fie (-ii), s. f. – Fiică, fată. – Var. fiie, fiiă, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvînt înv. (cf. ALR 193), supraviețuiește curent în expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. și fă. – Der. fiică (var. fică), s. f., formație dim. cu suf. -ică, ca în fetică, mătușică (analogia cu maică, sugerată de DAR, nu prezintă interes); este cuvînt care l-a înlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fă.

FIICĂ subst. 1. Fiica f. (16 A I 528; 17 B II 285); – fata lui Modruz (16 A II 82); Fica, ard. (Viciu 15) 2. Fiica, Trifan, mold., 1832 (RI XIII 286). 3. Fiuța f., ard., act. (Var 21). 4. Hiuța t. 1488 (Ț-Rom 368). 5. Din expresia: fiica-ta: Fiicăta f., act.; Fiicălești s. (Sur V); Hicăta fam. (Ard). Cf. Hicul pren. (Cat mold II).

fică sf vz fiică

fiică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 25 / V: fică, (reg) hi~ (hică) / Pl: ~ice / E: fie² + -ică] Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi Si: fată (12).

Sofia Nume folosit aproape de toate popoarele europene și în unele regiuni chiar destul de frecvent, Sófia nu are o prea mare vechime. Etimonul său, gr. Sophia, apare destul de tîrziu în izvoare, de-abia în epoca creștină (printre primele purtătoare cunoscute, soțiile împăraților Iustin și Iustinian), dar grecii foloseau cu mult înainte același nume pentru a desemna pe zeița înțelepciunii. Și într-adevăr, înrudit cu mai vechiul nume compus Sophoklés, devenit celebru datorită marelui poet tragic grec Sofocle (497 – c. 405), Sophia este identic cu substantivul care înseamnă „înțelepciune” și probabil că tocmai datorită semnificației numele s-a bucurat de favoarea creștinilor din primele secole ale erei noastre, cele cîteva martire menționate de calendare fiind cunoscute numai din legende în a căror autenticitate este greu de crezut (de ex., în răsărit circula povestea unei văduve creștine care ar fi fost martirizată la Roma în sec. 2, pe mormîntul fiicelor ei, martire și ele, numite Credința, Speranța și Mila). Se consideră că celebrul monument al arhitecturii bizantine, Sfînta Sofia din Costantinopol, ca și biserica după care și-a luat numele actuala capitală a Bulgariei au fost construite de împăratul Iustinian nu pentru a celebra vreo sfîntă cu acest nume, ci „înțelepciunea divină”, unul dintre conceptele de bază ale doctrinei creștine (sophia este unul dintre cele șapte atribute ale „duhului sfînt”); deci valoarea nouă, mistică a gr. sophia explică răspîndirea și frecvența numelui în discuție. La popoarele slave vecine Sofia este vechi; în răsărit de ex., probele sînt atît biserica Sfînta Sofia din Kiev (importantă realizare a arhitecturii ruse din perioada 1017 – 1037), cît și faptul că în sec. 12, fiica cneazului Iaroslav era numită Sofia (astăzi la huțuli, numele este puțin frecvent din cauza omonimiei cu sofija „viperă”). Atestat întîi în documentele moldovenești din vremea lui Ștefan cel Mare, Sofia s-a răspîndit fiind în uz și astăzi (derivate și hipocoristice frecvente: Sofica, Sofița, Fica, Fia, Fița și Zosia). Ceva mai noi sînt hipocoristicul rusesc Sónia (corect ar trebui scris Sonea), forma de tip occidental Sofi. ☐ Engl. Sophia, Sophy, fr. Sophie, germ. Sophie, Sonja, it. Sofia, sp. Sofía, magh. Zsófia (cu hipoc. Fika, Pepi, Szofi etc.), Szonja, bg. Sofia, Sonea, pol. Zofia (cu hipoc. Zoșka), rus. Sófia (cu hipoc. Sofa, Sonea etc.).