ARGINT-VIU s. v. hidrargir, mercur.

argint-viu s. v. HIDRARGIR. MERCUR.

Hg, simbol chimic pentru mercur (hidrargir). 1 mm Hg = 133,3 Pa.

HIDRARGIR s. n. mercur. (< fr. hydrargyre)

hidrargir sn [At: DN³ / Pl: ? / E: fr hydrargyre, lat hydrargyrum] (Chm) Mercur.

HIDRARGIR s. (CHIM.) mercur, (pop.) argint-viu.

HIDRARGIR s. n. (Învechit) Mercur.

!hidrargir (hi-drar-) s. n.; simb. Hg

HIDRARGIR s.n. Mercur. [< fr. hydrargyre, lat. hydrargyrum, cf. gr. hydor – apă, argyros – argint].

hidrargir s. n. (sil. mf. hidr-); simb. Hg

HIDRARGIR s. v. mercur.

HIDRARGIR n. Metal lichid, foarte dens și foarte mobil, alb-argintiu, cu luciu puternic, întrebuințat la extragerea aurului și argintului, în medicină și mai ales la umplerea termometrelor; mercur. /<fr. hydrargyre

hidrargir (desp. hi-drar-) s. n.; simb. Hg

HIDRARGIRISM n. Stare patologică constând în intoxicarea organismului cu hidrargir. /<fr. hydrargyrisme

HIDRARGIROZĂ ~e f. Boală provocată de intoxicarea cu hidrargir. /<fr. hydrargyrose

MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.

MERCÚR (< fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87°C, p. f. 356,58°C); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare albă-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se găsește în natură sub formă de sulfură (cinabru) și mai rar în stare nativă. În combinații funcționează mono- și bivalent; cu unele metale formează aliaje, numite amalgame. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate din fizică (termometre, barometre ș.a.), la extragerea aurului și argintului, în medicină etc. M. și unii compuși ai săi sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

MERCUR s. n. Element chimic, metal de culoare albă-argintie, cu luciu puternic, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, folosit în tehnică și în medicină; hidrargir, argint-viu. – Din fr. mercure, germ. Merkur.

MERCUR s.n. Metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatura normală; hidrargir; (pop.) argint-viu. [< fr. mercure, germ. Merkur].

MERCUR s. n. metal argintiu, foarte dens și mobil, care se prezintă în stare lichidă la temperatură obișnuită; hidrargir; argint-viu. (< fr. mercure, germ. Merkur)

MERCUR s. (CHIM.) hidrargir, (pop.) argint-viu.

MERCUR s. (CHIM.) hidrargir, (pop.) argint-viu.

MERCUR n. Metal de culoare alb-argintie, lichid (la temperatură obișnuită), foarte dens și mobil, cu diverse întrebuințări în tehnică și în medicină; hidrargir. /<fr. mercure, germ. Merkur

mercur sn [At: AMFILOHIE, G. F. 138^v/4 / V: (înv) ~ie sf ~io, ~iu, ~ium / E: fr mercure, ger Merkur, lat mercurium, it mercurio] 1 Metal cu luciu argintiu, lichid la temperatura obișnuită, și foarte mobil Si: (pop) argint-viu, (înv) hidrargir. 2 (Înv; îs) ~iu dulce Calomel.

MERCÚR subst. Metal cu luciu argintiu, lichid la temperatura obișnuită, și foarte mobil ; (popular) argint-viu, (învechit) hidrargir. Cf. AMFILOHIE, G. F. 138^v/4, PISCUPESCU, O. 313/14. Împotriva venerei lucrează mercuria. AR (1829), 44¹/19, cf. 43²/8. Să iei gălbănuș de ou și mercurium, adecă argint-viu, 2 dramuri. DRĂGHICI, 106/14. Mercuriul (argintul-viu) se ridică cînd vremea pornește spre bine. MN (1836), 40/17. [Cositorul] amestecat cu alt metal ce să numește mercur sau argint-viu formează o compoziție. . . cu care spoindu-să sticla să fac oglinzile. ROMANO, B. I, 50/21. La Grenlanda . . . mercuriul (argintul-viu) îngheață. BARASCH, M. II, 161/28. Vâzînd că nu-mi lucrează alte doctorii, am luat o doză mare de mercuriu, și azi mă trezesc că-mi cad mustețile. NEGRUZZI, S. I, 208, cf. PONI, CH. 29. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cît turnul Eiffel. IBRĂILEANU, A. 180, cf. NICA, L. VAM., VOICULESCU, L. 180. Oceanul, se oglindea în fiecare strop de apă . . . Ca o lacrimă de mercur. BARANGA, V. A. 11. ◊ (Învechit) Mercuriu dulce = calomel. Calomelu sau mercuriu dulce întărită canalul bucatelor și lucrează obicinuit, slobozind pîntecele. CR (1831), 171²/9. – Și: (învechit) mercúriu, mercúrium, mercúrio (AMFILOHIE, G. F. 138^v/4) subst., mercúrie s. f. – Din fr. mercure, germ. Merkur. – Mercuriu și mercurium: din lat. mercurium. – Mercurio < it. mercurio.

mercur (hidrargir) s. n.; simb. Hg

METALE. Subst. Metal. Metale alcaline; metale alcalino-pămîntoase; metale prețioase; metale nobile; metale tranziționale; metale feroase; metale neferoase; metale rare; metale dure. Aluminiu; amoniu; aramă, cupru; argint; aur; bariu; beriliu; bismut; cadmiu; calciu; ceriu; crom; galiu; hafniu; indiu; iridiu; kaliu, potasiu; litiu; mangeziu; mangan; mercur, hidrargir, argint-viu (pop.); molibden; natriu, sodiu; nichel; niobiu; osmiu; paladiu; platină; reniu; rodiu; rubidiu; ruteniu; scandiu; staniu, cositor; stronțiu; tantal; titan; toriu; tuliu; uraniu; vanadiu; widia; wolfram, tungsten; yterbiu; ytriu; zinc; zirconiu. Metalurgie; metalochimie, metalografie. Metalurgist, metalurg (rar); metalograf. Adj. Metalic; metalifer. Argentifer, argintos; aurifer; magnezic; manganic; manganos; mercuric; stanic; stanifer, stanos. Argintat; aurit, înaurit (pop.), întraurit (rar): cositorit; cromat; nichelat; platinat; zincat. Vb. A metaliza; a arămi; a arginta, a argintui (rar); a auri, a înauri (pop.), a întrauri (înv. și pop.); a cadmia; a croma; a platina; a cositori. V. minerale.