buzunar sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 7/19 / V: bodzăn~, bozân~, (înv) bozdon~, bozin~, boz~, burdu~, bursu~, ~zăn~, ~zdu~, ~zin~, pojin~^[1], posu~, pozon~, poz~ / Pl: ~e, (rar) ~ nări / E: ngr μπουναπα] 1 Accesoriu sub formă de săculeț aplicat la haine Cf jeb. 2 (Îs) Bani de ~ Sumă de bani pentru cheltuieli mărunte. 3 (Pfm; îe) A-i mânca (cuiva) rațele din ~ A fi mic, pipernicit și prost. 4 (Pfm; îe) A fi (tot) cu mâna în (sau la) ~ A fi darnic. 5 (Îae) A fi cheltuitor. 6 (Îae) A fi obligat să cheltuiască mereu. 7 (Trs; îae) A fi leneș. 8 (Pfm; îe) A avea (pe cineva) în (sau la) ~ A dispune de cineva. 9 (Pfm; îe) A avea (ceva) în ~ A fi sigur, de mai înainte, că va dispune de ceva. 10 (îla) De ~ Care se poate purta în buzunar. 11 (Îal; pex) De format mic. 12 (îal) De valoare redusă. 13 (Pfm; îe) A da din ~ A plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător).

BUZUNAR antreu, bonjur, bughelar, caraiman, caraman, căldură, cegmegea, clapsă, coajă, a doua la căldură, extremă, flanc, găleată, gușă, jeb, la clapsă, la crăcan, la prima, la stradă, mușama, ploscă, poznar, prima la căldură, primărie, pungă, răsuflătoare, sarsana, scoarță, sertar, a treia la căldură, tuflă, vast.

BUZUNAR s. (prin Transilv. și Mararn.) jeb. (~ la vestă.)

BUZUNAR s. (prin Transilv. și Maram.) jeb. (~ la vestă.)

jabrină sf [At: MARIAN, SA. 374/4 / V: jebrenă, jeb~ / Pl: ~ne / E: ucr жабуриння, bg жабина] (Bot; Buc; îc) ~na broaștei Mătasea-broaștei (Conferva vulgaris).

jăb, s.n. – v. jeb („buzunar”).

jăb, s.n. – v. jeb.

jeb (reg.) s. n., pl. jeburi

jeb sn [At: CABA, SĂL. / V: jep / Pl: ~uri / E: mg zseb] (Reg; mgm) 1 Buzunar. 2 (Îe) A sta cu mâinile în ~ A nu face nimic. 3 (Îae) A fi leneș.

jeb s. v. BUZUNAR.

jeb, jeburi, (jep, jăb), s.n. – (reg.) Buzunar: „Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale” (Memoria, 2001: 110). – Din magh. zseb „buzunar” (Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

JEB, jeburi, s. n. (Maghiarism rar) Buzunar. Le puseră amîndouă-n jeb. RETEGANUL, P. III 17. În jeburi galbini băga. ȘEZ. XII 69.

jeb (reg.) s. n., pl. jeburi

jeb, -uri, (jep, jăb), s.n. – Buzunar: „Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale” (Memoria 2001: 110). – Din magh. zseb „buzunar”.

jeb, jeburi s. n. (reg.) buzunar

jeb (jeburi), s. n. – Buzunar. – Var. jep. Mag. zseb (Tiktin; DAR). Trans. de Nord.

jeb s. n., pl. jeburi

JEB s. v. buzunar.

jeb s.n. (reg.) v. Buzunar.

jep³ sn vz jeb

RICHMOND [rítʃmənd], oraș în E S.U.A., centrul ad-tiv al statului Virginia, port pe James River; 197,7 mii loc. (2000). Nod de comunicații. Aeroport. Important centru financiar-bancar și comercial. Ind. metalurgică, chimico-farmaceutică, poligrafică, textilă, de prelucr. a lemnului și a tutunului, hârtiei și alim. Trei universități (1804, 1832, 1865). Muzeul Valentine (1812), cu exponate referitoare la istoria orașului și o vastă colecție de costume de epocă; Muzeul de Artă (1934); Muzeul „Edgar Allan Poe”, amenajat într-o casă care datează din 1737; Muzeul Confederației; Muzeul Științelor. Teatru; Orchestră simfonică. Festival anual de artă iun.-aug.); 25 de parcuri cu o supr. totală de 1.600 ha, din care James River Park are 1.200 ha. Arenă de tenis; stadion (21.000 locuri). Fortul Charles (1645); biserica St. John (1741, cea mai veche construcție din lemn din statul Virginia) și biserica episcopală St. Paul (1818); Capitoliu (1785-1792), în stil neoclasic, cu colonade asemănătoare templelor romane; statuile ecvestre ale liderilor Confederației, respectiv ale generalului-maior Jeb Stuart și generalului Robert E. Lee. Zona actuală a orașului a fost vizitată în 1607 de căpitanul englez Christopher Newport și John Smith, care s-au stabilit aici, întemeind așezarea Jamestown. În 1609, căpitanul Francis West a construit un fort care, după conflictele cu indienii, a fost abandonat. În 1637, Thomas Stegg a stabilit aici un punct comercial pentru tutun, iar după masacrarea indienilor (în 1644) a construit fortul Charles (1645). Numele de azi datează din 1733. Oraș din 1742, a devenit capitală de stat în 1779, iar în timpul Războiului civil american a fost proclamată capitală a Confederației Statelor Americane de Sud. Cucerit în 3 apr. 1865, de generalul U.S. Grant, a suferit importante distrugeri.

za² s.f. 1 Fiecare dintre verigile unui lanț; gener. (la pl.) lanț. Lanțurile cad rupte zală cu zală (POP.). ◊ Fig. Dă-mi zalele De sfoară ale trudei mele (JEB.). ◊ Expr. (pop.) A fura (sau a lua) luleaua neamțului cu zale cu tot v. neamț. 2 Lănțișor de metal, purtat ca podoabă. O cingătoare de curea cu ținte cu zale aurite de care atîrna sabia (ISP.). 3 (la pl.) Împletitură din inele mici de fier, legate unul de altul; ext. armură în formă de cămașă făcută din această împletitură, purtată de oșteni în antichitate și în Evul Mediu, pentru a se apăra de loviturile de lance, de spadă etc.; (pop.) zălar. Cu toate puștile, lăncile și zalele nostre, nu a fost chip să răzbim (SADOV.). ◊ Fig. Oceanul scînteie de zale (JEB.). ♦ Analog. Pielea unor animale acoperite cu solzi, plăci osoase etc. Domnea semeț în zale de solzi peste nisip (VOIC.). 4 Cusătură decorativă în formă de lănțișor, executată de obicei în broderii. Ți-oi cumpăra Rochiță cu zale, Lăsată pe șale (ALECS.). • pl. zale. și (reg.) zală, zea s.f. /cf. m.gr. ζάβα.

zăbruică sf [At: TDRG / V: zâb~, jeb~ / Pl: ~ici / E: zăbrea¹ + -uică] (Reg; șhp) Zăbreluță (1-2).

zbîrnîi vb. IV. intr. 1 (despre insecte) A produce un zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului; a bîzîi, a zumzăi. ◊ Fig. (sugerează ideea de iuțeală, de rapiditate într-o acțiune) Femeia zbîrnie la bucătărie. ♦ (despre obiecte care se deplasează, se învîrtesc) A produce un sunet prelung, caracteristic (asemănător cu vibrarea unei coarde, a unui fus, a unui motor etc.). Priviți acum la mașinile care zbîrnîie mereu (JEB.). ♦ Fig. (sugerează ideea de efect maxim în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces) Am trîntit un reportaj pe trei coloane, să zbîrnîie (BAR.). ♦ Spec. (fam.; despre sonerii, telefon etc.) A suna. Soneria zbîrnîie subțirel și repezit (CAZ.). 2 (despre vînt) A șuiera, a vîjîi. 3 Fig. (despre oameni) A-și arăta nemulțumirea murmurînd; a bombăni, a cîrti. Fata, supărată, a început să trîntească prin casă, zbîrnîind. ♦ Ext. A blestema. 4 Fig. (despre cuvinte, cîntece, glas) A produce vibrații monotone (puternice, stridente, neplăcute). Întrebările, urările, felicitările zbîrnîiau în urechile tînărului (REBR.). ◊ Fig. Prin peretele de scînduri se auzea zbîrnîind restul familiei (GAL.). • prez.ind. zbîrnîi. și zbîrnăi vb. IV. /zbîrn + -îi.