EBENIN, -Ă adj. (Liv.) Asemănător abanosului; negru ca abanosul. [Cf. fr. ébénin, it. ebenino].

negru-abanos adj. De culoare negru intens, ca abanosul ◊ „Aici se vor ridica hale pentru adăpostirea a 10000 de nurci, îndeosebi din varietățile topaz, negru-abanos și alb.” R.l. 5 VIII 67 p. 1 (din negru + abanos)

*EBEN sm. ‼ 1 🌿 = ABANOS ¶ 2 Negru ca abanosul: Un păr bogat și negru de ~ strălucitor BOL. [fr.].

EBENIN, -Ă, ebenini, -e, adj. Negru ca abanosul. – Din fr. ébénin.

tumbac, tumbacuri, s.n. (înv.) 1. abanos, lemn negru. 2. alamă; tombac.

ABANOS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Diospyros). ◊ Păr de abanos = păr negru-lucios. – Din tc. abanoz.

tastă (< it. tastare „a pipăi”), clapa (I) care, prin apăsarea sau lovirea cu degetele, pune în funcțiune mecanismul de producere a sunetelor la instrumentele cu claviatură* (pian*, orgă*, clavecin* etc.). T. albe, acoperite cu fildeș, reprezintă gama* diatonică* do major iar t. negre, din abanos, corespund semitonurilor*. La unele instr. vechi, culorile sunt distribuite invers.

*ebenín, -ă adj. (lat. ebéninus, d. vgr. ebéninos). De abanos. Fig. Negru ca abanosu: păr ebenin.

1) tumbác și tumbéchĭ n., pl. urĭ (turc. tumbak, bobiță). Vechĭ. Abanos, lemn negru: cu toĭag de liliac și mătăniĭ de tumbac (P. P.).

EBENIN, -Ă, ebenini, -e, adj. (Rar) Negru ca abanosul. Fața-și ascunde l-a lui sărutare În păr ebenin. EMINESCU, O. I 5.

BRONZAT, -Ă, bronzați, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat de bronz sau de vopsea de bronz. 2. (Despre piee, p. ext. despre persoane) Cu pielea pîrlită, arsă, înnegrită (de soare, vînt etc.). Pe fața bronzată a omului se vede mulțumirea. CAMILAR, TEM. 50. Temistocli, vechi căpitan de lungă cursă, bronzat, cu barba neagră de abanos, cu șapca pe ceafă, își povestea tinerețea. BART, E. 26.

NEGRU. Subst. Negru, culoare neagră, negreală, negreață; înnegrire, înnegreală (rar), negritură (rar), cernire, cernit (pop.), cănire (pop.). Brunet; arăpilă (pop.). Cioară (fig.), cioroi (fig.). Rasă neagră; negroid; negru, arap (pop.). Adj. Negru, de culoare neagră; negru ca tăciunele, tăciunat, (negru) ca pana corbului, corbiu (rar), negru ca abanosul, ebenin, negru ca smoala, negru ca păcura, păcuriu (rar), înnegrit, cernit, întunecat, fumuriu, lai (pop.); negricios, negrișor (dim.), negrior (pop.), negriu, negruț, smolit, cătrănit, tuciuriu, brunet, brun, oacheș, țigănos, smead, smedior (dim., pop.), smedișor, bărnaci (reg.). Vb. A (se) face negru, a (se) înnegri, a (se) negri (înv. și pop.); a cerni (pop.), a căni (pop.). V. cafeniu, întuneric.

BĂTĂIOS adj. 1 Căruia-i place să (se) bată, să (se) ia la bătaie pentru cel mai mic lucru ¶ 2 Căruia-i place să se certe, să caute mereu gîlceavă altora; de aci, pr. ext. iute la fire, mînios, năbădăios, neastîmpărat: o sgripțoroaică urîtă și bătăioasă și rea de mama focului (VLAH.) ¶ 3 familiar pop. Se întrebuințează pentru a arăta o calitate sau un defect în mod superlativ; grozav, înfricoșat, extraordinar, nevoie mare: a pregătit o salată de țîri bătăioasă (BR.-VN.); vin ~, cum nu se poate mai bun; cai bătăioși, foarte iuți; muiere bătăioasă, a) grozav de frumoasă; b) grozav de rea ¶ 4 ~ la ochi, care bate la ochi: peste albul cel ~ la ochi cădea... un păr negru de abanos (GN.).

*EBENIN adj. Negru ca abanosul: Fața-și ascunde în păr ~ EMIN. [fr.].

abanós m. ca copac și n. ca materie (turc. abanos și -oz, d. pers. abnus, ar. ebenüs, care vine d. vgr. ébenos, iar acesta d. ebr. eben, peatră; lat. ébenus [copacu] și ébenum, it. ébano, fr. ébène fem.) Un copac din India (diospýros ébenum). Lemnu lui, care e negru foarte dens și apreciat în strugărie, nu plutește pe apă și cînd cade, dacă e în formă de băț, se frînge ca sticla. Fig. Păr de abanos, păr foarte negru. Adv. A rămînea abanos a nu maĭ îmbătrîni (pin aluz. la lemnu de abanos, care nu putrezește). – Barb. ebén (după fr.).

abanos m. 1. arbore din India al cărui lemn e negru și tare, întrebuințat în tâmplărie fină și în strungărie (Diospyros ebenum); 2. fig. foarte negru: păr de abanos. [Turc. ABANOS, din gr. ébenos]. ║ adv. sdravăn, tare ca abanosul; șade tot abanos, țeapăn și vârtos PANN.

ABANOS sm. 🌿 Lemnul negru, tare și greu al unui arbore din India și Ceilan (Diospyros ebenum) (🖼 4): bastoane lungi de ~, cu mînerul de fildeș (I.-GH.) [tc.].

ABANOS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr de culoare negru-lucios. – Din tc. abanoz.

abanos, s. m. – Lemn din specii de copaci exotici, greu, foarte tare, de culoare neagră. – Mr. abanoz. < Tc. abanos, din ngr. ἔβενος (Roesler 587); Șeineanu, II, 5; REW 2816; Lokotsch 3); cf. ngr. ἀμπανός, bg. abanos, alb. abanos

abanós s.m. 1 (bot.) Arbore exotic din zonele tropicală și subtropicală (mai ales din India), cu lemnul negru, greu, tare și durabil (Diospyros abenum). 2 Lemnul acestui arbore folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben. Un lung caic de abanos În aur prelucrat (ALECS.). ◊ Păr de abanos = păr de culoare neagră lucioasă. • pl. -oși. /<tc. abanoz, ngr. αµπανός, bg. абанос, alb. abanos.

calembéc n. (turc. kalembek). Vechĭ. Un fel de lemn negru mirositor din India. V. abanos.

abanos sm [At: (a. 1669) DOC., ap. HEM 67 / Pl: ~oși / E: tc abanos, ngr εφενος] 1 Arbore din familia ebenaceelor, cu lemnul negru, greu și tare. 2 (Spc) Lemnul abanosului (1) folosit la fabricarea unor mobile de lux, a unor instrumente muzicale de suflat etc.

eben n. 1. Bot. abanos, arborele și lemnul său; 2. de un negru frumos: un păr bogat și negru de eben strălucitor BOL.

ABANOS, abanoși, s. m. Arbore exotic cu lemnul negru, greu și durabil (Diospyros ebenum). Foiuleană de-abanos, La luncuța rară-n jos Trece Ghiță cel frumos. ȘEZ. II 80. ♦ Lemnul acestui arbore. Un lung caic de abanos în aur prelucrat. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ Fig. [Femeia] lovește automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87.

ABANOS, abanoși, s. m. Arbore exotic căutat pentru lemnul lui negru, greu și durabil (Diospyros ebenum); lemnul acestui arbore. – Tc. abanoz.

abanos s.m. Lemnul unui arbore exotic, de culoare neagră, din care se fac mobile, instrumente muzicale de suflat etc.

ABANOS ~și m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face mobilă de lux. 2) Lemn al acestui arbore. /<turc. abanoz

EBEN n. rar Lemn de culoare neagră, obținut din arbori exotici, folosit la confecționarea mobilei de lux și a unor instrumente muzicale; abanos /<fr. ébene, lat. ebenus

DIOSPYROS L., ABANOS, fam. Ebenaceae. Gen originar din regiunile tropicale și subtropicale, cca 195 specii, arbori ornamentali și fructiferi, cu lemn foarte tare, deseori negru. Frunze alterne (cca 10 cm lungime, 5 cm lățime), foarte decorative, mari, eliptic-ovate, coriacee, verzi-închis pe partea superioară și lucioase și mai deschise pe partea inferioară. Flori albe-verzui, unisexuate sau hermafrodite, monoice sau dioice. Fructe mari, comestibile. Specii puțin rezistente la ger, rezistente la secetă.

MĂTANIE s. f. 1. (În unele practici religioase ; mai ales la pl. ; adesea în legătură cu verbele „ a bate”, „ a face”) îngenunchere și înclinare a corpului pînă la pămînt, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. Metanii în toate zilele (a. 1 640). GCR I, 90/17, cf. 91/3. Postul și metaniile cu fața pîn-la pămînt (a. 1 661). id. ib. 181/12. Cu greu iaste omului la miază noapte a să scula la rugăciune, cu greu iaste a face metanii și a da milostenie. CHEIA ÎN. 18^r/13, cf. ANON. CAR. [Boierul] bătea metanii multe ca vechiul meu stăpîn. NEGRUZZI, S. II, 235. Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1 415, cf. FILIMON, O. I, 200. Se puse la făcut metanii și ne blăstăma, de-i curgea foc din gură. CREANGĂ, A. 101. Cum, cînd omul, crezînd că trăznetul e produs de un dumnezeu. . ., bătea mătănii. . . aceasta încuraja pe om? GHEREA, ST. CR. II, 304. Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, B. 111, cf. id. P. II, 177. Multe metânii ai să faci, fiule, și nu știu dacă te voiu putea dezlega de păcatele tale. NEGRUZZI, S. I, 20. Mama copilului. . . așteaptă pînă ce preotul îi îmbisericește și închină copilul pe la icoane. Iar după ce i l-a îmbisericit. . . bate trei metane. MARIAN, NA. 287, cf. id. Î. 34. De cu seară, oamenii fac o sută de mătănii. PAMFILE, S. T. 122, cf. id. B. 15. De trei ori se plecă în chip de metanie în fața atotputernicului. HOGAȘ, M. N. 134. Căzu în genunchi și bătu la repezeală vreo zece mătănii. REBREANU, I. 130. Tu, fiule, pînă ce mă voi înapoia, bate cîteva sute de mătănii. GALACTION, O. 253, cf. 184, STĂNOIU, C. I. 11, BRĂESCU, A. 75. Vitoria suspină, bătu metanie sărutînd lespedea de piatră și se înălță în picioare. SADOVEANU, B. 91, cf. id. O. IX, 59, X, 558. A făcut noduri la genunchi. . . bătînd mătănii. STANCU, R. A. II, 335, cf. T. POPOVICI, S. 184. Cînd a zărit icoanele pe păreți. . . și pe oameni închinîndu-se la ele și bătînd metanie înâintea lor, mult s-a mai mirat de aceasta. SBIERA, P. 283, cf. TEODORESCU, P. P. 301. După ce rosti o rugăciune plină de milă la icoane, făcînd și nouă metanii, se culcă. ȘEZ. I, 61, cf. 260. Hîța, bîța, țup la pămînt (Mătăniile). GOROVEI, C. 222, cf. SBIERA, P. 324. ◊ (Glumeț) Sînt copii. . . Și se împing și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrînd. COȘBUC, F. 63. 2. Plecăciune adîncă în semn de supunere, de respect ; închinăciune, temenea. Iară ea, deaca intră, îi feace întîi metanie [împăratului]. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 163/13. Și veni ucenicul și făcu metanie bătrînului (a. 1 692). GCR I, 305/31, cf. 306/12. Apropiindu-se de greacă cu o sfială prefăcută, făcu mătanie și-i sărută mîna. FILIMON, O. I, 134. Anton Pann salută cu un fel de metanie pe preotul bisericii, care sta de vorbă cu niște poporeni. N. REV. R. I, 168. Safta s-a rugat cu metanie boierului să-l ia [pe băiat] de la fierărie. GALACTION, O. 68. Mai bine să mergi chiar acuma la părintele stareț, să-i pui metanie și sâ-l rogi să trimeată pe altul. STĂNOIU, C. I. 8. Se pune în calea alaiului, se închină și bate metanie în fața părintelui mitropolit. SADOVEANU, O. VII, 351, cf. DEȘLIU G. 6, ALR II/I h 101. ◊ (Învechit, în formule epistolare) La al nostru ca un fiiu sufletesc jup[a]n Hrisant starostea. . . multă săn[ă]tate. . . poftim. . . Iar de la noi metanie (a. 1 716). IORGA, S. D. XII, 19, cf. 20. Cu zmerenie și cu metanii. . . sărutăm cinstită dreapta (a. 1843). DOC. EC. 781. 3. (La pl.) Șirag de mărgele pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. Inventarium printru celi ci s-au aflat în casa călugăriții. . . : cingători de mătasă, într-un săculeț părale, părechi de mătănii, o scrisoare (a. 1 752). IORGA, S. D. XII, 63. Acei ce poartă metanii la gît. IST. AM. 69^r/2. A băgat mîna în buzunar și, scoțînd niște metanii de corail. . ., începu a se juca cu ele. NEGRUZZI, S. I, 18, cf. 160. Lasă tot, neagră chilie, Comanac, metanii, rasă. ALECSANDRI, P. I, 18. Învîrtea pe degete niște mătănii de chihlimbar. FILIMON, ap. DDRF, cf. ODOBESCU, S. I, 16. Subt icoane atîrnau trei șiruri de mătănii împopistrate cu boabe de sidef, de chihlimbar și abanos. N. REV. R. I, 168. Bătrînă îi aștepta. . . cu o pereche de mătănii în mînă. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 34. Își amintea ca într-un vis. . . de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64. În mînă poartă mătănii făcute din retezături de lemn înșirate pe o sfoară. PAMFILE, CR. 189. Drept în față, într-un cui, un șirag de metanii de os cafeniu. HOGAȘ, M. N. 137. Maica Agapia mîngîie cu degete liniștite mătăniile de lemn de trandafir. CAZiMiR, GR. 240, cf. GALACTION, O. 214. M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. Ședea turcește pe sofa. . . cu fesul pe cap, cu mătăniile în mînă. DEMETRIUS, A. 23. Să-mi fac rasă De mătasă, Cu toiag de liliac Și mătănii De tumbac, Să fiu femeilor drag. TEODORESCU, P. P. 301, cf. 44. ♦ Rugăciuni repetate și numărate pe mătănii (3). Rosteau alene un șirag de metanii lungi. HOGAȘ, DR. II, 7. 4. (Învechit) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios ; p. ext. consacrare ca monah. V. a s c u l t a r e. Am rínduit igumen. . . pe cuvioșia sa ieromonahul Teofan, ca unul ce este cu metanie de la mănăstirea Rusico (a. 1810). URICARIUL, VI, 352. Cel ce va voi ca să se spăsească făcînd diiată, partea ce va popri pentru sine iaste a mănăstirii unde își va pune metaniia sa. PRAVILA (1814), 130/8. Ghedeon. . . a fost cu metania din mînăstirea Secului. ap. TDRG. Soră-mea Oana, după numele de monahie Olimpiada, s-a desfăcut de mănăstirea unde își luase metania și a nimerit la o altă mănăstire. SADOVEANU, O. XIII, 747. Întru această întristare a creștinătății am primit eu metania mea de monah. id. ib. 750. – Pl.: mătănii și mătănii. – Și: (regional) metánie (pl. metanii și metănii, metăni, metane), mătáne (CADE, ALR II/I MN 110, 2 766/260, 279, 284 ; pl. mătănii ALR II/I MN 110, 2 766/279, 284 și mătăni ib. 2 766/228, mătane ib. 2 766/272), mătánă (pl. mătăni ib. 2 766/192 și mătănii ib. 2 766/514, mătane ib. 2 766/219) s. f. – Din v. sl. метанига, gr. μετáνοια.

CAMERUN 1. Republica ~, stat în Africa Ecuatorială, cu ieșire la G. Guineii; 475,4 mii km²; 11.54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și engleza. Cap.: Yaoundé. Orașe pr.: Douala, Nkongsamba, Maroua. Este împărțit în zece prov. ad-tive cu 50 departamente. Podiș întins traversat de lanțuri muntoase, între care masivul Adamaoua în centru. În zona litorală apare masivul vulcanic C. (4.070 m). Climă ecuatorială cu precipitații bogate (pînă la 10 mii mm anual), care determină existența pădurii exuberante pe coastă și tropicală în care mai mare parte a țării; în nord vegetație de savană. Expl. de petrol (8,64 mil. t 1989), huilă, aur și bauxită. Pe 14,7% din supr. țării, se cultivă manioc (1,53 mil. t 1989), sorg, arahide, porumb (430 mii t, 1989); orez; plantații de cacao (440 mii ha, 120 mii t, 1989), trestie de zahăr (1,3 mil t. 1989), bananieri (1,15 mil. t, 1989) și arbori de cauciuc (31,2 mii t cauciuc natural, 1989). Se cresc bovine (4,6 mil. capete, 1989), ovine (3,2 mil capete, 1989), porcine (1,3 mil. capete, 1989). Pescuit: 82.5 mii t (1988). Pădurile ocupă 52,1% din terit. țării și sînt bogate în esențe valoroase (abanos, mahon, okoumé). Întreprinderile ind. ale C. produc energie electrică (2, 4 miliarde kWk, 1988), aluminiu (79 mii t, 1987), ciment, conserve de carne, uleiuri vegetale, zahăr ș.a. Cf.: 1,2 mii km. Căi rutiere: 67 mii km. Moneda: 1 C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao și cafea (c. 40%), petrol, lemn prețios, bumbac, aluminiu, cauciuc natural, banane, bumbac ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, semifabricate și materii alim. – Istoric. În ev. med. timpuriu, pe terit. C. au exista mai multe state (Bornu, Bagirmi). În sec. 17, C. a devenit una dintre sursele comerțului de sclavi negri pentru America. În 1884, Germania proclamă C. colonie. După primul război mondial, cea mai mare parte a țării a trecut sub administrația Franței ca terit. sub mandat al Ligii Națiunilor, iar partea de NV, sub administrația Marii Britanii. La 1 ian. 1960, C. francez a devenit stat independent, sub denumirea de Republica C. În 1961, ca urmare a unui plebiscit, partea de N a C. britanic a intrat în componența Nigeriei. Totodată partea de S a C. britanic (devenită C. de Vest) s-a unit cu Rep. C. (devenită C. de Est), constituind Rep. Federativă c. În 1972, în urma unui plebiscit, este adoptată o nouă Constituie, care proclamă C. stat unitar cu numele de Republica Unită C., iar din 1984 de Republica C. Este o republică prezidențială. Puterea executivă este deținută de un cabinet numit de președinte, iar cea legislativă de președinte și Adunarea Națională. 2. Masiv muntos vulcanic activ în Africa de Vest (Rep. Camerun) pe țărmul G. Guineea. Alt. max.: 4.070 m (vf. Fako). Ultima erupție: 1959. Climă ecuatorială umedă (c. 10.000 mm/an). Păduri ecuatoriale.

ARBORI. Subst. Arbore, arboraș (dim., rar), copac, copăcel (dim.), pom. Abanos, eben; acaju, mahon; arbore-de-cacao; arbore-de-cauciuc; arbore-de-pîine; arin; arțar, arțăraș (dim.); banan, bananier (livr.); baobab; brad, brăduț (dim.), brădișor, brăduleț, brăduliță (rar), brădan (reg.), brădănaș (dim., reg.), brădui, brăduștean, tîrș, tîrșuț (dim.); calembec (înv.); castan, castan-sălbatic, castan-porcesc; cedru; cer; chinchină; chiparos; chitru; coconar; cocotier; cola; corn; curmal; dafin, laur; eucalipt; fag, buc (reg.); fistic; frasin; frasin-de-munte; mojdrean, urm; gaiac; gîrneață (reg.), gîrniță (reg.); gorun, slădun (reg.); hicori; jugastru; livan; manghier; manglier; măslin; mesteacăn, mestecănaș (dim.); migdal; molid, molidaș (dim.), brad-negru, brad-roșu; nuc, nuculeț (dim.), nucuț, nucșor; palisandru; palmier, palm (neobișnuit); paltin, păltinaș (dim., pop.), păltinel (pop.), păltior (pop.); papaia; pin; platan; plătică, roșcov-sălbatic; plop, plopușor (dim., rar), plopuț (reg.), plop-alb, plop-negru, plop-tremurător, plop-de-munte; plută, plutaș, plop-plutaș, plop-piramidal; portocal, oranz (înv.), răchită, răchițică (dim.); rodiu, rodier (rar); roșcov; salcă, sălcuță (dim.); salcie, sălcioară (dim.), sălcică, salcie-pletoasă, salcie-plîngătoare; salcîm, acaț (reg.); santal; scorțișor; sicomor; smochin; sorb; stejar, tufan, stejărel (dim.), stejăraș, ghindar (reg.); tamarin; tec; tei, teișor (dim.), teiuleț; terebinț; tufar; tufan; tuia, arborele-vieții; ulm; velniș; ylang-ylang; zadă. Arboret, pădure, pădurice (dim.), păduriță, păduriște (rar), rediu (reg.); crîng, hățiș, huceag (reg.), huci (reg.), selbă (rar), tufărie, tufăriș, tufiș; dumbravă. Arbori-cultură; arboricultor. Dendrologie, dendrografie. Adj. Dendrologic. Vb. A planta, a sădi. A crește. V. arbust, creangă, fructe, frunză, pădure, plante ornamentale, pomi fructiferi.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau piesă de lemn, de piatră etc. așezată la intrare, de obicei mai ridicată decît suprafața de la intrare. Pe sub pragul ușii o șuviță neagră de apă, ca un șarpe, a vîrît capul. C. PETRESCU, S. 57. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, în amurg de seară, Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. ♦ Partea de jos a unei porți. Pe cărare-n bolți de frunze Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale... Și sosind l-al porții prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I 55. ♦ (Determinat prin «de sus») Partea de sus, orizontală, a tocului ușii, care leagă cele două părți laterale. Ieși plecîndu-se adînc să nu se lovească cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 199. ◊ Expr. A se lovi (sau a se izbi) cu capul de pragul de sus = a trage învățătură dintr-o pățanie, a cîștiga experiență. Își zicea că... băiatul se va cuminți cînd se va izbi el însuși cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 50. 2. (De obicei precedat de prepoziții) Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință. Din prag privește bătrînica Cum se tot duce mărunțel. DEȘLIU, M. 17. Fetele și nevestele din sate, pe la praguri, pe la porți, privind la noi... poate-și ziceau: frumos cal, cutezător voinic! GALACTION, O. I 78. I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi Că-n urm-a-nebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) Din prag în prag = din casă în casă. Vestea alergase ca focul din, prag în prag. SADOVEANU, O. VII 79. A călca (sau a trece) pragul casei (sau pragul cuiva) = a) a veni în casa cuiva, a vizita pe cineva. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul, că-i rupe picioarele. CARAGIALE, O. III 34; b) a ieși din casă. Și tu, bade, – așa-i gîndit, Că dacă mi-i părăsi, Eu altul n-oi mai găsi... Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva, a se împotrivi, a se opune. S-a găsit una cu ochii verzi și cu sprîncenele îmbinate, care s-a pus prag și nu-l lasă să treacă. SADOVEANU, B. 50. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, opunîndu-se cu dîrzenie la ceva sau somînd pe cineva să facă ceva. Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi punea picioru-n prag, s-o potolească, ori o trimitea înapoi la babacă-său. CARAGIALE, O. III 33. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a colinda. 4 Porțiune de teren din față ușii. Noaptea strălucitoare de iulie se boltea solemnă și încremenită deasupra satului. Dormeau adînc și cîinii făcuți covrig în pragurile caselor. V. ROM. mai 1953, 119. ♦ (Rar) Temelie. Înainte vreme, în așa loc ș-așezau pragul căminului cei cari, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Fig. Loc de intrare sau de ieșire; început sau sfîrșit. Crăpau mugurii liliecilor și mirosea în aerul mahalalei a rod. Se trecea, de fapt, pragul iernii, către tinerețea unei primăveri adevărate. SAHIA, N. 111. Numai dragostea cea vie, Zi și noapte tot învie Pe aripi de bucurie; Și s-alintă-așa cu drag Pe al tinereții prag. BELDICEANU, P. 84. Moldova este pragul întîiului meu pas. ALECSANDRI, P. A. 138. ◊ Loc. prep. În pragul... = la începutul..., în fața..., în apropierea..., în momentul cînd urmează să înceapă ceva. În pragul zilelor de mult Parcă te văd pe tine, tată. GOGA, P. 20. După atîta vreme scursă ne întîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii. BART, S. M. 12. Natura surîdea, în pragul primăverii, cam tristă. D. ZAMFIRESCU, R. 91. 4. Ridicătură a fundului albiei unei ape curgătoare, sau banc de depuneri format din materialele transportate de apă. Pîrîul Șerpilor se rostogolește clocotind din întunecimi de pădure și saltă peste un prag, în cascadă. SADOVEANU, O. A. II 198. Sunînd din unde, se aruncă pîrîul pe praguri de stînci. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ◊ Prag de fund = baraj mic făcut în albia unui rîu sau a unui torent, pentru, a împiedica săparea albiei de către ape; obstacol la gura unei ape pentru a opri intrarea aluviunilor. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafață unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ Discontinuitate care apare în relief pe suprafața plană sau cilindrică a unui organ de mașină sau a unui ghidaj de alunecare datorită uzurii prin frecare. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi de stare, deasupra sau dedesubtul căreia nu se mai poate petrece un anumit fenomen; limită. ♦ (Med.) Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 7. Bucățică de lemn de abanos sau de os de elefant, care se fixează perpendicular pe capătul superior al punții instrumentelor muzicale și pe care se sprijină coardele pentru a nu se atinge de această punte.