BEDNORZ, Johannes Georg (n. 1950), fizician german. Stabilit în Elveția. Împreună cu A.K. Müller a sintetizat noi compuși chimici – oxizi de cupru și lantan – care prezentau proprietăți supraconductoare la temperaturi mai mici de 30 K. A descoperit fenomenul supraconductibilității la materialele ceramice. Premiul Nobel (1987), împreună cu A.K. Müller.

ceriu¹ sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr cérium] Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.

CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 °C, p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803.

GAGARINIT s.n. Mineral, descoperit de geologii ruși, care conține elemente din familia pămînturilor rare (ceriu, erbiu, lantan, europiu) în cantități infime. [< rus. gagarinit, cf. Iuri Gagarin – primul cosmonaut].

GAGARINIT s. n. mineral conținând elemente din familia pământurilor rare (ceriu, erbiu, lantan, europiu). (< rus. gagarinit)

La, Simbol chimic pentru lantan.

*lantán n. (d. vgr. lantháno, îs ascuns; fiind¹ n’a putut fi ușor descoperit la primele cercetărĭ). Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 139.^[1]

lantan s. n.; simb. La

lantan s. n.; simb. La

LANTÁN (< fr. {i}; {s} gr. lanthano „a fi ascuns”) s. n. Element chimic (La; nr. at. 57, m. at. 138,91) din grupa pământurilor rare. Formează combinații în starea de valență 3. În diferite combinații se folosește la fabricarea sticlelor optice și la construirea laserilor. A fost descoperit (1839) și izolat de Carl G. Mosander.

LANTAN s. n. element chimic metalic, cap de serie din grupa lantanidelor. (< fr. lanthane)

LANTAN s.n. Element chimic metalic, cap de serie din familia pămînturilor rare. [< fr. lanthane].

LANTAN n. Metal de culoare argintie, maleabil și ductil, din care se face sârmă subțire și foi fine. /<fr. lanthane

lantan s. n., simb. La

lantan sns [At: SCRIBAN, D. / S și: ~than / E: fr lanthane] Element chimic din grupa pământurilor rare.

lantanid sn [At: MACAROVICI, CH. 224, 394 / V: ~ă / Pl: ~e / E: fr lanthanide] 1 (Lpl) Elemente chimice cu proprietăți asemănătoare cu lantanul, care fac parte din grupa pământurilor rare. 2 (Lsg) Element chimic care aparține grupei lantanidelor (1).

LANTANOÍDE (LANTANÍDE) (< fr.) s. n. pl. Elemente cu numerele atomice 57-71 (lantan, ceriu, praseodim, neodim, prometiu, samariu, europiu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, holmiu, erbiu, tuliu, yterbiu și lutețiu) din grupa pământurilor rare. Au valențe 3. Sunt foarte asemănătoare după structura învelișurilor electronice și după proprietățile fizice și chimice.

MONAZÍT (< fr. {i}; {s} gr. monazo „a fi singuratic”) s. n. Fosfat natural de ceriu (49-74%), toriu, lantan și alte pământuri rare, cristalizat în sistemul monoclinic și întâlnit adesea în cristale izolate. Are culoarea galben-brună, roșie sau verde și luciul sticlos-gras; este adesea radioactiv. Se exploatează în aluviuni, pentru extragerea pământurilor rare și a toriului.

MOSANDRÍT s. n. Minereu compus din calciu, magneziu, fier, ceriu și lantan, care se prezintă în mase constituite din prisme incomplet dezvoltate, de culoare brună-roșcată, cu luciu caracteristic. Cf. CANTURIANI, L. M. 105, LTR². – Pl.: mosandrituri. – Din fr. mosandrite.

mosandrit sn [At: CANTUNIARI, L. M. 105 / Pl: ~uri / E: fr mosandrite] Minereu compus din calciu, magneziu, fier, ceriu și lantan, care se prezintă în mase constituite din prisme incomplet dezvoltate, de culoare brună-roșcată, cu luciu caracteristic.

MÜLLER, Karl Alexander (n. 1927), fizician elvețian. Împreună cu J.G. Bednorz, a sintetizat noi compuși chimici (oxizi de cupru și lantan) care prezentau proprietăți supraconductoare la temperaturi înalte. Premiul Nobel pentru fizică (1987), cu J.G. Bednorz.

PĂMÂNTUL I. (Terra) Planetă a sistemului solar (a treia în raport cu distanța față de Soare), cu o temp. medie de 10-15°C, cu o mare rezervă de apă în stare lichidă, cu o atmosferă dominată de azot (78%) și oxigen (21%), cu o structură internă complexă, un câmp magnetic propriu, un relief foarte variat, climă cu diferențieri zonale (caldă, temperată, rece), înveliș de soluri divers, un mediu biogeografic bogat și complex etc., caracteristici unice, care îi asigură o dinamică intensă, un echilibru dinamic, o evoluție selectivă; singurul loc din Univers (cunoscut până în prezent) pe care există condiții propice de dezvoltare a vieții. Vârsta P. este estimată la 4,5 miliarde de ani. P. se rotește în jurul axei sale (mișcarea de rotație) și se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție). Distanța până la Soare este de 147 mil. km la perifeliu și de 152 mil. km la afeliu. Viteza de deplasare a P. pe orbită este de 29,76 km/s. Perioada de revoluție este de un an (365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde), iar perioada de rotație este de o zi (23 ore, 56 minute și 4 secunde). Planul Ecuatorului este înclinat față de planul orbitei cu 23°45′, ceea ce duce la apariția anotimpurilor și a zonelor climatice, precum și la inegalitatea zilelor și a nopților. P. are o formă de geoid (diametrul la Ecuator: 12.756 km), fiind puțin turtit la poli (diferența dintre raza ecuatorială, 6.378 km, și cea polară, 6.356 km, este de c. 22 km). Suprafața totală a P. este de c. 510,2 mil. km², din care uscatul ocupă numai 28,7%; volumul este de c. 1,1 • 10¹² km³. Masa P. este de 5,975 • 10²⁴ kg, cu o densitate medie de 5.520 kg/m³. P. are un singur satelit natural: Luna. P. este alcătuit din următoarele învelișuri concentrice (geosfere): atmosfera, hidrosfera, litosfera sau scoarța terestră, mantaua (mezosfera) și nucleul. Ansamblul comunităților de plante și animale constituie biosfera. Populația: 6,1 miliarde (2000); 7 miliarde (2011). II. În forma pământ (lat. pavimentum) s. n. 1. Totalitatea uscatului planetei; întindere mare de uscat; continent. 2. Sol². ◊ Expr. La pământ = a) (despre oameni) distrus sufletește; b) (sport, la box) cnocdaun. ◊ A nu fi cu picioarele pe pământ = a fi distrat, a nu avea simțul realității. ◊ A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi foarte încrezut. 3. P. stabilizat = pământ argilos cu adaosuri de var, de ciment sau de reziduuri bituminoase, rezistent la pătrunderea apei, folosit la fundații de drumuri, la ziduri etc. ◊ Pământuri rare = denumire dată oxizilor de scandiu, ytriu, lantan și lantanide. ◊ Pământuri rele = badlands. ◊ P. activ = produs obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc. ◊ P. de diatomee = kieselgur, pămânțel, diatomit. ♦ Lut. 4. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Pământul făgăduinței = numele biblic al Palestinei; p. ext. ținut bogat, mănos; fig. situație, loc, eveniment de care cineva își leagă toate speranțele. ◊ Obiceiul pământului v. obicei. 5. Suprafață de teren (cultivabil).