ABATE¹, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

abate¹ s. m. 1. superior al unei abații. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

abatesă s. f. maică superioară a unei abații. (< it. abbadessa, lat. abbatissa)

ABAȚIE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate¹ sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă². – Din it. ab(b)azia.

abație s. f. mănăstire catolică condusă de un abate sau de o abatesă (< it. abbazia)

abordaj s. n. 1. abordare (I, 1). 2. atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei. (< fr. abordage, it. abbordaggio)

ABRACADABRA interj. Cuvânt cabalistic căruia obscurantiștii îi atribuiau puterea magică de a realiza un lucru supranatural. – Din fr., it. abracadabra.

ABREVIA, abreviez, vb. I. Tranz. A prescurta (în scris sau în vorbire) un cuvânt, un titlu etc.; a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă. [Pr.: -vi-a] – Din lat., it. abbreviare.

A CAPPELLA adv., adj. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Loc. it.

ACCELERANDO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Din ce în ce mai repede. – Cuv. it.

ACIOAIE s. f. Nume popular pentru diferite metale sau aliaje; obiect făcut dintr-un astfel de metal sau aliaj. [Pr.: -ci-oa-] – Cf. it. acciaio „oțel”.

ACONT, aconturi, s. n. Parte din suma de bani care se plătește înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: aconto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

ACORD, acorduri, s. n. 1. Înțelegere, învoială, convenție etc. între două sau mai multe părți în vederea încheierii, modificării sau desființării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înțeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înțelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obținute. Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă, în raport cu depășirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabilește concordanța (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

ACQUA-TOFANA s. f. Otravă celebră în Italia în sec. XVI-XVII. [Pr.: a-cua-] – Loc. it.

ACURAT, -Ă, acurați, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.

ACURATEȚE s. f. Grijă deosebită, atenție mare, exactitate în executarea unui lucru. [Var.: acurateță s. f.] – Din it. accuratezza.

ACUT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

ACVAFORTE s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

ACVAFORTIST, -Ă, acvafortiști, -ste, adj. Gravor în acvaforte (1). – Din it. acquafortista, fr. acquafortiste.

ACVAMARIN s. n. Varietate limpede de beril de culoare albastru-deschis sau verzuie, folosită ca piatră prețioasă. – Din it. acquamarina.

ACVARIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticlă sau de ciment cu apă, în care se țin plante sau animale acvatice vii în condiții asemănătoare cu cele din natură. ♦ Sală sau clădire care adăpostește astfel de bazine, în scopuri științifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.

ACVATINTĂ s. f. 1. Procedeu de gravură cu acid azotic, care imită desenul în tuș. 2. Gravură obținută prin acvatintă (1). 3. Procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, în care forma de cupru se pregătește prin gravare manuală și coroziune chimică. – Din it. acquatinta.

ACVILĂ, acvile, s. f. 1. Gen de păsări răpitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, colțul gurii ajungând sub ochi, cu gheare puternice și cu aripi lungi și ascuțite; pajură, aceră (Aquila). 2. Stemă reprezentând o acvilă (1); pajură. – Din lat. aquila, it. aquila.

ADAGIETTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Mai puțin lent decât adagio. [Pr.: -gi-e-] – Cuv. it.

ADAGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.

ADIO interj. Rămas bun (pentru totdeauna), rămâi cu bine. ◊ (Substantivat) Un trist adio. ◊ Expr. A-și lua adio de la ceva = a socoti ceva ca pierdut pentru totdeauna. ♦ (Ir.) S-a terminat cu..., s-a sfârșit cu... – Din it. addio, fr. adieu.

AFINA, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.

AFRICAN, -Ă, africani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația băștinașă a Africii. 2. Adj. Care aparține Africii sau africanilor (1), privitor la Africa sau la africani. – Africa (n. pr.) + suf. -an. Cf. lat. africanus, it. africano, fr. africain.

AFURCA, afurc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.

AGENȚIE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghenție s. f.] – Din it. agenzia.

AGIO, agiuri, s. n. Diferență cu care prețul (cursul) unui semn monetar sau al unei hârtii de valoare depășește valoarea nominală a acesteia. ♦ Supraprofit rezultat din speculații cu semne monetare sau hârtii de valoare. [Pr.: -gi-o] – Din it. aggio, fr. agio.

A GIORNO adv. (Italienism) Ca ziua. Luminat a giorno. [Pr.: -gior-] – Loc. it.

AGOGICĂ s. f. Teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice, determinate de expresivitate, în timpul executării unei piese muzicale. – Din it. agogica.

AGONAL, -Ă, agonali, -e, adj. Referitor la agonale. – Din it. agonale.

AGRIMENSOR, agrimensori, s. m. Specialist în agrimensură. – Din it. agrimensore, lat. agri mensor.

AGRIMENSURĂ s. f. Tehnica măsurătorilor topografice și a cadastrelor simple ale terenurilor agricole. – Din it., lat. agrimensura.

ALABASTRU s. n. Varietate de ghips cu aspect de marmură albă străbătută de vine transparente, întrebuințată la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum.

ALAMĂ, (2, 3) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alamă (1); alămărie². 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alamă (1). – Cf. it. lama „placă de metal”.

ALBANEZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Albaniei. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau populației ei, privitor la Albania sau la populația ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese.

ALBASPINĂ s. f. (Bot.) Păducel. – Din lat. alba spina, it. albaspina.

ALBURN, alburnuri, s. n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarța și inima trunchiului unui copac, prin care trec apa și sărurile minerale; albeț, albuleț. – Din it. alburno, lat. alburnum.

ALDIN, -Ă, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor obișnuite; gras. – Din it. aldino.

ALERTEȚE s. f. (Rar) Vioiciune, agerime; elan, avânt. – Din it. all’ertezza.

ALLA BREVE loc. adv. Termen care indică executarea într-o mișcare rapidă în doi timpi a unei compoziții muzicale scrise în măsura de patru timpi. – Loc. it.

ALLEGRETTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Într-un tempo vioi (dar mai moderat decât allegro); repejor. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it.

ALLEGRO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo vioi; repede. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it.

ALTEȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse.

ALTO s. m. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situată ca registru între sopran și tenor. 2. Instrument de suflat a cărui scară corespunde vocii de mai sus. 3. Violă¹. – Din it., fr. alto.

ALTORELIEF, altoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură în relief, față de un fond de care ține sau pe care a fost aplicată. [Pr.: -li-ef] – Din it. alto rilievo (după relief).

AMABILE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În mod grațios, plăcut. – Cuv. it.

AMBII, -ELE, num. col. Amândoi. – Din it. ambe, lat. ambo, -ae.

AMENT, amenți, s. m. Inflorescență a unor arbori sau arbuști, formată din flori foarte mici unisexuate înșirate de-a lungul unui ax și care atârnă ca un ciucure; mâțișor, mâț. – Din it. amento, lat. amentum.

AMERICAN, -Ă, americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populația de bază a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care aparține (populației) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populația din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. américain.

AMIC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico.

AMICIȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia.

AMIRALITATE, amiralități, s. f. Comandament suprem al marinei militare; local, clădire în care își are sediul acest comandament. – Amiral + suf. -itate (după fr. amirauté, it. amiralita).

AMPOLOZITATE, ampolozități, s. f. (Italienism) Emfază. – Din it. ampollosità.

ANCIE, ancii, s. f. Mică lamă elastică (de metal, de lemn sau de trestie) fixată în muștiucul unui instrument de suflat pentru a produce sunete sau pentru a le intensifica. – Din it. ancia.

ANDANTE adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu o mișcare rară, liniștită. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală concepută în această mișcare. – Cuv. it.

ANDANTINO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu o mișcare puțin mai repede decât andante. – Cuv. it.

ANTIFASCISM s. n. Mișcare social-politică îndreptată împotriva fascismului ♦ Atitudine antifascistă. – Din it. antifascismo, germ. Antifascismus.

ARIOSO s. n. Fragment dintr-o operă, dintr-o operetă etc. înrudit cu aria³ și cu recitativul. [Pr.: -ri-o-] – Din it. arioso.

AUDITIV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.

AUSTRIAC, -Ă, austrieci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Austriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Austriei sau populației ei, privitor la Austria sau la populația ei. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

AUTARHIC, -Ă, autarhici, -ce, adj. Care are caracter de autarhie. Stat autarhic. – Din it. autarhico.

AUTOHTONITATE s. f. (Rar) Autohtonism.[Pr.: a-u-] – Din it. autochtonità.

AUTOMOBILISTIC, -Ă, automobilistici, -ce, adj. De automobilism. [Pr.: a-u-] – Din it. automobilistico.

AUTOSPECIALĂ, autospeciale, s. f. Autovehicul cu caroseria adaptată unor transporturi, operații sau servicii speciale. [Pr.: a-u-to-spe-ci-a-] – Auto² + special. Cf. it. autospeciale.

AUTOSTRADĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, rezervată exclusiv circulației autovehiculelor și având de obicei cele două sensuri de circulație separate între ele. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

BACĂ, bace, s. f. Fruct cu pericarp cărnos, cu pieliță subțire și cu miezul zemos, în care se află semințele. – Din it., lat. bacca.

BAGATELĂ, bagatele, s. f. 1. Lucru de mică importanță; obiect de mică valoare, neînsemnat; fleac. 2. Piesă muzicală instrumentală scurtă, de obicei cu conținut liric. [Var.: bagatel s. n.] – Din it. bagattella, fr. bagatelle.

BALAȘ, balașuri s. n. (Înv.) Varietate de rubin. – Din it. balascio.

BALERIN, -Ă, balerini, -e, s. m. și f. Bărbat sau femeie care are ca profesiune baletul; baletist. – Din fr. ballerin, ballerine, it. ballerino, ballerina.

BALET, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat după o compoziție muzicală. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini și balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.

BALISTĂ, baliste, s. f. Mașină de război folosită în antichitate la aruncarea de bolovani, de butuci etc. asupra (obiectivelor) dușmanului. – Din lat. ballista, it. balista, fr. baliste.

BALISTIC, -Ă, balistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la mișcarea proiectilelor în spațiu. ◊ Curbă balistică = traiectorie de proiectil. Pendul balistic = pendul de măsurare a vitezei proiectilelor. 2. S. f. Ramură a mecanicii teoretice care studiază legile mișcării unui corp greu sau ale unui proiectil aruncat sub un anumit unghi față de orizont. – Din fr. balistique, it. balistica.

BALSAM, balsamuri, s. n. 1. Suc gros și parfumat extras din rășini sau din alte substanțe vegetale, folosit ca preparat aromat și curativ. ♦ Fig. Miros foarte plăcut. ♦ Substanță aromată folosită la îmbălsămarea cadavrelor. 2. Fig. Alinare, mângâiere, consolare. – Din it. balsamo, lat. balsamum.

BANCAR, -Ă, bancari, -e, adj. Care aparține băncii² (1), privitor la bancă². – Din it. bancario, fr. bancaire.

BANCĂ², bănci, s. f. 1. Intreprindere financiară care efectuează operații de plată și de credit (și organizează circulația bănească). ♦ Bancă de organe = serviciu medical care dispune de sânge pentru transfuzii, de cornee pentru transplantări etc. 2. (La unele jocuri de cărți) Sumă pe care bancherul (2) o ține în fața lui spre a plăti câștigurile celorlalți jucători. ◊ Expr. A sări (sau a face să sară) banca (în aer) = a câștiga un pot egal cu întreaga sumă pusă de bancher (2) în joc. – Din it. banca, fr. banque.

BANCHER, bancheri, s. m. 1. Capitalist care, prin intermediul băncii², (1), dă bani cu împrumut sau finanțează în schimbul unei dobânzi sau al unei părți din profit pe capitaliștii sau instituțiile lor din industrie, comerț, agricultură etc.; proprietar sau mare acționar al unei bănci². 2. (La unele jocuri de cărți) Persoană care conduce jocul și dispune de o sumă suficientă de bani spre a acoperi mizele celorlalți jucători. – Din fr. banquier, it. banchiere.

BANCO s. n. invar. (La jocul de bacara; în expr.) A face banco = a susține singur miza jocului împotriva băncii² (2). – Din fr., it. banco.

BANDIERĂ, bandiere, s. f. (Înv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unități militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

BAND'IT, bandiți, s. m. Persoană care face parte dintr-o bandă¹ de răufăcători; tâlhar, răufăcător, gangster. – Din fr. bandit, it. bandito.

BARACAMENT, baracamente, s. n. Ansamblu de barăci. – Din fr. baraquement, it. baraccamento.

BARBETĂ, barbete, s. f. 1. Smoc de barbă (1) lăsat să crească pe părțile laterale ale feței. 2. Parâmă scurtă care servește la legarea unei ambarcații de o navă sau de chei. – Din it. barbetta.

BARCAROLĂ, barcarole, s. f. Cântec al gondolierilor venețieni; compoziție muzicală cu caracter liric și mișcare ritmică, imitând unduirea valurilor sau cadența vâslelor. – Din it. barcarola, fr. barcarolle.

BARCĂ, bărci, s. f. Ambarcație de dimensiuni mici, cu vâsle, cu pânze sau cu motor. – Din it. barca.

BARITON, (1) s. n., (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n. 1. S. n. sg. Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru. 3. S. n. Instrument de alamă care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. [Acc. și: bariton] – Din it. baritono, fr. baryton.

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BASORELIEF, basoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură cu figuri scoase în relief pe un fond cu care fac corp comun. [Pr.: -li-ef. - Var.: (înv.) basoreliev, (neobișnuit) basrelief s. n.] – Din it. bassorilievo, fr. bas-relief.

BASTA adv. (Fam.) Ajunge! destul! gata! (Și) cu asta, basta! – Din it. basta.

BASTARD, -Ă, bastarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Copil nelegitim; bitang. 2. S. m. și f. Plantă sau animal rezultat din încrucișarea a două specii deosebite; corcitură. 3. Adj. Batard. Scriere bastardă. – Din it. bastardo.

BASTIMENT, bastimente, s. n. Navă (de război) de dimensiuni mari. – Din it. bastimento.

BASTON, bastoane, s. n. Bucată de lemn lungă (cam de un metru) și subțire, de obicei curbată la un capăt, care se poate ține în mână și are diverse utilizări. ◊ Baston de mareșal = un fel de baston scurt, purtat de un mareșal. ♦ Lovitură dată cu această bucată de lemn. – Din it. bastone.

BATALION, batalioane, s. n. Unitate militară formată din mai multe companii. ♦ (Mai ales la pl.) Mulțime de ființe (organizate, încolonate). [Pr.: -li-on] – Din pol. batalion, rus. batalion. Cf. it. battaglione, fr. bataillon.

BATAT, batați, s. m. Plantă perenă din țările calde, cu tulpina lungă, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivată pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine și zahăr, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din rus. batat. Cf. sp., port., it. batata.

BĂC'IT s. n. 1. Ocupația baciului. 2. Partea din produsele stânii care se dădea în trecut baciului drept remunerație. – Baci + suf. -it.

BĂHN'IT, -Ă, băhniți, -te, adj. (Reg.; despre apă) Stătut, clocit. – Bahnă + suf. -it.

BĂTĂLIE, bătălii, s. f. Luptă între armate, între grupuri, cete armate etc.; bătaie. ♦ Fig. Eforturi comune făcute în vederea îndeplinirii unei acțiuni importante (și urgente). – Din ngr. batália. Cf. it. battaglia.

BELCANTO s. n. Stil italienesc de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin puritatea liniei melodice. – Din it. bel-canto.

BELE-ARTE s. f. pl. (Rar) Arte frumoase. – Din it. belle arti.^[1]

BEMOL, bemoli, s. m. Semn grafic muzical (asemănător cu litera „b”), care arată că nota sau șirul de note de după el coboară cu un semiton. – Din fr. bémol, it. bemolle.

BERLINĂ, berline, s. f. (Înv.) 1. Trăsură mare închisă, asemănătoare cu cupeul, cu două banchete așezate față în față. 2. Autoturism cu două sau patru portiere și cu patru geamuri laterale. – Din fr. berline, it. berlina.

BESTIE, bestii, s. f. Fiară. ♦ Fig. Om cu apucături sau cu instincte de fiară. – Din it., lat. bestia.

BEZMETIC'IT, -Ă, bezmeticiți, -te, adj. Bezmetic. – Bezmetic + suf. -it.

BILANȚ, bilanțuri, s. n. Tablou contabil al activului și pasivului unei intreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activități desfășurate într-o perioadă dată. – Din germ. Bilanz. Cf. it. bilancio.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care acesta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.

BILIARD, biliarde, s. n. Joc în care o serie de bile² sunt deplasate pe o masă specială prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masă pe care se practică acest joc. [Pr.: -li-ard] – Din it. biliardo, rus. biliard. Cf. fr. billard.

BIMESTRIAL, -Ă, bimestriali, -e, adj. Care se întîmplă sau apare din două în două luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. bimestriel, it. bimestriale.

BINE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).

BINTĂ, binte, s. f. (Mar.) Baba. – Din it. binda.

BIOLOG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo.

BOCAPORT, bocaporți, s. m. Deschizătură pe punte, prin care se încarcă mărfurile în navă. – Din it. boccaporto.

BOMBARDAMENT, bombardamente, s. n. Bombardare. – Din fr. bombardement, it. bombardamento.

BOMPRES, bomprese, s. n. Catargul din vârful prorei unui vas cu pânze, foarte puțin înclinat în sus. – Din it. bompresso.

BORA s. m. invar. Vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare, mai ales pe coastele de nord-est ale Mării Adriatice și ale Mării Negre. – Din it., fr. bora.

BORDEL, bordeluri, s. n. Casă în care se practică prostituția; lupanar. – Din fr. bordel, it. bordello.

BORSETĂ, borsete, s. f. Gentuță bărbătească pentru acte, documente etc. – Din it. borsetta.

BRAȚETĂ s. f. (Fam.; în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din it. [a] bracetto (modificat după braț).

BRAV, -Ă, bravi, -e, adj., s. m. 1. Adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. 2. S. m. (Rar) Asasin, tâlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care teroriza și omora pentru bani; spadasin plătit. – Din fr. brave, it. bravo.

BRAVISSIMO interj. (Fam. și ir.) Exclamație care exprimă o aprobare, o laudă, o apreciere superlativă; excelent, foarte bine, extraordinar. – Din it. bravissimo.^[1]

BRAVO interj. Exclamație de aprobare (totală), de laudă sau de apreciere (însoțită de aplauze); foarte bine, excelent, minunat. [Var.: (pop.) brava. (înv.) bravos interj.] – Din fr., it. bravo.

BREVĂ, breve, s. f. Scrisoare papală, mai puțin solemnă decât bula. – Din it. brève.

BREVILOCVENT, adj. (Livr.) Scurt în expunere. – Din it. breviloquente.

BREVILOCVENȚĂ s. f. (Livr.) Însușirea de a fi brevilocvent. – Din it. breviloquenza.

BRICOLĂ, bricole, s. f. Mașină de război asemănătoare cu balista, folosită mai ales în evul mediu. – Din fr. bricole, it. briccola.

BRIO s. n. (În loc. adv.) Cu brio = a) cu multă însuflețire, vioi; b) în mod remarcabil, strălucit, excepțional. – Din it., fr. brio.

BRUSCHEȚE s. f. Purtare sau atitudine aspră, grosolană, lipsită de menajamente față de cineva. – Din it. bruschezza.

BRUTO adv. În total, fără a scădea daraua (dintr-o greutate), cheltuielile, impozitele etc. (dintr-un venit). – Din germ. Brutto, it. brutto.

BUFĂ, bufe, s. f. Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. buffa.

BUFONADĂ, bufonade, s. f. (Rar) Bufonerie. – Din it. buffonata.

BURGHEZ, -Ă, burghezi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Creat de burghezie, referitor la burghezie, propriu acesteia, purtând caracterul ei; care face parte din burghezie. 2. S. m. și f. Persoană care aparține burgheziei; ◊ Mic-burghez = a) persoană care face parte din mica burghezie; b) fig. persoană cu vederi înguste; filistin. 3. (În orânduirea feudală) Orășean, târgoveț. [Pl. și: burgheji] – Din it. borghese.

BURGHEZIE, burghezii, s. f. 1. (În teoria marxistă) Clasă socială urbană deținătoare de capital, care își desfășoară activitatea în sectorul industrial, comercial și bancar. ♦ (În societatea medievală) Locuitorii de la orașe; târgoveții, populația orașelor, orășenime. 2. (În sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formată din micii producători, micii comercianți, funcționari etc. – Din it. borghesia.

BURLESC, -Ă, burlești, adj., s. f. 1. Adj. De un comic excesiv, grotesc, extravagant și adesea vulgar. ◊ Teatru burlesc = tip de teatru comic, caracterizat prin caricaturizare și parodiere. 2. S. f. Compoziție muzicală de mici proporții, cu un pronunțat caracter umoristic. – Din fr. burlesque, it. burlesco.

CADENȚĂ, cadențe, s. f. 1. Mișcare ritmică și uniformă; ritm. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecvență; viteză de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmică a unor unități poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compoziție muzicală. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.

CALABREZ, -Ă, calabrezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Calabriei sau este originară de acolo. 2. Care aparține Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria sau la populația ei. – Din it. calabrese, fr. calabrais.

CALCIO-VECCHIO s. n. Gen de tencuială ornamentală care prezintă asperități și adâncituri pronunțate la suprafață, dând zidurilor un aspect voit arhaic. – Cuv. it.

CAMBIAL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial.

CAMBIE, cambii, s. f. Act, document prin care cel care-l semnează se obligă să plătească necondiționat, la un anumit termen și într-un anume loc, o sumă de bani. – Din it. cambio.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CAMFORAT, -Ă, camforați, -te, adj. Care conține camfor. – Camfor + suf. -al. Cf. it. canforato.

CAMORRA s. f. Mafia napolitană. – Cuv. it.

CAMPANELĂ, campanele, s. f. (Rar) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle.

CAMPANILĂ, campanile, s. f. 1. Clopotniță în formă de turn înalt, construită lângă o biserică sau chiar deasupra ei (caracteristică arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. Turnuleț situat în partea superioară a unui edificiu, în care se află un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile.

CAMPION, -OANĂ, campioni, -oane, s. m. și f. 1. Persoană, echipă etc. care cucerește primul loc într-o competiție sportivă (națională, internațională, mondială, olimpică). 2. Fig. Luptător, apărător de frunte al unei cauze, al unei idei. [Pr.: -pi-on] – Din it. campione.

CAMPIONAT, campionate, s. n. 1. Competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură de sport, pentru desemnarea celui mai bun sportiv sau a celei mai bune echipe. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – Din it. campionato.

CANALIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia.

CANCELARIE, cancelarii, s. f. 1. Birou sau secție a unei instituții (publice) destinată lucrărilor administrative. 2. Aparatul administrativ auxiliar al cancelariilor unor șefi de state. – După it. cancellaria.

CANCEROS, -OASĂ, canceroși, -oase, adj. s. m. și f. 1. Adj. De cancer, privitor la cancer. 2. S. m. și f. Persoană bolnavă de cancer. – Din fr. cancéreux, it. canceroso.

CANGRENA, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A face o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrena vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare.

CANGRENĂ, cangrene, s. f. Distrugere sau putrezire a unei părți din țesuturile unui organism. [Var.: gangrenă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena.

CANTABIL, -Ă, cantabili, -e, adj. (Livr.) Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile.

CANTABILE adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În mod clar, expresiv; melodios. 2. S. n. Parte dintr-o lucrare muzicală instrumentală executată în acest mod. – Cuv. it.

CANTABILITATE s. f. Însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică expresivă. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita.

CANTANDO adv. (Muz.) Cantabile. – Cuv. it.

CANTATĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală ocazională, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor și orchestră. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata.

CANTAUTOR, -OARE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore.

CANTILENĂ, cantilene, s. f. 1. Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, care se execută tărăgănat. – Din it. cantilena, fr. cantilène.

CANTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – Din it. canto.

CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesă instrumentală. – Din it. canzone.

CANȚONETĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cântec popular italian; p. ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta.

CANȚONIER, canțoniere, s. n. Culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere.

CAPELAN, capelani, s. m. Preot al unei capele² catolice (ajutor al parohului unei biserici) – Din it. cappellano.

CAPELĂ³, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.

CAPELĂ¹, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.

CAPELĂ², capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.

CAPER, caperi, s. m. Arbust spinos care crește în regiunile calde ale Europei, cu flori mari albe sau roșietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero.

CAPITEL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (și ornată), a unei coloane sau a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei și arhitravă. – Din it. capitello, lat. capitellum.

CAPITOL, capitole, s. n. Fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei lucrări științifice, literare, ale unei legi etc. [Var.: (înv.) capitul s. n.] – Din it. capitolo, lat. capitulum.

CAPITUL¹, capituli, s. m. 1. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 2. Loc în care se țin asemenea adunări. – Din it. capitulo.

CAPODOPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de o valoare excepțională. – Din it. capo d’opera.

CAPRICCIOSO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu schimbări neașteptate de ritm, de nuanțe etc. [Pr.: ca-pri-cio-zo] – Cuv. it.

CAPRICIOS, -OASĂ, capricioși, -oase, adj. Cu manifestări inegale și neașteptate, cu toane; inconsecvent, schimbător. ♦ (Despre lucruri) Neobișnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os – Var.: (înv.) caprițios, -oasă adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso.

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană¹, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta. [Var.: (înv.) capr'iț s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

CAPUCIN, -Ă, capucini, -e, adj. (Despre călugări; adesea substantivat) Care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino.

CARAFĂ, carafe, s. f. Sticlă cu gâtul lung și cu partea de jos bombată. ♦ Conținutul unei astfel de sticle. [Var.: garafă s. f.] – Din ngr. karáfa, fr. carafe, it. caraffa.

CARAMEL, carameluri, s. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. – Din it. caramel.

CARAMELĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: caramea s. f.] – Refăcut din caramele (pl. lui caramel < fr. caramel). Cf. it. caramella.

CARAVELĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle.

CARBONAR, carbonari, s. m. Membru al unei organizații revoluționare secrete din Italia, care a luptat la începutul sec. XIX împotriva asupririi străine și pentru unitatea Italiei. – Din it. carbonaro.

CARCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detențiunea temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere.

CARENĂ, carene, s. f. 1. Partea exterioară a corpului unei nave, care se găsește sub linia de plutire. 2. Proeminență prelungită a unor organe. Carena sternului la păsări. 3. (Bot.) Structură în corola leguminoaselor alcătuită din două petale inferioare care cresc unite. – Din fr. carène, it. carena.

CARIC s. n. Totalitatea încărcăturii utile a unei nave comerciale. – Din it. carico.

CARIOLĂ, cariole, s. f. Trăsură ușoară cu două roți, cu suspensie pe arcuri, trasă de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola.

CARMIN s. n. Colorant roșu de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.; cârmâz (2); p. ext. culoare roșie. – Din it. carmin, lat. carminium.

CARNAVAL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval (< it.).

CARTELĂ, cartele, s. f. 1. Carnețel, bucată de hârtie sau de carton, cu bonuri detașabile, imprimate și numerotate, pe baza cărora se pot obține produse raționalizate sau se poate servi masa la o cantină. 2. Bandă de carton perforată care indică desenul unei țesături. 3. (Inform.; în sintagma) Cartelă perforată = suport de informație imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automată a datelor și reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforații. – Din it. cartella.

CARTOMANȚIE s. f. (Rar) Ghicit în cărți. – Din it. cartomanzia.

CASATĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate.

CASĂ², case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și al plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.

CASETĂ, casete, s. f. 1. Cutie în care se păstrează bani sau mici obiecte (prețioase) sau care protejează anumite elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Cutie de lemn sau de metal cu un perete mobil, unde se introduce placa sau filmul pe care se fotografiază. 2. Cutie anexă a camerelor de luat vederi, în interiorul căreia se află pelicula cinematografică. 3. Despărțitură a unei case¹ tipografice. 4. Anunț cu chenar, folosit la tipărirea numelor și adreselor, în anuare, cărți de telefon etc. 5. Indicație pusă, de obicei, la sfârșitul unei cărți și care cuprinde anumite date privitoare la lucrare (data culegerii, a tipăririi etc.). 6. Construcție standardizată compactă din material plastic, în care se află montată banda magnetică (subțire și îngustă). ◊ Casetă video = videocasetă. 7. (Med.) Partea metalică a punții protetice dentare. – Din it. cassetta, fr. cassette.

CASIER, -Ă, casieri, -e, s. m. și f. Persoană care are în sarcina sa casa de bani, distribuirea și încasarea banilor și păstrarea hârtiilor de valoare într-o întreprindere sau într-o instituție. [Pr.: -si-er] – Din it. cassiere.

CASONE s. n. Mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi în lemn sau cu picturi, folosită pentru păstrarea obiectelor de îmbrăcăminte. – Din it. cassone.

CASTEL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello.

CASTELAN, -Ă, castelani, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl îngrijește și îl administrează. – Din lat. castellanus, it. castellano, pol. kasztellan.

CATACOMBĂ, catacombe, s. f. Galerie subterană, naturală sau artificială, care servea primilor creștini drept refugiu, loc de cult și de înmormântare; p. gener. orice subterană în formă de coridor lung și îngust. – Din fr. catacombe, it. catacomba.

CAUDAL, -Ă, caudali, -e, adj. Din regiunea cozii, de la coadă. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caudal, it. caudale.

CAUSTIC, -Ă, caustici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre substanțe chimice) Care arde, distruge țesutul animal și vegetal. ◊ Sodă caustică = hidrat de sodiu cristalizat, cu multe întrebuințări în industrie. 2. Adj. Fig. Mușcător, satiric. 3. S. f. (Fiz.) Pată luminoasă de forma unei suprafețe care înfășoară razele reflectate sau refractate într-un sistem optic, reprezentând imaginea deformată a unei surse de lumină. – Din it. caustico, lat. causticus.

CAUZA, cauzez, vb. I. Tranz. A fi cauza unei întâmplări; a pricinui, a produce. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causer, it. causare.

CAUZATIV, cauzative, adj. (În expr.) Verb cauzativ = verb factitiv, v. factitiv. [Pr.: ca-u-] – Din it. causativo, lat. causativus.