MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. A apărea, a începe să se vadă, a se ivi, a licări. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Dimprejurul alb al brațului ei, mijeau cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. ◊ Fig. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. În mintea mea aburită mijea frica. M. I. CARAGIALE, C. 8. ◊ Expr. A miji de ziuă = a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. ◊ (Refl. impers.) Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe cînd s-o miji de ziuă. EMINESCU, L. P. 122. Se porni... cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III 186. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. «a») A prinde să. Kira, mijind a rîs, răspunde... DELAVRANCEA, S. 167. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară. ȘEZ. VII 44. 2. (Despre iarbă, frunze, muguri etc.) A răsări, a ieși, a încolți. Pe grinduri mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni și negrul crengilor să lege frunză. ANGHEL-IOSIF, C. L. 123. ◊ (Despre mustăți) Era între 19 și 20 de ani; mustața îi mijea. BUJOR, S. 22. Mustăcioara îi mijește. TEODORESCU, P. P. 306. 3. (Rar) A face ochii mici, a strînge pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. Adormind strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. III 67. ◊ Tranz. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, O. II 98. ♦ (Despre ochi) A se face mici, a se închide, a se împăienjeni (de somn sau de oboseală); a clipoci. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi, sufla greu. VLAHUȚĂ, O. A. 105. 4. (La unele jocuri de copii) A sta cu ochii închiși sau legați în timp ce ceilalți se ascund, ascund un obiect etc. Cine mijește? – Variantă: (rar) amiji (SBIERA, P. 100) vb. IV.

ZI zile f. 1) Interval de timp dintre răsăritul și apusul soarelui. ◊ La ~ la ziua fixată. Pe ~, peste ~ în cursul zilei. ~ de ~, ~ cu ~ a) în fiecare zi; b) necontenit; mereu; c) din ce în ce; treptat. Din ~ în ~ a) de azi pe mâine; b) din ce în ce. De la o ~ la alta a) zilnic; b) în scurt timp; repede. De cu ~ încă din timpul zilei. Despre (sau către) ziuă puțin înainte de a se lumina. În faptul (sau zorii) zilei, în zori de ~ dis-de-dimineață. În toiul zilei, în plină ~ în amiaza zilei. De toate zilele, de toată ziua a) de fiecare zi; b) obișnuit. ~ și noapte în permanență; necontenit. Cât toate zilele foarte mare. Cale de o ~ distanță care poate fi parcursă pe jos în timp de o zi. Cu ziua cu plata pentru fiecare zi muncită. ~ liberă zi când cineva se odihnește drept recompensă pentru o muncă prestată suplimentar. A se crăpa (sau a se miji) de ziuă, a se face ziuă a se lumina. A se face (sau a fi) ziuă albă a se lumina complet. Clar ca bună ziua, limpede ca lumina zilei foarte clar. A face din noapte ~, a schimba ziua cu noaptea a lucra noaptea și a dormi ziua. Bună ziua formulă de salut folosită de la sfârșitul dimineții până la începutul serii. A da bună ziua a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună a) a se despărți de cineva sau de ceva; b) a saluta la despărțire de cei rămași. 2) Perioadă corespunzătoare unei rotații a Pământului în jurul axei sale; intervalul de timp egal cu 24 de ore. * ~ solară interval de timp dintre două treceri consecutive ale Soarelui la meridian. ~ muncă a) număr de ore de muncă în timp de 24 de ore; b) unitate de măsură a muncii prestată de membrii unei colectivități. Zile numărate timp puțin. 3) Dată în care a avut loc sau urmează să aibă loc ceva. Ziua de naștere. Ziua victoriei. ◊ La zile mari a) în zile de sărbătoare; la ocazii deosebite; b) foarte rar. 4) la pl. Existență a unei ființe; viață; trai. * A avea zile a mai avea de trăit. A avea zile bune cu cineva a se împăca cu cineva; a trăi bine cu cineva. A fi cu zilele în mână (sau în mâini) a se afla într-o mare primejdie; a fi aproape de moarte. A rămâne (sau a scăpa) cu zile a rămâne în viață. A lăsa pe cineva cu zile a cruța cuiva viața. A curma (sau a lua) cuiva zilele a omorî pe cineva. A muri cu zile a muri în urma unei boli ce putea fi tratată sau în împrejurări neprevăzute. A-i mânca cuiva zilele, a face cuiva zile fripte (sau negre, amare) a chinui tare pe cineva. 5) mai ales la pl. Interval de timp caracterizat prin anumite evenimente; perioadă. ◊ În ziua (sau zilele) de azi în vremea în care trăim; în prezent. Din zilele noastre din vremea în care trăim. Ziua de ieri trecutul. Ziua de mâine viitorul. [Art. ziua; G.-D. zilei] /<lat. dies

umizi pers. 3 sg. umizește, vb. IV refl. (reg.) a se miji de ziuă, a se vărsa zorile.

mijì v. 1. a închide ochii pe jumătate: mijește să nu vază PANN; 2. a începe să se ivească: abia îi mijia mustața; fig. mijește șoapta unor tainice doruri. 3. a se revărsa de zori: când va miji de ziuă NEGR. [Slav. MIJATI, a închide ochii].

umizì v. Mold. a se miji de ziuă: când se umizia de ziuă NEGR. [V. amijì].

DESPERAT, -Ă, desperați, -te, adj. (Și în forma disperat) 1. (Despre oameni, fig. despre animale) Ajuns la desperare; deznădăjduit, exasperat. Maria încearcă disperată să-l trezească pe Anton. DAVIDOGLU, M. 75. Bubico latră și chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner. CARAGIALE, O. II 266. A doua zi porni cu caii, dar iar căzu jos și dormi pînă ce mijea de ziuă. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. Desperatul Cerențelu își luă adio suspinînd. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ (Adverbial) Bogoiu a asistat la întreaga scenă... încurcat de privirea disperat întrebătoare a lui Jef. SEBASTIAN, T. 158. ◊ (Substantivat) Disperatul își cuprinse tîmplele în palme. SADOVEANU, P. M. 271. Mama... urmărea fiecare gest al nostru cu ochi de disperată. SAHIA, N. 57. 2. (Despre manifestări sau atitudini ale ființelor) Care exprimă, care dovedește desperare, deznădejde. Îndeosebi căpitanul Ilie avea o figură disperată. SADOVEANU, Z. C. 50. S-aud bătăi furioase în ușă, apoi un glas desperat: – Ilinco... deschide o dată! VLAHUȚĂ, CL. 57. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț... e ură și turbare În ochii lor cei negri, adînci și desperați. EMINESCU, O. I 62. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos. Situație desperată. – Variantă: disperat,-ă adj.

HARBUZ, harbuji, s. m. (Mold.) Pepene verde, lubeniță. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii, niște harbuji mari, cît să se sature din ei cîțiva oameni. CAMILAR, N. I 408. Luă harbuzul mai greu decît ea, îl trînti de pămînt de se desfăcu în o sută de bucăți. HOGAȘ, M. N. 18. Am și înjunghiat cîțiva harbuji într-ales, de ne-am potolit deocamdată și foamea și setea. CREANGĂ, A. 127. – Variantă: arbuz s. m.

NICĂIERI adv. (Și în forma nicăiri; de obicei în propoziții negative) În nici un loc, în nici o parte. Ilie Zăganu era acasă; nu plecase încă nicăieri. MIHALE, O. 161. Umblară ceasuri întregi, dar ființă vie nu găsiră pe nicăieri. POPESCU, B. II 87. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! iezii nu-s nicăiri! CREANGĂ, P. 24. ◊ (Cu elipsa verbului) Caut-o în sus, caut-o în jos, capra nicăiri. ISPIRESCU, L. 135. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. Cînd colo iepele nicăieri. EMINESCU, N. 20. – Variante: nicăierea, nicăiri, nicăirea (ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11, COȘBUC, P. I 125), nicăiurea (CREANGĂ, P. 135), nicăiuri (SBIERA, P. 55) adv.

REFLEX¹, reflexe, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Rază reflectată; sclipire, lucire, strălucire. După ce se domolesc viscolele lui ianuarie, pe omătul cu reflexe violete și pe dealuri, în lumina lunii, se înșiră lupii urlînd. SADOVEANU, E. 94. În umbră se ivise-o albă pată, Un corp suav ca un reflex de lună. TOPÎRCEANU, B. 100. Sub mustățile mari și albe o lumină misterioasă ca un început de ziuă parcă mijea, un reflex venit de cine știe unde. ANGHEL, PR. 65. ◊ Fig. Acel reflex de frumusețe interioară... dădea nu știu ce aer misterios ochilor lui căprii. VLAHUȚĂ, O. A. 256. 2. Fig. (Mai ales la sg.) Oglindire, reflectare. Moralitatea de acum o sută de ani era un reflex al acestor stări sociale. SADOVEANU, E. 25. Teoriile lingvistice devin un reflex al luptelor naționale și sociale. IBRĂILEANU, SP. CR. 113.

DIMINEAȚĂ. Subst. Dimineață, diminecioară (dim.). Zori, zori de zi, zorii zilei, zare, faptul zilei, lumea albă (pop.), murg (rar), auroră; ivirea zorilor, zorit (rar), revărsat, revărsatul zorilor, revărsatul zilei, revărsat de zori, revărsat de ziuă, crăpatul zilei (de ziuă), răsărit, răsărita soarelui (înv. și pop.). Adj. De dimineață, matinal; zorin (poetic). Vb. A se face ziuă, a se lumina de ziuă, a se crăpa de ziuă, a da în fapt de zi, a se îngîna ziua (soarele) cu noaptea, a se revărsa de ziuă, a se zori (pop.), a se ivi zorile, a se revărsa zorile (zori de ziuă), a se crăpa zorii, a (se) zori, a zori de ziuă, a se miji de ziuă, a miji zorile, a se zări zorile; a intrat alba în sat. Adv. Dimineața; de dimineață, dis-de-dimineață, foarte (tare, cît, cît mai, așa) de dimineață, de cu dimineață (rar) spre dimineață, în zori, în zori de zi, în zorii zilei, la zoritul zorilor, în zorii zorilor, la revărsatul zorilor, odată cu zorile, în fapt de zi, în faptul zilei, în faptul dimineții (pop.). V. început, timp.

LUMINĂ. Subst. Lumină, luminiță (dim.), luminare, luminăție (rar), iluminare, iluminat, iluminație, luminat. Lumină naturală; lumină polarizată; lumină electrică; lumină rece; lumină monocromatică; lumină compusă; lumină polarizantă; lumină zodiacală. Luminozitate; luminescență; fosforescență, bioluminescență, chemiluminescență, fotoluminescență (fiz.), fluorescență. Refracție (fiz.); reflexie. Strălucire (rar), străluciu (rar), străluminare (rar), luminanță (fiz.); sclipire, sclipit, sclipitură, sclipeală (rar), reflex, scînteiere, sticlire, lucire, luciu, licăr, licărire, licărit, licăriș (rar). Fulger, fulgerare, fulgerătură (rar), străfulgerătură; fulgurație. Răsărit, răsărire, revărsarea zorilor, ivirea zorilor, zorit (rar), zori, faptul zilei. Sursă de lumină; soare; lună, foc; lampă; bec; far. Rază de lumină, rază; fascicul luminos; iradiație, iradiere. Lumen (fiz.). Lumenmetru. Optică. Optician. Foto- (fotocelulă; fotochimie; fotocromie; fotoelement; fotoenergetică; fotometrie etc.). Adj. Luminos, luminat, iluminat, plin de lumină; luminător, luminescent, strălucitor, strălucit, fosforescent, fluorescent, lucitor, luciu, lucios, sclipitor, sclipicios (reg.), sticlitor, sticlos, scînteietor, scînteios (înv.), licăritor; fulgurant; iradiant. Optic. Foto- (fotochimic; fotoconductiv; fotoelectric; fotometric etc.). Vb. A lumina, a răspîndi lumină, a emite lumină, a iradia, a fi luminos, a ilumina; a strălumina (rar); a străluci, a sclipi, a scînteia, a sticli, a luci, a licări; a fulgera, a străfulgera. A se lumina, a deveni luminos, a se umple de lumină. A revărsa raze. A miji de ziuă, a se zori (pop.), a zori de ziuă, a se revărsa (a se vărsa, a crăpa, a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (zorii, zori de zi, zori de ziuă); a da în fapt de zori, a se crăpa de ziuă, a se lumina de ziuă, a se face ziuă. V. dimineață, foc, surse de lumină.

zi s.f. I 1 (în opoz. cu „noapte”) Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului. Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.). În tot timpul zilei avusesem marea liniștită și cerul curat (BART). *Zi-muncă = unitate de măsură convențională, folosită ca etalon pentru stabilirea salariului. Zi de muncă (sau de lucru) = durata timpului în cursul căruia cineva prestează zilnic munca. Într-o zi de lucru, găsești arareori, mai ales dimineața, atîta lume la acest club (CA. PETR). ∆ expr. (pop.) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca zilier. Zi scurtă = zi lucrătoare cu program redus. Ziua jumătate = a) parte a zilei cuprinsă între dimineață și ora 12; b) restr. amiază. Umblă în oraș pînă la ziua jumătate (BRĂT.). (înv., pop.) Zi de cale (sau de drum, de marș etc.) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. Se afla... la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț (SADOV.). Zile de meremet v. meremet. ◊ Loc.adj. De zi = a) care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. Așa-i cu meșteșugurile de zi (SADOV.); b) din decursul unei zile. Între orele de zi și cele de noapte, mai săvîrșea cîteva operații obscure (PER). ◊ Loc.adj., adv. Cu ziua = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile); b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. ◊ Loc.adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Ele nu dorm nici zi, nici noapte (ISP.). (Și) zi și noapte (sau nopți) sau (și) ziua și noaptea, zi noapte, zile (și) nopți, toată ziua (și) toată noaptea, noaptea și ziua, nopți și zile, din (de) zi (și) pînă-n noapte (sau seară) = a) tot timpul, (aproape) continuu, fară încetare, neîntrerupt. Oamenii țineau zi și noapte zăvozii în lanțuri (VOIC.); b) fig. fără preget. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile (SADOV.). Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată = a) de dimineață pînă seara. Toată ziua trec mașini (H. LOV.); b) ext. mereu, continuu. Toată ziua... umple satul cu răutățile și prostiile lui. Peste zi = în cursul zilei, ziua. ◊ expr. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a) a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. Catihetul... făcea ziua noapte și noaptea zi,jucînd stos (CR.); b) ext. a duce o viață dezordonată. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A-i veni cuiva zi de plată și răsplată v. răsplată. ◊ Compus: zi-lumină = perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul soarelui. ♦ (adv.; în formele „ziua”, „zilele”, „zile”) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua, stelele dorm (STANCU). 2 Lumină solară care face ca obiectele, ființele etc. să devină vizibile, clare, distincte. În curînd se va face ziuă. ◊ Albul zilei v. alb. Crăpatul zilei (sau de ziuă) v. crăpat. Revărsatul zilei sau revărsat de zi (sau de ziuă) v. revărsat. ◊ Loc.adv. (Pînă) în (sau la, înspre, spre, către, pop., despre) ziuă sau de cu ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem (MACED.). Nunta se întinde... Pînă la ziuă (LAB.). Spre ziuă, a început să plouă. ◊ expr. Cu ziua-n cap = foarte devreme. (A se face) ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adj. ca „clar”) foarte clar, foarte limpede. A se crăpa de ziuă v. crăpa. A se îngîna ziua cu noaptea v. îngîna. A se lumina de ziuă v. lumina. A răsări (sau a se arăta) la lumina zilei v. lumină. A miji sau a se miji de ziuă v. miji. A se mîneca de ziuă v. mînecă. A răsări la lumina zilei v. răsări. se revărsa zori de ziuă sau a se revărsa de ziuă v. revărsa. A vedea lumina zilei v. vedea. ♦ poet. Soarele ca sursă de lumină pentru Pămînt. A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund (EMIN.). 3 Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pămîntului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp; timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; ext. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. În trei zile au serbat logodna (REBR.). ◊ (determ. noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata) Doi ani de zile au trecut de cînd ne-am văzut, tot la o conferință. ◊ Zi calendaristică (sau civilă) = interval de timp cuprins între miezurile a două nopți consecutive. ◊ Loc.adj. De toate zilele sau de toată ziua = a) de fiecare zi; cotidian. Aveau pîinea cea de toate zilele (SADOV.). ∆ Vorbire de toate zilele v. vorbire; b) ext. care se întîmplă în mod regulat; curent, obișnuit. În schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii (REBR.). ◊ Loc.adj., adv. De zi cu zi = a) (care are loc, se petrece, se întîmplă, se face etc.) în fiecare zi; zilnic. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline (LAB.); b) ext. (care se face, se întîmplă) în mod regulat; curent, obișnuit. ◊ Loc.adv. Zi de (sau cu) zi = a) zilnic, cotidian. Nu mi-a dat prin cap să țin zi cu zi socoteala (CAR.); b) ext. necontenit, continuu, perpetuu. Zi cu zi simțea însă că locul lui nu este aici (REBR); c) din ce în ce; treptat, progresiv. Vedeam cum zi de zi... se înstrăina (CA. PETR.). Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu). Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București demult (CAR.); b) fig. fară termen precis; la infinit. Amîna din zi în zi (CR.); c) ext. pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (și continuu), progresiv. Se încălzea din zi în zi mai mult,pămîntul se zbicea (AGÂR.). De la o zi la alta = a) zilnic; b) ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta (CE. PETR). În toate zilele = în fiecare zi, oricînd; foarte des, mereu. O văz în toate zilele (BARO.). Într-o (bună) zi sau într-una din zile = la un moment dat; cîndva, odată. Într-o zi, privind lung înapoi..., a văzut-o (CA. PETR.). Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv. (reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. ◊ expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. A rămîne pentru (sau pe) zi v. rămîne. ♦ (astron.) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ Zi solară adevărată = interval de timp între două treceri succesive ale Soarelui la același meridian. Zi solară mijlocie = interval de timp (cu durata constantă de 24 de ore) între două treceri succesive ale unui soare fictiv la același meridian. Zi lunară v. lunar. Zi maregrafică v. maregrafic. Zi siderală v. sideral. Zi solară v. solar. II Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, ori de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval: 1 (după aspectul vremii) Iulie... a adus zile foarte frumoase (SADOV.). 2 (după caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanță) Urmară zile negre pentru elevele și elevii bursieri (CA. PETR.). ◊ Bună ziua sau,pop., ziua bună, formulă de salut, la întîlnire sau la despărțire, în timpul zilei. ∆ expr. Simplu ca bună ziua v. simplu. ◊ Zile grele v. greu. Zile lungi v. lung. Zi mare v. mare. Zile nefaste v. nefast. ◊ expr. A da (sau a dori, a pofti) cuiva bună ziua (sau, pop., ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-și lua rămas bun; b) (fam.) a renunța definitiv (la ceva); a socoti (ceva) drept pierdut. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (ori ți-ai, și-a etc.) căpătat, se spune atunci cînd intenția îți este răstălmăcită sau cînd, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. A se lăsa loc de bună ziua = a se mai păstra unele relații bune cu cineva. A-și lua ziuă bună v. lua. A strînge bani albi pentru zile negre v. Ban. Aface (cuiva) zile negre v. negru. A trăi zile albe v. trăi. 3 (după caracterul religios, social sau legal) Mîine este zi de sărbătoare. ◊ (în titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Se apropie ziua femeii. ◊ (pop.) Zi-ntîi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an; b) (relig.; art.) sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, la data de întîi a lunii. Zi împărătească v. împărătesc. Ziua macaveilor v. macavei. Ziua morților v. mort. Ziua moșilor v. moș. Ziua de mucenici v. mucenic. ◊ expr. La zile mari = a) la ocazii deosebite; b) ext. rar de tot, în mod excepțional. 4 (în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) în zilele lui Ștefan cel Mare s-au ridicat multe biserici. ◊ Zi de doliu v. doliu. ◊ expr. La (sau în) zilele lui (sau ei) = în perioada de început, de maximă eficiență. Era îmbrăcată cu o bluză ce fusese la zilele ei roșie. 5 (după semnificația zilei în mod particular; și zi aniversară) Aniversare (a zilei de naștere a cuiva). De ziua ta... nu te-am uitat (MINUL.). Își sărbătorește ziua de naștere la restaurant. Zi de naștere sau ziua nașterii v. naștere. Ziua numelui, zi de nume v. nume. Zi onomastică v. onomastic. * expr. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) ziua mea (sau ta, lui etc.) v. veni. III (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată; termen, soroc. Vînătorii... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie (SADOV.). ◊ (ca termen calendaristic) Ziua deDecembrie. Zilele babei (sau babelor) v. babă. Zilele corbului v. corb. ◊ La zi = a) loc.adj., adv. la termenul stabilit (fară întîrziere). Te pui la zi cu examenele (CE. PETR.); b) loc.adv., adj. (care este) pus la punct cu ultimele noutăți. O nouă ediție, la zi, cu sutele de completări și corectări aduse în timp (PER.); c) loc.adj. care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă. Mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi (PER.); d) loc.adv. zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiau un nas zvîrlit în sus ca o trompetă (MIR.). IV (indică o perioadă nedeterminată de timp) 1 (la pl; urmat sau precedat de adj.dem. „acest”) Timp viitor apropiat de momentul prezent. Zilele acestea am să plec (REBR). ◊ Ziua de mîine = viitorul. Eu mă gîndesc la ziua de mîine (CA. PETR.). Ziua de astăzi (sau de azi) = perioada de timp, epoca în care trăim; prezentul. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi (CR.). (relig.) Ziua de apoi v. apoi. ◊ expr. Nesiguranța zilei de mîine v. nesiguranță. A (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine v. vedea. ♦ (la sg. gen.; ca determ. al unui subst.) Perioadă actuală, prezentă, modernă. N-are curajul să înfrunte moda zilei (PER). ◊ Loc.adv. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decît să beau; b) de puțină vreme. Promisiunea rămîne promisiune. E o chestiune de zile (E. BAR.). Cu zilele = vreme îndelungată. Nu mai trecea pe acasă cu zilele. 2 (mai ales la pl.; cu determ. ca „vechimi”, „tinereți”) Perioadă de timp situată în trecut. Și-a adus aminte de zilele tinereții (GAL.). ◊ Ziua de ieri = trecutul. ◊ expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu există. 3 (la pl.) Viață, existență, trai. Zilele îi erau numărate (PRED.). ◊ Loc.adj. Cu zile = cu viață, sănătos. Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile! (ALECS.). ◊ expr. A avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cît voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. (Abia) își ține (sau își duce) zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. A ridica (sau a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A-și pune capăt zilelor sau a-și curma zilele = a se sinucide. E mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.). O să mă ierte, pentru că... nu mi-am pus capăt zilelor (H. LOV.). A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A(-și) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit; b) a nu mai avea mult de răbdat, de așteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. A-și urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale, lui etc.) = vai de capul meu (sau al tău, al lui etc.), vai de mine (sau de tine, de el etc.). Din (sau în) zilele mele (sau tale, sale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale, sale etc.). A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) = a trăi în bune relații cu cineva. (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrîn sau foarte bătrîn. A fi învechit în zile rele, se spune despre un om înrăit. (A fi) veșnic de zile = (a fi) nemuritor. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tînăr sau prea tînăr; b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru. Noi, epigonii... Mici de zile, mari de patimi (EMIN.). A-l ajunge pe cineva zilele v. ajunge. A face (cuiva) zile fripte v. fript. (Că sau doar) n-au intrat zilele în sac v. intra. A-și încheia zilele (undeva) v. încheia. A îngropa zilele cuiva v. îngropa. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele v. lăsa. Cu zilele în mînă v. mînă. A muri cu zilele în mînă v. mînă. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva ori cu ceva) zilele v. mînca. A mîntui pe cineva de zile v. mîntui. A nu mai avea zile multe v. mult. A nu număra zile multe v. număra. A-i rămîne cuiva zilele pe undeva v. rămîne. A rămîne cu zile v. rămîne. A răpune (cuiva) sau a-și răpune zilele v. răpune. A ridica (cuiva) zilele v. ridica. A-i fi silă (cuiva) de zile v. silă. A-i sorbi (cuiva) zilele v. sorbi. A-și ține zilele cu... v. ține. Ca vai de zilele cuiva v. vai. • pl. zile. și ziuă s.f. /lat. dīe(m).

MIJI¹ vb. IV. I. 1. T r a n z. și i n t r a n z. (Cu complementul „ochii” sau „din ochi”) A închide pe jumătate strîngînd pleoapele (pentru a vedea mai bine sau pentru a se deprinde cu lumina. ori cu întunericul); p. e x t. a deschide puțin pleoapele, a le ține ușor întredeschise. Cf. ANON. CAR., LB, PONTBRIANT, D. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrînă mea prietenă apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, M. 100. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l și vede aci-aci. id. O. II, 245. Adormitul strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. id. ib. 262, cf. BARCIANU, PUȘCARIU, L. R. I, 398, ARH. FOLK. VI, 175, ALR II/I I 11, A IV 26. ♦ Fig. (Învechit) A deschide mintea, a lumina la minte, (învechit) a înmîndri; a călăuzi, a îndruma. Mărturiia lui D[u]mnedzău . . . mijeaște tinrerii. PSALT. JUR. 14^v/18. Domnul mijeaște orbii. ib. 123^r/15. Domnul înmăndreaște (mijeaște H) orbii. PSALT. 302, cf. 31. ◊ Intranz. (Despre ochi) A se face mici sau a se închide (de somn); p. ext. (rar, despre oameni) a ațipi, a adormi. Cf. POLIZU. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi. VLAHUȚĂ, N. 30. Îl durea capul din ce în ce mai rău, ochii mijeau somnoroși, și abia ciuguleau cîte o vorbă, două din rînd. id. O. A. I , 100. ♦ I n t r a n z. (Regional, despre ochi) A se împăienjeni. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. 2. Intranz. (La jocul mija) A închide sau a-și acoperi ochii pentru a nu vedea unde se ascund ceilalți jucători. Cf. MARDARIE, L. 348, LB, II IV 259. II. I n t r a n z. (La pers. 3, mai ales despre obiecte sau fenomene luminoase) A începe să fie vizibil, să se zărească; a apărea, a se ivi, a se arăta. Pămîntu-n depărtare în umbră și în raze se mai vedea mijind. BOLINTINEANU, O. 241. Vezi încă mijind printre ierburi licurici. ODOBESCU, S. II, 539. Satul e așezat pe vale, străbătut de apa Slănicului, în care se preling izvorașele ce mijesc de pe sub dealuri. VLAHUȚĂ, R. P. 159. Umbra care mijește. CONV. LIT. XLIII, 1147, cf. AGÎRBICEANU, A. 495. Dimprejurul alb al brațului ei mijeau, cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. Acolo în fund mijește o geană fosforică. C. PETRESCU, C. V. 7, cf. KLOPȘTOCK, F. 22, 43. Se strîng alăturați Nouă frați cu umeri lați, Să privească într-olaltă Creasta muntelui înaltă, Creastă ciungă, peste care Mijește soare răsare. DEȘLIU, M. 62. ◊ Fi g. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. REBREANU, P. S. 78. În mintea mea aburită, miji frica să nu mă fi lovit damblaua. M. I. CARAGIALE, C. 8. Întreg spectacolul părea de înmormântare. . . dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. Simțea clipă cu clipă mijindu-i în adîncul sufletului o bucurie plină de răutate. GALAN, Z. R. Întotdeauna îi mijea în colțul gurii un zîmbet. V. ROM. februarie 1 953, 82. ◊ S p e c. (Despre plante) A încolți, a răsări. O cîmpie prin pielea căreia mijește finul primăvăratic. DELAVRANCEA, T. 56. Mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. l. 123, cf. ALR I 969/592, 1212/690. ◊ Expr. A miji (sau, refl. impers., a se miji) de ziuă sau a miji zorile (sau, rar, zorii, ziua etc.) = a începe să se lumineze de ziuă, a se face ziuă. De cum se miji de ziuă, norodul se grămădi în biserică. NEGRUZZI, S. I, 226, cf. 116. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. Și ajungînd el în pădure, pe cînd se amijea de ziuă, a tâiet lemne, a încărcat carul zdravăn și l-a cetluit bine. CREANGĂ, P. 143, cf. CARAGIALE, O. II, 252. Se porni. . . cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III, 186, cf. DELAVRANCEA, S. 100, MARIAN, S. R. I, 108. Afară abia mijea de ziuă. AGÎRBICEANU, L. T. 305. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Mijea de ziuă și adia vîntișor răcoros dinspre ape. SADOVEANU, O. I, 563. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii. CAMILAR, N. I, 408, cf. 118. Se mijea de ziuă. CĂTANĂ, P. B. II, 98, cf. ALR I 194/96, 255, 265, 350, ALR II 2377/76, 362, 2 378/362, A IV 26. (Rar) Mijește a primăvară, se zice cînd se arată primele semne de desprimăvărare. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară, La fîntîna cu cel nuc Se-ntîlnește cuc cu cuc. ȘEZ. VII, 44. A miji a rîs (sau a rîde) = a schița un zîmbet, a surîde. Kira, mijind a rîs, răspunde. DELAVRANCEA, S. 167, cf. PAȘCA, GL. A miji (sau a-i miji cuiva) mustața (sau mustăcioara, tuleiele) = a începe să-i crească unui tînăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. Un tmar, caruia îi mijea mustața pe buze. GHICA, ap. DDRF. Mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus. ISPIRESCU, L. 229. D-abia îi mijea mustața. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 63, cf. BART, S. M. 24. Înaintea noastră se află un soldat cu mustața abia mijind pe buză. STANCU, U.R.S.S. 37. Mustăcioara li mijește. TEODORESCU, P. P. 306. La chimniță mi-l băga, Dar pe el cînd mi-l băga Musteța că nu-i mijea. REV. CRIT. III, 60, cf. CIAUȘANU, V. 179, ALR II/I h 44. ♦ (Despre foc) A mocni. Cf. ALRM II h 395. - Prez. ind.: mijesc. – Și: (regional) amiji vb. IV; mijá (PONTBRIANT, D.) vb. I. – Din bg. мижа.

MIJÍT¹ s. n. 1. (Regional, în e x p r.) Mijit de zi = timpul cînd se luminează de ziuă; revărsat de zori. PAMFILE, J. III, 91. 2. (Regional, mai ales în construcțiile de-a mijitul sau de-a mijită) Numele unui joc de copii. V. m i j ă (2). Cf. HEM 609, PAMFILE, J. III, 5, H XI 247, XVII 100. – Pl.: mijituri. – Și: (2) mijită s. f. H XI 247. – V. miji¹.

❍AMIJI (-ijesc) l. vb. intr. = MIJI. II. vb. refl. 1 A ațipi: Mîna pe pahar punea, Numai cîte trei rînduri le da, Toți boierii s’amijea (TOC.) ¶ 2 A se miji (de ziuă).

amijì v. Mold. 1. a începe a moțăi; 2. fig. a începe a se lumina de ziuă; cum se amiji de ziuă CR. [V. miji].

mijit¹ sn [At: HEM 609 / V: (2) ~tă sf / Pl: ~uri / E: miji¹] 1-3 Mijire (1-3). 4 Ivire. 5-8 Mijire (5-8). 9 (Reg; îs) ~ de ziuă Revărsat de zori. 10 (Reg; îcs) De-a ~ul (sau de-a ~a) Joc de copii Si: mijoarcă.

omizi (omizesc, omizit), vb. (Trans.) A se face ziuă. Sl. omeziti (Candrea), cf. miji.

zori¹ smp [At: PSALT. HUR. 64^v/12 / V: (înv) ziori, (reg) zurori sfp (îvr) zoare, zoari^[1], zuori ssp / E: slv зорꙗ] 1 Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări soarele Si: auroră (1). 2 (Pex) Parte a zilei când începe să se lumineze Si: auroră (2), crepuscul (6), (reg) zorilă (1). 3 (Îlav) În ~ de zi (sau de ziuă), sau până în ~ (sau în ~i zilei, în ~i zorilor), sau în (sau la) revărsatul ~lor, sau o dată cu ~le Dis-de-dimineață. 4 (Pex) Rază. 5 (Pfm; îlav) Din ~ în ~, sau din ~ (și până) în seară (ori noapte), sau din seară până-n ~ (Aproape) continuu Si: mereu, totdeauna. 6 (Îe) A se (re)vărsa (sau a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) ~le (sau ~i, ~ de zi, ~ de ziuă), sau a da în fapt (sau a se crăpa, a se anunța) de ~ A începe să se lumineze. 7 (Iuz; îe) A suna (sau a bate) ~le A da semnalul de deșteptare dimineața, în cazărmi. 8 (Îvr) A cânta de ~ A face o serenadă tinerilor căsătoriți. 9 (Îvr) A cânta ca de ~ A cânta plăcut, agrabil. 10 (Îrg; îs) ~ de seară Amurg. 11 (art; pop) Dans popular care se joacă la nuntă. 12 (art; pop) Melodie după care se execută zorile (9). 13 (Pex) Melodie care se cântă miresei la uncrop. 14 (Reg; art; șîs cântecul ~lor, strigătul sau strigarea ~lor, ~le mortului, ~le de groapă) Bocet care se cânta mai ales la moartea unei persoane tinere. 15 (Olt) Colinde care se cântă în zori (2). 16 (Bot; reg) Zorea (1) (Ipomaea purpurea). corectat(ă)

ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări soarele; faptul zilei, auroră. ◊ Loc. adv. În zori sau în zori de zi (sau de ziuă), ori pînă-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, sau de (o dată) cu zorile sau către zorirea zorilor = dis-de-dimineață. ◊ Expr. Din zori și pînă-n seară (sau noapte) = toată ziua. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. A se (re)vărsa (sau a (se) crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă. ◊ Luceafăr-de-zori = numele popular al stelei Sirius. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă și melodia după care se execută; melodie care se cîntă miresei la uncrop. [Art.: zorii și zorile^[1]] – Slav (v. sl. zorja).^[1]

zori¹ s.m.pl. (de obicei art.) 1 (adesea determ.prin „de zi”, „de ziuă”, „zilei”) Lumină care apare pe cer înainte de răsăritul soarelui; timp al zilei la răsăritul soarelui; faptul zilei; auroră. Bună dimineața, proaspeți zori de zi (LAB.). ◊ Revărsatul zorilor sau revărsat de zori v. revărsat. Steaua zorilor v. stea. ◊ Loc.adv. În zori sau în zori de zi (ori de ziuă) sau pînă-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (ori la) revărsatul zorilor sau (odată) cu zorile = dis-de-dimineață. Din zori și pînă-n seară (ori noapte) = toată ziua; fără încetare, neîntrerupt, continuu. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ◊ Expr. A se (re)vărsa (sau a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (ori zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (ori a se crăpa, a se revărsa, a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă, să se lumineze. Pînă s-au revărsat zorile, m-am frămîntat cu gîndul fel și chip (CR.). A se îngîna zorile (sau zorii) v. îngîna. ◊ Fig. (sugerează de obicei ideea de început promițător al unui proces, al unui fenomen, de perspectivă favorabilă imediată pentru ceva etc.) Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții (EMIN.). 2 (art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. ♦ Ext. Melodie care se cîntă miresei la uncrop. 3 (reg.; art.; și cîntecul zorilor, strigătul sau strigarea zorilor, zorile mortului, zorile de groapă) Numele unui bocet care se cîntă mai ales la moartea unei persoane tinere. • /<sl. veche зорꙗ,, gen. pl. al lui зорн.

A MIJI ~esc 1. intranz. 1) A începe să capete contururi precise; a deveni treptat vizibil. * ~ de ziuă a se face ziuă; a se lumina de ziuă. A(-i) ~ (cuiva) mustața a începe să(-i) crească (cuiva) mustața. 2) (despre plante) A ieși din pământ (după încolțire); a răsări. 3) A privi cu ochii pe jumătate închiși (pentru a vedea mai bine sau pentru a se acomoda la un nou mediu). 2. tranz. (ochii) A închide pe jumătate. /<bulg. miža

BORDEI, bordeie, s. n. Locuință rudimentară, pe jumătate săpată în pămînt și acoperită cu pămînt, cu paie sau cu stuf. Din strîmbele bordeie astăzi cresc Și cată-n soare falnicele blocuri Din cartierul nou muncitoresc. CASSIAN, H. 23. Mijește o rază de bine în muced bordei și-n uzine. TOMA, C. V. 309. Zi întîi Mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte. RUSSO, S. 121. N-ai ușă la bordei, se zice ca mustrare celui care uită să închidă ușa în urma lui. Cîte bordeie, atîtea obiceie, exprimă mirarea cuiva cînd constată un obicei care i se pare curios.

bábă f. pl. e (vsl. sîrb. bg. rus. rut. baba, babă. V. babá, babiță, batcă). Femeie bătrînă. Iron. Babalîc, mare grindă verticală în juru căreia se’nvîrtește moara de vînt (steajăr, pivot). La moara de apă, patru mari grinzi care susțin podu. Mold. Cozonac înalt și gros (neîmpletit). Zilele babeĭ, cele noŭă zile (în Mold. și doŭă-spre-zece) de la începutu lui Martie, cînd, de ordinar, e frig. Baba-gaia, puĭa-gaĭa (V. gaĭe). Baba-mija, jocu copilăresc numit maĭ des de-a mijitele orĭ de-a ascunsele. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și căută să-ĭ prindă pe ceĭlalțĭ. Baba-turca saŭ numai turca (pl. e și ĭ), un fel de teatru popular la Crăciun și Anu-Nou (în Mold. sud) care consistă dintr’o procesiune de tipurĭ populare, ca țăranu, Jidanu, Harapu, din irozĭ și maĭ ales dintr’un fel de monstru cu cap de capră orĭ barză înalt de vreo treĭ metri și dus de un om ascuns supt el. (În Mold. nord. turca și capra, în Ban. cerbuțu. V. brezaĭe, paparudă).

miji (mijesc, mijit), vb. – 1. A clipi, a întredeschide ochii, a-i închide pe jumătate. – 2. A dormita. – 3. A închide ochii în jocul de-a baba oarba. – 4. A se ivi, a se lumina de ziuă. – 5. (Refl.) (Despre mustață, plante) A începe să crească. – Var. amiji, umezi. Megl. mijǫs. Sl. mižati „a închide ochii” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 195; Berneker, II, 56; Graur, BL, VI, 172), cf. bg. mižjă, zamižavam (› amiji), sl. omežati (› umezi), sb., cr. mižiti, rus. smežiti (Vasmer, II, 113). Cf. mică. – Der. mija, s. f. (cloșcă); mijoarcă, s. f. (Bucov., cloșcă); mijitor, adj. (care se ivește); mijos, adj. (care clipește); miză, s. f. (sens nesigur; ceva ce abia mijește, ceva nesemnificativ), sec. XVII, înv., folosit o singură dată de Dosoftei.

BABĂ (pl. -be) sf. 1 Femeie bătrînă, în spec. de o vîrstă foarte înaintată; proverb: Cît e baba de bătrînă,Tot dorește voie bună, omul, cît de bătrîn să fie, tot nu vrea să moară; – baba bătrînă nu se sperie de drugă groasă, omul bătrîn, fiind mai încercat în nevoi nu se sperie de fie-ce lucru, se zice despre cel ce a pățit și știe multe; – pentru o ~ surdă, popa nu toacă de două ori, se zice acelora care n’au auzit bine o vorbă și cer să li se mai spună odată; – Baba călătoare N’are sărbătoare, în călătorie, omul trebue să se mulțumească cu orice, cu ce poate găsi; – a trecut baba cu colacii, se zice cuiva care a venit prea tîrziu, care a pierdut o ocaziune favorabilă de care s’ar fi putut folosi; – satul arde (sau lumea piere) și baba se piaptănă, se zice despre acela care nu-și face inimă rea sau căruia nu-i pasă de loc de nevoile sau primejdiile care au căzut pe capul altuia ¶ 2 Femeie bătrînă care știe leacuri, descîntă, dă în bobi, aruncă farmece, etc.: se caută cu babele, caută să se vindece cu leacuri de ale babelor, cu descîntece ¶ 3 În legătură cu un epitet: vorbește ca baba-chioara sau ca baba-oarba, nu se chibzuește mult la vorbă, vorbește de-a dreptul, fără a-și da seama dacă supără sau vatămă pe cineva cu cele ce spune; baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța, baba-hîrca, se zice în batjocură unei babe urîte, în spec. nume dat în povești unei babe vrăjitoare care te îngrozește prin sluțenia și răutatea ei; 👉 CLOANȚĂ, HÎRCĂ; tot astfel Bucov. Baba-coaja (MAR.), spirit necurat și răutăcios care, după credința poporului, omoară copiii cei nebotezați; de asemenea în numele mai multor jocuri de copii: de-a baba-oarba, în care unuia din jucători i se leagă ochii și trebue astfel să prindă pe vre-unul din ceilalți jucători cari îl înconjoară, și atunci cel prins îi ia locul (🖼 282); de-a baba-gaia, joc în care unul din copii reprezintă gaia (uliul), iar altul cloșca, care-și apără puii, reprezentați prin ceilalți jucători; de-a baba-mija 👉 MIJA ¶ 4 familiar Nevastă, chiar dacă nu e bătrînă: Cînd cu baba m’am luat, Opt ibovnice-au oftat (CRG,); știe cît baba mea, nu știe, nu se pricepe mai de loc ¶ 5 Trans. (VIC.) Mamă ¶ 6 Trans. (CONV.) (TRIB.) Bunică ¶ 7 Băn. †Femeie bătrînă care moșește, moașă ¶ 8 pl. 📆 Babe(le), zilele Babei, cele dintîi nouă (Mold. Trans. Bucov. douăsprezece) zile din Martie, cînd, după credința poporului, Baba Dochia își leapădă sau își scutură pe fie-care zi cîte un cojoc udat de ploaia amestecată cu zăpadă, din care pricină timpul e mereu schimbăcios, căci aci ninge, aci plouă, aci strălucește iar soarele ¶ 9 🐦 = BABIȚĂ¹1 ¶ 10 Bucov. 🐙 Larva cărăbușului, vierme alb ¶ 11 🌿 Ștulete de porumb cu boabele foarte rare ¶ 12 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 13 Mold. Trans. (ȘEZ.) (VIC.) (PĂC.) Gropiță făcută în pămînt care servește în unele jocuri de copii, în spec. în jocul cu mingea ¶ 14 Trans. (VIC.) 👕 Gaura în care se bagă nasturele la haină ¶ 15 👕Copca în formă de toartă în care se prinde cealaltă copcă cîrligată ¶ 16 Băn. = AMNAR8 ¶ 17 Oaș. = PIEDIN ¶ 18 🏚 = BABALÎC4 ¶ 19 Mold. (PAMF.) Bețișor care slujește la băgarea bîrnețului în izmene ¶ 20 Mold. Bucov. (MAR.) 🍽 Un fel de cozonac cu stafide ¶ 21 🐙 CÎINELE-BABEI 👉 CÎINE ¶ 22 🐟 = SGLĂVOACE ¶ 23 🌿 – COLȚUL-BABEI 👉 COLȚ [vsl. baba, în parte cu accepțiunile blg. srb. pol. rus. rut. baba].

miji¹ [At: PSALT. HUR. 14^v/18 / V: (reg) am~, (cscj) mija / Pzi: ~jesc / E: bg мижа] 1-2 vti (C. i. ochii) A închide pe jumătate, strângând pleoapele, pentru a vedea mai bine sau pentru a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. 3 vt (Pex) A ține pleoapele întredeschise. 4 vt (Fig; înv) A lumina la minte Si: (înv) a călăuzi, a îndruma, a înmândri 5 vi (D. ochi) A se face mici sau a se închide de somn. 6 vi (Rar; d. oameni) A adormi. 7 vi (Reg; d. ochi) A se împăienjeni. 8 vi (La jocul mija) A închide sau a-și acoperi ochii pentru a nu vedea unde se ascund ceilalți jucători. 9 vi (D. obiecte sau fenomene luminoase) A începe să fie vizibil Si: a apărea, a se arăta, a se ivi. 10 vi (Spc; d. plante) A răsări. 11 virp (îe) A (se) ~ de ziuă sau a ~ zorile (sau, rar, zorii, ziua etc.) A se face ziuă. 12 vi (Îe) A ~ a primăvară A apărea primele semne de primăvară. 13 vi (Îe) A ~ a râs (sau a râde) A surâde. 14 vi (Îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) mustața (sau mustăcioara, tuleiele) A începe să-i crească unui tânăr mustața. 15 vi (Fig; îae) A fi pe punctul de a deveni bărbat. 16 vi (D. foc) A mocni.

RĂSCOALĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a maselor oprimate; revoltă, rebeliune, răzmeriță. A citit mama, în gazete, într-o primăvară c-au început răscoalele-n Moldova. PAS, Z. I 192. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. O răscoală măruntă, neînsemnată, în care nimeni n-a ridicat brațul. SAHIA, N. 92. [Leșii] nu mai vreu s-asculte de poroncile hatmanilor și cu toții sînt gata de răscoală. ALECSANDRI, T. II 34. ♦ Fig. Mișcare de împotrivire, protest. Veacul al XVI-lea, zis al renașterei, nu-i alta decît... răscoala spiritului popoarelor în contra pedantismului. RUSSO, S. 39. 2. Zarvă, agitație. Pînă la ziuă, a fost în casă un zgomot și o răscoală sălbatică. GALACTION, O. I 307. Se făcu o tulburare și o răscoală între dînșii, de nu-i putea da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 375. ◊ Expr. (Poetic) A da răscoală = a provoca dezordine, a răvăși. Azi, Curtea Veche e ruină goală... Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală. IOSIF, P. 24.

MUSTAȚĂ s. f. I. (Adesea la pl. cu valoare de sg.) Părul care crește (la bărbați) deasupra buzei superioare. Iară musteața; acoperindu-i gura . . . , să mesteca cu barba. DOSOFTEI, V. S. octombrie 81^r/27. Nice ș-au tăiat unghiile, nici ș-au tocmit mustața lui. BIBLIA (1688), 235²/36. Vrîsta cea copilandrică, în carea vrîstă scot peri atîta la musteți, cît și la barbă [glosă marginală]. AETHIOPICA, 26^v/21. Copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, carii și astăzi tot tineri să numesc. RUSSO, S. 10. În acel echipagiu era . . . un june brunet care de pe barbetă și musteți se cunoștea că e străin. NEGRUZZI, S. I, 37. Fanariotul surîse cu îngîmfare ; apoi după ce-și răsuci de cîteva ori negrele sale mustăți, zise . . . FILIMON, O. I, 125. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I, 155. Toți erau cu părul, cu barba și cu mustețele pline de promoroacă. CREANGĂ, P. 256. Bogoslovii erau toți oameni mari, cu barbă și cu mustețe. SLAVICI, N. I, 187. Am avut mustațe mari și sure. AGÎRBICEANU, A. 340. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B, 38. Zîmbi tușind în musteața stufoasă. C. PETRESCU, R. DR. 87. I-a băgat în răcori un palicar cu falnice musteți de smoală și flinta la umăr. id. A. R 8. Seamănă îngrozitor cu tata. Aceleași musteți lungi și cap uriaș. SAHIA, N. 20. Își chinuia între degete firele sure de musteți. BART, E. 285. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Purta o mustață neagră și întoarsă. CAMIL PETRESCU, O. I, 28. Are mustăți roșcovane pe buză. STANCU, D. 15. Liteanul că se mira Și musteața-și resucea. ALECSANDRI, P. P. 176, cf. 209. Pe noi colăceri ne-alese, Cu mustețile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. Măi bădiță de la școală, Vin-acasă de te-nsoară, Că barba mi te-mpresoară Și musteața-ți taie fața. JARNIK-BÎRSEANU, D. 240. Paloșul că mi-l scotea, Pe palmă mi-l învîrtea, La mustețe mi-l cerca. POP., ap. GCR II, 297. Cine naib-a mai văzut Cioară neagră cu albeață, Fată mare cu mustață. DOINE, 211. Cînd o fi dă trei ani, are să fie om mare cu mustăți șî cu barbă ca toți oamenii. ȘEZ. III, 98. Trei fire de mustețe . . . Mi-au dat în căruntețe. BIBICESCU, P. P. 303. De mustăți și de coate goale să nu te plîngi niciodată. ZANNE, P. II, 301. Hurduc, burduc, de mustăți te duc (Bota). GOROVEI, C. 29. (În context figurat) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I, 87. Mustață galică v. g a l i c. Mustață pe oală v. o a l ă. ◊ (În legătură cu verbele „a răsări”, „a da”, „a miji” etc., servind ca un indiciu al începutului adolescenței) Deaca răsăriia musteață coconului, atunce se apropiară dinsul nește ărumitori hitleaní și-l măglisiră de-ș goni pre mumă-sa. MOXA, 381/22. Fratele ăla tinerelul, de d-abia-i mijește mustața, călugărașul sprîncenat. CARAGIALE, O. II, 234. Badea meu, tinăr băiat, Nici mustața nu i-a dat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 39. Sugă-mi-te șerpele Cînd ț-or da mustețele Și ți-or fi dragi fetele. HODOȘ, P. P. 133. ◊ E x p r. A-i rîde (sau a-i zîmbi) (cuiva) mustața = a se bucura, a avea un aer satisfăcut. Jupînului Joe îi rîdea mustața cind vedea atîta hoit. ISPIRESCU, U. 84. Îi zîmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, cînd se gîndea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur. id. L. 72. A rîde (sau a zîmbi, a rînji) pe sub mustață (sau mustăți) = a rîde pe ascuns. Domnul nostru se zîmbi pe sub musteți de minciuna ce cîrpise Toderică. NEGRUZZI, S. I, 82. Zi-i pe nume să ți-l spun, răspunse atunci Ochilă, zîmbind pe sub mustețe. CREANGĂ, P. 245. A trage (sau a duce) la mustață = a bea băuturi alcoolice în cantitate mare, a fi bețiv, a trage la măsea. Cînd tragi sorocoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta ? CREANGĂ, A. 17, cf. PAMFILE, J. III, 91, CIAUȘANU, V. 181, id. GL., ZANNE, P. II, 301. (Regional) A trage pe sub mustață = a mînca, a îmbuca. Cf. CIAUȘANU, V. 181. A-i rade (cuiva) mustața sau o mustață = a-și bate joc (de cineva). Cf. SCRIBAN, D., ZANNE, P. III, 329. (Familiar; ca formulă de întărire a unei afirmații) Baba asta dacă nu vă va pune într-o săptămînă stâpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața ! SADOVEANU, O. I, 216. Să-mi razi mie mustața, dacă nu-ți spun drept. id. ib. 241. A-și răsuci (sau a-și suci) mustața ori a face cu mustața = a cocheta cu o femeie (răsucindu-și mustața). S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii Pe cînd ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii ? EMINESCU, O. I, 157, cf. ZANNE, P. II, 302. ♦ Fiecare dintre cele două părți simetrice din care e formată mustața (I). Cu o mînă îmi prinse o musteață, iar cu cealaltă mă luă pe după gît. HOGAȘ, M. N. 18. Ochii lui Aristică scînteiau ca doi tăciuni aprinși pe fața roșcovană, lată, pe cure o împărțea drept în două perechea de mustăți galbene ca paiele. REBREANU, NUV. 9. Rămînea în urma tutulor, ridicînd sprîncenile îmbinate și imense cît o pereche de mustăți, C. PETRESCU, L. II, 71. Mă țintesc doi ochi ca oțelul, văd două mustăți cît două vrăbii. SADOVEANU, O. I, 167. Subt călcîiul unui deal, Două cozi de cal moscal (Mustățile). ȘEZ. XIX, 149. ♦ P. e x t. (Mai ales la pl.) Fire (lungi) de păr care cresc în jurul botului, la unele animale. O, motani . . . La zgîriet el v-a dat gheară Și la tors v-a dat mustețe. EMINESCU, O. I, 48. Se ivi capul motanului alb cu mustăți zburlite. ANGHEL-IOSIF, C. L. 77. Erau iepuri mari care-și mișcau urechile și mustățile. SADOVEANU, O. VII, 512. Mîngîie motanul îndelung, îl trase ușor de mustăți. V. ROM. octombrie 1958, 53. II. P. a n a l. 1. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. Cf. MARIAN, INS. XIII, ATILA, P. 62. După ce zvîrlim în apă bucățile de carne, stăm puțin, pînă ce dihăniile [racii] dau de ele și le pipăie cu mustățile. SADOVEANU, IX, 407, cf. CHEST. VI 56/16, 17, 30. ♦ Organe speciale de pipăit ale unor specii de pești, de forma unor fire subțiri situate în jurul gurii. Cf. ENC. AGR. IV, 578. 2. (Popular) Fiecare dintre firele lungi și subțiri care cresc din spicul unor cereale; țeapă. Grîul . . . de toamnă numit ciacîr are mustăți. IONESCU, P. 239. Spicul se alcătuiește din grăunțe sau boabe așezate în rînduri, fiecare grăunte stînd într-un scaun al său și avînd în vîrf, afară de ovăz, țepii, țepușele sau mustețile. PAMFILE, A. R. 96, cf. 103, H IV 268, XI 5, ALR I 929, A III 2. ♦ Perișori care acoperă sămínța unor plante. Sămînța de morcovi . . . la sămănat trebuie frecată în mîini cu îngrijăre, ca să-i pice mustețile. I. IONESCU, C. 27/16. 3. (Popular; la sg. cu sens colectiv) Mătasea porumbului. Cf. PAMFILE, A. R. 88. Mîncarăși-și făcură țigări din mustăți de porumb, răsucite în hîrtie de ziar. T. POPOVICI, S. 400. Scăpăm la pîne noauă că a început să le dea mătășile ori mustețile [la porumbi]. I. CR. IV, 248, cf. ALRM SN I h 74, 106, A II 6, 7, 12. 4. (Popular; la sg. cu sens colectiv) Rădăcinile adventive ale porumbului, ale cepei, ale butașilor viței de vie etc. sau firișoarele subțiri ale rădăcinii unor plante. Mlădițele, care au crescut din rădăcina frăgariului, așa se sapă și se deșdină de cătră rădăcină ca se aibă puțîntea mustață. ECONOMIA, 210/12. La dezgropatul viei de primăvară se lasă cîteva vițe de la butuc îngropate. Peste an fiecare viță scoate rădăcini cari se numesc musteți. I. IONESCU, P. 246. Cîrligele, luate din vie toamna, se pot păstra peste iarnă . . . căldura și umezeala face ca cîrligul să scoată musteți pînă la primăvară. id. ib. 247, cf. PAMFILE, A. R. 73, 87, 193, H IV 267, XI 325, XVI 3, XVIII 117, ALR II 5 138/531, 704, 876, 5 139/141, 531, 836, 6 109/791, 836, ALRM SN I h 129, ALR Il/l MN 129, 6 014/27, GLOSAR REG. 5. (Regional; la pl.) Fire lăsate nesecerate pe ogor (Vicovu de Sus-Rădăuți). GLOSAR REG. 6. (Pescuit; la pl.; urmat de determinări) Cele patru sforicele cu care este legat gîrliciul de cercul al treilea al vintirului. Cf. ANTIPA, P. 410. 7. (La pl.) Fire de sîrmă întrebuințate în construcții pentru a servi ca schelet de susținere a stucaturii; fire de sîrma lasate din planșeu și de care se atîrnă tavanele false; vergele de oțel care rămîn cu vîrfurile afară după turnarea unei piese de beton armat. Cf. CV 1949, nr. 9, 28. Pentru a se putea face lucrări decorative din ipsos . . . , se lasă din ziduri mustăți, sîrme cu cîrlige, care vor forma un schelet de susținere. ib., cf. DER. 8. (Rar; la pl.) Fire de ață din urzeală care atîrnă la capetele unei bucăți de pînză ce se destramă. Vartolomeu Diaconu zîmbi amar, ascunzîndu-și sub mînecă manșeta destrămată, fiindcă i se păruse că inginerul tînăr și elegant își fixase stăruitor privirea la mustățile pînzei. C. PETRESCU, A. 348. – Pl.: mustăți și (regional) mustețe, musteți, mustațe, mustățe (ALR II/I MN 20, 6 931/334, 836). – Și: (popular) musteață s. f. – Lat. *mustacea.

răsări¹ [At: PSALT. HUR. 123^v/15 / V: (rar) ~sare / S și: res~, răzs~ / Pzi: răsar, (reg) răsai, ~resc, 2 (înv) răsari, (reg) răsai, 3 (reg) răsaie, răsare / Cj: (înv) să răsare, (reg) să răsaie / E: ml resalire] 1 vi (D. plante aflate la începutul dezvoltării lor) A-și scoate vârful deasupra pământului Si: a încolți, a miji. 2 vi (Pex) A crește. 3 vi (Dep; îe) A ~ ca ciupercile sau ca ciuperca (după ploaie sau din gunoi) A apărea în număr mare (sau cu mare repeziciune). 4 vi (Dep; îae) A se înmulți peste măsură. 5 vi (Gmț; având la bază un joc de cuvinte; îe) Seamănă dar nu -sare Se spune pentru a respinge afirmația cuiva despre asemănarea dintre două lucruri sau două persoane. 6 vt (Reg; d. plante) A odrăsli. 7 vtf (D. pământ, sol) A face să răsară (1). 8 vi (Înv; pan; d. ființe) A se naște. 9 vi A se trage din... 10 vi (Înv; d. anotimpuri) A începe. 11 vi (Îvr) A se regenera. 12 vi A se construi (foarte repede). 13 vi A se întemeia. 14 vi (D. aștri; îoc a apune) A apărea pe cer. 15 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) luna-n cap A cheli (2). 16 vi (D. zi și zorii zilei) A se ivi. 17 vi A se arăta (pe neașteptate, din depărtare sau ieșind dintr-un loc ascuns vederii) Si: a apărea (2), a se ivi. 18 vi (Gmț; având la bază un joc de cuvinte; îe) -sare unde nu-1 semeni Se spune despre cineva care se ivește acolo unde nu te aștepți. 19 vi (Adesea însoțit de complinirea „în minte”) A apărea brusc în mintea cuiva. 20 vi (Adesea însoțit de complinirea „în minte”) A i se năzări. 21 vi (Îrg) A-i veni cuiva o idee neașteptată sau ciudată. 22 vt (Îe) A-i ~ (cuiva ceva) în minte A-și aminti deodată de ceva. 23 vi (D. munți, copaci, clădiri etc.) A intra în raza vizuală a cuiva care se apropie. 24 vi (D. munți, copaci, clădiri etc.) A se arăta în toată înălțimea. 25 vi (Rar) A se zări. 26 vi (D. sunete) A se auzi (cu putere) Si: a răzbate (8). 27 vi A depăși un anumit nivel. 28 vi A ieși în evidență. 29 vtf (Rar) A înălța. 30 vi A apărea lămurit. 31 vi (D. copii) A se face mai mare. 32 vi (Reg; d. aluat) A dospi. 33 vi (Pop) A sări brusc (în picioare). 34 vi (Pop) A tresări. 35 vi (Îe) A i (se) ~ sau a se ~ (cuiva) (în sau pe gât) A se îneca (cu mâncare sau cu băutură). 36 vi (Fig) A interveni brusc într-o discuție.

MIEZ subst. (Adesea urmat de determinări în genitiv) I. (Cu sens temporal) 1. (În sintagmele) Miezul (sau, regional, miezii) nopții sau miez de noapte (ori, regional, de cîntători) =a) ora 12 noaptea; (învechit și regional) miazănoapte (I 1). Și cum avea obiceaiu de dormiia pre piatră, fiind ca la miezul nopții, șădea priveghind (a. 1 691). GCR I, 288/19. Monarhul n-au încetat a arăta voința sa până la al patrulea ceas după miezul nopții (a. 1 757). id. ib. II, 54/20. Stătu aci de vorbă cu acest vezir . . . pînă pî la mezul nopții. GORJAN, H. I, 3/17. La mezul nopții . . . au ieșit afară. KOGĂLNICEANU, S. 46. Pe la miezul nopții aud un grozav hărcăit. NEGRUZZI, S. I, 62. Este miezul nopței când duhurile vin. id. ib. II, 65. Trece cu lăutari pe la miezul nopții, se oprește dinaintea ferestrelor ei. FILIMON, O. I, 129. Pe la miezul nopții plecarăm cu șapte trăsuri. BOLINTINEANU, O. 269. Toată lumea doarme. . . e miezul nopții și nopțile de vară sînt mici. id. ib. 338. Se bate miezul nopții în clopotul de-aramâ. EMINESCU, O. I, 203. S-apropiase miezul nopții. id. N. 87. Deșteptînd pe Harap-Alb chiar în miezul nopței, îi zice. . . CREANGĂ, P. 215. E aproape de miezul nopții, haide să ne culcăm. CARAGIALE, O. ii, 261. Ei spuseră că pînă la miezul nopții o duc cum o duc. ISPIRESCU, L. 73. În depărtare abia s-aud cocoșii vestind miezul nopții. DELAVRANCEA, T. 87. În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel de șoapte. MACEDONSKI, O. I, 23. Trecuse miezul nopții și convoiul tăcut își urma calea. BUJOR, S. 51. Discuția se lungi pînă tîrziu după miezul nopții. REBREANU, R. II, 15; S-auzeau cîntînd cocoșii de miezul nopții. MIRONESCU, S. A. 51. Orașul doarme troienit. Mult mai tîrziu de miezul nopții sînt orele trecute. BACOVIA, O. 129. În turn miezul nopții se bate rar. id. ib. 131. Cînd mi-am revenit complet în fire. . . era miezul nopții. GALACTION, O. 242. Un clopot miezul nopții bate. TOPÎRCEANU, B. 65. Dacă pînă la miezul nopții nu va fi nici una, nici alta, voi merge acasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 214. La un ceas după miezul nopții, acesta plecase. id. O. I, 152. La miezul nopții localul se închide. SADOVEANU, O. IX, 333. Acum e trecut de miezul nopții, furtuna s-a potolit. BOGZA, Ț. 46. A trecut de miezul nopții cînd ieșim în stradă, STANCU, U.R.S.S. 113, cf. 217. Au stat acolo și au băut cîteșitrei pînă la miezul nopții. PREDA, D. 34. Pînă-și ia buhaiu-n spate, Trecut-a de miez de noapte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 174. Cînd va bate miez de noapte, Treacă-te sudori de moarte. id. ib. 259, cf. MAT. FOLK. 215. Duseră-se. . . Doi feciori colindători, Pe la miez de cîntători Pe ulița satului. BÎRLEA, B. 107. Din cauza focului ne-am sculat la mnezî nopțî cu tătă casa. ALR II 3 012/53. ◊ (În context figurat) Miezul nopții s-a ivit Și prin lume a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. II, 108; b) perioada din jurul orei 24 (în care noaptea este în toi); toiul nopții, (popular) puterea nopții, cumpăna nopții. Fărăde[le]gile meale căzură spre mine și păcatele acoperiră capul mieu. Și-mi fu amiazăzea ca miezul nopții (cca 1 633). GCR I, 82/3. Cine dintru voi are priiaten și va mearge cătră dînsul la miez de noapte, și va zice lui. . . (a. 1746) GCR II, 36/38. Lovindu-i în miezul nopții, dezbrăcîndu-i i-au legat. BELDIMAN, E. 6/32. Atunci mai dulce steaua lucește-n miez de noapte, Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat. ALECSANDRI, P. I, 125. Auzi tu glasul tainic ce cîntă-n miez de noapte Și prin văzduh plutește cu-a florilor miros? id. ib. 137. Apoi pe veselie, pe chef se așternură Pîn'ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură. EMINESCU, O. IV, Arareori deșteptam pe mama cu rîsul meu, la miez de noapte. DELAVRANCEA, T. 19. Toate preocupările ceasurilor mele de-acum sînt roabe în chipul cel mai rușinos unor peisagii vagi, pierdute în pîcla miezului nopții. SADOVEANU, IX, 208. Pînă în miez de noapte se certau. PREDA, Î. 123. Nu iubește-n miez de noapte Cînd dorm dușmanele toate! JARNIK-BÎRSEANU, D. 67, cf. 318. Să șt'ii, muico, traiu mieu. . . Te-ai scula îm mńez d'e noapt'e Șî mi-ai ruga mie moart'e. DENSUSIANU, T. H. 224. (F i g.) Îmi place miezul nopții din ochii tăi adînci. TULBURE, V. R. 27; c) personaj din mitologia populară despre care se crede că ar apărea în toiul nopții pe pămînt. Se susține că în acest răstimp [de la douăsprezece la unu noaptea] însuși miezul nopții sub chipul diferitelor forme umblă pe pămînt. f(1890), 479, cf. MARIAN, S. R. I, 109. Și să duse, să tot duse, pînă să-ntîlni cu mez de noapte. RETEGANUL P. III, 43. Mai merge el cît mai merge și mai departe, în calea lui, întîlnește pe miezul nopții, pe care-l leagă și pe acesta de un copac înalt ca să oprească noaptea pe loc. I. CR. IV, 135 (Regional) Miez de miazănoapte (sau de miez de noapte) = ora 12 noaptea. Cînd e drept la miezul nopții, adica punct 12 oare se zice miez de meazănoapte. MARIAN, S. R. I, 108, cf. CIAUȘANU, V. 179. Luna venise în dreptul burții. Era miez de miazănoapte. PLOPȘOR, C. 15. Miezul zilei sau miez de zi = a) ora 12 ziua; amiază, (popular) crucea amiezii. Eu, pîndindu-ți urma, Veni-voi către miez de zi Tiptil peste coline. COȘBUC P. II, 218, cf. CADE; b) perioada din jurul orei 12 ziua (în care lumina și căldura sînt mai puternice); toiul zilei, plină zi. Cf. LB. [împăratul] avea o împărăteasă tînărâ și zîmbitoare ca miezul luminos al zilei. EMINESCU, N. 3. În miezul zilei, sub arșița soarelui de toamnă. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, ap. TDRG. Subt arșița covîrșitoare a miezului zilei, vîntul adormise obosit. HOGAȘ, M. N. 165. Ajunseră în vederea castelului în miezul zilei călduroase. CAMIL PETRESCU, O. II, 18. Unde-ai plecat, tu, lume minunată, Năluci ce v-ați ivit în miez de zi. V. ROM. septembrie 1 954, 92. (Popular) Miezul (sau miezii) păresimilor (ori păresimii, păresii, păreții, păreților) sau miez păreți (sau păresi, de păresimi, post) = mijlocul postului mare, care cade întotdeauna miercurea, în a patra săptămînă din post; (popular) miază-păresimi. La 3 ianuar, același se îndatorește să aducă pănă la mezpăresii actele (a. 1 776). IORGA, S. D. VI, 106. Și făcîndu-se iearmaroc la mezul păreții s-au strîns mulțime de norod (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 245/19, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Și am dus-o noi așa pînă la mezii păresii. CREANGĂ, A. 27, cf. BARCIANU, V., DDRF. Miezul păresimilor cade pe miercuri. MARIAN, S. R. II, 215. Femeia . . . cum a sosit miezul păreții s-a și apucat de urzit. id. ib. 216, cf. 211. O femeie a țesut în ziua de miez păreți. id. ib. 218. O seamă de românce însă, atît din Bucovina cît și din Banat, au datina de a număra ouăle în ziua de miezul păresii. id. ib. 219. Codobatura vine înainte de miezul păreților. id. ib. 220, cf. I, 115. Să nu mănînci ouă după miezul păreței. GOROVEI, CR. 133, cf. ALR II/762, A VI 26. Miezul verii (sau iernii) ori miez de vară (sau de iarnă) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii); (învechit, neobișnuit) miază vară. V. t o i, p u t e r e, d r i c. Au agiuns pănă la Ctesifont. . . și acolo au perit la miezul verei. ȘINCAI, HR. I, 33/13, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. [Fereastra] deschisă în miez de iarnă! ALECSANDRI, T. 839. E singură-n palat, Visînd în mezul iernii la blîndă primăvară. id. POEZII, 241. Era-n amiazi și-n miez de vară. Și soarele-a scăzut spre seară. COȘBUC, B. 86, cf. id. P. I, 220, MARIAN, S. R. I, 94. Dar și în miezul verii chiar, se întîmplă uneori să plouă asupra acestui munte. BOGZA, C. O. 55. Și atunci că ți-i veni Cînd, drago, o răsări. . . Un fir de budiană într-un mijloc de poiană, însă, drago-n miez de iarnă. DENSUSIANU, Ț. H. 251. (În context figurat) Zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vînturi îi clătesc. ALEXANDRESCU, O. I, 138. 2. (Învechit și regional) Moment sau perioadă aflată la mijlocul unei unități de timp date. Pre la mezul lunei lui octomvrie. . . cu a sa oaste și cu oaste pe plată ieșind din Ardeal. . . au intrat în Moldova. ȘINCAI, HR. II, 49/14. Berbecii se pasc de chilin pînă la vinerea mare, adecă pînă la mezul lui octomvrie. ECONOMIA, 87/7. Păsăruică cu cunună, Nu cînta la miez de lună, Că inima mea nu-i bună. DOINE, 129. ◊ F i g. în miezul unei vieți, din care s-au scuturat atîtea credințe și iluzii, LOVINESCU, V, 103. II. (Cu sens local) 1. (Învechit, în sintagmele) Miezul nopții = miazănoapte (I 2), nord. Vor sufla vînturi de cătră mezul nopții. CALENDARIU (1844), 72/24. Dacă am fi în părțile miezului nopții și dacă ar ninge zăpadă ș-aici ca acolo . . . ț-aș putea aduce și cu carul. PANN, A. 47/6, cf. PONTBRIANT, D. Hanul. . . fusese bine adăpostit și dinspre miezul nopții și dinspre răsărit. SADOVEANU, N. P. 6. Adia asprul vînt al miezului nopții și omătul înghețat crîșca ascuțit, id. O. V, 464, cf. VII, 352. (Rar) Miezul zilei = miazăzi (1); sud. Cf. PONBRIANT, D. 2. (Regional, în sintagmele) Miez de (miază), cale (sau de cărare) = punct situat la o depărtare (aproximativ) egală de extremitățile unui drum parcurs de cineva; mijlocul drumului, (regional) miază cale, miază cărare. Cînd a fost în miez de cale l-a ieșit spre-ntîmpinare Nouă moroi. F (1 872), 316, cf. GCR II, 340, 341. Și la miez de miază cale Mi-a închinat cu pahare. TEODORESCU, P. P. 387. Dar cînd o fost La miez de cale, De cărare, înainte ieșitu-i-o. . . Archangelu Michail. MARIAN, D. 79. Dar cînd am fost la miez de cale, De cale, de cărare, O femeie neiubitoare. . . înainte mi-a ieșit. id. V. 131, cf. CHEST. V 173/92. 3. (În opoziție cu m a r g i n e, p e r i f e r i e) Parte a unui spațiu, a unei întinderi, a unei așezări, situată la o depărtare aproximativ egală de punctele periferice (și care cuprinde totalitatea notelor caracteristice, esențiale ale spațiului respectiv, v. t o i); mijloc (I 1), centru. Anevoie voi putea trimete epistola din miezul mării miezului țării. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 145. Și-mi era drag tare mai ales adîncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. SADOVEANU, O. III, 569. Visez în miez de codru. STANCU, C. 54. L-au prins de pui în miez de codru. BENIUC, V. 34. III. 1. (În opoziție cu coajă) Partea interioară (mai moale) a unui fruct (cărnos). V. p u l p ă, c a r n e. Cf. LB. [Crăpînd o nucă de cocos] au aflat miezul ei dulce și bun ca de migdale. DRĂGHICI, R. 51/18. Pere cu miezul roșu. ȘEZ. V, 68. [Miezul pepenilor] este apătos și totdeauna de coloare galbenă. PAMFILE, A. R. 174. Luă harbuzul mai greu decît ea, îl trînti de pămînt de se desfăcu în o sută de bucăți, luă pe cea mai mare și prinse a-i roade miezul. HOGAȘ, M. N. 18. Mă luă pe după gît, de-mi ajunse coaja de harbuz drept dinaintea gurii. . . și-mi potrivi la gură partea unde mai rămăsese ceva miez. id. ib. Rîde amuzată, cu dinții ca miezul unui fruct. CAMIL PETRESCU, U. N. 88. Miezul alb al perelor de chilimbar. TEODOREANU, M. II, 116. ♦ Partea din interior, comestibilă, a unei nuci. Cf. POLIZU. Să vă dea. . . colivă cu miez de nucă. CREANGĂ, A. 39. Alvița era cam sfărîmată, cam negricioasă și nu prea se vedea să aibă mieji de nucă. DELAVRANCEA, T. 147. Frate-meu Mihalachi pisează miezi de nucă și zahăr. VLAHUȚĂ, O. A. II, 87, cf. MARIAN, S. R. II, 74. Gologanii din miejii de nucă izbeau cu furie măselele. KLOPȘTOCK, F. 147. Frunză verde miez de nucă Cîntă cucu-n verde luncă. ȘEZ. I, 46. Frunzuliță miez de nucă, Vin pandurii să mă ducă. ib. 110, cf. III, 19, ALRM SN I h 148. Cine vrea miezul, să spargă nuca (= lucrul bun se dobîndește anevoie). Cf. ZANNE, P. I, 226. Nu toată nuca are miez bun și sănătos (= să nu judecăm după aparențe), ib. ib. 227. Patru frați gemeni născuți, Tot îmbrățișați crescuți, Oricînd îi vezi la un loc, înveliți într-un cojoc (Miezul de nuca; FUNDESCU). L. P. II, 159. ♦ Fig. Nu-s vinovat, natura îmi dete acest rol, Să rup o coajă mîndră cînd miezul este gol. NEGRUZZI, S. II, 75. ◊ E x p r. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține (pe cineva) în huzur, a răsfăța. Spune frăține-tău . . . să vină la mine, că l-oi hrăni cu miez de nucă. EMINESCU, N. 27. Este o mofturoasă de n-are pereche. Copil crescut cu miez de nucă. P. CONSTANT, R. 90. ♦ Partea din interior, mai moale, a sîmburelui anumitor fructe. Cf. ALR I 874. ♦ (Regional) Sămínța macului. Fetele care-s mărețe Nu se țin cu corobețe, Ci se țin cu miez de mac Și cu buze de diac. JARNIK-BÎRSEANU, D. 432. 2. (În opoziție cu coajă) Partea din interior, mai moale, a pîinii, rar, a cașului. Cînd va fi aproape de fiertu, să-i pui puțintel miezu de pîine frecat (a. 1 749). GCR II, 42/21. Ia o litră de icre proaspete, miezu de pline. ierburi tocate . . . și le ameastecă bine (a. 1 749). id. ib. 43/4, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DAMÉ, T. 40, PAMFILE, B. 36. Felia de pîine. . . se rupe și se mănîncă miezul o dată cu coaja. ARGHEZI, P. T. 241, cf. ALR I 767, ALR II/I h 47. ◊ E x p r. De la cinci pîini miezul și de la nouă colaci coaja, se zice despre cineva care este lacom la mîncare. Cf. ZANNE, P. IV, 51. ♦ (Prin sudul Transilv.) Umplutura sarmalelor. Cf. ALR II 4 077/172, 192. ♦ (Transilv., Ban., adesea la pl.) Firimituri de pîine; (rar) bucățică de pîine, p. ext. de mămăligă. Cf. KLEIN, D. 379, ALR I 758, 767, 768, 1989, ALR II 3 474, com. din MORĂRENI-REGHIN. Se gîndea la . . . nevasta lui, rămasă de luni de zile fără un miez de pîne. CAMILAR, N. I, 26. Ung fetele doi miezi de mămăligă cu unt, îi pun pe maiul de bătut cămeși și zic că un miez este fata cutare, iar cellalt miez este cealaltă fată. MARIAN, S. R. I, 74, cf. A I 35. ♦ P. e x t. (Transilv.) Cantitate mică (de ceva). Să ia un mńedz de pchiatră într-o cîrpă de mătasă. ARH. FOLK. I, 205, cf. LEXIC REG. 17. Dă-mi și mie un miez de carne. MAT. DIALECT, I, 212. Un mńez de drod [= sîrmă]. ALR II/272. Izvor cu un miez de apă. L. ROM. 1962, 406. ♦ (Regional) Jumătate dintr-un fuior (Borșa-Vișeu de Sus), ALR II 2 801/362. 3. (Învechit și regional) Partea din interior a unor legume care cresc în formă de căpățînă, inimă; parte a verzei din care pornesc frunzele căpățînii, cocean, cotor. Miezul a unei marule îi era în loc de mîncare și de băut. DOSOFTEI, ap. TDRG, cf. COSTINESCU, ALRM SN Ih 133. ♦ (Regional) Cocean de măr. Cf. ALR I 890/186, 194, 387, 516, 772, 790, 896, 900, 940, 960, 986. 4. (Regional) Partea din interior (mai moale) a tulpinii unor plante; măduva copacului; inimă. Am făcut ciuturi din trestie și după ce le-am golit de miez le-am înfundat cu foi de tabac. VLASIU, A. P. 37. Miez de soc. ALR I 958/270, cf. GL. V. J. ♦ (Prin Transilv.) Seva copacului. Cf. ALR I 957/136, 190. 5. (În opoziție cu exterior) Partea interioară, centrală a unui obiect. Un mărgăritar albastru, stropit cu stropi de aur și c-un mez negru. EMINESCU, N. 65. Atomii din mezul acelui mărgăritar. id. ib. Cocsul mărunt. . . este împins lateral cu ajutorul lopeții, astfel ca miezul focului să fie închis, însă neacoperit deasupra. IOANOVICI, TEHN. 117, cf. 293. Miezul stratului de cărbune. GL. V. J. 6. (Rar) Mic grup de persoane în jurul căruia se formează o grupare mai mare; sîmbure, nucleu. Mulți socoteau că, dacă s-ar fi găsit arme de ajuns, s-ar fi putut alcătui un strașnic miez de oștire populară. CAMIL PETRESCU, O. II 605. 7. (Tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. Miezul este format dintr-un amestec de nisipuri și substanțe organice, dispuse pe un schelet metalic. IOANOVICI, TEHN. 88. Fixarea miezului în tipar trebuie să fie făcută cît mai exact, pentru a avea o piesă de grosime uniformă. id. ib., cf. 96. Au fost create piese pentru industria textilă, garnituri și miezuri. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4844. A executat cutia cu miezuri la limita piesei, iar asta înseamnă că nu mai rămîne loc pentru peretele ei. V. ROM. august 1 961, 64. ♦ Piesă de fier masiv, de oțel sau formată din table de oțel decupate, care se introduce în interiorul bobinelor mașinilor, transformatoarelor și a altor aparate electrice și servește la obținerea unor cîmpuri magnetice intense. Electromagnet cu miez afundător. ENC. TEHN. I, 164. Pentru o clipă ei și-au luat ochii de la miezul dinamului. CONTEMP. 1948, 113, 11/6. Un miez de fier introdus într-un solenoid se magnetizează și devine un electromagnet. CIȘMAN, FIZ. II, 386, cf. 479. [Transformatorul] se compune dintr-un miez închis, făcut din tole de fier, pe care se înfășură un bobinaj primar și altul secundar. id. ib. 493. 8. Fig. Ceea ce este esențial, fundamental; esență, fond. Dar în mezul a durerei ce-mi rămîne-n suflet vie, Cea scînteie care-aprins-ai nu s-a stinge niceodată. ASACHI, S. L. I, 162. Pătrunderea acestei bogății intelectuale pînă în miezul cugetărilor poetului. MAIORESCU, CR. II, 305. Am putea să abordăm însuș miezul articolelor d-lui Panu, adică relația dintre eminescianii noștri de azi și literatura trecută. GHEREA, ST. CR.162. Cu cît mai mult se muncește conducătorul, fără a afla întru a cărui mînă e ciuștea, cu atîta mai multe lovituri capătă peste spate și tocmai întru aceasta se cuprinde miezul jocului. MARIAN, Î. 196. E nevoie de un meșteșug deosebit pentru a afla taina prin ajutorul căreia am putea pătrunde în miezul lucrurilor. PETICĂ, O. 460. În miezul aainc al vieții mele am dovedit ca nu smt omul potrivit. CAMIL PETRESCU, T. II, 324. În miezul istoricului din el, mijea în noaptea asta înstelată, în umbra codrului, viermele tuturor îndoielilor cunoașterii. id. O. II, 31. Institutorul intra în miezul lucrurilor. CĂLINESCU, I. C. 154. Răspunsul la această întrebare va constitui însuși miezul comunicării noastre. LL I, 9. Dragostea, zburdalnica, Mult e grea, purdalnica. . . Dar cine-i cunoaște miezul. . . E ca pleava de ușoară. TEODORESCU, P. P. 302. ◊ E x p r. (Rar) A pipăi miezul cuiva = a afla adevărata valoare a cuiva. Cf. ZANNE, P. I, 218, DDRF. ♦ Valoare, sens, tîlc, semnificație (adîncă). Vorba și lucrul lui e nenșirat, sec, fără miez. JIPESCU, O. 141. Mi s-a părut c-a scris, știi, mai cu miez. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 11. Cuvintele. . . cari le spusese prezidentul înaintea porții de primire avură mai mult miez decît întreagă vorbirea aceasta nesfîrșită. AGÎRBICEANU, L. T. 327. Din povestirile lui cu miez și de o îngăduitoare ironie, nenea Iorgu știa întotdeauna să însuflețească un ceas de plictiseală. C. PETRESCU, S. 102. Lansează . . . o înțepătură cu miez, împotriva acelor care vor să mănînce și să nu muncească. CONTEMP. 1 948, nr. 156, 12/5. Faceți să scapere miezul cuvîntului. DEȘLIU, G. 34. Vorbele lui. . . mi se păreau pline de miez, umbrite de duioșie și înfiorate de nădejde. V. ROM. august 1 958, 61. Vorbe fără miez. ZANNE, P. II, 831. ♦ (Rar) Ceea ce este mai ascuns, mai intim, mai personal. Era o mîngăiere care străbatea deodată în miezul inimii și-l încălzea. POPA, V. 303. Ce taină ai mai ascuns în miezul tău? STANCU, R. A. III,196. - Pl.: miezuri și (rar, m.) miezi, mieji. – Lat. medius.