BRÂNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRÂNCĂ¹ f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. * ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

RUJET n. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete roșii pe pântece, prin umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare; brâncă. /<fr. rouget

iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.^[1] corectat(ă)

BRÂNCĂ¹, (3, 4) brânci, s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și prin apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

moleșire sf [At: BIANU, D. S. 737 / V: (reg) ~lăș~ / Pl: ~ri / E: moleși] 1 Moleșeală (1). 2 Toropeală. 3 Boală infecțioasă a viermilor de mătase, care se manifestă prin colorarea lor în negru, prin lipsa poftei de mâncare și muierea corpului Si: flașerie.

INAPETENȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. – Din fr. inappétence.

ANOREXIE s. f. Lipsă a poftei de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; inapetență. ♦ Anorexie mintală = repulsie față de alimente, însoțită de pierderea totală a poftei de mâncare. – Din fr. anorexie.

COLIBACILOZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă provocată de tipuri patogene de colibacili care invadează organismul uman și care se manifestă prin simptome generale (diaree, febră, lipsă de poftă de mâncare etc.) și locale, mai ales renale. – Din fr. colibacillose.

ANOREXIE f. med. Lipsă a poftei de mâncare. [G.-D. anorexiei] /<fr. anorexie

INAPETENȚĂ f. Lipsă a poftei de mâncare. [G.-D. inapetenței] /<fr. inappétence

superdozare s. f. Dozare excesivă ◊ „[...] respectivele tranchilizante, cu certă valoare terapeutică, produc o dependență a organismului iar abuzul și superdozarea declanșează alte probleme medicale.” R.l. 29 II 84 p. 6. ◊ „Superdozare. Anemia, amețelile, lipsa de poftă de mâncare și căderea părului sunt o consecință directă a unei superdoze de vitamina A, absorbite în diverse forme farmaceutice.” R.l. 22 III 84 p. 6 (din super- + dozare)

ANOREXIE s. f. Lipsă a poftei de mâncare întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc; inapetență. ◊ Anorexie mintală = repulsie față de alimente, însoțită de pierderea totală a poftei de mâncare. – Din fr. anorexie.

INAPETENȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. ♦ Fig. Lipsă de interes. – Din fr. inappétence.

colibaciloză [At: DA ms / E: fr colibacillose] (Med) Boală infecțioasă provocată de tipuri patogene de colibacili care invadează organismul uman și care se manifestă prin simptome generale (diaree, febră, lipsă de poftă de mâncare etc.).

inapetență sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr inapétence] 1 (Med) Lipsă a poftei de mâncare, întâlnită în boli febrile, digestive, cronice Si: anorexie (1). 2 (Pgn) Lipsă a dorinței de a face ceva.

sânge sn [At: PSALT. HUR. 48^v/15 / V: (înv) sin~ sm / Pl: (îvp) ~giuri / E: lat sanguis] 1 Lichid (de culoare roșie), vital pentru organism, care circulă într-un sistem de vase, având o compoziție chimică complexă și variabilă de la o specie animală la alta. 2 (Rar; îs) ~ de iepure Vin roșu. 3 (Fam; îs) ~ de prună Țuică. 4 (Pop; îs) ~ Domnului Vin (roșu). 5 (Înv; îs) ~ de ouă Vin. 6 (Îla) De ~ Roșu (aprins). 7 (Îal; d. lacrimi) De mare durere. 8 (Îal) Sângeros (1). 9 (Îal) Crud (19). 10-11 (D. cărnuri fripte; îljv) În ~ Care nu este prea fript, care a rămas crud în interior. 12 (Îal) Care este ca sângele (1) curgând. 13 (Îal) Plin de sânge (1). 14 (Îlav) În ~ În mod sângeros. 15 (Îlav) (Până) la ~ Până când țâșnește sângele. 16 (Pex; îal) Foarte tare, foarte mult. 17 (Îal) Extrem de aspru Si: drastic (2). 18 (Îal) Până la distrugere. 19 (Îe) A lua (sau a ori a-i lăsa, a slobozi cuiva, reg, de) ~ A scoate cuiva o anumită cantitate de sânge (în scop terapeutic). 20 (Îe) A da ~ A consimți să-i scoată o cantitate oarecare de sânge pentru a fi folosit la transfuzii. 21 (Îe) A-i îngheța (cuiva) ~le în vine sau a îngheța ~le (în cineva) A fi cuprins de groază. 22 (Îe) A i se urca (sau a face să i se urce ori a i se sui, a-i năvăli, a-i da, a-i ieși etc.) ~ în obraz ori la cap, în față A se înroși sau a face să se înroșească din cauza unui sentiment, a unei emoții puternice etc. 23 (Pex; îae) A se înfuria. 24 (Îe) A-și face (sau a-i face cuiva) ori, înv, a face în cineva ~ rău, sau (reg) a-și pune (ori a pune cuiva) ~ rău la inimă A (se) supăra foarte tare. 25 (Îae) A (se) enerva (5). 26 (Îe) A(-i) fierbe (sau a ori a-i clocoti, dogorî) ~le (în cineva) A se înfierbânta din cauza mâniei, a unei supărări etc. 27 (Îe) A avea ~ în vine A fi plin de energie și de vigoare. 28 (Îe) A-și vărsa (sau a-și da, a-și jertfi) ~le (ori, înv, sângiurile) (pentru cineva sau ceva) A se sacrifica pentru cineva. 29 (Îae) A-și da viața (pentru cineva sau ceva). 30 (Fig; csc) Sacrificiu suprem. 31 Jertfă. 32 (Fig; adesea lpl) Sânge (1) vărsat prin fapte sângeroase. 33 (Pex) Omor. 34 Crimă sângeroasă. 35 (Înv; îs) Om al (sau omul) sângiurilor Călău¹ (1). 36 (Îe) A avea (sau a fi cu) mâinile pătate de ~ A fi vinovat de crimă. 37 Sânge considerat ca purificator al caracterelor ereditare sau ale unei colectivități naționale, sociale etc. 38 (Pex) Familie (1). 39 Neam. 40 (Înv; îs) Mestecător de ~ Persoană care a săvârșit un incest. 41 (Înv; îs) ~ amestecat sau amestecare de ~ Căsătorie între rude apropiate. 42 (Pex; îas) Incest. 43 (Pex; îas) Corcire (2). 44 (Îs) Legături de ~ Înrudire (apropiată). 45 (Îs) Rudenie de ~ sau înrudire de ~ Legătură de consagvinitate între membrii aceleiași familii. 46 (Îs) Rudă de ~ Persoană din aceeași familie cu o alta, de care e legată prin legături de consangvinitate. 47 (Îs) Frate de ~ Frate care provine de la aceeași mamă și de la același tată Si: frate bun. 48 (Îas) Popor care aparține aceleiași ginți. 49 (Îs) Frăție de ~ Legătură de rudenie între frați buni. 50 (Îs) Glasul ~lui sau (rar) vocea ~lui Dragoste firească, înnăscută, dintre membrii aceleiași familii. 51 (Îla) Cu (sau de) ~ albastru De familie nobilă. 52 (Îe) A fi ~le cuiva A fi copilul cuiva. 53 (Îe) A avea ceva în ~ A fi obișnuit, familiarizat cu ceva. 54 (Îae) A avea ceva înnăscut. 55 Rasă de animale, în special de cai. 56 Sânge (1) considerat ca purtător al caracterelor morale. 57 (Îla) ~ rece Echilibru sufletesc. 58 Calm (11). 59 (Reg; îc) ~le-voinicului sau (rar) ~-de-voinic Plantă agățătoare din familia leguminoaselor cu frunze compuse și flori mari roșii, violete, albastre sau albe, frumos mirositoare, care se cultivă ca plantă ornamentală Si: indrușaim (reg) agrișai, costete, hărăgică, măzăruică, oreșniță, pejnea, floare-de-mazăre (Lathyrus odoratus). 60 (Bot; reg; îac) Oreșniță (Lathyrus tuberosus). 61 (Bot; reg; îac) Săbiuță (5) (Gladiolus imbricatus). 62 (Bot; reg; îac) Plantă din familia orhideelor care crește în regiunile alpine, cu frunze înguste și alungite, cu flori plăcut mirositoare de culoare purpurie Si: (reg) muscel (Nigritella rubra). 63 (Reg; îac) Plantă din familia orhideelor care crește în regiunile alpine, cu frunze înguste și alungite, cu flori de culoare purpuriu-întunecat Si: (reg) muscel, puțoi (Nigritella nigra). 64 (Reg; îc) ~-de-nouă-frați sau ~-a-nouă-frați Plantă nedefinită mai îndeaproape. 65 (Șîc ~le-zmeului, ~le-dracului, ~-de-godie, ~le-dragonului) Produs vegetal rășinos (cristalizat) folosit, pentru mirosul plăcut pe care îl degajă prin ardere sau ca praf dizolvat în rachiu ori în diferite uleiuri vegetale, în medicina populară. 66 (Șîc ~le-boului) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 67 (Înv) Materie. 68 (Pop; șîs ~ grabnic sau lin) Boală a vitelor, a cailor și a oilor care se manifestă prin lipsă de poftă de mâncare, prin somnolență, respirație grea, răcirea urechilor Si: (reg) sânger (4), sângerare (9), sângerătură (5), sângereală. 69 (Îs) ~ mohorât Dalac (1). 70 (Pop; îs) ~ roșu Personaj din credințele populare, ostil omului.

MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

MOLFĂI, molfăi, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

MOLFĂI, molfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

MORFOLI, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

nesaț sn [At: CORESI, EV. 504 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri / E: ne- + saț] 1 Poftă exagerată de mâncare sau de băutură Si: lăcomie, insațiabilitate, (rar) nesațietate (1) 2 (Pex) Dorință nemăsurată de câștig, de bogăție Si: cupiditate, aviditate, (rar) nesațietate (2). 3 Lipsă de cumpătare Si: (rar) nesațietate (3). 4 Râvnă continuă pentru ceva. 5 Dorință sau plăcere intensă și continuă care nu poate fi potolită.

suge [At: PSALT. 316 / Pzi: sug, Par: supt și (îvr) sugt / E: ml sugere] 1 vt(a) (D. copii sau d. puii de mamifere; c.i. lapte sau organul ori recipientul care conține lapte și care este introdus în gura copilului sau în botul puiului de mamifer) A face o mișcare specifică cu gura (sau cu botul) și cu buzele, trăgând, aspirând și înghițind pentru a se hrăni. 2 vt(a) (Îe) A-i da (cuiva) să ~gă A alăpta. 3 vt (Îe) A ~ (ceva) împreună (sau o dată) cu laptele mamei (ori de la mamă) A dobândi anumite cunoștințe, anumite deprinderi etc. din fragedă copilărie. 4 vt (Îe) A spune și laptele (pe care l-a) supt (de la mamă sau de la mămica) A face, prin constrângere, mărturisiri, declarații complete asupra unui fapt petrecut. 5 vt (Pex; îae) A spune tot. 6 vt (Pop) A săruta. 7 vt (Pan; c.i. alimente solide, de obicei, bomboane, zahăr etc. sau bucăți ale acestora) A introduce (și a mesteca) în gură, amestecând cu salivă pentru a dizolva și, apoi, pentru a înghiți. 8 vt (C. i. oase din mâncare ori părți ale acestora) A introduce în gură pentru a curăța (cu buzele, cu dinții, cu limba) de carne, de măduvă, de sos. 9 vt (C.i. părți ale corpului oamenilor, de obicei, degete, palme etc. înmuiate în mâncare, în dulceață etc. sau înțepate, lovite etc.) A introduce în gură pentru a curăța sau a alina o durere, o senzație neplăcută etc. printr-o mișcare specifică, de aspirație, cu buzele Vz: linge. 10 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) din degete A născoci. 11 vt (C.i. buzele) A strânge între dinți, făcând să se retragă spre interiorul gurii (prin inspirație). 12 vt (Complementul este limba) A scoate printre dinți, spre buze, făcând cu acestea o mișcare specifică de aspirație. 13 vt(a) (De obicei d. oameni; c.i. mai ales, sângele, lichidele, sucurile etc. pe care le conține un obiect, un organism etc.) A aspira cu ajutorul buzelor țuguiate (sau cu botul), făcând vid în gură, pentru a înghiți Si: a sorbi, (pop) a bea³ (2). 14 vt (Pfm; îe) A ~ sângele (rar, și sudoarea) cuiva (sau din cineva) A exploata nemilos pe cineva. 15 vt (Pfm; îae) A chinui (1). 16 vt (Pfm; îae) A asupri (5). 17 vt (Pfm; îe) A-și ~ de sub unghie (sau unghii) A fi foarte zgârcit. 18 vt (Pfm; îae) A fi foarte econom. 19 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva până la măduvă A sărăci pe cineva. 20 vt (Pop; îae) A lăsa pe cineva fără nimic. 21 vt (Îvp; pan; fam; c. i. aerul) A trage (cu putere). 22 vt (Îvp; pex; fam; c. i. aerul) A aspira (forțat). 23 vt (Îvr; c. i. oameni) A atrage (4). 24 vt (Pfm; fig; c. i. oameni, colectivități umane, state etc. sau averea, bunurile, resursele materiale etc. ale acestora) A stoarce (29). 25 vt (Rar; fig; c.i. oameni) A stoarce (30). 26 vt (Fig; c.i. ființe, mai ales, oameni sau părți ale corpului lor, în special fața) A face să devină slab, subțire, scofâlcit, tras. 27 vr (D. obraji) A se trage mult (ca urmare a lipsei dinților) înăuntru. 28-29 vtr (Cu complementul „burta”) A trage înăuntru, o dată cu respirația, pentru a arăta suplu. 30-31 vti (D. unele insecte sau, rar, d. unele animale; c. i. substanțe nutritive) A aspira cu ajutorul unor organe specializate pentru a se hrăni. 32 vt (Rar; c. i. oameni; d. vârtejuri de apă) A absorbi înghițind. 33 vt (Rar; c. i. oameni; d. vârtejuri de apă) A face să dispară în adâncuri. 34 vt(a) (Îvp; fam; c. i. , de obicei, băuturi, mai ales alcoolice) A bea cu poftă. 35 vt(a) (C. i. recipiente care conțin băuturi, de obicei, alcoolice sau conținutul acestora) A goli sorbind, puțin câte puțin, până la ultima picătură. 36 si (Îc) ~-bute (sau -cep) Bețiv înrăit. 37 si (Bot, reg; îc) ~-pin Sugătoare (18) (Monotropa hypopithys). 38 vi (Pex; fam) A-i plăcea să bea. 39 vi (Pex; fam) A fi (mare) bețiv. 40 vt (Înv; fig; înc; c. i. informații, cunoștințe etc.) A dobândi (1). 41-42 vit A trage din țigară, din pipă etc. cu nesaț, cu patimă, pentru a inhala fumul. 43-44 vit (Pex) A fuma (3-4). 45 vtrp (C. i. substanțe, lichide etc.) A face să pătrundă, să se înglobeze în sine Si: a absorbi (1), a încorpora, a înghiți, (îrg) a zbea. 46 vi (D. corpuri poroase, mai ales, d. hârtie) A avea absorbție mare. 47 vt (C. i. texte scrise cu cerneală pe hârtie) A usca prin absorbție.

voie sf [At: PSALT. HUR. 15^v/25 / P: vo-ie / V: (îvr) voaie / S și: (înv) voe / Pl: (rar) voi / E: vsl воліа] 1 Voință (4). 2 Intenție. 3 (Pex) Decizie (1). 4 (Îvr; îls) Voia-voilor Dumnezeu (1). 5 (Îvr; îs) ~ plecată Smerenie. 6 (Îlav) Peste ~ia cuiva sau peste ~ Împotriva voinței (cuiva). 7 (Îlav) Cu ~ sau cu ~ia (cuiva), (reg) cu de-a ~ia sau de ~ Intenționat. 8 (Îal) Din proprie inițiativă. 9 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără ~ia mea (sau ta, sa etc.) Involuntar. 10 (Rar; îal) Inconștient. 11 (Îvr; îlv) A-i fi cu ~ A vrea (1). 12 (Bis; îe) Fie ~ia ta sau facă-se ~ia ta Să se îndeplinească hotărârea ta. 13 (Reg; îe) A fi pe o ~ cu cineva A fi de acord cu cineva. 14 (Înv) Dispoziție a unei autorități Si: decizie (4), hotărâre (19). 15 (Înv) Ordin ( al unei autorități). 16 (Îvr) Predispoziție pentru ceva. 17 (Înv; îs) ~ vegheată, (îvr) ~ de om, ~ vicleană Protecție acordată cuiva. 18 (Înv; îas) Favoare (1). 19 (Îvr; îs) Carte de ~ vegheată Bilet de liberă trecere. 20 (Înv; îlv) A veghea ~ia (cuiva) A favoriza (1) (pe cineva). 21 (Înv; îal) A proteja (pe cineva). 22 (Înv) Voință (1). 23 (Îvr) Voință (2). 24 (Mpp; Trs; îs) ~ia mărinii Epilepsie (1). 25 Dispoziție de a acționa într-o anumită manieră Si: chef (4), plac, poftă, voință (12), vrere (13), (înv) ogod, voire (6), (îvr) ogodință. 26 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a se lăsa”, „a fi”, „a umbla”) În (sau la) ~ia cuiva (ori a ceva) sau (rar) la buna-voia cuiva, (îvr) în ~ile cuiva (ori a ceva) La la dispoziția cuiva (a ceva). 27 (Îal) Supus puterii abuzive, capriciilor cuiva (a ceva). 28 (Îlav) La (sau în) ~ia întâmplării (sau a soartei) După cum este predestinat. 29 (Îal) În mod hazardat. 30 (Îlav) În (sau, rar, la) ~, în toată ~ia, în ~ bună, în bună ~, (pop) în ~ia cea (mai) bună, (Trs) în dragă ~ După bunul plac. 31 (Îal) Fără nici un impediment. 32 (Îlav) De (bună) ~, de (bună) ~ia cuiva, (înv) cu (bună) ~, cu ~ bună, (rar) din bună ~ia cuiva, (Trs) de-a ~-și Fără contrângere. 33 (Îal) Din proprie inițiativă. 34 (Mun; îlav) De ~ Cu ușurință. 35 (Îal) Nesilit. 36 (Îal) Fără ajutorul cuiva. 37 (Îrg; îlav) Cu toată ~ia Insistent. 38 (Îal) Cu toată bunăvoința. 39 (Îvr; îlav) Până la ~ După dorință. 40 (Îvr; îlav) Din ~ia inimii Cu mare și sinceră plăcere Si: din toată inima. 41-42 (Îljv) De ~ Foarte mult. 43 (Îlv) A-i fi (cuiva) ~ia (să …) A-i plăcea (să…). 44 (Reg; îlv) A avea ~ A dori (1). 45 (Îlav) De ~, de nevoie, cu ~, (ori) fără ~, cu sau fără (de) ~ia cuiva, (îvr) ori (sau, cam) de ~, ori (sau, cam) de nevoie, (ori) cu ~ (sau, ori) fără (de) ~, de ~, fără de ~, cu ~ia ori fără ~ia cuiva, de ~ ori de silă Mai mult silit decât de bunăvoie Si: vrând-nevrând. 46 (Pex; îal) Neapărat. 47 (Îlav) După ~, după ~ia cuiva, pe ~, pe ~ia cuiva, pe ~ia inimii, (îvr) după plac și ~, după pofta ~ii Conform cu dorința cuiva. 48 (Îal) Fără nici o constrângere. 49 (Îlv) A face (pe sau în) ~ia (sau ~ile) cuiva sau a-i face cuiva ~ile (sau pe ~) A satisface dorința, plăcerea cuiva. 50 (Înv; îal) A îndeplini hotărârea, porunca cuiva. 51 (Îe) A-i fi cuiva pe ~ sau a fi pe ~ia cuiva A fi pe placul, pe gustul cuiva. 52 (Îal) A fi așa cum dorește cineva. 53 (Îe) A împlini ~ia (sau ~ile) cuiva A îndeplini dorințele, poruncile cuiva. 54 (Îe) ~ia la mine (la dumneata etc.) ca la banul Ghica Se spune când se acordă cuiva libertatea de a acționa conform voinței sale. 55 (Îe) A(-i) intra cuiva în ~, (rar) a intra în ~ile cuiva, (îvr) a umbla cuiva în ~ A-i satisface cuiva (toate) gusturile. 56 (Îe) A nu(-i) ieși cuiva din ~ A îndeplini dorința, gustul cuiva. 57 (Îae) A nu se abate de la cuvântul cuiva. 58 (Pop; îe) A-i fi cu ~ia să … A dori să … 59 (Pop; îlav) În ~ia cea bună Fără teama de a greși. 60 (Pop; îal) Cu certitudine. 61 (Pop; îe) A-și face (sau, înv, a-și umple) ~ia A-și satisface dorințele, capriciile. 62 (Reg; îe) A-și face ~ia (pe cineva) A se răzbuna (1) (pe cineva). 63 (Reg; îe) A-i fi ~ia de cineva A se îndura de cineva. 64 (Reg; îae) A fi binevoitor cu cineva. 65 (Reg; îe) A-și alege (sau a-și afla) ~ia ochilor A-și alege ce preferă. 66 (Îvr; îe) A nu-i fi cu ~ (sau în ~) A nu-i conveni. 67 (Îvr; îe) A duce (pe cineva) la ~ile cuiva A supune (pe cineva) dorinței, plăcerii cuiva. 68 (Îs) ~ bună, (rar) bună ~ sau ~ia cea bună Bună dispoziție. 69 (Îas) Veselie (19). 70 (Îas) Satisfacție. 71 (Îs) Nu-i știi (sau nu-i înțelegi) nici ~ia, nici nevoia Se spune despre cel care nu are o conduită fermă. 72 (Îs) A nu-i ști nici ~ia, nici nevoia cuiva A nu cunoaște gândurile, sentimentele, intențiile etc. cuiva, pentru că acesta nu le comunică. 73 (Pop; îe) ~ bună! Formulă de urare și de salut. 74 (Îvr; îs) Dulce ~ Mulțumire (sufletească). 75 (Îae) Bunăvoință (1). 76 (Îvr; îs) Voi și nevoi Bunăstare, belșug, acalmie alternând cu lipsuri, sărăcie și tulburare. 77 (Îla) Cu ~ (bună) Bine dispus. 78 (Îe) A(-și) face ~ bună A (se) înveseli. 79 (Îae) A (se) distra (2-3). 80 (Îe) A face ~ de nevoie și haz de necaz A manifesta bună dispoziție, deși este silit să facă (să suporte) ceva neplăcut. 81 (Îe) A-i strica cuiva ~ia, (îvr) a i (se) strica (cuiva) ~ia, a-și strica ~ia A (se) indispune. 82 (Îae) A (se) întrista. 83 (Rar; îe) A sta în ~ bună A fi bucuros. 84 (Ccr) Petrecere veselă (cu mâncare, băutură multă) Si: chef (13). 85 (Îvp; îs) ~ rea Indispoziție. 86 (Îas) Tristețe. 87 (Îas) Suferință morală. 88 (Îvr; îla) Cu ~ (sau cu ~ia) rea Indispus. 89 (Îas) Trist. 90 (Îal) Îndurerat. 91 (Îvp; îe) A(-și) face ~ (sau, înv, ~ia) rea ori (îvr) a face rea ~ A (se) întrista. 92 (Îae) A (se) enerva (5-6). 93 (Îvr; îe) A-i fi ~ia rea (sau amară) A fi trist. 94 (Îae) A fi îndurerat. 95 Permisiune de a face ceva. 96 (Pex; ccr) Împuternicire. 97 Libertate de a alege, de a opta sau de a acționa (într-un anumit fel). 98 (Înv; îs) Bună ~ Înțelegere (între părți). 99 (Îs) Bilet (sau, îvr, răvaș) de ~ Hârtie prin care se acordă soldaților, elevilor interni etc. permisiunea de a ieși din cazarmă, din școală etc. 100 (Îlav) Cu ~ia cuiva Cu permisiunea cuiva. 101 (Înv; îal) Cu ajutorul cuiva. 102 (Îlav) Fără (de) ~ sau fără (de) ~ia cuiva Fără permisiunea cuiva. 103 (Îal) Împotriva voinței cuiva. 104 (Îal) Prin constrângere. 105 (Îe) (A lăsa) în ~ia lui (A lăsa) liber. 106 (Îal) (A lăsa) nesupravegheat. 107 (Îe) Nu-i ~ sau nu e ~ E interzis. 108 (Îvr; îe) A-i sta cuiva în ~ A-i fi permis. 109 (Îvr; îe) A încăpea în ~ia cuiva A-i fi îngăduit cuiva ceva. 110 (Îvr; îe) A avea ~ bună cu cineva A fi în relații bune cu cineva. 111 (Înv; șîs bună ~ sau ~ bună) Bunăvoință (1). 112 (Îas) Îngăduință. 113 (Îvr; îe) A intra în ~ia cuiva sau a afla ~ la cineva A obține bunăvoința cuiva. 114 (Îvr; îae) A obține îngăduința, indulgența cuiva. 115 (Îvr) Recunoștere publică a meritelor cuiva sau a ceva Si: considerație (1), respect, (îvp) cinste (17).

PROPOZIȚIE s. f. (cf. fr. proposition, lat. propositio, -onis): unitate sintactică de ordin superior cu un singur predicat. Este caracterizată prin conținut de cunoaștere (rezultatul constatărilor vorbitorului în legătură cu realitatea) sau prin conținut afectiv-volițional (atitudinea vorbitorului față de realitate) și prin ideea de predicație unică (referirea sau raportarea conținutului propoziției sau reprezentărilor vorbitorului la realitate, prin intermediul unui singur indice de predicație: verb sau locuțiune verbală la moduri personale, expresie verbală impersonală cu verbul a fi la un mod personal, adverb predicativ, interjecție predicativă, intonație predicativă însoțită uneori de pauză, de topică și de punctuație corespunzătoare). ◊ ~ enunțiativă: p. care conține relatarea unui fapt real, realizabil sau ireal, ca în exemplele „Munca e ritmul vieții” (V. Pârvan); „Când te-aud, nu m-aș mai duce” (Folclor); „Să fi rămas la coasă” (O. Goga). v. și enunțiativă. I se mai spune și p. asertivă sau declarativă, fiind opusă interogativei și imperativei. ◊ ~ interogativă: p. prin care se formulează o întrebare, ca în exemplele „Acum, ce-ai rămas cu capul între urechi?” (M. Preda); „...cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie hăi?!” (Ion Creangă). v. și interogativă. ◊ ~ neafectivă (neexclamativă): p. care nu conține sentimente, care nu sugerează stări sufletești, ca în exemplele „Frații săi prinseseră pizmă pe el” (P. Ispirescu); „Câți ani or fi de atunci?” (Z. Stancu). ◊ ~ afectivă (exclamativă): p. care conține sentimente, care sugerează stări sufletești, ca în exemplele „Ce mândri sunt oțelarii de cutezătoarea lor muncă!” (Geo Bogza); „De ce nu moare omul... fericit!?” (I. L. Caragiale). ◊ ~ afirmativă (pozitivă): p. cu caracter de afirmație, de fapt pozitiv; p. care afirmă ceva, care reprezintă o afirmație, ca în exemplele „Prin ceață – obosite, roșii fără zare – / Ard afumate triste felinare” (G. Bacovia); „În vremea asta, el și pusese ochii pe o tânără din vecini” (I. L. Caragiale); „Ce ne facem, noi, Patrocle?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ negativă: p. cu caracter de negație, de fapt negativ; p. care neagă ceva (acțiunea verbului predicat), care reprezintă o negație, ca de exemplu „Ba eu n-am înțeles!” (Ion Creangă); „Din fericire pentru dânsul, Eminescu n-a fost martor al acestei rătăciri” (N. Iorga); „...și să nu uitați a citi cartea” (Z. Stancu); „Nu-ți dă demâncare?” (I. L. Caragiale); „Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului?” (M. Sadoveanu). ◊ ~ analizabilă: p. care poate fi analizată, care poate fi desfăcută în părțile ei componente, ca de exemplu „Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, / Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum” (V. Alecsandri). ◊ ~ neanalizabilă: p. care nu poate fi analizată, care nu poate fi desfăcută în părți componente, ca de exemplu „- Așa a spus? – Da” (M. Sadoveanu); „A intrat în pământ! – Nu... E la han” (I. L. Caragiale); „- Te întorci la Pașcani? – Desigur” (M. Sadoveanu); „(Ilinca): Fa, Oană, ție ți-e lene. (Oana): Ba.” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ simplă: p. alcătuită numai din subiect și predicat sau numai dintr-o parte principală de propoziție, ca de exemplu „Drumețul intră” (V. Alecsandri); „Petre Rădoi nu muncește” (Z. Stancu); „Era o frumusețe!” (I. L. Caragiale); „Apa e lină, adâncă, tăcută” (A. Vlahuță); „Primăvară!”; „Plouă”. ◊ ~ dezvoltată: p. alcătuită din părți principale (subiect și predicat) și părți secundare (atribut, complement și element predicativ suplimentar), ca de exemplu „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt” (M. Eminescu); „Patria e... târâm de vis” (Ion Lăncrănjan); „...pădurea înseamnă pentru noi... o parte a ființei noastre sufletești, o notă constitutivă a noțiunii de român” (C. C. Giurescu). ◊ ~ monomembră: p. care dispune numai de una din părțile sale principale (sau numai de predicat, sau numai de subiect), la care se pot adăuga, bineînțeles, determinantele fiecăreia (poate fi deci simplă sau dezvoltată), ca de exemplu „...dimineața ninge iară” (V. Alecsandri); „De-abia se-nnoptase” (I. Slavici). „Toamnă. Pădurea fumegă” (Em. Gârleanu); „Frumoasă vreme.” (L. Rebreanu). ◊ ~ bimembră: p. care dispune de ambele părți principale (exprimate sau neexprimate), ca de exemplu „Dormi!” (G. Topârceanu) – cu subiect inclus; „A intrat în baltă” (Em. Gârleanu) – cu subiect subînțeles: „Tăceau acum toți” (L. Rebreanu) – cu subiect exprimat. ◊ ~ verbală: p. în care există un verb la un mod predicativ, ca de exemplu „Afară tuna... Afară fulgera” (I. Slavici); „Flăcăii tăcură” (Em. Gârleanu); „Lina-i vinovată!” (G. Coșbuc); „Sună clopotele” (I. L. Caragiale); „Scutură ștergarul!” (B. Șt. Delavrancea). ◊ ~ nominală: p. în care nu există un verb la un mod predicativ, ci numai nume și determinantele acestora, ca de exemplu „Duminecă. Satul e la horă” (L. Rebreanu); „Noapte lucie” (Em. Gârleanu); „Curtea boierului – vraiște” (Z. Stancu). ◊ ~ principală: p. care dispune fie de o anumită suficiență și autonomie semantică, limitate însă prin relațiile ei cu alte propoziții din frază, fie de o insuficiență semantică și de o lipsă de autonomie, completate de relațiile ei cu alte propoziții din frază, ca în exemplele „Maică, mulți te-au dușmănit, / Că ești neam blagoslovit” (T. Arghezi); „Ne dusesem acolo împreună cu ei, ca să cumpărăm niște lemne”; „De când a plecat, noi nu mai avem liniște”; „Oamenii au ieșit la câmp și au început culesul porumbului”; „Cred că are dreptate”; „Trebuie să mai așteptăm”; „E ușor să vorbești”; „Dorința lui este să obțină aprobarea”; „Zicea că va veni joi”; „Bineînțeles că nu mai plecăm”. ◊ ~ secundară: p. cu înțeles insuficient, care depinde lexical (și gramatical) de o altă propoziție din cadrul frazei, al cărei înțeles este completat de o altă propoziție, ea neputând exista ca unitate de sine stătătoare. Astfel: „După ce s-au dus leșii, m-am dus cât colea pe urma lor până la Cotnari” (C. Negruzzi); „Până la o sută de metri am impresia că zbor ca un tren fulger” (Aurel Vlaicu). ◊ ~ regentă (supraordonată): p. cu înțeles suficient sau insuficient, principală sau secundară, de care depinde gramatical o propoziție din cadrul frazei. Astfel: „Aici e țara, unde-i brazda ei” (Adrian Păunescu); „Cine bea apă din pumni străini nu se satură niciodată” (Folclor); „E firesc să preferați un loc așa de frumos” (M. Sadoveanu); „Desigur că în știință lipsa de documentare supără” (G. Călinescu); „Timpul însă părea că contrariază înadins mania de lux și opulență a fanariotului” (N. Filimon); „Iară Lică era... precum nu fusese mai înainte” (I. Slavici); „...e fermecătoare naivitatea / să crezi / că tu poți îndrepta o țară” (Camil Petrescu). ◊ ~ subordonată (dependentă): p. cu înțeles insuficient, care depinde gramatical de o altă propoziție, denumită regentă, și care îndeplinește pe lângă aceasta funcția unei părți de propoziție (de subiect, de nume predicativ, de atribut, de complement, de element predicativ suplimentar). Astfel: „Nu e basm născocit ceea ce spune mătușă-mea Uțupăr” (Z. Stancu); „Doar să te porți de acum tare bine, să mai fiu ceea ce am fost pentru tine” (Ion Creangă); „Până una alta, își căutară culcuș unde să mâie peste noapte” (P. Ispirescu); „În cele din urmă premiantul tuși și începu să spună o poezie” (M. Preda); „Faptul îl împiedica să spuie ce căuta” (I. Al. Brătescu-Voinești). ◊ ~ apozitivă: p. cu funcție de apoziție (v.) pe lângă substantivul explicat din altă propoziție, ca în exemplul „Avea un singur gând¹ /: / să meargă până la ei.² /” ◊ ~ independentă: p. cu înțeles suficient, cu autonomie semantică și gramaticală, neintegrată în frază, fără relații gramaticale cu alte propoziții. Astfel: „Oamenii din târg trec repede” (B. Șt. Delavrancea); „Eminescu și-a deschis singur calea spre poporul român într-o existență foarte de timpuriu împinsă înspre slujirea unor țeluri mai înalte decât acelea ale unei vieți individuale” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). ◊ ~ dependentă: v. p. subordonată. ◊ ~ coordonată: p. principală sau secundară, regentă sau subordonată, care se află în raport de coordonare (paratactică sau joncțională) cu o altă propoziție de același fel din cadrul frazei. Astfel: „Patria e conștiință și muncă, / e luptă și cinste, / e adevăr și dreptate, / e durere și bucurie” (Ion Lăncrănjan); „Nu-i simplă misiunea / și / viața nu-i ușoară” (Adrian Păunescu); „...mie îmi părea bine / fiindcă Huțu știa lecția / și / o spunea frumos” (I. Slavici); „Mi se părea / că pământul se scurge în haos... sau / mi se părea / că... niște negre și vaste cercuri concentrice se desfac” (C. Hogaș). ◊ ~ juxtapusă: p. coordonată, bazată pe o intonație de enumerare în raport cu coordonata ei, ca în exemplul „Uniți-vă în cuget,¹ /uniți-vă-n simțiri!”² / (Andrei Mureșanu).◊ ~ copulativă: p. coordonată care exprimă asocierea față de coordonata ei, cu coordonata acesteia, ca în exemplul „înalță-ți a ta frunte¹ / și / cată-n giur de tine!”² / (Andrei Mureșanu); ◊ ~ adversativă: p. coordonată care exprimă divergența față de coordonata ei, în exemplul „Ca trestia ne-am îndoit sub vânt,¹ / dar / nu ne-am rupt”² / (A. Vlahuță). ◊ ~ opozitivă: p. coordonată care exprimă opoziția față de coordonata ei, ca în exemplul „Nu voi sicriu bogat, / Podoabe și flamuri,¹ / Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri”² / (M. Eminescu). ◊ ~ disjunctivă: p. coordonată care exprimă excluderea față de coordonata ei, ca în exemplul „Se oprise¹ / sau / nu se oprise?”² / (M. Preda). ◊ ~ alternativă: p. coordonată care exprimă alternarea față de coordonata ei, ca în exemplul „Aci râde,¹ / aci plânge”² /. ◊ ~ conclusivă: p. coordonată care exprimă concluzia față de coordonata ei, ca în exemplul „Nu ne-a trimis nici o veste,¹ / deci / vom pleca noi acolo”² /. ◊ ~ eliptică: p. căreia îi lipsește o parte principală (subiectul sau predicatul) ce se subînțelege. De aici: p. eliptică de subiect și p. eliptică de predicat: „Nu a ajuns la timp” (el, ea); „În parc, foarte mulți copii” (erau); „Nu știu¹ / când² / și / unde au plecat”³ / (ei, ele – au plecat). ◊ ~ fără subiect: p. care nu dispune de subiect gramatical (acesta nu e nici inclus, nici subînțeles măcar). Ea are aspectul unei monomembre verbale: „O, cum fulgeră de strașnic” (C. Negruzzi); „Se-nserase bine” (G. Coșbuc); „Ziua plouă” (G. Topârceanu); „Noaptea ninge” (V. Alecsandri). ◊ ~ fără predicat: p. care nu dispune de predicat (care nu este nici presupus, nici subînțeles). Are aspectul unei monomembre nominale: „Iarnă. Noapte lucie” (Em. Gârleanu); „Curte dreptunghiulară, de câteșipatru părțile întărită, ca o închisoare” (I. Al. Brătescu-Voinești). ◊ ~ impersonală: p. realizată cu ajutorul unui verb sau al unei expresii verbale impersonale (v. exemplele date la p. fără subiect). O asemenea p. poate fi de multe ori regenta unei subordonate subiective: „Plouase în ajun” (M. Sadoveanu); „Și ninge ca-ntr-un cimitir” (G. Bacovia); „...acuși se face ziuă!” (Ion Creangă); „Se luminează încet, încet” (Em. Gârleanu); „Cred că în noaptea asta brumează” (Pavel Dan); „Mi se întâmpla din când în când / să mă aflu cu Caragiale într-o cafenea” (I. Slavici); „...trebuie / să ceri de la tată-tău... arcul” (P. Ispirescu); „- Nene Niță... nu e bine / să porți țidula asta în buzunar” (I. L. Caragiale). ◊ ~ hortativă (imperativă): p. care exprimă un îndemn prin modul imperativ cu care se construiește sau prin forma de conjunctiv prezent cu valoare de hortativ (imperativ) pe care o include într-un context determinat. Astfel: „Ascultați!... / marea fantomă face semn” (Gr. Alexandrescu); „Dă-mi patru mii de franci” (M. Preda); „...și-ți adă aminte în zilele tale fericite de prietenul tău Dianeu!” (I. Budai-Deleanu); „Să nu vă supărați, cucoane!” (Ion Creangă). ◊ ~ optativă: p. care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită, ca în exemplele „Aș merge în excursie”; „Aș mânca o înghețată”; „M-aș odihni puțin”; „Aș sta pe iarbă”. ◊ ~ potențială: p. care exprimă posibilitatea realizării unei acțiuni, fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu, ca în exemplul „Cu prilejul acesta, am vedea și mănăstirile” (am putea vedea...). ◊ ~ condițională: p. circumstanțială care exprimă condiția realizării acțiunii din propoziția regentă, ca în exemplele „Dacă mergi pe aici,¹ / nu ți se întâmplă nimic rău”² /; „Să am eu bani,¹ / aș face multe”² /. ◊ ~ dubitativă: p. care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială, ca în exemplul „Păi, să fi fost așa, la cincisprezece-douăzeci de minute după încetarea bombardamentului” (M. Preda). ◊ ~ intercalată: p. așezată într-un loc neobișnuit, între componentele unei conjuncții subordonatoare compuse, între conjuncția subordonatoare și predicatul subordonatei pe care aceasta o introduce, între subiectul și predicatul altei propoziții, între predicatul și complementul altei propoziții, între complementul și predicatul altei propoziții etc., ca în exemplele „Asta înseamnă ca, după ce le-ai primit, să anunți imediat editura”; „Știu că, dacă întârzie, se va supăra”; „Jupânul, ca să-l îmbărbăteze, i-a dat un pumn în ceafă” (I. L. Caragiale); „...trebuie să mă urmezi – și aceasta îți va fi pedeapsa – într-o lungă controversă” (Al. Odobescu); „...totdeauna când o pedepseam se uita urât” (M. Sadoveanu). ◊ ~ incidentă: p. intercalată între părțile unei propoziții sau între propozițiile unei fraze, care aduce o informație suplimentară în comunicare, nelegată însă sintactic de fraza în care este inclusă. Astfel: „În sfârșit, ca să nu-mi uit vorba, toată noaptea... m-am frământat” (Ion Creangă); „...numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă!” (idem); „Mie, adăugă mătușa mea Caliopi, îmi place mai ales frumoasa poftă de mâncare a domnului Ghenciu” (M. Sadoveanu); „Bagă de seamă, bărbate, – îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă” (L. Rebreanu); „Poftim, nepoate Grigri, zice, citește și te bucură” (M. Sadoveanu); „Nevastă-sa – că uitasem... – aprinsese o sumă de lumânări” (I. L. Caragiale); „Când a plecat de-acasă... mama lui – de treabă femeie! - l-a sărutat” (idem); „Ce bine ar fi fost – nu e așa, amice? – să-mi fi adus eu mai demult aminte” (Al. Odobescu); „Amicul nostru (mărturisesc astăzi / că acela eram eu însumi)... s-a grăbit a schimba vorba” (idem); „Catrino, ia, fa, secerile astea! strigă el supărat...” (M. Preda). ◊ ~ relativă: 1. (rar) p. atributivă introdusă prin pronume, adjective sau adverbe relative (v. atributivă). 2. orice propoziție subordonată introdusă prin pronume, adjective și adverbe relative (v. circumstanțială și completivă). ◊ ~ echivocă: p. care conține o construcție ambiguă, neclară, echivocă sau care capătă caracter ambiguu de la un cuvânt echivoc din propoziția anterioară, ca în exemplul „...vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici” (I. L. Caragiale). ◊ parte de ~: v. parte de propoziție (Pentru clasificarea p. v. criteriu).

MARE¹ adj. (În opoziție cu m i c) I. (Indică dimensiunea) 1. Care depășește dimensiunile mijlocii, obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). [Muștarul] mai mică iaste de toate semențele e cănd~crește, mai mare de toate vearzele iaste. CORESi, ap. GCR I, 17/11. Și făcu Dumnezeu mari pești ce să cheamă chitul. PALIA (1581), 15/15 38 de boi mare (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 208/1. Fură date muierii doao arepi mari de vultur, ca să zboare. N. TEST. (1648), 312^v/9. I-ai supus. . . supt a lui picioare. . . Pre chiții cei mare. DOSOFTEI, PS. 28/15. Hieri multe, jigănii mari și mănunte. id. ib. 357/10, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 211, 218, 226. Un om mare ca un ghigant. MINEIUL (1776), 28^v1/3, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., iLB. Au văzut despre o parte ridicîndu-să un fum foarte mare și gros. DRĂGHICI, R. 165/30^ cf. 8/15, 166/4. Pentru ce. . . stejarii cu crengile mare tare, Privesc chirotind subt dănșii niște slabe tufișoare? CONACHI, P. 260. Ochiul, carele din toate vede numai părticică, Poate judeca de este potrivit mare sau mică. id. ib. 261, cf. 264, 272. Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să ardă globul ș-ai lui locuitori! ALEXANDRESCU, M. 6. O pajură mare Se-nalță mereu. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. 5, 8. Din tainica pădure Apare luna mare. EMINESCU, O. I, 63. Și-l strînge cu atîta putere, de era bietul drac să-și dea sufletul și ochii i-au ieșit afară din cap, cît cepele de mari. CREANGĂ, P. 53. Se năpusti asupra ei un lup. . . cu o gură mare. ISPIRESCU L. 17, cf. 4, 18. Mai căscă o singură dată ochii săi mari, mă privi lung, îi închise iarăși și adormi de vecinicie. DELAVRANCEA, S. 234. Treceau peste arcurile marilor poduri de piatră. SADOVEANU, B. 203. Dă de-o ușă de fer foarte groasă, încuietă c-o lacată cît o oală de praznic de mare. ȘEZ. I, 286. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap : El e mare și stogos, Dar la minte mic și prost. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180 Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. id. ib. 321, cf. 212, 432, 444. Fă-mă cîrpă d-ale mari. HODOȘ, P. P. 55, cf. 146, SBiERA, P. 324. Pipăi cu băgare de seamă. . . ghemele tari și mari ca bostanii. RETEGANUL, P. I, 57, cf. II, 77. Am o vacă mare: O mulg cu scara Și-o-mpărțim cu țara (Fîntîna). ȘEZ. XIII, 21. E mai mare porcul decit cotețul, se spune cînd este belșug. ZANNE, P. III, 134, cf. 167. Unde-i hornul mare, fum e puțin, se spune despre cei ce vor să arate mai mult decît sînt. id. ib. 186, cf. 475, 498, 565, 581, 583. E mai mare ouI ca găina. id. ib. IV, 35. ◊ (Întărit prin repetare) Începe a smulge la sălăți într-ales și leagă sarcină mare, mare. CREANGĂ, P. 215. Și fă focul mare,mare. TEODORESCU, P. P. 18. Zmeii au împlut un sac mare, mare. . . cu galbini. SBiERA, p. 184. Atunci oi avea o potaie mare, mare. id. ib. 249. O spumă mare, mare și deasă. id. ib. 315. Am o vacă mare, mare Și cu țîțele-n spinare (Casa). PASCU, C. 48. ◊ (Cu determinări – complemente de relație) Precum iaste ceriul mare de nălțime. DOSOFTEI, PS. 38/13. Mare-n urechi. ALR II/I MN 7, 6853/531. Îi mare la buze. ALR II/I MN 8, 6861/95, cf. 6861/316. Pieptene mare la dinți. ALR II 3393/284. Mare la grăunță. ib. 5183/279, cf. 5183/325, 531, 605, 727. Mare la ochi. ib. 6825/325. * Literă (sau, învechit, slovă) mare = majusculă. PONTBRIANT, D. Degetul (cel) mare = degetul cel gros (care, la mînă, se opune celorlalte). Cuprinzîndu-și tîmplele între degetul cel mare și arătător, se gîndea la ceva. GALAN, B. I, 54, cf. ALR II 2184/574. Degetul cel mare cu mult mai mic să vede de celelalte. ZANNE P. II, 106. ◊ (Substantivat, în loc. a d v.) În mare = a) pe scară amplă; după un plan vast. Un filozof ar fi putut vedea executîndu-se in mic. . . ceea ce se execută în mare pe întreaga suprafață a pămîntului. ap. TDRG; b) în linii generale, în rezumat. Cunoscînd, în mare, ce cuprinde un deviz. . . , se trece la întocmirea planului valoric. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4849. Cererea orbului, în mare, e vederea. ZANNE, P. II, 661; c) (comerț) cu toptanul, cu ridicata. Începu să facă, în tovărășie, negoț în mare și cu străinătatea. CAMIL PETRESCU, O. II, 65, cf. ALR II 3548/260. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4. (Regional) A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a înșela sau a dezamăgi (pe cineva). Pupăza zbrr!. . . și mă lasă mare și devreme cu lacrimile pe obraz, uitîndu-mă după dînsa! CREANGĂ, A. 57. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Privighetoare mare. ALR II 6217/2. Sturz mare. ib. Broască mare. ib. 6219/250. Iarbă mare. ib. 6304/520. Răchită de-a mare. ib. 6341/27. Furnici mari. ib. 6560/365. ◊ (Adverbial, în legătură cu verbe ca „a măcina”, „a pisa”, „a tăia” și în opoziție cu mărunt) Sarea era. . . pisată mare, umedă și pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II, 166. Făină de cucuruz măcinată mare. Com. PAȘCA. ♦ (Despre ochi) Mărit, holbat (de uimire, de groază etc.). Cu ochii mari, sălbatici Se privește în oglindă. EMINESCU, O. I, 80. Femei și copii răspîndeau în sat vestea, cu ochii mari de spaimă. REBREANU, I. 198. ◊ E x p r. A face (sau a deschide etc.) ochii (sau ochi) mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu atenție, cu curiozitate. Cf. COSTINESCU. Deschise ochii mari, cătînd în jurul ei cu spaimă. BART, E. 205. ♦ (Olt.) Pămînt mare = pămînt argilos. În Motru. . . pămîntul mare (argilos) cuprinde o mai mare întindere de teritoriu decît pămîntul siu(nisipos). IONESCU, M. 56, cf. ALR II 5061/836, 848, 5065/833, A III 16, GL. V. J. 2. (Despre suprafețe) Întins, vast. Mai mare împărăție. PALIA (1581), ap. GCR I, 35/23. Locul care toate le cuprinde iaste mai mare decăt toate. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/18. Să cam tot depărta de Codrii cei mari. DRĂGHICI, R. 62/13. Hotărî să-și împărțească împărăția cu acest frate al său și. . . dete toată împărăția Tătăriei celii mari. GORJAN, H. I, 2/12. Petreceam zilele noastre în pustiul acel mare. CONACHI, P. 101,cf. PONTBRIANT, D. [Apa] în mari cercuri se-nvîrti, Și de trestii și de maluri Mult cu vuiet se izbi. ALECSANDRI, P. I, 13. Se simte destoinic a împărăți peste o țară, așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Îndată se făcu o pădure mare și deasă. ISPIRESCU, L. 25. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, B. 7. Se apropiau de pădurea cea mare. CAMIL PETRESCU, O. III, 174. Cît de mare-i pămîntu, Ce-i mai rău ca urîtu? JARNIK-BÎRSEANU, D. 8. Cîtu-i fînațul de mare, Dorul meu odihnă n-are, Nici la umbră, nici la soare. id. ib. 381, cf. 100, 286. ◊ (În contexte figurate) Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I, 148. (Despre așezări omenești, intervenind adesea și ideea de importanță) Că cu măriia deșartă multe case și năroade și cetăți mari sparseră-se. CORESi, EV. 13. După aceaea zidi Romil cetate, prea mare și frumoasă. MOXA, ap. GCR I, 59/26. Ulițele celui oraș mare. N. TEST. (1648), 311^v/3. Apucă peste cîmpi de-a dreptul spre niște curți mari. CREANGĂ, P. 301. Cîtu-i Sibiiu de mare, Numai o uliță are. JARNIK-BÎRSEANU, D. 303, cf. 25, 29. ◊ (După nume proprii, servește la formarea unor toponimice, indicînd de obicei și vechimea, anterioară toponimicelor compuse cu mic) Bordenii Mari. BL VI, 36, cf. 35. Baia Mare. Satu Mare. 3. (Despre încăperi, recipiente etc.) Cu volum apreciabil; încăpător, spațios. Cf. LB. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I, 87. Dar ce e în sacul ăla marele? ISPIRESCU, L. 267, cf. BARCIANU, TDRG. Sorbi cu ochii închiși paharul mare de vin. SADOVEANU, O. VII, 156. Scoase din tolba de vînător o sticlă mare de coniac. CAMIL PETRESCU, O. III, 177. Un păhar de vin să-mi dați Și m-aș ruga de iertare Să fie păharu mare. POP., ap. GCR II, 227. Scoală, Ioane, la mâncare. – Unde-i lingura mai mare? ZANNE, P. III, 638. ◊ Casa (cea) mare v. c a s ă. 4. (Despre lucruri sau ființe) a) (În opoziție cu scurt) Lung. Era păstoriu de oi, părul capului alb și mare, de agiungia la glezne. DOSOFTEI, V. S. septembrie 34^v/20, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., DR. V, 293. Avusese în tinerețe părul negru ca pana corbului, mătăsos, mare și des. CAMIL PETRESCU, O. III, 67. Fată cu cosița mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 209. Lingură cu coadă mare și cu leafă mică, se spune cînd cineva trage foloase puține dintr-o muncă. Cf. ZANNE, P. III, 593. b) Înalt. Era acest Ștefan Vodă om nu mare la stat, mânios, și degrabă vărsa sânge nevinovat. URECHE, LET. I, 145/8. Intrară în besearica sfîntului. . . , între cei 2 stîlpi mare de Tesaliia ce stau spre apus. DOSOFTEI, V. S. octombrie 88^r/10, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Grînele sînt mari acum. COSTINESCU, cf. LM. Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. EMINESCU, N. 4. Eu departe, eldeparte, Un deal mare ne desparte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 128, cf. 60. Află un om cît un deal de mare, care. . . strîmba toate lemnele. RETEGANUL, P. III, 60, cf. ALRM I/I h 94, A III 16, IX 3. c) (Despre ape, gropi, prăpăstii) Adînc (și lat). Marea mare și tinsă. PSALT. 216. între noi și între voi, propaste mare întări-se. CORESI, ap. GCR I, 31/6. Carele va găsi pre marginea unii ape mari fie ce lucru. . . , acesta, de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Și apele ceale mare Rădicară urlet tare. DOSOFTEI, PS. 320/18. Și deaca curăm din cale, vădzum nainte-ne iazer mare. id. V. S. octombrie 79^v/20. Și merg ei și merg. . . trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 208, cf. 237. Sirenele buciumă. . . Prin marea cea mare Cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Mare-i apa Bistriții. JARNIK-BÎRSEANU, D. 91, cf. 69. În fundu apelor mari, cum ar fi d-o pildă Oltu. ȘEZ. III, 101. Era o apă mare ca Dunărea, ori poate și mai mare. RETEGANUL, P. II, 11. Îi apa mare. ALR II 2514/29, cf. 2514/95, 316, 325, 349, 723, 762. ◊ (În contexte figurate) Mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui. CREANGĂ, P. 242. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbele „a veni”, „a crește”) Cu debit sporit; umflat. Dunărea este foarte mare și au răvărsat la mai multe locuri. AR (1829), 34²/25. Dîmbovița, în zilele acestea viind mare, a inundat toată preajma. CR (1830), 5¹/31. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427, cf. DDRF. Apa venise mare, în munte se topeau încă nămeții. C. PETRESCU, Î. II, 174. Lisa își săpase albie prăpăstioasă, iar la viituri mari, puhoiul rupea și surpa ogoarele. SADOVEANU, M. C. 5. Au împins. . . bolovani lăsați în loc ani întregi de viiturile cele mari ale primăverii. GALAN, Z. R. 43. A crescut Murășu mare, De nu poci trece călare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 129, cf.237, 309, ALR II 3169/260. d) (În opoziție cu î n g u s ț) Lat. Pălărie cu boruri mari. e) (În opoziție cu subțire) Gros (în diametru). Ușa peșterei. . . era făcută de lemn indian și ferecată în oțel mare. GORJAN, H. IV, 47/10. Sub un copac nalt și mare Au priimit jurământul. CONACHI, P. 88. Spate rău încîrligate, Buze mari și lăbărțate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 169, cf. 432. Îi cu buză mari. ALR II 6861/349. ◊ (Transilv., Ban.) Untură mare = osînză. Cf. ALR I 749/30, 35, 40, 45, 69, 75, 140, 283. ♦ (Regional, despre femei) Însărcinată. V. g r o a s ă. (Sînnicolau Român-Oradea). ALR II 2646/316. II. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. De mitiutel arătă cum va hi și deaca va crește mare. VARLAAM, C. 386. Oricine va face silă a fecioară micșoarâ încă să nu fie de 12 ai, să va certa mai rău de cînd are fi fost fată mare de vrăstă. PRAV. MOLD. 109^v/12. Mic să cheamă până în 25 de ai și de-acolea înainte să cheamă mare. PRAV. 258, cf. 173, 261. Aflînd călugării pruncul în gunoiu, îl luară. . . , și, deaca să feace mare, era drag. DOSOFTEI, V. S. septembrie 26^v/25, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Acu-s mare!. .. Îs cavaler! ALECSANDRI, T. I, 184. Această familie are prunci mari. LM. Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele. ISPIRESCU, l. 33. La nouă luni găsi într-un tufiș copila. El a crescut-o mare. COȘBUC, S. 13. Gura mi-e ca laptele, n-am scos nici un dinte pîn-acuma. Și sînt mare, taicule! SĂM. III, 662. Și-oi ajunge să-mi cresc copiii, să mi-i văd mari și voinici. MIRONESCU, S. A. 37. Vedeți, eu sînt om mare, îmi dau seama; ce să mai fac!? PREDA, Î. 166. Pîn-am mai băut, Mare c-ai crescut. TEODORESCU, P. P. 19. Trăind ei așa, crescuseră fetele mari. SBIERA, P. 211, cf. 249. De ani e mare și minte n-are. PANN, P. V. III, 153/18, cf. ROMÂNUL GLUMEȚ, 49. La gustare Cît cal mare, Și la prînz Nici cît un mînz. ZANNE, P. III, 572, cf. II, 475. ◊ (Substantivat, în corelație cu „de mic”) De mic, mi-ai fost ibovnic, Și de mare, drăguț tare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Fată mare = fată la vîrsta măritișului; virgină, fecioară. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. La orașul Calcuta s-au văzut de multe ori cîrduri de fete mari. . . aruncîndu-se în apă, pentru ca să scape de măritat. AR (1829), 16¹/39. Rîdeam de dînsul că șede ca o fată mare, cu ochii plecați. NEGRUZZI, S. I, 63, cf. 249. De întîlnea pe drum neveste și fete mari, cînta cîntece șăgalnice. CREANGĂ, P. 108. Fitece nevastă tinerică, fitece fată mare ș-au făcut poala maldăr de fuioare. DELAVRANCEA, S. 40. Dacă este fată mare, se îmbracă de regulă în cele mai frumoase și mai scumpe haine ce le-a avut. MARIAN, Î. 64, cf. DDRF. Dragostea de fată mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 17, cf. 84, 151. Cine dracu-a mai văzut. . . Iarbă verde sub podele, Fete mari cu covețele. id. ib. 444, cf. 513. Cum nu-i mama fată mare, se spune despre ceva imposibil. ZANNE, P. IV, 477, cf. 86, 654. Mamă mare v. m a m ă. Tată mare v. t a t ă. ◊ Expr. Să crești mare!, formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc. Cf. LM. Bună seara,. . . ziseră copiii. – Să creșteți mari! zise o babă. RETEGANUL, P. II, 34. ◊ (Substantivat, de obicei precedat de „cel”, „ăl”) Cel nu de vrăstă. . . , de s-are prileji să-și ucigă pre tată-său sau pre îmă-sa, atunce nu va putea scăpa cu vrăsta, ce să va certa ca și un mare. PRAV. 262. Îi dau eu una peste bot, ca să nu se amestece în vorba ălor mari. SADOVEANU, M. C. 6. (Învechit și popular, în e x p r.) La mare = la adolescență, la maturitate. Așa-l lasă pîn-la mare să crească tot în desfrîu. PANN, P. V. II, 5/24. La mare ies niște spînzurati și ajung rău. JIPESCU, ap. TDRG. Frunză verde lemn uscat, Nu ți-o fi, fine, păcat? Pîinea, sarea mi-ai mîncat, La mare te-am cununat, Copiii ți-am botezat! TEODORESCU, P. P. 342. ♦ (Substantivat, în corelație cu mic, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. Mărrturisescu miciloru și mariloru . . . de cealea ce prorocii dziserâ. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul, mici cu mari. PSALT. 244. Blagosloveaște creștinii, micii și marii. CORESI, EV. 180. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. id. L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA, 361/23. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATIE, PRAV. 10/2. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a.1642). GCR I, 94/22. Stau mărturisind aceastea a mic Și a mare. N. TEST. (1648), 169^v/34. Să dai plată. . . micilor și marilor. ib. 311^v/34. Să strînsease ca albinele cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoria. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157^v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8. Triimis-au în toată țara, de au poftit pe toată boierimea și mazîlimea de la mic păn-la mare. NECULCE, L. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Norodul să grămădise, mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Și-l batjocorea și mari și mici și-l suduia muierile și copiii. BĂLCESCU, ap. ODOBESCU, S. I, 446. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . . , ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I , 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40, cf. id. U. 39. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Frică înfricoșată, Spaimă înspâimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic-mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc. id. ib. IV, 92. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) în vîrstă. Era fiiul lui cela mai marele. CORESI, EV. 21. Iară cel fecior mai mare și derept. . . aceastea toatele priimi.id. ib. 24, cf. 23. Cînd va bate tatăl pre fecior, sau fratele cel mai mare. . . , să să pleace. PRAV.115. Urmează dar, ca unui frate mai mare, să-mi spui întru adevăr. GORJAN, H. I, 6/6, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. A îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la Sfînta Vineri, id. ib. 91, cf. 183. Frate-său mai mare e fruntaș într-un partid. CARAGIALE, O. IV, 238. Acolo găsi încă două femei . . . erau surorile cele mai mari. ISPIRESCU, L. 7. Avocatul Beldeanu, deși numai cu cîțiva ani mai mare ca Iuga, era foarte voinic. REBREANU, R. I, 33. Era o văduvă tînără, c-un an mai mare decît mine. SADOVEANU, O. VI, 500. Agapiei îi era drag feciorul cel mare, îi semăna ei în toate. id. M. C. 7. Tu să te supui mie, căci îți sînt frate mai mare și stăpîn. id. ib. 17. La un plug cu șese boi, Acolo-s pogonici doi. . . Pogoniciul cel mai mare, Cela mi-a fost drag mai tare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 344, cf. 310, 499, 514. Cele două mari, Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară, Către cas' plecară. MARIAN, INS. 342. Decît frate mai mic, mai bine cîne mai mare. ZANNE, P. IV, 365. III. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată; îndelungat, lung. Cf. LB, POLIZU. Iarna nopțile sînt mult mai mari decît zilele. DRĂGHICEANU, C. 100. Cît era ziulica și noaptea de mare, ședeau singuri-singurei. CREANGĂ, P. 73, cf. 284. Necumpătatul de zeu făcu noaptea aceasta să fie de trei ori mai mare decît celelalte. ISPIRESCU, U. 16. Că ziua cîtu-i de mare, Nime gînd ca mine n-are. JARNIK-BÎRSEANU, D. 82, cf. 87, 95, 382. Pare-i noaptea an de mare. MÎNDRESCU, L. P. 85, cf. 48. Atunci îs nopțile mari. HODOȘ, P. P. 54. Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea paștilor. Vă puteți închipui ce vra să zică a te scălda în Bistrița, la Broșteni, de două ori pe zi, tocmai în postul cel mare. CREANGĂ, A. 28. Postul mare. . . cade înaintea sf. paști. MARIAN, S. R. I, 115. Nu vă, fete, supărare, C-o veni el postu mare Și veți da la sărindare Doară vă veți măritare! JARNIK-BÎRSEANU, D. 450. (Popular) An mare = an bisect. Cf. GOROVEi, CR. 139, ȘEZ. I, 18, ZANNE, P. IX, 266. IV. (Indică cantitatea) 1. (În opoziție cu puțin) Mult, abundent, îmbelșugat. Foc înaintea lui aprinde-se-va și împrejuru lui bură mare. CORESI, EV. 37, cf. CUV. D. BĂTR. II, 454/21. Ploi mare vărsa tare. DOSOFTEI, PS. 254/19. Tot într-această vară, let 7248, la avgust, dat-au o brumă mare, de-u stricat pînele. NECULCE, L. 397. Trimisă cu mare îndestulare toate cîte tribuia spre odihna și desfătarea acestui vezir. GORJAN, H. I, 2/35. Am o mîndră ca ș-o cruce Și la lucru n-o pot duce, Dimineața-i rouă mare Și se udă pe picioare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ E x p r. (În) cea mai mare parte v. p a r t e. ◊ (Intervine și ideea de importanță) Să nu pizmim și să căutăm mai mare mărie, că noi ne văm răsipi. CORESI, EV. 92. Dai bună cuvîntare Direptului și sporiu mare. DOSOFTEI, PS. 22/10, cf. 36/15. Cu mare înțeleagere și prea înțeleptul Solomon au ales aceasta. BIBLIA (1688), [prefață] 5/9. Era om cu mare minte și învățat (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 259/17. Au risipit pe turci, făcînd mare moarte într-înșii, prinzând și mulți vii. ib. 275/31. Tu cu minte mare, mai înțelept decît dânsul. CONACHI, P. 264, cf. 109, 276. Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? CREANGĂ, P. 204. Mare vîlvă se făcu în împărăție, cînd se auzi de moartea împăratului. ISPIRESCU, L. 31. ◊ (Intervine și ideea de valoare) Cîndu se întoarce cu mari daruri, cinsteaște-i și se veseleaște. CORESI, EV. 31. Pentru puțin lucru, certări cumplite și prade mare. VARLAAM, C. 215. De va fura neștine vreun lucru ceva și de va sîrgui sâ-l întoarcă a cui au fost, până nu l-au întrebat, să fie iertat de greșeală, de-are fi cât lucru mare. PRAV. 37, cf. 38, 39, 52. O femiaie... , ducînd cu sine mare pominoace de agonisitele sale, mearsă cătră doritul ei mire. DOSOFTEI, V. S. septembrie 14^r/30. Pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul. CREANGĂ, P. 102. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată; ridicat. Supărările cîte am suferit noi acolo sînt întru un număr așe de mari, cît nu crez că va fi om care să le poată povesti (a. 1750-1780). GCR II, 82/36. Oastea toată se va supune, cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I, 138. Avem cheltuieli mari. PONTBRIANT, D. Avere mare. ȘĂINEANU, D. U. Pe dreapta se oprise un mare număr de trăsuri. CAMIL PETRESCU, O. III, 252. Numărul 5731. De ce se dau numere atît de mari? BARBU, Ș. N. 42. Badea meu, tînâr copil, Mi l-au pus domnii la bir, Și i-au dat birul prea mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 137. Boieria și prostia cu mare cheltuială se țin. ZANNE, P. IV, 283. ♦ (Despre prețuri; în opoziție cu scăzut) Ridicat. Să afle ce feli de pasere să fie aceasta și. . . să li făgăduiască mare preț pentru aceasta. SBIERA, P. 69. ◊ L o c. a d j. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. Nu cuteza să calce. . . pe velințele cele de mare preț ce erau așternute prin palat. ISPIRESCU, L. 38. ♦ (Regional) La mai mare = numele unui joc de noroc în care cîștigă cel care dă zarul cel mai mare (IV 2). Com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. ♦ (Despre colectivități) Numeros. Cf. PSALT. 38, 76. Și purceasîrâ cu mare gloate ca nește crai la închinarea tînărului împărat. VARLAAM, C. 399. Baiezit, împăratul turcesc, cu mare oaste au intrat în țară. SIMION DASC., LET. 66. Unde să strîng gloatele mai mare. DOSOFTEI, PS. 133/16. Din ceatele toate, din nâroade mare Veniia la Domnul bună cuvîntare. id. ib. 220/1. Mearsără cu oști mare, fără veaste, prea furișul să ia cetatea. id. V. S. octombrie 87^v/18, cf. LM. O ceată mai mare de fete Au prins pe flăcăi, mai puțini, Și-aprinsă e lupta-ntre cete. COȘBUC, P. II, 47. V. (Indică intensitatea) 1. Intens, puternic ; tare, viu. a) (Despre lumină, temperatură etc.) El zise: soro Melintie, deschide-mi stîlpul să întru, că afară mare frigu iaste (a. 1550-1580). GCR I, 6/18, cf. CUV. D. BĂTR. II, 286²/3. Nu se putea ascunde lumina ceaia marea a . . . soarelui, derept întru o casă mică sau să se acoapere. CORESI, EV. 57. Lumina mai mare să slujească zuoei. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/24. Văzură lumină mare. N. TEST. (1648), 6^r/9. Era arșiță mare de soare. DRĂGHICI, R. 49/11, cf. 149/7. Întunericul era acum mai mare. BOLINTINEANU, O. 270. Avea fierbințeală mare, simțea cum i se scurge sudoarea in boabe ude pe frunte. MIRONESCU, S. A. 37. Are mari călduri. ALR II 4166/682. ♦ (Învechit și popular, despre iarnă) . (Foarte) friguroasă, geroasă. Iarna era mare atunce. NECULCE, L. 41, cf. ALR i 307/77, 140, 164, 227, 247, 249, 283, 289, 290, 295, 339, 388, 532, 558, 675. ♦ Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) cînd lumina. este deplină, intensă. Cînd am deschis ochii, era ziua mare. NEGRUZZI, S. I, 60, cf. COSTINESCU, LM. Deschise ochii bine și, fiind acum ziua mare, văzu foarte limpede tot ce zărise nedeslușit la lumina slabă de adineaori. CARAGIALE, O. II, 263. Ea se culcă tot cu soare Și se scoalâ-n ziua mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 436. ◊ Expr. Ziua în amiaza (sau, învechit, ziua amiazăzi) mare = la amiază, în toiul zilei. Și o triimite dzuo amidzidze mari pe uliți. . . în primblări. NECULCE, L. 85, cf. ZANNE, P. III, 216. b) (Despre voce, sunete, zgomote) Cu mare glasu dzise: Drăceștí-te, Pavele! COD. VOR. 80/23. Cu glas mare răspunse lor și zise așa (cea 1550). GCR I, 3/14. Scoală-se Isacu din patul său și stătu înraintea ușiei caseei, grăi cu glas mare (sec. XVI), CUV. D. BĂTR. II, 192/10. Striga cu glas mare. CORESI, L. 33/9, cf. 129/9, id. EV. 97. Căndu să va fura nescui ceva, să strige cu glas mare și să facă gălceavă. PRAV. 62. Slobozi glas mare și răpaosă. N. TEST. (1648), 63^r/18, cf. 71^v/27, 308^r/13. Am strigat cu glasul mare. DOSOFTEI, PS. 16/18. Au audzit un glas mare de om, strigînd să aducă boii la plug. NECULCE, L. 108. Strigă cu glas mare, zicînd. MINEIUL (1776), 161^vl/17. Ieșindu-și din fire, se stropșea și cu graiu mare. . . striga. MAIOR, IST. 209/18. Aceștiia și noi cu mare glas să-i strigăm. CALENDARIU (1814), 11/23. Aș voi să mă rog ție cu glas mare și cu lacrămi. MARCOVICI, D. 6/19. Au început a cînta în glas mare acest cîntec. DRĂGHICI, R. 61/13, cf. 46/18. Un glas mare Să aude răcnind tare. BĂRAC, A. 68/15. Alexandru. . . strigă cu glas mare. ALEXANDRIA, 88/10. Și-n glas mare îți urăm. . . Ani mulți. ALECSANDRI, P. II, 110. Plîngea în glas mare, cu toate suspinele și strîmbăturile unui plîns copilăresc. GANE, N. III, 160. Se auzea un glas mare, mînios, la care răspundea vocea groasă a hangiului. SADOVEANU, O. V, 518. ◊ E x p r. În gura mare v. g u r ă. (Adverbial, regional) A vorbi mare = a) a vorbi tare. ALR II 2073/836; b) a comanda. ZANNE, P. IV, 438; c) a vorbi cu aroganță, cu ifos, provocator. CIAUȘANU, GL. A rîde mare = a rîde cu hohote. ALR II 2088/574. ♦ (Despre discuții) Aprig, violent. Fu (ceartă) mare. COD. VOR. 48/22. Va fi vrajba prea mare. PRAv. 155. c) (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Și rrădică-se cetatea toată. Deaci fu currere mare oameriloru. COD. VOR. 34/10. Și să vedea în prăpastia aceaia afund un pârău, de mergea cu mare cursături. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/11. Corabiia plutea cu mare repejune. DRĂGHICI, R. 24/25, cf. LM. Trenul își urmeaza drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. CARAGIALE, M. 126. ◊ Expr. Îndata-mare v. î n d at ă. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Văzu vîntu mare. CORESI, EV. 263. Numai cănd va vedea că iaste vînt mare și va lăsa atunce pojar, atunce să va certa. PRAV. 22. Fu cutremur mare de pămînt. N. TEST. (1648), 308^r/21. Bate un vînt foarte mare despre răsărit. DRĂGHICI, R. 108/15. Vînt mare Se rădica. CONACHI, P. 265, cf. POLIZU. Vînturi mari au aburat. HODOȘ, P. P. 64. ◊ (Regional) Vreme mare = furtună, ALR II 4420/228. e) (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab de acel lotru de Mahamet-beg (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. Că meserearea ta mare e spre mere. PSALT. 177. Iară credința celora ce-l purta și-l sloboziră cu patul mai mare era decît a bolnavului. CORESI, EV. 59, cf. 4, 64, 78. Iară arhiereii cu mare pizmă rădicară-se. id. ib.97. Să se știe, pri mai mare cridință și tărie, peceat oraș pri aceasta zapis (a. 1607). GCR I, 43/28. De bucurie mare giuca și săriia din toată virtutea lui. N. TEST. (1648), [prefață] 3^r/14, cf. 20^v/12, 274^r/31. /311^v/13. Au petrecut cîteva dzile cu mare grije. M. COSTIN, O. 103. Îți strig cu mare jeale. DOSOFTEI, PS. 17/20. Să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă. CHEIA . ÎN. 1^v/4. Cu adevărat mare nesimțire iaste a socoti pre înșine întru o foamete desăvîrșit a fi sătui. BIBLIA (1688), [prefață] 3/34. Li să cade. . . a da aceia. . . mulțămitâ pentru mare milile sale (a. 1757). URICARIUL, IV, 6. Mari dureri si usturime (a. 1799). GCR II, 171/34. Minutul întru care un an să sfîrșaște și altul începe este de mare interes pentru toți oamenii. MARCOVICI D. 3/7 Să uita împregiurul său cu mare luare aminte. DRĂGHICi, R. 38/22, cf. 64/1. Mișcat fiind de dragoste mare și de firească aplecare cătră fratele său. GORJAN, H. I, 2/7. Numai cătă o potică Slujește. . . de trecut cu mare frică. CONACHI, P. 85. S-a aplecat cu mare smerenie. NEGRUZZI. S. I, 148. Mare foame mi-i. ALECSANDRI, T. 614. Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare. CREANGĂ, P. 86. E o meserie pe care simt că aș îmbrățișa-o cu mare dragoste. CARAGIALE O. IV, 237, cf. 238. În toată împărăția se ținu veselie mare o săptămînă întreagâ. ISPIRESCU, L. 2. Avusese mare iubire pentru el. SADOVEANU. M. C. 7. Se simțea cuprins de liniște mare. PREDA D,. 80. Conferințele trebuie să dea o mare atenție felului cum este respectat principiul conducerii colective. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2882. Cine-n lume s-ar afla Ca să rupă rujuța, Mare iubire-ar strica! JARNIK-BÎRSEANU, D. 12. Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n pept. id. ib. 307, cf. 143. ◊ L o c. a d j. și adv. (De-a) mai mare dragul v. d r a g. (E x p r.) (A-i fi cuiva) mai mare dragul (sau mila, rușinea, ciuda etc.), se spune cînd cineva simte multă plăcere (sau milă, rușine, ciudă etc.). De va fugi, îi va fi mai mare rușinea. prav. 116. Și-i era mai mari ciuda, cum că-i știe toate tainele ce le făcusă. NECULCE, L. Lipi cuptioriul, îl humui și-l griji, de-ți era mai mare dragul sâ-l privești. CREANGĂ, P. 287, cf. id. A. 19. Plîngea, mai mare mila. COȘBUC, B. 121, cf. id. F. 91. E așa de urît, că ți-i mai mare greul să te uiți la dînsul. MARIAN, O. II, 40. 2. (Despre calamități, dezastre) Grozav, cumplit. Acolo e foamete mare. CORESI, EV. 25. Aceia zăcea-vor jos întru locul cela de plîngere, în focul cela marele (cca 1600). CUV. BĂTR. II, 226/20. Fu foamete mare preste tot ținutul. N. TEST. (1648), 71^v/10. S-au scornit o ciumă mare în toată țara, în dzilele acestui domnu. NECULCE, L. 60. Nimic nu este mai lesne decît a stinge un coș aprins, fie focul oricît de mare. CR (1832), 271²/38. Ne aflăm cu toții sănătoși, măcar că holera îi foarte mare. KOGĂLNICEANU, S. 120, cf. PONTBRIANT, D. Țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. ◊ (În contexte figurate) Unde . . . strugurul curăției nu se lucrează, acolo e foamete mare. CORESI, EV. 25. Mare foc și potop a căzut pe capul nostru. CREANGĂ, P. 27. Nu-ți pune peană de brad. . . Ci-ți pune de busuioc, Că te duci la mare foc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 301, cf. 296. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. Ce ei-și lăsară a sa viață spre județul măriei zio (a. 1569-1575). GCR I, *11/24. Mari case sparse și cetăți den temeiu surpă. CORESI, EV. 542. B[agoslo]veniile tătîni-tău mai mari-s de bl[agoslo]veniile părinților miei. PALIA (1581), ap. GCR I, 36/32. Va veni cea zi mare a mîniei lui. N. TEST. (1648), 308^r/34. Au perit cu sunet veastea lui cea mare. DOSOFTEI, PS. 29/19. De mare lucruri să învrednicise a fi poslușitoriu. BIBLIA (1688), [prefață] 6/48, cf. 6/39, LB. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. HELIADE, O. II, 109. Dar un lucru așa mare și cu-atîta fericire, Ca să-l dobîndiți aieve. . . , Nu se poate. CONACHI, P. 81, cf. 80, 87, 267. Trebuie să arate formula înțelegătoare ce ea reprezintă în marea Carte a înțelegerei și a istoriei omenești. BĂLCESCU, M. V. 5. Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. ALEXANDRESCU, M. 10, cf. 15. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi deie ce-o să cer? EMINESCU, O. I, 149, cf. 35. Făcuse un clopot. . . la acea mănăstire. . . și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari. CREANGĂ, P. 105. Trebuie să întrebuințeze mijloace mari. . . și să jertfească tot pentru răzbunare. GHEREA, ST. CR. II, 271. Un bocet. . . numit „cîntecul cel mare”. . . ne spune următoarele. . . MARIAN. Î. 177. O, eternule psalmist, Mare ți-e cuvîntul! COȘBUC, P. I, 265. Tînărul simți că nu-i mai ajung negoțurile acelea mici. . . el e făcut să învîrtească afaceri mari. SANDU-ALDEA, D. N. 14. Vra să zică ai venit să-i dai o veste mare. SADOVEANU, O. IX, 139. Problema ceasornicului s-a făcut însă mai mare. ARGHEZI, C. J. 48. Propui ca să ținem mîine o mare adunare pe Cîmpul Libertății. CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Și-ți tot minte mii și sute, Și mai mari și mai mărunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276. Dă, turcule, sărindare, Să-i facem slujba cea mare. id. ib. 486, cf. ȘEZ. I, 214. (Substantivat) Cele mici le-ai lepădat, Cele mari le-ai căutat, Acum înoată ca un cîine, Ca să poți scăpa mai bine. ZANNE, P. IV, 604. * (În limbajul bisericesc, despre săptămîna dinaintea paștilor și despre zilele acestei săptămîni, începînd de miercuri) Săptămîna mare. MARIAN, S. R. I, 115. O veni sîmbăta mare Și de pui o fi-ntrebare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 378. Săptămîna mare (cea de lîngă paști). ȘEZ. III, 123. Acestei zile i se zice și vinerea mare. ib. 201, cf. ALR II 2809. ◊ Duminica mare sau (rar) duminica cea mare = a) rusaliile; b) prima zi de paști. Cf. CONTEMPORANUL, I, 773. Într-o dimineață, miercuri înainte de dumineca mare, moș Nechifor deciocălase căruța. CREANGĂ, P. 112. În sîmbăta morților. . . dinaintea duminecei mari se dau de pomană străchini. ȘEZ. III, 201. (Popular) Seara mare = ajunul crăciunului. Zi mare = zi de sărbătoare. Veniia, la dzile mare de rugă, Pafnutie la acea sfîntă mănăstire. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^v/1. Făce leturghii la dzile mari și iordan la boboteadză. NECULCE, L. 98, cf. POLIZU, LM. La zile mari, ca să li ticnească veselia, împârțeau bucățica de pîne cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoieși. CREANGĂ, A. 152, cf. 10. Nădăjduiesc, la asemena zi mare, să mă-ndrepte cătră un gînd bun. SADOVEANU, O. IX, 46. Să-mi fie de zile mari. HODOȘ, P. P. 55. (E x p r.) De zile mari = deosebit, solemn, excepțional. Doliu mare = doliu solemn, manifestat prin îmbrăcăminte de culoare neagră, purtat mai ales de femei la moartea unei rude foarte apropiate. Cornelia era în doliu mare, întristată, de sus pînă jos cu crep negru. CĂLINESCU, S. 174. (Popular) Prînzul (cel) mare = a doua masă pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; masa principală de la amiază; timpul zilei cînd se ia această masă. Iepele fiind hrănite și odihnite bine, pe la prînzul cel mare i-au pus în Piatră. CREANGĂ, P. 135. Te culci seara Și te scoli în prînzu mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 422. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal, de largă circulație, care leagă localități importante. Iară într-alt chip de va lăsa drumul cel mare, tot negoțul ca să-și piardă. PRAV. 46. Să se facă o cișmea la un drum mare (a. 1767). URICARIUL, XVII, 57. Apoi, părinte, slujba mea e hoț la drumul mare. SADOVEANU, O. IX. 45. Călătoreau într-o caleașcă cu cai de poștă, ca să-i poată schimba des; de aceea țineau numai drumul cel mare. CAMIL PETRESCU, O. II, 18. Drumul mare-aș vămi. HODOȘ, P. P. 59, cf. 60. Strada (sau ulița) mare sau cea mare = nume dat în unele localități (din provincie) străzii (sau uliței) principale. Se vinde cu mezat o pivniță de zid boltită în orașul Focșani, pe ulița cea mare. CR (1833), 220¹/22. O caleașcă trecu în fuga cailor pe ulița mare. NEGRUZZI, S. I, 16. Vorbă mare = vorbă solemnă, hotărîtă, importantă (care angajează). Vorba mare să nu o zici. PANN, P. V. I, 14/3. Eminescu îi spusese totuși lui Creangă o vorbă mare. CĂLINESCU, I. C. 196, cf. ZANNE, P. III, 585. (Eliptic) Mare-ai mai vorbit-o dumneata. SBIERA, P. 20. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice, promisiuni goale. Vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I, 151; b) (rar) laude. COSTINESCU. ◊ E x p r. Lucru mare (și, învechit și popular, substantivat, n.) = lucru sau, p. ext., ființă de seamă, de valoare; (exclamativ) extraordinar, grozav. Aceasta încă iaste mare a nu osîndi alții, ce numai sineș. CORESI, EV. 18. Să ne învățăm, și ce lucru mare s-am lucra, să nu ne preînălțăm pentru acealea. id. ib. 19, cf. 29. Limba mic mădulariu-i și cu mari să făleaște. N. TEST. (1648), 178 ^r/19. Lucru mare, cumu-i laudă cronica leșească. M. COSTIN, LET. I², 278. Sv[î]nt[u]l Andrei îmvațâ pre sine de aceaste mari și d[u]mn[e]dzăești. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 178^v/3. Buna. . . învățătură, bune și mari lucrînd. . ., va dărui măriii-tale moștenire neclătită și lăcaș nemutat. biblia (1688), [prefață] 8/53. De s-ar tîmpla și primejdie, n-ar fi lucru mare. NECULCE, L. 237. Mi-ai scris că ai să-mi spui un lucru mare. NEGRUZZI, S. I, 18. S-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sînt și dînșii. EMINESCU, O. I, 134. Sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. Că oftatu-i lucru mare Și e bun la supărare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 219. Mare lucru = a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare. Mare lucru și prea slăvită iaste a Domnului nostru de oameni iubire. CORESI, EV. 31, cf. 89; b) (În construcții negative) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ. Se înțelege, toate acestea nu sînt mare lucru, dar, în sfîrșit, tot sînt ceva. GHEREA, ST. CR. ii, 39. Nu prea văzură nici unii, nici alții mare lucru. CAMIL PETRESCU, O. III, 175. În felul cum se făceau studiile lexicale, nici nu era mare lucru de spus despre cuvintele importante. GRAUR, F. L. 5; c) (În construcții negative, dă contextului valoare afirmativă, și invers) n-aș crede să (nu).. . Cf. ANON. CAR. Iată că i se înfățișă un om bătrîn. . . mare lucru să nu fi fost un năzdrăvan. GANE, N. III, 15. Asta-i o treabă foarte grea; și mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157, cf. 187. Mare lucru să fi scăpat vreunul pînă la margine. SADOVEANU, O. X, 89. (Rar) Cît un lucru mare = cît nu se poate spune, foarte mult. Era vesel împăratul pentru aceasta, cît un lucru mare. ISPIRESCU, L. 39. (Rar) A avea mari cuvinte să... (sau a ...) – a avea motive puternice, întemeiate să. . . Boierii însă tremurau; ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți, știau că norodul îi urăște și pre domn că nu-i iubește. NEGRUZZI, S. I, 142. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. Cel ce feace ciude mari urul, că în veacu e meserearea lui. PSALT. 283. Sfinții lui ucenici și apostoli. . . seamne mari și ciudese făcură. CORESI, EV. 50. Că pentru noi, multe și mari minuni fapt-au. id. ib. 64, cf. 65. O minunea mare și prea slăvită ciudă (cca 1633). GCR I, 84/35. Minuni mare, de-au vădzut tot omul. DOSOFTEI, PS. 257/10, cf. id. V. S. octombrie 92^v/15. Însuși împăratul cu sfetnicii săi, văzînd această mare minune, grozav s-au spăriet. CREANGĂ, P. 85. Mergînd ei o bucată înainte, Harap Alb vede altă drăcărie și mai mare. id. ib. 241. * E x p r. Mare minune (sau, învechit, ciudă) sau minune mare = a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc. O, mare ciudă! Numai cîtu-și aduse aminte cel fecior curvari de pocanie, e părintele aciia-și tinse iubirea sa de oameni. CORESI, EV. 29. Mare minune!. . . Da bine, cum de vă găsiți amândoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I, 269. Și atunci, minune mare! numai iacă au și început a curge furnicele cu droaia. CREANGĂ, P. 264; b) (regional, cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.). Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I, 103. Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu). . . , n-aș crede să (nu). . . ♦ Categoric, hotărît, precis. Dintr-ambe părțile cuvînt mare și poruncă tare se făcu ca olacuri cu cărți în toate părțile. . . să se trimață. CANTEMIR, IST. 27. Măria-sa.. . au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui. ANTIM, P. XXIII. ♦ Grav, serios. Mare păcatu preemimu și multu greșimu. COD. VOR. 122/25. Nevinovat voi fi și mă curățescu de păcate mari. PSALT. 32, cf. 10. Blămu Mihaile, giudecătoriu, să vedem muncile cele marile (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 344/13. Să nu zicem noi că mare greșeală au greșit noao vecinii. CORESI, EV. 47. Spărgîndu-i cu chinul cela marele, ucigîndu-i cu uciderile cealea ce n-au moarte (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 229/19. Cela ce va fura furtușag mare. . . să-l spăndzure. PRAV. 34, cf. 51. Certarea celuia ce îmblă cu bani răi iaste mai mare cîndu-l vor ști c-au îmblat de mai multe ori. ib. 79, cf. 229. Feace ca mai mare răutăți, dosoftei, v. s. noiembrie 174^r/2. Neculai vodă fâce niște răutăți mare în țara Muntenească, în boieri. NECULCE, l. 283. Orice pornire împotriva unuia dintre-aceste două adevăruri poate să-ți aducă mare vătămare. MARCOVICI, D. 7/20. Adevărat, mare nebunie este aceasta, noi însă trebuie să avem milă. DRĂGHICI, R. 6/26, cf. 3/19. Ah! Cînd cineva iubește, cu ce milă și-ndurare Uită, iartă și împacă greșeala oricît de mare. CONACHI, P. 80, cf. 81, 265. Ele judicau asemenea în pricinile de vini mari politice. BĂLCESCU, M. V. 10. Judecind, deosebirea nu e atît de mare. NEGRUZZI, S. I, 210, cf. PONTBRIANT, D. Fărămături, blide aruncate în toate părțile, cofăielul de vin răsturnat, ticăloșie mare! CREANGĂ, P. 11, cf. 202. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6, cf. 11. Făcuse o mare greșeală, de a-și arăta prea pe față pofta de domnie. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Copilaș fără sălaș, Mare răutate-a dat, De pe tine te-a-ngropat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198, cf. 151, 172, 503. Din petece căptușeală, Mare greșeală. ZANNE, P. IV, 293. Deosebit, ales, distins. Mare e slava lui. PSALT. 34. Întru o sfîntă besearecă a lui puse-l, cu mare cinste. CORESI, EV. 98, cf. 90. Mearse de-l deșteptă și-l duse în casă-ș cu ci[n]ste mare. MOXA, ap. GCR I, 61/16. Va veni. . . cu slavă mare. VARLAAM, ap. GCR I, 104/36, cf. DOSOFTEI, PS. 57/5. Măriia ta ești vreadnic de multe și mari laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/37. O frumusețe. . . are mai mare slavă. ANTIM, ap. GCR II, 8/8. Ziua începerii anului nou este totdeauna de mare cuviință. MARCOVICI, D. 2/20. Îl primi în cetate cu mare țirmonie. GORJAN, H. I, 2/28. Solii. . . fură bine dăruiți și trimiși înapoi cu mare cinste. BĂLCESCU, M. V. 413. Apoi peste două zile o îngropară cu cinste mare. CREANGĂ, P. 16. Zîna se purtă cu mare bună-cuviință și vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități, DICȚ. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. S-au apucat de au făcut mare și frumoasă nuntă. , l. 69. Are obiceiu vel comis de face și masă mare la o samă din boierii cei poftiți de dînsul. GHEORGACHI, LET. III, 317/21. Pune la cale să ne gătească un ospăț, căci mîne dau masă mare boierilor. NEGRUZZI, S. I, 147. Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate. EMINESCU, O. I, 85. Coborau haiducii la pas liniștit, cîntînd, parcă veneau la masă mare. GANE, N. I, 161. Împăratul făcu un ospăț foarte mare în cinstea nepotu-său. CREANGĂ, P. 231. Mesele mari cu musafiri. CAMIL PETRESCU, O. II, 111. Aceleași afișe ca altădată: Mare bal, mare, 2 lei intrarea. BARBU, Ș. N. 12. Să facă un ospăț mare. . . de la care să nu lipsească nici o zînă. RETEGANUL, P. II, 14. 2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. Deaci strigară grăindu: mare e Arrtemida. COD. VOR. 10/14, cf. CORESI, EV. 74. Cei mai mulți și cei mai mari și mai credincioși dascăli dzic. PRAV. 213. Au fost izvodite de cărtulari mari și înțelegători de carte grecească. N. TEST. (1648), [prefață] 5^r/19. Pentru ruga svinților celora ce-au fost dintăiu patriarși mai mari (a. 1669). GCR I, 186/21. Ficior de părinți oameni mare și luminați. DOSOFTEI, V. S. octombrie 91^r/9, cf. BIBLIA (1688), [prefață] 6/46. Murat. . . unul dintre cei mai mari împărați otomani. VĂCĂRESCU, IST. 252. Adese cînd un vers și mai ales un emistih. . . coprinde o sentință întreagă sau o axiomă, este demn de cei mai mari maeștri. HELIADE, O. II, 145. Numele bărbaților celor mari este scump și drag în tot pămîntul. CR (1833), 134²/42. Vede deopotrivă, făr-de nici o însemnare, Ori murind o păsărică, ori căzînd un irou mare. CONACHI, P. 262. Mircea cel Bătrîn, unul din cei mai mari și mai vestiți voievozi ai noștri. BĂLCESCU, M. V. 8, cf. 25, PONTBRIAN,T D. Numele m-a făcut pe mine mare, sau eu pe dînsul? GANE, N. I, 16. A fost odată un împărat mare. ISPIRESCU, L. 1. Artist cu nume mare. GHEREA, ST. CR. II, 89. Dintre marii creatori în roman, cel mai plăcut este Tolstoi. IBRĂILEANU, S. L. 65. Acel Ion Creangă. . . A fost om mare, scriitor. SADOVEANU, E. 103. ◊ (Ca epitet, înaintea unui nume propriu) În zilele marelui, de Dumnezeu luminat, arhiepiscopului Ghenadie. CORESI, EV. 1, cf. 66. Iară marele Vasilie grăiește. . . (a. 1640). GCR I, 89/5. Marele împărat Justiniian. PRAV. 134, cf. EUSTRATIE, PRAV. 10/11. Marele Constandin. . . n-au vrut să se laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/39. Că zice marele Pavel. . . ANTIM, P. XXVII, cf. LB. Marele Nefton. CONACHI, P. 276. Adusă de marele Traian în Dacia. . . , colonia romană. . . ajunse într-o stare foarte înfloritoare. BĂLCESCU, M. V. 6. Frumoasa fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad. COȘBUC, B. 14. Viața marelui nostru poet Eminescu a fost nefericită și scurtă. SADOVEANU, E. 75. (încomponențaunor nume proprii, decarese leagă prin „cel”) În zilele lu Constandin cela Marele, împărat creștinesc. CORESI, EV. 182. Alexandru cel Mare. COSTINESCU, cf. LM. Eram mic cînd mă luă Ștefan cel Mare în desaga de la oblincul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. ♦ Plin de generozitate, de bunătate, de noblețe. Celui cu suflet mare și de la nepriiateni îi iaste drag adevărul a-l priimi. ȚICHINDEAL, F. 75/27. * o asăminea de sine înfrînare vă va face mari la suflet. DRĂGHICI, R. 110/14. ♦ (Determinînd numele lui Dumnezeu sau o însușire a divinității, de obicei în construcții exclamative, și purtînd accentul în frază) Atotputernic. Mare e Domnul nostru. PSALT. HUR. 123^v/6. Mare e Domnul și lăudatu foarte. PSALT. 91, cf. 153, 204. Domnezeu mare-i și împreună cu toți sfenții (a. 1619). GCR I, 55/18. Omule! nu undi marea lui Dumnezeu adîncime, Ci în inimă-ți te-ntoarce și vezi a ta însușime! CONACHI, P. 274, cf. 272. Bun e Dumnezeu și mare! ALECSANDRI, P. II, 23. Mare-i Dumnezeu și meșteru-i dracul!.. . Vom putea veni de hac și spînului celuia. CREANGĂ, P. 213. Doar mare-i Cel de sus! S-or sfîrși ele și aceste de la o vreme. id. ib. 220, cf.19, 212. Mare-i Dumnezeu! GALACTION, O. 295. * (Prin sinecdocă) Smeriți-vă suptu mînra ceaea marea a lu D[um]n[e]dzeu. COD. VOR. 164/8. ♦ Întemeiat; evident. Aveai dreptate prea mare să fii atît de mîhnit. GORJAN, H. I, 6/22. Cîte spune sînt o frumoasă poveste, dar mare minciună. NEGRUZZI, S. I, 250. Și unde n-am mai încălecat și pe-o căpșună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună. CREANGĂ, P. 34. Razele de pîngă soare Și dreptatea mea cea mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 257. ♦ Ieșit din comun; deosebit. Mare lăudăros și trufaș. CORESI, EV. 19. Dragostea argintului mare neputință iaste și pagubă sufletului. id. ib. 52, cf. 59, 63, 85. Măritu să fii, Doamne. . .. Ce mi-ai dat izbîndă și virtute mare. DOSOFTEI, PS. 56/1. Vedem neamul omenesc. . . la mare negriji aflîndu-să, necunoscîndu-și blagorodnia și cinstea lui. BIBLIA (1688), [prefață] 3/21. Știindu-l pre Brîncoveanul mare neprieten. . ., au început și el a să agiunge cu creștinii. NECULCE, L. 209. Nifon au fost mare prieten cu Radul V. ȘINCAI, HR. II, 113/36. La acest bal să afla. . . o mulțime de dame frumoase. . . , îmbrăcate cu cea mai mare eleganță. CR (1833), 19²/30. Mare mîncător. POLIZU. Căpitanul. . . batâ-l norocu, că mare nostimior mai era! ALECSANDRI, T. 70, cf. 138. Mare gură-cască! LM. Mă, da drept să-ți spun, că mare nătărău mai ești. CREANGĂ, P. 45. Mai mare strălucire și gingășie. . . nu se mai văzuse. ISPIRESCU, L. 38, cf. 39. Marea înzestrare auditivă a lui Caragiale a fost una din rădăcinile artei lui. VIANU, S. 114. Ion Cîmpineanu era un mare dezamăgit. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Capacitatea de luptă a activului este cu atît mai mare, cu cît comitetele de partid se îngrijesc mai bine de educarea lui marxist-leninistă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805, cf. ALR I 11/357. ♦ L o c. adv. Cu mare greu (sau greutate) = cu dificultăți deosebite, foarte anevoie. Au obosit, pînă ce cu mare greutate au găsit o fîntînă. DRĂGHICI, R. 40/9. Mai merge el cît mai merge, pînă ce cu mare greu găsește drumul. CREANGĂ, P. 47. Se porni tot într-o fugă spre deal și se sui cu mare greu pe dînsul. MARIAN, O. I, 160. (Mold.) Cu mare ce = cu dificultăți deosebite; p. e x t. în sfîrșit, în cele din urmă. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256. Văzînd Scaraoschi că-l fac chisoagâ de tot, a răcnit cu mare ce din punguliță. FURTUNĂ, V. 15. ♦ (Adverbial, învechit și popular, servește la formarea superlativului) Era în iadu plîngeri mare vîrtoase (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 316/16. Și prin cea urdie, Dragă, o să fie, Mare mult. omor! ALECSANDRI, P. I, 54. Mare bun suflet de om îi. id. T. 215. Măi, că mare nu știu cum îs boierii ieșeni! id. ib. 455, cf. 909. Mare mult bine ne-ați făcut. T. POPOVICI, SE. 178, cf. 87. Mare bucuros le-ajut. ALR II 3694/551. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață mare bine prinde. ZANNE, P. IV, 398. 3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie ; cu vază. Cine va vrea să fie mare între voi, să fie voao slugă. CORESI, EV. 86, cf. 15, 37. Deci o luo peatra patriarhul cel mare (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 43/19. Cela ce va fi domn și nu va avea alt domn mai mare asupra lui. PRAV. 49, cf. 184. Nu iaste sluga mai mare decît domnu-său, nece solul mai mare decît cela ce l-au trimis pre el. N. TEST. (1648), 124^r/23. Și-l rădicară boiarii cei mare, să-l ducă în palatele împărătești. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 130^r/32. Birui Pătru vodă pre cazaci și-i sili de i-au dat pre cine avură mai mare. N. COSTIN, L. 561. Poți să agiungi să fii om mare, și ce mi-i face pre mine atunce? NECULCE, L. 24. Fiind măria sa îndemnat de niște obraze mari bisericești și mirenești. ANTIM, P. XXIII. Se scrie de la Petersburg că prinșii, 12 turci mari, carii să aflară în garnizonul Varnei, s-au adus acolo. AR (1829), 65²/4. Ca să șadă la masă tocmai ca un om mare cu multe feliuri de bucate, au luat și cîteva nuci din copaciul cocos. DRĂGHICI, R. 79/23. Însă pînă a ajunge în stepina acea mare, Cîte munci, cîte necazuri. CONACHI, P. 82. Sașa mea, urmă moșneagul, e damă mare, am măritat-o după un cinovnic. NEGRUZZI, S. I, 59, cf. 72, 248. Cine-i slab, vrea a fi tare, Cine-i mic, vrea a fi mare. ALECSANDRI, P. II, 107. Șădea într-o chiliuțâ din casele unui boieri mare. EMINESCU, N. 57. Cucurigu! boieri mari, Dați punguța cu doi bani. CREANGĂ, P. 65, cf. 332. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile. CARAGIALE, O. V, 169. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4, cf. 41. Tot oaspeți rari, Tot crai și crăiese mari. COȘBUC, B. 21. Și s-au stins. . . cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Dar fata de gazdă mare Tot cu mîna la parale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438, cf. ZANNE, P. I, 29, III, 421. ◊ (În contexte figurate) Dorul lui e mare domn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ Marea burghezie v. b u r g h e z i e. Mare putere v. p u t e r e. ♦ Expr. A se ține mare = a fi mîndru, semeț, fudul. Iară cine iaste întru noi mai bun de alalți să nu se ție mare și să nu se prea înalțe. CORESI, EV. 93, cf. 200. Oamenii cei aleși. . . bagă în samă și pre cei săraci, de nu să țin mare de dînșii. DOSOFTEI, PS. 91/15. Iar de-i vrea să-l robești l-amor, cît poți te ține mare, Nu-l băga în seamă de loc. PANN, E. III, 22/1, cf. ȘĂINENU, D. U., ZANNE, P. IV, 438, ALR II 2674/762. (Substantivat) A trage (sau a călca) a mare sau (neobișnuit) a o lua pe mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși. Așa!... Vrea să zică acum o iei pe mare! Te fudulești cu neamurile! GANE, N. III, 38, cf. TDRG. Calcă tot a mare. ZANNE, P. II, 511, cf. IV, 438. La mai mare, urare adresată unei persoane care a fost avansată în grad. Numele d-tale? – Bombeanu, ofițer de artilerie. – Și la mai mare. ALECSANDRI, ap. TDRG. Mare (și) tare sau tare și mare = foarte puternic, extrem de influent (prin funcția pe care o deține). Neamul lui toți era „tari și mari”, cine de capul lui, cum vre, așe făce. NECULCE, L. 171. Rămîind Neculachi mare și tare la Poartă (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/35. Nu să cade să paț eu rău lingă tine, fiind tu mare și tare. ALEXANDRIA, 78/14. Vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și năcăjiți. CREANGĂ, P. 223, cf. ȘĂINEANU, D. U., SRiERA, p. 111. (Cu parafrazarea expresiei) Azi tare, mine mare, Poimine pe spinare. ZANNE, P. IV, 437. A fi (sau a umbla) cu capul mare sau a fi cap mare sau mare de cap = a) a avea păreri foarte bune despre sine, a se crede grozav, a fi încrezut. Cf. ZANNE, P. II, 52; b) a fi încăpățînat, id. ib. (Regional) A se face mare pe ceva (sau pe cineva) = a face pe stăpînul (unui lucru), a face pe superiorul (cuiva). Cf. CIAUȘANU, V. 178. ◊ (Precedînd denumiri de dregători din trecut, arată treapta cea mai înaltă a dregătoriei respective) Al nostru cinstit și diregătur jupan Mîrzea, marelea spăt[ar] (cca 1609). CUV. D. BĂTR. I, 174/5. Marele căminar, marele comis, marele hatman, marele postelnic, marele spătar (a. 1828). BUL. COM. IST. IX, 167. Călărime sub comanda marelui paharnic. BĂLCESCU, M. V. 591, cf. 592, L.M. Eră biv-vel-vistier, dar fu făcut în curînd mare logofăt. IORGA, L. II, 120. La 1465 era câmaraș și mare vameș al Moldovei un oarecare italian. N. A. BOGDAN, C . M. 26. Adormi duman și te trezești mare ban. ZANNE, P. II, 471. (Rar, urmînd denumirea de dregători) Iar preste toată oastea. . . era hatman mare Mardoni. HERODOT (1645), 386. ◊ (Substantivat) Știți că judele limbilor despune el și marii despun ei. TETRAEV. (1574), Voi știți că domnii lumiei domnesc și marii au puteare. CORESI, EV. 86, cf. 345. Atunce cei mai mic[i] vor putea sta împrotiva celor mai mari. PRAV. 115. Luatu-te-am den staulul oilor și te-am făcut numit după numele celor mari carii sînt pre pămînt. BIBLIA (1688), [prefață] 6/43. Cu cît este lucru cinsteș și de obște, cu atîta mai de folos domnilor și celor mari. N. COSTIN, ap. GCR II, 10/4. O, ce ciudă, cît mă mir D-al celor mari caractir. MUMULEANU, ap. GCR II, 247/19. Cu fața între mari ieșim. PANN, H. 73/1. Și cel mic și cel mai mare. . . Ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Să n-ai a face cu cei mari. NEGRUZZI, S. I, 248. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. EMINESCU, O. I, 165. Cînd dai marilor putere, Nu le dai nici o plăcere. MACEDONSKI, O. I, 40. Congresele și. . . întrunirile. . . la care iau parte cei mari. ULIERU, C. 72. (E x p r.) A face pe marele = a-și da importanță, a se considera sus-pus. Cf. POLIZU, BARCIANU. ♦ De rang înalt, de familie bună; nobil. Să minuna de mine cum eram de oameni mare si de-a hirea. DOSOFTEI. V. S. noiembrie152^v/29. Acolo muiare mare (f e m e i e d e n e a m B 1938, 387) . . . opri pre el să mînînce pîine. BIBLIA (1688), 267²/12. De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I, 167. De naștere înaltă, purtînd un nume mare. MACEDONSKI, O. I, 260. Între acești boieri nedregători întílnim nume mari din Moldova. XENOPOL, I. R. III, 169. Cînd voi sta de-a fărmeca, Nu farmec din vița ta. . . Și farmec din viță mare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 270. Se numără de neam mare, Dar cinste de catîr are. ZANNE, P. IV, 486, cf. 575. ♦ (Ca determinant pe lingă substantive nume de rudenie, indică un grad de rudenie apropiat) Văr mare¹ = văr primar, v. p r i m a r. Unchi (sau lele) mare = fratele (sau sora) tatălui sau a(l) mamei, în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru (sau soacră) mare = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) mirelui. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. EMINESCU, O. I, 85. Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I, 56. Nun (sau nună) mare = fiecare dintre cele două persoane care asistă ca martori principali la săvîrșirea unei cununii religioase. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, I, 85. După cununie, pe cînd toți sînt în culmea veseliei la masă, nunu mare ridică un toast pentru viitorul finilor. CARAGIALE, O. IV, 239. La dreapta mirelui vine nunul cel mare. MARIAN, NU. 498. 4. (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Superior ierarhic al unei persoane, considerat în raport cu aceasta. Spui domnietale ca mai marele miiu de ce-am înțeles și eu (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. Cela ce va face greșeală cu învățătura mai marelui său nu să cheamă să fie făcut greșeală cu înșelăciune. PRAV. 252. Iar noi nici mai marilor noștri. . . nu le dăm căzuta cinste. ANTIM, P. 22. De le-ar veni vro scîrbă de la mai marii lor. MUSTE, LET. III, 65/3. Ca unui mai mare o să-ți dau slăvire, Și vitejiii tale o s-aduc jertvire. PANN, E. II, 106/17, cf. id. P. V. II, 55/4. Mai marii lui, văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste cu arme cu tot. CREANGĂ, P. 297, cf. TDRG. A luat poziție de drepți dinaintea mai marilor, așa cum se ia la armată. PAS, II, 24. Cu mai marele tău, calul nu-ți alerga. ZANNE, P. IV, 429, cf. 431. 5. (Cu valoare de superlativ; adesea substantivat) (Persoană) care ocupă cel mai înalt loc într-o anumită ierarhie, care are funcția de conducător, de șef (suprem). Și fiul omenesc vîndut să fie mai marilor preoți și cărtulari. TETRAEV. (1574), 234. Batjocorit a fi de bătrîni și de mai marii preuți și de cărtulari. CORESI, EV. cf. 85. Răspunse mai marele săborului.id. ib. 405, cf. 380. Cotul sting de se va clăt[i], judecătoriu veri ieși sau mai mare prespre alalții. PARACLIS (1639), 261, cf. 257, 258. Mai marele ce va fi cap între mai multe soții. PRAV. 273, cf. 298. Mai marii acelui loc vor face milostenie feciorilor lui. ib. 291. Și adună pre toți mai marii popilor și cărtularii. N. TEST. (1648), 4^r/15, cf. 56^v/12. Cuvîntul lui D[a]v[i]d dat mai marelui cîntătorilor (a. 1651). GCR I, 154/7, cf. 170/31, ST. LEX. 150/2. Era mai mare arhimandritul și pre o sfîntă mănăstire de călugărițe. DOSOFTEI, V. S. septembrie 22^v/4, cf. 15^r/21. Au făcut ceată cu toți mai marii și eu cu dînsul. id. ib. 30^r/32. Stătu tot Rîmul și olatele de au giurat cu Brut, ca să nu mai sufără crai peste înși mai mare. N. COSTIN, L. 102. Atunce au scos mai marii Bugeagului și ei văcărit. NECULCE, L. 307. Cornelie, mai marele polcurilor ce le chema pretoriane . . . , rău i-au bătut. CANTEMIR, HR. 79. Mai marele orașului. MINEIUL (1776), 130^v2/16, cf. LET. III², 225. Mai marele bulgarilor, de multe ori pierzînd războiul. . . , făcu pace. MAIOR, IST. 198/15. Știu că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat. NEGRUZZI, S. I, 141. Au fost poftiți. . . mai marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231. Vru să cerce pînă unde merge priceperea și istețimea lui Joe, ca un mai marele zeilor. ISPIRESCU, L. 86. Părinte al nostru, tu Saturniene, Mai mare peste toți stăpînitorii. MURNU, O. 2, cf. 9, ȘĂINEANU, D. U. Cînd m-am înfățișat cu jalba și cu recomandație la mai marele detașărilor, el m-a primit cu vădită silă. I. BOTEZ, B. I, 244. Am auzit odată că mai marii Se sărutau la chef cu lăutarii. ARGHEZI, C. O. 165. Mai marii aveau să hotărască de soarta tuturora. PAS, Z. I, 120. Aici poposeau să-și răsfețe Sluțenia firii, gingașele fețe Ale mai marilor Împovărați de slăvi și steme. DEȘLIU, G. 37. Lupul acesta s-au întîmplat că era mai marele, adecă căpitanul tuturor lupilor. SBIERA, P. 58. Se oprește acolo cu o poroncă de la mai marele țărei. ȘEZ. IV, 2. În ziua balului rugă pe mai marele curții s-o lase și pe ea la bal. MERA, L. B. 190. Mai mare peste mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei ce se mîndresc prea mult cu o slujbă mică. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Învechit) Strămoș, înaintaș. Toate vîrstele și toți robii și slobozii, proștii și voinicii, mai marii și începătorii. . . toți împreună întoarsemu-ne și netrebnici fum. CORESI, EV. 286. Întreabă pre părintele tău, și-ț va răspunde ție mai marii tăi. EUSTRATIE, PRAV. 2/11. Atunci își pierdu viața și raționistul Ștefan Șincai (unul din mai marii istoricului Georgie Șincai). BARIȚIU, P. A. I, 255. Pl.: mari și (învechit) mare. – Și: (regional) măre (ALR II 2640/2), mire (VICIU, GL., PASCU, C. 210) adj. – Probabil lat. mas, maris.