BACIU, Ion (1921-2004, n. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara), fiziolog român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Cercetări în fiziologia sistemului sanguin, fiziologia muncii („Fiziologie”, „Homeostazia oxigenului”, „Bazele fiziologice ale ergonomiei”).

DELEANU, Nicolae (1879-1959, n. Galați), fitofiziolog și biochimist român. Prof. univ. la Iași și București. Contribuții la studiul bioritmurilor organismelor vegetale. A pus în evidență procesul de homeostazie a ionilor la diverse specii de plante.

HOMEOSTÁT (< fr.) s. n. Sistem cibernetic cu organizare automată, propus de neurologul și ciberneticianul W.R. Ashley (1948), constând dintr-un complex de elemente (magneți) care se rotesc într-un câmp magnetic ce stimulează funcția de homeostazie (1). Se utilizează la determinarea parametrilor optimi ai sistemelor tehnice de reglare automată (de ex. pilotul automat).

HOMEOSTATIC, – Ă adj. Referitor la homeostazie. [< fr. homéostatique].

homeostază sf [At: DEX / P: ~me-o~ / Pl: ~ze / E: fr homéostase] 1 Proprietate a organismului de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern Si: homeostazie (1). 2 Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice Si: homeostazie (2).

HOMEOSTAZĂ s. (BIOL.) homeostazie.

HOMEOSTAZĂ s. f. homeostazie (2). (< fr. homéostase)

HOMEOSTAZĂ s. (BIOL.) v. homeostazie.

HOMEOSTAZIE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-și menține constantele fiziologice în condiții diferite de mediu. ♦ (genet.) menținere constantă a genomului într-o populație. 2. tendință a sistemelor autoreglabile de a-și menține constante anumite stări sau coordonate de definiție; homeostază. 3. echilibru natural, biologic și ecologic, în biosferă și ecosisteme. ♦ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homéostasie)

homeostazie s. f. (biol.) ◊ „Orice organism posedă o multitudine de mecanisme care-i mențin constanța (așa-zisa «homeostazie»), structuri specializate în a primi și a stoca informația, aparate cu care se reproduce etc.” Cont. 26 V 78 p. 5 (din fr. homéostasie; cf. engl. homeostasis; PR 1959; DM, DZ; DEX, DN3)

HOMEOSTAZIE, homeostazii, s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie.

!homeostazie (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazia, g.-d. homeostazii, art. homeostaziei

HOMEOSTAZIE s.f. Proprietate a organismelor vii de a-și menține diferitele constante fiziologice. ♦ Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice; homeostază. [Pron. -me-os-ta-zi-e, gen. -iei. / < fr. homéostasie, cf. gr. homoios – asemănător, stasis – stare].

homeostazie s. f. (sil. -me-o-; mf. -sta-), art. homeostazia, g.-d. art. homeostaziei; pl. homeostazii

HOMEOSTAZIE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie.

HOMEOSTAZIE s. (BIOL.) homeostază.

HOMEOSTAZIE s. (BIOL.) homeostază.

homeostazie sf [At: DN² / P: ~me-o-sta-zi-e / Pl: ~ii / E: fr homéostasie] 1-2 Homeostază (1-2).

homeostazie (desp. -me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazia, g.-d. homeostazii, art. homeostaziei

RINÍCHI (lat. reniculus) s. m. Organ principal de excreție la vertebrate. Mamiferele și omul au câte doi r., așezați în cavitatea abdominală retroperitoneal, de o parte și de alta a coloanei vertebrale, în regiunea lombară; r. drept este așezat ceva mai jos decât cel stâng. R. are forma unui bob de fasole și pe secțiunea longitudinală este alcătuit dintr-o capsulă externă fibroasă și substanța renală propriu-zisă. Aceasta, la rândul său este formată din două zone: o zonă externă sau corticală și una internă sau medulară. Zona corticală este formată în special din glomeruli, iar zona medulară din canale urinifere, care formează piramidele lui Malpighi. Principala unitate morfofuncțională a r. este nefronul, alcătuit din glomerul și canale urinifere, în care are loc filtrarea plasmei sangvine și formarea urinei. Fiecare r. conține aproximativ un milion de nefroni, din care, în condiții obișnuite, funcționează simultan doar 30%. R. se caracterizează printr-o vascularizație foarte bogată, ceea ce permite ca în decurs de 24 de ore să treacă prin el 1.500 l de sânge. Nefronii comunică cu o cavitate din interiorul r. în care se acumulează ureea, care se scurge apoi prin uretere în vezica urinară. R. îndeplinesc în organism numeroase funcțiuni, dintre care cea mai importantă este eliminarea din organism prin urină a produșilor de dezasimilație azotați, a surplusului de săruri, apă, substanțe toxice și eterogene. De asemenea r. au un rol important în menținerea echilibrului acidobazic și al homeostaziei mediului intern etc. Secretă renină și eritropoietină. ◊ R. artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor r. realizând eliminarea produșilor toxici (ex. uree) din sânge fără să modifice compoziția acestuia. Funcționarea r.a. se bazează pe principiul hemodializei (separarea sângelui prin membrana semipermeabilă a r.a.).