.

ILEUS s. (MED.) ocluzie intestinală, (pop.) încurcătură de mațe.

încurcătură de mațe s. v. ILEUS. OCLUZIE INTESTINALĂ.

OCLUZIE INTESTINALĂ s. (MED.) ileus, (pop.) încurcătură de mațe.

emfraxie sf [At: (sfârșitul sec. XVIII), LET¹ III, 231/24 / V: ~is sn, enfraxis sn (rar) emfraz sn / Pl: ~ii / E: fr emphraxis, ngr έμφραξις] (Med) 1 Obstrucție a unui organ canalicular. 2 (Prc) Ocluzie intestinală. corectat(ă)

ileus sn [At: DN³ / P: i-le-us / E: fr iléus] (Med) 1 Oprire a tranzitului intestinal. 2 Ocluzie intestinală prin răsucire.

încuietură [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: încuia + -tură] 1 Încuiere (1). 2 (Înv) Încuietoare (1). 3 (Mpp) Ocluzie intestinală. 4 (Pop) Constipație. 5 (Pop) Încuiere (6).

încurcătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 183/2 / Pl: ~ri / E: încurca + ~(ă)tură] 1 Amestecătură de fire, de ață etc. Si: (înv) încurcală (1). 2 (Med; pop; îs) ~ de mațe Ocluzie intestinală. 3 Situație complicată, neplăcută. 4 Necaz. 5 (Rar) Confuzie. 6 (Îe) Din ~ în împleticire Dintr-o situație rea în alta și mai rea. 7 (Îe) A pune pe cineva în ~ A pune pe cineva într-o situație din care nu mai știe cum să iasă. 8 (Fig) Jenă. 9 (Fig) Tulburare. 10 (Rar) Legătură amoroasă. 11 (Înv) Uneltire.

obstrucție sf [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 67/2 / V: (iuz) ~iune, ~uție / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr obstruction, lat obstructio, -onis] 1 (Med) Oprire a circulației normale a substanțelor din organism prin blocarea parțială sau totală a unor canale sau vase. 2 Prelungire artificială a discuțiilor, pentru a împiedica desfășurarea unei dezbateri sau luarea unei hotărâri. 3 (Pex) Opoziție înverșunată. 4 (Med; îs) ~ intestinală Ocluzie intestinală. 5 Act neregulamentar comis în unele discipline sportive, fotbal, handbal etc., prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. 6 Acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.

volvulus sns [At: ENC. ROM. / E: fr volvulus] (Med) Ocluzie intestinală provocată de o răsucire a intestinului sau a colonului pelvian în jurul unui ax format din vasele mezenterice, care produce tulburări grave ale circulației și necroza peretelui intestinal.

stercoremie sf [At: DN² / Pl: (rar) ~ii / E: fr stercoremie] Stare toxică produsă prin resorbția unor substanțe din conținutul intestinal în cursul constipațiilor prelungite sau al ocluziilor intestinale.

strangulare sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~lări / E: strangula] 1 Sugrumare (1). 2 Înăbușire. 3 Spânzurare (3). 4 (Rar; pex) Spânzurare (4). 5 (Teh; pan) Reducere a diametrului unui recipient, al unei conducte etc. sau a secțiunii debitului curentului unui fluid care trece prin acesta. 6 (Spc) Comprimare a unei organ tubular până la oprirea tranzitului. 7 (Pop; pex) Ocluzie (2) intestinală.

strangulație sf [At: MAN. SĂNĂT. 236/13 / V: (rar) ~iune, (îvr) strângulațiune / Pl: ~ii / E: fr strangulation, lat strangulatio] 1 (Rar) Strangulare (1). 2 (Asr; spc; îf strangulațiune) Ocluzie (1) intestinală.

volvulus s.n. (med.) (Ocluzie intestinală, provocată de o) răsucire a intestinului subțire sau a colonului pelvian în jurul unui ax format din vasele mezenterice, care produce tulburări grave ale circulației, necroza peretelui intestinal; ileus. • /<fr. volvulus; cf. lat. volvĕre „a răsuci”.

OCLÚZIE (OCLUZIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (TEHN.) Închidere sau astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. (METAL.) Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (MED.) Obstrucție (1). ◊ O. intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă sau progresivă, a tranzitului intestinal. Poate fi de natură mecanică (obstrucție sau compresie) ori de natură funcțională (spasm intestinal sau paralizia musculaturii intestinale). Sin. ileus. 4. (LINGV.) Mișcare articulatorie, constând în închiderea canalului fonator, având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer; la consoanele oclusive, o. este urmată de o explozie. 5. (METEOR.) Ocluzia ciclonilor = proces de trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție, prin unirea frontului rece cu cel cald, lichidarea frontului cald prin umplerea întregului ciclon cu aer rece și deplasarea aerului rece cu cel cald spre păturile înalte ale atmosferei. ◊ O. orografică = fenomen de separare în două ramuri a unei mase de aer rece care întâlnește în deplasarea ei un obstacol (masiv muntos).