intrada (cuv. în it. veche „intrare”) 1. Piesă festivă în ritm de marș*, scrisă în stil omofon (v. omofonie) și care, în sec. 16-17, servea drept introducere unor opere*, oratorii* sau deschidea banchetele, balurile, procesiunile. A fost cultivată în Italia, Franța, Anglia și, cu timpul, s-a constituit în piesă independentă (vezi culegerea de 28 de i. a lui Alessandro Orologio, 1597). 2. Componentă a suitei* de dansuri a școlii germ. de la începutul sec. 17. E de obicei plasată la începutul lucrării V. simfonia (II). 3. În sec. 18 și începutul celui următor, termenul a continuat să fie folosit sporadic pentru a desemna scurte uverturi*: Gluck, Alcesta; Mozart, Bastien și Bastienne; Beethoven, Bătălia de la Vittoria. Sin.: it. entrata; echiv. sp. entrada; germ. Intrade, Eingang; fr. entrée*.