lovi vb. IV. I 1 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acțiunii) a da², a izbi, a trage, <pop.> a împunge, a păli². A lovit cu toporul în butuc pentru a-l despica. 2 intr. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii sau prin prep. „în”, care indică obiectul acțiunii) a bate, a izbi, a trânti, <înv. și reg.> a zupăi, <reg.> a șupi¹. Furios, lovește cu piciorul în ușă. 3 refl. (despre ape, valuri; cu determ. introduse prin prep. „de”, care indică țărmuri, diguri etc.) a bate, a se izbi, <înv. și reg.> a se clăti. Valurile mării se lovesc de țărmul stâncos. 4 refl. (recipr.), tr. (sub. sau compl. indică vehicule) a (se) ciocni, a intra, a (se) izbi, a (se) tampona, <rar> a se întreciocni, <pop. și fam.> a (se) pocni. Două mașini s-au lovit. Mașina a lovit o căruță. 5 refl. (despre ființe) <reg.> a se luși, a se plesura, <înv.> a se poticni, <fig.; înv. și reg.> a se ucide. S-a împiedicat și s-a lovit de perete. 6 refl. (despre oameni sau animale; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) a se împiedica, a se poticni, <reg.> a se scăpăta. S-a lovit de o piatră și a căzut. 7 refl. (înv. și pop.; despre ființe, stări, obiecte etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Aduce. Apropia. Asemăna. Asemui. Semăna². 8 tr., refl. (pop. și fam.; compl. sau sub. indică culori sau nuanțe ale unor obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, ale unor accesorii etc.) v. Armoniza. Asorta. Combina. Merge. Nuanța. Potrivi. 9 refl. (pop.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Asemăna. Asemui. Compara. Potrivi. 10 refl. (pop.; despre date, mărturii, realități, adevăruri etc.) v. Concorda. Corespunde. Potrivi. 11 refl. recipr. (înv.; despre oameni) v. Conveni. Împăca. Înțelege. Învoi. 12 refl. (înv.; despre oameni, popoare, țări, teritorii etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) v. Învecina. Mărgini II (predomină ideea de agresiune) 1 tr. (compl. indică ființe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) a izbi, a pocni, <înv. și reg.> a răzbi, <reg.> a toca, <înv.> a detuna, a jigni. Îl lovește în spate. L-a lovit de ușă. 2 tr. (compl. indică ființe) a atinge, a bate, <pop. și fam.> a chelfăni, a ciomăgi, a muștrului, <pop.> a surchidi, <fam.> a aranja, a cafti, <fam.; glum. sau iron.> a lămuri, <reg.> a cetlui, a cosorî, a găbji, a hicăi, a meci³, a morări, a murseca, a percea, a șciupăi, a șperge, a șupi¹, a târnosi², a toroipăni, a tuji¹, a tupăi, <înv.> a pozderi, <iron.> a omeni, <fig.; rar> a jintui, <fig.; pop. și fam.> a arcui, a școli, <fig.; pop.> a îmblăti, a molitvi, <fig.; pop.; glum.> a încărca, <fig.; fam.> a articula, a căpăci, a căptuși, a ferchezui, a jumuli, a măsura, a răfui, a regula, a scutura, a șterge, a turci, a țesăla, a umfla, <fig.; fam.; glum. sau iron.> a aghesmui, a altoi², a arde, a bărbieri, a blăni, a ciocni, a croi², a dezmierda, a freca, a încinge², a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a sorcovi, a târnui, <fig.; reg.> a dărăci, a îmblăni, a muchia, a oteși¹, <arg.> a ajusta, a apreta, a bubui, a bufi, a cardi, a ghidona, a înflori, a însemna, a înșuruba, a lăcui, a mardi, a nasoli, a ofili, a pardosi, a pisa, a prelucra, a șifona, a tencui. Nu lovi câinele, că nu are nicio vină! 3 tr. (compl. indică ființe sau părți ale corpului lor; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”, care indică instrumentul acțiunii) a izbi, a plesni, a pocni, <fam.> a dili, <reg.> a tufăi, <fig.; fam.> a blagoslovi, <fig.; fam.; glum. sau iron.> a sfinți¹, <fig.; reg.> a obli, <arg.> a dichisi, a vopsi. Te lovesc de nu te vezi, dacă nu te potolești! L-a lovit cu palma peste gură. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe) a (se) bate, a (se) izbi, <reg.> a (se) dicăsi. L-a lovit cu capul de perete. Se lovește cu pumnii în piept. 5 intr. (despre animale, mai ales despre cai și măgari) a arunca, a azvârli, a izbi, a zvârli. Calul nărăvaș lovește cu copitele. 6 tr. (milit.; compl. indică unități sau subunități militare) a ataca, a izbi, <înv. și pop.> a lua, <înv.> a tăia. Le-a fost lovită ariergarda. 7 tr. (despre arme, proiectile etc.; compl. indică ființe) a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi², a pocni, <pop.> a păli², a picni, <reg.> a tălăli, a tâlni. Glonțul l-a lovit în picior. 8 refl. (înv. și pop.; despre armate, popoare etc.) v. Bate. Lupta. Război³. 9 intr. (înv. și pop.; despre soare, foc etc.) v. Arde. Dogori. Frige. Pârjoli. 10 intr. (pop. și fam.; despre vânt) v. Bate. Sufla. Trece. 11 intr., tr. (înv. și reg.; despre unități de timp, elemente sau fenomene ale naturii, calamități etc.; compl. indică ființe) v. Ajunge. Apuca. Găsi. Prinde. Surprinde. 12 tr. (înv.; despre Divinitate, soartă, destin; compl. indică oameni) v. Bate. Pedepsi. 13 tr. (înv.; compl. indică obiecte, ființe, pământul etc.) v. Dogori. Încinge¹. Înfierbânta. III refl. (despre fructe, legume foarte coapte sau așezate unele peste altele) a se bate, a se bătuci, a se fleșcăi, a se muia, a se sparge, a se strivi, a se terciui, a se zdrobi, <pop.> a se cofleși, a se coleși, <reg.> a se chifligi, a se chirfosi, a se fleci, a se fleciui, a seflecui, a se meci³, a se motoci, a se pistosi, a se stârfoci, a se storci, a se storcoși, a se toflegi, a se toroști, a se zdroboli, a zdruci, <înv.) a se stropși. A scăpat sacoșa plină cu roșii și toate s-au lovit. IV fig. 1 refl. (mai ales despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică dificultăți, piedici etc.) a se confrunta, <fig.> a întâlni, a întâmpina. În viață s-a lovit de numeroase greutăți. 2 tr. (compl. indică oameni sau acțiuni, manifestări, creații etc. ale lor) a dăuna, a leza, a prejudicia, a vătăma, <fig.> a atinge, a păgubi. Un comportament ușuratic a lovit imaginea pe care cu greu și-a construit-o. 3 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, <fig.> a aspersa, a atinge, a împroșca, a leza, a răni, a stropi, a ulcera, <fig.; înv. și reg.> a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost lovit public, într-o emisiune televizată. 4 tr. (despre stări fizice; compl. indică ființe) a copleși, a covârși, a cuprinde, a podidi, a prinde, a răzbi, a toropi¹, <fig.> a ajunge, a birui, a doborî, a invada, a încolți, a înfrânge, a învinge, a năpăstui, a umple. Era gata să-l lovească somnul când a sunat telefonul. 5 tr. (compl. indică oameni) a frapa, a surprinde, a șoca, <fig.> a izbi. A lovit-o atitudinea lui. L-a lovit paloarea ei. 6 tr. (fam.; compl. indică atenția, privirea etc. cuiva) v. Atrage.

IZBI vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. v. lovi. 3. v. plesni. 4. v. trânti. 5. a repezi, a trânti. (A ~ ușa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 8. v. ciocni. 9. a se lovi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stânci.) 10. v. îmbrânci. 11. a (se) trânti, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 13. v. ataca. 14. v. zvârli.

IZBI vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. a lovi, (înv. și reg.) a răzbi, (reg.) a toca. (Îl ~ în cap.) 3. a lovi, a plesni, a pocni. (Acum te ~!) 4. a lovi, a trînti. (~ cu pumnul în masă.) 5. a repezi, a trînti. (A ~ ușa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 8. a se ciocni, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 9. a se lovi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stînci.) 10. a (se) ghionti, a (se) îmboldi, a (se) îmbrîncî, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg). a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~ atîta!) 11. a (se) trînti, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 13. (MIL.) a ataca, a lovi, (înv.) a tăia. (~ flancurile armatei inamice.) 14. a arunca, a azvîrli, a lovi, a zvîrli. (Calul nărăvaș ~ cu copitele.)

BATE vb. 1. a atinge, a lovi, (pop. și fam.) a muștrului, (reg.) a meci, a murseca, a toroipăni, (fam.) a chelfăni, a ciomăgi, (fig. și adesea glumeț sau ir.) a aghesmui, a altoi, a bărbieri, a freca, a îmblăti, a mîngîia, a mînji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a tîrnosi, a tîrnui, (arg.) cafti, a mardi. 2. a (se) izbi, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 3. a izbi, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 4. a bocăni, a ciocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (Cineva ~ la ușă.) 5. a bătători, a bătuci, a îndesa, a presa, (pop.) a pisa, (reg.) a dricui, a tăpși, a zbătuci, (Transilv.) a dripi, (fam.) a pisăgi. (~ pămîntul, zăpada.) 6. a se lovi, a se strivi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Fructele s-au ~.) 7. a făcălui, a freca, a slei. (~ fasolea, lintea.) 8. a freca, a glodi, a roade. (Mă ~ pantofii.) 9. (înv.) a semna. (~ monedă.) 10. a birui, a înfrînge, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (I-a ~ pe dușmani.) 11. a birui, a cîștiga, a izbîndi, a învinge, (înv.) a vinci. (A ~ în luptă.) 12. (SPORT) a dispune, a întrece, a învinge. (A ~ la puncte pe adversar.) 13. (MIL.) a se lupta, a se război, (înv.) a combate, a se oști, a se răgloti, a voinici. (S-a ~ mult cu dușmanul.) 14. a se întrece, a se lupta, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 15. a dăngăni, a suna, (prin Ban.) a zvoni. (~ clopotul la biserică.) 16. a palpita, a pulsa, a tăcăi, a ticăi, a tresări, a se zbate, a zvîcni, (rar) a zvîcîi, (reg.) a bîcîi, a tîcîti. (Inima ~ puternic.) 17. a sufla, a trece, (reg.) a vîntura. (Crivățul rece ~ peste sat.) 18. a trage. (Arma ~ departe.) 19. a pedepsi, (înv.) a certa, a oblici. (L-a ~ Dumnezeu.) 20. a luci, a lumina, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.)

A BATE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul să meargă. ~ peste obraji. ◊ ~ măr a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mâna cu cineva pentru a cădea de acord într-o tranzacție. Bătut în cap prost, țicnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicăli; a necăji întruna pe cineva. A-și ~ capul cu ceva a-și frământa mintea. ~ la ochi a atrage atenția; a fi suspect. A-și ~ gura degeaba (sau în vânt) a vorbi în zadar. A-și ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gândul (sau mintea) a se gândi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuți, a-l înfige în ceva etc.). ~ frișca. ◊ Bate fierul până-i (sau cât îi) cald acționează până nu-i târziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi ușor cu palma umărul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția sau pentru a-i arăta bunăvoința. 5) (toba, toaca etc.) A face să răsune. * ~ toba a răspândi zvonuri; a nu păstra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curăța de praf (lovind repetat cu un băț, cu bătătorul etc.). 7) (suprafețe, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept și neted; a bătători; a bătuci; a tăpși. 8) A lovi ca să cadă de pe copac. ~ nucile. ◊ ~ tactul (sau măsura) a marca tactul unei bucăți muzicale prin lovirea ușoară a unui obiect cu mâna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fără rost; a hoinări; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ~ câmpii a vorbi fără nici o legătură logică; a vorbi aiurea. ~ mătănii a face mătănii. 9) (la războiul de țesut) A presa cu spata firele de băteală. 2. intranz. 1) A lovi o dată sau repetat în ceva (la poartă, la ușă etc.). ~ la fereastră. ◊ ~ la ușa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a mișca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ◊ ~ din palme a aplauda. Cât ai bate din palme foarte repede, într-o clipă. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pământ; b) a se răsti; a porunci. ~ din buze a rămâne înșelat în așteptările sale. 3) (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (făcând stricăciuni în agricultură). 4) (despre vânt) A purta curenții de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critică) la ceva. 6) (despre inimă, puls) A-și intensifica bătăile; a se mișca neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvâcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre câini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hămăi; a lătra. 9) (despre Soare, Lună) A atrage cu razele, răspândind lumină, căldură. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul până într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanță de... /<lat. batt[u]ere

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].

BOCĂNI, bocănesc, vb. IV. Intranz. A bate sau a lovi în repetate rînduri cu un obiect tare în ceva. Se frămînta pe scaun, bocănea din picioare. CAMILAR, N. II 142. Adevărat, a întărit Neonii Roșea, bocănind cu cizmele în bătătura de lut. SADOVEANU, P. M. 15. După ce-și scutură cizmele, bocăni la ușă. DUNĂREANU, N. 24. Moș Vasile mai bocănește în chingi, cearcă tăria cîrmei și spune lui Toader să bage de seamă la cot. VLAHUȚĂ, O. AL. I 169. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Bocancii lui Eftimie... bocăneau izbindu-se de pietre. DUMITRIU, N. 242. Bocancii bocăneau rar, coborînd treaptă cu treaptă. CAMILAR, N. I 347. – Pers. 3 și: bocăne (TOMA, C. V. 216).

LOVI vb. 1. v. izbi. 2. a izbi, (înv. și reg.) a răzbi, (reg.) a toca. (L-a ~ la cap.) 3. v. bate. 4. v. plesni. 5. v. trânti. 6. (înv.) a (se) poticni. (S-a ~ tare la genunchi.) 7. a bate, a izbi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 8. a (se) bate, a (se) izbi. (Se ~ de toți pereții.) 9. v. ciocni. 10. a se izbi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stânci.) 11. a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul a ~ iepurele.) 12. v. ataca. 13. v. zvârli. 14. a se bate, a se strivi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Fructele s-au ~.)

bate v. (activ) 1. a lovi de mai multe ori: el bate pe toți; 2. a da lovituri: a bate la ușă; 3. a băga, a înțepeni lovind: a bate cuie, pari; a bate toba, a da un semnal lovind toba; fig. a bate șeaua, a ținti cu vorba, a face aluziune; 4. a da un tipar sau formă (lovind cu ciocanul): a bate fierul, bani; 5. a juca bătând cu picioarele; a bate hora, brâul; 6. a bătători, a străbate: am bătut toate drumurile; a bate podurile, a umbla fără căpătâiu; fig. a bate câmpii, a aiuri; 7. a învinge pe dușmani: Mihaiu bătu pe Turci; 8. a ataca, a bombarda: trei zile bătură cetatea BĂLC.; 9. a agita: mă bate cugetul (gândurile); a bate capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu cereri; 10. a incomoda (prin cădere continuă): soarele ne bătea în față; 11. a strica, a vătăma: bruma a bătut rău viile; 12. a pedepsi: Dumnezeu bătu pe Egipteni cu 10 plăgi; (în blesteme serioase sau glumețe): bată-l norocul! să-l bată Dumnezeu! ║ (neutru) 1. a se agita, a se mișca: a sufla (vântul), a palpita (inima), a suna (ceasornicul), a lătra la vânat (câinii); a bate la cap, a ameți, a se sui în cap (de băuturi sau de cărbuni); a bate la ochi, a face mare impresiune, a plăcea vederii; 2. a cădea cu sgomot: bate ploaia, piatra; 3. a ajunge până la, a străbate: cât bate pușca; 4. a da, a se apropia (de colori): bate în verde. 5. fig. (cu), a avea inclinațiune sau afecțiune: Luluța nu bate nicidecum cu Gulița AL. ║ (reciproc) 1. a se lupta: s’a bătut voinicește; 2. a se agita: lacul în tremur somnoros și lin se bate EM.; fig. a-și bate capul, a se frământa, a cugeta adânc: a-și bate joc, a râde de cineva, a face ceva rău și prost. [Lat. vulg. BATTERE = clasic BATTUERE].

TRÎNTI, trîntesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) un obiect, o povară etc.; a azvîrli. Trîntea cărțile cu mare zgomot. DUMITRIU, N. 38. Cînd ajunse acasă, trînti sacul jos. ISPIRESCU, L. 267. Paharul ce-l aveam în mînă, trîntindu-l pe masă, se sparse în bucăți. BOLINTINEANU, O. 379. Cobilița și-o trîntea, Iute-acasă se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 560. ◊ Expr. A trînti pe cineva la dubă (sau la închisoare, la gros, la temniță) = a băga la închisoare. De punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros! ALECSANDRI, T. I 117. Aș ieși și nu cutez, Că părinții mă păzesc, Și ei dacă mă găsesc, În temniță mă trîntesc. BIBICESCU, P. P. 71. ♦ Intranz. (În corelație cu alte verbe) A arunca lucrurile cu ciudă, a-și da drumul mîniei. Se miră că singur moșneagul nu trîntește și nu înjură. C. PETRESCU, S. 34. Baba... se sculă cu noaptea-n cap și începu a trînti și a plesni prin casă. CREANGĂ, P. 7. ♦ A culca (la pămînt), a doborî. Turcul sfîșie cămașa osînditului și-l trînti în genunchi cu pieptul pe proțap. GALACTION, O. I 290. Ipate odată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine. CREANGĂ, P. 177. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca din șa pe călăreț. Săriți de opriți calu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trîntește. ALECSANDRI, T. I 185. Calul ți se poticnească, Pe tine să te trîntească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. ♦ Fig. (Familiar) A respinge un candidat la un examen; a nu promova. ♦ Intranz. A lovi tare. Pepelea... trîntindu-i cu măciuca aceea peste cap, l-au omorît. SBIERA, P. 5. Fuga la fereastra boierului și începe a trînti cu ciocul în geamuri. CREANGĂ, P. 66. ♦ A mișca puternic (uși, porți); a face să se izbească; a izbi. Ieși pe poartă și o trînti îndărăt cu piciorul. DUMITRIU, P. F. 65. Bătrînul de se mînie, strigă, trîntește ușile. DELAVRANCEA, H. T. 16. Vîntul trîntește, gemînd, și ușile tinzii și poarta. COȘBUC, P. II 61. 2. Refl. A se așeza brusc, aruncîndu-se cu toată greutatea corpului. M-am trîntit pe iarbă și încep să tremur. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Se trînti îmbrăcat în pat, cu fața în sus, cu mîinile împreunate sub ceafă. C. PETRESCU, C. V. 49. Se dezbrăcă, se trînti pe pat. REBREANU, R. I 226. 3. Tranz. A-și pune la repezeală un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, neglijent. Apoi își trînti căciula în cap. DUMITRIU, N. 24. Ci eu cu pălăria trîntită pe-o ureche Trec fluierînd un cîntec pe drumul îndrăzneț. BENIUC, V. 60. Într-o clipă îmi trîntisem cizmele cele galbene, binișul, legătura la cap și hangerul la brîu. GHICA, S. 4. 4. Refl. A se lua la trîntă, a se lupta corp la corp, a se bate în luptă dreaptă. Voi vreți să vă trîntiți cu mine? SBIERA, P. 182. Ce vrei, îl întrebă zmeul, din luptă să ne luptăm, din pușcă să ne pușcăm, ori din trîntă să ne trîntim? ȘEZ. II 53. 5. Tranz. Fig. (Familiar) A face, a produce (acționînd energic, violent, zgomotos). Trîntește o brumă pe păreți, de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254. Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare. ALECSANDRI, P. A. 150. Întru auzul cuvintelor acestora, Scaraoțchi trînti un hohot de rîs, de se cutremurară păreții. NEGRUZZI, S. I 88. ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. Trîntea cîteva vorbe de-și aducea aminte pînă la moarte! SADOVEANU, O. VI 207. ♦ A aplica lovituri, a lovi, a izbi cu furie, cu violență. Leagă turbinca strîns la gură, o pune sub cap, mai trîntindu-le prin turbincă niște ghionturi. CREANGĂ, P. 303. Trage podul la o parte Că-ți trîntesc un glonț în spate. BIBICESCU, P. P. 367.

STRECHE s. f. Nume dat mai multor specii de insecte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în forma strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru-sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți în corpul vitelor cornute mari (Hypoderma bovis); b) (și în forma strechea-oilor) insectă mică de culoare galbenă-cenușie, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis); c) (și în forma strechea-cailor) insectă de culoare albă-cenușie, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor (Gastrophilus equi). Gloaba necheza și da cu picioarele de parcă o înțepa strechea sub coadă. STĂNOIU, C. I. 137. În ziua următoare își aduse și pe un frate mai mic să-i ajute la paza boilor. Spuse acasă că de acum începe strechea și singur nu mai răzbește. AGÎRBICEANU, S. P. 115. ◊ Fig. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... din stînga, țîșnind de pe o uliță îngustă, cu gloabele împunse de strechea zăpușelii și a vîntoaselor. C. PETRESCU, A. R. 18. ♦ Neliniște provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva, a lovi (sau a apuca) pe cineva strechea sau a fugi ca apucat de streche = (despre animale) a fi atacat de streche, a da semne de neliniște, (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastîmpăr. De cînd se întorsese la Arnoteni parcă dase în el strechea. Se ducea, venea, intra și ieșea pe toate ușile, s-ar fi zis că nu era unul singur. M. I. CARAGIALE, C. 147. Cum văd, toată lumea se-nsoară aici – i-a lovit strechea. La TDRG. Într-o zi iar apucă pe Sgîmboi strechea tocmai cînd prășea un pogon de pămînt. POPESCU, B. III 142. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați... – Dar ce, măre, să mai fie și asta? strigau unii din drumeți, ne-ncercați la seama cailor. Or că strechea a dat într-înșii? ODOBESCU, S. I 162. Ce i-o apucat de aleargă ca niște nebuni?... Să giuri că o lovit strechea pe tot satu. ALECSANDRI, T. I 187. – Variantă: strechie, strechii (CREANGĂ, A. 73, ALECSANDRI, T. 939), s. f.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, puțin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare și ieșire. ◊ Expr. A călca (sau a trece, a păși) pragul (casei) = a) a ieși din casă; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune acțiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigentă, a soma pe cineva să facă ceva. ♦ Mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontală, a tocului ușii. ◊ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experiențe. ♦ Fig. Treaptă socială, rang. 2. Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință; cămin, familie. ◊ Expr. Din prag în prag = din casă în casă. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinări, a colinda. ♦ Porțiune de teren din fața ușii de la ieșirea dintr-o casă. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situații noi, limită care desparte două situații, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicătură de teren în formă de prag (1); treaptă de stâncă greu de trecut. ♦ Perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ P. gener. Proeminență în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafața unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen fiziologic sau patologic. ◊ Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = mărime minimă a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzație abia perceptibilă. 7. Bucățică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fixează perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe care se sprijină coardele. – Din sl. pragŭ.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, puțin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare și ieșire. ◊ Expr. A călca (sau a trece, a păși) pragul (casei) = a) a ieși din casă; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune acțiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigentă, a soma pe cineva să facă ceva. ♦ Mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontală, a tocului ușii. ◊ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experiențe. ◊ Fig. Treaptă socială, rang. 2. Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință; cămin, familie. ◊ Expr. Din prag în prag = din casă în casă. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinări, a colinda. ♦ Porțiune de teren din fața ușii de la ieșirea dintr-o casă. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situații noi, limită care desparte două situații, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format din materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicătură de teren în formă de prag (1); treaptă de stâncă greu de trecut. ♦ Perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ P. gener. Proeminență în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafața unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen fiziologic sau patologic. ◊ Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = minimul de intensitate al unui stimul la care este posibilă percepția sa. 7. Bucățică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fixează perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe care se sprijină coardele. – Din sl. pragŭ.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

bate [At: COD. VOR., 46/7 / Pzi: bat / E: lat battere (battuere)] 1 vt A lovi, de repetate ori, cu un instrument materia dintr-un vas spre a o amesteca sau o freca bine. 2 vt (Pex; îe) A ~ putineiul A obține unt din lapte sau smântână. 3 vt (Pex; îe) A ~ apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică. 4 vt A lovi ritmic cu ciocanul un metal înroșit în foc pentru a-i da o anumită formă sau a-l durifica. 5 vt (Îe) A ~ bani (sau moneda) A tăia sau a turna bucăți de metal și a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal. 6 vt A lovi cu un ciocan tăișul coasei ca să taie mai bine. 7 vt A băga de-a curmezișul, printre firele urzelii, alte fire și a le îndesa, lovindu-le cu vatalele. 8 vt (Lrț) A presa, cu spata, firele din băteală. 9 vt A lovi, cu un băț, pe sub pietrele dintr-un râu spre a alunga peștii spre năvod. 10 vt A izbi repetat, cu un instrument specific o masă de produse vegetale pentru a desprinde semințele sau fibrele textile. 11 vt A lovi repetat, cu o prăjină, crengile pomilor, ca să cadă fructele. 12 vt (Trs; rar; îe) A ~ cuiva perele A repeta neîncetat un sfat. 13 vt A scutura. 14 vt (Îe) A ~ stupii A muta albinele în alt stup. 15 vt A bate cu un ciocan sau cu maiul un metal, un material sau un obiect, în diverse scopuri. 16-17 vti (vi „din” „în”) A produce, cu un instrument muzical, sunete prin lovire. 18 vt A da de știre (lovind un instrument). 19 vt A da alarma. 20 vi (Pop; îe) A ~ (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să-i facă plăcere cuiva. 21 vi (Fig; îe) A ~ în retragere A retracta. 22 vi (Îae) A se retrage. 23 vt (Mol; îe) A ~ cărțile A lovi (mereu) de masă cărțile de joc. 24 vt (Mol; îae) A amesteca cărțile. 25 vt (Mol; îae) A juca (mereu) cărți. 26 vt (Ing; îlv) A ~ telegraful sau a ~ o telegramă (înv depeșă) A telegrafia. 27 vt (Înv; îlv) A ~ în tipar A tipări. 28 vt A zdrobi testiculele unui miel sau ied, făcându-l sterp. 29 vt A băga un obiect ascuțit în ceva, lovindu-l repetat cu un corp tare. 30 vt A fixa un obiect de altul în cuie. 31 vt A împodobi un obiect cu ținte, pietre scumpe etc. Și a fereca. 32 vt A îndesa ceva într-un orificiu prin lovituri repetate. 33 vt A bătători. 34 vi A tropăi. 35 vt (Pex) A dansa cu foc. 36 vt (Îe) A ~ drumul sau drumurile (căile, ulițele, țările, codrii) A umbla mult Si: a alerga, a cutreiera. 37 vt (Îae) A face mereu același drum (pentru afaceri). 38 vt (Îe) A ~ mahalalele sau târgurile A umbla mereu prin... 39 vt (Îe) A ~ satu-n vergi A cerși. 40 vt (Îe) A ~ prundurile sau podurile ori lela, treta, brambura, geamburec A hoinări. 41 vt (Îs) ~ poduri Hoinar. 42 vt (Îe) A ~ laturile A rătăci. 43 vt (Îae) A greși. 44 vt (Îe) A ~ câmpii A vorbi aiurea. 45 vt (D. încălțăminte) A produce răni sau bătături Si: a roade. 46 vt A ciocăni. 47 vi (Îe) A ~ din palme A aplauda. 48 vi (Îlav) Cât ai ~ din palme Imediat. 49 vi (Fam; îe) A ~ în pumni A lovi pumnii unul de altul, făcând în necaz cuiva. 50 vt (Fig; pfm; îe) A ~ șaua A da de înțeles, fără a se adresa direct. 51 vi (Îe) A ~ la ușa sau ușile oamenilor A cere (de) pomană. 52 vi (D. păsări și câini) A da din aripi sau din coadă. 53 vi (Fam; pex) A flutura. 54 vi (D. inimă, puls etc.) A palpita. 55 vi (Pop; îe) A i se ~ coliva în piept A fi pe moarte. 56 vr (Fig) A se lovi de repetate ori. 57 vr (D. conținutul oului, la scuturare) A se lovi (de coajă). 58 vr (D. picioarele calului, pex despre cal) A se cosi. 59-60 vtr A (se) lovi. 61 vr (Spc; dfr) A se zdrobi, lovindu-se una de alta. 62 vi A da tare cu ceva în altceva. 63 vt (Îe) A ~ mingea, țurca etc. A (se) juca cu mingea, cu țurca etc. 64-65 vti (Înv) A bombarda. 66-67 vti (D. arme de foc) A trage. 68-69 vti (Pgn) A ajunge. 70 vi (Olt; îe) A ~ cu fruntea în nori A fi înalt. 71 vi (Olt; îae) A fi mândru. 72 vi (D. foc, raze de soare) A se simți. 73 vi (D. băuturi; îe) A ~ la cap A ameți. 74-75 vti (D. grindină, ploaie, brumă etc.) A cădea în cantitate mare, distrugând recolta. 76-77 vti (D. vânt) A sufla (ceva). 78-79 vti (D. aștri) A lumina (ceva). 80 vt (D. Dumnezeu și sfinți) A pedepsi. 81 vt (Îe) A ~ tactul sau măsura A marca, prin mișcări regulate cu mâna sau cu bagheta, tactul unei bucăți muzicale sau al unui vers. 82 vt A- mătănii A face mătănii. 83 vi A înclina spre... 84 vi (Fam, d. culori) A avea nuanța... 85 vi (Mol; cpp. „cu”) A plăcea. 86-87 vti (D. obiecte) A suna ritmic. 88-89 vti (D. câini) A lătra scurt și la intervale regulate. 90-91 vti (D. țarcă) A cârâi. 92 vt(a) A lovi în mod repetat (pentru a pedepsi) Si: a da bătaie. 93 vt (Pop; îe) A ~ ciobănește (furcă, măr, pe roate dobză, gros) A bate (92) foarte tare. 94 vt (Înv; îe) A ~ la tălpi A pedepsi, lovind cu un baston, o vargă etc. la tălpi. 95 vt (Fig; îae; d. avere) A risipi. 96 vt (Îe) A ~ palma (sau laba) A da mâna cu cineva. 97 vt (Îae) A ajunge la o înțelegere. 98-99 vtr (Cpp „de”) A (se) izbi. 100 vt A lovi ușor și repetat cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția, a-l reconforta, a-l consola sau a-i arăta bunăvoința. 101 vt A lovi ușor cu palma un animal, spre a-l liniști sau a-l mângâia. 102 vt (Pfm; fig; îe) A(-i) ~ capul cuiva A nu da pace. 103 vt (Pgn; fig; îe) A ~ la cap A insista. 104 vt (Fig; îe) A-și ~ capul (sau rar firea) cu (rar pentru sau de) ceva A fi preocupat de... Si: a se frământa. 105 vt (Fig; îe) A-l ~ pe cineva gândul A se gândi (insistent) la... 106 vt (Fig; îe) A-l ~ grija pe cineva A fi neliniștit Si: (iuz) a fi îngrijat, (înv) a fi muncit. 107 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cuiva obrazul A-i face cuiva imputări. 108 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ gura (sau limba) degeaba (ori în vânt) A vorbi în zadar Si: a vorbi de-a surda. 109 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cu gâlceavă urechile cuiva A supăra cu plângeri. 110 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ picioarele A umbla mult. 111-112 vtr (Pop; d. armăsari; pex; d. iepe) A se împreuna. 113 vi (Rar) A da în cineva. 114 vi (Fig; pfm; îe) A ~ la ochi (rar, la urechi sau la auz) A atrage atenția, trezind interes, bănuială prin neobișnuitul situației Si: a frapa. 115-116 vir (Înv; îe) A (se) ~ cu capul în pământ A (se) umili. 117 vi (Îe) A ~ (cu vorba) A face aluzie la... Si: a aduce vorba a da ponturi, (înv) a pișcă cu vorba. 118 vrr A se lovi unul de altul. 119 vr (Pfm; fig; îe) A se ~ cu pumnii în (sau peste) cap A fi foarte supărat. 120 vr (Îae) A fi disperat. 121 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu pumnii în piept A se căi. 122 vr (Îae) A fi supărat. 123 vr (Îae) A se mândri. 124 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâna (sau palma) peste gură A se lovi peste gură pentru vorbe nesocotite. 125 vr (Îae) A duce mâna la gură înaintea unei întâmplări neașteptate sau îngrozitoare. 126 vrr A se lovi unul pe altul, pentru a se învinge. 127 vr (D. popoare) A se război. 128 vr A se lupta. 129 vr (Îe) A se ~ în parte A se lupta, fără ca nimeni să iasă învingător. 130 vr (Fig; fam; îe) A se ~ cu moartea A fi în agonie. 131 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu gândul (sau cu mintea ori cu gândurile) A fi preocupat de ceva. 132 vr (Pfm; îe) A se ~ singur sau de capul său A-și îndrepta comportamentul. 133 vr (Fig; d. hotar; îe) A se ~ cap în cap (sau în cap cu...) A se mărgini cu... 134 vr (Fig; d. două lucruri, situații) A se contrazice. 135 vr (Fig; îe) A se ~ de muscă A sta degeaba. 136 vr (Pop; îe) A se ~ după (rar la sau pe) ceva A căuta cu tot dinadinsul să ajungă la ceva. 137 vi (Îvr) A tinde. 138 vi (Îvr) A face tot posibilul să... 139 vi (Îvr; cpp „spre”) A porni război împotriva cuiva. 140 vt (Îvp; îe) A ~ război A se război. 141 vt A învinge. 142 vt A năpădi. 143 vt A chinui. 144 vt A fi superior. 145 vt (Spc; la jocuri) A câștiga. 146 vt (Ljc; îe) A ~ bancul A ponta sume mari. 147 vr A se zbate. 148 vr (Îc) Cum se ~Dunărea Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 149 vr (Pan; d. pește) A depune icre. 150 vt (Gmț; îe) bătu-te-ar norocul, hazul, pustia, cucul etc. Exprimă simpatia, mirarea, indignarea. 151 vt (Îe) Să mă ~tă Dumnezeu (sau crucea sau Maica-Precistă etc.) Jurământ pentru a fi crezut. 152 vt (Îe) A-și ~ joc de cineva (sau de ceva) A lua în derâdere Si: a batjocori. 153 vt (Pop; îae; complementul este femeia) A seduce, abandonând apoi. 154 vt (Îae; complementul este femeia) A viola. 155 vt (Îae; complementul indică lucruri) A face neglijent. 156 vt (Pfm; îe) A-și ~ mendrele A râde de cineva sau ceva. 157 vt (Îae) A-și face, neîmpiedicat, poftele. 158 vt (Înv; îe) A ~ pizma cuiva A invidia. 159 vrr (Fam; îe) A se ~ pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva. 160 vt (Îe) A ~ un record (sportiv) A depăși un record (sportiv). 161 vrr (Îlv) A se ~ în duel A (se) duela. 162 vrr (Pfm; îe) Se ~ ziua cu noaptea Se luminează de ziuă. 163 vrr (Îae) Amurgește. 164 vi (Fam; îlv) A ~ la mașină A dactilografia. 165 vt (Fam; îe) A ~ monedă pe... A insista pe... 166 vt (Îe) A ~ toba A spune peste tot un secret (intim). 167 vt (Îe) A ~ (pasul) pe loc A nu progresa. 168 vi (Despre un motor sau un organ de mașină) A funcționa dereglat (scoțând zgomote anonnale). 169-170 vti (D. un clopot, ceasornic etc.) A emite zgomote ritmice care indică ceva.

CIOCĂNI, ciocănesc, vb. IV. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») 1. Intranz. A bate repetat cu degetul sau cu un obiect într-un corp tare. Mama a mai ciocănit în gard. i-a spus tatei să bată și el, să caute vreo piatră, vreun lemn, ca să bată mai tare. PAS, Z. I 177. Ciocăni enervat în geam. SAHIA, N. 103. ◊ (Poetic) Ca-ntr-o fierărie depărtată Ciocănește ploaia-n picuri grei Peste fundul văii, unde spumegată Bîrzava-și îndrugă murmur atu! ei. DEȘLIU, N. 51. Și-a plecat fruntea pe umărul lui, deasupra inimii. Acea inimă ciocănea cu putere. SADOVEANU, M. C. 81. ♦ A bate de repetate ori cu degetul în ușă sau în fereastră, cerînd intrare sau spre a atrage atenția celor dinăuntru; a bate la ușă sau la fereastră. V. bocăni. M-apropiai de fereastră, privind, și ciocănii ușor cu două degete. Trecu un timp de tăcere. Ciocănii a doua oară. De data asta simții un zgomot. După puțin ușa se deschise. DUNĂREANU, CH. 116. La ușă se ducea Și-n ușă ciocănea și bocănea. ȘEZ. IV 155. ◊ Tranz. (Subiectul este medicul) A examina prin loviri ușoare cu degetele în toracele sau abdomenul pacientului pentru a cerceta starea organelor interne; a percuta. ♦ Refl. reciproc. (Rar, despre păsări) A se. apuca cu ciocul, a se ciuguli. Găinile și plăcile veniră din toate părțile ca niște copii ascultători; se îmbulzeau și se ciocăneau la picioarele ei. REBREANU, R. I 152. 2. Intranz. A lucra lovind cu ciocanul. Pe marginea drumului, din cînd în cînd, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi pînă la apusul soarelui. SLAVICI, O. I 69. ◊ Tranz. Fig. Bun ciocan te-a ciocănit, Că frumos te-a potrivit. PANN, P. V. I 4. ♦ (Familiar) A lucra, a face cîte ceva. I-a rămas socrul, damblagiu, înainte mai ciocănea și el și mai scotea ceva. PAS, Z. II 203. 3. Tranz. Fig. A bate la cap, a sta cu gura pe cineva, a plictisi cu diferite cereri; a cicăli, a pisa. – Prez. ind. pers. 3 și: (regional) ciocăne (ȘEZ. IV 152).

limbă sf [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / Pl: ~bi și (rar) ~be / E: ml lingua] 1 Organ musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de masticație și deglutiție a alimentelor, iar la om, în articularea sunetelor. 2 (Îs) ~ neagră Boală la om nedefinită mai îndeaproape. 3 Limbă (1) a unui animal folosită ca aliment. 4 Mâncare preparată din limbă (3). 5 (Îs) ~ de crap Parte cărnoasă din cavitatea bucală a crapului, foarte gustoasă. 6 (Îe) A alerga (sau a umbla, a veni, a aștepta etc.) cu ~ba scoasă A alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat. 7 (Reg; îe) A asuda sub ~ A se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba. 8 (Reg; îe) A năduși sub ~ A obosi. 9 (Reg; îe) A-l trece (pe cineva) apa sub ~ A-i fi foarte frig. 10 (Reg; irn; îe) Nici ~ba nu-i asudă Se spune despre cineva care vorbește încontinuu. 11 (Reg; îae) Se spune despre cineva care nu muncește cu tragere de inimă. 12 (Pfm; îe) A scoate ~ba (la cineva) A disprețui pe cineva. 13 (Îae) A sfida. 14 (Reg; îe) Nu sta cu ~ba afară Se spune cuiva pe care îl îndemni să râdă. 15 (Pop; îe) A avea ~ lungă sau (a fi) lung de (ori la, în) ~ (sau, reg) fraged la ~ A fi vorbăreț. 16 (Îae) A fi incapabil de a păstra un secret. 17 (Pfm; îe) A fi (sau a avea) ~ (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe) A spune vorbe răutăcioase. 18 (Îae) A fi bârfitor. 19 (Îlav) Cu ~ înveninată (sau veninoasă) Cu răutate. 20 (Fam; îe) A înțepa cu ~ba sau (reg) a fi cu (sau a avea) piper, țepi pe sau aguridă sub ~ A fi sau a vorbi ironic ori malițios Si: a batjocori. 21 (Fam; îe) A fi slobod la ~ (sau ~ slobodă ori a avea ~ba dezlegată) A fi excesiv de sincer și direct în vorbire. 22 (Îae) A fi necontrolat în vorbire. 23 (Îae) A fî incapabil de a păstra un secret. 24 (Fam; îe) A fi cu două ~bi sau a avea (mai) multe ~bi A fi mincinos sau prefăcut. 25 (Îae) A fi ipocrit. 26 (Pfm; îe) A fi iute de ~ A vorbi prea repede. 27 (Pfm; îe) A avea ~ ascuțită (sau a-i umbla ~ba cu ascuțime) A fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător. 28 (Imt; îe) A-și mușca ~ba A tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit. 29 (Fam; îe) A-și înghiți ~ba A mânca cu mare poftă. 30 (Îae) A amuți de uimire, de emoție etc. 31 (Îae) A se abține de la a spune ceva nepotrivit. 32 (Pfm; îe) A-și ține (sau băga) ~ba (în gură) A tăcea. 33 (Pfm; îe) A-și pune frâu la ~ (sau ~bii) ori a-și înfrâna (sau struni) ~ba A se feri de a spune ceva necuviincios. 34 (Fam; îe) A scoate (sau a-i ieși cuiva) ~ba de-un cot A i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii Si: a gâfâi. 35 (Îae) A fi foarte obosit. 36 (Fam; îe) A trage (pe cineva) de ~ A pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 37 (Fam; îe) A (i) (se) dezlega (cuiva) ~ba sau a se dezlega (ori a prinde) la ~ sau a prinde ~ A căpăta chef de vorbă. 38 (Îe) A (se) dezlega (cuiva) ~ba A-și redobândi facultatea vorbirii. 39 (Pfm; îe) A-și bate ~ba(-n gură de pomană) sau a-și toci ~ba A vorbi mult și neîntrerupt, fără a fi luat în seamă. 40 (Pfm; îe) A-i merge (cuiva) ~ba ca o moară stricată (sau de vânt) (ori, reg, a-i toca ~ba în gură sau a-i bate ~ba) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări, a pălăvrăgi. 41 (Pfm; îe) A avea mâncărime (sau, reg, mâncărici, mâncătură) la (sau de) ~ ori a avea vierme (sau, reg, gâdilici) la ~ sau a-l mânca (ori a-l arde ~ba) sau, reg, a-l frige ~ba (ori la ~) A vorbi prea mult Si: a fi limbut, a fi palavragiu, a fi vorbăreț. 42 (Pfm; îe) A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) ~ba (în gură sau la vorbă) A rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc. 43 (Pfm; îe) A avea ~ba legată A refuza să vorbească. 44 (Îvp; îe) A nu avea ~ în gură (sau de grăit) A nu dori să vorbească. 45 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) ~ba legată sau a fi cu ~ba legată (sau legată, încurcată) A fi mut. 46 (Înv; îla) Împiedicat la ~ (sau, pop, cu ~ba împiedicată) Bâlbâit. 47 (Reg; îs) ~ lată Care se exprimă greoi, din cauza limbii mari. 48 (Pfm; îe) A vorbi sau (a grăi) în vârful ~bii (sau în ori pe ~) sau a-i fi (cuiva) ~ba prinsă (ori împiedicată) A fi peltic. 49 (Pop; îe) A (i) se lega (cuiva) -ba (în gură) sau a-i pieri (ori a i se încurca, a-i îngheța, a i se îngroșa, a i se lua, a i se scurta) (cuiva) ~ba A nu mai avea curajul să vorbească Si: a amuți. 50 (Pop; îe) A-i pieri cuiva ~ A muri. 51 (Pop; îe) A-i lega (sau a scurta, a tăia) (cuiva) ~ba A împiedica pe cineva să spună ceva calomnios sau jignitor. 52 (Pop; îe) Pișcat (sau înțepat) la ~ sau prins de ~ Ușor amețit de băutură Si: (pfm) afumat, cherchelit. 53 (Reg; îe) A avea păr pe ~ A fi lipsit de educație. 54 (Reg; îla) Cu păr pe ~ Lipsit de educație, de maniere Si: prost, necioplit. 55 (Îe) A avea ~ de aur A avea darul de a vorbi frumos și elocvent. 56 (Îe) A fi cu ~ba fagure de miere A vorbi excesiv de prietenos și amabil. 57 (Pfm; îe) Pușchea(-ți) pe ~(-ți) Se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca aceasta să nu se îndeplinească. 58-59 (Pfm; îe) A (nu) pune pe ~ (ceva) A (nu) gusta din ceva. 60 (Reg; îe) A-și bate ~ba-n gură ca calicii la pomană A vorbi repede și prost. 61 (Reg; îe) Parcă-l trage cineva de ~ Se spune despre cineva care vorbește mult, neputând păstra un secret. 62 (Reg; îe) Nu i-a (sau nu v-a etc.) tors mama pe ~ Se spune despre cineva care vorbește cu ușurință. 63 (Reg; îae) Se spune despre cineva care vorbește morocănos. 64 (Reg; îe) A-și toarce pe ~ A se gândi bine înainte de a vorbi. 65 (Pfm; îe) Cum îi vine sau ce-i vine pe ~ Fără a-și controla exprimarea, sub impulsul unei stări de moment. 66 (Îe) A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) (cuiva) pe ~ (ceva) A fi pe punctul de a spune ceva. 67 (Îae) A nu-și aminti un lucru bine știut. 68-69 (Reg; îe) L-a(u) mușcat albinele (sau albina) de ~ Se spune despre cineva care nu vorbește (prea mult). 70 (Îae) Se spune despre un om beat. 71 (Pop; îe) Gură am și ~ n-am Se spune atunci când cineva se abține, deși ar mai avea multe de adăugat. 72 (Pop; îe) A nu-și băga ~ba unde nu-i fierbe oala A nu se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 73 (Pop; îe) Inima o are pe ~ sau ce-i pe inimă aceea-i și pe ~ sau ce are-n suflet are și pe ~ Se spune despre o persoană sinceră, deschisă și onestă. 74 (Reg; îs) ~ba beregății Uvulă. 75 Facultate de a vorbi Si: grai, vorbire. 76 (Înv; îe) A da ~ prin țară A face să se știe pretutindeni. 77 (Trs; îs) Răsura ~bii Amendă aplicată cuiva găsit vinovat de calomnie. 78 (Înv; îs) ~ strâmbă Calomnie. 79 (Îvp; îls) Carte cu ~ de moarte Testament. 80 (După verbe ale zicerii; îlav) Cu (sau, rar prin) ~ de moarte Ca ultimă dorință, exprimată pe patul morții. 81 (Pex; îal) Ca dispoziție testamentară. 82 (Îe) A lega pe cineva cu ~ de moarte A obliga pe cineva prin jurământ să îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 83 (Înv; îs) Frântură (sau frământare) de ~ Vorbire încâlcită. 84 (Pex; îas) Frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. 85 (Spc; îas) Joc ce constă în rostirea rapidă și corectă a unei asemenea fraze. 86 (Înv) Prizonier de la care se obțineau informații asupra situației din armata inamică. 87 (Arg) Spion. 88 (Înv; udp „despre”, „de” etc.) Informație asupra situației inamice. 89 Tăiș de metal al unui cuțit, briceag sau al altor instrumente Si: pană, pânză. 90 (Pop; îs) ~ de trăsnet (sau a trăsnetului) Rămășiță a unei sulițe, sau a unei alte arme străvechi, descoperită cu prilejul unei săpături, despre care se credea că a fost împlântată în adâncul pământului de un trăsnet. 91 (Îlav) Nici cu (sau cât ori ca) o ~ de cuțit Nici cât de puțin. 92 Parte metalică a ciocanului, opusă capului cu care se bat cuiele, prelungită și subțiată spre vârf Si: (pop) pană. 93 (Reg) Vârf al șurubelniței. 94 Fiecare dintre arătătoarele ceasului. 95 Pendul al unui orologiu. 96 Bară mobilă, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 97 (Reg; îs) ~ de clopot Joc la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 98 Indicator la cântare sau la orice instrument de măsurat. 99 (Pan) Parte a unor obiecte, alungită și mobilă, de forma unei limbi (1). 100 (Înv; pan) Lingou. 101 (Înv; pan) Parte alungită și ascuțită a tălpii fierului de călcat. 102 (Îrg; pan) Bucată de lemn sau de metal alungită, folosită ca încuietoare la uși, porți etc. 103 (Reg) Pisălog la piuliță. 104 (Reg) Hădărag (1). 105 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale cleștelui. 106 (Reg) Cumpănă a fântânii. 107 (Reg) Picior al pilugului în care se prind aripile fusului de la piuă. 108 (Reg) Fiecare dintre crestăturile în formă de trepte de la capătul de jos al pilugului, cu ajutorul cărora postavul este întors și răsucit în piuă. 109 (Reg) Fiecare dintre aripile fusului care ridică pilugul de la piuă, agățându-se în piciorul acestuia. 110 (Pop) Parte a dispozitivului de oprire automată la mașina bătătoare. 111 (Pop) Proeminență de la partea de jos a oiștei porții, care face ca aceasta să se deschidă și să se închidă cu ușurință. 112 (Reg) Cârlig în care se agață zăvorul de la ușă, poartă etc. 113 (Reg) Parte de la car sau sanie de care se fixează proțapul Si: (pop) cârlig, grui, furcă, (reg) popârțac, splină. 114 (Reg) Parte care face legătura între crucea și inima căruței. 115 (Reg) Tânjală. 116 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 117 (Pop) Cordar la ferăstrău. 118 (Tăb; reg) Piesă alungită și mobilă a stativelor pe care se întind pieile ce urmează a fi prelucrate. 119 Proptea a alergătoarei de la războiul de țesut Vz: rezemătoare, sprijinitoare. 120 (Plg) Fier lat, ascuțit la un capăt, cu care se ară. 121 (Îs) ~ba cracilor (sau cracii cu ~) Cârlig cu ajutorul căruia se reglează schimbătorul plugului, introducându-se în una dintre găurile cu care această piesă este prevăzută. 122 (Muz) Plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale Si: tastieră, (rar) tastă. 123 (Muz; rar) Ancie a unui instrument de suflat. 124 (Muz; rar) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă, tușă. 125 Cuțit de lemn la meliță Si: (reg) bătăiuș, bătător, condei, spată, tocător. 126 Deschizătură lăsată la gardul de pescuit. 127 (Pes) Fiecare dintre cele două deschizături ale sacului unui vintir. 128 Vârf al cârligului la undiță. 129 (Reg) Șanț care desparte în două mari semicercuri vatra cuptorului, construită din pământ bătătorit. 130 (Reg) Colac împărțit la pomeni. 131 Fâșie de piele, pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul etc. 132 Obiect de metal, os, material plastic etc. care ajută la încălțarea pantofilor Si: încălțător. 133 (Îvp) Cui de la cataramă. 134 Bucată de piele care se coase la marginea posterioară de sus a cizmelor, pentru a le putea trage pe picior. 135 (Bot; reg; îc) ~ba-apei Broscariță (Potamogeton natans). 136 (Bot; reg; îac) Pașă (Potamogeton crispus). 137-140 (Bot; reg; îac) Broasca-apei (Potamogeton pussilus, lucens, perfoliatus și pectinatus). 141 (Bot; reg; îc) ~ba-bălții, ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-vacii Limbariță (Alisma plantago aquatica). 142 (Bot; reg; îc) ~ba-boierului Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 143 (Reg; îc) ~ba-boului (-cea-mică) Plantă erbacee meliferă din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori uvulacee, roz sau rar albe Si: (reg) atrățel, boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limbariță, miruță, roșii (Anchusa officinalis). 144 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia boraginaceelor, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre mari Si: (reg) miruță, (rar) orcanetă (Anchusa italica). 145 (Bot; reg; îac) Plantă din familia amarilidaceelor, originară din America, cu trunchiul scurt și gros, cu frunze verzi-albăstrui, care înflorește la 5-25 de ani, numai o singură dată și apoi moare Si: (reg) haluz, roadă, săbor, spin (Agave americana). 146 (Bot; reg; îac) Sică (Statice). 147 (Bot; reg; îac) Belșiță (Canna indica). 148 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-câinelui, ~ba-mielului, ~ba-mielușelului Alior (Borago officinalis). 149 (Bot; îc) ~ba-boului Lușcă-albă (Ornithogalum caudatum). 150 (Bot; reg; îac) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 151 (Bot; reg; îac) Pătlagină (Plantago major). 152 (Bot; reg) Măcriș (Rumex acetosa). 153 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Iarba-broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae). 154 (Bot; reg; îc) ~ba-bălților, ~ba-broaștei, ~ba-oii, ~ba-șarpelui Pătlagină (Plantago lanceolata). 155 (Bot; reg; îc) ~ba-caprei Specie de lăptucă. 156 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-căii, -ba-câinelui, -ba-cucului, ~ba-mielului Arăriel (Cynoglossum officinale). 157 (Bot; reg; îc) ~ba-cățelei Plantă nedefinită mai îndeaproape. 158 (Bot; reg; îc) ~ba-boului, ~ba-cerbului, ~ba-oii, ~ba-vacii, ~ba-vecină, ~ba-vecinei Năvalnic (Scolopendrium vulgare). 159 (Bot; reg) Lipicioasă (Galium aparine). 160 (Bot; reg) Splină (Chrysosplenium alternifolium). 161 (Bot; reg; îc) ~ba-cerbului, ~ba-șarpelui Ferigă (Dryopteris filixmas). 162 (Bot; reg; îac) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 163 (Bot; reg) Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 164 (Bot; reg) Cocoșei (Erythronium dens canis). 165 (Reg; îc) ~ba-cucului, limba-șarpelui Plantă erbacee perenă din încrengătura pteridofitelor, cu rizom scurt, târâtor, de obicei cu o singură frunză penat-compusă Si: (reg) coian, dragoste, iarba-dragostei, lăpăriță, limbar (Botrychium lunaria). 166 (Bot; reg; îac) Plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica). 167 (Bot; reg) Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 168 (Bot; reg; îc) ~ba-cucului Mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 169 (Bot; reg; îac) Poranici (Orchis mascula). 170 (Bot; reg; îac) Iarbă-moale (Stellaria holostea). 171 (Bot; reg; îac) Ură (Gymnadenia conopea). 172 (Bot; reg; îc) ~ba-gâștei Bob-de-țarină (Lathyrus sylvester). 173 (Bot; reg; îc) ~ba-mării Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, roze, purpurii și, mai ales, violete, dispuse în umbrelă, originară din regiunile sudice ale Europei și cultivată adesea ca plantă decorativă Si: (reg) lilicele, limbușoară, omățăl, punga-ciobanului, saști, traista-ciobanului (Iberis umbellata). 174 (Bot; reg; îac) Lilicele (Iberis semperflorens). 175 (Reg; îac) Planta Iberis pinnata. 176 (Reg, îc; șîf ~ba-mielușelului) ~ba-mielului Plantă erbacee din familia boraginaceelor, cu flori albastre, rar albe Si: (reg) alior, arăriel, arățel, atrățel, boranță, boranță-roșie, laptele-câinelui, mierea-ursului (Borrago officinalis). 177 (Bot; reg; îac) Otrățel (Onosma arenaria). 178 (Reg; îc) ~ba-oii (sau ~ba-oaiei) Plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase Si: (reg) pălămidă (Cirsium canum). 179 (Reg; îac) Mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz, grupate în spice Si: (pop) minciună, patlagină, plătagină (Plantago gentianoides). 180 (Reg; îac; șîc ~ba-oii-cea-amară) Plantă din familia compozitelor, cu rizom scurt și gros, cu numeroase rădăcini lungi și groase, tulpină erectă și flori roșii, care crește prin fânețe umede și sărăturoase Si: (pop) iarbă-mare, steghie-turcească (Leuzea salina). 181 (Bot; reg; îac) Podbal (Tussilago farfara). 182 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei, ~ba-vacii Rodul-pământului (Arum maculatum). 183 (Bot; reg) Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 184 (Bot; reg; îc) ~ba-păsării Liliuță (Anthericum ramosum). 185 (Reg; îc) ~ba-păsăricii Planta Cuscuta. 186 (Reg; îc) ~ba-boului, ~ba-peștelui Plantă erbacee perenă cu frunze verzi-albăstrui și flori violete, dispuse în panicul, răspândită prin locuri umede și sărate (Limonium vulgare). 187 (Reg; îac) Plantă erbacee din familia plumbaginaceelor, răspândită pe pășuni de munte (Armeria elongata). 188 (Reg; îc) ~ba-rățoiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 189 (Reg; îc) ~ba-soacrei Plantă cărnoasă arborescentă din familia cactacee, originară din America, cu tulpina erectă, ramificată, cu sau fără spini, cu flori mari, galbene sau roșii Si: (reg) broască, stoletnic (Opuntia ficus-indica). 190 (Reg; îac) Plantă din familia cretaceelor, cultivată în Africa, America și Europa pentru fructele sale (smochine de Spania) și, de asemenea, plantată ca gard viu (Opuntia vulgaris). 191 (Bot; reg; îc) ~ba-șarpelui Ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri Si: grăitoare-de-rău (Ophioglossum vulgatum). 192 (Reg; îac) Plantă din ordinul umbeliferelor, cu tulpină înaltă de 40-100 cm, ramificată, cu flori numeroase, albe sau roșietice, care crește prin fânețe și poieni umede, semisărate Si: floarea-țigăncii, leuștean-de-bahnă, leuștean-sălbatic, morcov-sălbatic (Peucedaum latifolia). 193 (Reg; îac) Plantă cu frunzele lanceolate, folosită în medicina populară pentru proprietățile ei astringente sau contra tusei Si: căruțele, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limbariță, pătlagină, pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 194 (Bot; reg; îac) Stupitul-cucului (Cardomina protensis). 195 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris filix-mas). 196 (Reg; îc) ~ba-cucului Planta Botrychium lunaria. 197 (Bot; reg; îc) ~ba-șopârlei Dornic (Falcaria sioides). 198 (Bot; reg; îac) Specie de stânjenei nedefinită mai îndeaproape. 199 (Bot; reg; îac) Burete nedefinit mai îndeaproape. 200 (Reg; îc) ~ba-șopârlei Planta Falcaria rivini. 201 (Reg; îc) ~ba-vrabiei Mică plantă erbacee anuală, cu frunze liniar-lanceolate și flori axiale verzi (Thymelae passerina). 202 (Bot; reg; îc) ~-de piatră Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 203 (Reg; îc) ~-de-mare (sau ~ba-boului, ~ba-vecinii) Plantă din familia cetacee, cu tulpină lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: (reg) bostan, broască, palmă, stoletnic, talpa-ursului (Phyllocactus ackermanni). 204 (Îac) Pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). 205 (Îac) Pește marin comestibil asemănător cu calcanul, care are corpul plat și aproape oval, acoperit de solzi fini, ce trăiește pe fundul nisipos, în apropierea coastei, și a cărui carne este foarte gustoasă (Pleunorectes solea). 206 (Îac) Pește marin de formă plată, cu amândoi ochii pe aceeași parte, care trăiește pe fundul apelor Si: cambulă (Pleuronectes plesus). 207 Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele Si: limbaj (1). 208 (Pgn) Limbaj (10). 209 (Îe) A nu vorbi aceeași ~ A nu avea același mod de a gândi sau de a simți. 210 (Îs) ~ aglutinată Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin înlănțuirea de afixe strict specializate pentru fiecare funcție în parte. 211 (Îs) ~ flexionară Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă prin afixe perfect sudate cu tema și care au, în general, valori complexe. 212 (Îs) ~ analitică Limbă (207) flexionară în care raporturile gramaticale sunt exprimate mai ales cu ajutorul mijloacelor analitice și al cuvintelor auxiliare. 213 (Îs) ~ sintetică Limbă (207) în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 214 (Înv; îs) ~ba cârâitorilor Argou folosit de hoți. 215 (Îs) ~ păsărească Argou al copiilor constând în intercalarea unor silabe suplimentare între silabele cuvintelor. 216 (Pex; îas) Limbaj (1) convențional, greu de înțeles. 217 (Îs) ~ maternă (sau, îvr, mamă ori maicei) Limbă (207) pe care o învață cineva în copilărie, de la părinți. 218 (Îs) ~ (de) bază (sau fundamentală) ori ~ mamă Limbă (207) din care provin limbile (207) aceleiași familii sau ale aceluiași grup genealogic. 219 (Îs) ~ internațională (sau universală) Limbă (207) națională cu largă circulație în afara granițelor acelei țări, folosită în relațiile internaționale dintre state. 220 (Îs) ~ modernă Limbă (207) vorbită în perioada actuală sau într-o epocă apropiată. 221 (Îs) ~ clasică Limbă (207) care apaține Antichității greco-latine, din epoca ei clasică, considerată ca bază a educației și civilizației. 222 (Pex; îas) Formă a unei limbi (207) care are calitățile estetice ale perioadei clasice. 223 (Îs) ~ vie Limbă (207) care se vorbește în mod curent. 224 (Îs) ~ moartă Limbă (207) care nu se mai învață ca limbă maternă și nu se mai află în circulație. 225 (Îs) ~ națională (ori, îvr, naționalicească) Limbă (207) comună și unică a tuturor membrilor unei națiuni. 226 (Îs) ~ literară Cel mai corect aspect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări de către scriitori, publiciști, oameni de știință etc., utilizat în mediile intelectuale, în instituții etc. 227 (Îs) ~ de stat (sau oficială, ori, îvr, oficioasă) Limbă (207) utilizată în administrația unui stat sau într-una dintre instituțiile acestuia. 228 (Îs) ~ comună (sau înv obștească) Aspect al unei limbi (207) folosit ca mijloc de comunicare al întregii colectivități, independent de apartenența dialectală a vorbitorilor. 229 (Îas) Fază din trecutul unei limbi (207), anterioară diversificării ei dialectale. 230 (Îs) ~ veche Limbă (207) vorbită în perioadele din trecut, constituindu-se ca o etapă anterioară, distinctă de limba modernă. 231 (Îs) ~ curentă (sau de toate zilele, de conversație) Limbă obișnuită, folosită în relațiile zilnice dintre oameni. 232 (Îs) ~ standard Aspect al unei limbi (207) care reprezintă trăsăturile ei comune și modelul general de folosire. 233 (Îs) ~ scrisă Aspect al limbii naționale, consemnat în textele scrise. 234 (Îs) ~ vorbită Limbă (207) uzuală, utilizată în mod obișnuit în viu grai. 235 (Îs) ~ba surdomuților Totalitate a semnelor folosite de surdomuți pentru a comunica. 236 (Reg; îe) S-au mestecat ~bile Se spune când, într-o adunare, petrecere etc. discuțiile devin aprinse și vorbitorii încep să se certe. 237 (Pfm; irn; îs) ~ chineză Vorbire confuză, greoaie, din care nu se înțelege nimic. 238 (Îvp) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă (207) Si: națiune, neam, popor. 239 Fel de a vorbi, de a se exprima sau de a comunica al cuiva într-o anumită împrejurare. 240 (Spc) Stil al unui scriitor, al unei opere literare. 241 (Îlav) Pe ~ba cuiva Pe înțelesul interlocutorului. 242 (Pex; îal) Potrivit felului de a gândi sau de a simți al vorbitorului, interlocutorului sau a celui despre care se vorbește. 243 (Înv; îs) ~ de (sau în) mare Golf. 244 (Udp „de”) Porțiune alungită, îngustă, dintr-o suprafață, corp material etc. Si: fâșie, șuviță. 245 (Înv; îs) ~ de pământ Peninsulă. 246 Fâșie lungă și îngustă de pământ, pădure etc. 247 Rază de lumină care străbate întunericul. 248 Flacără de formă alungită. 249 (Îs) ~ de foc Fosfură de hidrogen care iese din mlaștini și arde singură. 250 (Îe) A vorbi (două) ~bi diferite A nu avea același mod de a gândi și de a simți. 251 (Îs) ~ de lemn Limbaj al propagandei totalitare, caracterizat prin formule fixe, șabloane, exprimare greoaie etc. 252 (Lpl; îc) ~bi de pisică Tip de fursecuri înguste și alungite. 253 (Arg; dep; îe) A da ~bi A avea relații sexuale orale. corectat(ă)

PĂLI¹, pălesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. A aplica o lovitură, a lovi, a izbi. Cum lupta el pe punte ca să strîngă pînzele, l-a pălit un talaz și l-a azvîrlit în vîrtej. SADOVEANU, D. P. 104. M-a pălit cu o zburătură de lemn, de mi-a rupt aripa. RETEGANUL, P. V 65. Cu un ciomăgel ce ținea în mină, îl păli în cap cu sete și-l prăbuși la pămînt. POPESCU, B. II 99. ◊ Intranz. Zvîrle buzduganul... pălește-n poartă și din poartă-n ușă. ȘEZ. II 52. ◊ Refl. Bătea pămîntul sau păretele sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mînă sau la picior. CREANGĂ, A. 34. ♦ Intranz. A ataca (cu armele). Cu puțini tovarăși... a pălit la Iași, după rînduiala călăreților pustiei. SADOVEANU, O. I 8. 2. Tranz. Fig. A cuprinde (pe neașteptate), a năpădi, a copleși. Nu știu de ce, în anii aceștia în care mă aflu, după atîta pribegie, m-a pălit așa un dor să-mi văd neamurile. SADOVEANU, O. VII 22. Las’ că v-a mai păli el berechetul acesta de altădată. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag de nu putea să să răsufle. ȘEZ. I 101. 3. Tranz. A încălzi prea tare, a dogori, a arde. M-a pălit soarele primăverii, am răspuns eu închizînd ochii. SADOVEANU, A. L. 170. Și spală și haina mea Care-am holteit cu ea, Ș-o-ntinde la cheotoare S-o pălească sfîntul soare. ȘEZ. V 64. ◊ Intranz. Era o zi foarte frumoasă, tocmai pe la amiazăzi cînd pălește soarele mai tare și te frige. SBIERA, P. 255. ◊ Refl. O scroafă cu doisprezece purcei... ședeau tologiți în glod și se păleau la soare. CREANGĂ, P. 75. ♦ (Cu privire la plante) A face să se ofilească, să se îngălbenească, să se usuce. Cele dintăi brume păliseră frunzele cireșilor sălbatici ș-ale arbuștilor și pete de-un dulce ruginiu răsăreau pe alocuri din apa închisă a frunzișurilor. SADOVEANU, O. IV 484. 4. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se îngălbeni (de arșiță, de frig etc.). Iarba și tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. VLAHUȚĂ, R. P. 78. Rău faci că pui ovăz aici... este pămîntul cam gras și ți se pălește. SLAVICI, N. I 70. Bade, de dragostea noastră A-nflorit un pom pe coastă, A-nflorit Și s-a pălit. HODOȘ, P. P. 107. ◊ (Poetic) Florile din strat Le ud și cresc mai răvărsat, Dar florile pe-obrazul meu Pălesc, că prea le ud mereu. COȘBUC, P. I 283. 5. Intranz. (Rar, despre persoane) A ajunge pe neașteptate, a nimeri, a sosi undeva. Întoarcem în loc fără întîrziere ș-o luăm de-a dreptul prin valea aceasta, pînă ce pălim la Heleșteieni. SADOVEANU, Z. C. 16. ♦ A se abate. Nu-i un ceas de cînd am primit răspuns printr-un- călăraș al lui Turculeț că ei au pălit pe la Tîrgul Frumos. Au mas acolo într-un sat. SADOVEANU, Z. C. 84.

prag sn [At: CORESI, L. 106/5 / V: (reg) prav / Pl: ~uri / E: slv прагъ] 1 Parte de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, de obicei puțin mai ridicată față de rest, peste care se trece la intrare sau la ieșire. 2 (Șîs ~ de sus) Parte de sus, orizontală, a tocului ușii, situată între cele două părți laterale. 3 (Îe) A(-i) păși ori a(-i) trece, a(-i) călca etc. ~ul (cuiva sau a ceva) A intra la cineva sau undeva. 4 (Îae) A ieși de la cineva sau de undeva. 5 (Pex; îae) A vizita pe cineva. 6 (Îe) A (se) da (sau a se lovi, a se izbi etc.) cu capul de ~ (sau de ~ul de sus) A se convinge de unele adevăruri în urma unei experiențe personale neplăcute. 7 (Îae) A trage învățătură dintr-o întâmplare neplăcută. 8 (Îae) A câștiga experiență în urma unui insucces. 9 (Îe) A(-i) pune piciorul (sau, rar, picioarele) în (sau, rar, pe) ~ A lua o atitudine hotărâtă. 10 (Îae) A se opune în mod energic. 11 (Îae) A obliga pe cineva să facă ceva. 12 (Rar; îe) A se pune ~ A se așeza în calea cuiva, pentru a-l împiedica să treacă. 13 (Rar; fig; îae) A împiedica acțiunile cuiva. 14 (Reg; îe) A trăi la ~uri A trăi din mila altora. 15 (Reg; îae) A cerși. 16 (Îe) A fi ~ul casei A fi sprijinul, susținătorul familiei. 17 (Fam; îe) A bate ~urile A umbla de colo-colo fără rost. 18 (Fam; îae) A fi haimana. 19 (Îlav) Din ~ în ~ Din casă în casă. 20 Spațiu, porțiune din imediata apropiere a unei uși sau a unei porți. 21 Cadru al unei uși. 22 (Pex) Spațiu din cadrul unei uși. 23 Poartă. 24 (Pex) Casă. 25 (Fig) Locuință. 26 (Fig) Familie. 27 (Fig) Sediu. 28 (Rar) Temelie. 29 (Îrg; fig) Treaptă socială Si: rang. 30 (Îrg; fig) Categorie socială Si: situație, stare. 31 (Fig) Limită, margine, hotar care desparte ceva de altceva, în spațiu sau în timp. 32 (Fig) Imediată apropiere în spațiu, timp sau mod. 33 (Fig) Apropiere iminentă în timp. 34 (Fig) Început al unei situații noi. 35 (Înv; pan) Stâlp de susținere la pod¹. 36 Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape. 37 Banc de nisip și de pietriș care se formează prin depunere pe fundul apei. 38 Banc de depuneri format din materiale transportate de apă. 39 (Îs) ~ suboceanic Treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin, care separă două depresiuni oceanice. 40 (Îs) ~ glaciar Proeminență în profilul longitudinal al unei văi glaciare, care separă o treaptă glaciară superioară de alta inferioară. 41 (Înv; îs) ~ul mării Litoral. 42 Perete de piatră, stâncă peste care trece cursul unei ape, formând o cascadă. 43 (Pex) Cădere de apă Si: cascadă. 44 Ridicătură de teren în formă de prag (1). 45 Ridicătură de teren care barează trecerea. 46 Treaptă de stâncă mai înaltă decât cele din jur. 47 (Teh) Proeminență în formă de treaptă executată sau formată, în urma uzurii, pe suprafața ori muchia unei piese. 48 Bucățică de lemn de abanos, de fildeș etc. pe care se sprijină coardele la unele instrumente muzicale Si: (reg) prăguș. 49 Mică ridicătură ori linie de demarcație special amenajată pe unele terenuri de sport, pentru a indica limita de la care se efectuează săriturile atletice de lungime și triplu salt. 50 (Reg) Fâșie îngustă de pământ care a scăpat nearată între brazde, când plugul ia brazda prea mare Si: (reg) greș. 51 (Reg) Parte laterală a unei brazde. 52 (Atm; pop) Bazin. 53 (Atm; pop) Abdomen. 54 (Îdt; șîs osul ~ului) Cadă pubiană. 55 (Pop) Fiecare dintre dungile late, de diferite culori, care formează desenul țesăturilor învârstate Si: (reg) vârcă, vârstă. 56 (Reg; îs) Săptămâna de ~uri Săptămână care precedă postul propriu-zis al Paștilor, în care se mănâncă în unele zile de dulce și în altele de post. 57 (Reg; îs) Sâmbătă în ~uri Sâmbătă din săptămâna de praguri (56), închinată morților. 58 (Ban; Mun) Lemn, bârnă groasă, grindă, folosită la construcții. 59 (Reg; îs) ~ul lesei Grindă transversală, din lemn tare, care ține lipit, pe fundul apei, capătul dinapoi al coșului de pescuit. 60 (Reg; îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece pe sub car sau căruță Si: (reg) oplean, perinoc, pod, scaun. 61 (Fiz) Valoare limită, minimă sau maximă, a unei mărimi, caracteristică unui fenomen, sub care sau deasupra căreia fenomenul nu se poate produce. 62 (Fzl) Valoare minimă pe care trebuie să o aibă un factor pentru a determina declanșarea și dezvoltarea unei stări. 63 (Med) Valoare minimă a unui factor, necesară pentru a declanșa apariția unui fenomen patologic. 64 (Fzl; îs) ~ de excitabilitate Intensitate minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 65 (Fzl; îs) ~ senzorial absolut Mărime minimă a unui excitant necesară pentru a provoca o reacție abia perceptibilă. 66 (Pol; îs) ~ electoral Procent minim de voturi, diferit în funcție de țară sau de sistem electoral, pe care trebuie să-l primească un partid politic pentru a fi reprezentant în parlament.

LOVI vb. 1. a da, a izbi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. a izbi, (înv. și reg.) a răzbi, (reg.) a toca. (L-a ~ la cap.) 3. a atinge, a bate, (pop. și fam.) a muștrului, (reg.) a meci, a murseca, a toroipăni, (fam.) a chelfăni, a ciomăgi, (fig. și adesea glumeț sau ir.) a aghesmui, a altoi, a bărbieri, a freca, a îmblăti, a mîngîia, a mînji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a tîrnosi, a tîrnui, (arg.) a cafti, a mardi. (L-a ~ bine.) 4. a izbi, a plesni, a pocni. (Acum te ~!) 5. a izbi, trînti. (~ cu pumnul în masă.) 6. (înv.) a (se) poticni. (S-a ~ tare la genunchi.) 7. a bate, a izbi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 8. a (se) bate, a (se) izbi. (Se ~ de toți pereții.) 9. a se ciocni, a se izbi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 10. a se izbi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stînci.) 11. a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul a ~ iepurele.) 12. (MIL.) a ataca, a izbi, (înv.) a tăia. (A ~ flancurile armatei inamice.) 13. a arunca, a azvîrli, a izbi, a zvîrli. (Calul nărăvaș ~ cu copitele.) 14. a se bate, a se strivi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Fructele s-au ~.)

BĂTĂTURĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (mai ales în jurul casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. Cîteva căruțe așteptau în bătătura morii; între roțile uneia un om dormea cu fața în sus, la umbră. SADOVEANU, O. IV 431. Și mi-a plăcut în junei meu Să văd flăcăi pe bătătură, Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. 2. Îngroșare a pielii de pe mîini sau picioare, din cauza unei vătămări provocate de obiecte tari. Palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe dumneavoastră. CREANGĂ, A. 156. Eu, făcindu-mi loc printre dame cam cavalerește, călcînd pe bătăturile moșnegilor care mă da la toți dracii... am alergat la celălalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură (sau pe bătături) = a atinge (pe cineva) unde-1 doare mai tare. Cu stăpînirea nu e de glumă dacă o calci pe bătătură. PAS, L. I 92. 3. (În opoziție cu urzeală) Băteală. Între urzeală și bătătură Șuieră-n zbor blesteme și ură. TOMA, C. V. 311. Roata ședea în mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. Surtucul lui... era mai mult urzeală decît bătătură. EMINESCU, N. 42. 4. (Rar) Bătaie, ciocănire (în ușă, în fereastră etc.). Auzind zmeii cei din curți bătătura în poartă, se minunară. RETEGANUL, P. V 71. 4. (Rar, numai în expr.) Bătătura vîntului = bătaia vîntului. Niște lemne legate de copaci... tot bonzănea, lovindu-se la bătătura vîntului. SBIERA, P. 172.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gîndi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sîcîi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mîndri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mîngîia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producînd răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A cîștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul pînă-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspîndi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pămîntul. ♦ A azvîrli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate cîmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vînt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcîie. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cît ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin „din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre cîini; determinat prin „din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțînd ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre cîini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia un material în bucăți foarte mărunte (uneori reducîndu-l la o pastă) prin lovituri repetate cu un instrument tăios sau utilizînd mașini speciale. Dumitrache, adună urzici, toacă-le, fierbe-le, amestecă-le cu tărîțe și dă-le la rațe. STANCU, D. 6. Răsuceai de asemeni o funie de cîlți... și pe urmă tocai cîlții mărunt pe o buturugă, c-un toporaș. PAS, Z. I 37. Stăteau toți ca niște bușteni, pe care ai fi putut să toci toată pădurea. GALACTION, O. I 271. ◊ Fig. Plumbii toacă nemilos îngrăditura cu nuiele împletite. DUMITRIU, N. 214. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la bunuri materiale) A cheltui fără chibzuială, a risipi. Se miră cum am putut, în asemenea timpuri, să-mi toc trei moșteniri. C. PETRESCU, C. V. 200. Își tocase moștenirea de la părinți, iaca ce făcuse! DELAVRANCEA, O. II 326. S-a îndrăgit cu vătaful lui de curte și-i toacă starea fără mustrare de cuget. FILIMON, C. 219. ♦ (Cu privire la persoane) A duce la ruină, prin cheltuieli nechibzuite; a face să sărăcească. A divorțat de Pascalopol, după ce l-a tocat, și acum e prin Spania. CĂLINESCU, E. O. II 320. Unii spun că Brumaru trăiește din expediente de club, iar alții că ar fi bogat și Nadina îl toacă îngrozitor. REBREANU, R. I 254. 3. Intranz. A îndruga multe și mărunte; a flecări, a sporovăi. De ani de zile toca despre eroi, patrie... și la cel dintîi obuz, a fugit. CAMILAR, N. I 64. Ce rost își are pofta nebună a șerpișorilor mei de copii aici, cînd eu ți-am tocat despre bielă? SAHIA, N. 32. Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vînt. VLAHUȚĂ, P. 53. ◊ Expr. A toca cuiva la ureche (sau la cap) sau (tranz.) a toca pe cineva la cap = a spune (cuiva) multe și mărunte, a plictisi pe cineva cu același lucru; a flecări. D-nul director, cu consoarta după el, nu-l slăbește și-i toacă la ureche. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. Că doar n-am să-ți toc la ureche pînă mîne. ALECSANDRI, T. I 110. El iubea liniștea și copiii îi tocau la cap toată ziua. NEGRUZZI, S. I 206. A-i toca cuiva gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită) v. gură (I 3). (Tranz.) A toca la verzi și uscate sau a toca cîte-n lună și în soare = a povesti tot felul de baliverne, a spune verzi și uscate. 4. Intranz. A bate, a ciocăni, a lovi, a bocăni. După zidul morii, mulțimi de mitraliere prinseră a toca. CAMILAR, N. I 82. O mitralieră toacă departe, dar lovește prea scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. El au tocat la ușă, și ea au întrebat că cine-i acolo. SBIERA, P. 84. ◊ Tranz. Îmi vine să-l toc în cap, să-l omor... că încă atîta năcaz nime nu mi-a făcut. RETEGANUL, P. IV 25. 5. Intranz. A bate toaca. Cuvioșii părinți au tocat, au dat clopotelor grai. GALACTION, O. I 217. Popa-n toacă, toacă La biserica din sat. MACEDONSKI, O. I 86. Nu se auzea de dimineață pînă în sară decît tocînd și trăgînd clopotele. NEGRUZZI, S. I 226. Cînd toca la Radu-vodă, Eu stam cu puica de vorbă. TEODORESCU, P. P. 312. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă. (Fig.) Crăcile uscate se băteau una de alta, sunau în depărtări, tocînd în clopotnițele singurătăților. CAMILAR, N. II 271. Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. EMINESCU, O. I 69. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe, unde și-a înțărcat dracul copiii. Vă duceți... În baltă, trestie, pustietate, Unde popa nu toacă, Unde fata nu gioacă. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic, lovindu-și una de alta, în mod ritmic, cele două părți ale ciocului. Cocostîrcii, înfipți într-un picior, Dau gîtul peste aripi, tocînd din ciocul lor. ALECSANDRI, P. III 39.

TRAGE vb. 1. a tîrî, a tîrîi, a tîrșîi, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.) 2. a încorda, a întinde, a tensiona. (~ firele textile.) 3. a înfige. (~ în țeapă.) 4. a smulge. (A ~ un cui cu cleștele.) 5. a suna. (Te rog să ~ clopoțelul.) 6. a coborî, a lăsa. (A ~ perdelele.) 7. a închide, a încuia, a pune. (A ~ zăvorul la ușă.) 8. a se feri. (S-a ~ repede într-o parte.) 9. a îndoi, a răsfrînge, a ridica, a sufleca, a sumete, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (Își ~ mînecile, poalele.) 10. a (se) dezbrăca, a scoate, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine.) 11. a îmbrăca, a pune. (~ cămașa pe tine.) 12. a descălța, a scoate, (reg.) a desculța. (~ pantofii din picior.) 13. a(-și) încălța, a(-și) pune. (Își ~ bocancii.) 14. a băga, a îndesa, a înfunda, a vîrî. (~ căciula pe cap.) 15. a absorbi, a aspira, a încorpora, a înghiți, a resorbi, a sorbi, a suge. (Pămîntul ~ apa de precipitații.) 16. a aspira, a inspira. (~ cu nesaț aerul în piept.) 17. a aspira, a inhala. (~ pe nări o substanță medicamentoasă.) 18. a priza, (Mold.) a sfîrcîi. (A ~ tabac.) 19. a sufla. (Te rog să-ți ~ nasul!) 20. a bea, (reg.) a țucsui, (fam. fig.) a pili. a suge. (E bețiv, ~ mult.) 21. (MED.) a freca, a fricționa. (Îl ~ pe spate.) 22. (MED.) a masa. (A ~ un mușchi.) 23. a ascuți. (~ coasa pe cute.) 24. a arunca, a azvîrli, a lansa, (pop.) a slobozi. (~ săgeți.) 25. a bate. (Arma ~ departe.) 26. a descărca, (înv. și pop.) a slobozi. (A ~ pistolul în el.) 27. a da, a izbi, a lovi, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 28. a imprima, a tipări. (A ~ 1000 de exemplare din această carte.) 29. a duce, a trasa. (~ linii paralele.) 30. a da, (rar) a aplica, (fam. fig.) a arde, a cîrpi, a lipi. (I-a ~ o palmă.) 31. a-i plesni. (Îi ~ una peste obraz.) 32. a se opri, a poposi, a sta, a ședea, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 33. a mînea, (pop.) a sălășlui, (reg.) a sălăși, (prin Transilv.) a măsălui, a sălui, (înv.) a conăci, a sălășui. (A ~ acolo vreo două zile.) 34. a se instala. (La ce hotel ai ~?) 35. a slăbi. (A se ~ la față.) 36. a coborî, a descinde, a proveni. (Se ~ din os de domn.) 37. a fi, a proveni. (De unde se ~?) 38. a îndura, a pătimi, a păți, a răbda, a suferi, a suporta, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a păula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!)

ÎMPUNGE, împung, vb. III. 1. Tranz. (Cu determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul) A înfige (în ceva) un obiect cu vîrf ascuțit. V. străpunge. Tu vezi cum plouă, cu picurii mici, în gîrlă? Parcă ar împunge luciul apei cu ace puse unul lîngă altul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 44. Șăzi binișor, nebunule, că, zău, te-mpung cu acu. ALECSANDRI, T. I 337. ◊ Fig. Coșuri de fabrici... împung cerul cu fumul lor negru. STANCU, U.R.S.S. 159. Cînd au apărut pe creasta dealului călăreții tătari, împungînd cerul cu sulițele, nimene n-ar fi putut bănui că în vale ar sta creștini, tupilați în ascunzișuri. SADOVEANU, F. J. 285. ◊ (Instrumentui devine complement direct) Pe sub norii vineți, razele împungeau săgeți sfioase, care risipeau negurile departe, în vale deasupra apelor. C. PETRESCU, S. 169. (Instrumentul devine subiect) Acul împunge pînza. ◊ (Poetic) Împung țărîna colți mărunți de viață Ce-au început puzderii să răsară. D. BOTEZ, F. S. 84. ♦ A îmboldi, a stimula cu ajutorul unui obiect ascuțit. Un băiețandru împungea din cînd în cînd boii pe lîngă coadă cu capătul bățului. DUMITRIU, B. F. 98. Și-i puseră pe fugă, împungîndu-i din urmă cu vîrful bețelor. PAS, Z. IV 98. ♦ Refl. A-și înfige (mai ales fără voie) un obiect ascuțit într-o parte a corpului; a se înțepa. S-a împuns la deget. ♦ Intranz. A împinge, a da (în ceva). Pisicuța, de altă parte, nedumerită asupra gălăgiei ce se făcea îndărătul său, întorcea capul din cînd în cînd și împungea cu botul în desagi. HOGAȘ, M. N. 154. 2. Tranz. (Despre animale cu coarne) A lovi cu coarnele. Să te ajungă Cîte rele pierzătoare, Să te bată ploi și soare, Să te-mpungă Vaci și boi. COȘBUC, P. I 204. ◊ Absol. Numai de coarne sînt vrednic, să împung ca vitele. RETEGANUL, P. II 77. Dobitoc ce voi a-mpunge mă vor socoti pre mine. NEGRUZZI, S. II 290. 3. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. Pe drum, băiatul a cercat în cîteva rînduri să împungă pe tovarășul lui, doar l-o face să răsufle ceva. Dar plotonierul tăcea, cu mustățile pleoștite. SADOVEANU, M. C. 38. Ori nu știi ce secret am eu, care mă roade de mult, ori știi și mă împungi fără milă. id. P. M. 61. Moșneagul s-au cam simțit împuns de vorbele babei. SBIERA, P. 274. Cu astă vorbă îl împunse. PANN, P. V. I 8. 4. Intranz. (Mold., în expr.) A o împunge la (sau de) fugă = a o lua la fugă, a o șterge, a o tuli. Calul spăimîntat al urmăritului o împungea la fugă nebună, tîrîndu-și stăpînul căzut și aninat numai în scară. SADOVEANU, O. I 156. Cînele se simți foarte fericit s-o poată împunge de fugă și să se ascundă, schiolălăind, după picioarele lungi ale stăpînului său. HOGAȘ, M. N. 187. Își luă șlicul și o împunse de fugă pe ușă. NEGRUZZI, S. I 13. – Forme gramaticale: perf. s. împunsei, part. împuns.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau piesă de lemn, de piatră etc. așezată la intrare, de obicei mai ridicată decît suprafața de la intrare. Pe sub pragul ușii o șuviță neagră de apă, ca un șarpe, a vîrît capul. C. PETRESCU, S. 57. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, în amurg de seară, Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. ♦ Partea de jos a unei porți. Pe cărare-n bolți de frunze Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale... Și sosind l-al porții prag, Vom vorbi-n întunecime. EMINESCU, O. I 55. ♦ (Determinat prin «de sus») Partea de sus, orizontală, a tocului ușii, care leagă cele două părți laterale. Ieși plecîndu-se adînc să nu se lovească cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 199. ◊ Expr. A se lovi (sau a se izbi) cu capul de pragul de sus = a trage învățătură dintr-o pățanie, a cîștiga experiență. Își zicea că... băiatul se va cuminți cînd se va izbi el însuși cu capul de pragul de sus. REBREANU, R. I 50. 2. (De obicei precedat de prepoziții) Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință. Din prag privește bătrînica Cum se tot duce mărunțel. DEȘLIU, M. 17. Fetele și nevestele din sate, pe la praguri, pe la porți, privind la noi... poate-și ziceau: frumos cal, cutezător voinic! GALACTION, O. I 78. I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi Că-n urm-a-nebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) Din prag în prag = din casă în casă. Vestea alergase ca focul din, prag în prag. SADOVEANU, O. VII 79. A călca (sau a trece) pragul casei (sau pragul cuiva) = a) a veni în casa cuiva, a vizita pe cineva. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul, că-i rupe picioarele. CARAGIALE, O. III 34; b) a ieși din casă. Și tu, bade, – așa-i gîndit, Că dacă mi-i părăsi, Eu altul n-oi mai găsi... Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva, a se împotrivi, a se opune. S-a găsit una cu ochii verzi și cu sprîncenele îmbinate, care s-a pus prag și nu-l lasă să treacă. SADOVEANU, B. 50. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, opunîndu-se cu dîrzenie la ceva sau somînd pe cineva să facă ceva. Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi punea picioru-n prag, s-o potolească, ori o trimitea înapoi la babacă-său. CARAGIALE, O. III 33. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a colinda. 4 Porțiune de teren din față ușii. Noaptea strălucitoare de iulie se boltea solemnă și încremenită deasupra satului. Dormeau adînc și cîinii făcuți covrig în pragurile caselor. V. ROM. mai 1953, 119. ♦ (Rar) Temelie. Înainte vreme, în așa loc ș-așezau pragul căminului cei cari, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. DELAVRANCEA, S. 164. 3. Fig. Loc de intrare sau de ieșire; început sau sfîrșit. Crăpau mugurii liliecilor și mirosea în aerul mahalalei a rod. Se trecea, de fapt, pragul iernii, către tinerețea unei primăveri adevărate. SAHIA, N. 111. Numai dragostea cea vie, Zi și noapte tot învie Pe aripi de bucurie; Și s-alintă-așa cu drag Pe al tinereții prag. BELDICEANU, P. 84. Moldova este pragul întîiului meu pas. ALECSANDRI, P. A. 138. ◊ Loc. prep. În pragul... = la începutul..., în fața..., în apropierea..., în momentul cînd urmează să înceapă ceva. În pragul zilelor de mult Parcă te văd pe tine, tată. GOGA, P. 20. După atîta vreme scursă ne întîlneam iarăși acum în pragul unei noi și grele meserii. BART, S. M. 12. Natura surîdea, în pragul primăverii, cam tristă. D. ZAMFIRESCU, R. 91. 4. Ridicătură a fundului albiei unei ape curgătoare, sau banc de depuneri format din materialele transportate de apă. Pîrîul Șerpilor se rostogolește clocotind din întunecimi de pădure și saltă peste un prag, în cascadă. SADOVEANU, O. A. II 198. Sunînd din unde, se aruncă pîrîul pe praguri de stînci. VLAHUȚĂ, O. A. 414. ◊ Prag de fund = baraj mic făcut în albia unui rîu sau a unui torent, pentru, a împiedica săparea albiei de către ape; obstacol la gura unei ape pentru a opri intrarea aluviunilor. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafață unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ Discontinuitate care apare în relief pe suprafața plană sau cilindrică a unui organ de mașină sau a unui ghidaj de alunecare datorită uzurii prin frecare. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi de stare, deasupra sau dedesubtul căreia nu se mai poate petrece un anumit fenomen; limită. ♦ (Med.) Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 7. Bucățică de lemn de abanos sau de os de elefant, care se fixează perpendicular pe capătul superior al punții instrumentelor muzicale și pe care se sprijină coardele pentru a nu se atinge de această punte.

aruncare sf [At: ȘINCAI, HR. III, 7/14 / Pl: ~cări / E: arunca] 1 Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. 2 (Înv) Îndepărtare a unui rău de la cineva. 3 (Pfm; îs) ~a vinei asupra cuiva Învinovățire 4 (Pfm; îs) ~a morții în țigani Învinovățire pe nedrept. 5 (Înv) Împovărare abuzivă cu impozite. 6 (Înv; îs) ~a pizmei Pizmuire. 7 (Înv; îs) ~a urgiei Urgisire. 8 (Înv; îs) ~a scârbei Scârbire (1). 9 (Înv; îs) ~a năpastei Năpăstuire. 10 (Înv; îs) ~a grijii spre cineva Destăinuire a grijilor. 11 (Înv; îs) ~a nădejdii Nădăjduire. 12 Îndepărtare de la sine a unui lucru nefolositor, fără valoare. 13 Trimitere rapidă și la distanță a unui obiect Si: azvârlire. 14 (Prt) Dare deoparte. 15 (Pfm) Risipire de bunuri, bani etc. 16 (Fam; îs) ~ pe ușă afară Gonire. 17 Izgonire. 18 Lansare în apă a năvodului, a undiței. 19 (Îs) ~a ancorei Ancorare. 20 Semănat¹. 21 (Înv; îs) Tragere la sorți. 22 (Pfm; îs) ~a bobilor Ghicire în bobi. 23 Emanare de mirosuri, gaze, fum, vapori etc. 24 (Îs) ~ de lumină Luminare. 25 (Îs) ~ a umbrei Umbrire. 26 (Înv) Rodire. 27 (Îs) ~a ochilor (sau a privirii) la (ori... pe, prin, spre, peste etc.) ceva Privire rapidă. 28-29 (Îas) Cercetare (sumară). 30 Dispariție a unui obiect pus unde nu se vede. 31 Dare prin aer a ceva. 32 (Îs) ~ în închisoare Băgare la închisoare (pe nedrept). 33 (Îs) ~ pe drumuri (sau pradă mizeriei ori foamei) a cuiva Lipsire a cuiva de cele necesare traiului. 34 (Îas) Dare afară din serviciu. 35 (Îs) ~a banilor pe fereastră Cheltuială fără socoteală. 36 (Îs) ~a unei vorbe Aluzie. 37 (Îs) ~ de vorbe Vorbire pompoasă și fără conținut. 38 (Pfm; îs) ~ de sare (sau praf) în ochii cuiva încercare de a ascunde realitatea. 39 (Pop; îs) ~ (ca buhaiul) a țărânei după (ori în) cap (ori pe) spinare Păgubire prin fapte necugetate, făcute la mânie. 40 (Fam; îs) ~ a cuiva în spinarea altcuiva Încercare de descotorosire a cuiva prin dare în răspunderea altcuiva. 41 Dare cu ceva în cineva. 42 (Înv; îs) ~ cu funia Măsurare în lungime. 43 (Pfm) Azvârlire. 44 (Pop) Clătinare nervoasă a capului sau a mâinilor Si: (pop) bănănăire. 45 (Pop) Lovire cu piciorul de la un animal. 46 (Pop; îs) ~ din ochi(șori) Tragere de ocheade. 47 (îvp) Tragere cu un proiectil. 48 (Îs) ~ a ceva în aer Distrugere cu explozibil. 49 Repezire asupra cuiva. 50 (Îs) ~ pe cal încălecare dintr-o săritură. 51 (Fig) Avântare. 52 (Fig) Consacrare. 53 Vărsare de ape. 54 (Pop) Îmbolnăvire bruscă a cuiva. 55 (Pfm; îs) ~ în (sau de) partea cuiva Asemănare cu cineva din familie.

lovitură s.f. I 1 lovire. 2 izbitură, trântitură¹, <pop.> bușeală, <reg.> izbai. Tresări, speriată, la o lovitură de ușă. 3 izbitură, <înv. și pop.> lovire, <pop.> pălitură, picnitură, <reg.> izbai, izbă, izbeală, ștos, <înv.> loveală, lovită. Lovitura mașinii de parapet a avut consecințe grave. 4 izbitură, plesnitură, <rar> plesneală. Nu a reușit să se ferească la timp de lovitură. 5 contuzie, lovire, <rar> strivitură, <pop.> pălitură. 6 aruncătură, azvârlitură, izbitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Lovitura calului a fost puternică. 7 (adesea cu determ. „de pușcă”, „de pistol”, „de tun”⁷) <înv.> lovire. Loviturile de tun nu au încetat toată ziua. 8 (înv.) v. Atingere. Lovire. Ochire. Ochit¹. 9 (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureș. Năvală. Năvălire. Ofensivă. 10 (milit.; înv.) v. Bătălie. Înfruntare. Luptă. 11 (la pl.; înv.) lovituri de palme v. Aplauze. II 1 lovitură decisivă = ultima lovitură (v. ultim). Boxerul i-a aplicat adversarului lovitura decisivă; lovitură de grație = <înv.> lovitura cea din urmă, lovitura cea mai din urmă, lovitura de pe urmă, lovitura din urmă. Prizonierul condamnat la moartea prin ghilotină își așteaptă lovitura de grație; lovitură de moarte = lovitură mortală = <înv.> lovitura morții. Refuzul ei a fost echivalent cu o lovitură de moarte; (art.; înv.) lovitura cea din urmă = lovitura cea mai din urmă = lovitura de pe urmă = lovitura din urmă v. Lovitura de grație; lovitura morții v. Lovitură de moarte. Lovitură mortală. 2 (polit.) lovitură de stat = puci, <înv.> lovire de stat. Guvernul a căzut în urma unei lovituri de stat. 3 (sport; la fotbal) lovitură de colț = corner. Fotbalistul execută o lovitură de colț; 3 (la rugbi) lovitură de picior căzută = dropgol. Lovitura de picior căzută este lovitura care reprezintă înscrierea a trei puncte. III (concr.) 1 (med., med. vet.) rană, <înv.> vătămătură. Are o lovitură ușoară la genunchi în urma căzăturii. 2 (med.; înv. și reg.) v. Epilepsie. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. IV fig. 1 daună, lezare, prejudiciu, <fig.; înv. și pop.> pagubă, <fig.; pop.> vătămare, <fig.; înv.> lovire. Publicarea acestui articol calomnios i-a provocat mari lovituri morale. 2 furat¹, furt, hoție, pungășie, rapt, tâlhărie, <fig.> piraterie, <fig.; reg.> coșire. A fost închis de mai multe ori pentru lovituri în cartiere rezidențiale. 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, <fig.; înv. și pop.> suspin, val, <fig.; pop. și fam.> pedeapsă, <fig.; reg.> crâșcare, <fig.; înv.> lovire, undă. Multe lovituri a avut în ultimul timp!

SUS adv. 1. (Adesea urmat de un complement de loc; indică locul unde se află ceva sau cineva) Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decît altele), în înălțime. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vîrf de trestie. TOPÎRCEANU, B. 47. Sus senin și jos verdeață! Ce cuminte-i să trăiești Cînd ți-e dat să stăpînești Numai o viață. COȘBUC, P. I 263. Într-una din seri, cum ședea spînul, împreună cu moșu-său și cu verele sale, sus într-un foișor, numai iată ce zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii. CREANGĂ, P. 228. Vino, mîndră, sus pe deal, Un’ se face grîul rar, Ca să scăpăm de amar! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. ◊ Loc. adj. De sus = a) (arată poziția geografică a nordului sau cea topografică a unui teren ridicat, superior) Orașul de sus; b) care vine sau pornește de la centru, din inițiativa organelor de conducere. Directivă de sus; c) (despre oameni sau clase sociale, oglindind mentalitatea claselor exploatatoare) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. Păturile sociale de sus. De din sus = care se află mai la deal, ceva mai încolo, mai departe. Dar casa Marandei?... Se zărește de la dînșii de pe capătul prispei de din sus. MIRONESCU, S. A. 71. Foaie verde bob năut, N-am venit, că n-am putut, Că aseară am fost dus La mîndruța de din sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. ◊ Loc. adv. De sus = a) de pe un loc ridicat sau înalt; din partea superioară, de deasupra. De sus ai o perspectivă, largă. ▭ De sus, de la comandă, își aruncă ochii pe vasta întindere a Deltei. BART, E. 394. Fără să-și piardă cumpătul, trase paloșul și-și tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului, de sus, și o dete Zgripsoroaicii. ISPIRESCU, L. 90; b) din înălțime. De sus ploaia caldă nu mai contenește. C. PETRESCU, S. 55; c) pornind de la centru, din inițiativa organelor de conducere. O revoluție nu se poate face de sus. Trebuie să așteptăm să fie țara pregătită. CAMIL PETRESCU, O. I 344. (În legătură cu verbele «a sta», «a rămîne») În sus = în poziție verticală, drept, țeapăn. Tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă, de patru zile de cînd le înmoaie prin noroaie și iar le usucă pe dînșii, s-au întărit scoarță și, dacă unul s-ar dezbrăca s-o arunce, haina ar sta singură în sus. C. PETRESCU, Î. II 33. Numai uitîndu-se cineva la capul [leului] cel cît banița și la coama aia ce sta rădicată în sus și zbîrlită, ar fi înghețat de frică. ISPIRESCU, L. 17. Pe sus = a) (indicînd cu aproximație locul) prin înălțime, prin aer, prin văzduh. Zburau țipînd cucori pe sus, Cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 233. Copiii și nevasta lui, cînd au văzut un bivol zburînd pe sus, au rupt-o de fugă, înspăimîntați. CREANGĂ, P. 59. Dar un vînt de biruință se pornește îndelung Și lovește rînduri-rînduri în frunzișul sunător. Strigăte de Alah! Alah! se aud, pe sus, prin nori. EMINESCU, O. I 144; b) (determinînd verbe ale mișcării) în zbor, zburînd. Și atunci odată pornesc și turturica și calul fugind pe întrecute, cînd pe sus, cînd pe jos, după cum cerea trebuința. CREANGĂ, P. 273. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. Tu-i mere pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301; c) (determinînd verbe ale mișcării) cu un vehicul sau purtat de cineva (nu pe jos, cu piciorul). ◊ Loc. prep. (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Un fir îl înțepa în gleznă, din sus de opincă. REBREANU, I. 52. Pînă dimineață să lăzuiești toată pădurea aci din sus de casa ta, să lucri pămîntul și să prășești vie, iar pe dimineață să-mi aduci struguri copți din ea. RETEGANUL, P. V 49. Viorică, viorea, Mîndră, mîndruleana mea, Aseară-nsărai pe coastă, Pe din sus de casa voastră, Ca să-ți aud gurița, Rumeioara, drăguța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. Mai sus de... = mai la nord de... Din șoseaua ce vine de la Cîrlibaba... se desprinde un drum alb mai sus de Armadia. REBREANU, I. 9. (Substantivat) Din susul... = a) din partea de deasupra. [Calului] îi plăcea să mănînce încet, cu ochii închiși, peste care razele soarelui cădeau ca o ploaie caldă din susul ferestruii înguste. GÎRLEANU, L. 34. (Rar, la comparativ) Să trag brazda dracului, Din mai susul dealului, Pînă-n capul satului, Drept ușa bogatului. TEODORESCU, P. P. 291; b) într-un loc sau într-o regiune superioară, mai la deal, mai sus de... Mă uitam, pe furiș, cum se joacă apa cu piciorușele cele mîndre ale unor fete, ce ghileau pînza din susul meu. CREANGĂ, A. 66. Pe din susul... = printr-un loc sau o regiune situată mai sus, mai la nord de... Hunii devastau și pustiau totul înaintea lor. Țările noastre însă au suferit puțin de această năvălire, căci ei, îndreptîndu-se spre nord, trecură pe din susul țărilor noastre, devastară, supuseră și se așezară în Ungaria de astăzi. HOGAȘ, DR. II 167. ◊ Expr. De sus în jos = în direcție verticală coborîtoare. De jos în sus = în direcție verticală ascendentă. De sus (și) pînă jos = în întregime, tot. L-a plouat de sus pînă jos. ▭ Voi îmbrăca în negru De sus pînă jos Singurătatea-mi. BENIUC, V. 63. De sus în (sau pînă) jos sau de jos în (sau pînă) sus = de la centru, de la vîrful unei organizații pînă la bază sau invers. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. (Despre oameni) Cu fața-n sus = culcat, întins pe spate. Lăpușneanu sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. (Despre obiecte care au o deschizătură) Cu gura-n sus = cu deschizătura în partea de deasupra, în afară. Harap-Alb văzîndu-le așa, i se face milă de dînsele și, luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus și apoi el se dă într-o parte. CREANGĂ, P. 238. (Despre obiecte) Cu fundul în sus = întors pe dos, răsturnat; fig. în dezordine, în neorînduială, răvășit. A lăsat casa cu fundul în sus. A duce (sau a lua, a aduce etc.) pe cineva pe sus = a duce (sau a lua, a aduce) pe cineva cu forța, cu sila. Cîțiva oameni necunoscuți îl duceau mai mult pe sus – către trăsura neagră din drum. SAHIA, N. 58. L-au ridicat din pat pe sus. CARAGIALE, O. III 81. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. [Turcii] aicea c-or veni Și pe tine te-or peți, Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da Pînă capul sus mi-o sta!... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. Ba, eu mîndră nu ți-oi da Pîn-ce capul sus mi-a sta. ALECSANDRI, P. P. 24. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi îngîmfat, înfumurat. Pe d-ta vreu numaidecît să te văd om ca toți oamenii, în rînd cu lumea. Nu vezi că cei mai mulți de teapa d-tale se țin cu nasul pe sus, numai din pricina asta? Ca și cum parcă d-ta n-ai fi vrednic să ții o femeie! CREANGĂ, P. 162. A se scula cu dosul în sus v. dos (2). (Substantivat) A răsturna (sau a întoarce, mai rar a pune) ceva cu susul în jos = a pune ceva în dezordine, în neorînduială; a răscoli, a răvăși. Cînd se întoarse cu caii, baba începu să turbe, să răstoarne casa cu susu-n jos și să bată fata care nu era de vină. EMINESCU, N. 20. Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos. HASDEU, R. V. 16. A privi (sau a măsura) pe cineva (cu ochii) de sus în (sau, pînă) jos (și de jos în sau pînă sus) = a examina pe cineva cu atenție sau cu neîncredere, în întregime, din cap pînă-n picioare. Femeia aruncase o privire repede de sus în jos și de jos în sus asupra lui. SADOVEANU, B. 96. Se prinde în joc lîngă o fată, care chitește că i-ar cam veni la socoteală; începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus și, cum se învîrtea hora, ba o strîngea pe fată de mînă, ba o calcă pe picior, ba... cum e treaba flăcăilor. CREANGĂ, P. 163. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj; (în societatea burgheză) în încăperile locuite de stăpîni. Du-te de poftește pe madam Franț, guvernanta, să vie sus. ALECSANDRI, T. 298. ◊ Loc. adj. De sus = a) care ține de partea superioară a unei locuințe, situată deasupra parterului. Catul de sus; b) (despre personalul de serviciu) care servește în apartamentele stăpînului. Îmi era dor să te mai văd o dată, conașule, pîn-a nu te duce la Paris. – La Paris? eu?... – Așa... am auzit vorbind fetele de sus că boierul a hotărît să te trimeată la carte, tocmai în fundul lumii. GHICA, S. 80. ♦ (Despre poziția unui astru) Deasupra orizontului, în înălțime, pe cer, în tărie. Soarele era sus pe cer, dincolo de amiază. DUMITRIU, N. 94. Era soarele sus, cînd ne-am găsit în odaia cu pat larg și scăzut. CAMIL PETRESCU, U. N. 120. Sus în taină dulce, pe-a nopții senin, Ca un vas de aur, luna plutea lin. ALECSANDRI, P. I 189. Sus e luna, jos e noru, Departe-i badea cu doru; Noru-i jos și luna-i sus, Departe-i bădița dus! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 138. ◊ Loc. adj. De sus = de pe bolta cerului. O, vin! odorul meu nespus Și lumea ta o lasă; Eu sînt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. EMINESCU, O. I 170. ♦ (Popular) Departe (în înălțime). Susu-i ceriu de pămînt, Fete ca la noi nu sînt.; Ba mai sînt și-n alte sate, Stau cu gurile căscate! HODOȘ, P. P. 181. Vai de mine, cum aș mere, Seara, la gură cu miere!... N-am ce face, sus îi locul, Inima-mi arde ca focul; N-am ce face, sus îi dealul, Inima-mi arde ca jarul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ♦ Fig. Într-o situație socială înaltă. A ajuns foarte sus. ▭ Aș vrea să mă înalț la tine, Dar lumea ta e sus, prea sus. CERNA, P. 23. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) obraznic, arogant, cu ifose. 2. (După verbe ale mișcării) Înspre un loc sau un punct mai ridicat, în direcție verticală, în înălțime. Bătrînul cu-a lui cîrjă sus genele-și ridică. EMINESCU, O. I 93. Sus paharul se ridică, sănătățile pornesc. BELDICEANU, P. 54. Du-te, zău, bărbate-n tindă Și te uită sus la grindă, Că-i o puică ș-un cocoș Și mi le scoboară jos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. ◊ (La comparativ) Pe fata împăratului o ferea calul de loviturile zmeului, căci, cînd vedea că rădica sabia să dea, odată se rădica mai sus decît zmeul, și el da în vînt. ISPIRESCU, L. 27. Și pe cînd vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. Lucește c-un amor nespus Durerea să-mi alunge, Dar se înalță tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. EMINESCU, O. I 175. ◊ Loc. adj. În sus = ridicat. Lele cu sprîncene-n sus. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre un loc sau un punct ridicat sau înalt, spre înălțime, la deal. O luăm pe la primărie în sus. CAMIL PETRESCU, U. N. 217. Cu mîna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. EMINESCU, O. I 93. Întristat, pe gînduri pus, Mă suii pe deal în sus. TEODORESCU, P. P. 291. Ieși tu, mîndră, din chilie, Și te uită-n sus prin vie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112; b) în direcția cerului, în înălțime, în văzduh, în aer. Zîmbind s-așază fata aproape de fîntînă, Pe-o lespede de marmor, privind cu gîndul dus La gura de balaur ce-azvîrle apa-n sus. COȘBUC, P. I 52. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic și, venind un vîrtej înfricoșat, a rîdicat pe ginerele împăratului în sus și s-a făcut nevăzut. CREANGĂ, P. 89. [Făt-Frumos] cînd era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus, de despică bolta cerului. EMINESCU, N. 4; c) (în legătură cu cursul unei ape) în direcția izvorului, dincotro curge apa. Au văzut că nu mai au merinde pentru oști și au purces pe Bahlui în sus, gîndind c-or găsi de toate. NEGRUZZI, S. I 170. ◊ (Substantivat, în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară, de sus (a unui lucru). El se însenina mulțumit, cu ochii veșnic duși în susul pleoapelor, a somn. BASSARABESCU, V. 5; b) (în legătură cu cursul unei ape) în sens contrar cursului, în direcția izvorului, dincotro curge apa. Ocoli drumul mare, apucînd prin glod în susul pîrîului. CAMILAR, N. I 23. O pajiște înflorită se ridica ușor, în susul pîrăului, și liniștea părea a crește. SADOVEANU, O. IV 437. Luntrele, înșirate una după alta, merseră o bucată bună pe lîngă malul romînesc, în susul apei, ca să nu le ia curentul și să le ducă prea jos, unde Dunărea se desfăcea în mai mult brațe. D. ZAMFIRESCU, R. 121; c) (în legătură cu așezări omenești) înspre partea mai ridicată (dinspre munte sau deal) sau înspre nord. Pornesc unul lîngă altul, în susul satului. STANCU, D. 18. A sunat veteranul satului, Diș, goarna, întîi în fața primăriei, apoi în susul satului, apoi în jos, spre gîrlă, să audă și cei de dincolo, din cătun. id. ib. 54. Din susul... = a) (în legătură cu cursul unei ape) din direcția izvorului, dincotro curge apa. Din susul apei vine un vapor. SAHIA, U.R.S.S. 128; b) (în legătură cu o așezare omenească sau cu o stradă) dinspre partea mai ridicată (dinspre un deal sau un munte) sau dinspre nord. Din susul străzii Cîmpineanu, dinspre Știrbei-vodă, se vedea curgînd spre club, ca un rîu revărsat, coloana imensă a muncitorilor de la căile ferate. CAMIL PETRESCU, N. 23. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mînie); a izbucni, a erupe. ♦ (Cu valoare de interjecție) a) Strigăt de comandă echivalînd cu: «ridicați», «ridicați-vă». Sus mîinile! ▭ Atuncea sus! a poruncit măria-sa Nicoară. SADOVEANU, N. P. 128. b) Fig. Strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. Sus inimile! 3. (La comparativ, urmat de prep. «de», indică o limită în raport cu o vîrstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... Mai sus de 14 ani. ◊ (Împreună cu «în» și în legătură cu «de la» formează un adverb compus) De la 18 ani în sus cetățenii au dreptul la vot. Merele se vînd de la 2 lei în sus. ◊ Expr. Cu un cap mai sus = cu mult mai mult. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. Mai pe sus decît... = mai presus decît..., v. presus. Din născare se cunoștea că are să fie mai pe sus decît alți oameni. SBIERA, P. 22. [Păsărilă] avea un meșteșug mai drăcos și o putere mai pe sus decît își poate dracul închipui: cînd voia, așa se lățea de tare, de cuprindea pămîntul în brațe. CREANGĂ, P. 245. 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat sau un pasaj dintr-un text) În cele precedente, în cele de mai înainte, înapoi cu cîteva pagini sau cu cîteva rînduri. Am arătat mai sus că... ◊ Cele de mai sus = cele precedente, cele arătate sau spuse mai înainte. 5. (În legătură cu modul de a cînta sau de a vorbi) În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. A luat tonul prea sus. ◊ Notele de sus = notele cele mai înalte pe care le poate emite cineva. ◊ Expr. (În legătură cu verbele «a spune», «a vorbi», «a protesta») Sus și tare = a) ferm, categoric, energic. Protestă sus și tare în contra intențiunilor ce i se atribuia, că ar voi să aducă turburări și perturbațiuni. GHICA, S. 124; b) în auzul tuturor; în gura mare. Cervenco însuși spunea sus și tare că mai bine și-ar tăia mîinile decît să tragă asupra unor bieți oameni ca și dînsul. REBREANU, P. S. 51. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. Trupul tău ce-au fost țărînă în țarînă s-a preface, Iară sufletul tău vesel sus în veci va gusta pace. ALECSANDRI, P. I 199. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = din cer, de la dumnezeu. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătîne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. Toată lumea era mulțumită de domnirea sa și oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. ISPIRESCU, L. 42. Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește! Sînt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pămîntean. HASDEU, R. V. 61. ◊ Compus: (formînd un substantiv masculin) cel-de-sus = dumnezeu. Nu-i spun, Ioane, că – și-așa, și-așa – tot acolo ajungem. El o pornit într-o parte și acolo o ține. O țin și eu, cît s-o mai îndura cel-de-sus să mă vadă. POPA, V. 300. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute și iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii și nevasta să-i las în știrea celui-de-sus. CREANGĂ, P. 46.

călcâi sn [At: CORESI, PS. 127 / V: (reg) ~âniu, ~chiniu / Pl: ~e / E: ml calcaneum] 1 Parte posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu Si: talus. 2-3 (Pex) Parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă călcâiul (1). 4-5 (Îe) A se afla (sau a fi, a trăi) sub ~ A se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva. 6-8 (Îae) A fi exploatat, subordonat, împilat. 9-10 (Îe) A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un ~ A se mișca repede, a fi iute la treabă. 12 (Fig; îae) A (se) bucura. 13-14 (Îe) A fugi (sau a merge) de-i pârâie (sau sfârâie) ~ele A fugi (sau a merge) foarte repede. 15 (Îe) A i se aprinde (sau a-i sfârâi) ~ele (după cineva) A fi foarte îndrăgostit de cineva. 16 (Îae) A fi zorit, nerăbdător. 17 Lovitură dată cu călcâiul (1). 18-19 (D. călăreți; îe) A da ~e calului A lovi calul cu călcâiele (1) ca să pornească sau să meargă mai repede Cf pinten. 20 (Îe) A sta (sau a ședea) în ~e A sta pe vine Vz vână. 21 (Dom; îe) A-i juca cuiva șoarecii în ~e A fi neastâmpărat. 22 (Îe) A-și bate ~ele (sau a bate din ~e) A sări în sus de bucurie. 23 (Îae) A-și bate joc. 24 (Îae) A nu-i păsa. 25 (Îe) A nu ajunge pe cineva la ~e A fi cu mult inferior. 26 (Îe) A-l durea (pe cineva) în ~e A nu-i păsa. 27 (Îe) A-și lua ~ele de-a umere A fugi repede. 28 (Îe) A-și lua rămas-bun de la ~e A pleca fără a spune nimănui. 29 (Ban; îe) A-i rupe (cuiva) ~ele cu ușa A scoate pe cineva afară, a-l goni cu rușine. 30 (Liv; îs) -iul lui Ahile Parte slabă, vulnerabilă a unei persoane sau a unui lucru. 31 (Pan; nob) Chișiță a calului Cf căi (1). 32 (Pan; nob) Pinten al cocoșului sau al altor păsări. 33 Parte dinapoi a tălpii unei sănii Cf câi (2). 34 Plaz al plugului. 35 Parte de jos, dinspre coadă, a ascuțișului unei securi. 36 (Trs) Capăt al coporâii coasei, în care se înțepenește, cu brățara, custura. 37 Crestătură în partea de jos a căpriorilor, unde se îmbină cu cosoroabele în altă crestătură numită cuib, și se prind de acestea prin cuie de lemn. 38 (Ban) Cui băgat în fusul roții morii, la capătul de jos, de sub, linguri. 39 Bucată de pâine, de mămăligă ori mălai Cf codru. 40 Spate al unei cărți, unde colile sunt prinse în sfori Si: cotor. 41 Sfârșit al unei scrisori. 42 Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 43 Parte de jos, de lângă șurub, a arcușului instrumentelor de coarde. 44 Extremitate inferioară a catargului. 45-46 Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 47 Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 48 Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului.

MUGI vb. IV. I n t r a n z. I. (Despre vitele cornute și, rar, despre alte animale) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a rage, (regional) a mugăi. V. z b i e r a, b o n c ă i, b o n c ă l u i. O ciută . . . mugi. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^r/32. Leul își are gîtlejul și plămînii spre a rugi, taurul spre a mugi. HELIADE, II, 370. Turmele s-auzeau mugind de departe. RUSSO, S. 128. C-un sălbatec salt un tigru, care cînd pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvîrtește. EMINESCU, O. I, 165. Vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți. id. G. P. 108. Mu-mu, Joiana muge. CO;BUC, B. 77, cf. id. P. I, 249. Vitele mugeau de foame în bătătură. SANDU-ALDEA, D. N. 233. Boii pășteau liniștiți și, în răstimpuri, vreunul mugea prelung. AG]RBICEANU, S. P. 115. Mugea Gioiana înăbușit. HOGAȘ, DR, II, 99. Vițica ridică capul și mugi dulce. SADOVEANU, O. III, 117. Vitele mugeau de foame în fata corturilor. V. ROM. octombrie 1955, 166, cf. H II 117, 167, IV 10, VI 208, x 316. Junca aceasta îmblă numai mugind pe lîngă garduri. SBIERA, P. 188. Vaca tot rage, mugește. ȘEZ. IV, 125. Cărăușii pocnind, Boii muẑind. GRAIUL, I, 509. Boișorii mug Cu capu pe jug. CR. II, 262, cf. ALR, I 1 072/116, 122, ALR II 4 961/727, A I 34, III 3, 6, IX 2. Ce fuge Și muge Și-napoi nu se mai uită (Glonțul). GOROVEI, C. 178. ◊ E x p r. (Neobișnuit) Nici îi (sau le) fuge, nici îi (sau le) muge, se spune despre cei pe care nu-i interesează, cărora nu le pasă de cineva (sau de ceva). Privati, ca un istoric strein, căruia nici îi fuge, nici îi muge de români, tocma încîlcește istoria neamului, ca un nepriceput. ȘINCAI, HR. II, 318/38, cf. 214/35. ♦ P. e x t. (Regional; despre roiuri de albine) A bîzîi, a zumzăi (Răcășdia-Oravița). CHEST. VI 20/21. II. p. a n a l. 1. (Despre oameni) A striga puternic, sfîșietor; a zbiera, a urla, a răcni. Swaran mugea teribil în mijlocul bătăliei, Mugea peste oștire. HELIADE, O. I, 349, cf. 226. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic. CREANGĂ, A. 8. Mugi prin camere, ca o fiară rănită. AGÎRBICEANU, A. 476. Să vă sculați mai devreme . . . le mugi conductorul. REBREANU, NUV. 268. Cum n-ai? mugi Calistrat, împrăștiind cu dosul mînílor talgerele și paharele. SADOVEANU, X, 659. Și îi venea să-mpungă-n zid, să mugâ, Călind cu ochii ușa, ca să fugă. AEGHEZI, C. O.163. ◊ T r a n z. (Rar) Trece sfinția-sa mugind cuvinte de răzbunare. CONTEMPORANUL, III, 621. 2. (Despre elemente ale naturii) A produce zgomote puternice și prelungite; a vui, a urla, a vîjîi. Unda începu să mugă, P-unii spaima a cuprins, Fricoși, alții dau la fugă. ASACHI, S. L. I,179. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II, 276. Era o iarnă aspră și o noapte ce-ngrozește Și crivățul, cu viscol, mugea. BOLLIAC, O. 96. Doi mistrali în lume sînt. Unul cîntă. . . Altul muge și distruge tot ce-atinge pe pămînt. ALECSANDRI, POEZII, 533. Fluviu mîndru, ce ostenit mugește. EMINESCU, O. IV, 247. Vîntul mugește afară, zguduind ferestrele sălei. MECEDONSKI, O. IV, 21. Dunărea mugește mai tare. VLAHUȚĂ, O. A. II, 115, cf. 166. Vîntul muge, calul fuge peste cîmpuri, peste văi. I. NEGRUZZI, S. II, 179. Fierb codrii de dafin și muge Muntele-adînc zguduit. COȘBUC, AE. 51. Vînturi grele mugeau în fundurile prăpăstioase ale Căucazului. DUNĂREANU, CH. 60. Someșul fugea printre picioarele lor, rostogolindu-se peste bolovanii din cale, mugind parcă l-ar fi alungat o arătare spăimîntătoare. REBREANU, NUV. 86. Doi plopi. . . se văitau îndoiți spre pămînt de vîntul ce mugea, turbat dinspre largul mării. BART, S. M. 69. Oltul mugește luptîndu-se mai departe cu colții ascuțiți și nemiloși ai munților. BOGZA, C. O. 252. Și pămîntul uneori mugește lung și se cutremură din temelii. STANCU, D. 69. Marea mugea bătînd cu putere în stîncile și terasa de la picioarele casei. V. ROM. februarie 1956, 40. Afară-i viscol, muge greu orcanul. ib. mai 1956, 117. 3. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare etc.) sunete puternice. Ce zarvă e în sat ! Sună tălăngile, mugesc buhaiele, bat tobele. SADOVEANU, O. I, 92. Zîmbește ortacilor cu brațe-ncleștate Pe ciocanul mecanic care muge, se zbate. DEȘLIU, G.. 46. 4. (Despre arme de foc) A bubui. Bateriile din toate părțile au mugit fără încetare toată ziua. ODOBESCU, S. III, 595. O bubuire de pușcă mugi în tabăra lui Potocki și Tomșa tresări cu sîngele fierbînd în vine. SADOVEANU, O. V, 494. – Prez. ind. pers. 3: mugește și múge. – Lat. mugire.

MĂSURA, măsor și măsur, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente de măsurat valoarea unei mărimi în raport cu o unitate de măsură dată; a lua măsura. Cu compasul lumile toate măsoară. CONACHI, P. 275. Meșterii grăbea, Sferile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra, Zidul rădica. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. (Regional) Măsoară-i vorba cu îmblăciul, se spune cînd se înțelege greu sau nu se înțelege de loc ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi, a trage o bătaie. Las’să-ți măsor eu boieria pe spinare cu ciubucu ista. ALECSANDRI, T. 915. Absol. ◊ I-am făgăduit că, în toată viața mea, nu voi măsura decît la drept. ȘEZ. II 161. Măsoară de două ori și taie o dată. Refl. pas. Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 132. ♦ (Neobișnuit; cu privire la pedepse, lovituri etc.) A aplica, a număra. Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară Cînd mîna v-o întindeți la bunuri zîmbitoare, Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi. EMINESCU, O. I 60. 2. (Mai ales determinat prin «cu ochii» sau «din ochi») A străbate, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. Gîngu măsură cu ochii ascunzișurile, căutînd cel mai adăpostit ungher unde să fugă. C. PETRESCU, S. 40. Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă, Cu ochii zarea măsurînd. COȘBUC, P. I 99. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Cu privire la un om; determinat adesea prin «cu ochii» sau «din ochi») A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător; a cîntări, a aprecia, a cerceta. Hai, mai repede, că e frig! v-a îndemnat jucînd în loc, să se încălzească, măsurîndu-vă din ochi și rîzînd. PAS, Z. I 74. Mă măsoară o clipă și pe urmă îmi răspunde scurt. CAMIL PETRESCU, U. N. 406. Femeia îl măsură fără să răspundă și-i întoarse spatele. C. PETRESCU, C. V. 316. (Refl. reciproc) Balcanul și Carpatul... aprinși de dor de luptă cu ochii se măsoară. ALECSANDRI, P. A. 202. ◊ (Întărit prin «din cap pînă în picioare» sau «de sus pînă jos») Ochiul lui ager măsurase din clipa intrării pe ușă fata, din cap pînă în picioare, și rămăsese înmărmurit de frumusețea ei. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Moșneagul se uită cu tot dinadinsul țintă la mine și mă măsură din cap pînă-n picioare. HOGAȘ, M. N. 71. Începe el a o măsura cu ochii de sus pînă jos și de jos pînă sus. CREANGĂ, P. 163. 3. A parcurge (încoace și încolo) o distanță, a străbate de la un capăt la altul un spațiu. Măsură încăperea dintr-un capăt în altul, să-și dezmorțească picioarele înțepenite în căruță. C. PETRESCU, Î. II 161. Văd apoi pe Făt-Frumosul trist, cum măsură poiana, Căci de mult iubește dînsul pe Ileana Cosînzeana. COȘBUC, P. II 138. La Picior-de-munte, pe dealuri mărunte Prin plaiuri tăcute De vînturi bătute, Urcă și scoboară Și drumul măsoară Trei turme de oi. TEODORESCU, P. P. 435. II. Fig. 1. Intranz. (Rar) A avea valoare, a prețui, a valora. Pune oarecare fanfaronadă în graba de a servi pe oricine, poate... pentru a arăta, vanitos, cît îi măsoară puterile. C. PETRESCU, C. V. 62. 2. Tranz. (Cu privire la cuvinte, sentimente, acțiuni etc.) A modera, a cumpăni, a cîntări, a înfrîna, a tempera. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II 195. Deci patimile-ți măsoară, omule, și le slăbește. CONACHI, P. 279. ♦ (Rar, cu privire la mers, zbor etc.) A cumpăni, a regulariza. O cucuvea stîrnită din culcușul ei. lunecă pe sub streașină clopotniței și, măsurîndu-și zborul, trecu peste curtea mănăstirii, CAZABAN, V. 62. 3. Refl. reciproc. A se compara, a se întrece, a se lua la întrecere, a rivaliza, a se lupta. El fugea gonit de furtună, măsurîndu-se cu puterile ei, dar niciodată furtuna n-ar fi izbutit să-l ajungă. MIHALE, O. 170. În adevăr, ziceați zînele, noi nu ne putem măsura nici în frumusețe, nici în minte, dar nici în putere cu zîna noastră. RETEGANUL, P. II 15. Deși puțini, ostașii creștini erau însă plini de foc și de dorința de a se măsura cu dușmanul. BĂLCESCU, O. II 86. ◊ Tranz. Ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele? ALECSANDRI, T. I 444. ♦ (Rar) A se considera. Ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime, Măsurîndu-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime. ALECSANDRI, O. 247.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

ciocan (ciocane), s. n. – 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie la mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman.