agent de influență s. m. Persoană care vehiculează în anumite cercuri opinii (de)favorabile privitoare la un regim politic, la o țară, la o anumită ideologie etc. ◊ „Rezultă că, pe parcursul anilor, serviciile de securitate [din Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria] reușiseră să-și infiltreze [la BBC], sub paravanul unei dizidențe politice, agenți. În terminologia consacrată se numesc «agenți de influență».” R.l. 20 III 92 p. 1. ◊ „Înțelegem de ce o serie de agenți de influență ai vechiului regim continuă să se afle pe ștatele de plată.” R.lit. 30/93 p. 19. ◊ „E. Gamillscheg a fost agent de influență, poate chiar spion german, în slujba nazismului.” R.lit. 46/95 p. 14 (din fr. agent d’influence)

ANTINAZIST, -Ă adj., s. m. f. (luptător) împotriva nazismului. (după germ. antinazistisch)

CHURCHILL [tʃə:tʃil], Sir Winston Leonard Spencer (1874-1965), om politic britanic. Inițial conservator (1900-1904), apoi liberal (1904-1924) și din nou conservator și lider al Partidului Conservator (1940-1955). Ministru în repetate rînduri (din 1906). Șeful guvernului de coaliție (1940-1945) și al guvernului conservator (1951-1955). Unul dintre cei mai fermi adversari ai nazismului. În faza finală a războiului, inițiatorul politicii sferelor de influență în Europa Centrală și de Est („acordul de procentaj” C. – Stalin din 9-17 oct. 1944). Op. pr.: „Memorii asupra celui de-al doilea război mondial”. Premiul Nobel pentru literatură (1953).

DENAZIFICA vb. I. tr. A combate nazismul; a face să dispară urmele lăsate de nazism. [Cf. fr. dénazifier].

DENAZIFICA vb. tr. a desființa nazismul german și urmările lui. (după fr. dénazifier)

denazifica vt [At: CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 106, 2/6 / V: (rar) ~ați~ / Pzi: denazific / E: eg denazify, fr denazifier] A desființa nazismul și urmările lui din viața socială, politică și economică a Germaniei.

denazificare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 106, 2/6 / V: ~ați~ / Pl: ~cări / E: denazifica] Desființare a nazismului și a consecințelor lui din viața socială, politică și economică a Germaniei Si: denazificat¹.

denazificat², ~ă [At: DA ms / V: ~ați~ / Pl: ~ați, ~e / E: denazifica] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost supus(ă) măsurilor de denazificare. 3 a (Rar; d. state) În care au fost desființate nazismul și urmările acestuia în viața socială, politică și economică.

FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MIȘCĂRILOR DE REZISTENȚĂ (Federația Internațională a Rezistenților), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Viena, creată în 1951, unind organizații ale foștilor luptători din mișcarea de rezistență împotriva nazismului.

ghetoizare s. f. Izolare obligatorie a unei anumite populații (în special a evreilor în timpul nazismului) ◊ „Nu peste mult timp a început [...] ghetoizarea.” Fl. 26 IX 86 p. 23. ◊ „[Trebuie] luate în considerare și posibilele consecințe ale marginalizării, ghetoizării, asupra homosexualilor înșiși; ar fi de imaginat cazuri extreme precum emigrarea sau chiar sinuciderea.” ◊ Rev. 22 39 XII 92 p. 2 (din gheto + -izare; cf. it. ghettizare, fr. guettoïsation; DPN 1977, MNC 1980)

HAMSUN [há:msun], Knut (pseud. lui Knut Pedersen) (1859-1952), scriitor norvegian. Proză lirică exaltând sentimentul naturii și al aventurii în contrast cu realitățile citadine abrutizante („Pan”). Romane în care analizează condiția tragică a individului, inspirate unoeri din propria sa experiență („Foamea”, capodopera sa, „Rodul pământului”, „Cercul se strânge”), drame cu implicații social-politice (trilogia „La porțile împărăției”, „Jocul vieții”, „Amurg”). Premiul Nobel (1920). După eliberarea țării, ca susținător al nazismului și al guvernării lui V. Quisling, a fost arestat și condamnat.

HITLERISM s.n. (Ist.) Doctrină și regim politic al lui Hitler, de factură rasistă și dictatorială; nazism, național-socialism. [< fr. hitlérisme, cf. Hitler – conducătorul naziștilor din Germania].

HITLERISM s. n. doctrină de factură imperialistă, rasistă și dictatorială, elaborată de Hitler; nazism, național-socialism. (< fr. hitlérisme)

HLINKA, Andrej (1864-1938), preot și om politic slovac. Fondator al Partidului Popular Slovac (1905). S-a opus unirii Slovaciei cu Cehia, susținând necesitatea existenței unui stat slovac autonom. Simpatizant al nazismului.

IALTA (YALTA), oraș în S Ucrainei, în pen. Crimeea, port la Marea Neagră; 89 mii loc. (1991). Ind. alim. (conserve de pește, produse lactate, băuturi alcoolice, țigarete). Centru turistic. Stațiune balneoclimaterică. Teatre. Muzee de artă. Muzeul „A.P. Cehov”. Grădină botanică. Palatul țarilor. Biserica Aleksandr Nevski (1890). – Conferința de la I. (4-11 febr. 1945), conferință a conducătorilor celor trei puteri aliate în cel de-al Doilea Război Mondial: F.D. Roosevelt (S.U.A.), I.V. Stalin (U.R.S.S.) și W. Churchill (Marea Britanie), la care s-au stabilit și s-au pus de acord planurile militare ale puterilor aliate și au fost fixate principiile politicii lor postbelice, cu scopul organizării unei păci trainice și a unui sistem de securitate; participanții la Conferință au hotărât, de asemenea, lichidarea militarismului german și a nazismului, împărțirea Germaniei în zone de ocupație ale celor trei puteri aliate, inclusiv a Franței, în cazul că aceasta va fi de acord, crearea O.N.U. etc.

KAISER [káizər], Georg (1878-1945), dramaturg german. Ostil nazismului, opera sa a fost (din 1933), interzisă în Germania. S-a exilat în Elveția (1938). Reprezentant al teatrului expresionist, ingenios experimentator de noi formule artistice. Drame antimilitariste și antifasciste („Pluta Meduzei”, „Cetățeni din Calais”) sau tratând tema omului dezorientat de civilizația tehnică („Din zori până la miezul nopții”, „Coralul”).

MANN 1. Heinrich M. (1871-1950), scriitor german. Persecutat de naziști, a emigrat în Franța, apoi în S.U.A. Romane social-politice, de formulă realist-satirică, relevând tipologii specifice Germaniei imperialiste („Profesorul Unrat”, trilogia „Supusul”, „Săracii” și „Capul”), evocări istorice („Tinerețea regelui Henric al IV-lea”, „Maturitatea și destinul lui Henric al IV-lea”), remarcabile prin acuitatea observației caracterologice. Eseuri de orientare democratică („Dictatura rațiunii”, „Șapte ani”, „Spirit și faptă”, „Ura”). 2. Thomas M. (1875-1955), prozator german. Frate cu M. (1). În timpul dictaturii naziste, s-a exilat în Elveția, apoi în S.U.A. Operă relevabilă prin complexitatea și profunzimea ei, prin realismul viziunii și calitatea expresiei. Nuvele („Tonio Kröger”, „Moartea la Veneția”, „Mario și vrăjitorul”) și romane parabolice („Doctor Faustus”) denunțând, prin destinul eroului de geniu, paradoxul și cataclismul societății germane în pragul nazismului; proză de analiză psihologică pe tema existenței („Lotte la Weimar”, „Muntele vrăjit”) sau de observație socială, urmărind declinul unei vechi familii burgheze, incapabilă să se acomodeze la specificul vieții moderne („Casa Buddenbrook”); scrieri de inspirație biblică (tetralogia „Iosif și frații săi”), dezbătând idealuri etice; eseuri („Dostoievski”, „Nietzsche în lumina experienței noastre”). Publicistică antifascistă. Premiul Nobel pentru literatură (1929).

MUSIL [músil], Robert (1880-1942), scriitor austriac. Ostil nazismului, s-a refugiat în Elveția (1968). Proză de investigare psihologică („Rătăcirile elevului Törless”); povestiri prezentând tipologii diverse în situații extreme („Trei femei”). Capodopera sa, romanul „Omul fără însușiri”, realizează un vast tablou satiric al societății austro-ungare de la începutul sec. 20. Profunzimea reflecțiilor, rigoare analitică, perfecțiunea stilului fac din M. unul dintre cei mai de seamă inovatori ai genului. Piese de teatru, publicistică.

național-socialism sn [At: DEX / P: ~ți-o-nal so-ci-a~ / E: ger Nationalsozialismus, fr national-socialisme] Doctrină politică și socială a Partidului Național-Socialist German, iar după 1933 doctrină oficială a Germaniei, fondată de Adolf Hitler după primul război mondial, bazată pe rasism, autoritarism, imperialism și pe superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant ar fi poporul german Si: nazism.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. (POLITICĂ) nazism.

NAȚIONÁL-SOCIALÍSM (< germ., fr.) s. n. Doctrină politică inițiată de A. Hitler imediat după primul război mondial. Doctrima n.-ș., expusă în „Mein Kampf” (1925-1927), a devenit ideologia Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani, iar din 1933 ideologia oficială a Germaniei naziste. Bazată pe teoria superiorității rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, a fost rasistă și naționalistă, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire. Sin. nazism.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. n. nazism. (< germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme)

NAȚIONAL-SOCIALISM s. n. Doctrină politică rasistă și naționalistă, inițiată de Hitler, bazată pe ideea superiorității rasei ariene, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

NAȚIONAL-SOCIALISM s.n. Denumire improprie, falsă semantic, pe care și-o aroga nazismul. [Pron. -ți-o...-ci-a-. / cf. germ. Nationalsozialismus, it. nazionalsocialismo, fr. national-socialisme].

NAȚIONAL-SOCIALISM s. n. Doctrină politică a fascismului, apărută în Germania după primul război mondial; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. (POL.) nazism.

națism sn vz nazism

nazifascism sns [At: DN³ / E: it nazifascismo] Uniune între nazismul german și fascismul italian, intervenită în ultima parte a celui de-al doilea război mondial.

NAZIFASCISM s.n. Uniune între nazismul german și fascismul italian, intervenită în ultima parte a celui de-al doilea război mondial. [Cf. it. nazifascismo].

NAZIFASCISM s. n. uniune între nazismul german și fascismul italian, în ultima parte a celui de-al doilea război mondial. (< it. nazifascismo)

NAZISM s. n. doctrină politică a fascismului german, profund antiumană, care, susținând superioritatea rasei ariene, încerca să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; național-socialism. (< fr. nazisme, germ. Nazismus)

NAZISM s. v. național-socialism.

nazism s. n.

NAZISM s. n. Nume dat fascismului german. – Și: (rar) națism s. n. SCL 1963, 14. – Din fr. nazisme, germ. Nazismus.

nazism s. n.

nazism s. n.

NAZISM n. Doctrină politică a fascismului, apărută în Germania după primul război mondial. /<fr. nazisme, germ. Nazismus

NAZISM s. (POLITICĂ) național-socialism.

NAZISM s.n. Doctrină politică a fascismului german fondată de Hitler, profund antiumană, care, susținînd superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, încerca să justifice violența, rasismul, genocidul, războaiele de cotropire; național-socialism. V. fascism. [< fr. nazisme, germ. Nazismus].

nazism sns [At: SCL 1963, 14 / V: (rar) ~țism / E: fr nazisme, ger Nazismus] Național-socialism.

nazist, ~ă [At: STANCU, R. A. IV, 76 / Pl: ~iști, ~e / V: (rar) ~țist / E: nazism css] 1 a Care aparține nazismului. 2 a Privitor la nazism. 3-4 smf (Adept sau) membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler.

NAZIST, -Ă adj., s. m. și f. 1. adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. Diplomația Germaniei naziste se deda la o propagandă uriașă care intimida pe mulți și care făcea ca micile state europene să tremure de teama armatelor germane. stancu, r. a. iv, 76. Comuniștii vedeau cum se apropie momentul ocupației naziste. beniuc, m. c. i, 86. 2. s. m. și f. Adept sau membru al partidului național-socialist german creat de Hitler. Poliția a dat voie să treacă prin cartierul muncitoresc... hoarde de naziști încolonați. beniuc, m. c. i, 150. – pl.: naziști, -ste. – Și: (rar) națist, -ă adj., s. m. și f. bul. Fil. vi, 45. – De la nazism. cf. fr. nazi.

NAZIST, -Ă adj. Referitor la nazism. // s.m. și f. Adept al nazismului sau membru al Partidului național-socialist german. [< fr. naziste, cf. abrevierea Nazi < Nationalsozialismus].

NAZIST¹ ~stă (~ști, ~ste) Care ține de nazism; propriu nazismului. /Din nazism

NAZIST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al nazismului. (< fr. naziste)

NAZIST² ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al nazismului. /Din nazism

NEONAZISM s. n. Curent, revanșard, șovinist care încearcă să reînvie nazismul. [Pr.: ne-o-] – Neo- + nazism.

NEONAZISM s. n. Curent care încearcă să reînvie nazismul. [Pr.: ne-o-] – Neo- + nazism.

NEONAZISM s. n. curent politic care încearcă să reînvie nazismul. (< it. neonazismo)

neonazism sns [At: DN³ / P: ne-o~ / E: neo- + nazisme] Curent care încearcă să reînvie nazismul.

NEONAZISM s.n. Curent care încearcă să reînvie nazismul. [Cf. it. neonazismo].

neonazist, -ă s. m. f. (pol.) Adept al nazismului, după căderea național-socialismului ◊ „Au venit și ceilalți neonaziști, a ieșit cu cafteală mare.” R.l. 15 I 93 p. 4. ◊ „[...] străzile erau pline de suporteri, printre ei și neonaziști cu capetele rase, «skinheads», cum le spune.” R.l. 16 I 93 p. 3 (din neonaz[ism] + -ist, cf. it. neonazista; DN3)

operă-rock s. f. Operă cu melodii rock ◊ „În prezent a fost lansat pe piață un disc cu opera-rock «Hitler superstar». Șaizeci de muzicieni au participat la această înregistrare care evocă nașterea nazismului.” Sc. 28 VIII 77 p. 6 //din operă + rock//

PAULUS, Friedrich (1890-1957), general-feldmareșal german. Unul dintre principalii autori ai planului Barbarossa. Comandant (1942-1943) al Armatei a 6-a germane care, încercuită, a capitulat la Stalingrad (ian. 1943), în ciuda ordinelor primite de Hitler de a rezista. Internat în lagăr în U.R.S.S. (până în 1953), s-a stabilit apoi în R.D.G. A apărut ca martor al acuzării în Procesul de la Nürnberg, depunând mărturie împotriva nazismului.

PIASECKI [pjasétski], Sergjusz (1899-1964), scriitor polonez. Proză reflectând experiența vieții sale aventuroase („Amantul Ursei Mari”) și a luptei împotriva nazismului (trilogia „Nimeni nu se salvează”).

pronazist, ~ă [At: DN³ / Pl: ~iști, ~e / E: pro-¹ + nazist] 1 a Care este favorabil nazismului. 2-3 smf, a (Persoană) care simpatizează nazismul. 4-5 smf, a (Persoană) care susține nazismul.

PRONAZIST, -Ă, pronaziști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care susține, nazismul, care simpatizează cu nazismul. – Pro- + nazist (după fr., engl. pro-nazi).

PRONAZIST, -Ă adj. Simpatizant al nazismului; profascist. [Et. incertă].

PRONAZIST, -Ă adj. simpatizant susținător al nazismului. (după fr., engl. pro-nazi)

PRONAZIST, -Ă, pronaziști, -ste, adj. Favorabil nazismului, simpatizant sau susținător al nazismului. – Pro- + nazist (după fr., engl. pro-nazi).

ROSENBERG [rózənberg], Alfred (1893-1946), om politic german. Directorul (din 1921) al organului Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani, „Völkischer Beobachter”. Participant (1923) la puciul de la München. Director (1933-1941) al Secției afaceri externe ale partidului, responsabil cu germanizarea teritoriilor ocupate în E Europei; a deținut și funcția de ministru (din nov. 1941) al terit. ocupate din Est; a ordonat deportări de oameni în masă. Arestat (1945) a fost condamnat la moarte în procesul de la Nürnberg și executat (16 oct.). Teoretician al nazismului („Mitul secolului XX”).

SVASTICĂ, svastici, s. f. Străvechi simbol religios indian, în formă de cruce cu brațele egale și cu extremitățile răsfrînte (folosit în timpurile moderne ca simbol al nazismului). (Fig.) Împleticiți în svastici, Cavalerii fantastici Rîmă, dărîmă Ca mistreții, Să-și facă loc prin nămeții Roșii de crime. BENIUC, V. 122.