HAGEALÂC ~uri n. rel. Călătorie întreprinsă de credincioși în locuri sfinte; pelerinaj; peregrinaj. /<turc. hațilik

proschinitar, proschinitare, s.n. (înv.) 1. capelă, mic paraclis. 2. carte de închinăciuni. 3. un fel de pupitru înalt pe care se află o icoană, așezat în centrul bisericii, aproape de altar; iconostas. 4. scăunel pe care se îngenunchează pentru rugăciuni. 5. loc de pelerinaj.

MAHOMED (în arabă Mohammed „cel lăudat”) (c. 570-632), reformator religios arab. Fondatorul islamismului (mahomedanismului). Propagator și autor parțial al textelor coranice; considerat ultimul dintre profeții care încheie revelația inițiată de „Vechiul Testament” și completată de Evanghelii. Probabil, personaj istoric, n. la Mecca (Arabia), predicator din 610 la Mecca, refugiat (hegira) la Medina 622, dată considerată ca începutul erei musulmane; a provocat un „război sfânt” (jihad) de convertire a întregii Arabii, neapucând să vadă însă izbânda totală. Potrivit tradiției, M. ar fi scris „Coranul” dictat de Allah sau l-ar fi primit gata scris pentru el și transmis prin îngerul Gabriel, originalul păstrându-se în cer. Mormântul lui M. de la Medina este loc de pelerinaj pentru musulmanii din întreaga lume.

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de formă paralelipipedică (având laturile de 12 m și, respectiv, 10 m, iar înălțimea de 15 m), aflat în centrul marii moschei din Mecca și acoperit cu un văl negru, ornat cu citate din Coran (reînnnoit în fiecare an). Zidit, potrivit tradiției arabe, de Adam și reconstruit de Avraam și fiul acestuia, Ismael. Aici, în colțul dinspre răsărit, se păstrează „piatra neagră”, care, potrivit legendei, a fost adusă din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual înlocuiește, de la sfârșitul sec. 7, pe cel distrus în timpul asediului din 683. K. a devenit, încă din epoca preislamică, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerată centrul lumii, către K. se îndreaptă în fiecare zi cele cinci rugăciuni canonice ale musulmanilor. K. marchează, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer și Pământ, direcția osiei Universului și Poarta Cerului.

intelighenție s. f. Totalitatea intelectualilor unui popor ◊ „Este cazul intelighenției franceze care, până în anii '70, nu numai că s-a situat pe poziții de stânga, dar a găsit în Moscova un loc de pelerinaj moral și intelectual.” R.l. 1 X 93 p. 2. ◊ „[Rev. 22 este] publicație a G.D.S. care reunește intelighenția românească.” ◊ Rev. 22 35/93 p. 3; v. și 8/94 p. 9; v. și guru (din fr. intelligentsia – la origine cuv. rus.; PR 1971)

RACHELA (RAHELA, RAHILA), personaj biblic, mândra și frumoasa fiică a lui Laban, soția preferată a patriarhului Iacov. Mama lui Iosif și a lui Beniamin. Mormântul ei se află în apropiere de Bethleem; un important loc de pelerinaj.

SARNATH, sit arheologic și loc de pelerinaj situat în N Indiei (statul Uttar Pradesh), la 6 km de Varansi (Benares). Este considerat unul dintre locurile sacre ale budismului, aici rostind, potrivit tradiției, Buddha prima sa predică. Numeroase mănăstiri și stupa budiste din sec. 3 î. Hr. – sec. 6 d. Hr. adăpostesc statui dintre cele mai reprezentative pentru arta budistă din India. Distrus de cuceritorii islamici în 1194. Capitelul coloanei lui Așoka de la S (sec. 3 î. Hr.) a devenit, după proclamarea independenței Indiei, stema națională a statului.

SANTIAGO DE COMPOSTELA, oraș în NV Spaniei, centrul ad-tiv al Comunității autonome Galicia, situat în zona de confl. a râului Sar cu râul Sarela, la 51 km SSV de La Coruña; 90,1 mii loc. (2001). Nod feroviar. Ind. electronică, de prelucr. a cauciucului și a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, hârtiei, tananților, cosmeticii (săpun) și alim. (lichioruri). Obiecte de artizanat din argint. Piață agricolă pentru animale. Universitate (1501). Muzeul Galiciei de etnografie și antropologie; Muzeu de artă contemporană (1994). Festival anual „Sf. Iacob” (25 iul.). Are 40 de biserici și mânăstiri, între care se remarcă mănăstirea San Francisco (1214), biserica Santa Maria la Real del Sar (sec. 12) și catedrala romanică Sf. Apostol Iacob (1075-1087, completată în 1211 și în sec. următoare cu adăugiri baroce), în care se află mormântul Sf. Apostol Iacob (descoperit în anul 813, deasupra căruia a fost construită catedrala din ordinul lui Alfonso II al Asturiei), devenit un renumit loc de pelerinaj creștin. În piața Obradoiro sunt mai multe clădiri baroce construite în anii 1730-1750; Spitalul regal (azi hotel) construit în anii 1501-1511 de Enrique de Egas. Orașul, construit în jurul mormântului Sf. Apostol Iacob, a fost distrus în 997 în urma unui atac al musulmanilor din Pen. Iberică, dar a fost refăcut, treptat, de-a lungul Ev. med. Partea veche a orașului și drumul către oraș (mărginit de c. 1.800 de clădiri civile și religioase) au fost incluse (în 1985 și 1993) în Patrimoniul cultural universal.

QOM (QUM sau KUM), oraș în partea central-nord-vestică a Iranului, pe râul omonim, la marginea de V a deșertului Dasht-e-Kavir, la 147 km SSV de Teheran; 777,7 mii loc. (1996). Nod rutier și feroviar. Expl. de petrol și gaze naturale. Rafinărie de țiței. Ind. ceramicii, a sticlăriei, textilă și alim. Centru comercial și piață agricolă pentru cereale, bumbac, fructe. Universitatea islamică Howzeh. Moschee, Mausoleul Fatimei. Centrul spiritual al liderilor șiiți (din sec. 8). Loc de pelerinaj. Fundat în sec. 3.

SONSONATE, oraș în V statului El Salvador, pe Rio Grande de Sonsonate; la 60 km V de San Salvador; 58,3 mii loc. (2000). Centrul ad-tiv al departamentului. Piață agricolă pentru zahăr, cafea și tutun. Catedrală în stil colonial, placată cu porțelan alb. În vecinătate, biserica San Antonio del Monte, loc de pelerinaj. Fundat în 1524. Cap, provizorie a țării (1833-1834).

LOURDES [lurd], oraș în SV Franței (Hautes-Pyrénées), situat pe cursul superior al râului Gave de Pau, la poalele de N ale M-ților Pirinei; c. 16,6 mii loc. (1990). Unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lume (c. 5 mil. pelerini anual). Aici, la 11 febr. 1858, o fetiță de 14 ani, Bernadette Soubirous, a avut, lângă grota Massabielle, revelația apariției Sfintei Fecioare Maria (repetată de 18 ori). Credincioșii sunt atrași de proprietățile miraculoase ale apei care izvorăște de aici. Din 1862, L. a fost recunoscut, oficial, de Papalitate ca loc de pelerinaj.

GANGOTRI, ghețar în M-ții Himalaya de V (Garhwal); 300 km²; 30 km lungime. La poalele sale se află numeroase temple budiste și locuri de pelerinaj.

GAUHᾹTI (GUWᾹHᾹTI), oraș în E Indiei (Assam), port pe fl. Brahmaputra; 577,6 mii loc. (1991). Rafinărie de petrol construită construită de România. Universitate. Lângă templul Kamakhya, loc de pelerinaj al hindușilor. Muzeu. Grădină zoologică.

MOHAMMED I TURE (supranumit Askia „Uzurpatorul”), împărat songhai (1493-1528). A cucerit tronul în urma bătăliei de la Angoo (12 apr. 1493), înfrângându-l pe Baru (Bokar Dao) și întemeind o nouă dinastie care a purtat numele de Askia. A promovat islamul ca religie de stat, a realizat o reformă în administrație și a mărit imperiul prin cuceriri succesive. Înlăturat în 1528 de fiul său Musa. Mormântul lui a devenit loc de pelerinaj.

MORONI, capitala statului Comore (din 1962), situată în SV ins. Ngazidja; 30 mii loc. (1991). Aeroportul Hahaya. Centru comercial pentru vanilie, cafea și cacao. Moschea Chiounda. Loc de pelerinaj.

MYSORE sau MAISŪR 1. Oraș în S Indiei (Karnātaka), pe râul Kāveri, la 137 km S de Bangalore; 480,7 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. textilă, a pielăriei, alim. (cafea, orez, țigarete) și chimică. Universitate (1916). Muzeu. Palatul maharajahilor (1897). Loc de pelerinaj. Fundat în sec. 16. 2. Denumirea până în 1973 a statului indian Karnātaka.

NICULA, sat în com. Fizeșu Gherlii, jud. Cluj, menționat documentar în 1326. Aici se află mănăstirea (de călugări) cu același nume, întemeiată în 1552 (data este incertă). Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, datând din 1650, a fost mistuită de incendiul din 24 apr. 1973, în locul ei fiind adusă o altă biserică de lemn din satul Fânațe (jud. Bistrița-Năsăud). Biserica de zid, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, construit în anii 1875-1879, păstrează picturi murale originare, de factură bizantină. Loc de pelerinaj (15 aug.); icoană făcătoare de minuni. Muzeu cu icoane pe sticlă, cărți vechi de cult etc. În sec. 18, la mănăstirea N. s-a constituit un centru de realizare a icoanelor pe sticlă, devenit, cu timpul celebru prin compozițiile simple, cu desen naiv, de o mare expresivitate, viu colorate mai ales în roșu, răspândite ulterior în toată Transilvania.

ODENSE [ódənsə], oraș în E Danemarcii (Fionia), port pe canalul navigabil cu același nume, lung de 8,2 km; 184,3 mii loc. (2003). Capitala regiunii Fionia (Fyn). Aeroport. Constr. navale, de automobile (montaj) și de biciclete. Ind. metalurgică, electrotehnică, chimică, a cauciucului, textilă, poligrafică, a pielăriei și încălțămintei, de prelucr. a lemnului, alim. (zahăr, tutun). Universitate (1964). Teatru. Operă. Grădină zoologică. Muzeul H. Ch. Andersen. Biserica Vor Frue (sec. 12-13), în stil gotic, catedrala St. Knud (c. 1300), în stil gotic, castel (1720), primărie (1880-1883). Vechea denumire (din mitologia scandinavă): Odinsoe. Prima mențiune documentară la 987; sediul unui episcopat (din 1020). În 1527 regele Frederic I a convocat la O. un Parlament care a proclamat libertatea cultului pentru protestanți. Loc de pelerinaj la mormântul regelui Canut II cel Sfânt, patronul Danemarcii, asasinat aici în 1086.

proschinitár n., pl. e (ngr. proskynitári, loc de pelerinaj, d. proskynó, ador, salut, mă închin). Sec. 18-19. Loc de pelerinaj. Un fel de scaun scund pe care îngenunchezĭ la rugăcĭune. Iconostas. Carte de rugăcĭunĭ și de informațiunĭ despre locurile sfinte: Proschinitar saŭ Închinătoru Sfintelor Locurĭ de Anton Pan (1852).

PRODROMU, Schitul ~, schit românesc din Republica monastică de la Muntele Athos (Pen. Calcidică, Grecia), situat la capătul răsăritean al pen. athonite numit Vigla, într-un ținut puțin ospitalier. Înzestrat cu moaște, icoane și o valoroasă bibliotecă. Aflat sub patronajul Sf. Ioan Botezătorul, de unde și-a luat numele de P. (în gr. „Înainte Mergător”). Întemeiat înainte de 1754, și-a stabilit condițiile de funcționare în 1820, în dependență de mănăstirea grecească „Marea Lavră” din vecinătate. Schitul P., a cărui viață monahală este stărețită de venerabilul ieromonah Petroniu Tănase (1914-2011), se constituie într-un căutat loc de pelerinaj.

IERUSALIM (JERUSALEM; ebraică: YERUSHALAYIM; arabă: AL-QUDS), oraș în partea central-estică a statului Israel, capitala țării, situată într-o zonă de podiș deșertic, la 25 km V de țărmul Mării Moarte; 578,8 mii loc. (1995). Important centru industrial, comercial, de transport, cultural și turistic al țării. Nod de comunicații. Ind. de prelucr. a metalelor și diamantelor, electrotehnică, textilă, chimico-farmaceutică, sticlăriei, pielăriei și încălțămintei, poligrafică, alim. Produse meșteșugărești. Universitate ebraică (1925). Muzee. Oraș sfânt pentru creștini, evrei și musulmani. Monumente: vestigiile arheologice ale Templului lui Solomon (sec. 10 î. Hr.); Biserica Sf. Mormânt (sec. 4, cu adăugiri din sec. 12); Mormântul lui David, deasupra căruia a fost construită o moschee în 1452 (refăcută în sec. 16); centura de ziduri, cu opt porți (Poarta Damascului, 1537, Poarta Nouă, Poarta Jaffei, Poarta Sionului, Poarta Gunoaielor, Poarta Aurită, Poarta Leilor, Poarta lui Irod), care înconjură orașul vechi, refăcută de turcii otomani în 1542, cu renumitul Zid al plângerii (sau Zidul de Vest); Grădina Ghetsimani, locul unde, potrivit tradiției, Iisus Hristos obișnuia să se retragă pentru rugăciune împreună cu discipolii săi; Via Dolorosa – drumul pe care Iisus Hristos la străbătut până la locul crucificării (pe colina Golgota), purtându-și crucea; Moscheea lui Omar/Qubbat al-Sakhra (sec. 7); Moscheea al-Aqsā (709-705); Mormântul sfintei Ana, deasupra căreia a fost construită (sec. 12) Catedrala armeană Sf. Iacob ș.a. Vechi oraș canaanean, menționat documentar pentru prima oară în sec. 19 î. Hr. I. a devenit, în timpul domniei regelui David, capitala statului iudeo-israelian (c. 1000 î. Hr.) și apoi (din 931 î. Hr.) a statului Iudeea. Cucerit și distrus de Nabucodonosor II în 587 î. Hr., I. a fost reconstruit în perioada dominației persane și seleucide, iar în 63 î. Hr. a intrat sub stăpânire romană. În jurul anului 30 (sau 33), Iisus Hristos intră în I. cu ucenicii săi, fiind întâmpinat ca Mesia de locuitorii acestuia. Tot la I., Iisus Hristos a fost prins de romani, judecat și crucificat. Centru al răscoalei antiromane a iudeilor (66-70), I. a fost distrus de Titus în anul 70 (în timpul represaliilor) și de Adrian în 135, o dată cu înăbușirea răscoalei antiromane (132-135), după care orașul a fost botezat Aelia Capitolina, stabilirea iudeilor fiind interzisă de autoritățile romane. Refăcut și dezvoltat ulterior, îndeosebi în sec. 4-5, de autoritățile bizantine, aici s-au construit numeroase lăcașuri de cult, I. devenind un important loc de pelerinaj pentru creștini. Cucerit și stăpânit de persani (614-629), iar din 638 de către arabi. Aceștia din urmă și-au menținut stăpânirea în I. până în 1099, când orașul a fost cucerit de participanții la prima Cruciadă, comandați de Godefroi de Bouillon, ce au întemeiat în această regiune o formație statală cruciată – Regatul Latin de Ierusalim. În anul 1187, după un susținut asediu, forțele musulmane comandate de sultanul Saladin au cucerit I. Reluat pentru o scurtă vreme (1229-1244) de către împăratul german cruciat Frederic II de Hohenstaufen, a căzut din nou, prin luptă, în mâna forțelor musulmane (23 aug. 1244), iar apoi în stăpânirea mamelucilor din Egipt. O dată cu marea campanie de cucerire a sultanului turc Selim I, I. a fost cucerit (30 dec. 1516) și inclus în Imp. Otoman, rămânând în componența acestuia până la Primul Război Mondial. Ocupat de trupele engleze (1917), I. a devenit centrul ad-tiv al Palestinei sub mandat britanic (1920-1948). Conform planurilor de împărțire a orașului, stabilite de O.N.U., I. urma să fie internaționalizat pentru credincioșii celor trei religii. În urma războiului arabo-israelian (1948-1949) și a acordurilor de armistițiu dintre Israel și Iordania, orașul I. a fost împărțit în două sectoare: israelian în V (Orașul Nou) și iordanian în E (Orașul vechi sau arab). La 23 ian. 1950, guvernul israelian, fără să țină seama de rezoluțiile O.N.U. privind internaționalizarea I., a hotărât mutarea capitalei Israelului de la Tel Aviv la I. (partea israeliană – Orașul Nou). În iun. 1967, trupele israeliene au ocupat sectorul iordanian (Orașul Vechi) al I., iar în iul. 1980, Parlamentul israelian a votat anexarea acestuia, întregind orașul, proclamându-l „capitală veșnică și inseparabilă” a statului Israel. Ulterior, guvernul israelian a construit noi cartiere pentru evrei în vechiul sector iordanian pe care-l cuceriseră. Statutul orașului I. constituie încă obiect de dispută între israelieni și palestinieni.

Santiago n. 1. oraș în Spania, în centrul Galiciei: 25.000 loc. Celebru loc de pelerinaj, măreață catedrală; 2. cap. republicei Chili, la poalele Anzilor: 532.000 loc. Mare întrepozit comercial. Universitate.

SOKOTO 1. Stat în NV Nigeriei, la E de fl. Niger; 66,7 mii km²; 4,9 mil. loc. (1995). Centrul ad-tiv: Sokoto. Culturi de manioc, orez, bumbac. Creșterea animalelor. 2. Oraș în NV Nigeriei, pe râul omonim, afl. al Nigerului, centrul ad-tiv al statului S.; 204,9 mii loc. (1995). Aeroport. Centru comercial. Ind. cimentului, ceramicii, tananților, de prelucr. a pieilor de capră, chimică (vopsele). Abator. Universitate (1975). Palatul sultanilor fulani. Moschee (1820, reconstruită în 1960). Centru de pelerinaj pentru musulmani. Centrul Imp. fulani (1808-1817) condus de Usman dan Fodio, al cărui mormânt este loc de pelerinaj.

hagialâc sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 113 / V: agi~ / Pl: ~uri / E: tc hag̦ilyk^[1]] 1 (Bis) Călătorie a creștinilor la locurile sfinte de la Ierusalim. 2 Călătorie a musulmanilor la locurile sfinte de la Meca. 3 (Pex) Pelerinaj. 4 (Îe) A se duce la ~ A se ruina. 5 (Fig) Loc de pelerinaj.

hagiică sf [At: CONV. LIT., ap. TDRG / Pl: ~ice / E: bg хагийка] 1-2 Soție de hagiu (1-2). 3 Creștină care a fost în pelerinaj la locurile sfinte de la Ierusalim. 4 Musulmană care a fost în pelerinaj la locurile sfinte de la Meca. 5 (Pex) Pelerină.

proschinitar sn [At: (a. 1799) URICARIUL I, 92 / V: ~iu / Pl: ~e / E: ngr προσκινητάρι] 1 (Bis; înv) Iconostas. 2 Scăunel pe care se îngenunchează pentru rugăciune. 3 Capelă. 4 Loc de pelerinaj. 5 Carte de rugăciuni și de informații asupra locurilor sfinte.

Tous les chemins mènent à Rome (fr. „Toate drumurile duc la Roma”). Într-adevăr, în epoca de glorie a imperiului roman, toate cele 29 căi publice care făceau legătura cu restul țării și cu provinciile cucerite, duceau la Roma, centrul acestui imperiu, pentru transportarea trupelor, alimentelor, bogățiilor. Fustel de Coulanges, în cartea sa La cité antique (1864) mai adaugă și faptul că Roma ajunsese un loc de pelerinaj religios. Unii pelerini spuneau că se duc la „cetatea antică”, alții la „cetatea sfîntă”, alții la „cetatea eternă”, prin toate aceste denumiri înțelegindu-se însă că e vorba tot de Roma. Aceasta ar fi sorgintea proverbului francez: Tous les chemins mènent à Rome (sau, la singular: tout chemin mène à Rome = orice drum duce la Roma). Pierzîndu-se sensul propriu de călătorie, expresia și-a păstrat astăzi sensul figurat, care arată că diferite mijloace pot duce la același scop și mai multe căi la același rezultat, așa cum altă dată drumurile felurite duceau toate la Roma. FOL.

Zidul plîngerilor – este zidul din Ierusalim, rămas pe locul unde în vechime se înălța templul lui Solomon și unde astăzi se află moscheia lui Omar. De aproape două mii de ani (după anul 70 al erei noastre, cînd templul a fost distrus de Titus), a devenit un loc de pelerinaj. În fiecare vineri seara, evreii se adunau acolo, rosteau rugăciuni, introduceau între blocurile mari de piară ale zidului bilețele conținînd dorințele lor cele mai fierbinți; și mai ales se lamentau, plîngeau în hohote, pomenind necazurile personale și ale familiei, și cerînd îndurare pentru iertarea păcatelor. De aceea „zidul plîngerilor” a ajuns o expresie pentru o sursă de tristețe și de lacrimi. IST.

HAGIALÎC (pl. -îcuri) sn. Călătorie la locurile Sfinte, pelerinaj: le-a venit părinților dorința să meargă la ~ (CAR.); Ⓕ: acesta (= mormîntul lui Ștefan cel Mare) ar trebui să fie ~ul Românilor (ISP.) [tc. hağilyk].

HAGIICĂ sf. 1 Soția unui hagiu ¶ 2 Femeie care a făcut pelerinajul la locurile sfinte [comp. și blg. hadžijka].

loc s.n. I 1 punct. S-au amplasat camere de luat vederi în anumite locuri din magazin. A sudat bara în două locuri. 2 teren, <înv.> local. A cumpărat un loc la marginea orașului. Locul achiziționat este prielnic semănăturilor de toamnă. 3 (agric.) loc de arătură teren arabil. Are câteva hectare de loc de arătură. 4 loc de casă = <pop.> vatră, <înv. și reg.> siliște, <reg.> vătrătură. Are locul de casă în mijlocul satului. 5 loc viran = maidan, teren viran, <pop.> tăpșan, <reg.> toloacă, <înv.> viranea. Copiii se joacă pe un loc viran. 6 spațiu, zonă. În oraș sunt multe locuri de joacă pentru copii. 7 meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ținut, zonă, <rar> țărm, <reg.> obleaguri (v. obleagă), <înv.> despus, <turc.; înv.> aralâc. În peregrinările sale a străbătut multe locuri. Vrea să cunoască obiceiurile locului unde face cercetarea folclorică. 8 regiune, teren, ținut, zonă, <reg.> aret². Nu cunoaște bine locul și de aceea are nevoie de o călăuză. 9 lume, parte, parte a lumii, parte de lume, regiune, ținut, <înv.> cuprins¹. Nu mai fi atât de critic și vezi cum este și prin alte locuri! 10 loc de veci = groapă, locaș de veci (v. locaș¹), mormânt, sepulcru, <livr.> sepultură, <rar>necropolă, <înv. și pop.> locuință eternă, locuință ultimă, <pop. și fam.> casă de veci (v. casă¹), <înv. și reg.> îngropniță, locuț de vecie, <înv.> grobnic, gropiță, gropniță, îngropământ, locșor de repaus, <ital.; înv.> tombă. A fost condus la locul de veci de câțiva prieteni. 11 (la pl.; relig.; nm. pr.) Locurile Sfinte= Țara Sfântă (v. țară). Își dorește să meargă în pelerinaj în Locurile Sfinte. 12 (înv. și reg.) v. Domeniu. Latifundiu. Moșie. Pământuri (v. pământ). Proprietate. 13 (reg.) loc sărat v. Sărătură. 14 (anat.; reg.) v. Placentă. 15 (înv.) v. Depărtare. Distanță. Interval. Spațiu. 16 (înv.) loc de lăcuită v. Adăpost. Așezare. Casă¹. Cămin. Domiciliu. Locuință. Sălaș. (gram.; înv.) loc-de-nume = loc-de-numire = (art.) locul-numelui v. Pronume. II 1 amplasament, amplasare, așezare, poziție, situare, <rar> situație, <înv.> așezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stare, stat³. Prin loc, supermarketul mulțumește pe locuitorii orașului. 2 funcție, job, ocupație, post¹, serviciu, slujbă, <rar> misiune, oficiu, sarcină, <înv. și reg.> poslușanie, <reg.> breaslă, servit, <înv.> cin¹, huzmet, mansup, orândă¹, tistie, tisturie, treabă, <fig.; înv. și reg.> pită. De câtva timp are un loc mai bine plătit. 3 poziție, situație. Este conștient de locul pe care-l ocupă în societate. III (pop. și fam.) v. Ocazie. Prilej. IV fig. (rar) loc comun = v. a Banalitate. Platitudine. Prozaism. Proză. Truism; b (lit.) Clișeu. Stereotip. Șablon. Șlagăr. Tic². Tipar.

PEREGRINA, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc considerat sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

bairam, bairamuri s. n. Numele a două mari sărbători musulmane: a) micul bairam (curban-bairam), sau „ruperea” postului, care are loc la sfârșitul lunii de post Ramadan și durează 3 zile; b) marele-bairam (ramazan-bairam), care are loc în timpul pelerinajului la Mecca și durează 4 zile. – Din tc. bayram.

pelerinaj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerinaje

PEREGRINA, peregrinez, vb. I. Intranz. A cutreiera prin locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume; a hoinări. ♦ (Rar) A merge în pelerinaj într-un loc sfânt. – Din fr. pérégriner, lat. peregrinari.

pelerinaj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerinaje

PEREGRINAJ ~e n. rel. Călătorie făcută de credincioși într-un loc considerat sfânt; hagialâc; pelerinaj. /peregrin + suf. ~aj

CĂLĂTORIE. Subst. Călătorie, drum, deplasare, voiaj, excursie, turneu, expediție, ascensiune; drumeție, călătorie pe jos; croazieră, periplu (livr.); colindat, colind, pribegie, peregrinare, peregrinație (rar), peregrinaj (înv.), pelerinaj, hagialîc (înv.); circumvagație, odisee. Turism. Drum, cale, drumeag, potecă; rută, itinerar, cursă. Călător, drumeț, drumaș (înv. și reg.), voiajor, excursionist, turist, globe-trotter, colindător (fig.), hoinar, pribeag, pelerin (rar), peregrin (înv.), hagiu (înv.). Dromomanie (rar). Adj. De călătorie, de drum, de voiaj, turistic, voiajor, itinerant; plimbăreț, umblăreț (fam., depr. sau ir.), călător; umblat în (prin) lume, călătorit, voiajat. Vb. A călători, a drumeți, a umbla, a circula, a voiaja, a face o excursie, a pleca în excursie; a colinda, a curma (a alerga) pămîntul, a pribegi, a colinda lumea, a vîntura mări și țări, a peregrina, a hoinări, a vagabonda, a cutreiera, a umbla mult, a umbla cu opinci de fier, a fi mereu pe drumuri, a drumui (rar), a lua lumea de-a lungul (și de-a latul), a da ocol țării. A porni la drum, a o lua din loc, a merge în pelerinaj, a se duce (a pleca) în deplasare, a se deplasa, a-și lua calea (în picioare), a se așterne drumului, a se tot duce. V. aeronavă, ambarcație, automobil, căruță, direcție, drum, hoinăreală, întoarcere, mișcare, plecare, trăsură, tren.

peregrinare sf [At: NEGULICI / Pl: ~nări / E: peregrina] 1-2 (Înv) Pelerinaj (1-2). 3 Călătorie lungă prin locuri depărtate. 4 (Înv) Cutreierare, perindare dintr-un loc în altul Si: (înv) peregrinaj (3), peregrinație Cf peregrina.

PEREGRINA, peregrinez, vb. I. Intranz. A merge în pelerinaj; p. ext. a cutreiera locuri îndepărtate; a colinda, a călători prin lume.

pelerinaj sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (asr) ~agiu (Pl: ~agii) / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr pèlerinage] 1-2 Călătorie la un loc (considerat sfânt sau) de mare importanță istorică ori culturală Si: (înv) peregrinaj (1-2), peregrinare (1-2), peregrinat (1-2). 3 Călătorie prin diferite locuri îndepărtate. 4 Trecere continuă Si: perindare. 5-6 (Rar) Loc unde se face un pelerinaj (1-2).

peregrina vi [At: AR (1829), 204¹/11 / V: (înv) pele~ / Pzi: ~nez / E: fr pérégriner, lat peregrinare, it pellyrinare] 1-2 A merge în pelerinaj (1-2). 3 A călători cutreierând diverse locuri îndepărtate. 4 A rătăci din loc în loc. 5 A colinda prin lume.

KANDY [kændi], oraș în partea centrală a ins. Ceylon (Republica Sri Lanka), pe cursul superior al râului Mahaweli, la 97 km ENE de Colombo; 104 mii loc. (1990). Grădină botanică regală (1371). Centru de pelerinaj budist. Templul Dalada Maligava sau Templul Dintelui (sec. 16), despre care se spune că adăpostește un dinte al lui Buddha. Fundat în sec. 14; ocupat de portughezi în sec. 16, de olandezi în 1763 și de englezi în 1815. Capitala Ceylonului (1592-1815).

HAGIU, hagii, s. m. (Învechit) Creștin sau musulman care a făcut un pelerinaj și s-a închinat la locurile considerate de religiile respective ca fiind sfinte. Tartanul ei de cașmir, cadou adus din Ierusalim de un unchi hagiu! BASSARABESCU, S. N. 35. Bătrînul s-a dus la hagialîc și s-a întors... «hagiu». DELAVRANCEA, H. TUD. 23. Socrul meu... e și hagiu. ALECSANDRI, T. 1224. – Variantă: agiu s. m.

PELERINAJ, pelerinaje, s. n. 1. (Învechit) Călătorie, făcută individual sau în grup, la locurile sfinte; hagialîc. Cel mai simplu pelerinaj costă cel puțin 4000 franci. BOLINTINEANU, O. 297. 2. Faptul de a vizita (individual sau în grupuri) un loc sau o persoană care trezește un interes deosebit. I-ai văzut pe potemkiniști, pe marinarii răsculați... Timp de vreo două zile, cît au rămas acolo, a fost pelerinaj. PAS, Z. I 120. La Iasnaia Poliana soseau în pelerinaj mii de admiratori din Rusia și de aiurea,. SADOVEANU, E. 231.

PELERINAJ s.n. 1. Călătorie făcută într-un loc considerat sfînt; hagialîc. 2. (Fig.) Călătorie lungă și grea, cu multe opriri. [Var. pelerinagiu s.n. / < fr. pèlerinage].

PELERINAJ s. n. călătorie făcută la un loc sfânt; (p. ext.) vizită făcută în scop artistic sau istoric. (< fr. pèlerinage)

pelerinaj n. 1. călătoria ce face un pelerin; 2. locul unde se duce.

PELERINAJ s. (BIS.) (rar) peregrinaj, peregrinare. (~ la un loc considerat sfânt.)

PELERINAJ s. (BIS.) (înv.) peregrinaj, peregrinare. (~ la un loc considerat sfînt.)

peregrin (peregrini), s. m. – Pelerin; drumeț. Lat. peregrinus (sec. XIX). E dubletul lui pelerin, s. m., din fr. pélerin. – Der. peregrina, vb. (a călători în locuri depărtate, a face hagialîc); peregrinaj, s. n. (călătorie); pelerinaj, s. n. (hagialîc); pelerină, s. f., din fr. pèlerine.

PELERINÁJ (< fr.) s. n. 1. Călătorie rituală presupunând existența unor locuri colectoare de forțe sau energii divine care pot fi mai ușor implorate aici decât în alte părți. Această idee contravine credinței în caracterul omniscient al divinității și este o moștenire a cultelor locale. P. cuprinde, în afara călătoriei, a locului sfânt și a rugăciunii, și o anumită asceză, ritualuri, cum ar fi spălarea sau băutul apei sfințite, atingerea unor relicve, luarea unor obiecte sfințite. Cel mai celebru p. este cel de la Mecca; pentru creștinii din Evul Mediu principala țintă erau Locurile Sfinte din Palestina; în prezent, în Europa, cele mai renumite locuri de p. sunt Aachen (Germania), Assisi (Italia), Canterbury (Marea Britanie), Częstochowa (Polonia), Fatima (Portugalia), Lourdes (Franța), Santiago de Compostela (Spania), Roma ș.a., iar în America: Guadelupe (Mexic) ș.a. Tradiția este specifică și Budismului, astfel că în India sunt cunoscute p. la Bodth Gayā (Bihar) și Varanesi (Uttar Pradesh). Locurile sfinte ale islamului sunt Mecca și Medina. În România, p. cele mai importante sunt la Iași (de Sf. Parascheva), București (de Sf. Dimitrie Basarabov) și în jud. Constanța la grota Sf. Andrei. ♦ P. ext. Vizitare a unui loc renumit din punct de vedere istoric, cultural etc. ♦ P. gener. Călătorie în locuri îndepărtate. 2. Trecere continuă, perindare.

PELERINAJ ~e n. 1) rel. Călătorie făcută de credincioși într-un loc considerat sfânt; hagealâc. 2) Călătorie în locuri renumite din punct de vedere religios, istoric sau cultural. 3) Trecere continuă. /<fr. pelerinage

MECCA (MEKKA, MAKKAH), oraș în V Arabiei Saudite, în reg. Hijaz, la 72 km E de țărmul Mării Roșii; 630 mii loc. (1991). Nod rutier. Aeroport. Centru comercial (animale, piei, cafea). Cel mai important centru religios și oraș sfânt al Islamului; pelerinajul anual (peste 2,5 mil. de pelerini la Kaaba); considerat ca loc de naștere al Profetului Mahomed. Locuit de tribul kureișiților. O dată cu apariția religiei islamice, a devenit principalul centru al cultului musulman. După dezmembrarea Califatului de Bagdad, M. a intrat în stăpânirea dinastiilor Fatimizilor, Aiubizilor și apoi a mamelucilor, iar între 1517 și 1916, a Imp. Otoman. În 1916, devine capitala regatului Hijaz. Cucerit în 1924 de armatele lui Ibn Saud, a fost inclus, în 1932, în Arabia Saudită.

HAGIALÂC, hagialâcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un musulman la locurile sfinte. – Din tc. hacılık.

PELERINAJ, pelerinaje, s. n. Călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

HAGIALÎC, hagialîcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un mahomedan într-un loc sau o localitate socotită de biserica respectivă ca fiind sfîntă. Călătoriile în Moldova, la munte mai ales... samănă cu hagialîcurile la Meca, ori cu acelea pe care odinioară creștinii cuvioși le făceau la locurile sfinte. RUSSO, O. 100. ◊ (Mai ales în expr.) A merge (a se duce etc.) la (sau în) hagialîc = a merge în pelerinaj. S-a dus... în hagialîc la Sfîntul Munte și la Ierusalim. PAS, Z. I 150. Pe cînd împlineam șapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la hagialîc. CARAGIALE, O. III 30. – Variantă: agialîc s. n.

HAGIALÂC, hagialâcuri, s. n. Pelerinaj făcut de un creștin sau de un mahomedan într-unul din locurile sfinte ale bisericii respective. – Din tc. hacılık.

ALLᾹHᾹBᾹD, oraș în N Indiei (Uttar Pradesh), port pe Gange; 650,1 mii loc. (1981, cu suburbiile). Nod feroviar. Piață agricolă (zahăr, bumbac). Important centru de pelerinaj – Marea moschee Jama Marjid. Universitate.

EINSIEDELN [áinzi:dəln], localit. în centrul Elveției (Schwyz); 10 mii loc. (1980). Importantă abație benedectină din anul 934, refăcută în stil baroc în sec. 18. Pelerinaj.

ONTAKESAN (sau KISO ONTAKE), vulcan activ în partea centrală a ind. Honshū (Japonia). Are cinci vârfuri (conuri vulcanice), cel mai înalt fiind Kengamine (3.067 m). Ultima erupție a avut loc în 1979. Considerat de șintoiști ca al doilea munte sacru, după Fuji Yama. Pelerinaj anual.

NAZARETH (în ebraică: NAZARET; în arabă: An-NᾹȘIRA), oraș în partea de N a Israelului, în Galileea, la 30 km ESE de Haifa; 49,8 mii loc. (1992). Ind. textilă. Plantații de măslini, mandarini ș.a. Centru comercial, turistic și de pelerinaj. Menționat în „Vechiul” și „Noul Testament”. Biserica Buna-Vestire (1730, cu adăugiri din 1966). Aici Arhanghelul Gavriil i s-a arătat Fecioarei Maria, înștiințând-o (Buna-Vestire) că va naște un prunc, pe care îl va numi Iisus. La 6 km NE de N. se află Cana Galileii, unde Iisus Hristos a săvârșit primul său miracol, schimbând apa în vin, în timpul unui ospăț de nuntă.

PELERINAJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

NᾹSIK, oraș în V Indiei (Mahārāshtra), pe fl. Godāvari, la 161 km NE de Bombay; 656,9 mii loc. (1991). Ind. textilă (mătase, bumbac) și alim. (zahăr, ulei). Artizanat. Centru religios hindus cu numeroase temple. Pelerinaj.

ramadan (ramazan) s. n. Luna a noua a mahomedanilor, lună de post în care este interzisă mâncarea de la răsăritul până la apusul Soarelui. În ultimele trei zile ale acestei luni are loc sărbătoarea numită Micul Bairam, spre deosebire de Marele Bairam („sărbătoarea sacrificiilor”), care se celebrează în timpul pelerinajului la Mecca. – Din tc. ramazan.

KUMAMOTO, oraș în Japonia (Kyūshū), pe cursul inf. al fl. Shira, la 75 km E de Nagasaki, la poalele de V ale vulcanului Asō; 630,8 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Întreprinderi alim., de porțelan, textile, chimice (îngrășăminte) și pentru constr. de avioane. Centru de pelerinaj budist. Muzeu. Universitate. Castel (sec. 16). Fundat în sec. 16.

perindare sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~dări / E: perinda] 1-2 Succedare (în timp sau) în spațiu. 3 (Spc) Pelerinaj. 4 (Pex) Circulare unul după altul. 5 (Spc; reg) Urdinare a albinelor. 6 (Rar) Alternare. 7 (Reg) Luare pe rând. 8 (Reg) Mutare dintr-un loc în altul.

KARBALĂ sau KERBELA, oraș în partea centrală a Iraqului, la 90 km SV de Bagdad; 296,7 mii loc. (1987). Nod de comunicații. Important centru comercial. Ind. textilă și alim. (conserve). Piață agricolă. Oraș sfânt pentru musulmanii șiiți, care vin în pelerinaj la mormântul lui al-Husayn, fiul califului Ali și nepotul profetului Mahomed, înfrânt și ucis în lupta de la K. de Omeiazi (10 oct. 680). Moscheea ’Abbās.

GAYᾹ, oraș în NE Indiei (Bihar), în C. Gangelui; 294 mii loc. (1991, cu suburbiile). Nod de comunicații. Filaturi de bumbac. Producție de lacuri și vopsele. Ind. alim. (tutun). Artizanat. Numeroase temple. Oraș sfânt al budiștilor. Pelerinaj.

NIKKŌ 1. Oraș în Japonia (Honshū), situat în arealul parcului național cu același nume, la 610 m alt., la 145 km NNV de Tōkyō; 20,1 mii loc. (1990). Prelucr. lemnului și a metalelor. Stațiune climaterică. Mănăstirea budistă Rinno-ji (începutul sec. 8). Mausoleele lui Ieyasu (fondatorul șogunatului Tokugawa) și Iemitsu (al treilea șogun al dinastiei de Tokugawa), datând din sec. 17. Centru turistic și de pelerinaj. 2. Parc național în Japonia, în centrul ins. Honshū; 1.402 km². Inaugurat în 1934. Include o arie de munți vulcanici, între care se remarcă Shirane (2.578 m) cu numeroase cascade, râuri, lacuri, păduri de cedru, izvoare cu ape minerale, precum și o faună bogată și diversă (urși, macac ș.a.). Turism.

PEREGRINAJ, peregrinaje, s. n. (Învechit; și în forma peregrinagiu) Pelerinaj. De cîte ori am urcat muntele Arnotei, unde mormîntul lui [Matei Basarab]... stă ascuns într-o modestă capelă, aleasă chiar de dînsul pentru ultimu-i locaș, am simțit în mine cucernica mulțumire ce inspiră credincioșilor un peregrinagiu la locurile sfinte. ODOBESCU, S. I 439. Îmi pare bine că te-ai întors sănătos din peregrinagiile ce ai făcut la munți și peste munți. ALECSANDRI, S. 110. – Variantă: peregrinagiu s. n.

MASHHAD (MESHED), oraș în NE Iranului, situat la poalele de S ale M-ților Kopetdag, la 985 m alt., pe dr. văii Kashaf Rūd; 1,9 mil. loc. (1994). Nod de comunicații. Aeroport. Centru comercial. Ind. mat. de constr., textilă, a pielăriei și încălțămintei, de prelucr. a tutunului, alim. Covoare. Universitate (1956). Moscheile Gawhar Shah (sec. 15) și Imam Rezā (sec. 17), mausoleul imamului Ali ar-Rezā (sec. 9). Centru religios și de pelerinaj.

Mahomed (c. 570-632), întemeietorul tradițional al religiei mahomedane (islam), venerat de credincioșii musulmani drept profetul unic și împuternicit al divinității unice, care este Allah. Începând să predice ideile unei reforme politico-religioase a arabilor, capătă numeroși adepți, dar și adversari, care îl gonesc din Mecca. Se refugiază la Iathreb (Medina) în anul 622, eveniment care capătă numele de Hegira și care marchează începutul erei islamice. În anul 630, după mai multe lupte cu foștii săi adversari, revine victorios la Mecca, face un pelerinaj la Kaaba, unde distruge idolii și unde orânduiește ritualul cultului în forma în care fusese așezat de Avraam, părintele arabilor, cucerește întreaga Arabie și își alege ca reședință Medina. După moartea sa a început procesul de glorificare a profetului, mormântul său devenind un al doilea loc sfânt după Mecca.

KATHMANDU (KATMANDU), capitala Nepalului, situată pe cursul superior al râului Bāgmati, într-o depr. intramontană, la 1.340 m alt.; 419,1 mii loc. (1991). Important nod de comunicații. Aeroport. Centrul politico-administrativ și comercial al țării. Expl. de marmură. Mici întreprinderi de prelucr. a iutei și pieilor și de reparații mecanice; fabrici de ciment, cărămidă, încălț., produse textile și alim. Universitate. Muzeul Național Nepalez. Numeroase palate, temple și sanctuare (templul Taleju, sec. 16,palatul regal, 1576). Centru de pelerinaj. Întemeiat în 723 sub numele de Kantipur, a primit actuala denumire în 1593. După ce a unificat statul nepalez, conducătorul gurkha Prithvi Narayan Șah, a mutat, în 1761, capitala la K.; capitala Regatului independent Nepal (din 1923).

KAIROUAN [keruã] (QAYRAWᾹN [kairuán]), oraș în NNE Tunisiei, la 130 km S de Tunis; 102,6 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Artizanat (covoare și obiecte din piele). Moscheea Sidi Uqbah ibn Nāfi (sec. 7-9), cu o lungime de 135 m și un minaret înalt de 35 m; Moscheea celor Trei Porți (restaurată în 866). Fundat în anul 670, a cunoscut o maximă dezvoltare în sec. 9, când a fost capitala Aghlabizilor. Oraș sfânt islamic și centru de pelerinaj.

MEDINA (AL-MADῙNAH an-NABῙ = Orașul Profetului), oraș în V Arabiei Saudite, în reg. Hijāz, la 800 m alt.; 400 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. alim. și chimică; Piață agricolă (fructe, cereale). Universitate (1962). Al doilea oraș sfânt al Islamului, cu numeroase moschei, între care se remarcă Marea moschee fundată în sec. 7, reconstruită succesiv și extinsă în sec. 20; adăpostește mormântul profetului Mahomed, care, potrivit hegirei, s-a adăpostit aici, fiind alungat din Mecca (622), precum și mormântul Fatimei, fiica sa. Centru turistic și de pelerinaj.

SᾹMARRᾹ’, oraș în partea central-nordică a Iraqului, pe stg. fl. Tigru, la 110 km NNV de Bagdad; 63 mii loc. (1987). Oraș sacru pentru musulmanii șiiți. Fundat în anul 836 de califul abbasid al-Mu’tașim ca reședință a sa, fiind capitala Califatului abbasid până în 892. Califul al-Mutauawwakil a construit 24 de palate, între care se remarcă palatul Balkuwara (sec. 9). Ruinele vechiului oraș au fost au fost descoperite de arheologii germani Friedrich Sarre și Ernst Nerzfeld, scoțând la iveală trei nuclee separate, cu edificii impozante (palatul regal, moschei, castele, două hipodromuri, precum și alte vestigii mesopotamiene). Marea moschee (846-852), moscheea Abu-Dulaf (859-861), mausoleul Hasan al-Askari (sec. 9). Centru de pelerinaj pentru musulmani și șiiți.

Rude la Ierusalim (precedat de verbul „a avea”, sau „a căuta” sau „a găsi”…) – Acestei răspîndite expresii i s-au acordat diverse explicații, nici una însă bazată pe certe dovezi. Menționăm versiunea care pare cea mai plauzibilă. În timpul marilor pelerinaje religioase de odinioară, se adunau la Ierusalim mii și chiar zeci de mii de credincioși din toate colțurile lumii. În acele zile orașul era atît de populat, încît mulți pelerini locuiau în cimp, în corturi improvizate, sau în căruțe transformate în paturi. Nici apa nici alimentele nu erau îndestulătoare. Numai cei ce aveau rude sau prieteni erau favorizați, găsind în casele acestora și hrană și adăpost. „A avea rude la Ierusalim” însemna pe atunci: a pleca acolo fără grijă, fără riscuri, întrucît te așteaptă o gazdă ocrotitoare. De-a lungul anilor, expresia și-a extins nu numai circulația, ci și sensul. Prin analogie cu „cetatea sfîntă” considerată unul dintre cele mai însemnate orașe ale lumii, „a avea rude la Ierusalim” a devenit sinonim cu a găsi protectori într-un loc important, sau cum se spune astăzi argotic: a avea „pile”. „Ce sînt proptelele?” – Rude la Ierusalim, băiete…" (Zaharia Stancu, romanul Desculț, pag. 290). IST.

MIȘCARE. Subst. Mișcare, deplasare, mutare, mutat, strămutare. Dinamism, schimbare, transformare, dezvoltare, evoluție. Mișcare lentă; mișcare rapidă. Automișcare. Mișcare mecanică; mișcare fizică; mișcare chimică; mișcare biologică; mișcare socială. Mișcare rectilinie, mișcare (în linie) dreaptă; mișcare curbilinie; mișcare circulară; mișcare de rotație; mișcare centrifugă; mișcare centripetă; mișcare periodică, mișcare regulată; mișcare vibratorie; mișcare uniformă; mișcare accelerată. Animație, agitație, forfotă, forfoteală, foială, foire. Mers pe jos, mers, mergere (rar), deambulație (rar), umblare, umblat, umblet, umblătură (pop.); cutreierare, cutreierat, cutreier (rar), colindare; plimbare, plimbat, plimbărică (fam.), preumblare, promenadă (livr.); hoinăreală, vagabondaj, vagabondare, rătăcire, peregrinare, peregrinație, peregrinaj; marș, mărșăluire, marș forțat. Călătorie, voiaj, turneu, croazieră, pelerinaj; migrare, migrațiune. Circulație, trafic; rulare. Fugă, fuguță (dim.), alergare, alergătură, goană, repeziș, repezeală, repezitură (rar); năvală, buzna; fugărire, urmărire; cursă, cros. Zbor, zburare (rar), plutire, planare, survol, survolare. Plutire, plutit; înot, înotat (înv.), înotare; navigație, navigare. Transport, transportare; transbordare; tranzit, tranzitare (rar). Curgere, curs, scurgere, cursoare (înv.), prelingere, vărsare, revărsare. Rotire, rotație, mișcare de rotație, rotit, roată, rotitură (pop.), învîrtire, învîrtitură, învîrtit, învîrteală, sucire, răsucire, rotocol. Mobilitate; motricitate; mutabilitate, flotabilitate. Cinetică, cinematică. Adj. Mișcător, mobil, dinamic, evolutiv; deplasabil, mutabil, mutător. Agitat, animat, forfotitor; vioi, sprinten, agil. Instabil, variabil, schimbător, nestatornic, inconstant. Umblător (rar), mergător (rar), plimbăreț, hoinar, vagabond, rătăcitor; călător, pasager, voiajor; migrator; alergător, fugar, fugător (rar), fugarnic (rar), fugăreț (reg.); fugaci. Zburător, planor, plutitor. Înotător, plutitor, plutind, flotant, flotabil; navigator, navigant. Circulant, circulator: rulant. Transportator. Curgător, fluid. Rotitor, rotativ, învîrtitor. Cinetic, cinematic. Vb. A se mișca, a se deplasa, a se muta, a-și schimba locul (poziția), a se strămuta, a fi în mișcare, a fi mobil. A se schimba, a se transforma, a se dezvolta, a evolua. A mișca, a mișca din loc, a deplasa, a urni, a schimba locul (poziția), a muta, a strămuta, a permuta, a transfera. A pune în mișcare, a dinamiza, a agita. A merge, a umbla pe jos; a călca, a păși; a pune piciorul; a colinda, a peregrina, a cutreiera, a bate drumurile, a bătători; a hoinări, a rătăci, a pribegi, a umbla haihui, a vagabonda. A călători, a fi pe drum, a face o călătorie, a voiaja; a circula; a rula. A fugi, a alerga, a da o fugă, a o lua la fugă, a goni, a da fuguța. A zbura, a zburătăci, a zburături (rar), a pluti (în aer), a plana, a survola. A înota; a pluti, a aluneca (pe apă); a naviga. A transporta, a căra, a duce, a purta; a transborda; a tranzita. A curge, a se scurge, a se prelinge, a se vărsa, a se revărsa. A (se) roti, a (se) rotocoli (rar), a (se) învîrti, a (se) întoarce, a (se) răsuci, a (se) suci. Adv. În mișcare; în (din) mers, în (din) fugă, în fuga mare, de-a fuga (reg.); în (din) zbor, zburiș (rar), fără oprire, fără încetare. V. aeronavă, ambarcație, animație, apropiere, automobil, călătorie, căruță, coborîre, convergență, creștere, curgere, depărtare, direcție, drum, forfotă, fugă, grabă, hoinăreală, întoarcere, oscilare, rotire, săritură, sosire, sport, urcare.

MOAȘTE s. f. (De obicei la pl.) 1. (În religia creștină) Rămășiță mumificată din corpul unei persoane considerată sfîntă ; p. e x t. veșmînt, parte de veșmînt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). Acesta arse moștiile sfinteei muceniță Eftimiia. MOXA, 381/7. Deaderă moștiile sfintei Vineri în loc de dajde. id. 400/24. M[u]c[e]nicii fură arși cu foc, și moaștele goniră focul (cca 1633). GCR I, 85/7. Cu ai săi mearse de începu a săpa și vrea să ia moștiile svăntului. VARLAAM, C. 457. Adus-au cu mare cheltuială din țară păgână sfintele moștii a marelui mucenic Ioan. URECHE, LET. i, 103/12, cf. SIMiON DASC., LET. 21. Cela, ce va fura și va vinde mișcare svinte moștii, să-l cearte cu moarte. PRAV. 45. Veniră creștinii cei credincioși de le luară moștiile. DOSOFTEI, V. S. septembrie 7^v/27, cf. N. COSTIN, L. 193. Și așe au rămas moștile sfîntului Ioan iară în țara Leșască. NECULCE, L. 147. Pentru moștiile lui Costantin împărat (a. 1707). CAT. MAN. I, 243. Sărută și icoana Preacistii și moștii (de vor fi). GHEORGACHI, LET. III, 308/36. Înștiințare pentru moaștele sfîntului marelui mucenic Ioann cel Nou de la Sociavă (a. 1806). BV II, 475. Am împlinit dorința ce făcusem, de a merge în pelerinaj pe gios la Iași, ca să mă închin moaștelor sf. Parascheve. ASACHI, S. L. II, 21. Apropiindu-se de racla sf. Ioan cel Nou, s-a plecat cu mare smerenie, și a sărutat moaștele sfîntului. NEGRUZZI, S. I, 148, cf. 283. Slăbise de gîndeai că erau sfinte moaște. GHICA, ap. CADE. Ei își împărțiră între sine, ca moaștie, fărmăturele acelor oase. HASDEU, I. V. 166. Am la pept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. I, 18. Te-ai apropiet de mine și ai pus mîna pe strai și ți s-a luminat fața, parcă te-ai fi apropiet de niște moaște. CONTEMPORANUL, IV, 87. Le-a spus și altele, ba despre ticăloșiile pâgînilor, ba despre minunile sfintelor icoane ș-a sfintelor moaște. SADOVEANU, O. X, 333. În stînga tribunei o raclă cu moaștele sfîntului Dimitrie Basarabov. CAMIL PETRESCU, O. II, 352, cf. DEȘLIU, G. 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la respectul față de moaște sau la obiceiul de a fi purtate din loc în loc) Bătrînul Dan. . . Sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, POEZII, 296. Pe aceasta o păstra ca pe-o moaște. AGÎRBICEANU, L. T. 189. Descarcă-le acolo . . . dă-le dracului, că le plimbăm ca pe niște moaște. . . Culică începu s-arunce cutiile la întîmplare, cum le și încărcase. V. ROM. iulie 1954, 61. ◊ Fig. El este singurul depozitar credincios care păstrează cu sfințenie moaștele neamului său. VLAHUȚĂ, ap. CADE. ◊ E x p r. (Rar) A avea rude printre moaște = a fi de neam mare. Cf. DDRF. ♦ Relicvă, vestigiu. Supt această piatră zac oasele răposatului (și) întru fericire Costandin Coțofanu biv vel medelnicer, care s-au prestăvit la leat 1826, luna noiemvrie 28, și spre pomenire i s-au pus această moaște pă mormînt la leat 1838, i lu[na] noie[m]vr[ie] (a. 1838). IORGA, S. D. XV₂, 38. 2. P. g e n e r. Corp mumificat; mumie, (regional) moștină³. Cea mai mare mirare a ei fu cînd văzu pe acei doi împărați cu tabla scrisă la picere și ei făcuți moaște. GORJAN, H. II, 153/9. Sînteți míhniți, Cu ochii stinși, la față galbini și vestejiți. Cît cine-acum vă vede și cine vă cunoaște Se-ntreabă cu mirare: ce sînt ? ostași ori moaște? ALECSANDRI, T. II, 139, Tudor se lăsă ca o mumie, cu mustățile îndoite în jos la colțurile gurii, căci avea ceva de moaște în uscăciunea lui, la optzeci de ani. CAMIL PETRESCU, O. II, 80. ◊ E x p r. A se preface în moaște = a se mumifica; f i g. a se usca, a se atrofia. Ori patimile-n pieptu-i s-au prefăcut în moaște, Ori nu-nțelege-amorul fiindcă nu-l cunoaște. MACEDONSKI, O. II, 94. - Pl.: moaște. – Și: (Învechit) moáștie (pl. moștii), moáste (ANON. CAR.) s. f., moști s. f. pl. – Din slavonul мошти.