ANTREU ~ri n. Prima încăpere a unei locuințe în care se intră direct de afară; vestibul. [Sil. an-treu] /<fr. entrée

ANTREU s.n. 1. Încăpere prin care se intră într-o locuință venind de afară; vestibul. 2. Fel de mîncare care se servește înainte de felul de bază al meniului. [Pl. -uri, var. antre, antret s.n. / < fr. entrée – intrare].

ANTRÉU s.n. În limbaj familiar, denumește primul fel dintr-un meniu. După regulile clasice ale gastronomiei, antreul este felul care se servește după gustare (sau supă) și pește (sau preparatul care îl înlocuiește), înainte de felul principal din meniu (de obicei friptura); fr., engl. entrée; germ. Entree; în SUA, entree denumește întotdeauna felul principal al meniului.

antreu (antreuri), s. n. – Vestibul. – Var. antret. Fr. entrée, cf. ngr. ἀντρέ. T din antret trebuie să fie analogic, ca în caiet.

ANTREU s. n. 1. vestibul (2). 2. fel de mâncare care se servește ca aperitiv. (< fr. entrée)

ANTREU, antreuri, s. n. Prima încăpere (de dimensiuni mici) a unei locuințe, în care se intră venind de afară; vestibul. [Var.: antret s. n.] – Fr. entrée.

entrée (cuv. fr., „intrare”) Echivalentul italienescului intrada (1; 2); în plus, termenul mai are o seamă de întrebuințări specifice pentru muzica fr.: 1. (în spectacolele muzical-teatrale din sec. 17-18). 1. Scurtă piesă lentă, în măsură* de 4/4, dar cu caracter de marș*, formată din două fraze, fiecare repetată. Întovărășea întrarea în scenă a unui personaj principal sau a unui grup de dansatori. Astfel de e. se întâlnesc în operele* lui Lully și ale succesorilor săi. J.S. Bach le-a adaptat și pentru muzica instr. (Suita în La Major pentru vl. și clavecin). 2. (în perioada premergătoare apariției operei fr.) Scenă cu cântece și dansuri în baletele* de curte sau ocazional, în comediile vorbite (ex. Burghezul gentilom de Molière cu muzica lui Lully). Aceste scene capătă treptat un caracter cvasiautonom, constituind astfel baletul cu intrări, precursorul operei-balet (v. balet). 3. (După apariția operei). Act al operei balet, având o acțiune complet independentă spre deosebire de actele unei tragedii sau comedii). II. (în muzica bisericească) Piesă pentru orgă*, improvizată* sau scrisă*, ce întovărășește intrarea oficiantului.

intrada (cuv. în it. veche „intrare”) 1. Piesă festivă în ritm de marș*, scrisă în stil omofon (v. omofonie) și care, în sec. 16-17, servea drept introducere unor opere*, oratorii* sau deschidea banchetele, balurile, procesiunile. A fost cultivată în Italia, Franța, Anglia și, cu timpul, s-a constituit în piesă independentă (vezi culegerea de 28 de i. a lui Alessandro Orologio, 1597). 2. Componentă a suitei* de dansuri a școlii germ. de la începutul sec. 17. E de obicei plasată la începutul lucrării V. simfonia (II). 3. În sec. 18 și începutul celui următor, termenul a continuat să fie folosit sporadic pentru a desemna scurte uverturi*: Gluck, Alcesta; Mozart, Bastien și Bastienne; Beethoven, Bătălia de la Vittoria. Sin.: it. entrata; echiv. sp. entrada; germ. Intrade, Eingang; fr. entrée*.

preludiu (< lat, praeludium; it. preludio; fr. prélude; germ. Vorspiel). 1. Scurtă improvizație* care precede execuția unei piese vocale, instrumentale, vocal-instrumentale sau oficierea unei ceremonii religioase, având o dublă funcție: aceea de a-i „acorda” pe interpreți prin fixarea tonului de bază [v. intonație (I, 1)] și aceea de a crea un „montaj psihologic” propice receptării mesajului muzical ce urmează a fi transmis. Până în sec. 16, termenul de p. a avut numai această accepțiune. În sec. 17 piesele instr. care, în acest context, nu aveau o scriitură polif. fugato* erau denumite p. ♦ În serviciul religios protestant, intonarea coralului* era precedată de un p. – coral (germ. Choralvorspiel) fie improvizat („a preludiu” = a cânta liber, a improviza), fie consemnat în partitură*; cel din urmă, utilizând o mare varietate de procedee omofone* și polif., a conturat p.-coral al lui J.S. Bach. 2. Începând din a doua jumătate a sec. 16, numele a desemnat, p. ext., piesă muzicală care prefațează fuga*, suita (I, 1), cantata*, opera* etc. În acest sens, p. este sin. cu introducere (2) (entrada, entrée*, intrada* sau chiar cu uvertură). Spre sfârșitul sec. 17, p. devine numele obișnuit al primei părți din suita instr. (pentru laută*, clavecin*, orch. etc.). În principiu, arhitectura p. nu este canonizată, el putând adopta forma de lied* bi- sau tripartit, de sinfonia* it., uvertură fr. etc. P. care preced fugile și tocatele* de orgă sau clavecin ale lui J.S. Bach au, de cele mai multe ori, forma suită, cu evoluția tonală obișnuită la dominantă* sau la relativa* majoră*. 3. Începând din sec. 19, numele este atribuit, printr-o ext. și mai largă, și unor piese muzicale de sine stătătoare, indicând asupra dimensiunilor reduse și a libertății formale a acestora. P. de operă sau de suită pentru orch. capătă și ele o oarecare autonomie, putând fi executate și independent de context; prin emanciparea lor se naște p. simfonic. P. pentru pian sunt grupate uneori în cicluri (I, 1), „construite” pe baza opozițiilor dinamice*, de caracter (v. caracter, piesă de) etc. dintre piesele componente. În epoca modernă au compus p. (instr. sau simf., independente sau în cicluri) Chopin, Debussy, Rahmaninov, Skribian. În muzica românească: Enescu, I. Dumitrescu.

antrét (Mold.) n., pl. e și urĭ, antrea f., pl. ele, și antréŭ n., pl. urĭ (fr. entrée, de unde, probabil și rus. antrét. Cp. cu comitet). Barb. Intrare (tindă, sală, anticameră). – În Munt. vulg. și antrelúță, f., pl. e.

intráre f. Acțiunea de a intra: intrarea în această sală e oprită. Acțiunea de a intra triunfal: intrarea unuĭ învingător într’un oraș. Locu pe unde se intră: l-am întîlnit la intrarea teatruluĭ. Vestibul, tindă: a-țĭ lăsa galoșiĭ la intrare. Stradă mică spre o grădină (ca spre Cișmigiŭ, în București). Dreptu de a intra, de a asista: a avea intrarea liberă la teatru. Primele mîncărĭ servite la prînz și considerate ca început al prînzuluĭ (fr. entrée). Fig. Debut, introducere: acest artist șĭ-a făcut o intrare strălucită în lume. Intrarea în biserică (a Maĭciĭ Domnuluĭ), o sărbătoare ortodoxă la 21 Novembre (Ovidenia). – În nord întrare.

antreu, -uri, s.n. – Vestibul, hol; tindă. Încăpere intermediară de mici dimensiuni la casele bătrânești, prevăzută cu scopul de a diminua pierderile de căldură pe timpul iernii. Din antreu se făcea legătura cu camera de locuit. Tot de aici se permitea accesul în podul casei. – Cf. fr. entrée (DER, DEX).

antreu n. 1. intrare; 2. sală de intrare: tindă, anticameră; rostit în Moldova antret (= fr. entrée).

antreu, antreuri, s.n. – Vestibul, hol; tindă. Încăpere intermediară de mici dimensiuni la casele bătrânești, prevăzută cu scopul de a diminua pierderile de căldură pe timpul iernii. Din antreu se făcea legătura cu camera de locuit. Tot de aici se permitea accesul în podul casei. – Din fr. entrée „intrare, coridor, hol” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

antreu sn [At: NEGRUZZI, S. II, 205 / V: (Mol) -tret (pl trete) (rar, mlg) ~trea sf (pl trele) / Pl: ~euri / E: fr entrée] Cea dintâi încăpere, în care se intră de afară într-o casă și din care dau uși în celelalte Si: intrare, vestibul.

Qui se croit propre à tout, souvent n’est bon à rien („Cine se crede bun la toate adesea nu-i bun la nimic”) – frază amuzantă a autorului comic francez Louis Benoît Picard din L’entrée dans le monde (Intrarea în lume), a ajuns o expresie folosită adeseori în sprijinul specializării profesionale. LIT.

*ANTREU (pl. -euri), Mold. ANTRET (pl. -turi) sn. 💒 Mică încăpere la ușa de intrare înainte de a pătrunde în odăi: ușa de la antret se deschide (GN.) [fr. entrée].