Mărul lui Newton – Am putea spune, parafrazîndu-l pe Alecsandri: „Multe mere sînt pe lume!” – și tot multe cu renume: mărul lui Adam, mărul discordiei, merele Atalantei, merele de aur din grădina Hesperidelor, mărul lui Wilhelm Tell... Dar, dintre toate, numai mărul lui Newton are rădăcina înfiptă în realitate. Ilustrul matematician, fizician și astronom englez, într-o zi din anul 1666, privind de pe un pod mărul care îi scăpase din mînă, a ajuns să descopere fenomenul și legea gravitației universale. Întîmplarea aceasta a avut ecou în lume și a dat loc expresiei „mărul lui Newton”, spre a desemna un obiect, un fenomen, o împrejurare neprevăzută, care devine sau poate deveni punctul de plecare al unei invenții, al unei teorii etc. – în general, al unei creații importante. ȘT.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

MĂRUL-LUI-ADAM s. (ANAT.) (pop.) nodul gâtului.

NODUL GÂTULUI s. v. mărul-lui-adam.

NOD ~uri n. 1) Loc în care se leagă strâns capetele a două sau a mai multor fire (ațe, sfori, funii, cabluri etc.). 2) Loc pe un singur fir unde a fost legat strâns un laț. ~ul cravatei. ◊ A face (un) ~ a lega un nod; a înnoda. A face ~ peste ~ a lega mai multe noduri în același loc. A desface un ~ a dezlega un nod; a deznoda. ~ marinăresc nod special, folosit în marină, pentru a lega două parâme. A lega paraua cu zece ~uri a fi foarte zgârcit. A lega ~uri (pe socoteala cuiva) a bârfi. 3) Loc de intersecție a unor căi de comunicație. ~ de cale ferată. 4) Punct de pe tulpina unei plante, din care pornesc ramurile și frunzele. ◊ A căuta (sau a-i găsi) cuiva ~ în papură a căuta cuiva (sau a-i găsi) defecte pe care nu le are. 5) Porțiune rotundă dintr-o bucată de lemn; ciot. Scândură cu ~uri. 6) Tumoare dură. 7) Parte (mai proeminentă) de pe suprafața corpului, unde are loc legătura dintre oase. ◊ ~ul gâtului (sau gâtlejului) mărul lui Adam. 8) fig. Senzație de sufocare pe care o are cineva, când este enervat sau emoționat. ◊ A se urca un ~ în gât a) a se sufoca; b) a fi cuprins de neliniște; a fi emoționat. A înghiți ~uri a îndura ceva în tăcere. 9) Parte esențială a unei probleme, de care depinde soluționarea acesteia; esență; fond; miez. ~ul chestiunii. ◊ ~ gordian chestiune foarte complicată; problemă aproape insolubilă. A tăia ~ul gordian a soluționa o chestiune complicată printr-o acțiune energică (deseori violentă). 10) Unitate de măsură pentru viteza navelor (egală cu o milă marină pe oră). 11) Punct de importanță deosebită; centru. * ~ strategic centru de rezistență. ~ vital centru al bulbului rahidian, a cărui lezare antrenează moartea imediată. 12) Parte a unui mecanism în care se unesc două sau mai multe elemente simple. /<lat. nodus

OMUȘOR ~oare n. (diminutiv de la om) 1) Prelungire musculară posterioară a cerului gurii; uvulă; gușter; împărătuș. 2) rar Nodul gâtului; mărul lui Adam. /om + suf. ~ușor

beregată (-ăți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.

2) măr n., pl. mere (din mer, cum zic pînă azĭ Mrom., d. lat. pop. mêlum, cl. málum, vgr. mélon, dor. málon; it. mela). Fructu măruluĭ de formă sferică turtită: mere pădurețe, crețeștĭ, domneștĭ. Măru luĭ Adam, proeminența care se află la gîtu omuluĭ supt gușă și care e formată de cartilaginea tiroidă. Măru lupuluĭ, 1. răsfug, dalac, 2. curcubețică. Adv. A bate pe cineva măr, a-l pĭersica, a-l bate răŭ (cu vînătăĭ, ca pe coaja măruluĭ lovit). A fi sătul ca de mere acre, a fi foarte plictisit de ceva.- Și mară, pl. mere (Ban.).

nod n., pl. urĭ (lat. nŏdus, nod., it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, pg. nó). Înlănțuire, legătură făcută din învîrtirea uneĭ sforĭ, funiĭ, lanț ș.a.: a face un nod. Proeminență la încheĭeturĭ: nodurile degetelor. Vest. Cĭot, parte dură într’un lemn: nodurile unuĭ brad, uneĭ trestiĭ. Noadă (Pop.). Fig. Dificultate, punct esențial: ĭacătă nodu chestiuniĭ. Complicațiune pe care se bazează intriga uneĭ poeme, drame ș.a. Mar. Lungime cuprinsă între doŭă nodurĭ ale aparatuluĭ de măsurat ĭuțeala mersuluĭ uneĭ corăbiĭ, adică a 120-a parte din milă saŭ 15m 42. Anat. Nodu vital, acel punct al bulbuluĭ rachidian de care depinde respirațiunea și a căruĭ împungere cauzează moartea. Nodu gîtuluĭ, măru luĭ Adam, cartilaginea tiroidă. Nodu gordian, V. gordian. A mînca, a înghiți cu nodurĭ, a mînca supărat. A înghiți nodurĭ, a auzi ceva care nu-țĭ place și a nu putea protesta. A ți se pune un nod în gît, a nu putea vorbi saŭ înghiți de emoțiune saŭ de răceală. A căuta nod în papură, a căuta greșelĭ orĭ defecte acolo unde nu există.

gâltan, -uri, -e, s.n. – (anat.) 1. Esofag, gât. 2. „Mărul lui Adam”; poama lui Adam (Ieud), nodul de la grumaz (Petrova), ciontu’ grumazului (Vad), (ALR 1969: 96): „Iar unu mai hoțoman / Haț! găina de gâltan” (Bilțiu 1990: 60). – Gâlt „gât, gâtlej” + -an (MDA).

*tiroíd, -ă adj. (vgr. *tyroeidés și tyródes, d. tyrós, brînză, caș, și eîdos, aspect). Anat. De aspectu brînzeĭ: glanda tiroidă. Cartilaginea tiroidă, sfîrcu care formează măru luĭ Adam (la gîtlej). V. laringe.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

MĂR², mere, s. n. 1. Fructul mărului¹. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul. EMINESCU, O. I 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. id. N. 51. Cu mîndra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. Merele putrede strică și pe cele bune (= exemplele rele exercită o influență dăunătoare). Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții săi). ◊ Mărul discordiei v. discordie. ◊ Expr. A bate (sau a lăsa) măr (pe cineva) = a bate rău (pe cineva). Fira a fost luată de mama ei și bătută acasă măr. PAS, Z. I 125. Lipsești de-a-ice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. ALECSANDRI, T. I 111. Ia-l cu mîinile de păr să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I 113. ◊ Specii: măr crețesc v. crețesc; măr domnesc v. domnesc; măr dulce v. dulce; măr pădureț v. pădureț. ◊ Compus: (regional) măr-gutui = gutui. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Anat.; în expr.) Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian; nodul gîtului.

OMUȘOR, omușori, s. m. 1. Omuleț (1). Mai are și omușorul cel cu căciula țuguiată a se juca o zi, două cu dînsul. SADOVEANU, B. 284. Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250. Am un omușor, Șade-ntr-un picior (Curechiul). GOROVEI, C. 126. ♦ Figurină reprezentînd un om în miniatură. Avea fără îndoială, pentru fiecare dificultate, zece portițe de rezervă, prin care să cadă tot în picioare, ca omușorii de celuloid cu un centru de greutate de plumb. C. PETRESCU, C. V. 286. Fă un omușor de ceară. SEVASTOS, N. 10. 2. Apendice cărnos, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; uvulă. Căscă zdravăn de i să văzu omușorul. DELAVRANCEA, S. 244. ◊ (Rar) Mărul lui Adam. De mînie îi juca omușorul ca un cotuleț de copil. CAMIL PETRESCU, O. I 46.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două fîșii etc., ca să se țină strîns împreună; loc, în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fîșii de pînză etc., unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strîns tare; legătură obținută astfel. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ISPIRESCU, L. 55. ◊ Loc. adj. În noduri = încîlcit. O, tu crai cu barba-n noduri. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgîrcit. Era odată o babă care... lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație (șosele, căi ferate etc.). Nod de cale ferată. ♦ Loc de legătură a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism. 2. Porțiune dintr-o ramură, care se dezvoltă în interiorul tulpinei purtătoare. Grîul s-a ars, chircit, cu un singur nod în pai. C. PETRESCU, R. DR. 151. Via în pămîntul negru scoate vița lungă, cu nodurile departe. I. IONESCU, P. 245. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) cuiva nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt: a căuta pricină de învinuire, a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 57. ♦ Porțiune mică, rotundă, cu o structură mai compactă, într-o scîndură, reprezentînd locul de ramificație a crăcilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită. 3. Încheietură, articulație. Măreț, adînc și luciu călătorește Rinul... Ca un balaur verde ce mișc-a sale noduri. ALECSANDRI, P. III 134. 4. (În expr.) Nodul gîtului (gîtlejului sau beregatei) = mărul lui Adam. Rezemat cu ceafa în perete și lăsînd să se vadă, în gulerul prea larg, nodul beregatei. C. PETRESCU, C. V. 28. Nodul vital = punctul bulbului rahidian de care depind mișcările respiratorii (și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată). 5. (Geom.) Punct dublu al unei curbe, în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. ♦ Fig. Punct care face parte dintr-un sistem de unde staționare, în care una dintre mărimile variabile ale undei are mereu o valoare nulă. ♦ (Astron.) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. ♦ Loc sau centru geografic sau geologic, cu anumite caracteristici deosebite față de împrejurimi sau cu importanță deosebită față de alte centre sau locuri asemănătoare. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sînt așezate construcții hidrotehnice și de unde pleacă arterele de transport respective. 6. Fig. Senzație de înecăciune, de sufocare a celui cuprins de o emoție sau de o enervare puternică (pe care încearcă să și-o stăpînească). Mi se așază... un nod în gît – și nu mai pot să vorbesc. SAHIA, N. 50. Nodul ce-l gîtuia îi dispăruse. BUJOR, S. 32. ◊ Expr. A înghiți noduri = a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință etc. Îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260. A înghiți cu noduri = a mînca în silă (fiind supărat), a mînca fără poftă. 7. Fig. Punct esențial, fundamental, de care depinde soluționarea unei probleme. Aici e un nod al chestiunii. BARANGA, I. 209. ◊ Expr. Nod gordian = problemă încurcată, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. A tăia nodul gordian v. tăia. 8. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. Ce viteză avem?... – Cred că 20 de noduri pe oră! SEBASTIAN, T. 94.

gâltan, gâltanuri, gâltane, (gâtlan, gătlan), s.n. – (anat.) 1. Esofag, gât. 2. „Mărul lui Adam”; poama lui Adam (Ieud), nodul de la grumaz (Petrova), ciontu’ grumazului (Vad), (ALRRM, 1969: 96): „Iar unu’ mai hoțoman / Haț! găina de gâltan” (Bilțiu, 1990: 60). ♦ (onom.) Gâltan, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui gâtlan, din gâlt „gât, gâtlej” (< sl. glǔtanu) + suf. -an (MDA); din sl. glǔtanu (Șăineanu).

MĂRUL-LUI-ADAM s. (ANAT.) (pop.) nodul gîtului.

nodul gîtului s. v. MĂRUL-LUI-ADAM.

gârcălod sn [At: GR. BĂN. / V: (reg) ~cliod, ~rgă~ / Pl: ~uri / E: gârclan + -nod] (Ban) 1 Mărul lui Adam. 2 (Îf ~rgă~) Beregată.

nod sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nodus] 1 Loc unde se leagă două fire, două fâșii de pânză, două sfori etc. ca să țină strâns împreună. 2 Loc în lungul sau în capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strâns tare Si: (rar) nasture (5). 3 Legătură obținută prin înnodare. 4 (Îla) În ~uri Încâlcit. 5 (Îe) A lega paraua cu zece ~uri A fi foarte zgârcit. 6 (Îe) A lega pe cineva ~ A lega pe cineva foarte strâns. 7 Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu o milă marină (1852 m) pe oră. 8 (Pan) Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor. 9 (Pan) Punct pe unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer Si: ciot, ochi. 10 (D. cereale; îe) A da în ~uri A crește. 11-12 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) ~ (sau rar ~uri) în papură (A căuta sau) a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 13-14 (Îae) (A căuta sau) a găsi cuiva motiv de învinuire pe nedrept. 15 Porțiune mică, rotundă, cu structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scândură, reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. 16 (Atm; îvp) Articulație a degetelor. 17 (Atm; înv; pex) Membru. 18 (Înv; pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă Si: (îvp) mădular. 19 (Atm; Ban) Gleznă. 20 (Atm; Trs) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă Si: (reg) nodeu (2). 21 (Atm; îs) ~ vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. 22 (Atm; îs) ~ul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam. 23 (Atm; pop; îs) ~ul curului Coccis. 24 (Mpp) Nodul (1). 25 (Mpp) Tumoare. 26 (Pop) Gâlcă de natură patologică. 27 (Pop; pex) Bătătură. 28 (Reg) Cocoloș de mămăligă sau de aluat. 29 (Reg) Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte Si: (reg) măciulie. 30 (Reg) Măsea. 31 (Fig; șîs ~ în gât, în gâtlej) Senzație de sufocare, de greutate în respirație. 32 (Îe) A înghiți (cu sau la) ~uri sau a înghiți ~ul A suporta cu necaz, cu amărăciune, o umilință, fără a spune nimic. 33 (Îae) A înghiți cu mare greutate din cauza unei neplăceri, supărări etc. 34 (D. mâncare; îe) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu ~uri A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, emoții etc. 35 (Reg; îe) A trăi cu ~uri fripte A nu avea ce mânca. 36 (Reg; pex; îae) A muri de foame. 37 (Îe) A-i sta ~ sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. 38 (Pan; udp „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație. 39 (Îs) ~ de cale ferată Punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. 40-41 (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. 42 (Gmt) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 43 (Chm) Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. 44 (Fiz) Domeniu dintr-un câmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale câmpului are mereu o valoare nulă. 45 (Ast) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 46 Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. 47 (Îs) ~ hidroenergetic Centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). 48 (Rar; fig) Adunare mare de oameni, de obiecte etc. 49 (Rar; fig) Aglomerație. 50 (Înv; fig) Legătură de prietenie. 51 (Înv; fig) Relații între două sau mai multe persoane. 52 (Înv; fig; pex) Căsătorie. 53 (art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 54 (art) Melodie după care se execută nodul (52). 55-56 (Pan; fig) Copil mic (și drăgălaș). 57 (Fig) Încurcătură. 58 (Fig) Dificultate care trebuie învinsă. 59 (Îs) ~ gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. 60 (Îe) A tăia ~ul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații, căreia nu i se poate găsi altă soluție. 61 (Reg; îe) A da de ~ A se afla la un moment dat în fața unei mari dificultăți. 62 (Reg; îe) A-i da (cuiva) necazul de ~ A-l copleși (pe cineva) necazurile. 63 (Fig) Punct culminant în desfășurarea conflictului unei opere literare. 64 Punct esențial de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. corectat(ă)

omușor [At: (cca 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 296 / V: (înv) omoș~, omș~, umș~, unș~, (îrg) ulm~, um~, uș~, (reg) m~ sn / Pl: (1-2) ~i, (3-4) ~oare / E: om + -ușor] 1-2 sm Omuleț (1-2). 3 sn Apendice cărnos situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale Si: uvulă, (reg) împărătuș, limburuș. 4 sn (Rar; determinat prin „mare”) Mărul lui Adam.

PORTRET (< fr. portrait) Descriere, în proză sau în versuri, în care sînt înfățișate trăsăturile fizice sau morale ale unei persoane. Portretul este folosit ca modalitate de individualizare în operele epice de sine stătătoare. Astfel de portrete le aflăm în scrierile din antichitate (Caracterele lui Teofrast), apoi în etapa clasicismului (Caracterele lui La Bruyère), iar în literatura noastră, Oameni cari au fost de N. Iorga. Portretul poate fi fizic, psihic sau moral. În portretul fizic sau prosopografia, predomină îndeosebi trăsăturile fizice (înfățișare, port, gesturi etc.). Ex. Portretul lui Petru cel Mare de I. Neculce, din Letopisețul țării Moldovei. „Iară împăratul era om mare, mai înalt decît toți oamenii, iară nu gros, rătund la față și cam smad, și care arunca cîteodată din cap fluturînd.” BUNICA Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aevea parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară, Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară. Căta la noi așa de blînd, Senină și tăcută, Doar suspina din cînd în cînd, La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. De câte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuînd-o-n mintea mea Duminecii prea sfinte. (ȘT.O. IOSIF, Poezii) În portretul psihic sau moral, denumit și ethopee, sînt înfățișate mai ales trăsăturile sufletești (calități, defecte, obiceiuri etc.). Ex. „Natura s-a sfiit să scadă prin chinurile și slăbiciunile bolii pe acel tînăr de șaizeci de ani, voinic, frumos, sigur, vesel – tot numai siguranță și energie – care era, pentru noii prieteni care-l vedeau des, ca și pentru prietenii cei mai vechi și poate nu din cei mai răi, Ioan Luca Caragiale... Acest om cu impresionantul glas de impunere a credințelor și capriciilor sale, cu gesturile stăpînitoare, zguduitoare, nimicitoare de genial actor, capabil de intenții ironice și de capricii rafinate.” (N. IORGA, Oameni cari au fost) Ethopeea este folosită adesea șt ca procedeu stilistic și în retorică. Ex. Dezvăluirea degradării morale a lui Calilina: „Într-adevăr a fost vreodată în vreun om atîta putere de seducție a tinereții, cît a fost de mare în acesta? El care, în chip prea nerușinat, îndrăgea pe unii, ajutora în chip nespus de criminal amorul altora, promitea unora rodul pasiunilor lor, altora moartea părinților lor, nu numai instigîndu-i, dar chiar ajutîndu-i.” (Cicero, Catilinara a II-a) Uneori, într-un portret sînt îmbinate și trăsăturile fizice și cele psihice, rezultând portretul integral. Ex. Clasicul portret al lui Ștefan cel Mare din Letopisețul țării Moldovei de Gr. Ureche. „Fost-au acest Ștefan vodă om nu mare de stat, mînios și degrab vărsătoriu de sînge nevinovat: de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrilea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gîndeai, acolo îl aflai.” Prin extensiune, obiectul portretului îl mai pot forma și animalele (portretul animalier). Ex. Portretul Pisicuței din În munții Neamțului de C. Hogaș „Parcă-o văd și acum; castanie peste tot, cu botul mic și cu nările largi, cu capul fin și tăiat pe niște linii dulci și bine hotărîte, cu ochii negri, mari și vioi, cu coama bogată, cu gîtul gros și puternic, cu pieptul lat, cu trupul sprinten și subțire, cu șoldurile largi, cu piciorul fin și nervos, cu copitele mici și ușor înclinate, Pisicuța mea avea mai mult înfățișarea unul lucru de artă, decît a unui cal de ham.” Un exemplu de portret animalier în versuri este acela al libelulei din Rapsodii de toamnă de G. Topîrceanu: „Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Juvaer de smalț și aur, Cu sclipiri de platină...” În afara portretului individual, portret în care-i zugrăvită o singură persoană, există și portretul colectiv sau caracterizarea, portretul unui grup, al unei colectivități, cu caractere comune, caracterizare ce poate fi realizată fie prin zugrăvirea unei întregi categorii de ființe în ceea ce privește trăsăturile comune caracteristice (Negustorii de altădată de N. Iorga), fie un singur individ ca tip reprezentativ al colectivității (Românul de Alecsandri, Fiziologia provințialului de G. Negruzzi etc.). O altă formă a portretului și a caracterizării este caricatura, deformare intenționată, ca și în pictură și desen, a portretului unei persoane, în care trăsăturile mai izbitoare, îndeosebi defectele, sînt exagerate, în tendința de a stîrni rîsul cititorului. Ex. „Soțul lui Carmen era înalt, slab, plat – păpălugă -, cu degete prea lungi și dinți prea mari – de cal -, cu ochii albaștri, spălăciți și bulbucați, cu păr țepos de un blond mort de pui plouat, cu nas pornit parcă să împungă, roș ca venit din ger popesc, eu gura pungită, bărbie teșită, gît de pasăre picioroangă, excaladat de un melc de bulbucătura mărului lui Adam, cap țuguiat, urechi lălîi. Bereta bască parcă afirma o pretenție juvenilă, ștrengărească, bufonizînd și mai intens capul care ar fi putut purta pe umeri o chivără de hîrtie, un fes de eunuc sau o scufă cu clopoței și zulufi multicolori.” (Din Arca lui Noe de IONEL TEODOREANU) Asemeni autoportretului pictural, și în literatură apare autoportretul, frecvent în proză, mai puțin folosit în versuri, în care autorul ne înfățișează propriile-i trăsături fizice și psihice, uneori cu o nuanță de umor. Ex. de autoportret în proză: „Știu că eram atunci un băiet sfrijit, prizărit și fricos și de umbra mea...” (ION CREANGĂ, Fragment de biografie) Ex. autoportret în versuri: AUTOBIOGRAFIE POSTUMĂ Cît mi-am purtat prin lumea voastră pasul, Povestea-mi fu povestea tuturora: Născut la anul, luna, ziua, ora... Și mort la anul, luna, ziua, ceasul... Mușteți și barbă, rare. Fruntea, nasul Și gura – potrivite. Prea sonora Și fastuoasa muză, mi-a fost sora; Parnasul, – patrie... și cal, Pegasul. Nu mai rămîne nici o îndoială C-am suferit mereu de plictiseală Ca un englez cu splina ostenită... Și-așa m-am vînturat ca o nălucă Miop și slut, cu haina-n veci cernită; Iar semn particular, – purtam perucă. (M. CODREANU, Cîntecul deșertăciunii)

poamă sf [At: PSALT. HUR. 1^v/13 / Pl: ~me / E: ml poma] 1 Fruct comestibil al arborilor fructiferi. 2 (Pgn) Fruct al oricărei plante. 3 (Îs) ~ acră Persoană urâcioasă, cicălitoare și rea. 4 (Reg; îc) ~-boierească Coacăză. 5 (Reg; îc) ~me-de-runc Zmeură. 6 (Reg; îc) ~ (sau ~me)-de-pământ Cartof (Solanum tuberosum). 7 (Mol; îrg; lsg csc; șîs ~ de struguri, ~ din vie, ~ de vie) Strugure. 8 (Bot; reg; pex) Viță de vie (Vitis). 9 (Reg; spc) Prună. 10 (Buc; reg) Fragă. 11 (Lpl) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare speciale și păstrate pentru iarnă. 12 (Spc; reg; mpl; șîs ~ de strugure) Stafidă. 13 (Atm; Trs; Mar.; șîs ~ma lui Adam, ~ma grumazului, ~ de la grumaz) Mărul lui Adam. 14 (Atm; reg; îs) ~ma obrazului Pomeți. 15 (Fig) Persoană lipsită de seriozitate și de caracter. 16 (Fig; pex) Om de nimic Si: derbedeu, haimana. 17 (Fig; pex; d. oameni) Desfrânat. 18 (Spc) Femeie de moravuri ușoare, imorală, ușuratică. 19 (Pex) Fapt lipsit de trăinicie, de seriozitate, care nu prezintă garanție. 20 (Bot; reg; îc) ~ma-câinelui Verigar (Rhamnus cathartica). 21 (Bot; reg; îac) Lăsnicior (Solanum dulcamara). 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopopon dubius major). 23 (Bot; reg; îac) Mutătoare (Bryonia dioica). 24 (Bot; reg; îc) ~me-de-runc Zmeur (Rubus idaeus). 25 (Bot; reg; îc) ~ma-vulpii Dalac (Paris quadrifolia). 26 (Bot; reg; îac) Mărul-lupului (Aristolochia clematitis). 27 (Bot; reg; îc) ~ma-momiței Vuietoare (Empetrum nigrum). 28 (Bot; reg; îc) ~mele-mâței Arăriel (Cynoglossum officinale). 29 (Reg; îc) ~ma-șoarecelui Plantă nedefinită mai îndeaproape. 30 (Bot; reg; lpl) Coacăz (Ribes rubrum).

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

MĂR² s. n. I. (Bot.) 1. Fructul mărului¹ (1). Că iaste un feal de meare pline de sîmburi. ST. LEX. 173^r/16. Un măr au dus lui (a. 1 713). GCR II, 2/32. Unde ți-i mărul care ți l-am trimis? ... L-am măncat (a. 1 760). id. ib. 73/36, cf. 97/21. Se află și roade. . . , pere, mere (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168/6. Trei păzitori. . . păzea cu privire A merelor rumenire. BĂRAC, ap. GCR II, 174/24. Uscarea merelor. . . pentru. . . iarnă. PAMFILE, I. C. 239, cf. 445. Iau cîte un coș cu nuci, ori cu mere. . . pe cari le împart copiilor. id. S. T. 64. Pe o bandă rulantă se scurg necontenit merele. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 820. D-așa-i rîndul fetelor, Cumu-i rîndul merelor; Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 428, cf. ȘEZ. I, 128, II, 197, III, 13. Anu ăsta s-o făcut puține mieră. ALR II 3 018/2. Merele se strică unul de la altul sau merele putrede strică pe cele bune. ZANNE, P. I, 215, cf. 216. Merele frumoase adesea-s vermă- noase sau din afară măr frumos și-nlăuntru găunos (= aparențele înșală). Cf. id. ib. 215. I-a picat măru-n mînă și nu știe cum să-l ducă la gură sau nu-l taie capul nici cît două mere degerate, se spune despre un om prost. Cf. id. ib. II, 37, PAMFILE, J. II,153. Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții). Cf. ZANNE, P. I, 216. Cînd o face plopul mere și tînjala viorele (= niciodată), id. ib. 257. ◊ (Ca termen de comparație) Si de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, EMINESCU, O. I, 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. id. N. 51. Eram sănătos ca mărul. RETEGANUL, P. I, 24. Du-te bade sănătos Ca un trandafir frumos, Ca un măr putregăios Ce pică jos și putrezește, Nimănui nu trebuiește. ȘEZ. I, 9. ◊ (Cu determinări care indică specia) Mere albe de vară, mere albuțe, mere ariuși, mere de ale aurului, mere de aur, mere barze, mere bădești, mere bâlățești, mere băncești, mere beci, mere blăjești, mere bocane, mere bolunde, mere bostăcănoase, mere bostănești, mere botanice, mere botu-oii, mere bulzănești, mere bulzeștene, mere bunebrut, mere burdaie, mere busuioace, mere buturețe, mere călugărești, mere cărigate, mere cărigoase, mere de ceapă, mere cepești, mere cernite, mere cisnădești, mere cínești, mere clocotici, mere coacăză, mere coadeșe, mere cocane, mere cocoșete, mere codești, mere colnice, mere crecinești, mere crețești, mere cucurbetarițe, mere culduci, mere domnești, mere de dulceți, mere domnicele, mere dulci, mere dulci neultuite, mere dulci domnicele, mere dulcii, mere dulcuțe, mere dumitrești, mere făinoase, mere fontoșe, mere furnicărești, mere geogenești, merede gheață, mere ghețoase, mere giurgenești, mere de glajă, mere grase, mere grănițărești, mere gurguiești, mere gurguiete, mere gușate, mere hațegane, mere hilerți, mere iepurești, mere iernatece, mere ionatane, mere încenușate, mere îndungate, mere jujinești, mere ledere, mere leșești, mere luncănești, mere lungurețe, mere lupești, mere mălăiețe, mere de mătasă, mere măzăratece, mere merinești, mere mistreț, mere mocănești, mere motroane, mere muntenești, mere muntenești rotunde și coadișe, mere mustoase, mere mușcătariț, mere mușcotai, mere nevestești, mere noroance, mere oarzăne, mere orășenești, mere orzești, mere orzii, mere panabrici, mere paradise, mere pariși (sau parișe), mere parmen, mere paștile, mere patulate, mere părădăi, mere pătate, mere pătule, mere pere, mere pestrițe, mere pietroase, mere pietrușele, mere pipărate, mere plotogoase, mere pogăci, mere poinice, mere popești, mere posade, mere posapete, mere posmăgele, mere răducănești, mere răpănoase, mere rîioase, mere rîncede, mere roșii, mere roșioare, mere roșiuță, mere rotate, mere rotilate, mere rotilate rotunde, mere rotoghele, mere rotunjoare, mere de sadă, mere sarbede, mere sălcii, mere de sămînță, mere sănasă, mere săvăiești, mere scorțoase, mere sîmzenești, mere sterpe, mere strugurii, mere sunătoare, mere sure, mere șiculane, mere tari, mere tămășești, mere tirchișetafle, mere tirole, mere de toamnă, mere tomăiești, mere tomnatice, mere trotuș, mere tufoase, mere turtișe, mere țărcești, mere țigănești, mere de ultoaie, mere ungurești, mere unse, mere urdașe, mere ursești, mere de vară, mere văratice, mere vărgate, mere verișoare, mere verzi, mere verzi de iarnă, mere viești, mere vinete, mere vinoase, mere vioase, mere voievodești, mere zmeure. ◊ Măr pădureț v. p ă d u r e ț. Măr dulce v. d u l c e. ❖ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face pe cineva) măr sau a lăsa (pe cineva bătut) măr = a bate foarte tare (pe cineva). Să ți-l calc eu supt picioare, Să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I, 113/25. Lipsești de-aice, Că-ți sar de păr, Și te bat măr. ALECSANDRI, T. 393. L-au lăsat măr și s-au dus fiecare la treaba sa. CARAGIALE, O. IV, 162. Domnul Nae, bătut măr, scăpă din mîinile lui. DR. IV, 731. Își zise c-ar fi trebuit sâ-l bată măr pe Baciu. REBREANU, I. 278. Fira a fost luată de mama ei și bătută, acasă, măr. PAS, Z. I, 125, cf. CIAUȘANU, GL., com. din PIATRA NEAMȚ. Mărul discordiei = pricina, obiectul neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. DICȚ. Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gîtului ; (popular) nodul gîtului. Cf. LB, BIANU, D. S. 409. În acest gît firav, mărul lui Adam făcea mișcări convulsive, ca o ființă cu viață proprie. SADOVEANU, O. XI, 448. Buzele groase ale lui Traian albiseră și mărul lui Adam i se urca și cobora spasmodic. T. POPOVICI, SE. 22, cf. PAMFILE, J. I, 137. (Învechit și regional) Merele obrazului - umerii obrajilor ; pomeții. Lungăreț la merile obrazului. DOSOFTEI, ap. TDRG, cf. MARIAN, NA. 55, ALRT II 25. (Prin Ban.) Mâru palmei (sau de la palmă) = podul palmei. ALR II 2 176/29, cf. 2 176/36. 2. (Regional, de obicei în sintagma măr de pămînt.) Cartof. Cartoflele vor trebui prășite mai totdeauna de 2 ori în această lună, iar moșinoaiele se fac cînd încep a se întinde vițele, pe care să fac merile de pămînt. I. IONESCU, C. 102/25, cf. BIANU, D. S. 142, DR. V, 561. Barabulele se mai numesc la români: cartofi, . . . napi de pămînt, alune de pămînt, mere, pere, boabe. ȘEZ. IV, 44. 3. C o m p u s e: (regional) măr-de-pămînt = nap porcesc (Helianthus tuberosus). Cf. LB, BRANDZA, FL. 272, PANȚU, PL. ; măr-gutuie = gutuie. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNIK-BÎRSEANU, D. 162 ; măr-paradis = roșie. Cf. POLIZU ; măr-de-țitron = lămîie. ARH. SOM. XXIII, 462 ; măr-de-stejar = gogoașă-de-ristic. Felul cum va fi vremea peste an se poate afla și după viermele care de obicei se află în merele sau gogoașele-de-stejar. PAMFILE, S. T. 44. II. (De obicei art. ; și în sintagmele de-a-mărul putred. H II 32, IV 159, măr sub căciulă, PAMFILE, J. II, 119) Numele a diferite jocuri de copii care se joacă cu mere² (I 1). Cf. PAMFILE, J. I, 59, II, 96, 119. – Pl.: mere. – Și: (regional) máră (TDRG, LEXIC REG. 54) s. f., mer (DR. VIII, 32) s. n., (neob șnuit) meáră (COSTINESCU) s. f. – Lat. melum.

ciont, cioante, s.n. (reg.) 1. Os, ciolan: „Ni, măi, dar ce fel de câine-i aiesta că nu-i trebuie ciontul? Că doar alți câini bucuroși rod cioantele” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 43). 2. (în expr.) Ciontu' de la grumaz = mărul lui Adam; gâltan. 3. (în expr.) A pune ciontu la treabă = a se strădui: „Nu vre' pune ciontu a trudi” (Grai. rom., 2000). 4. (adv.) Bocnă, tare, în expr. înghețat ciont. ■ (onom.) Cionte(a), nume de familie în jud. Maram. ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din magh. csont „os” (MDA).

arbore sm [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 190, ap. HEM 1481 / V: ~or, ~bur, ~bure / Pl: ~ri / E: ml arbor] 1 Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt, puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană Si: copac, pom. 2 Schemă în formă de arbore (1). 3 (Reg; îc) ~le-vieții Tuia (Thuja occidentalis). 4 (Fig; îs) ~le vieții Schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. 5 (Med; îas) Secțiune a cerebelului înfățișând o structură ca de arbore (1). 6 (Reg; îc) ~-puturos Cenușer (Ailanthus altissimo). 7 (Reg; îc) ~-de-pâine Plantă lemnoasă din familia curcubitaceelor, al cărei fruct fiert sau copt are gust de pâine (Artocarpus incisa). 8 (Îc) ~-de-cacao Plantă lemnoasă tropicală, cultivată pentru fructele din care se obține cacao (Theobroma cacao). 9 (îc) ~-de-cafea Plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Asiei și Africii, cultivată pentru fructele ei din care se obține cafea (Coffea arabica). 10 (Îc) ~-de-cauciuc Plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis). 11 (Reg; îc) ~-de-Iudea (sau ~le Iudei, ~le lui Iuda) Plantă din familia leguminoase (Cercis siliquastrum). 12 (Mol; îc) ~-schinoșel Măr pădureț (Malus sylvestris). 13 (Mrn; îs) ~le mare Catargul principal. 14 (Mrn; îs) ~ mic Trinchet. 15 (Îs) ~ genealogic Reprezentare sub forma unui arbore (2) a filiației membrilor unei familii (aristocratice). 16 (Îs) ~ enciclopedic Tablou al cunoștințelor omenești sub formă de arbore (2). 17 (Chm; îs) ~ de plumb (sau al lui Saturn) Grupare (arborescentă) de mici cristale de plumb, formată în jurul unei lame care a fost cufundată într-o soluție de sare de plumb. 18 (Med; înv; îs) ~rul circulator Sistemul sanguin. 19 (Fig; îs) ~le cunoașterii binelui și răului Mărul din Rai ale cărui fructe au fost interzise lui Adam și Eva. 20 (Mec) Organ de mașină care primește și transmite o mișcare de rotație Si: axă, fus. 21 (Mec; îs) ~ motor Arbore (20) care transmite mișcarea de rotație de la motor la sistemul antrenant. 22 (Mec; îs) ~ cotit Arbore (20) cu unul sau mai multe coturi, care primește de la una sau mai multe biele o mișcare de rotație, pe care o transmite unui sistem antrenat Si: vilbrochen.

pom sm [At: CORESI, EV. 50 / V: (reg) ~n / Pl: ~i / E: ml pomus] 1 (Determinat prin „fructifer”, „roditor”, etc.) Arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile. 2 (Pgn) Arbore. 3 (Reg; îs) ~ sălbatic (sau nealtoit, rău) Portaltoi. 4 (Fam; îe) A fi în ~ A fi fără bani. 5 (Fam, îae) A fi într-o situație dificilă, fără ieșire. 6 (Bot; reg; îc) ~-alb (sau ~ul-raiului) Lămâiță (Philadelphus coronarius). 7 (Bot; reg; îc) ~ul-vieții Tuia (Thuja occidentalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-de-mandulă Migdal (Amigdalus communis). 9 (Bot; reg; îc) ~-jitraiu Dud (Morus alba). 10 (Bot; reg; îc) ~ul-cotei Gutui (Cydonia oblonga). 11 (Bot; reg, îc) ~-nărod Cenușer (Ailanthus altissima). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-ursului Scoruș (Sorbus aucuparia). 13 (În religia creștină; îs) ~ vieții, ~ raiului, ~ cunoștinței binelui și răului Măr¹ din mijlocul raiului, ale cărui fructe erau interzise lui Adam și Evei. 14 (Îs) ~ de Crăciun, sau ~ de iarnă Brad sau alt conifer împodobit cu bomboane, jucării, lumânări, beteală etc, cu care se decorează casa cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou. 15 (Reg; șîs ~ul mortului, ~ul raiului) Brad, copăcel sau ramură cu fructe, covrigi, colaci, zaharicale etc., purtat înaintea cortegiului mortuar și ale cărui podoabe sunt date de pomană după înmormântare. 16 (Reg; prc; îas) Colac în formă de cruce care se dă de pomană pentru cei morți. 17 (Pop; șîs ~de cununie, ~ul ospățului, ~ cu turte) Ramură de măr¹, brad etc. sau brad, copăcel etc., încărcați cu podoabe și folosiți în ceremonialul nunții. 18 (Bot; pop; prc) Prun (1) (Prunus domestica). 19 (Reg; îc) ~-alb Varietate de prun cu fructe albe și gustoase. 20 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 (Reg; art) Melodie după care se execută pomul (20). corectat(ă)

MĂR² mere n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum

măr² [At: ST. LEX. 173r/16 / V: (reg) mară sf mer, (nob) meară sf / Pl: mere / E: ml melum] 1 sm (Bot) Fruct al mărului¹ (1). 2 av (Îe) A bate (sau a face) ~ sau a lăsa (bătut) ~ A bate foarte tare pe cineva. 3 sm (Îs) ~ul discordiei Obiect al neînțelegrii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 4 sm (Îs) ~ul lui Adam Parte proeminentă a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului Si: (pop) nodul-gâtului. 5 sm (Îvr; îs) Merele obrazului Pomeți ai obrajilor. 6 sm (Ban; îs) ~ul palmei (sau de la palmă) Podul palmei. 7 sm (Reg; îc) ~ de pământ Cartof. 8 sm (Bot; reg; îc) ~-de-pământ Nap porcesc (Helianthus tuberosus). 9 sm (Bot; reg; îc) ~-gutuie Gutuie. 10 sm (Bot; reg; îc) ~-paradis Roșie. 11 sm (Bot; reg; îc) ~-de-țitron Lămâie. 12 sm (Bot; reg; îc) -de-stejar Gogoașă-de-ristic. 13 sm (Reg; îs) de-a ~ul putred, ~ sub căciulă Diferite jocuri de copii care se joacă cu mere² (1).

paradis sn [At: DRLU / V: (reg) ~iz / Pl: ~uri / E: fr paradis, ger Paradies] 1 (Rel) Grădină fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ar ajunge după moarte sufletele oamenilor fără păcate Si: eden, rai. 2 (Îc) Măr-~ Varietate de măr nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îla) De ~ Splendid. 4 (Șfg) Peisaj foarte frumos. 5 Loc splendid, care oferă cele mai bune condiții de trai, de dezvoltare spirituală etc. 6 Ceea ce încântă privirea, sufletul. 7 Fericire supremă. 8 (Trs) Șotron. corectat(ă)

FLUTURE. Subst. Fluture, fluturaș (dim.), fluturel, lepidopter. Albiliță, fluture-alb, fluture-de-varză, nălbar; aripa-gîștei; bombyx; cap-de-mort, capul-morților, capul-lui-Adam, strigă, buha-ciumei; falenă; fluture-de-mătase; fluture-inelat; inelar; fluture-roșu, ochiul-păunului, păun-de-noapte; mărgica-cucului, somnișor, buhoci; molie; molia-albinelor, găselniță; molia-stupilor; molia-merelor; molia-strugurilor; porumbac; răchitar, sfredeluș (sfredelușul-lemnului); strelici (reg.); strigoiaș; urzicar. Insecte lepidoptere, lepidoptere. V. insectă.

Fructul oprit – E legendarul măr din „arborele cunoștinței”, pe care, după cum povestește Biblia, în cartea Genezei (cap. III, v. 1-24), Dumnezeu l-a interzis omului. Șarpele a ispitit-o însă pe Eva să guste din fructul oprit. La rîndul ei, Eva l-a îndemnat pe Adam. Amîndoi au căpătat astfel conștiința goliciunii lor și au început să-și acopere trupurile. Fiindcă nu i-au ascultat cuvîntul, Dumnezeu i-a izgonit din paradis, pedepsindu-i să rătăcească pe pămînt și să-și cîștige pîinea cu sudoarea frunții. Fructul oprit a devenit o expresie pentru un lucru de care nu-ți este îngăduit să te atingi. BIB.

ADAM npr. m. 1 proverb De cînd cu moș ~, de multă vreme, din vremurile de demult; neam de pe ~, rudenie foarte îndepărtată; a se lipsi de ceva ca ~ de raiu, a fi lipsit de un lucru din vina sa; ce faci, ~e? sau veniși, ~e? se zice celui pe care nu l-ai văzut de mult ¶ 2 🫀 Mărul lui ~, nodul gîtului.

MĂRĂCINE s. m. 1. Nume dat mai multor plante cu spini sau ghimpi: a) (prin Dobr., și în sintagma mărăcine negru, H II 289) porumbar (Prunus spinosa). GRECESCU, FL. 195, cf. 741, PANȚU PL. b) (prin Transilv si în sintagma mărăcin alb, BRANDZA, FL. 539, PANȚU , PL.) , păducel (Crataegus monogyna). GRECESCU, FL. 220, PANȚU, PL. ; c) (regional) măceș (Rosa canina) (Breaza-Făgăraș). ALR I 1 909/174 ; p. g e n e r. orice plantă cu spini sau ghimpi ; p. r e s t r. ghimpe, țeapă, spin al acestor plante. Încungiurară-mă. . . și aprinserâ-se ca focul în mărăcini. CORESI, PS. 329/4, cf. id. EV. 3. Cine va curăța de spini (mărăcini MUT.) pămînt striin? PRAV. 336. Iară lui Adam zise: . . . mărăcini și ciulini va răsări ție. BIBLIA (1 688), 3¹/37, cf. 54²/54. Pămîntul ni l-au sămănat cu mărăci. MOLNAR, RET. 90/18. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Plugarul bun.. . curăță de mărăciuni țearina sa. NEGRUZZI, S. I, 8. Rochia i se prinsese de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. Ciobanul se făcuse mititel lîngă un mărăcine înflorit. ISPIRESCU, L. 247, cf. 236. Iepurele goni nebun de frică și se pierdu-ntr-un tufiș de mărăcini. SANDU-ALDEA, U. P. 179, cf. CANDREA, F. 380. Tîrnul este de obicei un spine sau un mărăcine tare și crenguros. PAMFILE A. R. 211, cf. id. VĂZD. 22. Sub licăririle de afară descoperii acolo un morman de mărăcini uscați. GALACTION, O. 81. Cel mai înalt rămîne mărăcinul. SIMIONESCU, FL. 176. Nu se așteaptă să găsească călugări care cresc și trăiesc pe-aici ca niște mărăcini. SADOVEANU, O. IV, 145. Se oprește, se uită la mărăcine, își mută căciula de pe o ureche pe alta. STANCU, D. 47. Cunosc un domn revizor care s-a ascuns două săptămîni în mărăcini. DAVIDOGLU, O. 89. Mărăcinii îi îi sfîșies ciorapii și îi jupoaie pielea picioarelor. V. ROM. iunie 1 954, 129. Frunză verde mărăcine, nimic nu se prinde de mine. ALECSANDRI, P. P. 243, HODOȘ, P. P. 68, 189. Și să-l duc colea-n grădină, La tufă de mărăcină. JARNIK-BÎRSEANU, D. 495. Că nădejdea de la mine, Tot ca sîrma de subțire, Cînd o pui pe mărăcine, Bate vîntul, nu se ține. ȘEZ. I, 237. Frunză verde mărăcine, Mărule, mă sui în tine, Din tine mere să fur. ib. VIII 29, cf. MAT. FOLK. 738. Rău-i, Doamni, pin streini, Ca discult pin mărăsuni. GRIUL, I, 307, cf. ALR I 673/125, 160, 170, 837, 840. Focul cînd s-aprinde pîn mărăcini uscați arde și pe cei verzi. ZANNE, P. I, 176. Cine se atinge de mărăcini, nevătămat nu scapă. id. ib. 209. Cu un mărăcine numai, nu poți îngrădi. ib. id. Dintr-un răsur iese și trandafir și mărăcine. PANN, P. V. I, 68/8, cf. ZANNE, P. I, 272. Pe mărăcine struguri nu cresc. MAG. IST. IV 364, cf. ZANNE, P. IX, 487. Ciută mare șade-n cale Și așteaptă carne moale (Mărăcinele). GOROVEI, C. 222. Iarbă de mărăcine v. iarbă. E x p r. A sta (ca dracul) pe mărăcini = a nu-și găsi astîmpăr, a fi foarte nerăbdător (să plece). Cf. COSTINESCU, ZANNE, P. VI, 610. Stăteai pe mărăcini, să se facă ziuă mai repede, ca să ajungi acasă. PAS, Z. I, 234. (Rar) A călca (ca) pe mărăcini = a păși încet, nesigur, sfios. cf. COSTINESCU, ZANNE, P. II, 511. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău, în neînțelegere (cu. . .) Nu poți trăi nici în sat; Nici în sat, nici în vecini, Trăiești ca pe mărăcini. BIBiCESCU, P. P. 177. (Umblă) parcă treieră la mărăcini, se zice despre cel nevolnic sau neajutorat, care nu reușește să ducă un lucru la bun sfîrșit. Cf. PANN, P. V. I, 102/13, ZANNE, P. II, 788. ◊ Fig. (Învechit ; la pl. ; de obicei urmat de determinări în genitiv) Mărăcinii ai iubireei de argint. CORESI, EV. 291, cf. 311. Mărăcinii ceia ce dăriea sfintele icoane, den rădăcină-i smulseră. MOXA, 381/19. Începu. . . a dezrădăcina toți mărăcinii necredinții. MINEIUL I (1 776), 10^vV2, cf. 92^r2/10. Dezrădăcinind din inimile oamenilor mărăcinii rătăcirii, au sădit pomul vieții. MOLNAR, RET. 43/7. ◊ (Ca epitet depreciativ dat unei persoane) Spune-i că m-am măritat. . . Dup-un sec de mărăcine, Ce mă bate-n toate zile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 182. Că-s fecior, nu mărăcine, Să mă iubesc cu oricine. id. ib. 372. Spune-i că m-am logodit. De te-o-ntreba după cine? Spune-i: dup-un mărăcine. BIBICESCU, P. P. 178. ♦ (La sg. cu sens colectiv) Mărăciniș. Pustiul vuiește, mărăciunea sună Pe tristul mormînt. C. STAMATI, P. 283. Să are cîmpurile. . . de spin și de mărăciune. HEM 1 626, cf. ALECSANDRI, P. P. 35. Să te duci să umbli. . . prin mărăcine și mătăcine. POP., ap. GCR II, 342. ♦ (Bot.) Compuse: (rar) mărăcine-de-mure = mur (Rubus). Cf. COSTINESCU ; (prin. Dobr.) mărăcinele-ciacîrtichine = (probabil) scai-galben (Centaurea solstitialis). Cf. H ii 289 ; (prin Transilv.) mărăcine-de-istrochie = (probabil) turtă, (Carlina acaulis). PĂCALĂ, M. N. 15. 2. P. a n a l. (Învechit, rar ; la pl., probabil) Numele unui instrument de tortură. V. c i u l i n. Chinuitu-l-au și i-au frecat trupul cu pînză de păr și l-au dat și în foc și i-au rănit tot trupul, tîrîndu-l pre mărăcini fără milă (a. 1 675). GCR I, 222/7. - Pl.: mărăcini. – Și: (regional) mărăcin s. m., mărăcină s. f., (învechit și regional) mărăciúne s. m. și (neobișnuit) f. – Lat. marrucina.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. A. III 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. A. I 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.