MACULA LUTEA s. (ANAT.) pată galbenă.

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sânge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hârtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă v. macula lutea.

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

RETÍNĂ (< fr.; lat. retina < rete „rețea”) s. f. (ANAT.) Tunica internă, nervoasă, a globului ocular, alcătuită din mai multe straturi de celule. Cuprinde cele două tipuri de receptori vizuali, celulele senzoriale în formă de conuri și de bastonașe. Porțiunea cea mai sensibilă a r., pata galbenă (macula lutea), prezintă în mijlocul ei o mică depresiune (fovea centralis). Aici densitatea celulelor cu conuri, importante pentru percepția vizuală din timpul zilei și a culorilor, este maximă. Nervul optic își are originea în celulele multipolare are r. V. ochi.

MACULA LUTEA s. (ANAT.) pată galbenă.

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sînge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hîrtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă = macula lutea.

macula lutea subst. (anat.) maculă, pată galbenă. Macula lutea este suprafața retinei în centrul căreia impresiile vizuale au maximum de claritate și de acuitate.

maculă s.f. I 1 (anat.) macula lutea, pată galbenă. 2 (biol.; înv.) v. Bănuț. Disc embrionar. 3 (înv.) v. Pată. II fig. cusur, dar², defect, nărav, patimă, viciu. A fost părăsit de soție pentru că are macula beției.

Viola x wittrockiana Gams (syn. V. tricolor hort.; V. tricolor var. maxima hort.), « Pansea ». Hibrid obținut prin încrucișarea speciilor: V. altaica Ker-Gawl., V. tricolor L. și V. lutea Huds. înflorește în mart.-oct., primăvara-toamna. Flori așezate la subsuoara frunzelor, terminal, pe pedunculi lungi și drepți, petalele pot fi unicolore, bicolore, panaște, striate sau cu macule mari, mai închise decît fondul. Plantă bienală cu tulpină ramificată de jos, terminată printr-o floare, pînă la 0,30 m înălțime, garnisită cu frunze denticulate, cele superioare oblong-lanceolate, cele inferioare de la ovat- rotunde la cordiforme, prevăzute cu 2 stipele mari, foliacee, penat-fidate.